BATRANETEA – O ETAPA DIN VIATA NOASTRA

Batranetea este o perioada de degradare a principalelor funcţii ale organismului uman si se

manifestă diferenţiat de la o persoană la alta. Apar modificări biologice, psihice şi sociale. Bolile sunt
contactate mai uşor, organismul avand rezistenta mai mica si capacitatea de adaptare mai mica, iar
vindecarea este indelungata şi greoaie. Imbatranirea psihologica este diferita si depinde de
mostenirea genetica, particularitatile morale (valorile morale si principiile dupa care s-a condus
toata viata) si sociale. Pensionarea reprezintă o schimbare majoră in viaţa unei persoane si un factor
major de stres ce determina tulburări de adaptare. Adaptarea la noua situaţie depinde de atitudinea
faţă de muncă, starea de sănătate, situaţia financiară, relaţiile cu cei apropiaţi. Pensionarea
afecteaza mai mult bărbaţii deoarece aceştia sunt total angajaţi în activitatea profesională în timpul
vieţii active in comparatie cu femeile care, in tinerete sunt angajate dar în paralel au activităţi
casnice, în care se transfera total după pensionare. In mediul urban intreruperea activitatii este
brusca, dar la sate, pensionarea inseamna incetarea serviciului, dar continuarea muncilor la camp
sau in gospodarie. Este necesar să fie orientati vârstnicii spre activităţi care sa ii faca sa se simta utili:
implicarea în asociaţia pensionarilor, organizarea unor tombole, participarea la programele unor
cluburi. Pensionarul are roluri compensatorii precum cel de bunic, voluntar (implicarea în activităţi
de voluntariat).
Vârsta a III-a incepe de la 65 ani si se incheie la deces. Este o perioada de involuţie în care
tipul fundamental de activitate devine adaptarea la un nou orar de activităţi familiale şi sociale.
Stadiul 1 - perioada de adaptare sau stadiul de trecere spre bătrâneţe 65-75 ani:
- perioadă de oarecare fragilitate biologică
- bolile de degenerescenţă fac din aceasta o perioadă de înstrăinare, aceasta cu atât mai mult cu
cât vârstnicul trăieşte sentimentul inutilităţii sociale şi al „abandonului”, dată fiind criza de timp
a copiilor deveniţi adulţi
- scade productivitatea prin acumulare de oboseală şi uzură internă ceea ce duce treptat la
deteriorarea organismul şi modifică funcţionalitatea psihică
Stadiul 2 – stadiul bătrâneţii medii 75-85 ani
 adeseori bolile degenerescente reduc mobilitatea
Stadiul 3 – stadiul marii bătrâneţi sau a longevivilor peste 85 ani
Stadiul terminal - teama de moarte trece pe primul plan. La vârstnici, moartea este denumită
stadiu terminal şi începe cu o boală ce se cunoaşte a fi fatală. Se diferenţiază trei faţete ale
evenimentelor terminale:
 moartea biologică - se referă la procesele fiziologice şi medicale, la degradarea progresivă ce se
instalează prin boală
 moartea psihologică - se exprimă prin disoluţia comportamentului, a conştiinţei de sine şi a
relaţiilor cu cei din jur
 moartea socială

MODIFICĂRILE FIZIOLOGICE MAJORE OBSERVATE ÎN CURSUL ÎMBĂTRÂNIRII

Imbatranirea sistemului osos reprezintă un proces involutiv normal. Muschii sufera o

hipotrofie, se pierde forta musculara si incetinesc miscarile. Se modifica postura (alinierea
segmentelor corpului şi relaţiile dintre acestea), lucru ce afecteaza si mersul. Se modifica scheletul
axial (coloanal vertebrala).
DESCRIEREA OCUPATIEI: INGRIJITOR BATRANI

Îngrijitorul bătrânilor trebuie sa cunoasca drepturile si obligatiile persoanelor varstnice,

trebuie sa cunoasca normele de securitate a muncii, trebuie să dovedească competenţele de
aplicare a normelor de igienă atât pentru persoana asistată cât şi pentru propria persoană:
igienizarea camerelor, dezinfectarea mobilierului si a obiectelor folosite.
Trebuie sa cunoasca tehnici de ingrijire, sa respecte niste reguli de transport a batranului, de
administrare a alimentelor şi de supraveghere permanentă a stării de sănătate a persoanei asistate.
Îngrijitorul bătrânilor necesită cunoştinţe medii din sfera medicală, răbdare, calm şi abilitatea de
combinare a programul zilnic de îngrijire obligatoriu (hranire si curatare corporala) cu alte activităţi
de relaxare (plimbari, povestiri) pentru a asigura starea de confort a bătrânului asistat.
Este important sa comunice bine cu batranul, cu familia si cu echipa medicala. Exista fisa de
ingrijire si formulare speciale in care infirmierul noteaza modificarea starii de sanatate (de exemplu:
febra) si a starilor comportamentale: (tristeţe, lipsa poftei de mâncare etc). Familia sau firma
angajatoare da indicatii infirmierului despre cum trebuie sa foloseasca resursele: ce alimente pot fi
date, cat de mari sunt portiile de mancare, ce materialele de igienizare poate sa foloseasca, numarul
medicamentelor si cum se administreaza ele, gestionarea sumei de bani pe care o are batranul zilnic
pentru cheltuiala.

ACORDAREA ÎNGRIJIRILOR IGIENICE PENTRU PERSOANA ASISTATĂ

Îngrijirile corporale sunt efectuate cu îndemânare conform tehnicilor specifice fiecarei

actiuni: baia, imbracarea/dezbracarea, satisfacerea nevoilor zilnice, schimbarea lenjeriei, igiena
tegumentelor, igiena mucoaselor (nas, gât, urechi), tăierea unghiilor, perierea părului.
Unii bolnavi nu pot fi transportaţi la baie. În astfel de cazuri, toaleta bolnavului se face în
pat, ca baie parţială sau completă. Spălarea se face cu un prosop înmuiat în apă cu săpun, după ce,
sub bolnav, a fost pusă o muşama. Ordinea spălării corpului este următoarea: se începe cu faţa, apoi
se trece la gât, după care se spală membrele superioare (mâinile), partea anterioară a toracelui
(pieptul), abdomenul, spatele, coapsele (partea picioarelor de la şold până la genunchi), restul
picioarelor şi tălpile, organele genitale şi la sfârşit partea perianală (din jurul orificiului anal).
După baie se aplica alifii pe pielea curata. Bolnavul se îmbracă în lenjerie curată şi se schimbă
lenjeria de pat. Unghiile se taie scurt si rotunjit.
Schimbarea lenjeriei de pat se efectueaza în felul următor: Bolnavul imobilizat se mută cu
grijă către o margine a patului, se rulează cearceaful murdar până langă corpul bolnavului,
cearceaful curat, în prealabil făcut sul, se desfăşoară pe partea rămasă liberă a patului, apoi
bolnavul se aşează pe partea patului acoperită cu cearceaful curat, se scoate cel murder şi se întinde
cel curat pe partea cealaltă a patului.
Pieptănarea părului se face în fiecare zi.
Toaleta gurii, pentru cei care nu se pot spala pe dinti se va face dimineaţa şi seara cu o
bucata de tifon imbibată cu apa caldă şi cu bicarbonat alimentar.

COMPLICATII ALE PERSOANELOR IMOBILIZATE

 încetinirea circuitului sanguin duce la apariţia cheagurilor în vasele de sânge

 ventilaţia dificilă a plămânilor, adică respiraţia îngreunată, favorizează apariţia pneumoniilor
 şederea îndelungată la pat, în aceeaşi poziţie, duce la apăsarea unor porţiuni ale corpului şi la o
proasta circulaţie a sângelui în acele zone; din această cauză apar ranile numite escare
 lipsa activităţii musculare duce la slăbirea şi subţierea muşchilor
 pielea persoanelor imobilizate la pat îşi pierde tonusul, iar condiţiile grele de menţinere a igienei
favorizează apariţia unor boli ale pielii
 tractul digestiv (trecerea alimentelor prin gură spre stomac şi mai departe, până la eliminarea
resturilor) devine leneş, ceea ce duce la apariţia constipaţiilor

CREAREA UNOR CONDITII SPECIALE PENTRU PERSOANA IMOBILIZATA LA PAT:

 temperatura camerei trebuie menţinută la 20ºC- 22ºC

 patul trebuie amenajat cât mai comod, cu saltea din material plastic si cu cearceaful curat
 ferestrele camerei trebuie prevăzute cu jaluzele care se inchid in timpul somnului
 lenjeria de corp trebuie să fie confecţionată dintr-un material moale, fără cute, pentru a se evita
presarea mai mult timp a anumitor părţi ale corpului şi formarea de escare
 bolnavii care nu pot fi mişcaţi se îmbracă într-o cămaşă tăiată la spate
 batranii nu vor fi aşezati sub fereastră sau prea aproape de uşă pentru a fi feriti de curenţii de
aer
 persoanele imobilizate trebuie să fie amplasate in camere mici, liniştite, unde să aibă totul la
îndemână: sonerie de semnalizare, lampă de pat, etc
 in funcţie de diagnostic şi cauza imobilizării, se vor asigura agăţătoare din metal/pânză de care
persoana asistată să se poată prinde cu mâinile şi care să-i permită să execute anumite mişcări
singur

1. Prevenirea escarelor
Una din complicaţiile de temut ale bolnavilor imobilizaţi la pat este apariţia escarelor.
 Îngrijitorul va verifica sistematic zonele expuse la escare. Va acorda mare importanţă schimbării
de poziţie.
 Se va asigura zilnic masaj cu o durată de cel puţin 10 minute pentru activarea circulaţiei prin
masaj cu alcool urmate de pudraje cu talc.
 Asistatului i se va oferi la timp şi în mod regulat plosca pentru a nu murdări lenjeria.

1. Prevenirea altor complicaţii

 Pneumoniile hidrostatice se previn prin ridicarea persoanei asistate în poziţie şezândă şi
gimnastică respiratorie de mai multe ori pe zi.
 Cheagurile de sange care apar datorită încetinirii circuitului sanguin se previn prin masajul uşor
al membrelor (gambelor şi antebraţelor).
 Slabirea muşchilor va fi prevenita prin fricţionări cu alcool diluat, pe toată suprafaţa corpului şi
prin masaj. Asa se stimulează funcţiile pielii şi ale circulaţiei cutanate şi intarirea vaselor.
 Stomatita (candidoza) apare la persoanele care preferă regimul lactat şi hidro-zaharat si trebuie
întreţinuta igienei cavităţii bucale, clătirea cu apă bicarbonatată 30%.
 Constipaţia poate apărea datorită lipsei de mişcare. Se previne prin stimularea tranzitului
intestinal prin mijloace naturale pentru a nu obişnui persoana asistată cu supozitoare sau
clisme. Se recomandă un regim bogat în celuloză şi lichide, dacă afecţiunea de bază nu
contraindică acest lucru.
 Deformările articulare, poziţiile vicioase ale membrelor şi coloanei vertebrale pot fi prevenite
prin asigurarea poziţiei corecte în pat.
CAPTAREA MATERIILOR FECALE

 Pătura cu care este acoperit asistatul se pliază în formă de armonică la picioarele acestuia.
 Se protejează patul cu muşamaua şi aleza.
 Se ridică asistatului cămaşa de noapte sau i se dezbracă pantalonii de pijama.
 Se încălzeşte cu apă fierbinte plosca ce urmează să fie introdusă sub asistat. Cu mâna stângă
introdusă cu palma în sus sub fundul asistatului se ridică asistatul, iar cu mâna dreaptă se
introduce plosca.
 Se acoperă asistatul cu o învelitoare călduroasă şi se menţine în acest fel până termină.
 Se oferă asistatului hârtie igienică, sau este şters dacă acesta nu o poate face singur.
 Se îndepărtează plosca incet pentru a nu se vărsa conţinutul ei pe lenjerie sau pe jos.
 Se face toaleta perineului pe o altă ploscă; se spală şi mâinile asistatului într-un alt recipient
special.
 Se acoperă cu capacul plosca şi este dusă la baie.
 Se îndepărtează muşamaua, se îmbracă asistatul, i se aseaza patul si se aeriseşte încăperea.

CAPTAREA URINEI

Captarea urinei asistatului imobilizat la pat se face în recipiente din metal emailat, sticlă sau
plastic, cu deschizătură diferită: pentru bărbaţi în formă de tub, pentru femei mai scurtă şi lăţită.
La bărbaţi, când trebuie să se aşeze urinarul, se apucă penisul cu o compresă uscată. Servirea
urinarelor şi îndepărtarea lor se va face în acelaşi fel cu cea a ploştilor. Urinarele se golesc imediat,
se spală cu săpun şi apă caldă în jet şi se dezinfectează.

CAPTAREA SPUTEI

Se sfătuieşte asistatul să nu înghită sputa, să nu o împrăştie, să nu scuipe în batistă, şerveţele

de hârtie, etc., ci numai în vasul pregătit în acest scop. După golire se spală scuipătoarea cu apă
rece, apoi cu apă caldă cu ajutorul unor perii speciale, ţinute în soluţie dezinfectantă.
Se sterilizează zilnic, prin fierbere 30 min din momentul în care apa a început să fiarbă.

CAPTAREA VARSATURILOR

În timpul vărsăturilor asistatul va fi aşezat în poziţie şezândă, iar dacă starea lui nu permite,
va rămâne culcat şi i se va întoarce doar capul într-o parte, aşezându-i-se sub cap un prosop. Dacă
asistatul are proteză mobilă, aceasta va fi îndepărtată.
Se oferă asistatului o tăviţă renală pentru a vărsa în acest recipient, sau va fi susţinută de
către îngrijitor cu mâna stângă, iar cu mâna dreaptă îngrijitorul va susţine capul asistatului.
Tavita se goleşte, se spală, se dezinfectează şi se sterilizează prin fierbere.
INSTRUCŢIUNI DE ACORDARE A PRIMULUI AJUTOR

Pentru salvarea accidentatului se va acţiona cu rapiditate respectându-se principiile primului

ajutor
1. scoaterea victimei de la locul accidentului şi aşezarea în condiţii bune pentru acordarea
primului ajutor
2. examinarea rapidă şi sumară a victimei pentru aprecierea gravităţii accidentului
3. întreruperea cauzei care a produs accidentul
4. efectuarea la nevoie a primelor îngrijiri (masaj cardiac extern şi respiraţie artificială,
hemostază provizorie, toaleta şi pansarea plăgilor, imobilizarea provizorie a fracturilor)
5. îndepărtarea curioşilor şi crearea unui baraj de securitate în jurul accidentatului
6. anunţarea accidentului
7. transportarea accidentatului la spital
8. însoţirea victimei până la unitatea care-l va îngriji în continuare
Primul ajutor se acorda in cazul: stopului cardio-respirator, fracturilor-entorselor-luxatiilor,
hemoragiilor externe, arsurilor, degeraturilor, electrocutarii.

REGULI DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

Deoarece administrarea medicamentelor este o muncă de mare răspundere, efectuată doar

la îndrumarea medicului, pentru evitarea erorilor care pot fi fatale, se vor respecta cu stricteţe
următoarele reguli:
1. respectarea medicamentului prescris; cesta nu se va înlocui cu un alt medicament
2. identificarea medicamentului administrat, prin verificarea etichetei înainte de administrare
3. verificarea calităţii medicamentelor: să nu fie expirate
4. respectarea căii de administrare este obligatorie (gura, nas etc)
5. respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic este obligatorie,
deoarece unele substanţe se elimină din organism într-un anumit timp; ele care sunt toxice
se pot transforma în otravă daca doza este mare; daca se da prea rar se elimină din organism
si medicamentul nu isi mai face efectul; in cazul antibioticelor se produce rezistenţa la
tratament; trebuie să se respecte şi prescripţiile cu privire la administrarea anumitor
medicamente înainte de masă (ex. pansamente gastrice), în timpul alimentării (ex. fermenţi
digestivi) sau după mese (ex. cele împotriva vărsăturilor); orice manifestare de intoleranţă va
fi adusă la cunoştinţa medicului
6. respectarea dozei (doza terapeutică = cantitatea utilizată pentru obţinerea efectului
terapeutic dorit, doza maximă = cantitatea cea mai mare suportată de organism fără apariţia
unor fenomene toxice, doza letală = cantitatea care produce moartea)
7. orarul de administrare al medicamentelor va fi stabilit astfel încât să nu fie necesară trezirea
asistatului, cu excepţia antibioticelo
8. evitarea incompatibilităţii dintre medicamente, deoarece unele medicamente pot deveni
ineficiente sau chiar dăunătoare dacă sunt asociate cu alte medicamente
9. respectarea regulii succesiunii în administrarea medicamentelor: tablete, capsule, soluţii,
picături, injecţii, ovule vaginale, supozitoare
Greselile de administrare (schimbarea medicamentului, nerespectarea dozei, a căii de
administrare sau a orarului) vor fi aduse la cunoştinţa familiei şi a medicului, pentru a
preîntâmpina apariţia unor complicaţii.

Administrarea medicamentelor se face pe mai multe cai:

1. orala si sublinguala - se administrează (prin înghiţire sau sub limba) medicamentele care se
absorb la nivelul mucoasei bucale, la nivelul intestinului subţire şi al intestinului gros
2. rectala - introducerea medicamentelor pe cale rectală se efectuează când medicamentul are
o acţiune iritantă asupra mucoasei stomacale şi asistatul prezintă tulburări de deglutiţie sau
intoleranţă digestivă (greaţă, vărsături) etc. Medicamentele pot fi administrate sub formă de
clisme medicamentoase sau sub formă de supozitoare.
3. cutanata - se face sub formă de: pudre, comprese medicamentoase, badijonări, unguente,
paste, linimente, săpunuri terapeutice, mixturi, stilete caustice, emplasture, băi medicinale
4. respiratorie - sub formă de: gaze sau substanţe gazeificate, prafuri dizolvate, lichide fin
pulverizate sau vapori, precum şi soluţii pentru instilaţie traheală. Scopul administrării
medicamentelor pe această cale este dezinfecţia sau decongestionarea căilor respiratorii.
5. conjunctivala – picaturi sau unguente
6. nazala - picaturi sau unguente
7. in conductul auditiv extern - picaturi sau unguente
8. pe mucoasa bucala si faringiana – badijonare cu tampoane sterile sau gargara
2. pe mucoasa vaginala – tampoane vaginale prin care se introduc solutii sau unguiente si
globule (preparate farmaceutice in forma sferica; acestea se topesc)

REGULI DE ADMINISTRARE A ALIMENTELOR

Meniul este stabilit cu responsabilitate prin consultarea familiei corespunzător posibilităţilor

materiale ale acesteia. Stabilirea meniului este efectuată cu corectitudine cu respectarea principiilor
alimentare specifice vârstei. În stabilirea meniului, prescripţiile medicale sunt respectate cu
stricteţe.
Tipul de administrare a hranei poate să fie pasiv sau activ. Bolnavul în stare gravă, care nu se poate
hrăni singur, va fi aşezat în poziţie semişezândă sau dacă starea lui nu permite aceasta se va
menţine poziţia culcat. Asistentul personal se va plasa în dreapta bolnavului şi îl va hrăni.
În cazuri extreme se poate folosi hrănirea prin sondă. În astfel de cazuri există riscul apariţiei
vomei. Acest fenomen nu este periculos în sine. Foarte periculoasă este, însă, aspiraţia (tragerea în
plămâni) a vomei care poate, datorită acidului din sucul gastric (lichidul pe care îl produce stomacul
pentru digerarea hranei), să “ardă” căile respiratorii (plămânii) şi să producă stop cardio-respirator .
De aceea, sonda va fi introdusă, dar mai ales scoasă cu delicateţe pentru a nu declanşa reflexul de
vomă.
O regulă în administrarea hranei este servirea meselor la ore fixe, aceasta va obişnui aparatul
digestiv să aibă o activitate regulată. În acest fel nu se ajunge la indigestii şi balonari. Bolnavul
trebuie îndemnat să mestece lent şi îndelung alimentele, pentru a le digera mai uşor. Dacă
posibilităţile de a mesteca ale bolnavului sunt mici, hrana îi va fi administrate sub formă de pastă
(mărunţită fin cu mixerul sau pasată- trecută printr-o sită).
Alimentaţia asistatului trebuie să respecte următoarele principii:
1. înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului – cele necesare creşterii, la copii, sau
cele necesare pierderilor prin consum exagerat, la adulţi
2. asigurarea aportului de vitamine şi săruri minerale necesare metabolismului normal, creşterii şi
celorlalte funcţii
3. favorizarea procesului de vindecare prin cruţarea organelor bolnave; alimentaţia poate influenţa
tabloul clinic, caracterul procesului patologic şi ritmul evoluţiei acestuia, devenind un factor
terapeutic
4. prevenirea unor evoluţii nefavorabile în bolile latente, transformării bolilor acute în cronice şi
apariţia recidivelor
5. consolidarea rezultatelor terapeutice obţinute prin alte tratamente
Ratia (proportia alimentelor pentru 24 ore) este stabilita de catre nutritionist/medic. Pentru
a putea fi calculată, trebuie să se cunoască nevoile organismului şi valoarea nutritivă a diferitelor
alimente.

MOBILIZAREA ASISTATULUI
Mobilizarea asistatului are ca scop prevenirea apariţiei unor complicaţii (escare, tromboze).
Înainte de a trece la mobilizarea efectivă a unui asistat care a stat o vreme la pat se va anunţa
asistatul despre intenţia noastră de a îl mobiliza şi i se va explica importanţa acestei tehnici în
menţinerea unui tonus fizic şi psihic bun. Se efectuează cu blândeţe mişcări pasive de gimnastică la
pat. Se aşeaza asistatul în poziţie şezândă la marginea patului. Se ridica asistatul în poziţie
ortostatică. Se efectueaza primii paşi. In permanenta se monitorizeaza pulsul asistatului.
Asistaţii slăbiţi, convalescenţi, sau cu afecţiuni ale membrelor inferioare pot fi transportaţi cu
fotoliul rulant.

PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ

A. Netezirea este o alunecare usoară, ritmică, efectuată asupra tegumentelor in sensul circulatiei
de intoarcere (venoase si limfatice). Se adresează in primul rand pielii, nervilor periferici si tesutului
conjunctiv, avand ca efecte principale activarea circulatiei superficiale (capilare si limfatice). Efectele cele
mai importante ale manevrei sunt de activare a circulatiei superficiale (capilare si limfatice) datorită
stimulării mecanice directe, dar mai ales pe baze reflexe, producand o hiperemie locală datorită
modificărilor vaso-motorii, umorale si nervoase. Se execută cu fata palmară a degetelor si a mainii, cu
pumnul sau cu fata dorsală a degetelor. Există si alte variante de netezire in functie de zonele asupra
cărora se aplică, si anume netezirea „in pieptene”, netezirea „sacadata”, „in picătură de ploaie” sau „in
cleste”.
B. Frictiunea este o manevră de masaj care constă intr-o apăsare si deplasare a tesuturilor moi in
limita elasticitătii acestora. Ca efecte se obtin o hiperemie a pielii si un efect analgezic local, scăzand
foarte
mult sensibilitatea terminatiilor nervoase. Pe cale reflexă, frictiunile au efecte de durată, trofice si
circulatorii, contribuind fie la calmarea nervoasă si relaxarea musculară, fie la stimularea sistemului
neuro-vegetativ (in functie de necesităti si de tehnica de executie). Se poate executa cu fata palmară a
degetelor si ai mainii, cu fata dorsală a degetelor indoite, cu varful degetelor sau cu pumnul (Marcu,V.,
1983).
C. Frămantatul se aderesează in primul rand tesutul muscular si constă in apucarea, ridicarea si
apăsarea tesuturilor moi pe planul osos dur. Actiunea frămantatului este mai pătrunzătoare decat a
celorlalte manevre, adresandu-se mai ales masei musculare, fapt pentru care este foarte mult folosit in
masajul sportiv in toate perioadele (de pregătire, competitională sau de recuperare medicală), după cum
si pentru tratarea atrofiei ori insuficientei musculare de diferite etiologii (accidente, imobilizări etc.).
 D. Tapotamentul reprezintă lovirea usoară si ritmică a tesuturilor moi si face parte tot din grupul
manevrelor principale de masaj. Se adresează tesuturilor superficiale sau profunde, in functie de
intensitatea de lovire, si vizează in mod deosebit terminatiile nervoase. Efectele apar la nivelul pielii si al
tesutului conjuctiv subcutanat, unde produc o vasodilatatie si o incălzire locală.
E. Vibratiile sunt manevre principale de masaj cu o arie foarte restransă de contraindicatii
(hemoragii si afectiuni cutanate) si sunt reprezentate de imprimarea unor miscări oscilatorii ritmice
asupra tesuturilor moi. Manevra se poate efectua manual cu fata palmară a degetelor si mainii. Există si
posibilitatea aplicării unor vibratii mecanice cu diferite aparate care sunt mai rapide, perfect ritmice,
uniforme si care pot fi aplicate timp mai indelungat. Efectele vibratiilor sunt intotdeauna de calmare,
relaxare. Executate profund produc si o activare a circulatiei, o descongestionare si o imbunătatire a
capacitătii de efort.

DRENAJUL LIMFATIC
Drenajul este o grupare de tehnici manuale folosite pentru a facilita eliminarea lichidelor in exces
din tesututi prin circuitul limfatic; limfa le purifică pe parcursul trecerii sale prin ganglionii limfatici,
inainte de a intra in sange. Masajul favorizează trecerea inăuntrul capilarelor limfatice a tuturor
reziduurilor prezente in tesuturi, combate staza circulatiei limfatice, stimulează iesirea din ganglionii
limfatici a celulelor imunitare, care, trecand in sange cresc capacitatea de apărare a intregului organism
contra infectiilor de orice tip.

MASAJUL REFLEXOGEN AL PICIORULUI

Potrivit Institutului InternaTional de Reflexologie creat de Eunice Ingham in 1973, energia circulă
in permanentă de-a lungul canalelor din corp, care se termină in punctele reflexe ale mainilor si
picioarelor. Cand acest flux de energie nu intalneste niciun obstacol, persoana respectivă se află intr-o
stare de sănătate bună, dar dacă fluxul e blocat de o tensiune sau congestie, persoana devine bolnavă.
Tratand „reflexele” se distrug blocajele, iar sistemele isi regăsesc armonia.