Discuții

Scopul acestui studiu de cercetare este să exploreze efectul pe care îl are o intervenție
bazată pe terapia schemelor cu elemente de mindfulness desfășurată în natură asupra nivelului
simptomatologiei depresive la pacienți cu depresie în remisie. Un alt scop al cercetării este de a
explora relația dintre natură și mindfulness atunci când se realizează o intervenție bazată pe
mindfulness într-un mediu natural. De asemenea, un alt scop al cercetării este de a explora relația
dintre sens (ca parte componentă a eudaimoniei), conexiune cu natura și simptomatologia
depresivă, prin intermediul unei intervenții de tip terapia schemelor cu mindfulness focusată pe
schema lumii lispite de sens postulate de Arntz și colegii săi (2021) în modelul integrativ propus
să abordeze și nevoile de: identitate coerentă, sens și dreptate.

Conform primei ipoteze de cercetare: o intervenție de tip terapia schemelor cu

mindfulness desfășurată în pădure conduce la o scădere a nivelului de simptomatologie
depresivă. Ne-am așteptat ca modelul statistic să confirme această ipoteză, astfel încât persoanele
care au luat parte la acest tip de intervenție, comparativ cu grupul de control și cu cele aflate pe
lista de așteptare, să raporteze un nivel mai scăzut de simptomatologie depresivă post-intervenție
și o creștere a ratei de remisie, la fel, după finalizarea intervenției. Acest rezultat ar fi în
conformitate cu rezultatele obținute de Kim et al. (2009), care au derulat o intervenție de terapie
cognitiv-comportamentală pe o populație de pacienți coreeni cu simptomatologie depresivă în
pădure și au obținut o rată de remisie mult mai ridicată (61%) decât cea obținută în grupul de
control care au beneficiat de terapie CBT într-un mediu spitalizat (21%). Confirmarea acestei
ipoteze indică spre beneficiile pe care le poate avea natura utilizată ca resursă terapeutică într-un
proces de restructurare cognitivă asupra persoanelor cu simptomatologie depresivă.

A doua ipoteză de cercetare este că schema lumii lipsite de sens mediază corelația
negativă dintre o intervenție de tip terapia schemelor cu mindfulness derulată în pădure și
simptomatologie depresivă. Confirmarea acestei ipoteze este susținută de literatura care a indicat
o corelație negativă între dimensiunea de sens și simptomatologia depresivă, atunci când sensul
este conceptualizat drept componentă a eudaimoniei (Psarra și Kleftaras, 2013; Hedayati și
Khazaei, 2014). Schema lumii lipsite de sens, așa cum este conceptualizată în modelul integrativ
propus de Arnz et al. (2021), se bazează pe nevoia psihologică fundamentală de sens și coerență
a lumii exterioare, iar răspunsul dezadaptativ se concretizează în: sentimentul că lumea nu are
sens sau că se destramă, iar mecanismul de coping este de a face tot posibilul ca sensul să fie
găsit. Astfel, deoarece schema se bazează pe o nevoie psihilologică de bază neîmplinită, iar
starea de bine eudaimonică depinde de îndeplinirea acestor nevoi fundamentale, corelația
negativă dintre sens, înțeles atât din prisma eudaimoniei cât și a schemei dezadaptative descrise,
si depresie, să fie plauzibilă.

O altă ipoteză de cercetare a acestui studiu este: conexiunea cu natura mediază corelația
negativă dintre o intervenție de tip terapia schemelor cu elemente de mindfulness în pădure și
simptomatologia depresivă. Această ipoteză este susținută de literatura care a arătat o corelație
negativă între diferite dimensiuni ale conexiunii cu natura (cognitivă, afectivă) și
simptomatologia depresivă (Korpela et al., 2016; Morita et al., 2007). Deoarece pădurea și
mediile naturale, în general, sunt dificil de controlat în studiile experiementale (aceasta fiind și o
limită a literaturii actuale pe acest subiect), reconfirmarea prezenței acestui mecanism explicativ,
în care conexiunea cu natura mediază relația dintre mediul natural și simptomatologia depresivă,
este foarte relevantă în măsura în care ne dorim reconceptualizarea abordărilor terapeutice prin
schimbarea mediului în care le putem desfășura pentru rezultate benefice asupra acestei categorii
de pacienți (Oh et al., 2020).

În ce privește rolul mindfulness-ului, ipoteza de cercetare este că o intervenție bazată pe

mindfulness în pădure va duce la o creștere a nivelului de mindfulness după intervenție. Această
ipoteză este susținută de literatura care a explorat relația dintre mindfulness și natură, unele studii
găsind chiar o relație bidirecțională între cele două (Aspy and Proeve, 2017; Wolsko and Greg,
2013), iar altele găsind o corelație pozitivă: petrecerea timpului în natură poate conduce la
creșterea nivelului de mindfulness (Hamann and Ivtzan, 2016).

Tot în privința mindfulness-ului, o altă ipoteză a acestui studiu este că între o intervenție
de tip terapia schemelor cu minfudfulness în pădure și mindfulness există o corelație negative
explicată parțial de mediatorul conexiunea cu natura. Această ipoteză se susține prin dovezile din
literatură conform cărora persoanele cu un nivel mai ridicat de conexiune cu natura aleg să se
expună mai des la medii naturale precum și să interacționeze pozitiv cu natura (Schultz, 2002),
aceasta, din urmă, conducând la creșterea nivelului de mindfulness.

Pe de altă parte, avem ipoteza conform căreia un alt mecanism explicaiv pentru corelația
negative dintre o intervenție de tip terapia schemelor cu mindfulness și mindfulness este schema
lumii lispite de sens. La fel, conform literaturii care a arătat că legătura cu natura satisface o
nevoie de apartenență la un întreg (studiată separat de nevoia de apartenență social de care este
diferită s-a dovedit a fi foarte importantă pentru stare de bine eudaimonică) (Cleary et al.,
2017), este plauzibil ca prezența schemei lumii lipsite de sens să explice de ce o terapie cu
mindfulness derulată în pădure focusată pe această schemă (în care sunt utilizate tehnici de
observare a gândurilor dezadaptative cu privire la interpretarea lumii ca fiind lipsită de sens) să
crească, ulterior, nivelul de mindfulness.

Confirmarea ipotezelor de cercetare menționate este relevantă în măsura în care ne dorim

o reconceptualizare a terapiei bazate pe CBT pentru persoanele cu simptomatologie depresivă.
Natura poate reprezenta o resursă terapeutică în acest sens, atât pentru terapeuți cât și pentru
pacienți. Favorizând procesul de autoreflecție și de insight metacognitiv (Yu, 2017), reducând
nivelul de cortizol asociat stresului (Jung et al.,2015; Morita et al., 2007;  Dolling et al., 2017),
reducând afectele negative (Song et al., 2018; Muro et al., 2021; Farrow et al.,2019), natura
poate reprezenta un mediu benefic atât pentru derularea procesului terapeutic pentru persoanele
cu simptome de depresie, dar și pentru facilitarea introspecției și a restructurării cognitive ca
proces pe care persoana îl poate derula cu sine în absența resurselor de a apela la un terapeut.
Conexiunea cu natura poate satisface nevoia psihologică de apartenență, în contextul prezenței
sentimetului de lipsă de sens a mediului exterior, astfel încât starea de bine eudaimonică să
crească pentru persoanele cu simtpomatologie depresivă, iar natura să reprezinte o resursă
permanentă spre îndeplinirea nevoii de sens și apartenență. De asemenea, mindfulness-ul,
introdus ca și componentă a intervenției terapeutice și practicat într-un mediu natural poate fi
relevant în tratarea persoanelor cu simptomatologie depresivă, în măsura în care mindfulness-ul
crescut și în urma practicii și în urma expunerii la natură, conform relației bidirecționale regăsite
în literatură, poate îmbunătăți atât procesul terapeutic, dar și conferi o metodă de coping
adaptativă pe care persoanele cu simptomatologie depresivă o pot utiliza pentru reducerea
ruminației.

Pe de altă parte, este important de explorat în ce măsură aceste relații sunt explicate de
conexiunea cu natura, respectiv prin schema lumii lispite de sens. Deoarece mediul natural este
dificil de controlat în studiile experimentale, sunt importante de menționat factorii care ar putea
influența relația, diferiți de cei postulați în ipotezele de cercetare ale studiului prezent.
 În primul rând, în ce privește relația dintre intervenția bazată pe terapia schemelor cu
mindfulness derulată în pădure și depresie, unde mecanismul explicativ găsit este conexiunea cu
natura, este important de menționat că prin însăși expunere la natură, individul este expus la o
mulțime de factori care îi pot crește starea de bine în acel moment, iar tipul de intervenție să fie
cel care conduce, ulterior, la rezultatele pozitive menționate. Altfel spus, deoarece este dificil să
controlăm pentru factorii de mediu precum: substanțe emise de plante, calitatea aerului,
temperatură, stimuli vizuali, există posibilitatea ca starea de bine să fie indusă de prezență
acestor stimuli (Young-Mason, 2005). De asemenea, starea de bine resimțită poate fi asociată
pozitiv, la nivel cognitiv, cu terapeutul, conducând le creșterea sentimentului de conexiune cu
terapeutul, care, ulterior, să se asocieze pozitiv cu natura, iar rezultatele la scala de conexiune cu
natura să fie influențate de asocierea produsă la nivel cognitiv cu terapeutul și relația terapeutică.

În ce privește relația dintre intevrenția bazată pe terapia schemelor cu mindfulness în

pădure și depresie un alt mediator regăsit este schema lumii lipsite de sens.

YOUNG-MASON, J. (2005). Nature and Well-Being. Clinical Nurse Specialist