Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza”, Iași

Profesor: Bida Cristina Maria

Clasa a IX a ( 1 )
Lucrare scrisă la limba și literatura română ( semestrul I )

I. Se dă textul:
„Era odată la Bagdad, sub domnia strălucitului calif Harun-al-Rașid, un neguțător bogat, care
avea o nevastă bătrână și un fecior, Abu-Hasan, crescut până la vreo treizeci de ani strâns de aproape
în toate privințele. Neguțătorul a murit, și Abu-Hasan a intrat în stăpânirea avuției pe care o
grămădise tată-său o viață întreagă. Fiul a făcut altfel de cum făcuse tatăl. În tinerețe nu căpătase
niciodată o parà mai mult decât îi trebuia ca să-și ducă viața; acum a pus de gând să cheltuiască
potrivit cu mijloacele pe care i le adusese soarta. Astfel, și-a împărțit averea în două părți: cu o parte
a cumpărat acareturi, care-i aduceau destul venit ca să poată trăi cum se cuvine, fără să s-atingă de
capital; iar cu cealaltă jumătate, în bani sunători, a hotărât să se pună pe petreceri, încalte să-și
destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său până la așa vârstă coaptă; dar s-a
jurat că n-are să mai cheltuiască apoi nimica peste această sumă, după ce și-o face toate chefurile, în
acest scop, Abu-Hasan a strâns împrejuru-i o ceată de tineri de vârstă și de teapa lui, și de acolea s-a
gândit numai cum să-i facă a-și petrece timpul în chipul cel mai plăcut. Toate chefurile astea, din zi
în zi mai costisitoare, l-au aruncat pe Abu-Hasan în cheltuieli atât de nemăsurate, încât n-a putut-o
duce așa mai mult de un an. Cum n-a mai întins masă mare, prietenii s-au făcut nevăzuți.
– Ce ai, fiule? – a-ntrebat bătrâna. De ce ești așa de pocâltit și n-ai chef deloc? Să fi pierdut tot
ce ai pe lume și tot n-ai fi așa de opărit... știu că, după câte cheltuieli nebunești ce ai făcut, nu-ți mai
rămân mulți bani sunători. Erai stăpân pe avutul tău, și eu n-am vrut să mă-mpotrivesc purtărilor tale
nesocotite, mai ales știind că ți-ai păstrat cuminte jumătate din avere...
– Mamă, știi în ce chip m-am purtat un an de zile. Am strâns atâția prieteni împrejurul meu, i-
am îndopat cu câte bunătăți mi-a dat prin gând, până n-am mai putut, și acuma, când nu mai am ce le
da, văd că toți mă părăsesc. Vreau numai să încerc până unde pot merge prietenii mei cu
nerecunoștința. O să mă rog de ei să pună fiecare de la mână la mână, să m-ajute a mă sălta din
starea nenorocită în care am căzut.
– Băiete – i-a răspuns mama – nu vreau să te opresc de la ce ai pus de gând; dar îți pot mai
dinainte spune că degeaba tragi speranța. Tu încă nu cunoști ce va să zică prietenii de petrecere; dar
o să-i cunoști...”

(I. L. Caragiale – „Abu Hasan” )

1) Indică rolul cratimei în structura să-i cunoști.

2) Propune sinonimele cuvintelor: neguțătorul, avuție, ceată, am îndopat.
3) Construiește două enunțuri în care apar expresii / locuțiuni în care să apară cuvântul a avea.
4) Prezintă perspectiva narativă.
5) Precizează, din textul citat, doi termeni din câmpul semantic al averii.
6) Selectează un indice spațial și un indice temporal din text.
7) Indică un personaj din text, precizând două trăsături ale acestuia.
8) Identifică două idei principale care se desprind din textul dat.
9) Justifică, cu două exemple din text, încadrarea textului citat în genul epic.
10) Explică semnificația secvenței - Băiete – i-a răspuns mama – nu vreau să te opresc de la ce
ai pus de gând; dar îți pot mai dinainte spune că degeaba tragi speranța. Tu încă nu cunoști
ce va să zică prietenii de petrecere; dar o să-i cunoști...

II. Scrie un eseu de 2 – 3 pagini în care să prezinți evoluția personajului principal din romanul
„Mara”, de Ioan Slavici.
Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza”, Iași
Profesor: Bida Cristina Maria
Clasa a IX a ( 2 )
Lucrare scrisă la limba și literatura română ( semestrul I )
I. Se dă textul:
„Drumul până la Iosași e plăcut chiar și ziua, dar încă în zori de zi, pe răcoare, la lumina lunii,
și Iorgovan îl trecea ca prin vis. Însă numai de la Iosași înainte era, mai ales pentru el, omul crescut
la Câmpie, țara minunilor nespuse. Aici drumul apucă pe o vale mai strâmtă, țiindu-se mereu pe
țărmurii unui râuleț zgomotos, acum printre țarini și fânețe, mai departe printre livezi și rariști, și iar
mai departe prin păduri dese ori pe sub stânci ce atârnă greu pe coastea piezișă, presărată pe ici, pe
colo cu câte un fir de mesteacăn. Se albea de ziuă, și păsările începuseră a zbura din creangă în
creangă: din când în când se auzea câte-o gaiță ori câte un sturz, turturica gurăia, ciocănitoarea
bătea-n scoarța copacului, cocoșul-sălbatec cânta de zori, iar privighitoarea, care-l însoțise pe
Iorgovan în tot drumul lui, speriată parcă de lumina ce începuse a se revărsa peste culmile dealurilor
în vale, își urma cântecul cu îndoită patimă. Crescut la Câmpie, Iorgovan n-ar fi crezut niciodată că
sunt cu putință atâte frumuseți îngrămădite la un loc. Însă el n-avea timp pentru ele. Ceasul lui Iuțu
ieșise de tot lung și Iorgovan își îmbărbăta mereu calul, ca să nu-l apuce ziua pe drum. Era ziua mare
când valea se lărgi. În fund se ridica Moma, un munte înalt, cu coastele piezișe și acoperit de sus
până jos cu pădure deasă, la dreapta un deal stâncos, iar la stânga alt deal mai prelungit, pe care se
întinde satul cu biserica și cu morminții din sus de ea.
Iorgovan se opri, și parcă-i venea să se întoarcă. Aici era Simina. Ce să-i zică? ce să-i facă? ce
voia el cu dânsa? Putea el, om în toată firea, să-i spună c-a venit atâta drum de dragul ei?! Ori putea
să-i spună că numai din întâmplare a nimerit pe aici?! Dar de unde știa el ce poate și ce nu poate?!
La moarte s-ar fi gândit Simina, dar la Iorgovan nu. Nu-i vorba, era un timp când se gândea și
dânsa mult și pe când se gândea, se pomenea că plânge. Însă fetele nu pot porni ca flăcăii pe urma
gândului lor, ci stau și se gândesc și așteaptă și plâng, iară gândul te părăsește când vede că nu te iai
după el, și atunci se curmă și plânsul. Era frumoasă Simina și se știa frumoasă. Încă pe când era
copilă simțea că toți se uită după dânsa, iar de când se făcuse fată mare, îi spuneau alții în fieștecare
zi că e frumoasă, și se vedea și ea însăși în ochii flăcăilor. Iar fetele frumoase pot să aleagă din plin.
Cu toate acestea, Simina nu și-a ales pe Iorgovan. S-a nimerit așa.”
( Ioan Slavici – Pădureaca )
1) Indică rolul cratimei în structura parcă-i venea.
2) Propune sinonimele cuvintelor: drum, moarte, te părăsește, se curmă .
3) Construiește două enunțuri în care apar expresii / locuțiuni în care să apară cuvântul a veni.
4) Prezintă perspectiva narativă.
5) Precizează, din textul citat, doi termeni din câmpul semantic al naturii.
6) Selectează un indice spațial și un indice temporal din text.
7) Indică un personaj din text, precizând două trăsături ale acestuia.
8) Identifică două idei principale care se desprind din textul dat.
9) Justifică, cu două exemple din text, încadrarea textului citat în genul epic.
10) Explică semnificația secvenței - Iorgovan se opri, și parcă-i venea să se întoarcă. Aici era
Simina. Ce să-i zică? ce să-i facă? ce voia el cu dânsa? Putea el, om în toată firea, să-i spună
c-a venit atâta drum de dragul ei?! Ori putea să-i spună că numai din întâmplare a nimerit
pe aici?!

II. Scrie un eseu de 2 – 3 pagini în care să prezinți evoluția personajului principal din romanul
„Mara”, de Ioan Slavici.