Marea Roșie

Marea Roșie este o mare intrând al Oceanului Indian între Africa și Asia. Legătura cu

oceanul se face prin strâmtoarea Bab el-Mandeb și prin Golful Aden. În nord se află peninsula
Sinai, Golful Aqaba și Golful Suez (care face legătura cu canalul Suez). Marea are circa 1
900 km lungime și o lățime maximă de 300 km. Fundul mării are o adâncime maximă de 2 500
m în fosa mediană centrală și o adâncime medie de 500 m; prezintă – de asemenea – o platformă
continentală extinsă, cunsocută atât pentru viața submarină, cât și pentru coralii săi. Marea are o
suprafață de circa 450 000 km² și reprezintă mediul de viață a numeroase specii
de nevertebrate și a 200 de specii de corali. Face parte din Marele Rift African și este cea mai
nordică mare tropicală a lumii.

Numele
Numele mării nu indică culoarea apei, care nu este roșie. Poate proveni de la exploziile sezoniere
ale algei albastre-verzi Trichodesmium eryrhaeum, de culoare roșie, în apropiere de suprafața
apei. O altă sursă ar putea fi munții bogați în minerale de culoare roșie aflați în apropiere, care
poartă numele de "‫( "הרי אדום‬harei edom).
O altă ipoteză o determină numele himariților, un trib local al cărui nume însuși înseamnă "roșu".
O altă teorie ar indica faptul că numele "roșu" se referă la direcția "sud" în același mod în care
numele Mării Negre se poate referi la "nord". Această teorie se bazează pe faptul că unele limbi
asiatice foloseau culorile pentru a se referi la direcțiile cardinale.
Marea a purtat de asemenea numele de "Golful Arab" în majoritatea surselor europene până
în secolul XX. Acest lucru provine din sursele grecești mai vechi.
După Herodot, Strabon și Ptolemeu, toate sursele europene denumesc această întindere de ape
"Sinus Arabicus", rezervând denumirea de "Marea Erythrias" (Marea Roșie) pentru apele din
jurul sudului Peninsulei Arabice, cunoscute astăzi drept Oceanul Indian. Marea Roșie desparte
Africa de Asia

Istorie
Egiptenii au fost primii care au încercat o misiune de explorare a Mării Roșii. În Biblie, povestea
lui Moise prezintă cum fiul unei sclave i-a dus pe evrei peste ea, către libertate, folosind puterea
divină. Totuși, un marinar grec, Hippalus, a oferit o dimensiune internațională Mării Roșii, prin
relatarea călătoriei sale în Marea Eritreei, și a deschis-o astfel comerțului cu Asia. Abia începând
cu secolul al XV-lea Europa și-a arătat interesul în această zonă. În 1798, generalul Napoleon
Bonaparte a fost însărcinat de Franța cu invadarea Egiptului și ocuparea Mării Roșii. Deși a eșuat
în sarcina sa, inginerul J.B. Lepere, care a luat parte la ea, a revitalizat planurile pentru un canal,
care fusese vizat încă din perioada faraonilor. Canalul Suez s-a deschis în noiembrie 1869. În
acea perioadă, britanicii, francezii și italienii își împărțeau posturile comerciale. Acestea au fost
treptat dezafectate după primul război mondial. După cel de-al doilea război
mondial, americanii și sovieticii și-au extins influența pe fondul creșterii traficului petrolierelor.
Totuși, în urma războiului de șase zile, Canalul Suez a fost închis între 1967 și 1975. Chiar și
astăzi, în ciuda patrulelor din partea flotelor maritime importante în apele Mării Roșii, Canalul
Suez nu și-a recuperat complet supremația asupra drumului pe la Capul Bunei Speranțe, rută
considerată mai sigură.

Proprietăți fizice
Temperatura la suprafața apei rămâne relativ constantă la circa 21–25 °C, iar temperatura și
vizibilitatea rămân bune până la o adâncime de 200 m, însă marea este cunoscută pentru
vânturile sale puternice și curenții locali înșelători. Marea se lărgește în continuare; se crede că în
timp va deveni un ocean (așa cum s-a propus în modelul lui Tuzo Wilson).
Marea Roșie are o salinitate mai mare decât media planetară. Acest lucru se datorează mai
multor factori: 1) rata ridicată a evaporării și precipitații, 2) lipsa unor cursuri de apă dulce care
să se verse în mare, și 3) legătura îngustă cu Oceanul Indian (și salinitatea lui mai joasă).
La un moment dat în perioada terțiară, strâmtoarea Bab el Mandeb a fost închisă, iar Marea
Roșie s-a uscat, devenind o depresiune goală, cu solul sărat.

Turismul
Marea este cunoscută pentru locurile de scufundare, fiind o destinație turistică căutată. A fost
"descoperită" ca o destinație pentru scufundări de către Hans Hass în anii 1950, și mai târziu de
către Jacques-Yves Cousteau. Printre stațiunile cele mai populare se numără Sharm-El-
Sheikh și Hurghada în Egipt, într-o zonă cunoscută ca Riviera Mării Roșii.