Grecia

Grecia (în greacă Ελλάδα, transliterat: Elláda, pronunție în greacă: [eˈlaða]), oficial, Republica Elenă (în
greacă Ελληνική Δημοκρατία, transliterat: Ellīnikī ́ Dīmokratía [eliniˈci ðimokraˈti.a])[9] și cunoscută încă
din antichitate și sub denumirea de Elada, este o țară din Europa de Sud.[10] Conform recensământului
din 2011, populația Greciei este de circa 11 milioane de locuitori. Cel mai mare oraș și capitala țării este
Atena.

Grecia se află amplasată strategic la intersecția între Europa, Asia de Vest și Africa,[11][12][13] și se
învecinează la nord-vest cu Albania, la nord cu Macedonia de Nord și cu Bulgaria, și la nord-est cu Turcia.
Țara este formată din nouă regiuni istorico-geografice: Macedonia, Grecia Centrală, Pelopones, Tesalia,
Epir, Insulele din Marea Egee(en) (inclusiv Dodecanezele și Cicladele), Tracia de Vest(en), Creta și Insulele
din Marea Ionică. Marea Egee se află la est de partea continentală, Marea Ionică se află la vest, iar Marea
Mediterană la sud. Grecia are cea mai lungă coastă din bazinul Mediteranei și a 11-a ca lungime din
lume, cu 13.676 km lungime, deținând și un mare număr de insule (aproximativ 1.400, dintre care 227
sunt locuite). Optzeci la sută din teritoriul grec este format din munți, dintre care cel mai înalt este
Muntele Olimp cu 2.917 m.

Grecia modernă își trage rădăcinile din civilizația Greciei Antice, începând cu civilizațiile egeene (en) din
Epoca Bronzului, și este considerată a fi leagănul culturii occidentale. Ea este locul de naștere al
democrației ca formă de guvernare,[14] al filosofiei occidentale(en),[15] al Jocurilor Olimpice, al
literaturii occidentale(en) și al istoriografiei, științelor politice, al marilor principii științifice și
matematice,[16] și al dramaturgiei occidentale,[17] incluzând genurile tragediei și comediei. Realizările
culturale și tehnologice ale Greciei au influențat mult întreaga lume, multe aspecte ale civilizației grecești
pătrunzând în Orient prin campaniile lui Alexandru cel Mare, și în Occident prin intermediul Imperiului
Roman. Această bogată moștenire este parțial reflectată de cele 18 situri din patrimoniul mondial
UNESCO aflate în Grecia, ceea ce plasează țara pe locul al șaselea în Europa și al treisprezecelea în lume.
Statul grec modern, care cuprinde mare parte din miezul istoric al civilizației grecești, a fost înființat în
1830 după Războiul Grec de Independență față de Imperiul Otoman.

Grecia este o țară democratică[18] și dezvoltată, cu o economie de venit mare avansată, un nivel de trai
ridicat[19][20] și un Indice al Dezvoltării Umane foarte ridicat.[21] Grecia este membru fondator al
Organizației Națiunilor Unite, și membru al Uniunii Europene de la aderarea la o structură precursoare a
acesteia în 1981 (precum și membră a zonei euro din 2001[22]), și este și membră a mai multor instituții
internaționale, inclusiv Consiliul Europei, NATO,[a] OECD, OSCE și OMC. Economia Greciei este cea mai
mare din Balcani, în care țara este un important investitor regional.

Cea mai veche urmă de prezență umană în Balcani, datând de circa 270.000 de ani, se găsește în peștera
Petralona, din provincia grecească actuală Macedonia.[23] Așezările neolitice din Grecia, datând din
mileniul al VII-lea î.Hr.,[23] sunt printre cele mai vechi din Europa, țara aflându-se pe ruta pe care s-a
răspândit revoluția agrară din Orientul Apropiat în Europa.[24]
Grecia este leagănul primelor civilizații europene avansate și locul unde s-a născut civilizația occidentală,
[25][26][27][28][29] începând cu civilizația cicladică din insulele din Marea Egee pe la 3200 î.Hr.,[30]
civilizația minoică din Creta (2700–1500 î.Hr.),[29][31] și apoi civilizația miceniană pe continent (1900–
1100 î.Hr.).[31] Aceste civilizații cunoșteau scrisul, forma indescifrabilă de scriere a civilizației minoice
fiind denumită Linear A, iar cea a micenienilor, Linear B, o veche formă a limbii grecești. Micenienii i-au
asimilat și absorbit treptat pe minoici, dar și civilizația lor s-a prăbușit violent prin preajma lui 1200 î.Hr.,
într-o vreme de agitație regională denumită Colapsul din Epoca Bronzului(en).[32] Aceasta a adus o
perioadă denumită Epoca Întunecată, din care lipsesc mărturiile scrise.

Sfârșitul Epocii Întunecate este datat prin tradiție la anul 776 î.Hr., anul primelor Jocuri Olimpice.[33]
Iliada și Odiseea, textele fundamentale ale literaturii occidentale, sunt considerate a fi fost compuse de
Homer în secolele al VIII-lea–al VII-lea î.Hr..[34][35] Odată cu sfârșitul Epocii Întunecate, au apărut
diferite regate și orașe-stat în toată peninsula greacă, care s-au răspândit până la țărmurile Mării Negre,
Italia de Sud (în latină Magna Graecia, sau Grecia Mare) și Asia Mică. Aceste state și coloniile lor au atins
niveluri înalte de prosperitate, care au avut ca efect o explozie culturală fără precedent, cea a Greciei
clasice, exprimată prin arhitectură(en), teatru, știință, matematică și filosofie. În 508 î.Hr., Clistene a
instituit primul sistem democratic de guvernare în Atena.[36][37]

Până în 500 î.Hr., Imperiul Persan controla teritorii ce se întindeau din zona lor de origine din Iran până în
Grecia și Turcia actuale, și a devenit o amenințare pentru orașele-stat grecești. Tentativele orașelor-stat
din Asia Mică de a răsturna dominația persană au eșuat, iar Persia a invadat statele Greciei
continentale(en) în 492 î.Hr., dar a fost obligată să se retragă după o înfrângere în bătălia de la Maraton
din 490 î.Hr. O a doua invazie a urmat în 480 î.Hr. În ciuda rezistenței eroice din bătălia de la Termopile,
opusă de greci din mai multe orașe, în frunte cu spartanii, forțele persane au prădat Atena. După mai
multe victorii grecești în 480 și 479 î.Hr. la Salamina, Plateea și Mycale, perșii au fost obligați din nou să
se retragă. Conflictele militare, denumite Războaiele Medice, au fost purtate mai ales de Atena și de
Sparta. Faptul că Grecia nu era o țară unificată a făcut ca adesea să apară conflicte între diferitele orașe-
stat.

Partenonul de pe Acropola din Atena este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Greciei clasice.

Cel mai devastator război inter-grec din antichitatea clasică a fost Războiul Peloponesiac (431–404 î.Hr.),
care a marcat decăderea Imperiului Atenian din statutul de principală putere a Greciei Antice. Atât
Atena, cât și Sparta au fost ulterior depășite de Teba și apoi de Macedonia, ultima unificând lumea
greacă în Liga de la Corint, sub conducerea lui Filip al II-lea, care a fost ales conducător al primului stat
grec unificat din istorie.
După asasinarea lui Filip al II-lea, fiul său, Alexandru al III-lea cel Mare a preluat conducerea Ligii de la
Corint și a declanșat o invazie a Imperiului Persan cu forțele combinate ale tuturor orașelor-stat grecești
în 334 î.Hr. După victoriile grecilor în bătăliile de la Granicus, Issus și Gaugamela, grecii au ocupat Susa și
Persepolis, capitala ceremonială a Persiei, în 330 î.Hr. Imperiul lui Alexandru cel Mare se întindea din
Grecia în vest până în actualul Pakistan în est, și până în Egipt în sud.

Înainte de moartea sa subită în 323 î.Hr., Alexandru plănuia și o invazie a Arabiei. Moartea sa a cauzat
prăbușirea vastului său imperiu, care a fost divizat în mai multe regate, cele mai cunoscute fiind Imperiul
Seleucid și Egiptul Ptolemaic. Printre alte stat fondate de greci se numără Regatul Greco-Bactrian și
Regatul Greco-Indian(en) în India. Numeroși greci au migrat către Alexandria, Antiohia, Seleucia și în
numeroase alte orașe elenistice din Asia și din Africa.[38] Deși unitatea politică a imperiului lui Alexandru
nu a putut fi conservată, ea a dus la o dominație a civilizației elenistice și a limbii grece în teritoriile
cucerite de Alexandru, ce a durat cel puțin două secole, și, în cazul unor părți din țărmul estic al
Mediteranei, considerabil mai mult.[39]