GEOTEHNICĂ

CURS 6 - Proprietățile pământurilor în raport cu apa. Permeabilitatea.

Antrenarea hidrodinamică

Bibliografie: Iacint MANOLIU – Fundații și procedee de fundare, Editura didactică și pedagogică,

București

Cornel CIUREA, Anton CHIRICĂ – Geotehnică – Manual pentru lucrările de laborator,

Ovidius University Press, Constanţa, 1999

1
3.3. Apa liberă sau apa gravitațională

2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
3.7. APROFUNDARE
3.7.1. DETERMINAREA PERMEABILITĂŢII ÎN LABORATOR

Scopul determinării. Definiţii

Permeabilitatea se exprimă prin valoarea coeficientului de permeabilitate k. Coeficientul de permeabilitate este

dat de raportul (Figura-1):

v
k
i
în care:
v este viteza aparentă de infiltraţie definită ca fiind raportul dintre debitul de apă care trece în unitatea de timp printr-o
suprafaţă plană din mediul poros, perpendiculară pe direcţia de curgere, şi aria suprafeţei;
i este gradientul hidraulic sau panta hidraulică, definită ca fiind raportul dintre diferenţa de nivel piezometric h dintre
două linii echipotenţiale şi lungimea liniei de curent l.

Coeficientul de permeabilitate are dimensiuni de viteză (LT -1) şi se exprima în cm/s, m/s sau m/24h. Coeficientul
de permeabilitate depinde atât de caracteristicile structurii pământului cât şi de caracteristicile apei care circulă prin porii
lui. Principalii factori care influenţează mărimea coeficientului de permeabilitate sunt:
- porozitatea şi caracteristicile geometrice ale porilor,
- natura mineralogică a pământurilor, greutatea volumică a apei din pământ,
- mărimea gradientului hidraulic i (pentru argile este nevoie de un gradient iniţial i i - Figura-1),
- vâscozitatea apei,
- stratificaţia terenului.

Coeficientul de permeabilitate caracterizează cantitativ permeabilitatea pământului în limitele de valabilitate a

legii lui Darcy. Aceste limite sunt determinate de gradienţii hidraulici: minim i i (limita inferioară) şi maxim is (limita
superioară) (Figura-1).
Metodele de determinare în laborator a coeficientului de permeabilitate k sunt:
1) Metoda permeametrului cu gradient constant, care poate fi:
- fără sucţiune
- cu sucţiune
Această metodă se aplică în cazul pământurilor necoezive (nisipuri medii, mari, pietrişurilor, etc.).

Figura-1 – Legea lui Darcy aplicată la nisipuri şi argile

2) Metoda permeametrului cu gradient variabil

Această metodă se aplică nisipurilor fine şi prafurilor, atât pe probe netulburate cât şi pe probe tulburate.
În continuare se prezintă metodologiile aferente permeametrului cu gradient constant fără sucţiune (cel mai des utilizat) şi
permeametrului cu nivel variabil.

12
Metoda permeametrului cu gradient constant fără sucţiune

Principiul metodei

Metoda constă în determinarea permeabilităţii, prin trecerea unui curent de apă sub gradient constant (diferenţă de
nivel constantă, lungimea probei constantă) printr-o probă de pământ (Figura-2).

Pregătirea epruvetelor
Probele netulburate se recoltează direct cu ştanţa, nivelându-se suprafeţele lor, superioară şi inferioară, cu ajutorul
unui cuţit de laborator. Probele tulburate se recoltează direct cu ştanţa sau se încarcă în ştanţă la compactarea dorită.
Pentru probele netulburate se va specifica sensul de recoltare al probei în raport cu orientarea stratului.
Înainte de efectuarea determinării se stabilesc următoarele caracteristici geometrice ale epruvetei:
- lungimea epruvetei l, în cm,
- secţiunea transversală a epruvetei A, în cm2,
- porozitatea n sau indicele porilor,
Epruvetele de pământ şi apa cu ajutorul cărora se va efectua determinarea, se ţin în laborator până la egalarea
temperaturii lor cu cea a camerei.
La argile şi prafuri se va utiliza, de regulă, apă distilată şi dezaerată. În lipsa apei distilate, se poate folosi apă
potabilă, fiartă şi răcită. La nisipuri şi pietrişuri se poate folosi apa de la reţeaua de apă potabilă.

Aparatură necesară
Pentru determinarea coeficientului de permeabilitate cu ajutorul metodei permeametrului cu gradient constant fără
sucţiune sunt necesare următoarele:
a) permeametru cu gradient constant fără sucţiune, conform cu Figura-2, compus din:
- cilindru din metal (1), în care se introduce proba, având volumul cunoscut; diametrul ştanţei trebuie să fie, cel
puţin, de 10 ori mărimea particulei maxime din epruveta examinată;
- corpul permeametrului (2), prevăzut la partea superioară cu un ventil pentru evacuarea aerului (3);
- rezervor cu nivel constant reglabil (4), prevăzut cu preaplinul (5);
- tub de cauciuc sau de plastic (6);
- rezervor cu nivel constant fix (7), prevăzut cu preaplinul (5);
- cilindru gradat (8);
- robinete de trecere (9) şi (10);
- tuburi piezometrice transparente (11) şi (12), gradate în mm, având cota zero comună;
- epruveta de pământ (13);
- alimentarea cu apă (14);
- filtre (15).
Permeametrul se execută din materiale inoxidabile. Filtrele pot fi site, pietre poroase sau materiale granulare,
astfel încât să îndeplinească următoarele două condiţii: să nu permită trecerea particulelor fine din probă şi să aibă o
rezistenţă hidraulică foarte redusă, sub 1% din cea pe care o opune proba examinată.
b) termometru cu precizia de 0,5C;
c) cronometru cu precizia 0,5 s;
d) balanţă tehnică cu capacitatea de 1 kg, cu o precizie de 0,1 g;
e) cilindrii gradaţi.

Mod de lucru
Determinarea permeabilităţii în laborator, cuprinde următoarele operaţii:
- recoltarea epruvetei în ştanţă,
- introducerea ştanţei în permeametru,
- evacuarea gazelor (aerului) din porii epruvetei de pământ,
- măsurarea temperaturii,
- determinarea propriu-zisă.
Ştanţa cu epruveta de pământ (1) se introduce în permeametru (2) asigurându-se etanşeitatea între ştanţă şi
capetele permeametrului, prin garnituri de cauciuc.
Se evacuează gazele din porii epruvetei de pământ cu un curent de apă de jos în sus, prin închiderea robinetului
(9) şi deschiderea robinetelor (10) şi (14), curgerea se va face cu un gradient hidraulic mai mic decât 1. Terminarea
evacuării gazelor este semnalată prin apariţia apei în tubul piezometric (12). Această operaţie poate dura de la câteva
secunde, la probele de nisip până la zeci de ore la argile.

13
 Figura-2 – Permeametru cu gradient constant fără sucţiune
1 – ştanţă; 2 – corpul permeametrului; 3 – ventil pentru aerisire; 4 – rezervor cu nivel constant; 5 – preaplin; 6 – tub de
cauciuc; 7 – rezervor cu nivel constant; 8 – cilindru gradat; 9, 10 – robinete de trecere; 11, 12 – tuburi piezometrice; 13 –
epruvetă; 14 – alimentare cu apă; 15 – filtre.

Se măsoară temperatura apei la intrarea şi ieşirea din eruvetă la începerea , pe parcursul şi la terminarea
determinării.
După terminarea evacuării gazelor din epruvetă, se închide robinetul (10), se deschide robinetul (9) şi după
intrarea curgerii în regim se măsoară următoarele valori:
- volumul de apă evacuat, V, prin preaplinul (5) şi măsurat cu cilindrul gradat (8), în cmc, în intervalul de timp T,
- intervalul de timp T, în care curge volumul de apă V, în secunde,
- diferenţa de nivel înregistrată între cele două tuburi piezometrice (11) şi (12), în cm, cu o precizie de 1 mm.
Intrarea curgerii în regim se constată prin repetarea măsurării lui V, T şi h, până la obţinerea unor valori relativ
constante ale coeficientului de permeabilitate k (diferenţa dintre două valori succesive să fie sub 10%).
Intrarea curgerii apei în regim poate dura de la câteva minute la nisipuri, până la câteva zeci de ore la argile.
Pentru efectuarea determinării se va folosi, de preferinţă, apă distilată şi dezaerată.
Determinarea se repetă la diferiţi gradienţi hidraulici pe o aceeaşi epruvetă fără a o demonta din permeametru.

Calculul coeficientului de permeabilitate

Coeficientul de permeabilitate Kt (la temperatura t măsurată ) se calculează cu formula:
v
kt 
i
în care
V h
v i
AT şi l
în care:
V este volumul de apă evacuată în intervalul de timp T,
T este intervalul de timp în care curge volumul de apă V,
A este aria transversală a epruvetei,
h este diferenţa de nivel dintre cele două piezometre,
l este înălţimea epruvetei.

Valoarea coeficientului de permeabilitate calculat ca mai sus se va corecta, dacă este cazul, pentru temperatura de
referinţă de 20C cu următoarea formula:
k  kt  e

în care :
c este coeficientul de corecţie de temperatură, adimensional, dat în tabelul de mai jos.

tC c tC c tC c tC c

10 1,31 15 1,14 20 1,00 25 0,89
11 1,27 16 1,11 21 0,98 26 0,87
12 1,23 17 1,08 22 0,95 27 0,85
13 1,20 18 1,05 23 0,93 28 0,83
14 1,17 19 1,03 24 0,91 29 0,81
Valoarea finală se obţine prin medierea aritmetică a tuturor valorilor obţinute experimental.

14
Metoda permeametrului cu gradient variabil fără sucţiune
Principiul Metodei

Metoda constă în determinarea permeabilităţii, prin trecerea unui curent de apă sub gradient variabil (diferenţă de
nivel variabilă: h2 – h1) printr-o epruvetă de pământ.

Pregătirea probelor
Pregătirea probelor se face exact ca la metoda anterioară.

Aparatură necesară
Pentru determinarea coeficientului de permeabilitate cu ajutorul metodei permeametrului cu gradient variabil fără
sucţiune sunt necesare următoarele:
- - permeametru cu gradient variabil, conform figurii de mai jos, compus din următoarele piese:
- cilindru din metal sau din material plastic (1);
- cilindru transparent din sticlă sau din material plastic (2), gradat pe înălţime în cm şi mm;
- robinet (3);
- vas din sticlă cu margini înalte (4), astfel încât nivelul apei să depăşească cu circa 1 cm suprafaţa superioară a
probei;
- preaplin (5);
- epruvetă de pământ (6);
- filtru (7);
- suportul (8) cilindrului din metal (1) permite circulaţia apei între (1) şi (4), fără rezistenţă hidraulică

Mod de lucru
Determinarea decurge în mod asemănător cu cea de la metoda permeametrului cu gradient constant, cu
următoarea completare: evacuarea gazelor din porii probei de pământ se face prin umplerea treptată a vasului (4) cu apă.
Terminarea evacuării gazelor este semnalată de apariţia apei în tubul transparent (2)
Pentru efectuarea acestei determinări, se umple cu apă cilindrul (2) prin deschiderea robinetului (3). După
umplerea cilindrului (2) se închide robinetul (3) şi se urmăreşte coborârea apei. Se cronometrează intervalul de timp T (s),
între momentul când nivelul are cota h1 şi cel cu cota h2 (h1 şi h2 se măsoară faţă de nivelul apei din vasul (4)).
Determinarea se repetă de cel puţin trei ori, fără a demonta proba, la diferite cote h 1 şi h2.

Calculul coeficientului de permeabilitate

Coeficientul de permeabilitate kt se calculează cu următoarea formulă:
l h
kt  2,3   log 1
T h2
în care:
l este înălţimea probei de pământ, cm,
T este intervalul de timp în care se produce scăderea de nivel
h1 şi h2 nivelul de apă la începutul şi sfârşitul intervalului de timp

Valoarea coeficientului de permeabilitate kt, se corectează la temperatură la fel ca la metoda cu permeametru cu

gradient constant.
Valoarea finală este obţinută prin medierea aritmetică a tuturor valorilor obţinute experimental.

Figura-3 – permeametru cu gradient variabil fără sucţiune

1 – cilindru din metal sau din material plastic; 2 – cilindru transparent din sticlă; 3 – robinet; 4 – vas de sticlă; 5 – preaplin;
6 – epruvetă de pământ; 7 – filtru; 8 – suport;

15
3.7.2. DETERMINAREA PERMEABILITĂŢII PE TEREN

16
 RECAPITULARE

Răspundeți la următoarele întrebări:

1. Ce este apa liberă și de câte feluri poate să fie?

2. Ce este nivelul piezometric?
3. De câte feluri poate fi curgerea apei prin medii poroase?
4. Care este legea care guvernează curgerea apei prin medii poroase?
5. Enunțați principiul lui Terzaghi sau principiul presiunii efective?
6. Explicati fenomenul de antrenare hidrodinamică?
7. Ce sunt filtrele inverse, la ce folosesc și care este domeniul lor granulometric?
8. Care sunt medodele de laborator și de teren pentru determinarea coeficientului de
permeabilitate?
Descrieți succint aceste metode.

17