Subscribe to DeepL Pro to translate larger documents.

Visit www.DeepL.com/pro for more information.

Nutriție clinică (2006) 25, 377-385

http://intl.elsevierhealth.com/journals/clnu

REVIEW

Apa, apele minerale și sănătatea

Luisa Petraccia, Giovanna Liberati, Stefano Giuseppe Masciullo, Marcello
Grassi, Antonio Fraioli×

Departamentul de Clinică și Terapie Medicală Aplicată, UOC de Terapie Medicală și Medicină Termală,
Policlinico Umberto I, Universitatea din Roma ''La Sapienza'', V.le del Policlinico 155, 00161 Roma, Italia

Primit la 7 iulie 2005; acceptat la 3 octombrie 2005

CUVINTE CHEIE ''Totul provine din apă!Și totul este menținut în viață de apă!'''
Ape minerale;
J.W. von Goethe, Faust II, 1833
Minerale;
Oligoelemente;
Sănătate Rezumat Autorii se concentrează asupra resurselor de apă și a utilizării apelor
minerale în alimentația umană, în special în diferitele etape ale vieții, în activitatea
fizică și în prezența unor afecțiuni morbide.
Apa minerală se caracterizează prin puritatea sa la sursă, prin conținutul său în
minerale, oligoelemente și alți constituenți, prin conservarea sa și prin proprietățile
sale curative recunoscute de Ministerul Sănătății în urma unor teste clinice și
farmacologice.
Pe baza conținutului total de sare în grame după evaporarea a 1 l de apă minerală
uscată la 180 1C (reziduuri uscate), apele minerale se pot clasifica în: ape cu un
conținut foarte scăzut de minerale, ape cu un conținut scăzut de minerale, ape cu un
conținut mediu de minerale
și ape puternic mineralizate.
În funcție de compoziția ionică, apele minerale pot fi clasificate în: ape bicarbonatate,
ape sulfatate, ape cu clorură de sodiu sau apă sărată, ape sulfuroase.
În funcție de activitatea biologică, apele minerale pot fi clasificate în: ape
diuretice, ape cathartice, ape cu proprietăți antiflogistice.
Sunt incluse instrucțiuni de utilizare, doze și reglementări în vigoare.
& 2005 Elsevier Ltd și Societatea Europeană pentru Nutriție Clinică și Metabolism.
Toate drepturile rezervate.

Cuprins

Introducere .......................................................................................................................................................................................378
Apa în corpul uman...........................................................................................................................................................................378

×Autor corespondent. Tel.: +39 06 49974649, +39 06 49974650; fax: +39 06 49974651.
Adrese de e-mail: margrassi1@hotmail.com (M. Grassi), antonio.fraioli@uniroma1.it (A. Fraioli).
0261-5614/$ - see front matter & 2005 Elsevier Ltd și Societatea Europeană de Nutriție Clinică și Metabolism. Toate drepturile
rezervate. doi:10.1016/j.clnu.2005.10.002
378 L. Petraccia et al.

Ape potabile și ape minerale ............................................................................................................................................................380

Clasificarea, caracteristicile și indicațiile apelor minerale .......................................................................................................382
Cercetare științifică...........................................................................................................................................................................385
Recunoștințe .....................................................................................................................................................................................385
Referințe. ..........................................................................................................................................................................................385

Introducere
În 1995, un grup de arheologi de la
Oamenii de știință, urbaniștii, antreprenorii și Universitatea din Arizona a scos la lumină
guvernanții sunt din ce în ce mai preocupați de apeductul ''Camer- elle'', o apă sulfuroasă, în
gestionarea resurselor de apă de pe Pământ: apa apropiere de Cisterna di Latina.1
este un dar valoros care trebuie păstrat în orice caz.
Nevoia de apă și utilizarea acesteia constituie baza
tuturor civilizațiilor. În poemele lui Homer, băile reci Apa în corpul uman
sunt făcute pentru igiena personală, iar cele calde în
scop terapeutic și după exerciții fizice.1 Apa este elementul de bază al ființelor vii: acestea nu
Thales a ghicit că apa este elementul de bază ar fi putut apărea și nu ar fi putut supraviețui fără ea.
pentru dezvoltarea oricărei forme de viață; un alt Descoperirea apei pe Marte ar putea susține ipoteza
mare filozof, Aristotel, a confirmat această ipoteză prezenței unor ființe vii pe ''Planeta Roșie''.
în lucrarea sa Politica; în tratatul său "Arii, ape și La omul de referință, 60% din greutatea corporală
locuri", Hipocrate a scris chiar că apa poate (cca 45 l) este reprezentată de apa corporală totală
influența personalitatea umană.2 (TBW); fluidele corporale care conțin cea mai mare
Primele lucrări impresionante de inginerie cantitate de apă sunt: lichidul cefalorahidian și
hidraulică au fost construite de romani în epoca lichidul medular (99%), plasma sanguină (85%) și
imperiului: Apeductele romane puteau aduce la creierul (75%).2 TBW este subdivizată în: apă
Roma intracelulară și apă extracelulară, respectiv 34% și
13.500 l/s de apă și a alimentat 700 fontanae 26% din BW de referință. Apa extracelulară este
versantes, 500 fontanae salientes, 296 de băi cu subdivizată în lichide interstițiale (14% din BW),
plată, 36 horti, 12 izvoare termale, cinci nauma- plasmă (4% din BW), apă transcelulară (1% din BW) și
chiae, villae, grădini și case particulare. Primul lichide limfatice (1% din BW). Apa intracelulară este
apeduct roman datează din anul 312 î.Hr. și a fost indicele masei metabolice active sau ''masa liberă de
construit de cenzorul Appius Claudius, care a numit grăsime'': este mai mare la sexul masculin, la care o
apa ''Appia'': acesta extrăgea apa printr-o conductă apă mai mare
subterană de 16 km care mergea de la actuala via se observă un procentaj mai mic (bărbat: 60%,
Pre- nestina până la Foro Boario, în centrul orașului.1 femeie: 50%).4–6 Cantitatea de TBW variază în funcție
Etruscii au exploatat izvoarele termale de la de stadiul de dezvoltare
Piano dei Bagni (lângă Viterbo) datorită și vârsta (Fig. 1): în oul fecundat apa ajunge la 90%;
proprietăților lor benefice; alte mărturii pot fi la embrion 85%; la copil apa reprezintă 74% din BW;
găsite în lucrările lui Strabon, Martialis și la adult 55-60%; la adult 55-60%; la
Scribonius Largus (medicul împăratului Tiberius). vârstnicilor, aceasta este redusă și mai mult (51% la
Băile termale etrusce au fost vizitate de papi bărbați și 45% la
precum Bonifacius al IX-lea și Pius al II-lea, și chiar femei).2,4
de Dante Alighieri și Michelangelo Buonar- roti; Apa este implicată în multe funcții ale
cele mai multe dintre ele erau izvoare calde, organismului, astfel încât homeostazia apei este
sulfuroase, cu pământ alcalin sulfat sau esențială pentru echilibrul hidro-electro- litar,
bicarbonat.1 echilibrul acido-bazic și termic.
echilibru, pe lângă procesele metabolice și plastice.2
În apropiere de Mezzomiglio, în Toscana, au fost
Reducerea apei cu 2% din greutatea corporală
localizate ruinele miticelor Fontes Clusinae: aceste
modifică termoragia și volumul plasmatic; o
izvoare erau renumite pentru cantitatea și
reducere de 7% poate provoca halucinații; o
calitatea apei lor. Un alt izvor de la Acquasparta a
deshidratare de 10% poate provoca moartea.7 Apa
fost vizitat de Sfântul Francisc de Assisi: din secolul
este pierdută prin urină (1500 ml/zi), fecale (100
al XIII-lea, această apă este cunoscută sub numele
ml/zi), perspiratio insensibilis (900 ml/zi) și
de ''apa Sfântului Francisc''.1 În secolul al XVI-lea,
transpirație și trebuie refăcută prin alimentație.
Andrea Bacci, în tratatul său De Thermis, scria că Băuturile asigură 800-1500 ml de apă zilnic;
apa de la Anagni (Fiuggi) era un remediu necesarul de apă variază în funcție de mediul
extraordinar pentru calculii renali, deoarece avea ambiant
o acțiune dizolvantă similară cu cea a temperatura, exercițiile fizice, conținutul de apă
vitriol. din alimente.
Conținutul de apă este de 10-15% în alimentele
 uscate
Apa, (făinuri, și sănătatea
apele minerale paste făinoase nefierte, 379
leguminoase uscate etc.), aproximativ 90% în
fructe.
 380
80%
70%
60%
50%
40%
30% APĂ CORPORALĂ
TOTALĂ
20%
10%
0%
1-10 zile 1-3 3-6 6-12 1-2
luni luni luni
Figura 1 Apa corporală totală la diferite
vârste.
și legume, dar depinde și de metoda de gătit.
Alimentele asigură 500-900 ml de apă zilnic.8
În afară de apa exogenă, există o cantitate mică
de ''apă metabolică'' (350 ml/zi) produsă de
organism ca răspuns la introducerea de principii
nutritive. Apa metabolică rezultă din oxidarea
macronu- trienților în apă și CO2 . Oxidarea a 100 g
de lipide produce 107 ml de apă; oxidarea a 100 g
de carbohidrați produce 60 ml; oxidarea a 100 g
de proteine produce 40 ml.7 Deoarece apa
endogenă nu este suficientă pentru a
contrabalansa pierderile de apă
(aproximativ 2150-2900 ml/zi), apa exogenă este un
nutrient necesar.
La un adult de 70 kg care face exerciții fizice de
intensitate medie, bilanțul zilnic de apă este de 2500
ml (interval 1500-3000 ml).9 La un adult aflat în
repaus, apa zilnică
necesar (cantitatea de apă necesară pentru a păstra
echilibrul hidric corporal) este de 1 ml/kcal: acesta
poate varia în mod remarcabil în funcție de vârstă,
climă, activitate fizică și stare de sănătate.10
Necesarul zilnic este de aproximativ 1500 ml: 900
ml contrabalansează perspir- atio insensibilis, 600
ml asigură eliminarea deșeurilor catabolice prin
urină.9
La copil, riscul de deficit de apă este mai mare
datorită suprafeței corporale mai mari, procentului
mai mare de apă, metabolismului mai rapid al apei
(15% din greutate la copil față de 4% la adult),
clearance-ului renal mai mic al soluanților.5
Necesarul de apă este crescut cu până la 1,5
ml/kcal/zi4; la un bebeluș de 7 kg, aportul minim
zilnic este de 300 ml: 200 ml pentru perspirație
insensibilă și 100 ml pentru excreția renală.9
Deoarece conținutul de apă din organism se
reduce progresiv odată cu vârsta, și persoanele în
vârstă sunt expuse riscului de deficit de apă. Din
cauza disfuncționalității mecanismului setei,
vârstnicii consumă cantități insuficiente de lichide și
adesea beau atunci când deshidratarea a apărut
deja. În plus, unele persoane în vârstă nu sunt
autosuficiente și nu pot bea singure. Așadar, la
bătrânețe trebuie acordată o atenție deosebită
L. Petraccia et al.
ani2-3 ani3-5 ani 5-10 10 ani
ani - adult
dedicat aportului de lichide, deși cerințele sunt
aceleași ca la adulți.11
În timpul sarcinii și alăptării, necesarul de apă este
mai mare: o femeie însărcinată are nevoie de un spor
de apă de 30 ml/zi, pentru formarea lichidului
amniotic și creșterea fătului. În timpul alăptării
hrănire trebuie să se adauge aproximativ 650-700
ml/zi: în acest fel, laptele mamei va fi adecvat pentru
bebeluș, iar sănătatea mamei și a copilului va fi
păstrată.10
Apele minerale sunt deosebit de utile în cazul
hrănirii cu biberonul. Laptele vaccinal diluat în apă cu
bicarbonat și calciu nu se mai folosește; compoziția
chimică a laptelui praf modern este din ce în ce mai
asemănătoare cu cea a laptelui matern: acesta
trebuie diluat în ape cu un conținut foarte scăzut de
sare, pentru a păstra formula laptelui și pentru a
evita supraîncărcarea metabolismului imatur al
copilului cu mese hiperosmolare. De fapt, conform
cercetărilor pediatrice moderne, copiii hrăniți cu o
dietă hiper-osmolară pot deveni adulți obezi sau
hipertensivi.3,12,13
Dovezile experimentale arată că apele cu un
conținut scăzut de minerale nu duc la o deficiență
de sare de calciu: în natură, toate speciile de
animale beau apă moale (apă de ploaie).3,12,14
În copilăria timpurie și în timpul sarcinii și alăptării
trebuie să se consume ape minerale naturale cu un
conținut de nitrați de cel mult 10 mg/l, pentru a evita
methemoglobinemia.2
Exercițiul fizic crește risipa de apă; deoarece
deshidratarea poate strica performanța,
măsurarea diurezei în 24 de ore ajută la stabilirea
aportului optim de apă. S-a observat că, în timpul
activității fizice, doar 50% din apa pierdută prin
transpirație este înlocuită ca răspuns la senzația de
sete. Necesarul real de apă al sportivului poate fi
obținut scăzând cantitatea de apă din alimentație
din necesarul teoretic (1 ml/
kcal/zi) și apoi se ajustează rezultatul în funcție de
valorile diurezei: este de aproximativ 45-50
ml/kg/zi.8
Apa, apele minerale și sănătatea 381

Necesarul de apă crește în toate condițiile Tabelul 1 Consumul de apă în Italia.1

patologice c care duc la pierderi majore de apă,
cum ar fi diareea, vărsăturile, hiperpirexia, Utiliz Litri pe cap de
transpirația abundentă. În zonele depresionare, cu ări animal/
condiții de igienă precare, intoxicațiile alimentare ziua
Băutură și mâncare 3-4
grave pot duce la deces în prima copilărie, din cauza preparare Uz casnic
pierderilor majore de apă și a deshidratării. Producția a 1 kg de grâu X100 2000-3000
Deshidratarea poate fi ușoară (5%), moderată Producția a 1 kg de carne 5000
(10%), gravă (15%); ea poate fi evaluată prin trei serii Producția a 1000 kg de oțel 100.000-250.000
de date: date anamnestice (febră, vărsături, Producția a 1000 kg de hârtie 300.000
diaree), date clinice și date de laborator. Gradul de
deficit de apă poate fi calculat înmulțind
procentul de deshidratare în funcție de greutatea corporală în kilograme.4
Structurile legate de aportul de apă și de eliminare a apei
la om sunt:
Tabelul 2 Comportamente domestice care pot duce
la
STRUCTURI PRIMARE risipa de apă.1
Comporta Litri/zi
a. centre de sete; mente
b. sistemul digestiv; Robinet care curge 100
Băiatul în cadă 150
c. sistemul cardiovascular;
Periajul dinților cu robinetul 30-80
d. Activitatea ADH; deschis Spălarea mașinii cu 200-300
e. rinichi. pompa timp de 30 min.
1 spălare a toaletei X10
STRUCTURI SECUNDARE

a. sistemul respirator;
parare, alte utilizări casnice, utilizări industriale
b. sistemul cutanat.
(tabelul 1); deșeurile datorate scurgerilor în
rețeaua de distribuție și comportamentelor greșite
Consumul de apă este reglementat de centrii setei
sunt foarte influente (tabelul 2).1
și poate fi de două feluri:
Scăderea progresivă a precipitațiilor, poluarea,
supraexploatarea pânzei freatice, construcțiile
aportul reglator: neautorizate de pe coastă, infiltrarea apei
salmastre în pânze agravează situația.
● setea primară care rezultă din deshidratarea FAO a estimat că nevoia de apă se dublează la
celulară și/sau extracelulară; fiecare 21 de ani.1
● setea secundară, anticipativă (periprandială);

aport nereglementat:
Ape potabile și ape minerale
● inutile;
● farmacologic și terapeutice Calitatea apei potabile este evaluată prin analize
(minerale fizico-chimice, biologice și organice. O apă poate fi
ape, terapii de perfuzie etc.); consumată numai dacă concentrația de
constituenți se încadrează în limitele stabilite prin
● patologică (potomania).
reglementări speciale, ținând cont de aportul zilnic
Apa minerală poate fi consumată ca răspuns la maxim pe termen lung, de natura agentului
setea primară și secundară, în funcție de nevoie și contaminant și de gradul său posibil de toxicitate
de senzația de sete; consumul de ape minerale (în Italia: DPR 236 24/05/1988 și DL 02/02/2001
strict medicinale ar trebui să fie considerat ca fiind nr. 31).15
doar nereglementat. Directiva 778/80 CEE reglementează utilizarea
Resursele de apă nu sunt distribuite în mod apelor tratate și netratate destinate consumului și
echitabil: multe zone suferă de lipsa apei, ceea ce gătitului, altor scopuri casnice, industriei
afectează puternic starea de sănătate, alimentare; acestea sunt furnizate de o rețea de
morbiditatea și mortalitatea, pe lângă dezvoltarea distribuție, cisterne, sticle.1
economică și socială. Apa de izvor în stare naturală provine din pânze
Într-o țară ca Italia, consumul zilnic de apă pe cap sau depozite de apă subterane, trebuie să fie
de locuitor este împărțit în: apă potabilă, apă pentru
alimente pre-
 382
îmbuteliată la sursă și nu poate fi transportată cu
autocisterne.1 Apele regenerate sau prelucrate
sunt demineralizate și apoi reîncărcate cu săruri
sau aromatizate, în funcție de o compoziție
chimică stabilită.16
RD 26.09.1919 a stabilit că apele minerale trebuie
să posede proprietăți terapeutice deosebite,
deoarece sunt utilizate în scopuri curative.
Apa minerală se caracterizează prin puritatea sa
la sursă, prin conținutul său în minerale,
oligoelemente și alți constituenți, prin modul de
păstrare și prin proprietățile sale curative,
recunoscute de Ministerul Sănătății în urma unor
studii clinice și farmacologice.
În conformitate cu directivele CEE în vigoare,
apele minerale sunt de origine subterană,
protejate de contaminare și sănătoase din punct
de vedere microbiologic; prezintă o compoziție
chimică specifică și constantă și au efecte
favorabile asupra sănătății; ele trebuie îmbuteliate
la sursă în recipiente sigure și verificate. ''Apă
minerală'' nu înseamnă pur și simplu ''care conține
minerale'': de fapt, apele care curg în subteran și
care sunt îmbogățite cu minerale prin contactul cu
rocile nu pot fi considerate ape minerale decât
dacă nu au proprietăți terapeutice.16
Apa minerală poate fi introdusă pe piață și/sau
exploatată în scopuri curative numai după
recunoașterea de către Ministerul Sănătății. Tabelul
3 raportează autorizațiile necesare pentru apele
minerale și apele de izvor.1
La masă, consumatorii tind să prefere apele
minerale pentru că sunt mai sigure; preocuparea
pentru posibilele
Tabelul 3 Apa minerală naturală și apa de izvor: principalele proceduri autorizate (Grippo P, Mineracqua, 2001).
Apă minerală naturală
Permisul de cercetare și cererea regională de
exploatare minieră
Evaluarea caracteristicilor hidro-geologice,
chimice, fizice, microbiologice, chimico-
farmacologice și recunoașterea Ministerului
Sănătății
Operațiuni autorizate prin decretul de
recunoaștere al Ministerului Sănătății
Autorizație ministerială pentru publicitate sanitară
Autorizație regională pentru utilizarea apei la
fabricarea băuturilor răcoritoare
Autorizație regională de comercializare
Publicarea în Monitorul Oficial a decretului de
recunoaștere și a autorizației regionale
Publicarea în ECOG a pierderii apelor minerale
recunoscute
Reglementări
Directive: n.80/777/ EEC, n.96/70 EEC
DL: n. 92/105, n.99/339
L. Petraccia et al.
contaminarea apei potabile cu pesticide agricole și
deșeuri industriale a fost confirmată de un studiu al
Oficiului Federal de Mediu din Elveția: în această
țară, 80% din apa potabilă este poluată în mod
semnificativ cu pesticide.17 Celulele nervoase sunt
sensibile la leziunile oxidative induse de pesticide:
acest lucru este confirmat acum de o cercetare
recentă efectuată în zonele din India în care se
folosesc pesticide organofosforice (interzise de
OMS); s-a constatat că o treime din cei 899 de
copii studiați prezentau o diminuare a memoriei
pe termen scurt.
Chiar și clorurarea a fost pusă sub semnul
întrebării, din cauza posibilei formări de
haloderivați care ar putea da naștere la tumori
intestinale: dar cantitatea de clorură, sodiu și potasiu
introdusă prin apă este de fapt foarte mică. De
fapt, 1 l de apă clorurată oferă 0,2 mg de clorură,
în timp ce clorura de sodiu, principala sursă de clor
în dieta italiană, oferă aproximativ 4,8 g/zi. 0,5 g/zi
de sodiu este conținut în mod natural în alimente
și apă, ceea ce corespunde la aproximativ 10% din
aportul total de sodiu din dieta italiană.15
Conținutul de potasiu din apă este de aproximativ
2 mg/l: în 1,5 l de apă (consum mediu zilnic) sunt
conținute 3 mg de potasiu, o cantitate foarte mică în
comparație cu doza recomandată de
3,2 g/zi.10
Conținutul de magneziu și calciu variază
remarcabil în funcție de tipul de apă: magneziu, 1-50
mg/l; pentru calciu intervalul este mai larg: câteva
miligrame până la 400 mg/l.10 Multe studii au arătat că
că apele minerale pot fi o sursă bună de calciu, în
special în cazul dietelor sărace în minerale.18–20
Apă de izvor
Permisul de cercetare și cererea regională de
exploatare minieră
Evaluarea caracteristicilor hidro-geologice
chimice, fizice, microbiologice, dar nu și chimico-
farmacologice și recunoașterea de către
Ministerul Sănătății (nu este prevăzută de
Directiva 70/1996 CEE) Operațiuni autorizate prin
decretul de recunoaștere al Ministerului Sănătății
Nu
Autorizație regională pentru utilizarea apei la
fabricarea băuturilor răcoritoare
Autorizația regională de comercializare
Publicarea decretului de recunoaștere și a
autorizației regionale în Monitorul Oficial
Nu
Reglementări
Directive: n.80/778/EEC, n.96/70/EEC, n.98/83
EEC
D.P.R.: nr. 88/236
DL: n.99/339, n.01/31
Apa, apele minerale și sănătatea
Italia este una dintre țările europene care se
mândrește cu cel mai mare număr de izvoare de apă
minerală: 700 de izvoare sunt recunoscute și 300
sunt pe piață, cu 284 de mărci.1
Clasificare, caracteristici și indicații de
ape minerale
Apele minerale naturale pot fi împărțite în: ape de
masă, ape dietetice, ape curative.
Dovezile experimentale indică faptul că apele
dietetice îmbuteliate pot fi folosite pentru a reface
sărurile și a hidrata, sunt utile în dietele sărace în
sodiu și asigură un aport corect de calciu în
anumite condiții.
Apele tămăduitoare posedă proprietăți
farmacologice și clinice legate de prevenirea și
tratarea unor patologii specifice. Ele sunt
folosite în unitățile termale, sub control medical,
pentru băutură, inhalații, irigații, băi și nămoluri.
Principalii parametri de clasificare a apelor
minerale sunt: debitul, temperatura,
temperatura de îngheț
punct, reziduuri uscate la 180 1C, compoziția
ionică predominantă, activitatea biologică
predominantă.1
Rata de curgere a izvorului trebuie să fie stabilă,
iar pânza freatică trebuie să fie adâncă, cu un
bazin suficient de mare. Izvoarele cu variații
sezoniere minime, precum apele minerale
naturale, sunt definite ca fiind perene.
Dimpotrivă, izvoarele semiperene sunt
caracterizate de fluctuații remarcabile ale debitului,
care modifică compoziția apei; există și izvoare
sezoniere, cum ar fi Acqua Fredda de la Bagni di
Cantuccio (CZ), care izvorăște din mai până în
septembrie.
În funcție de temperatură, apele pot fi: ape reci
(temperatură la sursă de până la 20 1C) și ape
termale (temperatură mai mare de 20 1C).
Apele termale se împart în: ape călduțe (20-30
1C), ape calde (30-40 1C), ape fierbinți (peste 40
1C).
În funcție de punctul de îngheț, apele minerale
se împart în: izotonice (-0,58oD40,55 1C), hipo-
tonice (20,55oD40 1C), hipertonice (Do - 0,58 1C).
Punctul de congelare este influențat de presiunea
osmotică
și concentrarea mineralelor.
Pe baza reziduurilor uscate la 180 1C (săruri
totale în grame după evaporarea a 1 l de apă
minerală la 180 1C), apele se împart în: ape cu un
conținut foarte scăzut de minerale (reziduuri
uscate o50 mg/l), ape cu un conținut scăzut de
minerale (reziduuri uscate 450 și o500 mg/l), ape
cu un conținut mediu de minerale (reziduuri
uscate 4500 și o1500 mg/l) și ape bogate în
minerale (reziduuri uscate 41500 mg/l).
Clasificarea Marotta și Sica (1929) definește
apele minerale în funcție de predominanța lor ionică
383
compoziție: ape bicarbonatate, ape sulfatate, ape
sărate, ape sulfuroase. Dacă predomină mai mulți
anioni, putem avea: ape sărate-sulfate,
ape bicarbonat-sulfat etc. Caracterizarea chimică
este completată de cationi alcalini, cum ar fi
litiu, sodiu, potasiu, sodiu, potasiu sau ca- tioni
alcalino-pământoși, cum ar fi calciu, magneziu,
beriliu.
Clasificarea italiană actuală se bazează pe
elementele chimice predominante care determină
efectele biologice și curative ale apei minerale:
apă bicarbonatată (conținut de bicarbonat mai
mare de 600 mg/l); apă sulfatată (conținut de
sulfat mai mare de 200 mg/l); apă clorurată
(conținut de cloruri mai mare de 200 mg/l); apă
calcaroasă (conținut de calciu mai mare de 150
mg/l); apă cu magneziu (conținut de magneziu mai
mare de 50 mg/l); apă fluorată (conținut de fluor
mai mare de 1 mg/l); apă fer- roasă (conținut de
fier bivalent mai mare de 1 mg/l); apă sodică
(conținut de sodiu mai mare de 200 mg/l); apă cu
conținut scăzut de sare (conținut de sodiu mai mic
de 20 mg/l).
O altă distincție se bazează pe concentrația
anumitor constituenți. Cantitatea de dioxid de
carbon liber face distincția între apele gazoase
(numite și ape carbonice sau acide) și apele plate;
apele radioactive se caracterizează prin prezența
unor cantități măsurabile de radon (1
milimicrocurie de radioemanație).
În fine, clasificarea se poate face în funcție de
activitatea bio- logică: ape minerale diuretice; ape
cathartice (care facilitează funcțiile hepato- biliare
prin efecte coleretice, colagoge, colecisto- kinetice
și stimulează direct sau indirect funcționalitatea
intestinală); ape cu proprietăți antiflogistice și
rezolvatoare; ape reconstituante, cum ar fi apele
arsenicale-feroase.1
Etichetele de pe apele minerale îmbuteliate sunt
reglementate prin norme legislative. Etichetele
conțin două tipuri de informații: informații despre
producător și despre producție (denumirea mărcii,
lotul de producție, data îmbutelierii, codul de
bare, mențiunea "respectă mediul natural",
conținutul nominal, autorizația, dovada de
cumpărare, numărul de telefon gratuit al
serviciului de asistență pentru consumatori). Pe
etichetă sau pe sticlă trebuie să apară, de
asemenea, un hexagon regulat sau un cerc cu o
abreviere care să indice materialul recipientului:
VE (sticlă), PET (policondensat de polietilen
tereftalat), PVC (policlorură de vinil), CA (carton
acoperit cu polietilenă).1
Cel de-al doilea tip de informații îi ghidează pe
consumatori în alegerea apei care le satisface cel mai
bine cerințele.
O analiză bacteriologică detaliată nu este
obligatorie, cuvintele ''apă microbiologic
sănătoasă'' sunt suficiente: aceasta nu înseamnă
că apa este sterilă, ci asigură absența principalelor
 384
indicatorii de contaminare și prezența florei
bacteriene naturale. Înmulțirea florei în timpul
depozitării normale nu deteriorează apa.
De asemenea, pe etichetă sunt menționate
câteva reguli de bază pentru depozitarea corectă a
apei minerale îmbuteliate: păstrați-o într-un loc
răcoros, uscat, curat și inodor, ferit de lumină și de
surse de căldură. După deschidere, sticla trebuie
închisă cu grijă, pentru a păstra caracteristicile
originale. La bar și la restaurant, sticla trebuie
deschisă în prezența clientului; trebuie evitată
gheața, deoarece aceasta poate strica gustul apei
și puritatea sa originală. Apa minerală trebuie să
fie servită în recipientul original, deoarece dacă
este turnată în decantoare sau în ulcioare poate fi
confundată cu apa de la robinet și contaminată din
punct de vedere igienic.
Sticlele de plastic pot fi reciclate după utilizare.
În cele din urmă, termenii ' ' mineral'' și
''microbiologi-
cally wholesome'' descriu proprietățile specifice
ale apei minerale naturale.
Testele microbiologice ale apelor minerale sunt
mult mai stricte decât cele ale apei potabile,
deoarece apele minerale nu pot fi supuse unor
tratamente de purificare; reglementările actuale
prevăd patru teste pe an, unul în fiecare sezon.
Autoritatea sanitară locală și echipa de inspectori
sanitari a carabinierilor efectuează inspecții, teste și
analize în unități și magazine din întreaga țară. În
plus, producătorii au adoptat un sistem de
autocontrol generalizat, pentru a proteja siguranța și
pentru a preveni eventualele riscuri; acest sistem
trebuie să fie înregistrat și aprobat de Ministerul
Sănătății. Testele și analizele sunt per- formate în
timpul fiecărui schimb de lucru: sunt sute de mii în
fiecare an. Eticheta raportează testele chimice,
inclusiv data și laboratorul.1
Apele cu un conținut foarte scăzut de minerale
reprezintă 9% din apele de pe piață. Au efect diuretic
și sunt indicate în calculi urinari; facilitează
eliminarea acidului uric; sunt potrivite pentru diluția
laptelui praf, deoarece nu modifică formula acestuia;
sunt indicate și în hipertensiune arterială pentru
conținutul lor scăzut de sodiu.
Apele cu un conținut scăzut de minerale
reprezintă 65% din apele minerale de pe piață. Au
efecte diuretice și sunt indicate în calculi urinari și
gută, deoarece facilitează eliminarea acidului uric
și a azotului ureic.
Apele cu un conținut mediu de minerale
reprezintă 20% din apele minerale de pe piață. Ele
sunt similare apelor cu conținut scăzut de minerale
în ceea ce privește acțiunea, dar efectul lor diuretic
este invers proporțional cu cantitatea de reziduuri
uscate.
Apele bogate în săruri minerale reprezintă 6%
din apele minerale de pe piață și sunt definite ca
ape medicinale.
L. Petraccia et al.
Apele bicarbonatate pot neutraliza secreția
acidă, pot accelera golirea gastrică, pot provoca
eliberarea de peptide gastrice (cum ar fi gastrina și
endorfinele).21,22 Sunt indicate în hipersecreția
hidro- ric-peptică și în boala de reflux gastro-
esofagian.23 În timpul activității fizice, ele refac
lichidele și sărurile, facilitează eliminarea
deșeurilor azotate și contrabalansează acidoza
metabolică, tipică sindromului de efort al
sportivului.1 Între 500 și 700 ml trebuie băuți înainte
de activitatea fizică, în timp ce în timpul unei
competiții trebuie evitat consumul excesiv de apă;
apele hipotone sunt cele mai bune, deoarece sunt
absorbite mai repede.24
Apele sulfatate stimulează motilitatea
intestinală și sunt indicate mai ales în constipa- ția
cronică primitivă, de fapt au efect osmotic și
facilitează
Eliberarea de CCK, datorată acțiunii sulfatului asupra
celulelor sistemului endocrin-paracrin.
Apele cu sulfat-bicarbonat sunt folosite pentru gală.
hipocinezie vezicală, nisip biliar, post-colecys-
sindromul de tectomie. Bogăția în cation Mg
facilitează acțiunea colagogă, datorită efectului său
relaxant asupra sfincterului Oddi.
Apele sulfuroase și bicarbonatate sunt indicate
în diabet: în special, scăderea glicemiei, polidipsia
și poliuria, precum și reducerea necesarului de
insulină au fost observate după tratamentul cu
ape sulfuroase. Apele bicarbonatate neutra-
lizează acidoza metabolică în diabetul
decompensat. Apele cloruro-sodice (ape sărate)
stimulează peristaltismul intestinal și secreția
intestinală de apă și electroliți. Au o acțiune
coleretică și colagogă prin creșterea secreției
biliare și a influxului de bilă în duoden. Sunt
utilizate în constipația primitivă, colonul iritabil,
constipația biliară
patologie.
Apele minerale bogate în calciu sunt indicate
atunci când necesarul de calciu este crescut (copii,
femei însărcinate, menopauză, bătrânețe,
osteoporoză); în plus, studii recente sugerează că
calciul poate preveni hipertensiunea arterială.
Apele de magneziu sunt în principal cathartice;
studii recente indică faptul că ar putea preveni
ateroscleroza. Sunt utile în patologiile obstetricale-
ginecologice: sindrom premenstrual, climateriu,
osteoporoză post-menopauză.
Apele feroase sunt indicate în anemia
sideropenică și în hipertiroidism.
Apele sulfuroase, sărate-iodice, sărate-bromurate-
iodice sunt utilizate în principal pentru uz extern (băi
și nămoluri) sau pentru inhalare în afecțiuni ORL și
ale aparatului respirator, în flogoza cronică a
organelor genitale ale femeii, în unele patologii ale
pielii.
Apele carbogazoase sunt utilizate în principal
pentru băi, în tratamentul vasculopatiilor
periferice.
Apa, apele minerale și sănătatea
Apa gazoasă potolește cel mai bine setea,
deoarece dioxidul de carbon anesteziază
terminațiile nervoase ale mucoasei bucale,
implicate în senzația de sete; în plus, acestea sunt
în general ape bicarbonatate care facilitează
digestia.
Următoarele indicații evidențiază principalele
proprietăți, stabilite pe baza unor studii
farmacologice și clinice și recunoscute de
Ministerul Sănătății: "poate fi diuretic", "poate fi
laxativ", "stimulează digestia", "poate facilita
funcțiile hepato- biliare", "potrivit pentru
prepararea alimentelor pentru sugari", " potrivit
pentru dietele sărace în sodiu" (LD 25/01/1992
nr.105 art.11 virgulă 4).1
Dozele adecvate de apă pot fi consumate în două
moduri: încărcare cu apă sau doze subdivizate.
Încărcarea cu apă înseamnă să se bea 1 l în 30 de
minute pe stomacul gol; la o cantitate de bază de
500 ml se adaugă 10 ml/kg de greutate corporală.
Încărcarea cu apă se poate face cu ape hipotone și
diuretice, în timp ce tratamentul în doze subdivizate
se poate face cu toate apele.
În ceea ce privește tratamentul în doze
subdivizate, pacientul trebuie să consume pe
stomacul gol 1-2 l, luând înghițituri mici, în timp ce
merge. Hipotensivitate,
pacienții astenici și dispeptici trebuie să bea în
clinostatismul: în această poziție lichidul curge mai
ușor spre torace, stimulând receptorii atriali și
crescând factorul natriuretic atrial și efectele
diuretice; în plus, absorbția intestinală este
favorizată, încărcătura portală diminuată.
Aceste ape pot fi consumate la temperatura
naturală sau la o temperatură ușor mai ridicată. Se
pot folosi măsuri gradate cu o capacitate de 250 ml.3
Apele diuretice au, în general, un conținut
scăzut sau mediu de minerale, iar reziduurile
uscate la 180 1C mai puțin de 2-3 g; trebuie băute
reci, în orto- clinostatism și în doze subdivizate;
încărcarea cu apă
este de preferat în cazul calculilor renali, deoarece
facilitează expulzarea.
Cantitatea zilnică de lichide nu trebuie să fie mai
mică de 2 l pe parcursul a 24 de ore.
În afecțiunile flogistice ale aparatului excretor, pot
fi utile apele bicarbonatate-alcaline consumate în
doze subdimensionate; activitatea diuretică atinge
apogeul după câteva zile de tratament, iar
modificările meta- bolice devin mai evidente în
termen de
10-15 zile de terapie. Intensificarea diurezei nu
depinde doar de hipotonicitatea soluției
dar și de compoziția chimico-fizică a apei. Cele mai
multe ape cathartice sunt sărate, sărate-sulfate,
sulfatate-alcaline sau alcaline-pământoase și
sulfuroase
ape. Dozele sunt de 50-150 ml pentru apele puternic
mineralizate, până la 1-1,5 l pentru apele slab
mineralizate. Apa trebuie consumată dimineața, pe o
pe stomacul gol, la rece, pentru a spori motilitatea
intestinală, sau la cald.
385
Apele arsenical-feroase pot fi diluate la jumătate
sau la o treime, în funcție de concentrațiile de
arsenic și fier, și trebuie consumate pe gol.
stomac. Doza este de 1-3 lingurițe pentru copii și 3
lingurițe pentru adulți, de 3 ori pe zi; ape
care conțin mai puțin arsenic pot fi consumate în
doze mai mari.
Apele reci bicarbonatate, bogate în gaz, trebuie
luate în înghițituri mici: ele stimulează secreția
gastrică și sunt indicate în dispepsia
hipoclorhidrică. Apele bicarbonatate calde sunt
consumate în doze de 300-400 ml de mai multe ori
pe zi: efectul tampon este predominant, de fapt
principalul
indicația este gastrita hipersecretoare; aceste ape
facilitează și digestia dacă sunt băute la mese în
doze moderate.
În gută, terapia balneară este un adjuvant
eficient al terapiei farmacologice și dietetice; apele
cu conținut scăzut de bicarbonați minerali sunt
cele mai indicate, deoarece sporesc diureza și
uricuria, alcalinizează urina și reduc uricemia.
Încărcarea cu apă înainte de a merge la culcare
evită oliguria fiziologică în timpul nopții.
Lichidele trebuie asumate pe tot parcursul zilei,
chiar și între mese.
Apele îmbuteliate permit continuarea la
domiciliu a terapiei împotriva calculilor renali și a
gutei pe tot parcursul anului; cu toate acestea,
terapia la o instituție termală este de cea mai
mare importanță din cauza condițiilor climatice și
de mediu specifice. În plus, îmbutelierea
îndelungată modifică caracteristicile apelor, în
special ale apelor bicarbonatate.3,25
În sfârșit, sportivii trebuie să bea apă cu un
conținut scăzut sau mediu de minerale timp de 2 h
înainte de competiție; dozele sunt de 100-150 ml
la fiecare
15-20 min, până la 500 ml; 400-500 ml în ultimul
minut.
un sfert din a doua oră, după începerea încălzirii. În
timpul performanței sunt necesari 200-250 ml la
fiecare 15-20 min; după performanță aportul de
lichide trebuie să fie de 150% din variația ponderală;
în
doza zilnică generală este de aproximativ 50
mg/kg/zi.24 În sporturi precum boxul sau ridicarea
greutăților, BW trebuie menținut în limitele
categoriei, în plus, utilizarea diureticelor a fost
interzisă ca agenți dopanți începând cu anul 2000:
apele minerale cu conținut foarte scăzut și scăzut de
minerale
(1,5-2 l/zi) pot fi utile pentru efectul lor diuretic.
Contraindicațiile apelor cu conținut scăzut în
minerale sunt: retenția de apă, insuficiența renală,
decompensarea cardio-circulatorie; apele bogate
în sodiu sunt contraindicate în hipertensiune
arterială; apele clorurate de sodiu în hiersecreție
acidă, ulcer peptic și hipertensiune arterială; apele
sulfuroase în afecțiuni respiratorii cu
bronhospasm; apele bicarbo- nate în hipocrizia
gastrică; apele sulfatate, în afecțiuni digestive cu
386
leziuni ulcerative.1 L. Petraccia et al.
Apa, apele minerale și sănătatea
Cercetare științifică
În trecut, eficacitatea apelor minerale era evaluată
în principal prin observare, dar de la sfârșitul
anilor 1950 a fost adoptată utilizarea modelelor
experimentale.
Un memorandum al Ministerului Sănătății
(Circulare nr.80) indică informațiile obligatorii:
abordarea metodologică a investigației și tipul de
studiu clinic (randomizat, dublu-orb, ne-
randomizat etc.); caracteristicile grupului de
studiu și ale grupului de control (numărul de
pacienți, vârsta, sexul, principalele boli asociate,
regimul alimentar, terapiile asociate etc.); dozajul
apei studiate și al apei utilizate în grupul de
control; durata tratamentului; parametrii utilizați
pentru evaluarea rezultatelor și metodele de
laborator; evaluarea statistică a rezultatelor;
posibilele efecte secundare; observații privind
eficacitatea tratamentului pe termen lung.
Recunoștințe
Lucrarea este susținută de Universitatea ''La
Sapienza'' din Roma.
Referințe
1. Boccia A. Le acque minerali, ghid rapid pentru utilizarea lor
corectă . Milano: Editmabi.com; 2002.
2. Fellin A. Quale acqua per la nostra salute?. Milano: Ed.
Tecniche Nuove; 2003.
3. Agostini G. Manuale di medicina termală. Torino: Archime-
dica; 2000.
4. Castro M, Gambarara M. Nutrizione clinica in pediatria.
Milano: McGraw-Hill; 2000.
5. Mariani Costantini A, Cannella C, Tomas G. Fondamenti di
nutrizione umana. Roma: Il Pensiero Scientifico; 1999.
6. Bedogni G, Borghi A, Battistini N. Evaluarea hidratării
corporale și a distribuției apei în sănătate și boală. Clin
Dietol 1996;21:3-8.
387
7. Del Toma E. Dietoterapia e nutrizione clinica. Roma: Il
Pensiero Scientifico; 1995.
8. Topi G. L'alimentazione dell'atleta. Roma: Lombardo; 1993.
9. Grassi M, Messina B, Denaro G. L'acqua e le acque minerali
nell'alimentazione. Clin Dietol 1983;10:3-25.
10. S.I.N.U. Livelli di assunzione raccomandati di energia e
nutrienti per la popolazione italiana. LARN, Revisione 1996.
Roma: Litotipografia Zesi; 1997.
11. Ministero delle Politiche Agricole e Forestali, Istituto
Nazionale di Ricerca per gli Alimenti e la Nutrizione. Linee
guida per una Sana Alimentazione Italiana. Revizuire 2003.
12. Cocchi M. Le acque minerali minimamente mineralizzate:
impiego clinico. Prog Nutr 2002;4(4):260-3.
13. Passeri M, Zanardi G. L'acqua minerale nella dieta del
lattante. Prog Nutr 2002;4(4):295-301.
14. Atti 53 congres național A.M.I.I.I.T.T.T.F. 1992.
15. Bull NL, Buss DH. Contribuția alimentelor la aportul de sodiu.
Proc Nutr Soc 1990;39:40A.
16. Chetoni R. Acque minerali e termali. Segrate: Geograph;
2000.
17. Castracane F. Svizzera: diserbanti in met`a delle falde
acquifere. www.swinninfo.org, 2004.
18. Montomoli M, Gonnelli S, Cepollaro C, et al. Apele
minerale îmbuteliate din Italia ca sursă alimentară de
calciu: o clasificare. It J Min Elect Metab 1997;10(suppl
1):15.
19. Heaney RP, Dowell MS. Absorbabilitatea calciului dintr-o apă
minerală cu conținut ridicat de calciu. Osteporosis Int
1994;4:323-4.
20. Couzy F, Kastenmayer P, Vigo M, et al. Calcium bio-
disponibilitate dintr-o apă minerală bogată în calciu și
sulfat, în comparație cu laptele la o femeie adultă tânără.
Am J Clin Nutr 1995;62:1239-44.
21. Grassi M, Fraioli A, Messina B, et al. Acque minerali e
sistemul endocrinoparacrino gastro-entero-pancreatico. I.
Modificazioni plasmatiche di gastrina, glucagone, insulina, in
volontari sani dopo assunzione di acqua bicarbonato- calcica
Sangemini. Clin Term 1987;4:169.
22. Grassi M, Fraioli A, Messina B, et al. Acque minerali e sistema
endocrinoopraracrino gastro-entero-pancreatico. II.
Modificazioni della beta-endorfina plasmatica in volontari
sani dopo assunzione di acqua minerale bicarbonato-calcica
Sangemini. Clin Term 1987;4:175.
23. Grassi M, Fraioli A, Messina B. Evaluarea efectului unei ape
minerale bicarbonate calcice asupra pH-ului esofagian și
gastrico. Clin Dietol 1992;19:213-8.
24. Grassi M, Fraioli A. Acque minerali e sindrome da fatica nello
sportivo. Rass Int Med Sport 1988(14).
25. Messina B, Tirri G, Fraioli A, et al. Medicina termale e
termalismo nella medicina contemporanea. Caleidoscopio
1999;132:5-19.