FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE STUDII UMANISTE ECONOMICE ŞI

INGINEREŞTI
Program universitar de licență

UNIVERSITATEA ,, DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ŞTIINŢE UMANISTE

RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE

Istoria Construcției Europene

( Paun Nicolae, Paun Nicolae Ciprian și Liviu Coman-Kund)
 Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, Partea I, Titlul I, Art. I-2: "[…] Uniunea se
bazeaza pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept și a
respectării drepturilor omului, inclusiv drepturile persoanelor aparținând minorităților. Aceste valori sunt
comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție,
solidaritate și egalitate între barbați si femei.[...]".
Uniunea Europeană este o organizaţie integraţionistă interstatală, la nivel regional, bazată pe o
cooperare multilaterală instituţionalizată, în vederea creării unui spaţiu economico-monetar, social şi
politic, cât mai unificat, capabil să genereze un efect multiplicator, care în final să conducă la o bunăstare.
Paun Nicolae descrie în cartea s-a despre relaţiile strânse, paşnice sau conflictive, dintre statele
europene, ce au condus la apariţia unor idei, planuri şi programe privind apropierea statelor, unirea lor în
alianţe temporare sau permanente şi chiar constituirea unor blocuri europene (extinse şi în afara Europei),
de tip confederativ sau federativ. Ansamblul acestor planuri şi programe care au la bază ideea necesităţii
unirii statelor europene poartă denumirea generică – IDEEA EUROPEANĂ.
Paun Nicolae pune un accent în lucrarea sa ideea Europeană şi Revoluţia Franceză, mișcările
europene, Competențiele Consiliului European, Consiliul Europei – rezultatul unui compromis.
Ideile care au dus la crearea Uniunii Europene au fost prezentate pentru prima dată la 9 mai 1950
de ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman. De aceea, ziua de 9 mai a rămas o dată de
referinţă în istoria Uniunii Europene. Motto-ul Uniunii Europene este „Unitate în diversitate”, deviza
Uniunii Europene. Aceasta arată că europenii s-au unit pentru a promova pacea şi prosperitatea, acceptând
totodată să-şi deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi limbile atât de diverse ale continentului nostru.
El s-a referit mai mult pe întâlnire considerată crucială pentru evoluţia ulterioară a continentului
european. Cu mici excepţii Yalta este apreciată ca momentul de la care începe istoria mondială a ultimilor
cincizeci de ani. Lumea Yaltei a fost dominată de factorul ideologic. La Yalta nu a lipsit ideea împărţirii
Europei în sfere de influenţă. În timpul întâlnirii de la Moscova din octombrie 1944 dintre Churchill şi
Stalin a fost improvizat un acord de delimitare a „zonelor de influenţă” între cele două ţări în estul Europei.
U.R.S.S. urmând a dispune de 90% în România, 80% în Bulgaria şi Ungaria; Regatul Unit 90% în Grecia,
în timp ce în Iugoslavia influenţa urma a fi în proporţii egale. De sigur poziţia lui Churchill a fost
influenţată de înaintarea impetuoasă a trupelor sovietice. Realist înţelegea felul în care se va folosi
U.R.S.S. de victorie. Liderul englez nu putea ignora nici faptul că războiul alterase ierarhia mondială
reducând importanţa Marii Britanii în lume. Spera ca şi Roosvelt în posibilitatea unei înţelegeri sincere
cu stăpânul Kremlinului. Ţinând cont de poziţia S.U.A. cei trei aliaţi s-au angajat să asigure alegerea
liberă a unor guverne democratice în ţările eliberate de sub dominaţia nazistă.
Totodată încearcă să descrie amărunțât Instaurarea regimurilor de „Democraţie populară” și
Mişcarea Europeană, totalitarismul nazist, tendinţa de reorganizare şi unificare a Europei prin mijloacele
forţei, cu încălcarea oricăror principii ale dreptului internaţional, pe baza principiilor rasiale având în
vedere doar interesele hegemonice ale statului german a determinat reacţia de rezistenţă a tuturor forţelor
democratice ale continentului. Pe parcursul războiului o puternică Rezistenţă a forţelor naţionale s-a
ridicat împotriva nazismului. Obiectivele programatice ale acesteia erau : înlăturarea dominaţiei fasciste;
restabilirea sistemului democratic de organizare a societăţii, cu respectarea şi garantarea drepturilor
omului; reorganizarea continentului aşa fel încât să fie eliminată posibilitatea unui nou război. În privinţa
primelor obiective exista, în general, o cvasiunitate de vederi, dar în privinţa soartei postbelice a
continentului opiniile mergeau de la restabilirea sistemului statelor naţionale independente şi suverane,
dezvoltarea în spiritul formulei confederative a relaţiilor de colaborare economice, sociale în cadrul
naţiunilor independente şi până la ideea unificării federale a Europei şi transformarea ei într-o forţă
economică comparabilă cu a celor două superputeri, S.U.A. şi U.R.S.S. Descrierea distrugerile provocate
de cel de - Al Doilea Război Mondial, modificarea ordinii tradiţionale reactualizează şi transformă ideea
federalistă într-un obiectiv politic ce trebuia să găsească o soluţie cât mai rapidă. Adepţii federalismului
din cadrul Rezistenţei europene îşi întemeiau argumentaţia pe experienţa perioadei interbelice, când criza
determinată de contradicţia dintre expansiunea mondială a economiei şi limitele politicii naţionale nu a
putut fi rezolvată de sistemul statelor suverane.
În lucrare găsim descrierea începuturl construcţiei europene și anume Planul Marshall şi O.E.C.E,
Blocada Berlinului şi Securitatea Occidentalilor, ideiile de Consiliul Europei, Evoluţia Comunităţilor.
Tratatul de la Roma. Înfiinţarea Pieţei Comune şi Euratom-ului, despre eşecul Planului Comunităţii de
Apărare, „Războiul Rece” la sfârşitul anilor '50, etc.
Concluzii:
Încă de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, SUA au fost preocupate și au încurajat
proiectul unei Europe unite. În contextual instaurării stării de război rece, acestă idee a putut prinde contur
doar în lumea liberă, respectiv în partea de vest. Totuși, Statele Unite ale Americii, anterior puțin
interesate de aria central-est europeană, au acordat o tot mai mare atenție acestei regiuni în perioada
Războiului Rece.
S-a evidențiat, în această perspectivă, strategia construirii de punți înspre Europa de Est (din anii
șaizeci ai secolului trecut) și încurajarea regimurilor comuniste din țările aflate sub dominația Uniunii
Sovietice înspre reforme democratice. Prăbușirea comunismului est-european și retragerea hegemoniei
sovietice au oferit oportunitatea reapropierii statelor din Europa central-estică de lumea euro-atlantică.
Dar, acest proces început la debutul ultimului deceniu al Secolului 20, nu a găsit un entuziasm
unanim în țările Uniunii Europene.
În acest context, Statele Unite ale Americii au insistat, mai ales prin demersurile președinților
Bush-senior, Clinton și Bush-junior pentru extinderea Uniunii Europene înspre estul Europei. Persistența
acestor eforturi a fost susținută și prin cooptarea în cadrul Alianței Nord-Atlantice a fostelor țări comuniste
est-europene.
Așa cum arătă în lucrarea sa, aportul adus de SUA în avansarea lumii euro-atlantice în Europa Central-
Estică a fost decisiv.
O descriere mai puțină importantă în apariția populismului ca atentat ideologic la construcția
europeană. O evoluție istorică cu privire la evoluția politică și instituțională a construcției europene fac
invariabil referire la conceptul de ”populism”. Considerate inițial a reprezenta cantitate neglijabilă pe
scenele politice naționale, partidele care îmbrățișează retorica populistă au ajuns să domine astăzi agenda
publică atât la nivel național, cât și la nivel european. În angajamentul lor de a ”doborî balaurul de la
Bruxelles”, aceste partide fac uz de strategii comunicaționale care trezesc interesul politic al celor
nemulțumiți de situația lor economică și socială, deranjați de imigrație și dezamăgiți de elitele politice