Conductia metalelor

(electrica si termica)
Ianus Leonard
Neamteanu Cosmin

Ce este conductivitatea electrica?

Conductivitatea electrică este mărimea fizică prin care se
caracterizează capacitatea unui material de a permite transportul
sarcinilor electrice atunci cand este plasat într-un camp electric.
Simbolul folosit pentru această mărime este de obicei σ (sigma), iar
unitatea de măsură este siemens pe metru (S·m−1 ). Mărimea inversă
conductivității este rezistivitatea electrică, cu simbolul ρ (ro) și unitatea
de măsură ohm metru (Ω·m).

Conductibilitatea si conductanta
Conductibilitatea electrică este proprietatea materialelor de a
permite trecerea curentului electric.
Conductanța electrică este mărimea care exprimă capacitatea a
unui conductor sau circuit dat de a conduce curentul electric.
Conductanța se măsoară în siemens (S) și este mărimea inversă
rezistenței electrice măsurate în ohmi (Ω).
Formula pentru conductivitatea specifică este de forma:
Conductivitatea electrică a unui material se definește ca raportul dintre
densitatea curentului electric J produs prin plasarea materialului în

cîmpul electric E:

Din punctul de vedere al proprietatii corpurilor solide de a fi strabatute

de curent electric sub actiunea unei tensiuni electrice continue aplicate
din exterior, acestea se impart in trei mari categorii:
conductoare(metalele), semiconductoare si izolatoare.

RELAȚIA DINTRE CONDUCTIVITATE ȘI REZISTENȚA

ELECTRICĂ

Conductivitatea este inversul rezistivității. Unitatea de măsură a

rezistivității este Ω⋅m. Valoarea de 1Ω⋅m spune câtă rezistență are un
conductor cu o lungime de 1m și o secțiune transversală de 1m².
Rezistivitatea este o valoare care caracterizează un material. Cu toate
acestea, mărimea sa este afectată de temperatură. Simbolul ϱ (ro) este
utilizat pentru a indica rezistivitatea. Relația dintre rezistență și
rezistivitate este dată de formula:

ϱ – rezistivitate (rezistență specifică)[1Ω⋅m]

R – rezistență (rezistență electrică)[Ω]

S – suprafața secțiunii transversale a solidului[m²]

l – lungimea solidului considerat[m]
 FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ
CONDUCTIVITATEA ELECTRICĂ
Temperatura: Schimbarea temperaturii argintului sau a oricărui alt
conductor îi modifică conductivitatea. În general, creșterea temperaturii
determină excitarea termică a atomilor și reduce conductivitatea,
crescând în același timp rezistivitatea. Relația este liniară, dar se
întrerupe la temperaturi scăzute.

Impurități: Adăugarea unei impurități la un conductor reduce

conductivitatea acestuia. Argintul oxidat nu este un conductor la fel de
bun ca argintul mat. Impuritățile împiedică fluxul de electroni. Structura
și fazele cristaline: În cazul în care în material sunt prezente diferite
faze, conductivitatea la limita de fază va fi ușor mai lentă și poate fi
diferită de la o structură la alta. Modul în care a fost prelucrat materialul
poate afecta modul în care acesta conduce electricitatea.

Câmpuri electromagnetice: Conductoarele își produc propriile câmpuri

electromagnetice atunci când sunt traversate de un curent electric,
câmpul magnetic fiind perpendicular pe câmpul electric. Câmpurile
electromagnetice externe pot crea magnetorezistență, care poate încetini
fluxul de curent.

Frecvența: Numărul de cicluri de oscilație efectuate de un curent

electric alternativ pe secundă reprezintă frecvența acestuia (calculată în
Hertz). Deasupra unui anumit nivel, frecvența ridicată poate face ca
curentul să circule în jurul conductorului și nu prin el (efect de piele).
Deoarece nu există oscilații și, prin urmare, nu există frecvență, efectul
de piele nu apare în cazul curentului continuu.

Clasificarea materialelor (metalelor) in conductie

Corpul sau materialul care conduce curentul electric se numește
conductor electric; METALELE sunt buni conductori electrici, iar dintre
acestea conductivitatea cea mai mare o are argintul, urmat la mică
distanță de cupru.
Exemple de alti conductori excelenți sunt: aur, aluminiu, zinc, nichel,
alamă.
Cuprul (Cu)
UTILIZARI: conductoare de bobinaj, linii de transport a energiei
electrice, colectoare pentru masini electrice, cabluri pentru inalta
frecventa, dispozitive si circuite electronice, aliaje etc.

Alama:
UTILIZARI: table, benzi, fire, componente pentru stechere, prize
electrice, elemente de contact, radiatoare etc.

• Bronzul
UTILIZARI: conductoare aeriene, fire de troleu, contacte arcuite,
lamele de colector etc.
Aluminiul
UTILIZARI: electrozi pentru condensatoare, cabluri si linii aeriene de
transport a energiei electrice, conductoare de bobinaj, carcase de masini
electrice, aliaje etc.

Supraconductibilitatea electrica

Supraconductibilitatea electrica este definita ca fiind proprietatea

apartinand anumitor materiale de a avea o rezistivitate electrica nula
atunci cand temperatura materialului este mai mica decat o temperatura
critica si intensitatea campului magnetic nu depaseste o valoare critica.
Astfel de materiale sunt denumite supraconductori.

Aplicatii ale supraconductorilor

• Levitatia magnetica – Trenuri MAGLEV
 Conducția termică
Conducția termică este transferul căldurii (energia internă) prin
ciocniri microscopice ale particulelor și mișcarea electronilor în
interiorul unui corp. Obiectele care se ciocnesc microscopic, care includ
molecule, atomi și electroni, transferă energia cinetică și potențială
microscopică dezorganizată, cunoscută în comun ca energie internă.
Conducția are loc în toate fazele materiei, incluzând solide, lichide, gaze
și unde. Rata la care energia este transferată sub formă de căldură între
două corpuri este o funcție a diferenței de temperatură (gradient de
temperatură) dintre cele două corpuri și a proprietăților mediului
conductiv prin care se transferă căldura. Conducția termică a fost
denumită inițial difuzie. Conducția: transferul căldurii prin contact
direct.
Căldura se transferă spontan de la un corp mai cald la un corp mai
rece. De exemplu, căldura este transferată de la plita electrică a unei
sobe electrică la fundul unei cratițe în contact cu ea. În absența unei
surse externe de energie, în interiorul unui corp sau între corpuri,
diferențele de temperatură scad în timp, iar echilibrul termic este
realizat, temperatura devenind mai uniformă.
În conducție, fluxul de căldură este în interiorul și prin corpul însuși. În
schimb, în transferul de căldură prin radiație termică, transferul este
adesea între corpuri, care pot fi separate spațial. Este posibil și transferul
de căldură printr-o combinație între conducție și radiații termice. În
convecție, energia internă este transportată între corpuri de un purtător
de materie în mișcare. În solide, conducția este mediată de combinația de
vibrații și coliziuni ale moleculelor, de propagarea și coliziunile
fononilor și de difuzia și coliziunile electronilor liberi.
În științele inginerești, transferul de căldură include procesele de radiație
termică, convecție și, uneori, transferul de masă. De obicei, mai mult de
unul dintre aceste procese are loc într-o anumită situație. Simbolul
convențional pentru proprietatea materialului, conductivitatea termică,
este k.

Prezentare generală

La scară microscopică, conducția are loc în interiorul unui corp

considerat staționar; aceasta înseamnă că energiile cinetice și potențiale
ale mișcării în masă a corpului sunt luate în considerare separat. Energia
internă se difuzează pe măsură ce atomii și moleculele care se mișcă
rapid sau vibrează interacționează cu particulele vecine, transferând
unele dintre energiile lor cinetice și potențiale microscopice, aceste
cantități fiind definite în raport cu cea mai mare parte a corpului
considerat staționar. Căldura este transferată prin conducție când atomii
sau moleculele adiacente se ciocnesc sau mai mulți electroni se mișcă
înainte și înapoi de la atom la atom într-un mod dezorganizat, astfel încât
să nu formeze un curent electric macroscopic, sau când fotonul se
ciocnește și se împrăștie. Conducția este cel mai semnificativ mijloc de
transfer de căldură în interiorul unui solid sau între obiecte solide în
contact termic. Conducția este mai mare în materii solide deoarece
rețeaua de relații spațiale relativ strânse între atomi ajută la transferul de
energie între ele prin vibrații.
 Metalele (de exemplu, cupru, platină, aur, etc.) sunt, de obicei,
conductori buni ai energiei termice. Acest lucru se datorează faptului că
metalele se leagă chimic: legăturile metalice (spre deosebire de
legăturile covalente sau ionice) au electroni care se mișcă liber care
transferă rapid energia termică prin metal. Fluidul de electroni al unui
solid metalic conductiv conduce cea mai mare parte a fluxului de căldură
prin solid. Fluxul de fononi este încă prezent, dar transportă mai puțin
din energie. Electronii conduc, de asemenea, curent electric prin solidele
conductive, iar conductivitățile termice și electrice ale majorității
metalelor au aproximativ același raport. Un conductor electric bun, cum
ar fi cuprul, conduce de asemenea căldură bine. Termoelectricitatea este
cauzată de interacțiunea dintre fluxul de căldură și curentul electric.
Conducția căldurii în interiorul unui solid este direct analoagă difuziei
particulelor în interiorul unui fluid, în situația în care nu există curenți ai
fluidului.