Floarea iubirii

În casa noastră a început cel de-al treilea război mondial. De la o nimica toată! Ca în povestea cu bătălia
pierdută din cauza unei potcoave... pierdute! Potcoava noastră e robinetul. Cineva l-a lăsat deschis, pentru
că nu fusese apă şi, când s-a pornit, a curs în voie şi a umplut baia, antreul, bucătăria şi tot apartamentul
vecinilor de mai jos. Dacă robinetul recunoştea cine l-a lăsat cu gura căscată, conflictul s-ar fi limitat la
un singur vinovat. Dar nimeni n-a mărturisit că ar fi uitat să-i închidă gura şi războiul s-a declanşat. Acum
cine l-ar putea opri? E grav: sunt implicaţi vecinii! Aceştia au venit, supăraţi,  cu pretenţii scrise negru pe
alb: cât şi până când să le plătim prejudiciile! Mama se uită la tata, tata la mama, eu la sora, sora la frate,
acesta la noi. Motanul, cu blana şi coada murată, stă cocoţat pe dulap, dând de înţeles prin miorlăit că nu
poartă nicio vină: el niciodată nu se foloseşte de robinet!
Vecinii, cu o falcă-n cer şi alta-n pământ, lasă petiţia şi coboară plutind pe-al nouălea val! Se retrag să
salveze ce mai pot salva.
Cine să le plătească pagubele? Dar pe ale noastre şi, mai ales, ale motanului!? Toţi ne întrebăm, toţi ne
revoltăm, dar nimeni nu recunoaşte. Robinetul bosumflat, smiorcăie cu nasul în jos: el ar fi cel de
condamnat! A îndrăznit să scuipe în capul vecinilor! Acum...     
Războiul e în toi! Mama aruncă explozive împotriva mea, eu - a fratelui, fratele - a surorii. Tata e în
statul major: croieşte planuri strategice şi ordonă! Au loc şi câteva schimburi de focuri. Motanul
descoperă că papagalul a trecut de partea vecinilor! El ştie mai mult decât spune:”Cine plăteşte? Cine
plăteşte!” Toate binoclurile momentan se îndreaptă spre colivie.
Vine bunicul cu tot consiliul de observatori în spate: anii lui! Intră cu gând bun şi forţe pacifiste!
Cercetează câmpul de bătălie acoperit cu trofeie răsmuiate, apoi ascultă fiecare parte intrată în conflict.
Vede că n-are şanse de-a opri marea bătălie şi se retrage, declarând că nici în războiul cel de-al doilea
mondial, n-a fost atât de rănit, ca acum! Atunci ştia că trag în el duşmanii - acum îl loveau în inimă - ai
lui! Atunci fusese rănit de-o alice rătăcită, acum - de cuvinte grele.
-Cuvintele ucid! îi spune el bunicii, care aduce din spatele frontului cele mai puternice proiectile: pro şi
contra!
Într-o singură oră de război s-au ofelit florile din ghiveci! O fi aşteptat să fie udate?! Dar cine să-şi
amintească de ele, când toţi sunt pe picior de război? Cel mai trist e când mor de sete florile într-o casă
inundată! Dacă s-ar deschide uşa coliviei, papagalul, flămând, s-ar arunca în braţele motanului care şi-a
schimbat brusc tactica: face ochi dulci! Mama ia cu asalt statul major. Tata caută ţapi ispăşitori:   trântorii
casei! Noi, lezaţi, pornim contraofensivă: şeful, din când în când, trebuie să cerceteze devotamentul
robinetului?!
Colac peste pupăză: telefonează mătuşa din America! Ajungem până la receptor înotând! De peste
ocean, mătuşa simte că peste Europa se adună nori grei! Iar în nori împuşcă scumpele ei rude! Fiecare îi
povesteşte varianta care îi convine! Telefonul-securist, transmite şi pleoscăitul apei. Ştim ce va fi!
Mătuşa, neîntrecută de niciun post de radio, va povesti la toţi americanii ei despre primejdia care
ameninţă omenirea: un conflict dintr-un punct abia vizibil al bătrânului continent, pericliteză viaţa
burgheză a Americii!
Astfel, incidentul din casa noastră ia proporţii internaţionale! Devenim focarul unui adevărat vulcan!
Ţinem uşa ferecată, ca spiritele devastatoare ale războiului să nu poată ieşi. Să nu invadeze şi alte
apartamente, să nu coboare în curte... Să nu se reverse până departe! În şapte ore ar cuprinde oraşul, în
şapte zile - întreg spaţiul balcanic! Virusul războinic s-ar transmite de la un neam la altul, de pe un
continent pe altul. Dar acestea nu sunt atât de multe! Iar în veacul când minciuna întrece viteza luminii, se
află totul cât ai strănuta!

„Trebuie să opresc acest păzboi!„ îmi zic. Iar ca să scap de urmăritori, mă retrag în debara, apoi
aterizez în Net. „Aici nu mă ajunge niciun glonte!” gândesc eu, dar... O navă străină vine fulgerător spre
mine! ”Un pirat?! El îmi lipsea! În casă război, în Net piraţi!” Cineva mă  strigă: „Marius!” Iar din navă
iese un băiat. Mi-e atât de cunoscut! „Cine eşti, de-mi ştii numele?” înterb. „Sunt Suiram!” Cred că
glumeşte!? Nimeni mai bine ca mine nu cunoaşte jocul cuvintelor inversate! Suiram-Marius...
 -Nu glumesc! băiatul îmi ghiceşte gândul. Sunt fratele tău geamăn de pe Arret - sora siameză a Terrei.
Ea s-a desprins de pământ după primul fratricid, ca să nu se molipsească de ură, de invidie şi ne-iubire.
Dar arretinenii tânjesc! Fiecare îşi are fratele aici, pe Terra. Şi când cel de-aici are necazuri, cel de pe
Arret suferă...
-Deci, vii să mă scapi de război?! Îmi împrumuţi dolari sau Euro?
-Iată! Voi, pământenii, reduceţi totul la bani şi uitaţi de ceva mult mai important. Să ştii că războaiele
pot fi oprite cu un zâmbet, cu o floare, cu un cuvânt de dragoste...
-Dacă le duc vecinilor mei o floare, aterizează pe capul meu!
-Foarte bine, mi-ai ghicit gândul! Le vei duce Floarea iubirii!  
 Aş râde cu poftă, cum râd la lecţii, când se pomeşte cuvântul iubire sau când aflu că un băiat iubeşte o
fată, dar mai bine ascult.
-Dacă oamenii ar cunoaşte Arta iubirii nu s-ar supăra pentru fleacuri şi n-ar exista războaie în lume. Noi
învăţăm această artă de mici. Ştim că iubirea e pace, e armonie! Voi, de la mic la mare, mereu vă războiţi.
Pentru orice fleac! Şi filmele vă sunt mai mult cu bătăi...
  -Cum altfel să-ţi demonstrezi bărbăţia!? Iubirea e pentru maturi!
 -Iubirea înseamnă curaj şi nu are vârstă! Iubeşti şi atunci când te bucuri de-un firicel de iarbă - şi de
toate!
 -Când l-ai inundat pe cineva, înseamnă că-l iubeşti foarte tare?!
-E şi aceasta o lecţie: o încercare! Dacă în loc să vă înarmaţi cu ură, v-aţi dărui dragoste şi înţelegere, n-
ar izbucni război...
 -Să vii într-o casa plină cu apă cu declaraţii de dragoste, ştii ce ţi- ar zice: E trăsnit! Satul arde, iar baba
se piaptănă! 
-Văd că nu crezi în puterea iubirii! Şi te grăbeşti... Dar am ceva pentru tine: aceste nuieluşe! Una o
strecori la vecini, alta o duci acasă şi atingi cu ea apa de pe podele. Vei creşte Floarea iubirii!
Iau nuieluşele curios. Nici nu observ când dispare Suiram, nici când ies din Net şi nici din debara. Nu
mi-e greu să strecor nuiaua la vecini! Mă ajută motanul lor, care se întoarce acasă de la plimbare. N-
aştept să văd ce se întâmplă la ei! Vin acasa, iar aici se produce minunea: nuiaua atinge apa şi parcă o
înghite! Apoi înverzeşte, iar pe vârful ei apare o floare cum n-am mai văzut! Vrând să arate că nu-s mai
urâte, florile din ghiveci, se înviorează. Papagalul se uită clipind ba la floare, ba la noi, apoi amuţeşte şi
brusc îşi schimbă repertoriul: „Eu vă iubesc! Da! Da! Vă iubesc!” Noi izbucnim în râs. Motanul,
emoţionat de mărturisirea papagalului, închide ochii şi miaună cu totul deosebit, parcă-ar zice: „Şi eu!”.
Tata părăseşte statul major. Mama capitulează. Bunicul şi bunica triumfă. Sora şi fratele mă privesc ca
pe-un extraterestru. Uşa se deschide şi dau buzna, fără să anunţe, vecinii: ne-supăraţi! Văd floarea şi nu
ştiu ce să zică. Cred că numai la ei se întâmplă minuni. Vin să ne mulţumească pentru inundaţie!  Dar
cui? Că strigăm cu toţii, chiar şi robinetul:”Mie! Mie!”

-Telefonul sună alarmat. E America! Îngrijorată de pericolul ce ameninţă omenirea, mătuşa a adunat
pentru sinistraţi: o colivie plutitoare, o luntre în chip de şoarece zburător, câţiva colaci de salvare şi
calmante cu gust de dolari. Cu greu îi opresc turuiala:
 -Nu-i nevoie! Cu prima rachetă vino să te bucuri de marea victorie a ultimului război!
Fără să vreau, şoptesc: „Suiram! Floarea iubirii a înflorit!” Toţi terreştrii casei mă privesc ca pe-un
căzut din lună. În schimb, cei de pe Arret cred că se bucură: mesajul lor de pace a ajuns pe Terra şi de-
acum încolo nu va mai fi niciun fel de război!
Claudia Partole