Celule fotovoltaice

Celulele fotovoltaice sunt dispozitive semiconductoare care realizeaza un randament

ridicat al efectului fotovoltaic. Ca semiconductoare se utilizeaza siliciul, seleniul si germaniul.

Celula fotovoltaica din siliciu este cel mai des utilizata si are structura de baza prezentata
in figura de mai jos.

Adancimea de formare a jonctiunii p-n depaseste 3 μm, astfel incat stratul 'p' sa fie
semitransparent pentru fotoni, in timp ce grosimea stratului de siliciu este de aproximativ 0,5
mm. Stratul de dioxid de siliciu este transparent si are rol antireflectorizant. Jonctiunea p-n
actioneaza ca un camp electric permanent. Cand lumina patrunde in regiunea jonctiunii, fotonii
incidenti genereaza un curent de purtatori de sarcina, deci o tensiune electromotoare la contactele
metalice ale celulei. Acest curent este proportional cu iluminarea atunci cand celula este pusa in
scurtcircuit. Fotocurentul este functie de aria suprafetei fotosensibile, rezistenta de sarcina si
iluminare. Tensiunea la borne in circuit deschis variaza logaritmic cu iluminarea. Valoarea ei
este independenta de aria suprafetei fotosensibile si depinde de rezistenta de sarcina. Tensiunea
maxima in circuit deschis a unui fotoelement este de aproximativ 0,5 v. Pentru a creste tensiunea
electromotoare, fotoelementele se leaga in serie, iar pentru a creste curentul ele se leaga in
paralel.