Asistent univesitar Cojocaru Cristina

Catedra de Chirurgie nr. 5

▪ Pacientul cu nevoi speciale este o
persoană, care are anumite cerințe
medicale, fizice, sau emoționale,
care necesită o atenție specială a
personalului medical.
▪ Asigurarea unei îngrijiri adecvate
și personalizate la acești pacienți
este esențială pentru îmbunătățirea
calității vieții și pentru menținerea
sănătății lor generale.
Categoriile de pacienți care necesită îngrijiri speciale:
1. Persoanele cu dizabilități fizice sau cognitive. Acestea pot include persoane cu
paralizii, afecțiuni neurologice, tulburări de dezvoltare sau alte condiții, care le
afectează capacitatea de a se îngriji, deplasa sau de a comunica.
2. Persoanele cu boli cronice: diabetul zaharat, cancerul, bolile cardiovasculare
sau respiratorii. Pot necesita o îngrijire continuă și o gestionare adecvată a
simptomelor pentru a-și menține starea de sănătate.
3. Persoanele vârstnice. Populația în vârstă poate avea nevoi speciale din cauza
riscului crescut de complicații medicale, fragilității și necesității de îngrijire pe
termen lung.
4. Persoanele cu tulburări mentale. Pacienții cu tulburări de sănătate mentală,
cum ar fi depresia, anxietatea, tulburarea bipolară sau schizofrenia, necesită
adesea o îngrijire specializată pentru a gestiona simptomele și pentru a preveni
crizele.
▪ Abordare individualizată: Îngrijirea trebuie să fie
adaptată la nevoile specifice ale fiecărui pacient,
luând în considerație condițiile medicale,
preferințele personale și contextul social.
▪ Respect și demnitate: Pacienții cu nevoi speciale
trebuie tratați cu respect și demnitate,
recunoscându-li-se autonomia și drepturile lor de a
participa în deciziile referitoare la îngrijirea lor.
▪ Empatie și înțelegere: Nursa trebuie să manifeste
empatie și să înțeleagă perspectivele și
experiențele unice ale pacienților cu nevoi
speciale, fiind sensibilă la nevoile lor emoționale și
psihologice.
▪ Comunicare eficientă: O comunicare deschisă, clară și adecvat adaptată la
nivelul de înțelegere și nevoile de comunicare ale pacientului este esențială
pentru a asigura înțelegerea și colaborarea în îngrijirea medicală.
▪ Siguranță și confort: Îngrijirea trebuie să fie orientată către asigurarea unui
mediu sigur și confortabil pentru pacient, minimizând riscul de leziuni sau alte
complicații.
▪ Promovarea autonomiei: Încurajarea și susținerea autonomiei și
independenței pacientului, în măsura posibilului, sunt importante pentru
menținerea integrității și respectului pentru alegerea și controlul propriilor lor
vieți.
▪ Colaborare interdisciplinară: Îngrijirea pacienților cu nevoi speciale implică
adesea o echipă multidisciplinară de profesioniști din domeniul sănătății care
lucrează împreună pentru a asigura o abordare holistică și integrată.
 Rolul acestor îngrijiri speciale este de a aborda nevoile unice ale
pacienților și de a le oferi suportul necesar pentru a îmbunătăți starea
lor de sănătate și calitatea vieții.
Aspecte cheie ale rolului acordării îngrijirilor speciale:
➢Adaptarea tratamentului: Îngrijirile speciale implică adaptarea
tratamentului la nevoile și condițiile specifice ale pacientului, luând în
considerație aspecte precum dizabilitățile fizice sau cognitive, vârsta,
starea de sănătate generală și alți factori individuali.
➢Gestionarea simptomelor și a complicațiilor: Îngrijirile speciale includ
gestionarea simptomelor și a complicațiilor asociate cu afecțiunile
medicale ale pacientului, asigurându-se că acestea sunt monitorizate și
tratate corespunzător pentru a preveni exacerbările și progresia bolii.
➢Asistența la activitățile zilnice: Îngrijirile speciale pot implica nursa la
îndeplinirea activităților zilnice, cum ar fi igiena personală, hrănirea,
deplasarea și alte aspecte ale vieții cotidiene în care pacientul poate
întâmpina dificultăți din cauza nevoilor sale speciale.
➢ Suport emoțional și psihologic: Îngrijirile speciale includ și oferirea
de suport emoțional și psihologic pentru pacient și familia sa,
ajutându-i să facă față cu succes stresului, anxietății și altor aspecte
emoționale asociate cu condiția lor de sănătate.
➢Educație și consiliere: Îngrijirile speciale includ și furnizarea de
educație și consiliere pacientului și familiei sale, pentru a-i ajuta să
înțeleagă afecțiunea medicală și să își gestioneze în mod eficient starea
de sănătate.
 Batrânețea este vârsta la care se
pune cel mai adesea problema îngrijirilor
medicale. Nevoia de a asigura îngrijiri
demne pentru această categorie este
absolut evidentă și devine mai accentuată
la batrânii spitalizați.
Este foarte important ca nursa să
comunice și să socializeze cu bolnavul.
Această socializare va ușura
procesul de îngrijire, va stabili o legătură
importantă între cele două persoane și va
aduce bucurie bolnavului, ceea ce îl fac pe
acesta să se simtă bine, starea psihică a
bătrânului fiind foarte importantă.
 Saloanele trebuie să fie bine iluminate, se recomandă evitarea
suprafetelor care predispun la accidente și a mobilierului cu muchii ascuțite.
Alimentația și hidratarea bolnavului trebuie supravegheată, ca acesta să
mestece bine bolul alimentar și să se hidrateze.
Igiena corporală trebuie supravegheată chiar dacăunii pacienți se pot
îngriji singuri.
Baia parțială/totală trebuie efectuată cu atenție pentru a nu leza
tegumentele (pielea devine mult mai fragilă la vârste înaintate). Masajul zonelor
predispuse la escare trebuie făcut cu creme ce conțin lanolină, nu fricționate cu
alcool, care usucă pielea.
Schimbarea lenjeriei de pat se face ori de câte ori este nevoie. Bolnavul se
așează în poziția preferată sau cea indicată de medic, cei imobilizați trebuie
schimbați cât mai frecvent în altă poziție.
Se ține o evidență a eliminărilor de urină și mase fecale.
 Îngrijirea pielii este de o importanță vitală. Se va supraveghea activ
curățenia și calitatea lenjeriei – aceasta trebuie să fie moale, să nu formeze cute și
să nu faciliteze în nici-un caz presiune la nivelul corpului. De preferat este
utilizarea saltelelor antiescară pentru prevenirea escarelor de decubit. Se pot
utiliza spray igienizante și/sau dezinfectante.
Pentru stimularea circulației cutanate și a funcțiilor pielii, tonifierea vaselor
superficiale și mobilizarea sistemului reticuloendotelial din țesutul celular
subcutanat, după terminarea toaletei zilnice, bolnavii vor fi frecționați blând pe
toată suprafața corpului cu alcool diluat.
Se monitorizează temperatura, tensiunea arterială și pulsul.
Trombozele venoase, atrofiile musculare și în mare parte, osteoporoza de
inactivitate se previn prin masajul ușor al membrelor și mobilizarea pasivă sau
activă a degetelor picioarelor și mâinilor, eventual a gambelor și a antebrațelor.
 Tranzitul intestinal se asigură prin regim dietetic și foarte important printr-o
hidratare corespunzătoare.
Se urmărește sistematic și se notează aportul hidric- oral sau/și parenteral și
diureza.
Se va ține cont că la pacienții febrili pierderea prin perspirație este mai
mare: la temperatură normală un adult de 70-80 kg pierde aproximativ 1000 ml. La
cei febrili pierderea este de 250 ml plus la fiecare grad Celsius temperatură
corporală – astfel dacă adultul de mai sus are 38,5⁰C pierderea va fi de
aproximativ 1500 ml.
Hidratarea trebuie să țină seama de bilanțul hidric: aport= diureză + 1000
ml (sau mai mult la febrili) + alte eventuale pierderi diaree, vărsături.
 Escarele reprezinta leziuni ale pielii interpuse între două planuri dure (os
și pat), cauzele sunt generale (paralizia, cașexia, obezitatea) sau locale (cutele
lenjeriei de corp și pat, menținerea pacientului în aceeași poziție pentru timp
îndelungat, lipsa igienei sau igiena defectuoasă).
Metode de prevenire:
▪ schimbarea poziției pacientului la fiecare
2 ore sau de câte ori este nevoie;
▪ schimbarea lenjeriei de pat și corp ori de
câte ori este nevoie, aceasta nu trebuie să
aibă cute;
▪ asigurarea unei igiene optime, zilnice a
pacienților prin spălarea și ungerea
zonelor expuse;
▪ masajul zonelor expuse pentru a favoriza
circulația (numai pe tegumentul curat în
prealabil spalat);
▪ utilizarea accesoriilor (saltele speciale,
colaci, perne).
 Acești bolnavi nu se pot îngriji de sine stătător și nu-si pot îndeplini o mare
parte din nevoile fundamentale, de aceea nursa are un rol foarte important și
deosebit de solicitant.
Starea de inconștiență și coma se deosebesc în ceea ce privește vigilența.
Dacă în cazul inconștienței aceasta este scăzută și pacientul întâmpină dificultăți în
ceea ce privește răspunderea la stimuli, în cel al comei acesta pierde de tot
perceptivitatea și posibilitatea de a comunica.
Îngrijirile acordate de către nursă constau în:
➢Asigurarea unui climat corespunzător: o temperatură cuprinsă între 18 și 20 de
grade, spațiu aerisit zilnic;
➢Poziționarea corectă a bolnavului în pat în funcție de starea acestuia: decubit
dorsal, cu capul rotit într-o parte pentru a împiedica înecarea/asfixia, sau poziție
de drenaj postural, cu picioarele ridicate și capul poziționat într-o parte, dacă
există secreții ce ar putea să-i blocheze căile respiratorii;
➢În caz de vărsături, nursa va întoarce capul pacientului într-o parte
pentru a evita sufocarea, iar în cazul incontinenței urinare va asigura
bolnavului plosca sau scutecul.
➢Hrănirea pacientului: se va face pe cale bucală cu ajutorul unei lingurițe
dacă reflexul de înghițire este prezent, dacă nu, se va ajuta medicul la
introducerea și fixarea sondei pentru alimentare;
➢Asigurarea igienei personale: se va face toaleta ori de câte ori este
necesar;
➢Prevenirea escarelor prin efectuarea manevrelor specifice: bolnavul va fi
repoziționat la un interval de 1-2 ore, se vor verifica așternuturile să nu
aibă cute și se va inspecta cu atenție pielea pacientului, cel puțin o dată
pe zi.
 Diabetul zaharat (DZ) este cea mai des întâlnită boală a sistemului endocrin
și se referă la un grup de tulburări metabolice caracterizate prin hiperglicemie,
adică un nivel crescut al zahărului în sânge, pe o perioadă prelungită de timp.
Există 2 tipuri principale de diabet zaharat: diabet zaharat de tipul 1 și tipul
2. Diabetul zaharat de tip 1 se caracterizează printr-un deficit de insulină. Diabetul
zaharat de tip 2 se datorează rezistenței crescute la insulină a țesuturilor, mai ales
celulele hepatice, musculare și adipoase.
Medicația orală în diabetul zaharat de tip 2 are ca scop creșterea secreției
de insulină de către pancreas, scăderea eliberării de glucoză de la nivel hepatic,
creșterea sensibilității celulelor la insulină, scăderea absorbției carbohidraților de
la nivel intestinal.
Insulina reprezintă principalul medicament pentru pacienții cu DZ tip 1 și o
terapie de asociere foarte importantă la pacienții cu DZ tip 2 la care nu se poate
atinge un control glicemic bun doar cu medicație orală.
 Diabetul zaharat afectează sistemul
circulator și inima. Nivelul crescut de glucoză
în sânge duce la distrugerea sistemului
nervos periferic.
Modificarea vascularizației și afectarea
nervilor periferici duc la apariția “piciorului
diabetic”. La pacienții diabetici din cauza
lipsei de senzație la nivel periferic, mai ales
picioarele sunt susceptibile la lovituri cu
apariția rănilor, vindecare defectuoasă și
susceptibilitate crescută pentru infecții cu
apariția ulcerului plantar.
În lipsa tratamentului și în cazuri severe
se poate ajunge până la amputație. Este
recomandată inspecția regulată a picioarelor
la pacienții diabetici.
 Îngrijirea piciorului diabeticului:
❑ Observarea stării picioarelor trebuie să se facă zilnic
pentru a identifica, în fază incipientă, orice modificare.
De verificat cu atenţie zonele mai greu accesibile şi
cele dintre degete (se poate folosi o oglindă sau
ajutorul unui membru al familiei);
❑ Picioarele trebuie spălate zilnic cu apă caldă şi săpun
și șterse atent (mai ales în spațiile interdigitale);
❑ Nu se va introduce piciorul umed în ciorapi, deoarece
umezeala predispune la micoze;
❑ Unghiile se taie drept. Colțurile se rotunjesc cu o pilă
de carton pentru a evita producerea unor eventuale
răniri accidentale;
 Îngrijirea piciorului diabeticului:
❑ Pe pielea piciorului bine uscată se aplică o cremă hidratantă
pentru a evita uscarea piciorului, care poate conduce la
crăpături şi acestea, mai departe, la apariţia de infecţii
bacteriene (crema nu se aplică în spațiile interdigitale!);
❑ Încălţămintea trebuie să fie comodă, să nu strângă;
❑ O persoană cu diabet nu trebuie să umble desculţă. De
asemenea, nu se recomandă punerea piciorului gol în pantof;
❑ Trebuie folosiți ciorapi din 100% bumbac, deoarece aceştia nu
menţin umezeala. Ciorapii trebuie schimbaţi de câteva ori pe
zi, în cazul în care piciorul transpiră;
❑ Persoanele cu diabet, pot avea o sensibilitate diminuată (sau
chiar absentă), trebuie sa fie atente la frig sau la apa fierbinte
deoarece este posibil ca ei să nu simtă corect temperatura şi se
pot răni.
 Tulburarile psihice sunt o importantă sursă de dizabilități. Afectarea
personalității de către procesul de îmbolnăvire duce la o schimbare de diferite
forme și grade de profunzime a naturii umane.
Pacienții cu boli psihice necesită îngrijiri aparte deoarece ei pot deveni un
pericol atât pentru ei cât și pentru anturaj, moment în care trebuiesc luate o serie
de masuri de urgență.
La baza supravegherii bolnavului trebuie să stea o relație de stimă și
încredere reciprocă între el și personalul medical îngrijitor, pentru ca o simplă
supraveghere riscă să fie interpretată de pacient ca o formă de spionaj și
neîncredere, ceea ce duce la o stare de anxietate.
Îngrijirile și intervențiile întregului personal dintr-o secție de psihiatrie
sunt axate pe valorizarea persoanei, creșterea stimei de sine și combaterea izolării
sociale a pacientului.
 Rolul nursei în îngrijirea bolnavilor din secțiile de psihiatrie
constă în:
-asigurarea condițiilor speciale de spitalizare: saloane bine aerisite,
liniștite, cu ferestrele prevăzute cu gratii, iar prizele sa fie bine izolate;
-îndepărtarea din jurul bolnavului obiectelor, care pot fi folosite de
acesta pentru lovire;
-asigurarea igienei generală și corporală;
-în cazul pacienților agitați psihic inițial se va încerca liniștirea
bolnavului prin vorba blândă, calmă, încercând să îl rețină la pat, ulerior
se anunță alt personal medical fără însă a lăsa singur bolnavul;
 Pacientul cu potențial agresiv trebuie supravegheat pentru a
preveni orice forma de violență, îndreptată spre sine sau spre ceilalți, în
orice moment din zi sau din noapte.
Niciodată nu se abordează un pacient agresiv de către o singura
persoana (pentru imobilizare sunt necesare minim 3 persoane).
Tipurile de imobilizări sunt: imobilizarea cu cămașa de protecție,
imobilizarea cu cearceaf, imobilizarea cu benzi (chingi), imobilizarea prin
forță fizică (la nivelul articulațiilor: umeri, articulația cotului, genunchi).
Pacientul imobilizat trebuie supravegheat pentru evitarea
accidentelor din timpul imobilizării (strangulare cu cămașa de forță,
sufocare cu lenjeria de pat).
 Îngrijirea pacienților care suferă de cancer este probabil cea mai mare
provocare pe care o poate întâlni o nursă.
În mare parte sunt aceleași îngrijiri ca la pacienții inconștienți, iar
comportamentul nursei față de aceștia trebuie sa fie înțelegător deoarece acești bolnavi
trec prin stări diferite extrem de rapid (de la șocul aflării diagnosticului, agitație,
anxietate, frică până la depresie profundă).
!!! Este cunoscut faptul ca în atribuțiile nursei, nu intră comunicarea veștilor
proaste.
Cum independența dispare atunci când cancerul este în faza terminală, pacientul
va avea nevoie de și mai multă grijă.
Nursa poate să găsească activități pe care să le poată face împreună cu pacientul
și care să-l ajute la relaxare, să-l încurajeze să descopere noi hobby-uri, să-l convingă că
este bine să țină legătura cu persoanele, care-i sunt apropiate și să îl facă să înțeleagă că
nu este singur în lupta cu boala.
 Nursa trebuie să:
❖Înțeleagă metodele terapeutice și ale tratamentului;
❖Acorde atenție deosebită igienei corporale și efectuării nevoilor fiziologice;
❖Aibă mare grijă la tot ce are legătură cu umiditatea, bolnavul fiind predispus la
probleme ale pielii (escare, hemoragii cutanate);
❖Administreze medicamentele conform recomandărilor medicului;
❖Alimenteze pacientul, în funcție de forma de cancer și localizarea acestuia.
Pacienții cu cancer de intestin pot prezenta stomii - colostomii sau ileostomii ,
care sunt consecințe firești ale unei intrevenţii chirurgicale de amploare,
componentă a unui tratament complex ce poate include de cele mai multe ori
chimiotrapie şi radioterapie.
 Stoma vine din grecescul “stoma” și înseamnă
orificiu sau deschizătură.
Stomie înseamnă crearea prin intervenţie
chirurgicală a unei comunicări (stomă) cu exteriorul sau
realizarea unei comunicări între un organ cavitar şi
tegument.
Colostomele sunt localizate în general pe partea
stângă a abdomenului corespunzator segmentului
sigmoidian. În unele cazuri pot fi localizate și pe colonul
transvers. Eliminarile colostomiilor constau în materii
fecale de consistența solidă.
Ileostomiile sunt situate pe partea dreaptă a
abdomenului corespunzător segmentului terminal al
intestinului subțire denumit ileon, de unde și denumirea de
ileostomie. Eliminarile ileostomiilor sunt de consistență
semisolidă sau lichidă deoarece conțin foarte multă apă și
se soldează cu pierderi importante de apă și electroliți.
 Pentru toaleta tegumentelor peristomale se
recomandă apă călduța și săpun neutru, care sunt uscate
prin tamponare, fie cu un prosop de dimensiuni mici din
bumbac, fie cu prosop de hârtie. Materialele utilizate
pentru toaleta și uscarea tegumentelor nu trebuie să fie
sterile, trebuie să fie însă curate.
Este contraindicată utilizarea soluțiilor
dezinfectante, antiseptice, a infuziilor de plante sau a
produselor farmaceutice dedicate îngrijirii bebelușilor
(șervetele umede).
Echipamentul esențial pentru îngrijire este
dispozitivul de protezare a stomei, alcătuit dintr-un
protector cutanat al cărui component principal este
materialul hidrocoloid, care se fixează pe pielea din
jurul stomei şi sacul colector – din material plastic
pluristratificat – în care sunt captate materiile fecale.
 Pentru a îndeplini cu succes rolul complex care îi revine, în raport cu persoanele
îngrijite, nursa trebuie să dispună de cunoștințe complexe și calități specifice.
Persoana bolnavă trebuie privită ca un om care suferă, speră și are dreptul său la
sănătate și viață. Însuși bolnavul incurabil are dreptul la alinarea suferințelor fizice și la liniștea
sa sufletească.
Perioada terminală este perioada trecerii de la viață la moarte. Moartea trebuie privită,
din punct de vedere biologic, ca un fenomen natural care pune capăt în mod obligatoriu
existenței biologice a individului.
Ajutorul pentru moarte reprezintă totalitatea măsurilor medicale, de îngrijire și ajutorul
spiritual oferit persoanei în ultima fază a vieții.
Îngrijirile acordate în faza terminală trebuie sa respecte cel puțin trei principii
obligatorii:
1) lupta împotriva durerii fizice
2) acordarea îngrijirilor necesare
3) asigurarea confortului și a suportului moral.
 În această fază, nursa este lipsită de bucuria de a-1 vedea pe cel îngrijit că s-a
vindecat. Îngrijirea devine cu atât mai grea cu cât agonia persoanei este prelungită.
În starea de agonie se deteriorează funcțiile vitale ale organismului: se înrăutățește
circulația sângelui, respirația devine greoaie, activitatea sistemului nervos central se
diminuează.
Muribundul trebuie îngrijit la fel ca oricare bolnav vindecabil, chiar dacă nursa știe că
eforturile pe care le face se risipesc prin pierderea vieții celui îngrijit.
Nursa are datoria de a sta lânga persoana asistată până în ultima clipă, chiar trebuie
spulberată ideea sfârșitului apropiat al bolnavului conștient.
Rolul nursei de a sta la patul bolnavului pentru a-i ușura aceste clipe, pentru a-i șterge
prin tamponări ușoare saliva sau pentru a umezi limba și buzele când sunt uscate, pentru a
pune picături în ochi în vederea prevenirii uscării sclerelor.
Decesul este constatat după semnele de probabilitate ale morții: oprirea pulsului,
respirației, paliditate cadaverică, relaxarea completă a musculaturii, dispariția reflexului
pupilar.
Este dorită de cea mai mare parte a bolnavilor cronici de a-și petrece ultimele clipe
ale vieții acasă, în mijlocul familiei și cunoscuților.
MULȚUMESC
PENTRU
ATENȚIE!!!