Aplicatia 3

I. Aplicaţia nr.
3 - Studiul unui tunel realizat cu Noua Metodă Austriacă cu

analiza rocilor străbătute, stabilirea sistemului de susţinere pentru căptuşeala
exterioară şi calculul secţiunii transversale cu ajutorul unui program cu
elemente finite
Această aplicaţie parcurge etapele specifice de proiectare şi verificare ale

unei secţiuni transversale de tunel ce trece printr-un masiv dat – profil
longitudinal geologic, ţinând cont de terenul străbătut, alcătuirea secţiunii
transversale şi etapele de execuţie specifice.
Profilul longitudinal geologic studiat este al tunelului rutier Arlberg, care

este compus din două tuneluri, primul având o lungime de 3585m, urmat de o
zonă la zi de aprox. 30m şi al doilea tunel cu o lungime de 10273m, cumulând
lungimea totală de 13858m.
Tunelul rutier Arlberg, traversează muntele cu acelaşi nume din Austria

şi conectează Tirolul cu Vorarlberg, a fost deschis traficului în anul 1978 şi face
legătura între Langen şi St. Anton.
Lucrările la tunel au început pe 5 iulie 1974 şi străpungerea completă

s-a făcut pe 9 octombrie 1977, iar pe data de 1 decembrie 1978 tunelul a fost
deschis traficului.[5]
Tunelul este proiectat pentru un trafic de 1800 de vehicule pe oră şi

echipat cu patru centre de ventilare (un puţ cu o înălţime de 736 de metri, este
cel mai lung în Europa), 16 nişe şi 43 camere de monitorizare a traficului.
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti Construcţii subterane şi tuneluri
Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri Aplicaţii seminar şi proiect
În anul 1978, tunelul Arlberg devenea cel mai lung tunel rutier din lume,
depăşind Tunelul Mont Blanc (11.71km).[5]
2
Fig. I.1. Vedere traseu tunel Arlberg – autostrada S16 Austria [6]
Fig. I.2. Profil longitudinal geologic tunel Arlberg [7]
3
Tunelul a fost realizat cu Noua Metodă Austriacă cu secţiunea

transversală compusă din două căptuşeli (fig. III. 3):
• căptuşeala exterioară alcătuită din ancore, cintre şi beton torcretat cu
dimensiuni în funcţie de tipul de roci străbătute;
• căptuşeala interioară din beton monolit de grosime 30cm.
Fig. I.3. Secţiune transversală tip tunel Arlberg [7]
4
1. Analiza rocilor străbătute de tunel şi stabilirea tipului de susţinere

pentru căptuşeala exterioară utilizând diverse metode de clasificare a
rocilor
Având în vedere profilul longitudinal geologic dat se cere analiza rocilor

străbatute de tunel şi stabilirea tipului de susţinere utilizând diverse metode de
clasificare a rocilor. Pentru exemplificare se va împărţi profilul longitudinal
geologic dat în mai multe zone şi se va prezenta una dintre ele.
1. 1. Prezentarea profilului geologic longitudinal şi descrierea

caracteristicilor rocilor străbătute
Se alege zona doi a tunelului, cuprinsă în profil longitudinal geologic

între km 1+750 şi km 3+585 şi vom detalia subzona cuprinsă între km 2+750 şi
km 3+585. Panta în profil longitunal este constantă pe această porţiune, având
înclinarea de 1.67‰. [7]
Fig. I.4. Profil longitudinal geologic – zona 2
5
Din punct de vedere al masivului străbătut, de-a lungul zonei studiate

Tunelul Arlberg, traversează o zonă cu rocă pe care geologii au definit-o ca
fiind gnais ocular feldspatic.
Gnaisul ocular feldspatic este o rocă metamorfică. Rocile metamorfice

au la origine rocile magmatice sau rocile sedimentare, care au fost supuse la
temperaturi şi presiuni ridicate, uneori cu aport de substanţe chimice. Din cauza
acestor condiţii, rocile au suferit transformări radicale de natură chimică,
mecanică sau mixtă. Factorii principali care influenţează, provoacă sau
accelerează transformarea, dar şi adaptarea mecanică şi chimică a rocilor în
procesul de metamorfism sunt: [8]
• Temperatura;
• Presiunea litostatică;
• Presiunea orientată produsă în fazele de stres;
• Compoziţia chimică a rocii.
Tipul de metamorfism şi procesul geologic determină următoarele mari

grupe de metamorfism: [8]
❖ De contact – constă în tranformarea rocilor sub influenţa temperaturi şi
a reacţiilor chimice.
❖ Regional – este răspândit pe suprafeţe mari şi se datorează intruziunilor
de magme de natură granitică, deformaţiilor regionale sub acţiunea
presiunii tangenţiale sau deformaţiilor sub presiune verticală.
❖ Dinamic – apare local, factorii principali ce conduc la transformarea
mineralelor sunt stresul puternic şi procesele chimice.
❖ De sarcină – apar în urma procesului de scufundare pe care il suferă
geosinclinalale, în urma temperaturilor şi presiunii litostatice ridicată.
6
Gnaisul ocular feldspatic este o rocă metamorfică, face parte din

categoria şiturilor cristaline cu un grad înalt de metamorfism şi a şisturilor
cristaline cuarţo-feldspatice. Provin în general din roci argiloase supuse în timp
la cloritizări prin transformarea staurolitului şi a biotitului (retromorfism).[8]
Structura este în funcţie de relaţiile dintre agregate – oculară. Textura este

cararacteristică rocilor metamorfice – orientată şi este determinată de
şistuozitate, aceasta fiind şistuasă şi oculară.[8]
Proprietăţile fizico-mecanice ale gnaiselor ocular feldspatice prezente în

cadrul traseului studiat sunt influenţate de gradul de metamorfism, care este
ridicat şi de asemenea, aceste caracteristici sunt diminuate de gradul de
tectonizare, prezent în cazul nostru, alături de prezenţa unor infiltraţii de apă.[8]
Şistuozitatea pronunţată, în condiţii de alterare favorizează desprinderile

în cazul execuţiei tunelurilor. [8]
Termenul de discontinuitate este utilizat în mecanica rocilor într-un sens

foarte general pentru a desemna orice întrerupere fizică a continuităţii
masivului. [1]
Caracterizarea din punct de vedere al discontinuităţilor presupune

interpretarea unor date geologice care se bazează pe o serie de convenţii prin
care se descrie orientarea şi densitatea în masiv. [1]
Elementele caracteristice ce determină orientarea unei discontinuităţi

sunt: [1]
o p - vectorul înclinare - orientat pe linia de cea mai mare pantă;
o n - vectorul normal pe plan;
o (u) - urma lasată de planul de discontinuitate în plan orizontal;
7
o θ - direcţia urmei faţă de Nord (spre Est sau Vest) 0 ≤ θ ≤ 180;

o α - azimut - unghiul dintre proiecţia lui p pe planul orizontal şi Nord
0 ≤ α ≤ 360, α = β + 90;
o β - altazimut - unghiul dintre p şi orizontală 0 ≤ β ≤ 90;
o δ - unghiul dintre proiecţia lui p pe planul orizontal şi direcţia de avans a
excavaţiei A.
Fig. I.5. Orientarea unui plan în spațiu (a) şi plan de situație (b) [1]
Una dintre reprezentări grafice în plan ale elementelor descrise mai sus
este reprezentarea grafică cu ajutorul proiecţiei stereografice – diagrama Wulff:
[1]
1. Proiecţie stereografică:
Ω – pol inferior;
P – polul planului (π), intersecţia normalei (n) cu sfera;
J – proiecţia stereografică a polului P, pe planul
ecuatorial.
2. Stereograma:
AC’B – reprezentare ciclografică a planului (π);
β – altazimuz;
α – azimut.
Fig. I.6. Reprezentarea grafică a unui plan de discontinutitate cu ajutorul
proiecţiei stereografice [1]
8
Astfel pentru zona doi de tunel studiată orientarea şistuozităţii dominante

poate fi determinată pornind de la proiecţia stereografică, pe care o regăsim în
profilul longitudinal geologic dat şi a unghiurilor medii α=890 şi β=500 astfel:
▪ Pornind de la stereograma (fig. III. 7) dată:
Fig. I.7. Stereograma Fig. I.8. Stereograma mobilată
▪ Se notează datele: urma AB, centrul – O, perpendiculara prin centrul O

pe urma AB, rezultând C’, în final se reţine distanţa OC’, care va fi
reprezentată în următorul plan. (fig. III. 9)
▪ Se reprezintă planul perpendicular pe planul ecuatorial, se trasează
unghiul β=500, prin punctul O, iar la intersecţia cu diametrul va rezulta
punctul C. Se trasează distanţa OC’ pe diametrul orizontal şi prin unirea
punctului C cu C’ şi prelungirea acestuia, va rezulta polul inferior Ω.
▪ Se trasează perpendiculara prin punctul O pe dreapta OC (normala - n) şi
la intersecţia cu diametrul va rezulta punctul P.
▪ Se trasează dreapta dintre polul inferior - Ω şi punctul - P, iar la intersecţia
cu diametrul planului rezultă punctul J – proiecţia stereografică a polului
P.
▪ Se reţine distanţa OJ. (fig. III. 9)
9
Fig. I.9. Plan perpendicular pe planul Fig. I.10. Proiecţia stereografică a

ecuatorial polului P, pe planul ecuatorial
▪ Se trasează distanţa OJ perpendicular pe urma AB, rezultând punctul J şi

unghiul din axul tunelului şi polul sud - α=890. (fig. III. 10)
▪ Reprezentarea şistuozităţii dominante:
Fig. I.11. Orientarea şistuozităţii dominante

Sisteme de discontinuităţi şi gradul de apariţie:
Fig. I.12.Sisteme de discontinuităţi şi gradul de apariţie [7]
10
Pentru zona de tunel studiată cuprinsă între km 2+750 şi km 3+585 putem

observa prezenţa unor discontinuităţi:
o între km 2+750 şi km 3+266 de tip K1 – în prezenţă foarte mare şi

uniform prezente, de tip K2 – frecvenţă mare şi la intervale mari şi de tip
K3 – rar.
o între km 3+266 şi km 3+585 de tip K1 – frecvenţă moderată şi la intervale
mari, de tip K2 - în prezenţă foarte mare şi uniform prezente şi de tip K3
- frecvenţă moderată şi la intervale mari.
Gradul de tectonizare fig. III. 13
Fig. I.13. Gradul de tectonizare [7] Fig. I.14. Situaţia apelor de

infiltraţie şi subterane [7]
În zona de tunel caracterizată cuprinde porţiuni netectonizate între
km 2+250 şi km 2+867, între km 2+907 şi km 3+012, între km 3+165 şi
km 3+382, dar şi porţiuni cuprinse între:
o km 2+867 şi km 2+907 – tectonizări, falieri, milonitizare, crăpături şi

înfoieri;
o km 3+012 şi km 3+165 – slab tectonizat cu apă;
o km 3+382 şi km 3+465 – puternic tectonizat cu argilă;
o km 3+465 şi km 3+585 – foarte puternic tectonizat.
11
Situaţia apelor de infiltraţie şi subterane (fig. III. 14)
Apele de infiltraţie şi subterane sunt prezente de-a lungul zonei studiate

astfel:
o km 2+865 şi km 2+915 – picături de apă puternice, umezeală accentuată
a masivului, izvoare mici;
o km 3+012 şi km 3+468 – picături de apă slabe, umezeală accentuată a
masivului;
o km 3+468 şi km 3+585 – izvoare până la 1l/sec, apă sub formă de picături
foarte puternice.
1. 2. Încadrarea rocilor străbătute în principalele tipuri de clasificări
Clasificarea solului şi a rocilor pentru tuneluri a fost legată de descrierea

comportării terenului în jurul golului tunelului.
O clasificare a pământurilor de tip comportamental a fost făcută de

Terzaghi, care s-a bazat pe descrierea comportării terenului în tunele, făcută de
ingineri tunelişti şi nu pe parametrii pământului, care sunt uşor de măsurat.
Terzaghi propune şi susţinerea corespunzătoare diverselor clase, precum şi
încărcările date de teren. [1]
În anul 1969, Deere şi în anul 1970 Brandt au încercat să coreleze

clasificarea realizată de Terzaghi cu clasificarea generală a pământurilor.
Totuşi, până acum nu a apărut un sistem sau o metoda cantitativă de clasificare
a pământurilor, in situ, pentru tuneluri. [1]
În anul 1950, Protodiakonov defineşte pentru rocile şi pământurile din

clasificările generale un coeficient de rezistenţă în funcţie de caracteristicile
materialului - ,,c” pe baza căruia se poate calcula o boltă de năruire în jurul
12
tunelului şi se poate dimensiona lucrarea subterană, această metodă fiind

utilizată şi la noi în ţară cu preponderenţă în proiectare. [1]
Deere propune un sistem de clasificare pentru roci bazat pe distanţa dintre

discontinuităţi (falii, rosturi, fisuri, etc.) şi pentru a uşura determinarea
distanţelor propune un nou parametru pentru evaluarea calităţii rocii – RQD –
Rock Quality Designation, care va sta la baza viitoarelor clasificări. [1]
fragmente cu 1>10 𝑐𝑚
RQD = × 100%
lungimea carotei
Inginerul constructor (proiectant sau executant) este interesat de

clasificările bazate pe parametrii geotehnici, care servesc la dimensionarea
structurii. [1]
Cele mai utilizate clasificări:
❖ Clasificarea românească – propune o împărţire în 10 categorii (I - X),

şi 16 grade de duritate, de la grad înalt de duritate până la pământuri îmbibate
cu apă (apă curgătoare) a rocilor şi a pământurilor pentru care se oferă o serie
de caracteristici fizico-mecanice cum ar fi: greutatea volumică, rezistenţa la
rupere prin compresiune, unghiul de frecare intern, coeficientul de duritate,
coeziune, modulul de elasticitate, coeficientul lui Poisson şi coeficientul de pat.
13
Tabel I.1. Clasificarea românească a rocilor şi pământurilor [1]
14
15
În zona doi, tunelul traversează preponderent gnais ocular feldspatic şi

prezintă zone cu fisuri cu frecvenţă moderată, la intervale mari, dar şi crăpături
în procent foarte mare şi uniforme, având un grad de tectonizare care cuprinde
zone slab tectonizate cu apă, falieri, crăpături, dar şi zone puternic tectonizate
cu argilă, iar situaţia apelor de infiltraţie şi subterane este prezentă prin zone cu
izvoare de până la 1 l/sec, zone cu picături foarte puternice zone cu picături de
apă slabe şi umezeală accentuată a masivului.
Ţinând cont de toate caracteristicile generate de profilul longitudinal
geologic disponibil, putem încadra rocile în categoria V – roci cu duritate
mijlocie.
Caracteristicile fizico-mecanice (rezultate conform clasificării
româneşti) ce vor fi utilizate în modelarea cu ajutorul programului cu element
finit sunt:
• Greutetea volumică – 24 – 28 kN/cm3;
• Unghiul de frecare internă - 300;
• Coeziunea – 80 daN/cm2;
• Modulul de elasticitate – 200000 daN/cm2;
• Coeficientul lui Poisson – 0.3;
❖ Clasificarea RMR (Rock Mass Rating) - propusă de Bieniawski, în
anul 1973 – CSIR – Africa de Sud, ţine cont de cinci parametri caracteristici:[9]
• RQD;
• Rezistenţa la compresiune uniaxială a rocii intacte;
• Distanţa între rosturi (discontinuităţi);
• Naturi rosturilor;
• Influenţa apei.
16
Indicele RMR se evaluează prin sumarea indicilor numerici parţiali. Pe

baza valorii RMR, rocile se clasifică în 5 clase, după domeniile anterioare. În
funcţie de acelaşi indice, pentru fiecare clasă se atribuie şi estimari globale ale
coeziunii şi unghiului de frecare interioară pentru masivul de rocă.
Având în vedere datele puse la dispoziţie, prin profilul longitudinal

geologic, nu se poate calcula fiecare indice numeric parţial, în parte, dar se poate
face o clasificare a calităţii rocii, ţinând cont de comportarea generală a
masivului şi de încadrarea în clasa de duritate şi categoria dată de Clasificarea
Românească, astfel putem încadra zona de tunel studiată, în cadrul clasificării
RMR în rocă medie.
Clase de rocă departajate prin RMR: [9]

Tabel I.2. Clasificarea RMR – clase de rocă [9]
5
𝑅𝑀𝑅 = ∑ 𝑛𝑖 0...25 25...40 40...60 60...80 80...100

1
Clasa V IV III II I
Caracterizare Foarte Slabă Medie Bună Foarte

slabă bună
Coeziune c [Mpa] < 0.1 0.1 – 0.12 0.12 – 0.3 0.3 – 0.4 ˃ 0.4
Unghi de frecare < 150 150 - 250 250 - 350 350 - 450 ˃ 450
internă φ [0]
17
Tabel I.3. Clasificarea RMR [9]

Clasa de rocă Excavare/Avans Sistem de sprijinire
Ancore Torcret Cintre
metalice
I– Foarte bună La secţiune plină Nu este necesară sprijinirea, cu excepţia
RMR: 81-100 avans – 3m unor ancore locale
II – Bună La secţiune plină Local, la cheie Ocazional nu
RMR: 61 – 80 avans – 1-1.5m, lanc=3m, 5-6 cm
sprijinire la la 2-2.5m
10 – 15m de front
III – Medie În două trepte, În şah, La cheie nu
RMR: 41 - 60 avans 1.5 – 3m, la 1.5-2m 6-10cm, la
sprijinire în avans lanc=3 – 3.5m, pereţi 3
la 6m de front plasă la cheie cm
IV - Slabă În două trepte, În şah, La cheie Cintre
RMR: 21 – 40 avans 1 - 1.5m, la 1-1.5m 10-15cm, uşoare sau
sprijinire imediată lanc=3 - 4.5, pereţi 10 medii, la
după avans plasă pe contur cm 1.5m
V – Foarte În mai multe În şah, La cheie Cintre
slabă trepte, avans 0.5 – la 1-1.5m 15-18cm, medii sau
RMR < 20 1.5m, sprijinire lanc=4.5-6m, La pereţi grele, la
imediată după plasă pe contur, 12 cm, în 0.75m, cu
avans, torcret ancore în vatră front 5 cm palplanşe
după împuşcare
Pentru clasa de rocă, având indicele RMR în categoria medie, rezultă
următoarele recomandări privind execuţia şi sistemul de sprijinire:
• Avans de 1.50 – 3.00 m, cu sprijinirea în avans de 6.00m;
• Excavaţie în două trepte;
• Ancore dispuse în şah, la 1.50 – 2.00m, având o lungime cuprinsă între
3.00 – 3.50m;
• Torcret cu o grosime de 6 -10 cm;
• Nu sunt necesare cintre.
18
❖ clasificarea lui Q - N. Barton – 1974, N.G.I – Norvegia – acesta

propune un sistem de clasificare a rocilor bazat pe un indice de calitate a masei
de rocă – Q, care este calculat pe baza a şase parametrii geotehnici. [1]
𝑅𝑄𝐷 𝐼𝑟 𝐼𝑤
𝑄= × × unde,
𝐼𝑛 𝐼𝑎 𝑆𝑅𝐹
• RQD – cu valori între 10% şi 100%;

• In - numărul sistemelor de fisuri (0.5 < In < 20);
• Ir - rugozitatea rosturilor (1 < Ir < 4);
• Ia - gradul de alterare a rosturilor sau caracteristicile materialului de
umplere (0.75< Ia <20);
• Iw - factorul de reducere cauzat de prezenta apei în discontinuităţi (0.05
< Iw < 1);
• SRF - factorul de reducere cauzat de modificarea stării de efort (0.5
< SRF < 20).
Factorii globali ai sistemuluide clasificare Q, reprezintă: [1]
• 𝑅𝑄𝐷
𝐼𝑛
- dimensiunile blocurilor structurale;
• 𝐼𝑟
𝐼𝑎
- rezistenţa la forfecare interblocuri;
• 𝐼𝑤
𝑆𝑅𝐹
- influenţa eforturilor efective de interblocare.
În completarea sistemului se pune la dispoziţie un tabel care defineşte

modul de sprijinire ce poate fi aplicat în execuţie.
Categorii de susţineri, se pot evidenţia nouă tipuri de sprijnire: [1]
• (1) - nesprijinit;
• (2) - ancorare locală, beton torcretat; Sb
• (3) - ancorare sistematică, beton; B
• (4) - ancorare sistematică şi torcret nearmat de 4-10 cm, beton (+5);
• (5) – Torcret armat cu fibre, cu grosime între 5-9 cm şi ancore;
• (6) – Torcret armat cu fibre, cu grosime între 9-12cm şi ancore, SFR +B;
• (7) – Torcret armat cu fibre, cu grosime între 12-15cm şi ancore, SFR +B;
19
• (8) – Torcret armat cu fibre, cu grosime de peste 15cm, ancore şi cintre

înglobate, SFR, RRs+B;
• (9) – Căptuşeală de beton monolit, CCA.
Fig. I.15. Clasificarea lui N. Barton. Proiectarea sprijinirii cu sistemul Q [1]

Ţinând cont de dimensiunile secţiunii transversale (fig.III.16),
determinarea clasei rocilor se face pe baza dimensiunii maxime, deci a
deschiderii (11.81m).
Luând în considerare toţi factorii din zona traseului studiat, putem

încadra zona în clasa C (Moderată).
Pentru deschidere de 11.81m şi clasa C, conform graficului din fig. III.15

rezultă un sistem de sprijinire pentru căptuşeala exterioară de categoria 4
compus din ancore de 3.50m lungime amplasate la 2.00m distanţă şi beton
torcretat nearmat de 10cm grosime.
20
1. 3. Stabilirea sistemului de susţinere pentru căptuşeala exterioară şi a

secţiunii transversale
Pe baza sistemelor de sprijinire recomandate în cele două clasificări RMR

şi Q se stabileşte sistemul de sprijinire pentru căptuşeala exterioară adoptată:
❖ Ancore metalice, ϕ32, lungime 3.50m, dispuse la 2.00m;

❖ Beton torcretat C30/37 de 10 cm grosime.
Secţiunea transversală adoptată este a unui tunel rutier pe autostradă şi

dimensiunile secţiunii se stabilesc pe baza gabaritului, conform STAS - 2924 şi
a dimensiunii căii de rulare care este alcătuită din două benzi de 3.50m, bandă
de oprire urgenţă doi metri şi două troutuare de 0.75m fiecare.
Fig. I.16. Secţiune transversală tunel rutier
21
2. Calculul secţiunii transversale cu ajutorul unui program cu elemente

finite – Plaxis 3D Tunnel
2. 1. Prezentarea programului Plaxis 3D Tunnel
Introducere [10]
Plaxis 3D Tunnel este un program special de calcul bazat pe metoda

elementului finit utilizat pentru analiza deformării şi stabilităţii tunelurilor în
soluri şi roci. Programul foloseşte o interfaţă grafică comodă care permite
utilizatorului să genereze un mesh tridimensional, bazat pe copii repetitive ale
modelului secţiunii transversale. [10]
Unităţi de măsură [10]
Unităţile de măsură cuprind o unitate de lungime, una de forţă şi una de

timp, astfel: [10]
❖ [m] – metrul ca unitate de lungime;

❖ [kN] – kiloNewton ca unitate de forţă;
❖ [zi] – ziua ca unitate de timp.
Convenţia de semne [10]
Pentru crearea unui model tridimensional de elemente finite în Plaxis 3D

Tunnel trebuie ca prim pas să se creeze un model al secţiunii transversale. Acest
model vertical al secţiunii transversale este un model bidimensional (2D) creat
într-un plan X-Y al coordonatelor globale. Pentru crearea modelului 3D,
modelul 2D este extins în planul Z. [10]
22
Fig. I.17. Sistemul de coordinate în Plaxis 3D Tunnel [10]

Introducerea datelor – Input [10]
Modelul 3D rezultat este constituit din planuri paralele (planuri Z) şi

slices (felii). Sliceul este definit ca volumul între două planuri succesive pe
direcţia Z. [10]
Fig. I.18. Crearea unui model 3D [10]
Fig. I.19. Definirea planurilor ,,z” şi a ,,feliilor” [10]
23
Geometria structurii [10]
Crearea unui model 3D cu elemente finite începe prin realizarea unei

secţiuni transversale. Modelul secţiunii transversale este o reprezentare a
principalei secţiuni transversale abordată şi include toate elementele prezente în
oricare din secţiunile transversale din planul Z, chiar dacă acestea apar doar într-
una din secţiunile transversale generate. [10]
Primul pas în realizarea unui model este definirea unui domeniu în

interiorul căruia se va poziţiona secţiunea transversală realizată urmat de
definirea terenului, definirea încărcărilor, condiţiilor de rezemare, mesh-ul 2D,
3D şi a condiţiilor iniţiale. [10]
Caracteristicile elementelor structurale [10]
Caracteristicile materialor sunt reţinute într-o bază de date a materialelor

care este împărţită astfel: [10]
❖ Plăci - ,,Plates”
❖ Geogrile - ,,Geogrids”
❖ Ancore - ,,Anchors”
Modelarea comportării pământurilor [10]
Programul are presetate cinci modele de comportare a pământurilor: [10]
❖ Modelul liniar elastic

❖ Modelul Mohr-Coulomb
❖ Modelul Jointed rock
❖ Modelul Hardening Soil
❖ Modelul Soft Soil Creep
24
Calculul - ,,Calculation” [10]
Programul Plaxis 3D Tunnel permite realizarea unui calcul pe etape de

execuție detaliat cu ajutorul subprogramul ,,Calculations”. În acest meniu pot fi
simulate etapele de execuție. Fiecare etapă de execuție este împărțită într-un
număr de pași de calcul. Acest lucru este necesar deoarece comportarea
terenului necesită ca încărcarea să fie aplicată incremental. [10]
Ieşire - ,,Output” [10]
Principalele date oferite de subprogramul ,,Output” sunt deplasările şi

eforturile în elementele structurale definite în subprogramul ,,Input”. Cu
ajutorul datelor oferite se poate interpreta comportarea modelului de calcul
realizat cu ajutorul metodei elementului finit. [10]
În subprogramul ,,Output” - ieşire se pot găsi meniurile: [10]
❖ ,,Deformations” – deformaţii unde se pot vizualiza:

• Forma deformată;
• Deplasările totale;
• Deplasările orizontale;
• Deplasările verticale.
❖ ,,Forces" – forţe unde se pot vizualiza:
• Forţa axială;
• Forţa tăietoare;
• Momentul încovoietor.
25
2. 2. Calculul secţiunii transversale adoptate
Secţiunea transversală adoptată se introduce în programul cu element

finit Plaxis 3D Tunnel. Pentru modelare se va realiza un model de calcul
(fig. III. 20) prin idealizarea celor două căptuşeli la axele mediane.
Fig. I.20. Secţiune transversală idealizată la axa mediană
26
Datele introduse sunt:
• Greutetea volumică – 2.40 – 2.80 daN/cm3;

• Unghiul de frecare internă - 300;
• Coeziunea – 80 daN/cm2;
• Modulul de elasticitate – 200000 daN/cm2;
• Coeficientul lui Poisson – 0.3;
Tabel I.4. Caracteristici utilizate la modelarea căptuşelilor

Secţiunea Beton Grosime Modul de Coeficientul
clasa [cm] elasticitate [N/mm2] lui Poisson
Interioară C30/37 30 33000 0.2
Exterioară C30/37 10 33000 0.2
Introducerea datelor în program presupune:
Pasul 1 – Salvarea documentului, stabilirea domeniului de lucru şi a unităţilor

de măsură – se utilizează meniul ,,General settings” (setări generale).
Fig. I.21. Salvarea documentului
27
Fig. I.22. Stabilirea domeniului de lucru şi a unităţilor de măsură

Pasul 2 – Definirea subdomeniului de lucru şi stabilirea condiţiilor de contur
utilizând obţiunea predefinită ,,Standard fixities” (condiţii de rezemare
standard) – se blochează translațiile orizontale pe marginile laterale şi pe
marginea orizontală de jos, cât şi rotaţiile, singura zonă ramasă liberă fiind
marginea orizontală de sus.
Fig. I.23. Definirea subdomeniului şi stabilirea condiţiilor de contur
28
Pasul 3 – Deschiderea meniului ,,Tunnel designer” (proiectare tunel) – pentru

introducerea geometriei secţiunii şi modelarea căptuşelii (interioară şi
exterioară).
Fig. I.24. Apelarea meniului ,,Tunnel designer”
Pasul 4 – Alegerea metodei de execuţie din meniul ,,Type of tunnel” (tip tunel)
– ,,NATM tunnel” (Noua Metodă Austriacă).
Fig. I.25. Alegerea metodei de execuţie
29
Pasul 5 – Introducerea datelor pentru căptuşeala interioară a tunelului, începând

cu ,,Section 1” (secţiunea 1) – utilizând tipul ,,line” (linie) pentru a putea
contura secţiunea transversală, cu ,, length” (lungime) de 5.191m.
Fig. I.26. Introducerea datelor pentru căptuşeala interioară a tunelului –

,,Section 1” (secţiunea 1)
30
Pasul 6 – Introducerea unghiului pentru ,,Section 2” (secţiunea 2), ,,Type” (tip)

,, corner” (colţ), având valoarea 66.750.

31
Pasul 7 – În ,,Section 3” (secţiune) se selectează ,,Type” (tip) arc şi se introduce

,,Radius” (raza) căptuşelii interioare – 5.65m şi ,,Angle” (unghiul) - 600 pentru
următoarea secţiune.

32
Pasul 8 – În ,,Section 4” (secţiune) se selectează ,,Type” (tip) arc şi se introduce

,,Radius” (raza) căptuşelii interioare – 5.65m şi ,,Angle” (unghiul) rămas.

33
Pasul 9 – Geometria secţiunii transversale la axa mediană a căptuşelii

interioare a fost realizată şi prin Click pe ,,ok” se comută în subdomeniul definit.
Fig. I.30. Introducerea căptuşelii interioare a tunelului în subdomeniul definit
34
Pasul 10 – Reapelarea meniului ,,Tunnel designer” (proiectare tunel) şi

introducerea urmărind aceeaşi paşi parcurşi pentru introducerea secţiunii
transversale interioare, a secţiunii transversale exterioare cu stabilirea unor
puncte de legătură pe contur, în funcţie de poziţia ancorelor, prin adăugarea de
secţiuni în funcţie de unghiul dintre două ancore succesive şi păstrând valoarea
razei.
Fig. I.31. Introducerea datelor pentru căptuşeala exterioară a tunelului –

35

36

37
Pasul 12 – Geometria secţiunii transversale la axa mediană a căptuşelii

exterioare a fost realizată şi prin Click pe ,,ok” se comută în subdomeniul
definit, unde se va aşeza secţiunea transversală exterioară, ca şi în cazul
secţiunii transversale interioare, astfel rezultând geometria celor două căptuşeli.
Fig. I.34. Introducerea căptuşelii exterioare
Pasul 13 – Introducerea ancorelor – click pe opţiunea ,,Node-to-node anchor”

(ancoră nod la nod).
Fig. I.35. Apelarea meniului ,,Node-to-node anchor” (ancoră nod la nod)
38
Pasul 14 – Introducerea ancorelor dispuse radial faţă de centrul cercului - O şi

trasarea ancorelor în funcţie de coordonatele stabilite conform figurii secţiunii
transversale idealizate la axa mediană.
Fig. I.36. Introducerea ancorelor
Pasul 15 – Introducerea caracteristicilor terenului prin apelarea meniului -

,,Material sets” (setarea materialelor)
Fig. I.37. Apelarea meniului ,,Material sets” (setarea materialelor)
39
Pasul 16 – Deschiderea meniului ,,Material sets” (setarea materialelor) şi la

,,Set type” (setează tipul) se alege introducerea tipului de teren în submeniul
,,Soil & Interfaces” (pământ şi interfeţe) şi click pe ,,New” (nou).
Fig. I.38. Apelarea meniului ,,Soil & Interfaces” (pământ şi interfeţe)
40
Pasul 17 – Deschiderea meniului ,,Soil & Interfaces” (pământ şi interfeţe) şi

introducerea caracteristicilor terenului. În meniul:
• ,,General” (general) vom introduce: ,,Identification” (denumirea),

,,Material Model” (legea de comportare a terenului), ,,Material type”
(tipul materialului) şi ,,γ” – greutatea specifică a pământului;
• ,,Parameters” (parametrii) vom introduce ,,Eref” – modulul de elasticitate,
,,ν” – coeficientul lui Poisson, ,,cref” – coeziunea şi ,,φ” unghiul de frecare
internă.
Fig. I.39. Introducerea caracteristicilor terenului - general
41
Fig. I.40. Introducerea caracteristicilor terenului - parametrii
Pasul 18 – Click pe ,,OK” – terenul introdus este salvat în baza de date locală
creată pentru acest proiect şi se revine la meniul ,,Material sets” (setarea
materialelor), în meniul ,,Soil & Interfaces” (pământ şi interfeţe) pentru
introducerea unui beton de conlucrare – cu greutatea specifică şi modulul de
elasticitate al betonului, creat pentru a se transmite încărcările de la căptuşeală
exterioară către căptuşeală interioară, care va fi atribuit în timpul modelării
fazelor de excuţie în zona dintre cele două căptuşeli, prin click pe ,,New” (nou)
şi atribuirea caracteristicilor.
42
Fig. I.41. Introducerea caracteristicilor betonului intermediar - general
Fig. I.42. Introducerea caracteristicilor betonului intermediar - parametrii
43
Pasul 19 – În meniul ,,Material sets” (setarea materialelor), se selectează din

meniul ,,Set type” (setează tipul) - ,,Plates” (plăci), click ,,New” (nou) şi meniul
,,Plate properties” (proprietăţile plăcilor) se introduc:
• ,,Material set” (setarea materialului) vom introduce: ,,Identification”

(denumirea) şi ,,Material type” (legea de comportare a materialului);
• ,,Properties” (proprietăţi) vom introduce ,,EA” (E – modulul de
elasticitate al materialului, A-aria secţiunii), ,,EI” (E – modulul de
elasticitate al materialului, I - momentul de inerţie al secţiunii), w –
greutatea, ,,ν” – coeficientul lui Poisson.
Ca metodă de verificare a datelor introduse, grosimea ,,d” se calculează

automat după introducerea produselor ,,EA” şi ,,EI”.
Fig. I.43. Introducerea caracteristicilor căptuşelii exterioare
44
Pasul 20 – Asemănător se introduc datele pentru căptuşeala interioară.
Fig. I.44. Introducerea caracteristicilor căptuşelii interioare
45
Pasul 21 – În meniul ,,Material sets” (setarea materialelor), se selectează din

meniul ,,Set type” (setează tipul) - ,,Anchors” (ancore), click ,,New” (nou) şi
meniul ,,Anchor properties” (proprietăţile ancorelor) se introduc:
• ,,Material set” (setarea materialului) vom introduce: ,,Identification”

(denumirea) şi ,,Material type” (legea de comportare a materialului);
• ,,Properties” (proprietăţi) vom introduce ,,EA” (E – modulul de
elasticitate al materialului, A - aria secţiunii – diametrul ancorei x
lungimea.
Fig. I.45. Introducerea caracteristicilor ancorelor
După ce au fost definite toate materialele se atribuie fiecărui element

corespunzător secţiunii transversale a tunelului şi următorul pas este generarea
discretizării.
46
Pasul 22 – Apelarea meniului ,,Generate mesh” (generare discretizare) – şi

,,click” pe ,,update” (actualizare) pentru generarea şi acceptarea discretizării
2D.
Fig. I.46. Generarea meshului 2D
Pasul 23 – Vedere 2D a mesh-ului şi acceptarea acestuia prin ,,click” pe

,,update” (actualizare) acceptarea discretizării 2D.
Fig. I.47. Generarea meshului 2D
47
Pasul 24 – Deschiderea meniului ,,Generate 3D mesh” (generare discretizare

3D) – ,,click” pe ,,insert” (inserare) pentru generarea mai multor planuri 2D, în
funcţie de avansul stabilit şi apoi ,,click” pe ,,Generate” (generare).
Fig. I.48. Generarea discretizării 3D
Fig. I.49. Planurile 3D generate
48
Pasul 25 – Generarea condiţiilor iniţiale prin ,,click” pe meniul ,,Initial

conditions” (condiţii iniţiale).
Fig. I.50. Generarea condiţiilor iniţiale
Pasul 26 – ,,Click” pe buton ,,Initial pore pressures – Initial stresses and

geometry configuration” (Presiuni iniţiale în pori - Eforturi iniţiale şi
configurarea geometriei).
Fig. I.51. Generarea condiţiilor iniţiale în masiv
49
Pasul 27 – ,,Click” pe ,,Generate initial stresses” (generare eforturi iniţiale),

apoi click ,,ok”, urmată de ultima comandă în subprogramul de introducere a
datelor, click ,,Calculate” (calculare).
Fig. I.52. Generare efort iniţial şi trecerea în subprogramul de calcul
Fig. I.53. Starea iniţială de eforturi din teren
50
După acest pas se comută în programul ,,Calculations” (calcul), unde se

vor modela fazele de execuţie.
Pentru fiecare fază de execuţie nou definită se vor urma aceeaşi paşi:
▪ Click pe butonul ,,Next” (următoarea);

▪ Click pe buton ,,Parameters” (parametrii);
▪ Click pe butonul ,,Define” (definire);
▪ După realizarea fiecărei faze de execuţie se apasă butonul ,,Update” –
(actualizare).
Fig. I.54. Introducere faze de execuţie
51
Pasul 28 – După apăsarea butonului ,,Define” (definire) se deschide fereastra

,,Phase 1” (faza 1), unde se pot vedea planurile (Front/Rear plane şi Plane A -
H) şi Slice-urile 1-9. În planuri se pot activa şi dezactiva elementele de tip
ancoră, iar în slice-uri se pot activa şi dezactiva celelalte elemente – căptuşeala
şi terenul.
În faza 1 – slice 1 – se excavează în primele două slice-uri şi apoi se apasă

butonul ,,Update” – (actualizare).
Fig. I.55. Faza 1 de execuţie – 2D
Fig. I.56. Faza 1 de execuţie – 3D
52
Pasul 29 – După apăsarea butonului ,,Update” se revine la fereastra fazelor de

execuţie şi prin apăsarea butonului ,,Calculate” (calcul) se va calcula prima fază
de execuţie definită. După realizarea calcului se va actualiza butonul unde iniţial
era ,,Calculate” în butonul care ne trimite către rezultatele ,,Output” (ieşire)
oferite de această fază. De asemenea, se poate observa transformarea sageţii
albastre, într-un semn văzut odată cu realizarea calculului.
Fig. I.57. Faza de execuţie – calcul
Fig. I.58. Faza 1 de execuţie – rezultate
53
Pasul 30 – Generarea fazei a doua este asemănătoare cu prima fază, doar fiind
necesar apăsarea butonului ,,Next” (următoarea) în prealabil. Definirea fazei doi
cuprinde:
• Activarea ancorelor pe zona unde s-a excavat în etapa anterioară;
Fig. I.59. Faza 2 de execuţie – activare ancore

• Continuarea excavării pe următorul tronson de avans;
Fig. I.60. Faza 2 de execuţie – excavare pe următorul tronson
54
În cadrul fazei a doua de execuţie vederea ancorelor în vederea 3D nu

este posibilă datorită suprapunerii lor cu ancorele aflate în planul din faţă.
Fig. I.61. Faza 2 de execuţie – vedere 3D

După apasarea butonului ,,Update” se revine la fereastra de introducere a
fazelor unde se poate apăsa butonul ,,Calculate” pentru calculul fazei doi sau
se pot defini toate fazele de execuţie şi calculul se poate realiza la final pentru
toate fazele definite.
55
Pasul 31 – Generarea fazei trei este asemănătoare cu cea de-a doua fază şi
cuprinde:
• Activarea căptuşelii exterioare/torcret (prin click pe căptuşeală) pentru

zona unde s-au montat ancore;
Fig. I.62. Faza 3 de execuţie – activare căptuşeală exterioară/torcret

• Activarea ancorelor pe zona unde s-a excavat în etapa anterioară;
Fig. I.63. Faza 3 de execuţie – ancore
56
• Continurea excavării pe următorul tronson de avans.
Fig. I.64. Faza 3 de execuţie – excavare
57
Pasul 32 – Generarea fazei patru este asemănătoare cu cea de-a treia fază şi
cuprinde:
• Activarea căptuşelii interioare (prin click pe căptuşeală) pentru zona unde
s-a activat căptuşeala exterioară/torcret în etapa anterioară şi atribuirea
betonului de conlucrare zonei dintre cele două căptuşeli;
Fig. I.66. Faza 4 de execuţie – activare căptuşeală interioară

• Activarea căptuşelii exterioare/torcret în zona unde s-au montat ancore în
etapa anterioară;
58
Fig. I.67. Faza 4 de execuţie – activare căptuşeală exterioară

• Activarea ancorelor pe zona unde s-a excavat în etapa anterioară.
Fig. I.68. Faza 4 de execuţie – activare ancore
59
• Continurea excavării pe următorul tronson de avans.
Vedere cu toate etapele de execuţie ale unui tunel realizat cu Noua

Metodă Austriacă.

După rularea fazelor de execuţie care surprind toate fazele tehnologice
de execuţie se pot vedea rezultatele obţinute. Pentru vizualizarea rezultatelor se
dă click pe faza dorită şi apoi pe butonul ,,Output”. Prin apelarea meniului
,,Forces” (forţe), ,,Stress” (eforturi) sau a meniului ,,Deformations” (deformaţii)
se poate alege opţiunea dorită, din meniul forţe se poate vizualiza momentul
încovoietor şi forţa axială, din meniul deformaţii vizualizarea deformaţiilor
totale sau verticale sau din meniul eforturi se poate vedea starea de eforturi din
teren.
60
Pasul 33 – Apelarea fazelor pentru care se doreşte vizualizarea rezultatelor
Fig. I.70. Selectarea fazei de execuţie dorite pentru obţinerea rezultatelor

Pasul 34 – Apelarea meniurilor ,,Deformations” (deformaţii) şi ,,Stresses”
(eforturi) pentru vizualizarea rezultatelor
Fig. I.71. Meniurile ,,Deformations” (deformaţii) şi ,,Stresses” (eforturi)

Pasul 35 – Apelarea meniurilor ,,Deformations” (deformaţii) şi ,,Forces” (forţe)
pentru vizualizarea rezultatelor
Fig. I.72. Meniurile ,,Deformations” (deformaţii) şi ,,Forces” (forţe)
61
Pentru vizualizarea rezultatelor se alege faza 4 de execuţie pentru care se

vor prezenta rezultate pentru fiecare etapa reprezentativă de execuţie:
▪ Excavaţia frontului – eforturi;

▪ Montarea ancorelor pe zona excavată anterior – forţe în ancore;
▪ Realizarea căptuşelii exterioare/torcret pe zona unde s-au montat ancore
anterior – forţe în ancore şi efoturi secţionale în căptuşeală (moment
încovoietor şi forţă axială);
▪ Realizarea căptuşelii interioare pe zona unde s-a realizat torcretul anterior
– rezultate în căptuşeala interioară – eforturi secţionale în căptuşeală
(moment încovoietor şi forţă axială).
Pasul 36 – Apelarea meniurilor pentru generarea rezultatelor prezente în faza 4

de execuţie:
▪ Starea de eforturi din masiv, în jurul golului excavat
Fig. I.73. Faza 4 - starea de eforturi totale în jurul golului excavat
62
▪ Starea de eforturi din masiv, în jurul golului excavat pe conturul

excavaţiei
Fig. I.74. Faza 4 - starea de eforturi totale pe conturul excavat şi nesprijinit

▪ Rezultate obţinute în ancore în faza montării ancorelor pe zona excavată
anterior
Fig. I.75. Faza 4 – forţe în ancore – sprijinire doar cu ancore
63
▪ Rezultate obţinute în ancore în faza montării ancorelor pe zona unde s-a

realizat şi căptuşeala exterioară/torcret.
Fig. I.76. Faza 4 – forţe în ancore – realizare căptuşeală exterioară/torcret

▪ Eforturi secţionale în căptuşeala exterioară
Fig. I.77. Moment încovoietor în căptuşeala exterioară
64
Fig. I.78. Forţă axială în căptuşeala exterioară

▪ Efoturi secţionale în căptuşeala interioară
Fig. I.79. Moment încovoietor în căptuşeala interioară
65
Fig. I.80. Forţă axială în căptuşeala interioară
Valorile eforturilor secţionale (M şi N) obţinute în cele două faze de

execuţie servesc la verificarea eforturilor unitare în căptuşeala exterioară şi la
determinarea armăturii în căptuşeala interioară.
66
BIBLIOGRAFIE
[1] Iftimie, Teodor, Tuneluri - Partea I - Elemente introductive, Construcţii

subterane, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Editura Conspress,
Bucureşti, România, 1997.
[2] NP 105-04: Normativ pentru proiectarea şi execuţia căptușelilor

prefabricate la tuneluri executate cu scutul, Bucureşti, România, Monitorul
official nr. 182/15.02.2005;
[3] Iftimie, Teodor, Contributii la concepţia și calculul structurilor circulare

prefabricate pentru tuneluri feroviare executate cu scutul - Teză de doctorat,
Bucuresti, România, februarie 1996.
[4] Iftimie, Teodor, Curs - Tuneluri I, anul IV, an universitar 2011-2012,

Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, Universitatea Tehnică de
Construcţii Bucureşti, România, 1997.
[5] https://en.wikipedia.org/wiki/Arlberg_Road_Tunnel
[6] https://www.google.ro/maps
[7] Proiect Tunel Arlberg: Ingenieurgemeinschaft Lasser - Feiylmazr

Innsbruck, Arlbergschnellstrasse S16, Arlberg Strassetunnel AG, Austria, 1973.
67
[8] Bancilă, Ion (coord.), Geologie Inginerească, volumul I, Editura tehnică,

România, 1979.
[9] Stematiu, Dan, Mecanica rocilor pentru constructori, Editura Conspress,

România, Bucureşti, 2008.
[10] Plaxis B.V. - Plaxis 3D Tunnel – version 2.4, Delft, Netherlands, 2004.
68

Aplicatia 3

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Aplicatia 3

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

I. Aplicaţia nr.

3 - Studiul unui tunel realizat cu Noua Metodă Austriacă cu

Această aplicaţie parcurge etapele specifice de proiectare şi verificare ale

Profilul longitudinal geologic studiat este al tunelului rutier Arlberg, care

Tunelul rutier Arlberg, traversează muntele cu acelaşi nume din Austria

Lucrările la tunel au început pe 5 iulie 1974 şi străpungerea completă

Tunelul este proiectat pentru un trafic de 1800 de vehicule pe oră şi

Fig. I.2. Profil longitudinal geologic tunel Arlberg [7]

Tunelul a fost realizat cu Noua Metodă Austriacă cu secţiunea

Fig. I.3. Secţiune transversală tip tunel Arlberg [7]

1. Analiza rocilor străbătute de tunel şi stabilirea tipului de susţinere

Având în vedere profilul longitudinal geologic dat se cere analiza rocilor

1. 1. Prezentarea profilului geologic longitudinal şi descrierea

Se alege zona doi a tunelului, cuprinsă în profil longitudinal geologic

Fig. I.4. Profil longitudinal geologic – zona 2

Din punct de vedere al masivului străbătut, de-a lungul zonei studiate

Gnaisul ocular feldspatic este o rocă metamorfică. Rocile metamorfice

Tipul de metamorfism şi procesul geologic determină următoarele mari

Gnaisul ocular feldspatic este o rocă metamorfică, face parte din

Structura este în funcţie de relaţiile dintre agregate – oculară. Textura este

Proprietăţile fizico-mecanice ale gnaiselor ocular feldspatice prezente în

Şistuozitatea pronunţată, în condiţii de alterare favorizează desprinderile

Termenul de discontinuitate este utilizat în mecanica rocilor într-un sens

Caracterizarea din punct de vedere al discontinuităţilor presupune

Elementele caracteristice ce determină orientarea unei discontinuităţi

o θ - direcţia urmei faţă de Nord (spre Est sau Vest) 0 ≤ θ ≤ 180;

Astfel pentru zona doi de tunel studiată orientarea şistuozităţii dominante

▪ Pornind de la stereograma (fig. III. 7) dată:

Fig. I.7. Stereograma Fig. I.8. Stereograma mobilată

▪ Se notează datele: urma AB, centrul – O, perpendiculara prin centrul O

Fig. I.9. Plan perpendicular pe planul Fig. I.10. Proiecţia stereografică a

▪ Se trasează distanţa OJ perpendicular pe urma AB, rezultând punctul J şi

Fig. I.11. Orientarea şistuozităţii dominante

Fig. I.12.Sisteme de discontinuităţi şi gradul de apariţie [7]

Pentru zona de tunel studiată cuprinsă între km 2+750 şi km 3+585 putem

o între km 2+750 şi km 3+266 de tip K1 – în prezenţă foarte mare şi

Fig. I.13. Gradul de tectonizare [7] Fig. I.14. Situaţia apelor de

o km 2+867 şi km 2+907 – tectonizări, falieri, milonitizare, crăpături şi

Situaţia apelor de infiltraţie şi subterane (fig. III. 14)

Apele de infiltraţie şi subterane sunt prezente de-a lungul zonei studiate

Clasificarea solului şi a rocilor pentru tuneluri a fost legată de descrierea

O clasificare a pământurilor de tip comportamental a fost făcută de

În anul 1969, Deere şi în anul 1970 Brandt au încercat să coreleze

În anul 1950, Protodiakonov defineşte pentru rocile şi pământurile din

tunelului şi se poate dimensiona lucrarea subterană, această metodă fiind

Deere propune un sistem de clasificare pentru roci bazat pe distanţa dintre

Inginerul constructor (proiectant sau executant) este interesat de

Cele mai utilizate clasificări:

❖ Clasificarea românească – propune o împărţire în 10 categorii (I - X),

Tabel I.1. Clasificarea românească a rocilor şi pământurilor [1]

În zona doi, tunelul traversează preponderent gnais ocular feldspatic şi

Indicele RMR se evaluează prin sumarea indicilor numerici parţiali. Pe

Având în vedere datele puse la dispoziţie, prin profilul longitudinal

Clase de rocă departajate prin RMR: [9]

𝑅𝑀𝑅 = ∑ 𝑛𝑖 0...25 25...40 40...60 60...80 80...100

Caracterizare Foarte Slabă Medie Bună Foarte

Tabel I.3. Clasificarea RMR [9]

❖ clasificarea lui Q - N. Barton – 1974, N.G.I – Norvegia – acesta

• RQD – cu valori între 10% şi 100%;

Factorii globali ai sistemuluide clasificare Q, reprezintă: [1]

În completarea sistemului se pune la dispoziţie un tabel care defineşte

Categorii de susţineri, se pot evidenţia nouă tipuri de sprijnire: [1]

• (8) – Torcret armat cu fibre, cu grosime de peste 15cm, ancore şi cintre

Fig. I.15. Clasificarea lui N. Barton. Proiectarea sprijinirii cu sistemul Q [1]