MIHAILESCU STANCIOI CAMELIA CORINA

FACULTATEA DE KINETOTERAPIE
ANUL I
GRUPA 212A

REFERAT ESPA
ARSURILE

O arsură este o leziune traumatică tisulară însoțită de reacții sistemice nervoase, vasculare,

metabolice și umorale, produsă de agenți termici, chimici, sau micști. Arsura este o afecţiune
cu caracter local sau general, care evoluează în diferite stadii şi având potenţialul de a se
agrava. Prognosticul în arsuri este dependent de profunzimea şi suprafaţa arsă, de vârstă şi de
calitatea tratamentului iniţial.
Istoric
De-a lungul timpului s-au folosit numeroase alte tratamente, inclusiv frunze de ceai (tratament
atestat în China în anul 600 î.e.n.), untură de porc și oțet, tratament folosit de Hipocrate și
atestat în anul 400 î.e.n., vin și mir, tratament folosit de Celsus și atestat în anul 100 e.n. La
finalul secolului XVI şi începutul secolului XVII au apărut câteva tratate de medicină care
dădeau indicaţii despre tratamentul arsurilor şi clasificarea lor. Ulterior au fost publicate şi
alte lucrări care introduceau noi tehnici chirurgicale pentru tratamentul arsurilor, descrierea
stadiilor de evoluţie sau modificările biochimice care au loc. În 1823 apare primul spital de
arşi la Edinburgh, Scoţia.
Primul spital pentru tratarea arsurilor s-a deschis în Londra, Anglia, în 1843, iar dezvoltarea
metodelor moderne de îngrijire a arsurilor a început la sfârșitul secolului al XIX-lea și
începutul secolului al XX-lea.
 În anii ’70, cercetătorii au demonstrat importanța hipermetabolismului care se instalează în
urma arsurilor pe suprafață mare.[2]
În timp ce arsurile întinse pot fi fatale, tratamentele dezvoltate începând din 1960 au
îmbunătățit substanțial rezultatele, în special la copii și la adulții tineri.[
Cauze
Arsurile sunt cauzate de o varietate de surse externe clasificate drept termice, chimice,
electrice și radiații. În Statele Unite cele mai comune cauze de arsuri sunt: focul sau flacăra
(44%), opăriri (33%), obiecte fierbinți (9%), electricitate (4%) și substanțe chimice
(3%). Cele mai multe arsuri au loc acasă (69%) sau la locul de muncă (9%), cele mai multe
sunt accidentale, cu doar 2% datorate atacării de către o altă persoană și 1-2% ca rezultat al
unei încercări de sinucidere. Aceste surse pot cauza arsuri ale căilor respiratorii sau ale
plămânilor, care se întâlnesc în circa 6% din cazuri.
Rănirile produse de arsuri sunt mai comune la persoanele sărace. Fumatul este un factor de risc de ardere,
deși consumul de alcool nu este. Arsurile produse de foc se întâlnesc de obicei în climatele mai reci. Factori
specifici în țările în curs de dezvoltare sunt gătitul la foc deschis și pe podea, la fel ca handicapurile copiilor
și bolile cronice la adulți.

Fiziopatologie
La temperaturi mai mari de 44 °C proteinele încep să-și piardă forma tridimensională și să se
dezintegreze. Aceasta are ca rezultat distrugeri ale celulelor și țesuturilor. Multe din efectele directe ale
arsurilor asupra sănătății sunt provocate de faptul că funcționarea normală a pielii este afectată. Aceste
efecte includ afectarea senzațiilor primite de piele, a capacității acesteia de a preveni pierderile de apă prin
evaporare și a capacității acesteia de a controla temperatura corpului. Afectarea membranelor celulare are
ca efect pierderea de potasiu către spațiile din afara celulei și inundarea celulei cu apă și sodiu.
În arsurile mari (peste 30% din suprafața totală a corpului) există un răspuns inflamator
semnificativ. Acesta are ca efect scurgeri sporite de lichid din capilare, urmate
de edemațierea țesutului. Acestea au la rândul lor ca efect pierderi din volumul total de sânge, iar sângele
rămas pierde semnificativ din plasmă, ceea ce face ca sângele să fie mai concentrat. Circulația proastă a
sângelui către organe cum ar fi rinichii și tractul gastrointestinal poate avea ca efect insuficiență
renală și ulcer stomacal.
Clasificarea arsurilor
Iniţial arsura este considerată un traumatism local, dar fenomenele care urmează implică reacţii
generale din partea organismului, în funcţie de profunzime şi suprafaţa arsă. Există trei categorii de
arsuri, în funcţie de originea agentului traumatizant: arsuri termice, chimice şi electrice.

Arsurile termice
90% din totalul arsurile produse sunt termice. Agenţii termici răspunzători de apariţia arsurilor pot fi:
flăcări, lichide, vapori fierbinţi sau aerul fierbinte din explozii.

Arsurile chimice
Arsurile chimice sunt cele mai rare arsuri, dar cu consecinţe grave. Arsurile chimice pot fi produse
prin acizi sau prin baze. Este contraindicată neutralizarea acidului (bazei) folosind o bază (acid).
Arsurile provocate de substanţe alcaline sunt mai profunde şi mai grave decât arsurile provocate de
acizi.
Arsurile electrice
Arsurile electrice apar prin electrocutare şi sunt diferite de cele provocate prin flamă electrică, care
sunt identice cu cele produse prin flacără. Electrocutarea este determinată de trecerea curentului
electric prin organism, producând leziuni la locul de intrare şi locul de ieşire. Gravitatea leziunilor
creşte deoarece ţesuturile din organism se comportă ca rezistenţele electrice. Cu cât este mai dens un
organ, cu atât se va încălzi mai tare (ţesutul osos).
O altă  clasificare a arsurilor este în funcţie de profunzimea lor. Iniţial au fost împărţite
în medii şi profunde, apoi în trei sau şase grade. Clasificare aplicată în România a fost realizată de
prof. dr. Agripa Ionescu. Împreună cu colectivul său împarte arsurile în funcţie de gravitate şi evoluţie
în patru grade.
Gradul 1: cel mai puţin grav, zona arsă se înroşeşte (eritem), apare usturimea şi hipertermie (creşterea
temperaturii locale).
Gradul 2: pe lângă semnele de la gradul 1 se mai adaugă apariţia unor vezicule cu lichid clar (flictene
cu lichid sero-citrin). Sunt foarte dureroase.
Gradul 3: veziculele care apar conţin un lichid roşu, sanguinolent. Sunt mai grave şi mai profunde
decât arsurile de gradul 2.
Gradul 4: sunt distruse toate straturile pielii şi pot fi afectate planurile profunde – muşchi, vase de
sânge. Nu se regenerează şi se vindecă doar prin tratament chirurgical.
Cu cât este mai profundă o arsură, cu atât va fi mai gravă. Alături de semnele locale, descrise la cele
patru grade, apar semnele generale: tensiunea arterială scade, frecvenţa pulsului creşte, poate apărea
insuficienţa de organ, care este de obicei fatală.

Complicatii
Pot apărea diverse complicații, infecțiile fiind cele mai frecvente. În ordinea frecvenței, potențialele
complicații includ: pneumonie, celulită, infecții ale tractului urinar și insuficiență respiratorie. Printre
factorii de risc pentru infecții se numără: arsurile de peste 30% din suprafața corporală, arsurile de gradul
III, vârsta extremă (pacient foarte tânăr sau foarte bătrân), arsurile care afectează picioarele sau perineul.
Pneumonia apare deosebit de frecvent la pacienții cu leziuni produse prin inhalare.
Este frecventă anemia secundară instalată în urma arsurilor de gradul III mai mari de 10% din suprafața
corporală. Arsurile electrice pot declanșa sindromul de compartiment sau rabdomioliza din cauza
distrugerii țesutului muscular. Se estimează că formarea de cheaguri în venele picioarelor apare în cazul a
6-25% din pacienți. Hipermetabolismul, care poate să persiste ani de zile după o arsură majoră, poate duce
la scăderea densității osoase și la pierderea masei musculare. În urma arsurilor este posibil să se formeze
porțiuni de țesut cheloid, mai ales la persoanele tinere și cu pielea de culoare închisă. În urma unei arsuri,
copiii pot suferi traume psihice semnificative și poate apărea tulburarea de stres post-traumatic. De
asemenea, cicatricele pot distorsiona percepția asupra imaginii corporale. În țările în curs de dezvoltare,
arsurile semnificative pot duce la izolare socială, sărăcie extremă și abandonarea copiilor.

Tratament
Tratamentul cerut depinde de severitatea arsurii. Arsurile superficiale pot fi tratate doar cu analgezice, în
timp ce arsurile majore pot avea nevoie de tratament prelungit în centre specializate în arsuri. Răcirea cu
apă de la robinet poate ajuta la scăderea durerii și la micșorarea leziunii; totuși, răcirea prelungită poate
conduce la hipotermie. Arsurile de grosime parțială pot necesita curățire cu apă și săpun, urmată de
aplicarea unor unguente. Nu este clar cum trebuie tratate bășicile, dar poate fi rezonabil să fie lăsate intacte.
Arsurile de grosime completă au de obicei nevoie de tratament chirurgical, cum ar fi transplantul de piele.
Arsurile excesive au adesea nevoie de mari cantități de fluide injectate intravenos deoarece răspunsul
inflamator care le urmează are drept rezultat pierderea de fluid capilar și edemațierea. Cele mai obișnuite
complicații sunt cele produse de infecții.
Resuscitarea începe cu evaluarea și stabilizarea căilor respiratorii ale pacientului, a respirației și circulației
sale.Dacă medicul suspectează că s-au produs răniri prin inhalare, poate fi necesară intubare rapidă.Aceasta
este urmată de îngrijirea rănilor produse de arsură. Pacienții cu arsuri mari pot fi înfășurați în cearșafuri
curate până când sunt aduși la spital. Deoarece rănile produse de arsuri se pot infecta, se administrează un
vaccin antitetanos dacă pacientul nu a fost vaccinat antitetanic în ultimii cinci ani. În Statele Unite, 95% din
arsurile cu care sunt aduși pacienții la spitalele de urgență sunt tratate și apoi ei sunt trimiși acasă; 5% au
nevoie de spitalizare. În caz de arsuri majore hrănirea rapidă este importantă. Oxigenarea hiperbarică poate
fi folositoare pe lângă tratamentele tradiționale.

Fluide intravenoase
În cazul celor cu o irigare insuficientă a țesuturilor trebuie administrate soluții cristaloide izotonice.La
copiii cu arsuri pe mai mult de 10-20% din suprafața corporală și la adulții cu mai mult de 15%, trebuie
continuat cu resuscitarea formală a fluidelor și monitorizare.Aceasta ar trebui începută pe cât posibil
înaintea spitalizării la pacienții cu arsuri mai mari de 25%. Formula Parkland poate ajuta la determinarea
volumului de fluide intravenoase necesare în primele 24 de ore. Formula se bazează pe suprafața corporală
și greutatea pacientului. Jumătate din fluide trebuie administrate în primele 8 ore, iar restul administrat pe
parcursul următoarelor 16 ore. Acest interval este calculat din momentul producerii arsurii și nu din cel în
care a început resuscitarea. Copiii au nevoie de fluide suplimentare, care să conțină glucoză. În plus,
pacienții cu leziuni produse prin inhalare au nevoie de mai multe fluide. În timp ce resuscitarea insuficientă
cu fluide poate provoca probleme, supra-dozare poate fi și ea dăunătoare.Formulele servesc doar drept
ghid, iar perfuziile trebuie ajustate la un debit urinar de >30 mL/h la adulți sau or >1mL/kg la copii și o
tensiunea arterială medie mai mare de 60 mmHg.
În timp ce soluția Ringer este folosită adesea, nu există dovezi că ar fi mai bună ca serul fiziologic. Se pare
că fluidele cristaloide sunt la fel de bune ca fluidele coloidale, dar deoarece fluidele coloidale sunt mai
scumpe, ele nu sunt recomandate. Transfuziile de sânge sunt rareori necesare. Ele sunt recomandate doar
când nivelul de hemoglobină scade sub 60-80 g/L (6-8 g/dL) datorită riscului asociat de a face
complicați. Pot fi plasate catetere intravenoase sub pielea arsă dacă este necesar sau poate fi folosită
injectarea intraosoasă.

Îngrijirea rănilor
Răcirea rapidă (în primele 30 de minute de la producerea arsurilor) reduce adâncimea arsurilor și durerea,
dar este necesară precauție din cauză că răcirea excesivă poate produce hipotermie. Ea trebuie executată cu
apă rece la circa 10–25 °C și nu cu apă cu gheață, deoarece aceasta din urmă poate provoca
leziuni. Arsurile chimice pot necesita un lavaj suplimentar. Curățirea cu apă și săpun, eliminarea țesutului
mort și aplicarea de alifii/pansamente sunt aspecte importante ale îngrijirii rănilor. Dacă există bășici
intacte, nu e clar ce trebuie făcut cu ele. Unele date parțiale sugerează ca ele să fie lăsate intacte. Arsurile
de gradul al doilea trebuie reevaluate după două zile.
În tratarea arsurilor de gradul întâi și al doilea, nu prea există date clare pentru a determina ce fel de
pansamente trebuie folosite. Este rezonabil ca arsurile de gradul întâi să fie tratate fără pansamente. În timp
ce unguentele cu antibiotice sunt adesea recomandate, există prea puține date care susțin utilizarea
lor.Sulfadiazina de argint (un antibiotic) nu este recomandată deoarece poate prelungi timpul necesar
pentru vindecare. Nu există date suficiente pentru a susține folosirea de unguente care conțin argint sau
pentru a susține tratarea leziunilor prin presiune negativă.

Medicație
Arsurile pot fi foarte dureroase, iar pentru managementul durerii sunt disponibile mai multe opțiuni. Printre
acestea se numără analgezicele simple cum sunt ibuprofenul, acetaminofenul) și opioidele cum este
morfina. Benzodiazepinele pot fi utilizate în plus față de analgezice, pentru a reduce anxietatea . În cursul
procesului de vindecare, antihistaminicele, masajul sau stimularea nervoasă transcutanată pot fi folosite
pentru a reduce pruritul. Oricum, antihistaminicele sunt eficace în acest scop doar la 20% din
pacienți. Există unele date provizorii care susțin utilizarea gabapentinei, care poate fi rezonabilă în cazul
pacienților a căror stare nu se ameliorează în urma administrării de antihistaminice.
Antibioticele intravenoase sunt recomandate înainte de intervențiile chirurgicale în cazul pacienților cu
arsuri pe suprafață mare (>60% din suprafața corporală totală). Există însă unele date provizorii care arată
că antibioticele pot crește rata de supraviețuire în rândul pacienților cu arsuri grave pe suprafață mare. Nu
s-a constatat eficacitatea eritropoietinei în prevenire sau tratarea anemiei la pacienții cu arsuri. În cazul
arsurilor provocate de acidul fluorhidric, gluconatul de calciu este un antidot specific și poate fi administrat
intravenos și/sau local.

BIBLIOGRAFIE
Suport de curs ESPA, Profesor Kese Anamaria
Ursea Luminita, Zarnescu Enceanu Mihaela, Chimie – manual pentru clasa a IX-a, Bucuresti, Editura
Didactica si Pedagogica, 2013