1

Metode de reparatie si de reabilitare a podurilor din beton

precomprimat prin precomprimare exterioara.
1. Introducere
In Anglia experienta repararii si consolidarii podurilor din beton precomprimat prin
post-comprimare este relativ limitata. Cea mai mare parte areparatiilor s-au axat pe reinjectarea
cablelor, protectia ancorajelor prin vopsire, si protectie cu beton de etanseitate amplasarea de
sprijiniri provizorii. Precomprimarea aditionala exterioara nu a fost utilizata la consolidari
decat in cateva structuri. Tolele metalice lipite s-au folsit de asemenea pentru reparatii.. Pe o
structura, tolele metalice s-au inlocuit printr-un strat de materiale compozite.

In Franta din contra, numeroase poduri din beton precomprimat executate prin post-
comprimare s-au reparat s-au au fost consolidate. Inainte de 1970, s-au reparat cateva poduri,
dar aceste situatii nu au fost prezentate in reviste tehnice. Tehnicile de reparatie s-au dezvoltat
totusi incepand din anii 1972-1975 pentru a remedia capacitatea portanta la peste saizeci de
poduri. De fapt, aceste structuri au fost concepute si executate intr-o etapa in care s-au
subestimat efectele anumitor fenomene cum ar fi redistributia eforturilor datorate curgerii lente
impiedecate, efectul diferentelor de temperatura etc.

Se pot utiliza metode diferite de reparatie sau de consolidare, corelat cu dezordinile

(mediu agresiv, imbatranirea materialelor, insuficienta structurala, insuficienta caracteristicilor
geometrice) care apar la poduri. Aceste tehnici, pot fi cuprinse in urmatoarele cinci categorii:
1. adaugarea de forte sau de deformatii (de exemplu precomprimarea exterioara
aditionala, denivelarea reazemelor –la structuri static nedeterminate- cu ajutorul
preselor etc.);
2. protectia betonului si a armaturii (reinjectarea cablelor de precomprimare, vopsirea
ancorajelor, refacerea etanseitatii etc.);
3. adugarea de material suplimentar (de exemplu sporirea cantitatii de armatura moale si
de beton, utilizarea de tole lipite etc.);
4. prevederea de reazeme (palei) provizorii;
5. regenerarea calitatii betonului si a armturilor (de exemplu injectii in fisuri,
realcalinizarea electrochimica etc.).

In plus, fiecare din cele cinci metode poate fi insotita adesea de reparatia suprafetei
structurii de beton prin tencuire sau beton proiectat.

In continuare se vor prezenta (cu avantajele si inconvenientele lor) numai tehnicile de

reparatii ale podurilor din beton cu armatura postantinsa.

Inainte de reparatie, se impune diagnosticarea precisa a problemei care trebuie sa

explice cauzele dezordinilor constatate si sa cuantifice reducerea de capacitate portanta care
rezulta ca urmare a acestor degradari. Trebuie insistat asupra importantei capitale a
diagnosticului. In plus, la evaluarea starii lucrarii, investigatiile trebuie sa se extinda asupra
ansamblului lucrarii incepand de la fundatii pana la starea caii si a altor echipamente. De fapt,
de exemplu daca degradarile par vizibil limitate numai la sapa de etanseitate si la rosturi,
trebuie sa evitam reparatia acestora fara alte investigatii caci de exemplu fundatiile pot fi intr-o
 2

situatie precara iar cablele de precomprimare pot prezenta coroziuni semnificative care sunt
greu de evidentiat intr-o analiza sumara.

2. Precomprimare exterioara.

1. Generalitati.

Precomprimarea aditionala –in general exterioara betonului- este metoda de reparatie

si/sau de consolidare cea mai cunoscuta a podurilor sau altor structuri din beton precomprimat.
Procedeul poate fi utilizat pe poduri fisurate din cauza unor erori de conceptie sau de executie,
la poduri la care armatura de precomprimare este puternic corodata sau chiar la poduri in stare
tehnica buna dar la care solicitarile s-au marit fata de cele initiale de proiectare din cauza
modificarii clasei de incarcare, trecerii unor convoaie grele, exceptionale sau din cauza largirii
podului etc.

Precomprimarea aditionala nu este la fel de des utilizata in Anglia ca in Franta,

Germania sau Statele Unite.

2. Ipoteze de calcul.

Ipotezele care servesc la dimensionarea precomprimarii depind de starea lucrarii (care

poate fi fisurata sau nu) de natura solicitarii (moment incovoietor sau forta taietoare) si de
asemenea de normativele si reglementarile texhnice care au fost utilizate la dimensionarea
lucrarii. In marea majoritate a cazurilor, exista o incertitudine asupra intensitatii si distributiei
eforturilor. Este deci necesar sa se efectueze un calcul "in furculita". Valorile superioare si
inferioare ale domeniului sunt determinate functie de starea lucrarii obtinuta prin expertiza
acesteia. Aceste incertitudini importante se intalnesc in situatia in care precomprimarea
existenta ptrezinta coroziuni semnificative, chiar rupturi de fire, toroane sau cable. De fapt,
daca anumite tehnici de investigare actuale pot permite cunoasterea efortului de precomprimare
intr-o sectiune, acestea nu pot permite modificarea acestuia in timp.

In general, armaturile aditionale fiind dispuse la exteriorul sectiunii de beton, este

necesar pe de o parte sa ne asiguram ca structura nu risca sa flambeze sub efectul
precomprimarii si pe de alta parte ca ramturile nu intra in rezonanta sub efectul fibratiilor
structurii (Fig. 1).

Cazul lucrarilor en beton precomprimat cu o rezistenta insuficienta la incovoiere

Lucrari nefisurate

Precomprimarea longitudinala exterioara, aditionala a unei structuri nefisurate este

dimensionata in Franta astfel incat sa echilibreze deficienta de rezistenta la incovoiere
respectand eforturile limita prevazute in norme. Sunt de anvizajate anumite adaptari, functie de
investigatiile efectuate cu ocazia expertizei. Trebuie remarcat faptul ca daca lucrarea a fost
dimensionata cu "precomprimare totala" (adica fara eforturi unitare de intinderein beton), nu
 3

pot fi admise tractiuni in beton sub efectul precomprimarii totale deoarece sunt putine armaturi
pasive care sa le preia (Fig. 2).

Lucrari fisurate

In cazul structurilor fisurate, ipotezele de calcul sunt ca cele prezentate mai sus cu
deosebirea ca trebuie tinut faptul ca efortul este nul pe inaltimea zonei fisurate.
Precomprimarea exterioara trebuie sa fie dimensionata astfel incat sa preia in totalitate
solicitarile care se aplica structurii dupa reparatie. Este vorba in general de sarcini de
exploatare si de efectul diferentelor de temperatura. Evident, daca fisurile sunt suficient de
deschise (pragul de injectabilitate este de 0,2 – 0,3 mm), acestea pot fi injectate pentru a
restabili continuitatea in materilul beton inainte de tensionarea cablelor de precomprimare
exterioara (Fig. 3). In anumite cazuri daca fisurarea antrenat o redistributie prea importanta de
eforturi, aplicarea precomprimarii exterioare trebuie sa fie precedata de un reglaj al solicitarilor
in structura de exemplu prin denivelarea reazemelor cu deformatii impuse.

Cazul lucrarilor en beton precomprimat cu o rezistenta insuficienta la forfecare

In general, insuficienta de rezistenta se datoreaza suprapunerii efectelor datorate

efectelor fortei taietoare, torsiunii si distributiei eforturilor din precomprimare in apropierea
ancorajelor. Structura cu deficiente poate fi consolidata prin inclinarea cablelor exterioare
si/sau prin executia unor etrieri verticali precomprimati aditionali, realizati din bare sau
monotoroane in teci de protectie. Acesti etrieri pot fi plasati la exteriorul inimilor sectiunilor
din beton sau in perforari executate in acestea.

Lucrari nefisurate

In cazul unei structuri nefisurate, calculul etrierilor activi aditionali si/sau a acblelor
inclinate exterioare se efectueaza ca pentru o lucrare noua aplicand regulile betonului
precomprimat.

Lucrari fisurate

In cazul unei lucrari fisurate, prcomprimarea aditionala este dimensionata pentru a

transforma intr-una reglementara. Trebuie tinut cont de inclinarea reala a planului de fisurare
care poate fi diferita de cea luata in calculele initiale. Daca deschiderea fisurilor sugereaza fie o
plastifiere a etrierilor existenti, fie o distrugere a adesrentei acestora, se va dimensiona
precomprimarea aditionala astfel incat aceasta echilibreza singura totalitatea fortei taietoare.

2.3. Dispozitii constructive pentru precomprimarea exterioara longitudinala.

Traseu cable precomprimare

In cazul grinzilor casetate, cablele sunt instalate la interiorul casetei. Dispunem de

doua posibilitati de traseu (Fig. 4):
 4

 fie un traseu rectiliniu, care ofera avantajul simplicitatii si al lipsei de pierderi de

tensiune din frecare. Totusi randamentul acestui sistem de precomprimare exterioara
este mediocru mai ales la tablierele cu inaltime constanta, efectul excentricitatii fortei
de precomprimare fiind practic anihilat de momentele de precomprimare din structura
static nedeterminata;
 fie un traseu poligonal cu deviatori, care permite ameliorarea randamentului
precomprimarii si utilizarea componentei verticale a fortei de precomprimare pentru
preluarea fortei taietoare in zonele cu cablu inclinat. Principalul inconvenient este ca se
pierde o parte din precomprimare din cauza frecarilor in zonele cu deviatii de traiectorie
si in plus trebuie executati si legati de structura existenta deviatori.

Nu exista o regula generala clara pentru a alege una sau alta din solutii, fiecare caz
trebuie tratat printr-un studiu tehnico-economic. Daca s-a ales traseul si s-a determinat forta de
precomprimare necesara, este necesar sa se materializeze acesata precomprimare aditionala in
tablier. In cazul atblierelor vechi, acesta se verifica daca poate suporta efectul cablelor
suplimentare. Problema acea mai dificila ce trebuie rezolvata este modul de transmitere
eforturilor concentrate in zonele de ancorare a cablelor aditionale.

Ancorajul cablelor de precomprimare

S-au utilizat trei moduri de ancorare a cablelor longitudinale exterioare:

a. Ancoraj la capatul tablierului

Aceasta tehnica consta in executia la extremitatile tablierului a unor grinzi transversale
masive (precomprimate transversal) in care sunt ancorate cablele longitudinale. (Fig. 5). Se
obtine astfel o buna repartitie a precomprimarii aditionale in structura. Totusi, executia
grinzii transversale impun intreruperea traficului, iar executia detaliilor de modificare a
culeelor sunt costisitoare. Sistemul nu poate fi aplicat la tabliere oblice.

b. Ancoraj pe un bloc fixat pe structura

Aceasta varianta consta in incastrarea pe structura (in general pe inimi) prin precomprimare
transversala (realizata prin bare de lungime redusa) a unui bloc de ancorare din beton armat
sau otel (Fig. 6). Pe acest bloc sunt inglobate dispozitivele de ancorare a cblelor si permit
transferul fortei de precomprimare in tablier.
Fixarea blocului de ancorare pe tablierul existent (care initial nu a fost dimensionata sa
preia aceste actiuni este o operatiune destul de delicata.
Aspectele ce trebuie avute in vedere sunt urmatoarele:
 Valoarea fortei de strangere depinde de natura materialelor din planul de frecare intre
bloc si structura existenta. In cazul cel mai favorabil (bloc executat pe santier) raportul
dintre forta de strangere si forta longitudinala din ancoraje este cupprins intre 1,5 – 2. In
cazul cel mai critic, strangerea unui bloc metalic pe beton, acest raport poate atinge
valoarea 4.
 Valoarea efectiva a fortei de strangere realizata cu bare foarte scurte (de ordinul a un
metru) poate scadea cu (20-30)% daca nu se iau anumite masuri. Se impune utilizarea
barelor lise filetate la cele doua extremitati. Barele cu profil periodic cu un filetaj mai
grosier nu permit scontrolul eficient al fortei de strangere.
 5

 Pentru a trece barele de strangere a blocajului, este necesara executia unor orificii (cu
carotiere) in structura existenta. Adesea aceste perforatii sunt executate in zone cu cable
existente si care nu au o pozitie sigura. Metoda cea mai sigura de a nu risca distrugerea
cablelor existente prin perforare este de a radigrafia aceste zone si de areface traseul
real al acestora.
 Efectele locale in structura existenta datorate precomprimarii exterioare (mai ales in
cazul cand aceste blocuri nu sunt dispuse decat pe o parte a inimii si care dau momente
transversale din excentricitatea pe orizontala fata de axul vertical al inimii) trebuiesc
atent verificate.

c. Ancoraj pe antretoaze (pe pile sau culei)

Aceasta tehnica consta in a fora prin antretoaze orificii care permit trecerea armaturii
exterioare de precomprimare care este blocata pe antretoaza. Aceasta solutie impune
antretoaze rezistente, fixate corespunzator in tablier. Daca aceste conditii nu sunt
indeplinite, se ranforseaza antretoaza si se procedeaza si la o precomprimare transversala.
Este posibil ca pentru a repartiza optim eforturile din ancorajele cablelor longitudinale in
antretoza existenta, sa se utilizeze si dispozitive metalice sub aceste ancoraje.

Deviatorii traseului cablelor longitudinale.

Deviatori prefabricati
Ca si in cazul blocurilor de ancoraj, se fixeaza pe structura existenta blocuri din beton sau
metal care contin conducta prin care trece cablul (Fig. 9). Precautiile ce trebuie respectate
sunt aceleasi ca pentru blocul de ancoraj, dar eforturile de strangere sunt mult mai reduse.

Deviatori turnati pe santier

Este posibil sa se execute local in interiorul grinzilor cheson a unor antretoaze locale
ancorate in structura existenta prin care trec cablele exterior.