Sunteți pe pagina 1din 2

Important

https://www.youtube.com/watch?v=MKTq7WOTIbY

SCURTĂ ISTORIE A CINEMATOGRAFIEI

Primele încercări în domeniul cinematografiei au fost reprezentate de „Teatrul


optic” al lui Reynaud care, în octombrie 1892 a proiectat pantomime în culori luminoase
având ca personaje animale – el este de fapt considerat inventatorul filmului de desene
animate – şi de aparatul optic al lui Edison, brevetat în 1894, care permitea vizionarea
imaginilor individual, de către fiecare spectator.
Inventatorii cinematografului au fost însă fraţii Louis şi Auguste Lumiere care, la
28 decembrie 1895, la Paris, în Salonul indian de la Grand Cafe au organizat primul
spectacol cu public.
La Bucureşti, prima proiecţie a fraţilor Lumiere a avut loc la 27 mai 1896. Va fi
urmată de secvenţe filmate de Paul Menu la parada regală de la 10 Mai, la Hipodromul
Băneasa, în Târgul Moşilor ori în timpul exerciţiilor flotei române, pe Dunăre. Erau filme
scurte, de cinci-şase minute, realizate prin funcţionarea continuă a aparatului şi fără
mişcarea camerei.
Tot fraţii Lumiere, în 1896, au ideea de a instala camera într-o gondolă, la
Veneţia, oferind pentru prima oară o schimbare a unghiului privirii în timpul filmării, dar
abia trei ani mai târziu va fi efectuată prima rotire a camerei în timpul filmării. Vor urma
alte inovaţii: gros-planurile, stop-cadrul, derularea inversă a filmului, supraimprimarea
(în fond, primul trucaj, datorat lui Melies). Totuşi, în aceşti ani de pionierat, filmul este
privit mai cu seamă ca un simplu divertisment „tehnic”.
Transformarea acestui joc tehnic în cea de a şaptea artă s-a datorat descoperirii
montajului, procedeu care constă în tăierea benzii de celuloid în bucăţi care pot fi lipite
(montate) ulterior. Apar astfel montajul încrucişat care permite alternarea planurilor şi
derularea unor acţiuni paralele, folosit mai întâi în primul western din istoria
cinematografului, Marele jaf al trenului, şi tăietura de montaj care permite trecerea bruscă
de la un cadru la altul. Ea va fi, de fapt, marea descoperire a acelor ani de început,
înlocuind panoramarea, care în timpul rotirii camerei de filmare încărca imaginea cu
elemente adeseori nesemnificative.
Primul mare regizor care a utilizat montajul a fost americanul David W. Griffith
(1875-1948), a cărui capodoperă, Intoleranţă (1916), utilizează, de-a lungul a patru ore
de filmare, multe inovaţii tehnice: prim-planurile, montajul încrucişat, stop-cadrul,
supraimprimarea, alternarea secvenţelor – în film sunt, de fapt, patru acţiuni distincte,
desfăşurate în locuri şi timpuri diferite: Babilon, Palestina din timpul lui Iisus, Franţa sec.
al XVI-lea şi America marilor mişcări sociale din anul 1911.
Sonorul va fi o altă inovaţie tehnică importantă. Primul film sonor este muzicalul,
Cântăreţul de jazz din 1927. Până atunci proiecţia fusese însoţită doar de
acompaniamentul unui pian (astfel de pianiştii se numeau tapeuri) sau, în cinematografele
de lux, de al unei orchestre.
O descoperire majoră a cinematografului se va dovedi şi culoarea, care va oferi
noi posibilităţi de expresie imaginii filmate.

Critici de film
criticul de film Irina Margareta Nistor: “Fără film, viaţa ar fi şi plicticoasă, ar fi şi o singură
viaţă...; e un fel de a înşela puţin soarta”

S-ar putea să vă placă și