Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
UN PĂMÂNT FERICIT
LA NIVEL INDIVIDUAL
BRAȘOVEANU BIANCA &
TRIBUSEAN TAISIA
O societate va deveni prosperă atunci când oamenii bătrâni vor planta copaci deşi ştiu că nu vor
Pentru a trăi într-un ecosistem mai curat, niște sta niciodată în umbra lor.
schimbări mici pot modifica total lumea. Noi
singuri, putem acționa prin: reciclare, reducere,
reutilizare; să evităm automobilele, și să
încercăm să ne deplasăm cu autovehicule eco
(bicilete, mașini electrice etc); să transmitem
LA NIVEL DE COMUNITATE
informația prin postere despre importanța și
valoarea resurselor naturale; să plantăm câte-un
copac pentru recuperarea terenurilor sau pentru
BRAȘOVEANU B. & TRIBUSEAN T. Printr-o comunitate se poate
amenajarea teritoriilor. realiza procesul de planificare
Planeta noastră se confruntă cu a dezvoltării și comentarea
crizele interconectate ale propunerilor de dezvoltare în
schimbărilor climatice rapide zona locală. Aceasta pot lucra
și pierderii biodiversității. cu Spațiile Verzi pentru a face
Avem ani, nu zeci de ani, o schimbare sau sa volunteze
pentru a aborda aceste la un proiect local în folosul
amenințări existențiale. Putem planetei noastre. Dacă
ajuta prin simplul voluntariat comunitatea are un statut mai
la nivel de comunitate. Aceste mare, poate să supravegheze o
Toate plantele sunt fraţii şi surorile noastre. Ele
vorbesc cu noi şi, dacă le ascultăm, le putem auzi. grupe pot influența de zeci de bucată de pământ (ex. un parc,
ori mai mult decât o singură o grădină a școlii etc).
persoană.
PAGE 1
ACȚIUNELE DE PROTECȚIE A
27//01//2023
PLANTELOR
PLANTELE NATURĂ
PAGE 2
ACȚIUNELE DE PROTECȚIE A
27//01//2023
PLANTELOR
KEYWORD
KEYWORD
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Fusce vel
laoreet orci. In eget auctor mi. Maecenas ipsum purus, imperdiet
ullamcorper quam sit amet, malesuada semper sem. Duis elit quam,
sagittis sed justo at, condimentum porttitor velit. Vivamus rutrum a
enim eget molestie. Sed pharetra diam metus, id ornare dolor lobortis
quis. Integer gravida, ipsum non venenatis pretium, elit mauris ultrices
neque, quis tincidunt arcu velit sed dolor. Suspendisse non lacus at orci
hendrerit tincidunt. Quisque consequat faucibus luctus. Ut sollicitudin
PICTURE CAPTION: Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing arcu mauris, non dictum est viverra vitae.
elit. Fusce vel laoreet orci. In eget auctor mi.
KEYWORD
PAGE 3
ACȚIUNELE DE PROTECȚIE A
27//01//2023
PLANTELOR
KEYWORD
KEYWORD
The slogan of this issueIn eget auctor mi.
PAGE 4