Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
manifestă într-o anumită parte a corpului pe o perioada îndelungată (săptămâni, luni). Astfel, se
resimte o compresie intensă, care diminuează semnificativ fluxul de sânge în zona respectivă, ceea ce
duce la moartea țesuturilor, la apariția ulcerațiilor şi a plăgilor deschise și foarte dureroase.
Tipuri de escare
Clasificarea escarelor diferă în funcție de manifestarea lor. De exemplu, unele sunt uscate și nu
secretă lichid, pe când altele sunt umede, ulcerații care secretă lichid și pătează pansamentul. Apoi,
dacă ne gândim la reacțiile pe care le generează, putem diferenția între escarele sensibile, care sunt
foarte dureroase, și cele insensibile, în urma cărora nu se resimt manifestări puternice.
Escarele apar în zonele preponderent osoase (zona lombară și sacrală, coate, glezne, umeri, gambe,
șolduri), care intră adesea în contact cu suprafața patului sau a scaunului cu rotile.
Explicația pentru apariția acestora în astfel de zone este simplă: din cauza imobilizării, se produce o
presiune foarte mare, o încordare intensă, mai ales în părțile dure ale corpului, unde oasele sunt
apropiate de piele. În consecință, țesuturile nu mai sunt bine irigate cu sânge, iar celulele din această
regiune sunt compromise. Astfel, se produce o înroșire a zonei respective, urmată de instalarea
durerii și de apariția unor leziuni.
Un aspect important de menționat atunci când vine vorba despre escare este că există mai multe
stadii ale dezvoltării lor, în funcție de intensitatea și consecințele pe care le au:
• Stadiul I: în această etapă, textura pielii încă este intactă, dar sunt porțiuni unde se resimte o
oarecare durere la atingere. Poate apărea și o ușoară umflătură roșiatică în zona afectată;
• Stadiul al II-lea: principalul semn al acestei faze este prezența unei răni deschise, o ulcerație
superficială, de culoare roșie;
• Stadiul al III-lea: este o etapă în care escarele se transformă într-o rană adâncă, iar țesuturile sunt
distruse;
• Stadiul al IV-lea: în ultima și cea mai severă fază, poate apărea o infecție, există leziuni inclusiv la
nivelul mușchilor, oaselor și tendoanelor, care sunt descoperite, iar țesuturile sunt profund afectate.
Printre cauzele care fac pielea să fie vulnerabilă, contribuind la formarea escarelor se numără:
• Presiunea constantă asupra unor părți ale corpului care nu mai sunt oxigenate și irigate
corespunzător, pentru că fluxul de sânge din aceste zone este limitat. Sângele joacă un rol esențial în
transportul oxigenului și al substanțelor nutritive către organe și țesuturi. Dacă nu primește acești
nutrienți, pielea începe să se deterioreze și, în cele din urmă, este complet distrusă;
• Fricțiunea, care se întâmplă atunci când pielea care intră în contact cu hainele sau cu lenjeria de pat
ajunge să se irite, devenind vulnerabilă și predispusă la răni și leziuni accentuate.
Printre persoanele care au cele mai mari șanse de a se confrunta cu problema escarelor se numără
cele care petrec o perioadă îndelungată nemişcate în pat şi cele care folosesc foarte mult scaunul cu
rotile. Principalii factori de risc sunt:
• Pierderea percepției senzoriale. Leziunile măduvei spinării și afecțiunile neurologice pot duce la
pierderea percepției senzoriale, moment în care intervine și incapacitatea de a simți durerea sau
disconfortul și, în consecință, persoana respectivă nu își mai dă seama când este timpul să își schimbe
poziția sau să se miște;
• Malnutriția și deshidratarea. O alimentatie corespunzătoare trebuie să includă suficiente lichide,
calorii, proteine, vitamine și minerale pentru ca organismul să funcționeze la standardele normale.
Atunci când există un dereglaj alimentar, un deficit de apă și de nutrienți, chiar și pielea și țesuturile
au de suferit;
• Problemele medicale care pot afecta circulația sângelui, cum sunt diabetul și tulburările vasculare.
Atunci când țesuturile nu sunt irigate cum trebuie, există riscul ca structura lor să se deterioreze.
Dacă sunt observate și tratate rapid, escarele pot fi ținute sub control, fără să apară complicații
majore. Există, bineînțeles, câteva semne în funcție de care pot fi recunoscute încă din etapa de
formare:
• Inițial, zona se înroșește și nu se mai albește nici în momentul în care este exercitată presiune
asupra ei cu ajutorul degetelor. De asemenea, poate apărea o ușoară inflamație, iar pielea este mai
sensibilă la atingere;
• Se resimte și o diferență de temperatură: zona afectată poate fi mai caldă sau mai rece decât alte
suprafețe ale pielii;
• Apar ulcerații, răni care se extind și care pot ajunge inclusiv la mușchi și oase. În plus, se poate
forma și o infecție, care cauzează puroi;
• În ultimele stadii ale escarelor, infecția se dezvoltă, iar leziunea profundă distruge inclusiv oasele și
mușchii.
Important de precizat este faptul că ulcerul de decubit trebuie tratat cât mai repede, pentru că, dacă
nu se intervine la timp asupra lui și dacă se ajunge la infecții și leziuni serioase, poate cauza inclusiv
decesul pacientului.
Următorul pas ține de igiena zonelor cu escare, care trebuie curățate cu apă și săpun și tamponate cu
delicatețe, pentru a se usca. Rănile nu trebuie spălate sau șterse prin frecare. Pansamentele pe bază
de substanțe hidroactive pot ajuta în acest caz: acestea contribuie la hidratarea pielii afectate și
previn formarea unor leziuni noi. De asemenea, este important ca pacientul să poarte haine curate,
din materiale moi, care să nu-i irite pielea. Acest lucru este valabil și pentru lenjeria de pat cu care
intră în contact pe durata imobilizării.
În cazurile severe de escare, când leziunile ajung la nivelul mușchilor și al oaselor, care încep să se
vadă, pentru că pielea care le acoperea este distrusă, supravegherea medicală constantă este
obligatorie. Dacă există o infecție, trebuie dezinfectată, în primul rând, zona în care există puroi,
astfel încât să nu se extindă secrețiile. Urmează aplicarea unor pansamente și soluții pe bază de
substanțe hidroactive, care să ajute la vindecarea țesuturilor distruse și la închiderea plăgilor care,
adesea, pot necesita și o intervenție chirurgicală de reconstrucție plastică.
Pentru că prevenția este întotdeauna mai bună decât tratamentul, imediat după identificarea
cauzelor și a factorilor de risc cu potențial în formarea escarelor, trebuie să se ia măsuri de prevenire
a ulcerului de decubit.
• În cazul persoanelor imobilizate la pat sau în scaunul cu rotile, primul și cel mai important pas este
schimbarea poziției din două în două ore (dacă se poate și mai des, cu atât mai bine), pentru evitarea
acumulării de presiune în unele zone ale corpului;
• Pacienții care stau în scaunul cu rotile și își pot mișca partea superioară a corpului, se pot folosi de
mâini pentru a se ridica pentru câteva secunde și pentru a-și schimba mai des poziția;
• Mutarea pacientului dintr-un loc în altul (din pat în scaunul cu rotile sau în alt pat, de exemplu) se
face prin ridicarea lui, nu prin tragere;
• Pernele care previn formarea unor zone de presiune sunt, la rândul lor, indicate în prevenirea
escarelor. Acestea pot fi așezate sub regiunile preponderent osoase, cum ar fi genunchii sau coatele;
• De asemenea, asigurarea unei poziții confortabile a pacientului este foarte importantă. Pernele
puse sub cap sau sub spate, care îl înalță, pot fi de ajutor;
• Nu în ultimul rând, alimentația joacă un rol esențial pentru sănătatea organismului. Consumul de
lichide și produse bogate din punct de vedere nutrițional este un aspect ce nu trebuie neglijat atunci
când vine vorba de prevenirea escarelor.