Determinarea permeabilitatii rocilor colectoare

din diagrafia geofizica

 DIAGRAFIILE GEOFIZICE

Investigaţia geofizică a sondelor se efectuează cu ajutorul unor utilaje şi instalaţii

care constituie echipamentul de investigaţie geofizică, montate de obicei pe unul sau pe
două autovehicule.

Se obţine în final o diagrafie geofizică (o diagramă) în care se redă variaţia unuia

sau a mai multor parametri măsuraţi, în funcţie de adâncime.

Diagrafia electrică standard reprezintă o metodă de investigare aplicată la marea

majoritate a sondelor forate în ţara noastră, atât pentru hidrocarburi, cât şi pentru
explorarea zăcămintelor de substanţe minerale utile, ape geotermale, cărbuni etc. Fac
excepţie cazurile în care nu se pot obţine înregistrări cu metoda respectivă şi anume în
sonde forate cu fluide neconductive, precum şi când diagrafiile obţinute nu sunt
concludente, respectiv în sonde forate cu fluide cu un grad înalt de mineralizaţie. La
acestea din urmă se adaugă în ultimul timp şi fluidele cu inhibitori, conţinând în cantităţi
mari clorură de potasiu, care-i conferă fluidului caracter de fluid mineralizat.

Aplicaţiile diagrafiei electrice standard pot fi concretizate în următoarele situaţii:

a) corelarea geologică a profilelor de sondă, care constă în recunoaşterea după aspectul

diagrafiei
a formaţiunilor geologice traversate de sonde, în comparaţie cu sondele de pe aceiaşi
structură;

b) stabilirea reperelor geologo - geofizice (markeri) şi a limitelor geologice, pe baza

cărora se construiesc hărţi structurale şi secţiuni geologice.

c) separarea stratelor poros-permeabile care pot conţine fluide sau a stratelor care
conţin alte substanţe minerale;

d) determinarea limitelor şi grosimilor stratelor;

e) estimarea conţinutului în fluide a rocilor poros-permeabile sau a altor substanţe

minerale;

f) determinarea nivelului limitelor de separaţie dintre fluide;

g) stabilirea adâncimii şi grosimii intervalelor care urmează a fi puse în producţie;

h) efectuarea de studii geologice privind posibilităţile de generare şi colectare a

hidrocarburilor şi altele.
 Fig 1. Forma de prezentare a diagrafilor geofizice

TRASA 1: SP – curba de potenţial spontan,

SGR – curba de varia ţie a radiaţiei gama natural,
CALI – curba de variaţie a diametrului sondei,

TRASA 2: adâncimea

TRASA 3: LLD – rezistivitatea înregistrată cu dispozitiv focalizat cu rază de investigaţie adâncă,

LLS – rezistivitatea înregistrată cu dispozitiv focalizat cu rază de investigaţie superficială,
MSFLC - rezistivitatea înregistrată cu microdispozitiv cu focalizare sferică

TRASA 4: RHOB – curba de densitate,

TNPH – curba de porozitate neutronică,
DTLN – timpul unitar de parcurs
  PERMEABILITATEA ROCILOR COLECTOARE

Roca colectoare, denumită şi rezervor natural sau rocă magazin, reprezintă o

formaţiune geologică care constituie un "recipient natural" şi care se caracterizează prin
capacitatea de acumulare a hidrocarburilor şi posibilitatea de a le ceda în parte.

Principalele roci rezervor sunt: nisipurile, gresiile, calcarele şi dolomitele

fisurate şi cavernoase, microconglomeratele, conglomeratele, pietrişurile şi, mai rar,
rocile metamorfice şi rocile eruptive fisurate.

Pentru a putea constitui rezervoare, acestea trebuie să posede două proprietăţi

importante: porozitate şi permeabilitate.

Porozitatea este proprietatea care permite rocilor să acumuleze fluide în spaţiul

poros, respectiv în spaţiul liber dintre granulele minerale din care este alcătuită roca, iar
permeabilitatea reprezintă proprietatea rocilor care permite curgerea fluidelor prin
spaţiile poroase; deci o rocă rezervor (magazin) trebuie să fie o rocă poros-permeabilă.

Permeabilitatea poate fi definită în general, ca proprietatea unui mediu de a

permite curgerea fluidelor prin el. În proiectarea exploatării se operează cu toate cele
trei categorii de permeabilitate cunoscute: absolută, efectivă (sau de fază) şi relativă.

Permeabilitatea absolută a unui colector reprezintă permeabilitatea măsurată

faţă de o fază când porii rocii sunt saturaţi numai cu fluidul respectiv.

Permeabilitatea efectivă este permeabilitatea măsurată faţă de o anumită fază

când în porii rocii sunt prezente două sau mai multe faze (fluide). Din acest motiv i se
mai spune şi permeabilitate de fază. Aceasta este întotdeauna mai mică decât
permeabilitatea absolută. De subliniat că prezenţa în porii rocii a altui fluid, chiar la
saturaţia la care acesta nu se deplasează, determină reducerea permeabilităţii colectorului
faţă de fluidul de referinţă. Se poate vorbi astfel, de o permeabilitate efectivă faţă de apă,
o permeabilitate efectivă faţă de ţiţei şi o permeabilitate efectivă faţă de gaze.

Permeabilitatea absolută, respectiv cea efectivă, se exprimă, în S.I., în m, iar în

unităţi mixte (practice) se exprimă în Darcy (1 D = 10-12 m2).

Permeabilitatea relativă se exprimă ca raport între permeabilitatea efectivă şi

cea absolută, pentru acelaşi zăcământ. Se poate vorbi, de asemenea, de o permeabilitate
relativă faţă de apă, o permeabilitate relativă faţă de ţiţei şi o permeabilitate relativă faţă
de gaze.

Permeabilitatea relativă este o mărime adimensională şi ia valori între 0 şi 1.

Când mai multe fluide curg simultan prin acelaşi colector, suma permeabilităţilor
relative faţă de acestea este totdeauna mai mică decât 1. Utilizarea permeabilităţilor
relative este de preferat, pentru simplificarea calculelor.

Permeabilitatea efectivă şi cea relativă variază în funcţie de saturaţia în fluide.

Pentru calculele de prevedere este necesară cunoaşterea acestei dependenţe. Folosindu-
se carote şi fluide din zăcământul real, se pot obţine curbele permeabilitate relativă
saturaţie (Fig. 2), prin determinări experimentale de laborator. În lipsa acestor
determinări, se poate apela la datele din literatura de specialitate.
 Pentru curgerea bifazică ţiţei-gaze, respectiv apă-ţiţei, se poate utiliza, cu bune
rezultate, modelul lui Wyllie. În cazul curgerii eterogene trifazice ţiţei-apă-gaze se poate
utiliza modelul Stone care propune pentru permeabilitatea relativă faţă de ţiţei
următoarea relaţie:

Krt = (Krta+ Kra) ∙ (Krtg+Krg) - (Kra Krg)

unde:

- Krta este permeabilitatea relativă faţă de ţiţei estimată pentru curgerea bifazică
ţiţei-apă;

- Krtg - permeabilitatea relativă faţă de ţiţei estimată pentru curgerea bifazică ţiţei-
gaze;

- Kra şi Krg - permeabilitatea relativă faţa de apă, respectiv permeabilitatea relativă

faţă de gaze, estimate pentru curgerea bifazică ţiţei-apă, respectiv ţiţei-gaze.

Se consideră că permeabilitatea relativă faţă de apă nu este dependentă de

saturaţia în gaze, iar permeabilitatea relativă faţă de gaze nu depinde de saturaţia în apă.
Permeabilitatea este o funcţie de loc şi timp. Astfel colectoarele mai vechi şi situate la
adâncimi mai mari au permeabilităţi mai reduse comparativ cu cele aflate la adâncimi
mai mici şi mai tinere pe scara timpului geologic.

Figura 2. Diagrama permeabilitatii relative si saturatia

Permeabilitatea este influenţată de variaţia de presiune după o lege exponenţială de
forma:

k = ko exp[(p- p0) ak]

unde: ko este permeabilitatea iniţială a colectorului;

po - presiunea iniţială de zăcământ;
p - presiunea de zăcământ, la momentul considerat:
ak coeficient de variaţie a permeabilităţii

În general, rocile prezintă anizotropie în ce priveşte permeabilitatea, adică

permeabilitatea prezintă valori diferite pe diverse direcţii în zăcământ. Astfel, se poate
defini o permeabilitate paralelă cu direcţia de sedimentare (stratificare) numită adesea
permeabilitate orizontală şi o permeabilitate perpendiculară pe direcţia de stratificare
numită şi permeabilitate verticală.
În cele mai multe cazuri, valorile celor două permeabilităţi diferă sensibil. Cum
curgerea fluidelor în zăcământ este spaţială (volumică), în ecuaţiile de mişcare se va
utiliza o valoare medie pe zăcământ, între cele două permeabilităţi, astfel:

unde:

k IImed şi kImed reprezintă permeabilitatea medie paralelă, respectiv perpendiculară,

calculate cu relaţiile:

unde:

kiII este permeabilitatea medie paralelă pe pachetul de grosime medie hj

Relaţiile de mai sus se utilizează în cazul în care se realizează ponderarea cu

grosimea pachetelor stratului productiv. Când colectorul este puternic neuniforme se
construiesc hărţi cu izoperme, iar permeabilităţile medii se evaluează ca medii ponderate
cu ariile dintre izoperme:
unde :

- Ki reprezintă valoarea medie aritmetică dintre două izoperme vecine,

- Ai este aria dintre cele doua izoperme.

Permeabilitatea caracterizează mediul poros din punct de vedere al proprietăţii

acestuia de a permite circulaţia fluidelor prin el, sub influenţa unui gradient de presiune.

Cantitativ, permeabilitatea rezultă din formula lui Darcy, pentru un mediu de

curgere cilindric orizontal (tub de curent - figura 3),

Q=k∙

unde:

- Q este debitul fluidului;

- A - suprafaţa ariei transversale
- p = p1 – p2 este căderea de presiune între cele două feţe transversale ale mediului de
curgere (eşantion de rocă),
- μ - viscozitatea fluidului,
- l - lungimea mediului
- k – permeabilitatea:

Rezultă pentru permeabilitate relaţia de definiţie:

k=Q∙

Unitatea de măsură pentru permeabilitate este m2. Se foloseşte, de obicei, o

unitate tolerată Darcy (D) şi mai ales submultiplul ei miliDarcy (mD):

1 Darcy (D)=1,02×10-8 cm2 = 1,02× 10-12 m2.

Relaţia lui k este valabilă pentru curgerea staţionară, când roca este saturată
100 % cu fluidul care curge, iar viscozitatea fluidului este constantă.

În realitate, rocile colectoare de hidrocarburi conţin pe lângă hidrocarburi

(prezente sub forma a două faze: lichidă-ţiţei şi gazoasă) şi apă de zăcământ:
 Fig. 3. Tub de curent cilindric.

De aceea este necesar ca în locul permeabilităţii absolute să se ia în considerare

permeabilitatea efectivă diferită de la o fază la alta pentru aceeaşi rocă.

Permeabilitatea efectivă pentru un anumit fluid este proprietatea rocii de a

permite curgerea acelui fluid în prezenţa altor fluide. În cazul rocilor colectoare de
hidrocarburi se disting următoarele permeabilităţi efective:
- kg - permeabilitatea efectivă pentru gaze,
- kp - pentru petrol şi
- ka - pentru apă.

Permeabilitatea relativă pentru un anumit fluid reprezintă raportul dintre

permeabilitatea efectivă pentru acel fluid şi permeabilitatea absolută, respectiv:

- permeabilitatea relativă a rocii pentru gaze: krg =

- permeabilitatea relativă pentru petrol: krp =

- pentru relativă pentru apă: kra =

Permeabilitatea relativă este adimensională şi poate lua valori în domeniul 0 ÷1

(valoarea maximă teoretică).

 Dependenţa permeabilitate relativă si saturaţie

Se consideră un mediu (rocă) poros-permeabil care conţine două faze: apă de

ză cământ şi hidrocarburi (petrol sau gaze). Ambele faze au posibilitatea să curgă prin
mediul poros-permeabil.

Din reprezentarea grafică a dependenţei permeabilităţii relative a fazei

respective în funcţie de saturaţia acesteia (figura 4.) se constată o creştere a
permeabilităţii relative a fazei respective, cu creşterea saturaţiei.

Astfel, făcând supoziţia că faza apă nu umezeşte granulele de rocă se observă

că dependenţa kra = f(Sa) - curba 1, are valori nule la saturaţii în apă 0-20 %, după care
începe să crească, având valoarea aproape de cea maximă (kra=1) începînd cu saturaţia
Sa ≥75 %, atingând valoarea maximă kra=1 la Sa = 100 %.
 Pentru faza hidrocarburi, dependenţa permeabilităţii relative krh = f(sh) - curba 2,
prezintă valori mari, aproape de valoarea maximă krh = 1, de la valori ale saturaţiei în
hidrocarburi între 100-80%, respectiv Sa = 0-20 %, după care încep să scadă astfel încât la
Sh=25%, krh = 0, respectiv la Sa=75%.

Această dependenţă permeabilitate relativă-saturaţie arată că în rocile care conţin două

faze (apă de zăcământ şi hidrocarburi) permeabilitatea fiecărei faze depinde direct de valoarea
saturaţiei în faza respectivă.

Astfel, pentru faza hidrocarburi, permeabilitatea relativă devine mai mare când
saturaţia în hidrocarburi creşte, devenind mai mare decât cea în apă şi devine foarte mică când
saturaţia în hidrocarburi scade în mod evident în raport cu cea în apă, astfel încât la o saturaţ ie
în jurul valorii de 25 % să scadă la zero, când faza hidrocarburi nu mai poate curge de loc,
rămânând în loc sub forma unei saturaţii reziduale în hidrocarburi Srh .

Pentru faza apă, permeabilitatea relativă este mai mare decât cea pentru hidrocarburi la
saturaţii mari de apă şi scade foarte mult când saturaţia în apă scade. La saturaţii în apă sub 20
%, kra = 0 astfel încât apa de zăcământ nu curge. Această apă constituie aşa numita saturaţie în
apă ireductibilă (Sair ).

Punctul c în care se întâlnesc cele două caracteristici kra= f(Sa) şi krh = f(Sh) defineşte
pe scara saturaţiilor punctul de saturaţie critică Sc = 50 %, faţă de care ne putem aştepta ca prin
rocă să curgă şi hidrocarburi şi apă.

Astfel:

- dacă S a ≤ Sc = 50 %, respectiv S h ≥ S c = 50 %, prin rocă vor

curge hidrocarburi, deoarece krh > kra ;

- dacă S a > Sc = 50 %, respectiv S h < S c = 50 %, prin rocă va

curge apă, deoarece krh < kra .

În general, cu excepţia valorilor limită Sa,ir şi Srh prin rocă curge un amestec de două faze
(hidrocarburi şi apă), cantităţile fiecărei faze depinzând de raportul saturaţiilor, respectiv al
permeabilităţilor relative.

În cazul rocilor acvifere întreg spaţiul poros este saturat cu apă de zăcământ, într-un
colector cu hidrocarburi şi apă de zăcământ distribuţia celor două faze este diferită şi depinde de
anumiţi factori.

Principalii factori sunt gradul de umectablitate şi cantitatea de fluid (saturaţia în faza

respectivă) din spaţiul poros. Gradul de umectabilitate a unei roci este determinat de compoziţ ia
lichidelor şi de natura mineralogică a granulelor cu care lichidele se află în contact.
 Fig.4. Dependenţa permeabilitate relativă-saturaţie
( după Manolescu )

Cazurile extreme privind udarea rocilor din zăcămintele petrolifere sunt:

- roci hidrofile, roci udate complet de apă şi

- roci hidrofobe, roci udata complet de petrol.

Distribuţia fazei umectante poată fi funiculară, pendulară sau insulară, după cum
aceasta este continuă, acoperind complet granulele minerale sau discontinuă.

În figura 5. sunt reprezentate stările posibile de distribuţie a fazelor umectante şi

neumectantă în mediul poros.

Pentru rocile hidrofile, la care apa umezeşte granulele de rocă, caracteristică

kra = f(Sra) ia forma curbei 1, astfel încât punctul c se deplasează spre dreapta, iar saturaţia
critică poate creşte la 60 % - 70 %.
 UNIVERSITATEA DE PETROL SI GAZE PLOIESTI

FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI SI A GAZELOR

MASTER EXTRACTIA PETROLULUI

PROIECT

INTERPRETAREA COMPLEXA A DIAGRAFIEI

GEOFIZICE

Tema: Determinarea permeabilitatii rocilor colectoare

din diagrafia geofizica

MASTERANDĂ: GHELMEZ LOREDANA

2017