Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Drept Constitutional Si Institutii Politice
Drept Constitutional Si Institutii Politice
INTRODUCERE
Unitatea de învăţare 1
Elementele constitutive ale statului de român
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Naţiunea
1.3.2. Teritoriul
1.3.3. Autoritatea politică exclusivă sau suverană
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învăţare 2
Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale omului
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare.
2.3.1. Principiile reglementării drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
2.3.2. Clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
2.3.3. Îndatoririle fundamentale
2.3.4. Exemple de drepturi şi libertăţi ale persoanei
1
2.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învăţare 3
Atributele statului român
3.1. Introducere.
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare
3.3.1. România stat suveran şi independent
3.3.2. România stat unitar şi indivizibil
3.3.3. România stat republican
3.3.4. România stat de drept.
3.3.5. România stat social
3.3.6. România stat social
3.3.7. România stat democratic
3.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învăţare 4
Sistemul instituţional al puterii
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2
4.3.1. Clasificarea autorităţilor publice
4.3.2. Formele de exercitare a suveranităţii
4.3.2.1. Votul şi elegibilitatea
4.3.2.2 Referendumul
Unitatea de învăţare 5
Statutul şi protecţia mandatului parlamentar
5.1. Introducere.
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat.
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare
5.3.1. Statutul parlamentarilor
5.3.2. Protecţia mandatului parlamentar
5.3.2.1 Incompatibilităţile
5.3.2.2 Imunităţile
5.3.2.3 Indemnităţile
5.3.2.4 Regimul disciplinar propriu
5.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învăţare 6
Structura şi funcţionarea Parlamentului
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
3
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare
6.3.1. Structura Parlamentului României
6.3.2. Organizarea Parlamentului României
6.3.3. Funcţionarea Parlamentului României
6.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învăţare 7
Funcţiile Parlamentului : reprezentarea, recrutarea, judiciară, direcţionare a
politicii externe, informare
7.1 Introducere
7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
7.3 Conţinutul unităţii de învăţare
7.3.1. Funcţia de reprezentare
7.3.2. Funcţia de recrutare
7.3.3. Funcţia judiciară
7.3.4. Funcţia de direcţionare a politicii externe
7.3.5. Funcţia de informare
7.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învăţare 8
Funcţiile Parlamentului : funcţia de controlul şi sancţiunile sale
4
8.1. Introducere
8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
8.3. Conţinutul unităţii de învăţare
8.3.1. Proceduri şi mijloace de control cărora nu li se asociază sancţiuni politice
sau juridice
8.3.2. Proceduri şi mijloace de control cărora li se asociază sancţiuni politice sau
juridice, după caz
8.3.2.1.Interpelarea
8.3.2.2Învestirea Guvernului
8.3.2.3 Moţiunea de cenzură
8.3.2.4 Angajarea răspunderii Guvernului la iniţiativa sa
8.3.2.5 Suspendarea din funcţie a Preşedintelui României
8.3.2.6 Punerea sub acuzare a Preşedintelui României
8.3.2.7 Urmărirea penală a membrilor Guvernului
Unitatea de învăţare 9
Funcţiile Parlamentului : funcţia deliberativă
9.1. Introducere
9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
9.3. Conţinutul unităţii de învăţare
9.3.1. Actele juridice ale Parlamentului României
9.3.2. Acte exclusiv politice
9.4. Îndrumător pentru autoverificare
5
Unitatea de învăţare 10
Legea – principalul act juridic al Parlamentului
10.1 Introducere
10.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
10.3 Conţinutul unităţii de învăţare
10.3.1. Noţiune şi caracteristici
10.3.2. Clasificarea legilor
10.3.2.1 Legi constituţionale
10.3.2.2 Legi organice
10.3.2.3 Legi ordinare
10.3.3. Deosebiri dintre legi şi hotărâri ale Parlamentului respectiv dintre legi şi
hotărâri ale Guvernului
10.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învăţare 11
Procedura legislativă ordinară
11.1 Introducere
11.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
11.3 Conţinutul unităţii de învăţare
11.3.1. Faza preparlamentară
11.3.2. Faza parlamentar
11.3.3. Faza postparlamentară
11.4. Îndrumător pentru autoverificare
6
Unitatea de învăţare 12
Proceduri legislative speciale
12.1. Introducere
12.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
12.3. Conţinutul unităţii de învăţare
12.3.1. Procedura de urgenţă
12.3.2. Legile constituţionale
12.3.3. Legile financiare
12.3.4. Legile de ratificare a tratatelor internaţionale
12.3.5. Delegarea legislativă
12.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învăţare 13
Președintele României
13.1. Introducere
13.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
13.3. Conţinutul unităţii de învăţare
13.3.1. Funcţiile Preşedintelui
13.3.2. Mandatul Preşedinţial
13.3.3. Statutul mandatului de preşedinte şi al funcţiei de Preşedinte
13.3.4 Atribuţiile Preşedintelui României
13.3.5 Actele Preşedintelui României
7
Unitatea de învăţare 14
Curtea Constituţională a României
14.1. Introducere
14.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
14.3. Conţinutul unităţii de învăţare
14.3.1. Structura şi organizarea Curţii Constituţionale
14.3.2. Atribuţiile Curţii Constituţionale
14.3.3. Actele Curţii Constituţionale
14.4. Îndrumător pentru autoverificare
8
INTRODUCERE
Sistemul politic românesc, ca şi orice alt sistem politic, are la bază diverse
instituţii politice stabile şi permanente formate din colectivităţi de indivizi
precum, instituţia Parlamentului, a Presedinţiei, Guvern, etc. care acţionează
după reguli prestabilite, reprezentând în fapt cureaua de transmisie dintre stat şi
societate. Disciplina aici studiată încearcă să surprindă principalele
caracteristici, atribuţii şi responsabilităţi ale diverşilor participanţi la exercitarea
puterii în România. Scopul primordial al constituirii instituţiilor politice este
acela al exercitării legitime şi legale a puterii publice în condiţiile şi formele
reglementate atât prin Constituţie dar şi prin diverse legi, deopotrivă organice şi
ordinare, precum şi regulamente ale forului legislativ. Am inclus în studiul
instituţiilor politice şi analiza Curţii Constituţionale deoarece este tot mai vizibil
faptul că dintr-o instituţie eminamente juridică aceasta se transformă, nu numai
prin prisma modului de desemnare a judecătorilor de către factori exclusiv
politici, într-o instituţie cu puternice conotaţii politice în special atunci când
aceasta este chemată să se pronunţe asupra unor aspecte ce vizează şi
interferează în special cu viaţa politică. Cum instituţiile politice sunt
inseparabile de stat, în context, ne vom referi şi la elementele constitutive ale
statului român precum şi la drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale
cetăţenilor.
Obiectivele cursului
Competenţe profesionale
C1 Utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor, paradigmelor şi
metodologiilor din domeniul juridic.- 2credite
1 Descrierea conceptelor, teoriilor, paradigmelor şi metodologiilor utilizate în
domeniul dreptului public.
2 Utilizarea limbajului juridic specific dreptului constitutional, scris și oral, a
instrumentelor de logică juridică pentru explicarea şi interpretarea conceptelor şi
teoriilor specifice domeniului dreptului constitutional cu aplicabilitate asupra
institutiilor politice
3 Utilizarea limbajului juridic de specialitate şi a unor instrumente de logică
juridică, în elaborarea unor argumentări specifice domeniului, în scris şi oral.
4 Utilizarea limbajului juridic de specialitate pentru evaluarea conceptelor,
teoriilor şi metodelor consacrate în domeniul dreptului constitutional cu privire
la institutiile politice
5 Folosirea limbajului juridic de specialitate în elaborarea proiectelor
profesionale.
10
C2 Aplicarea tehnicilor şi instrumentelor specifice domeniului dreptului
constitutional si a institutiilor politice - 2credite
1 Definirea şi clasificarea teoriilor, paradigmelor şi principiilor utilizate în
studiul dreptului constitutional si al institutiilor politice
2 Utilizarea conceptelor și teoriilor din domeniul juridic, pentru explicarea şi
interpretarea textelor constitutionale, textelor de lege (normelor juridice)
naţionale, europene şi internaţionale.
3 Aplicarea teoriilor, a principiilor și a conceptelor într-un context
determinat.
4 Analiza datelor preliminare, interpretarea acestora, realizarea de
clasificări şi a unor delimitări conceptual.
5 Elaborarea unor proiecte profesionale cu utilizarea teoriilor, principiilor
şi metodelor specifice dreptului constitutional cu aplicabilitate in domeniul
institutiilor politice.
Competenţe transversale
CT1 Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient și responsabil cu
respectarea regulilor deontologice specifice domeniului dreptului constitutional
si institutiilor politice - 1 credit
1. Sistematizarea informaţiilor referitoare la o tema şi prezentarea ei la
sesiuni de comunicări ştiinţifice studenţeşti.
2. Capacitatea de a comunica prin schimb de informaţii şi răspunsuri la
întrebări, susţinerea punctului de vedere într-o polemică academic
Structura cursului
Cursul este compus din 14 unităţi de învăţare:
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de grile ţinându-se cont
de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la cele 2 teme de control ale
studentului.
13
Unitatea de învăţare 1
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Naţiunea
1.3.2. Teritoriul
1.3.3. Autoritatea exclusivă politică sau suverană
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
1.1. Introducere
15
Timpul alocat unităţii de învățare:
1.3.1 Naţiunea
Un teritoriu fără populaţie nu poate constitui un
stat de unde rezultă că populaţia este una dintre
dimensiunile inerente ale oricărui stat. Populaţia este
totdeauna fluctuantă, eterogenă, fiind formată atât
din cetăţeni români, cât şi din cetăţeni străini sau
apatrizi. Ceea ce asigură distinctibilitate şi
permanenţă statului român este naţiunea considerată
cartea de identitate a poporului şi statului român.
Naţiunea nu trebuie privită ca un fenomen exclusiv
etnic sau biologic, ci ea reprezintă, în fapt, o realitate
mult mai complexă având la bază comunitatea de
origine etnică, de limbă, de cultură, de religie, de
factură psihică şi, în special, un trecut istoric şi
voinţa de a fi împreună a celor ce au dăinuit pe un
16
anumit teritoriu. România, precizează Constituţia
României la art. 1, este un stat naţiune, România
fiind un stat naţional. Naţiunea este un concept mai
restrâns în comparaţie cu populaţia şi nu se confundă
cu naţionalitatea, cetăţenia sau poporul deoarece
primele două exprimă, din punct de vedere juridic,
apartenenţa unei persoane fizice la un anumit stat, în
timp ce poporul reprezintă totalitatea indivizilor ce
constituie suportul demografic al statului. Populaţia
îşi găseşte reflectarea în ştiinţa dreptului
constituţional sub aspectul cetăţeniei.
Definirea cetăţeniei: Cetăţenia este o situaţie
juridică care rezultă din acele raporturi juridice ce
intervin între o persoană fizică şi statul român,
situaţie caracterizată prin plenitudinea drepturilor şi
obligaţiilor reciproce între persoana fizică şi statul
roman, drepturi şi obligaţii stabilite prin Constituţie
şi celelalte legi.
Principiile care stau la baza reglementării
cetăţeniei:
Egalitatea între cetăţeni;
Cetăţenia română se dobândeşte, de regulă, ca
efect al legăturii de sânge;
Nicio discriminare nu este admisă între părinţi
cu privire la stabilirea cetăţeniei copilului lor
pe baza legăturii de sânge;
În raport cu statul român cetăţenia nu poate fi
decat cea română;
17
Cetăţenia română nu se dobândeşte şi nu se
pierde prin căsătorie;
Pierderea sau dobândirea ceăţeniei de către
unul dintre soţi nu produce efecte juridice
asupra cetăţeniei celuilalt soţ sau a copiilor
lor;
Sunt şi rămân cetăţeni români toţi cei care au
dobândit şi păstrat cetăţenia română conform
legislaţiei anterioare;
Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia
care au dobândit-o prin naştere;
În anumite situaţii, cetăţenia copilului minor
poate fi stabilită şi prin acordul părinţilor, în
condiţiile legii;
Parlamentul României, la propunerea
Guvernului, poate acorda unor străini, în
conditiile legii, cetăţenia română de onoare.
18
d)Pierderea cetăţeniei române prin încredinţarea
copilului prin hotărâre judecatorească irevocabilă
e) Stabilirea filiaţiei faţă de părinţi în condiţiile
în care aceştia sunt străini
Drepturi şi obligaţii specifice condiţiei de
cetăţean român
1. Drepturi:
a) Dreptul de a alege şi de a fi ales în organele
reprezentative ale statului precum și în
Parlamentul European
b) Dreptul de a nu fi extrădat sau expulzat
c) Dreptul la protecţie diplomatică
d) Dreptul de a fi admis în orice funcţii
publice, civile sau militare
e) Dreptul de a avea acces la orice informaţie
de interes public
f) Dreptul de a avea cetăţenia română şi
dreptul de a păstra această cetăţenie
2. Obligaţii:
a) Fidelitatea faţă de ţară
b) Apărarea ţării
1.3.2. Teritoriul
Este partea din globul pământesc care cuprinde
solul, subsolul, apele şi coloana de aer de deasupra
solului şi a apelor asupra cărora statul îşi exercită
suveranitatea sa exclusivă şi deplină. Cele mai
importante funcţii ale teritoriului pot fi considerate
19
următoarele:
a) Teritoriul permite situarea statului în
spaţiu, delimitarea lui de alte state
b) Teritoriul este simbolul şi factorul de
protecţie a ideii naţionale
c) Teritoriul determină întinderea şi
prerogativele puterii publice, suveranitatea şi
independenţa acesteia.
1. Elementele constitutive ale teritoriului
a) Solul, este principalul element al teritoriului
fiind alcătuit din uscatul aflat sub suveranitatea
statului
b) Subsolul, este alcătuit din stratul care se
află imediat dedesuptul solului sau spaţiului acvatic,
statul având drept de a dispune de el deplin şi
exclusiv
c) Spatiul acvatic este format din apele
râurilor, lacurilor, canalelor, apelor porturilor precum
şi porţiunea maritimă de o anumită lăţime (12 mile)
care se întinde de-a lungul ţărmului denumită mare
teritorială.
d) Platoul continental este alcătuit din solul şi
subsolul mării adiacente coastelor, dar situate
dincolo de marea teritorială, până la o adâncime de
cel mult 200 de metri.
e) Zona contiguă este spaţiul maritim adiacent
mării teritoriale având o lăţime de 12 mile marine
calculată de la limita exterioară a mării teritoriale
20
f) Spaţiul aerian reprezintă coloana de aer de
deasupra teritoriului terestru şi a celui acvatic, şi se
întinde până la limita inferioară a spaţiului cosmic
2. Delimitarea teritoriului
Delimitarea teritoriului se face prin frontiere,
care sunt linii reale sau imaginare trasate între
diferite puncte din globul pământesc pentru a
delimita teritoriul unui stat. Ele sunt terestre,
fluviale, maritime, aeriene. Frontierele pot fi:
a) Orografice, cele trasate cu ajutorul formelor
de relif
b) Geometrice, cele trasate prin linii drepte
între anumite puncte
c) Astronomice, cele trasate cu ajutorul unor
meridiane sau paralele geografice
Frontiera de stat a României este reglementată
prin OUG nr. 105/2001.
1. De drept - naşterea
2. Ca urmare a efectelor unui act juridic
a) Dobândirea cetăţeniei române prin adopţie
b) Dobândirea cetăţeniei române la cerere
22
c) Dobândirea cetăţeniei române prin efectul schimbării cetăţeniei
părinţilor
d) Dobândirea cetăţeniei române prin hotărâre a Parlamentului României
la propunerea Guvernului
naţiune
cetăţenie;
teritoriul;
organizare administrativ teritoriala;
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
23
1. Care sunt principiile care stau la baza reglementării cetăţeniei române?
2. Prezentați modurile de dobândire a cetăţeniei române.
3. Ce este cetăţenia?
4. Ce este teritoriul?
5. Care sunt drepturile specifice condiţiei de cetăţean român?
Teste de evaluare/autoevaluare
Bibliografie obligatorie
25
3. Drăganu Tudor, Începuturile şi dezvoltarea regimului
parlamentar în România, Editura ,,Dacia”, Cluj-Napoca, 1991
4. Drăganu Tudor, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura
,,Lumina Lex”, Bucureşti, vol. I-II,1998
Unitatea de învăţare 2
Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale omului
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1. Principiile reglementării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale
2.3.2. Clasificarea drepturilor şi a libertăţilor
2.3.3. Îndatoririle fundamentale
2.3.4. Exemple de drepturi şi libertăţi ale persoanei
2.4. Îndrumător pentru autoverificare
2.1. Introducere
26
După cum se cunoaşte deja, statul de drept, şi
România este un stat de drept, presupune organizarea
lui în baza principiului separaţiei puterilor în stat, o
justiţie independentă precum şi un sistem de drepturi
si libertăţi fundamentale ale omului consacrate prin
legislaţia statului respectiv. Constituţia României
consacră drepturile şi libertăţile fundamentale în
Capitolul II art. 22-54, iar îndatoririle fundamentale la
Capitolul III, art. 54-57.
27
– studenţii vor putea să clasifice drepturile şi
libertăţile cetăţeneşti;
– studenţii vor putea să diferențieze drepturi,
libertăţi şi îndatoriri fundamentale specifice
cetăţenilor români de cele ale cetăţenilor în
general
28
egale trebuie să le corespundă un tratament
juridic egal, iar la situaţii diferite, tratamentul
juridic nu poate fi decât diferit.
Nimeni nu este mai presus de lege, adică
subordonarea tuturor subiecţilor de drept faţă
de lege, indiferent de calitatea lor, în contextul
exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
obligaţiilor trebuie realizate în ambianţa
statului de drept.
Dispoziţiile constituţionale privitoare la
drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi
interpretate şi aplicate în concordanţă cu
declaraţia universală a drepturilor omului, cu
pactele şi tratatele la care România este parte.
Accesul liber la justiţie este un drept
fundamental al oricărei persoane, care nu
poate fi îngradit prin nicio lege, căruia
corelativ îi corespunde obligaţia instanţei ca,
în condiţiile legii, să se pronunţe asupra cererii
adresate.
Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi
poate fi restrâns numai prin lege şi numai
pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii,
a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor
şi a libertăţilor cetăţenilor, pe perioada
desfăşurării instrucţiei penale, pentru
prevenirea consecinţelor unei calamităţi
naturale, ale unui dezastru deosebit de grav ori
29
ale unui sinistru deosebit de grav. Măsura
restrângerii poate fi luată în prezenţa
următoarelor condiţii:
o dacă este necesară într-o societate
democratică
o trebuie să fie proporţională cu situaţia
care a determinat-o
o să fie nediscriminatorie
o să nu aducă atingere existenţei dreptului
sau libertăţii
Cetăţenii români, străini şi apatrizi trebuie să-
şi exercite drepturile şi libertăţile
constituţionale cu bună credinţă fără să încalce
drepturile şi libertăţile altora
Drepturile şi libertăţile sunt prerogative
stabilite şi garantate constituţional.
Există principii care vizează direct domeniul
răspunderii penale: prezumţia de nevinovăţie,
respectarea demnităţii individuale etc.
Cetăţenii români se bucură în străinătate de
protecţia statului român fiind consacrat astfel
dreptul la protecţie.
Cetăţenii străini şi apatrizii se bucură de
aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi cetăţenii
romaâni, cu excepţia celor ce sunt specifice
condiţiei de cetăţean român.
Îndatoririle fundamentale
1. Fidelitatea faţă de ţară este declarată sacră
2. Apărarea ţării
3. Respectarea constituţiei, a supremaţiei sale şi a celorlalte legi
4. Contribuţia la cheltuielile publice prin taxe şi impozite care se fac
venituri la bugetul statului.
drepturi fundamentale
prezumţia de nevinovăţie;
dreptul la viaţă;
liberatea întrunirilor
dreptul de asociere;
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
33
Teste de evaluare/autoevaluare
34
Bibliografie obligatorie
1. Deleanu Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale –
în dreptul român şi comparat -, Editura ,,C.H. Beck”,
Bucureşti, 2006.
2. Deleanu Ion, Justiţia constituţională, Editura ,,Lumina
Lex”, Bucureşti, 1995
3. Drăganu Tudor, Începuturile şi dezvoltarea regimului
parlamentar în România, Editura ,,Dacia”, Cluj-
Napoca, 1991
4. Drăganu Tudor, Drept constituţional şi instituţii
politice, Editura ,,Lumina Lex”, Bucureşti, vol. I-
II,1998
Unitatea de învăţare 3
Atributele statului roman
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare.
3.3.1. România stat suveran şi independent
3.3.2. România stat unitar şi indivizibil
3.3.3. România stat republican
35
3.3.4. România stat de drept.
3.3.5. România stat social
3.3.6. România stat social
3.3.7. România stat democratic
3.4. Îndrumător pentru autoverificare
3.1. Introducere
37
naţională, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale.
Receptând avantajele celor două sisteme, Constituţia
României prevede în art. 1 că acesta este un stat
naţional suveran şi independent:
a) Titularul suveranităţii este poporul român
b) Suveranitatea este inalienabilă, indivizibilă
şi imprescriptibilă
c) Este limitată sau relatiăa prin însăşi legea
fundamentală
d) Poporul îşi exercită suveranitatea prin toate
organele sale reprezentative constituite prin
alegeri libere, periodice şi corecte, şi prin
referendum
e) Mandatul parlamentarilor este reprezentativ
adică nu pot fi revocaţi de către cei care i-
au ales
44
Teste de evaluare/autoevaluare
Bibliografie obligatorie
45
Unitatea de învăţare 4
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.3.1. Clasificarea autorităţilor publice
4.3.2. Formele de exercitare a suveranităţii
4.3.2.1. Votul şi elegibilitatea
4.3.2.2 Referendumul
4.4. Îndrumător pentru autoverificare
4.1. Introducere
46
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de
învăţare
47
Timpul alocat unităţii de învățare:
a) Autoritatea deliberativă
b) Autoritatea preşedinţială
c) Autoritatea guvernamentală
48
d) Autoritatea de jurisdicţie constituţională
e) Autoritatea judecatorească
f) Autoritatea constituită în Avocatul
Poporului
3. În funcţie de nivelul la care funcţionează
autorităţile publice pot fi:
Atributele votului:
a) Universal
b) Egal, aceeaşi forţă juridică este ataşată
fiecărui buletin de vot
c) Direct, voinţa exprimându-se direct nu prin
intermediari
d) Secret, votul fiind decis în deplină
liberatate şi intimitate
e) Liber exprimat sau facultativ, ceea ce
înseamnă că titularul votului poate să-l exercite sau
nu.
49
Condiţii pentru dobândirea şi exercitarea
dreptului de vot:
4.3.2.2 Referendumul
Referendumul este definit de legislaţia română
50
(Legea nr. 3/2000) ca fiind formă şi mijloc de
consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane
a poporului român.
Tipuri de referendum:
I. Referendum naţional
1. Referendum pentru revizuirea Constituţiei
2. Referendum privind demiterea Preşedintelui
României
3. Refendum cu privire la probleme de interes
naţional.
II. Referendumul local
a) referendum cu privire la problemele de interes
deosebit din unităţile administrativ-teritoriale şi
subdiviziunile administrativ-teritoriale
Votul
eligibilitate;
referendum;
52
corp electoral;
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
Teste de evaluare/autoevaluare
53
2. Condiţii pentru dobândirea şi exercitarea dreptului de vot:
Bibliografie obligatorie
54
Unitatea de învăţare 5
Statutul şi protecţia mandatului parlamentar
5.1. Introducere.
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat.
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare
5.3.1. Statutul parlamentarilor
5.3.2. Protecţia mandatului parlamentar
5.3.2.1 Incompatibilităţile
5.3.2.2 Imunităţile
5.3.2.3 Indemnităţile
5.3.2.4 Regimul disciplinar propriu
5.4. Îndrumător pentru autoverificare
5.1. Introducere
56
iresponsabilitate juridică, inviolabilitate;
– studenţii vor putea să diferențieze noţiunea de
incompatibilitate de ineligibilitate
– studenţii vor putea să descrie caracteristicile
mandatului parlamentar;
– studenţii vor putea să identifice modurile de
dobândire şi de pierdere a mandatului
parlamentar;
57
a) Este un mandat reprezentativ,
58
5.3.2 Protecţia mandatului parlamentar
Dintre măsurile de protecţie necesare
exercitării în bune condiţii a mandatului parlamentar
se enumeră incompatibilităţile, imunităţile,
indemnităţiile şi regimul disciplinar propriu.
5.3.2.1 Incompatibilităţile
Incompatibilităţiile sunt acele reguli juridice
care au drept scop protecţia şi indepenendenţa
parlamentarului în exercitarea mandatului. Acestea
presupun o alegere între mandatul parlamentar şi o
funcţie ori activitate publică sau privată
incompatibilă cu mandatul.
5.3.2.2 Imunităţile
Imunităţiile sunt acele reguli juridice care au
drept scop asigurarea independenţei parlamentarului
în exercitarea mandatului său şi punerea lui sub
protecţie faţă de acte sau fapte abuzive ale
autorităţilor administrative, judiciare ori a
persoanelor fizice. Potrivit obiectului lor imunităţile
se împart în:
iresponsabilitatea juridică
inviolabilitatea
5.3.2.3 Indemnităţile
Deoarece dreptul de muncă al parlamentarului
se suspendă pe timpul exercitării mandatului acesta
are dreptul la suplinirea veniturilor. Indemnizaţiile
principale constau într-o sumă lunară fixă, diurnă pe
perioada cât parlamentarul este prezent la lucrările în
59
plen şi în comisii, cazare gratuită sau indemnizaţia
de cazare pe durata desfăşurării sesiunilor. De
asemenea, parlamentarul mai are dreptul la diurne de
deplasare, gratuitatea transportului pe căile ferate,
auto, aeriane, navale, rambursarea taxelor de poştă şi
telecomunicaţii interne, pentru activităţile legate de
exercitarea mandatului.
5.3.2.4.Regimul disciplinar propriu
Legea nr. 96/2006, art. 52, stabileşte
sancţiunile disciplinare aplicabile parlamentarilor:
a) atenţionarea verbală
b) chemarea la ordine
c) retragerea cuvântului
d) îndepărtarea din sală pe durata şedinţei
e) avertismentul scris
Este independent ,
Drept parlamentar;
Mandat parlamentar;
Incompatibilitate
Imunitate;
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
61
Teste de evaluare/autoevaluare
Bibliografie obligatorie
Unitatea de învăţare 6
Structura şi funcţionarea Parlamentului
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare
6.3.1. Structura Parlamentului României
6.3.2. Organizarea Parlamentului României
6.3.3. Funcţionarea Parlamentului României
6.4. Îndrumător pentru autoverificare
6.1. Introducere
În general, prin Parlament se înţelege acel ,,organ
colegial desemnat într-o manieră principial-
democratică, cu caracter reprezentativ, asociat la
producerea de norme generale şi abstracte şi abilitat să
controleze alte organe”. Parlamentul României,
precizează onstituţia României, este organul
reprezentativ suprem al poporului român şi unica
63
autoritate legiuitoare, fiind alcătuit din două camere,
Camera Deputaţilor şi Senat.
64
ordinare, extraordinare şi de plin drept;
65
de asediu sau de urgenţă, mobilizare, până la
încetarea acestora precum şi până la întrunirea legală
a noului Parlament.
6.3.2. Organizarea Parlamentului României
1. Organele directoare ale camerelor parlamentare
Camerele parlamentare sunt legal constituite după
validarea a cel puţin două treimi din mandatele celor
ce le alcătuiesc. Organele directoare sunt
următoarele:
a) Preşedintele Camerei Deputaţilor sau al
Senatului
b) Vicepreşedinţii Camerelor
c) Secretarii Camerelor
d) Chestorii
e) Biroul permanent al Camerei
Biroul permanent al Camerei ste un organ de stat, un
organ intern al Camerei, îndeplinind atribuţii
prevăzute de Constituţie, legi şi regulamente
parlamentare. Se constituie într-un organ colectiv,
format din Preşedintele Camerei, vicepreşedinţii,
secretarii şi chestorii. Membrii Birourilor
permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni
parlamenatre şi pot fi revocaţi înainte de expirarea
mandatului. Biroul asigură organizarea muncii
parlamentare şi condiţiile materiale necesare acestei
activităţi.
2. Structuri ale şedintelor comune
Birourile permanente ale camerelor elaborează
66
împreună proiectul ordinei de zi a şedinţei comune,
stabilesc locul şi data desfăşurării acesteia. Lucrările
sunt conduse alternativ de către preşedinţii
camerelor, asistaţi de doi secretari, câte unul din
partea fiecarei camere
3. Comisiile parlamentare
4. Grupurile parlamentare
Parlamentul României este, format din Camera Deputaţilor şi Senat, alese pentru
un mandat de 4 ani prin vot universal, egal, secret, direct şi liber exprimat.
Organele directoare sunt următoarele:
Preşedintele Camerei Deputaţilor sau al Senatului
Vicepreşedinţii Camerelor
Secretarii Camerelor
Chestorii
Biroul permanent al Camerei
68
Există trei tipuri de sesiuni parlamentare:
Ordinare
Extraordinare
De plin drept
Parlamentul îşi desfăşoară activitatea în timp concretizat în legislatură,
sesiuni şi şedinţe.
Legislatura, desemnează durata mandatului colectiv al Parlamentului,
implicit al fiecărei camere
Sesiunea parlamentară este form organizatorică de lucru a Parlamentului,
adică perioada stabilită pe parcursul unui an calendaristic când
Parlamentul se reuneşte valabil pentru a delibera în şedinţe plenare
Şedinţa este subdiviziunea temporaă a sesiunii şi reprezintă forma de
întrunire efectivă a membrilor camerei pentru a delibera asupra
problemelor înscrise pe ordinea de zi.
Bicameralism;
Comisie parlamentară;
Sesiune parlamentară
Legislatură;
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
69
Teste de evaluare/autoevaluare
Bibliografie obligatorie
70
Unitatea de învăţare 7
Funcţiile Parlamentului : reprezentarea, recrutarea, judiciară, direcţionare a
politicii externe, informare
7.1 Introducere
7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
7.3 Conţinutul unităţii de învăţare
7.3.1. Funcţia de reprezentare
7.3.2. Funcţia de recrutare
7.3.3. Funcţia judiciară
7.3.4. Funcţia de direcţionare a politicii externe
7.3.5. Funcţia de informare
7.4. Îndrumător pentru autoverificare
7.1. Introducere
Funcţiile Parlamentului României sunt :
1. Funcţia de reprezentare
2. Funcţia de recrutare
3. Funcţia de direcţionare a politicii externe
4. Funcţia judiciară
5. Funcţia de informare
6. Funcţia de control şi sancţiunile controlului
71
7. Funcţia deliberativă
72
Parlamentului : reprezentarea, recrutarea,
judiciară, direcţionare a politicii externe, informare
timpul alocat este de 2 ore.
1) Solicitarea de informaţii.
Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei
publice, au obligţia să prezinte toate informţiile şi
documentele cerute de Camera deputaţilor, Senat sau
de comisiile parlamentare prin intermediul
preşedinţilor acestora (art. 111 din Constituţie).
75
2) Întrebările.
Întrebarea poate fi definită, ca fiind procedeul
tehnic parlamentar prin care un membru al
Parlamentului solicită informaţii sau explicţii asupra
unui fapt determinat din partea Guvernului sau din
partea altor conducători ai administraţiei publice.
Caracteristicile întrebării:
a) este un act procedural individual;
b) vizează un fapt determinat şi se adresează
unui anume subiect precizat prin întrebarea
respectivă;
c) dacă întrebarea vizează politica generală a
Guvernului ea se adresează direct primului
ministru;
d) întrebarea atrage obligaţia de răspuns din
partea celui chestionat, dar şi dreptul la
replică faţă de răspunsul primit;
e) nu atrage o sancţiune politică imediată.
f) poate fi orală sau scrisă, simplă sau urmată
de dezbateri;
77
D. Informarea Parlamentului la iniţiativa
Guvernului
Acest procedeu de informare îl putem regăsi
sub urmatoarele tipuri:
a. Declaraţii guvernamentale la initiaţiva
Guvernului în condiţiile unei aprobări prealabile a
Parlamentului.
b. O eficientizare sporită a acestui procedeu
de informare ar putea rezulta şi din compatibilitatea
recunoscută constituţional între calitatea de
parlamentar şi cea de membru al guvernului;
c. Informarea Parlamentului se poate
concretiza şi prin exercitarea de către Guvern a
dreptului de iniţiativă legislativă.
79
Dreptul de petiţionare;
Solicitarea de informaţii;
Întrebare
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
Teste de evaluare/autoevaluare
Bibliografie obligatorie
Unitatea de învăţare 8
Funcţiile Parlamentului : funcţia de controlul şi sancţiunile sale
80
8.1. Introducere
8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
8.3. Conţinutul unităţii de învăţare
8.3.1. Proceduri şi mijloace de control cărora nu li se asociază sancţiuni politice
sau juridice
8.3.2. Proceduri şi mijloace de control cărora li se asociază sancţiuni politice sau
juridice, după caz
8.3.2.1.Interpelarea
8.3.2.2 Învestirea Guvernului
8.3.2.3 Moţiunea de cenzură
8.3.2.4 Angajarea răspunderii Guvernului la iniţiativa sa
8.3.2.5 Suspendarea din funcţie a Preşedintelui României
8.3.2.6 Punerea sub acuzare a Preşedintelui României
8.3.2.7 Urmărirea penală a membrilor Guvernului
8.1. Introducere
Funcţia de control a Parlamentului României se
realizează printr-o serie de mijloace de control,
constituţional prevăzute, carora li se pot asocia sau
nu sancţiuni, după caz, politice ori juridice. Concret
studiul se va realiza pe două paliere:
1. Proceduri şi mijloace de control cărora nu li se
asociază sancţiuni politice sau juridice
2. Proceduri şi mijloace de control cărora li se
asociază sancţiuni politice sau juridice, după caz
81
8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de
învăţare
82
Timpul alocat unităţii de învățare:
83
c) Aprobarea Parlamentului este uneori necesară
pentru a se valida o anumită acţiune sau un anumit
act. Aceasta poate fi prealabilă, ulterioară dar,
uneori, ea trebuie să intervină atât anterior cât şi
posterior emiterii actului.
Interpelarea;
Distincţia dintre interpelare şi întrebare;
Moţiune de cenzură
Angajarea răspunderii Guvernului la iniţiativa sa
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
Teste de evaluare/autoevaluare
Bibliografie obligatorie
Unitatea de învăţare 9
Funcţiile Parlamentului : funcţia deliberativă
9.1. Introducere
9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
9.3. Conţinutul unităţii de învăţare
9.3.1. Actele juridice ale Parlamentului României
89
9.3.2. Acte exclusiv politice
9.4 Îndrumător pentru autoverificare
9.1. Introducere
Parlamentul României adoptă legi, hotărâri şi
moţiuni, de unde concluzia că manifestarea de voinţă
a Parlamentului se concretizează prin adoptarea
acestor tipuri de acte juridice, ce presupune în
prealabil un proces deliberativ. Deliberarea, ca
atribut al Parlamentului, presupune o operaţiune ce
se finalizează printr-un vot, precedat de dezbateri,
confruntări publice adeseori contradictorii între
opiniile membrilor acestuia.
90
hotărâre, moţiune;
– cunoaşterea caracteristicilor actelor juridice ale
Parlamentului;
91
desemnat într-o manieră principial-democratică, cu
caracter reprezentativ, asociat la producerea de norme
generale şi abstracte şi abilitat să controleze alte
organe”. Sunt acte ale Parlamentului acele manifestări
de voinţă politică ce nasc reguli de drept sau atitudini
exclusiv politice şi care sunt adoptate ca urmare a
aplicării diverselor proceduri parlamentare. Trebuie să
subliniem că nu toate manifestările de voinţă ale
Parlamentului îmbracă forma unor acte ale acestuia,
ci doar acelea care pot fi ,,exteriorizate, materializate
şi obiectivate, ca expresie a voinţei organului
emitent”. În lumina actualelor dispoziţii
constituţionale, actele care pot fi adoptate de
Parlamentul României potrivit funcţiei sale
deliberative sunt: acte juridice şi acte exclusiv politice.
Aşa cum prevede articolul 67 alin. (1) din Constituţie,
Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi
moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor. Aceste trei
tipuri de acte evidenţiate de Constituţie reprezintă
manifestări de voinţă realizate în scopul producerii de
efecte juridice a căror încălcare atrage intervenţia
statului prin forţa sa de constrângere.
a) Legea este actul juridic normativ rezultat al
deliberării organului legiuitor constituit în urma unor
alegeri libere, periodice şi corecte, fiind adoptată
după o anumită tehnică şi procedură dinainte
stabilite, ulterior promulgată şi publicată oficial şi
care formulează reguli de conduită generale,
92
impersonale, repetitive şi obligatorii, având cea mai
mare forţă juridică şi a căror încălcare atrage
sancţiunea specifică din partea puterii publice.
b) Hotărârile Camerelor sau ale Parlamentului
sunt acele acte juridice, manifestări unilaterale de
voinţă, adoptate cu votul majorităţii parlamentarilor
prezenţi, după o procedură simplă, având caracter
normativ sau nenormativ, şi vizează, în principal,
activitatea parlamentară;
Sunt acte ale Parlamentului acele manifestări de voinţă politică ce nasc reguli de
drept sau atitudini exclusiv politice şi care sunt adoptate ca urmare a aplicării
diverselor proceduri parlamentare. Trebuie să subliniem că nu toate
manifestările de voinţă ale Parlamentului îmbracă forma unor acte ale acestuia,
ci doar acelea care pot fi ,,exteriorizate, materializate şi obiectivate, ca expresie
a voinţei organului emitent”. În lumina actualelor dispoziţii constituţionale,
actele care pot fi adoptate de Parlamentul României potrivit funcţiei sale
deliberative sunt: acte juridice şi acte exclusiv politice.
Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa
94
majorităţii membrilor. Aceste trei tipuri de acte evidenţiate de Constituţie
reprezintă manifestări de voinţă realizate în scopul producerii de efecte juridice a
căror încălcare atrage intervenţia statului prin forţa sa de constrângere
Parlamentul adoptă şi acte cu caracter exclusiv politic. Astfel, Camera
Deputaţilor poate adopta moţiuni simple, mesaje, declaraţii, rezoluţii şi alte
acte politice, Senatul poate adopta mesaje, declaraţii şi alte acte cu caracter
politic, în şedinţă comună se pot adopta declaraţii, mesaje sau alte acte cu
caracter exclusiv politic
Lege;
Hotarâre;
Moţiuni
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
Teste de evaluare/autoevaluare
Bibliografie obligatorie
Unitatea de învăţare 10
Legea – principalul act juridic al Parlamentului
10.1 Introducere
10.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
96
10.3 Conţinutul unităţii de învăţare
10.3.1. Noţiune şi caracteristici
10.3.2. Clasificarea legilor
10.3.2.1 Legi constituţionale
10.3.2.2 Legi organice
10.3.2.3 Legi ordinare
10.3.3. Deosebiri dintre legi şi hotărâri ale Parlamentului respectiv dintre legi şi
hotărâri ale Guvernului
10.4. Îndrumător pentru autoverificare
10.1. Introducere
Parlamentul, ca unică autoritate legiuitoare,
adoptă în cadrul procesului de legiferare legi, fie ele
constituţionale, organice sau ordinare. Ţinând cont
că legea este actul juridic suprem în arhitectura
juridică statală şi, pe cale de consecinţă, că toate
celelalte acte juridice trebuie să-i fie subordonate,
deducem că legiferarea este ,,împuternicirea
primordială a Parlamentului”.
97
– cunoașterea noţiunii de lege şi a
caracteristicilor sale;
– cunoaşterea clasificării legilor;
– cunoaşterea distincţiei dintre legi şi hotărâri ale
Parlamentului şi respectiv dintre legi şi hotărâri ale
Guvernului;
98
deliberării organului legiuitor constituit în urma unor
alegeri libere, periodice şi corecte, fiind adoptată
după o anumită tehnică şi procedură dinainte
stabilite, ulterior promulgată şi publicată oficial şi
care formulează reguli de conduită generale,
impersonale, repetitive şi obligatorii, având cea mai
mare forţă juridică şi a căror încălcare atrage
sancţiunea specifică din partea puterii publice.
Termenul de lege, în sensul atribuit de noi, este o
încercare, pe lângă multe altele, de a surprinde toate
aspectele ce le incumbă noţiunea în sine. Se constată,
încă de la prima lecturare a conceptului, că s-a realizat
o îngemănare, o întrepătrundere între două criterii:
a) Unul formal, ce pleacă de la ideea că legea
nu este altceva decât actul juridic normativ, adoptat de
Parlament conform unor reguli procedurale
prestabilite.
b) Unul material, ce defineşte legea prin
conţinutul său sau, altfel spus, cu referire la sfera
relaţiilor sociale ce urmează a fi reglementate.
În ceea ce priveşte caracteristicile legii,
acestea ar putea fi considerate următoarele:
Legea, deşi legislaţia în vigoare nu o defineşte,
este un act normativ, o manifestare unilaterală
de voinţă a Parlamentului, ce are drept scop
producerea unor efecte juridice.
Legile se poziţionează în vârful piramidei
actelor normative ale diverselor autorităţi ale
99
statului, competente a adopta acte juridice cu
caracter obligator
Domeniul legii nu este, în general, determinat
în sistemul nostru constituţional, el fiind, pe
cale de consecinţă, nelimitat, Parlamentul fiind
în măsură de a reglementa prin lege orice
domeniu al vieţii sociale, economice sau
politice
Normele prevăzute de legi sunt generale şi
impersonale, ele se aplică, după caz, tuturor
persoanelor sau anumitor categorii ori
colectivităţi de persoane, nu unor cazuri
individualizate, fiind, din acest punct de vedere,
de aplicaţie repetată pentru totalitatea situaţiilor
,,de fapt şi de drept avute în vedere, ce se vor
produce în viitor”
Legile se adoptă după o anumită tehnică numită
tehnică legislativă (Legea nr. 24/2000)
Procedura de adoptare a legilor este una
specifică, potrivită cu conţinutul viitoarei
reglementări, fiind deosebită de cea de adoptare
a celorlalte acte juridice şi presupune
parcurgerea mai multor etape obligatorii
Legile în mod obligator se promulgă de
Preşedintele României şi se publică în
Monitorul Oficial al României
Fiind obligatorii, nerespectarea normelor
stabilite de legi, atrage răspunderea juridică a
100
celui care le-a nesocotit, prin intermediul forţei
de constrângere a statului.
101
palpabil, mai uşor sesizabil”. Legile constituţionale se
adoptă cu majoritate calificată.
10.3.2.2 Legi organice. Dacă ne raportăm la
actuala Constituţie, spre deosebire de legi în general,
cărora nu li s-a rezervat un anume domeniu de relaţii
sociale ce ar urma să fie reglementat prin astfel de
acte, legile organice beneficiază, în schimb, de un
asemenea tratament. Legile organice se adoptă cu
majoritate absolută. Sediul materiei este art. 73 alin.
(3) din Constituţie, unde se precizează că prin lege
organică se reglementează:
a) Sistemul electoral, organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Electorale Permanente;
b) Organizarea, funcţionarea şi finanţarea
partidelor politice;
c) Statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea
indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale
acestora;
d) Organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) Organizarea Guvernului şi a Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării;
f) Regimul stării de mobilizare parţială sau totală
a forţelor armate şi al stării de război;
g) Regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) Infracţiunile, pedepsele şi regimul executării
acestora;
i) Acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) Statutul funcţionarilor publici;
102
k) Contenciosul administrativ;
l) Organizarea şi funcţionarea Consiliului
Superior al Magistraturii, a instanţelor
judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii
de Conturi;
m) Regimul juridic general al proprietăţii şi al
moştenirii;
n) Organizarea generală a învăţământului;
o) Organizarea administraţiei publice locale, a
teritoriului, precum şi regimul general privind
autonomia locală;
p) Regimul general privind raporturile de muncă,
sindicatele, patronatele şi protecţia socială;
r) Statutul minorităţilor naţionale din România;
s) Regimul general al cultelor;
t) Celelalte domenii pentru care în Constituţie se
prevede adoptarea de legi organice (ex.:
frontierele ţării, cetăţenia, stema ţării şi sigiliul
statului, organizarea şi funcţionarea
Avocatului Poporului, Consiliul Legislativ,
organizarea şi funcţionarea Guvernului,
Consiliul Economic şi Social, Curtea
Constituţională etc.)
2Decizia Curţii Constituţionale nr. 70 din 18 iulie 1995, publicată în ,,Monitorul Oficial al României”,
Partea I, nr. 156 din 20 iulie 1995.
104
-hotărârile pot fi adoptate şi de o singură
cameră parlamentă
-hotărârile se adoptă, de regulă, cu majoritate
simplă
- regulile privitoare la iniţiativa legislativă nu
se aplică şi hotărârilor
-hotărârile nu pot face obiectul examinării în
comisile parlamentare permanente
- hotărârile nu se promulgă de Preşedintele
României
- hotărârile, de regulă, nu se publică în
Monitorul Oficial al României
Legile se deosebesc de hotărârile guvernului
prin următoarele:
- hotărârile se emit în vederea organizării
exercitării legilor
- legea trebuie să preexiste hotărârii, ceea ce
înseamnă că hotărârile de guvern sunt acte juridice
secundum lege
- domeniul hotărârilor este dependent de
domeniul legilor
- singura derogare de la principiul conform
căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare
este delegarea legislativă concretizată prin adoptarea
de către Guvern a ordonanţelor guvernamentele.
105
10.4. Îndrumar pentru autoverificare
Lege în general;
Lege constituţională
Lege organică;
Lege ordinară
107
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
Teste de evaluare/autoevaluare
Bibliografie obligatorie
108
Unitatea de învăţare 11
Procedura legislativă ordinară
11.1 Introducere
11.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
11.3 Conţinutul unităţii de învăţare
11.3.1. Faza preparlamentară
11.3.2. Faza parlamentară
11.3.3. Faza postparlamentară
11.4. Îndrumător pentru autoverificare
11.1. Introducere
Intrarea în vigoare a unei legi ordinare,
este rezultatul unui lung şi complicat proces, ce
presupune, în opinia noastră, trei mari etape:
A. Prima fază, preparlamentară, de sorginte
guvernamentală, are ca finalitate adoptarea
într-o şedinţă de către Guvern a unui proiect
de lege;
B. Cea de-a doua fază, parlamentară, ce se
încheie prin adoptarea proiectului de lege de
către Parlament;
C. A treia fază, postparlamentară, definitivează
109
întregul proces şi implică promulgarea legii de
către Preşedintele României, precum şi
intrarea în vigoare a legii.
110
care Preşedintele României se implică în
procedura legislativă.
111
11.3.2. Faza parlamentară
Reprezintă suma regulilor ce au ca scop pregătirea
dezbaterii, dezbaterea şi votarea unui proiect de lege
sau unei propuneri legislative în forul legislativ.
Procedura legislativă ordinară este etapizată
,,contradictorie şi repetitivă”.
Etapele procedurii de adoptare a unei legi pot fi
considerate următoarele:
1. Iniţiativa legislativă
Iniţiativa legislativă în sistemul nostru de
drept poate aparţine unor subiecte expres şi
limitativ arătate în Constituţie3: Guvernul,
deputaţii, senatorii, cetăţenii cu drept de vot şi cu
totul izolat Preşedintelui României. Cele mai
multe iniţiative provin de la Guvern. Cetăţenii
români cu drept de vot nu pot avea iniţiativă
legislativă în următoarele domenii :
probleme fiscale
probleme cu caracter internaţional
amnistia
graţierea colectivă
2. Sesizarea Camerelor
112
dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă
Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile
legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor
acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce
rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri,
precum şi proiectele legilor organice prevăzute la
articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3),
articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3),
articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o),
articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3),
articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3),
articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120
alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi
articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi
sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi
adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului”.
113
ştiinţifică.
4. Dezbaterea şi examinarea în comisia
parlamentară permanentă.
114
permanente sesizate în fond sau de un raportor
desemnat de comisie
8. Votarea
Votarea se realizează distinct asupra fiecărui
amendament. După votarea amendamentelor se
votează articolele. Votarea în întregime a proiectului
legii are loc după votarea tuturor articolelor la care
au depuse amendamente. În cursul votării nu se dă
cuvântul.
115
9. Întoarcerea legii
Este prevăzută de art. 75 alin. (4) şi (5), şi
presupune:
Adoptarea de către prima Cameră sesizată a
unei prevederi care intră în competenţa sa
decizională, ce poate avea două efecte:
- Adoptarea ei în aceeaşi formă de către
Camera decizională, prevederea fiind considerată
definitiv adoptată;
- Camera decizională nu o adoptă şi îi imprimă
o altă formă, consecinţa fiind întoarcerea legii la
prima Cameră sesizată, ,,care va decide definitiv în
procedură de urgenţă”;
Camera decizională adoptă o prevedere ce ţine
de competenţa decizională a celeilalte Camere, ceea
ce presupune astfel întoarcerea legii la Camera
sesizată, care devine pentru acea prevedere Cameră
decizională.
116
verificare şi de autentificare a legii. Sesizarea Curţii
cu o obiecţie de neconstituţionalitate întrerupe
termenul de 20 de zile, blocând astfel promulgarea
legii. Termenele de 5 şi respectiv 2 zile nu sunt de
decădere, deoarece Curtea Constituţională mai poate
fi sesizată şi după împlinirea lor, cu condiţia ca
Preşedintele să nu fi promulgat legea. Având în
vedere că acesta este obligat să promulge legea într-
un termen de 20 de zile de la data comunicării,
teoretic termenele de 5 zile, respectiv 2 zile se pot
proroga cu până la maxim 20 de zile.
Primind legea spre promulgare, Preşedintele
României are 3 posibilităţi:
117
11.4. Îndrumar pentru autoverificare
8. Votarea
9. Întoarcerea legii
Amendamentul;
Promulgare;
Publicare
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
Teste de evaluare/autoevaluare
Bibliografie obligatorie
120
Unitatea de învăţare 12
Proceduri legislative speciale
12.1. Introducere
12.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
12.3. Conţinutul unităţii de învăţare
12.3.1. Procedura de urgenţă
12.3.2. Legile constituţionale
12.3.3. Legile financiare
12.3.4. Legile de ratificare a tratatelor internaţionale
12.3.5. Delegarea legislativă
12.4. Îndrumător pentru autoverificare
12.1. Introducere
Procedurile legislative speciale se caracterizează
prin faptul că ele se abat de la regulile procedurii legislative
obişnuite. Acestea ar fi următoarele: procedura de urgenţă,
legile constituţionale, legile financiare, legile de ratificare a
tratatelor internaţionale, delegarea legislativă
121
12.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
122
Este o procedură accelerată de adoptare a legilor a cărei
iniţiativă poate aparţine Parlamentului sau Guvernului. Poate viza
atât proiectele de legi, cât şi propunerile legislative şi constă în
scurtarea termenelor şi comprimarea sau eliminarea unor etape din
procedura parlamentară obişnuită. Elementele procedurii de
urgenţă sunt stabilite prin regulamentul fiecarei Camere
parlamentare.
124
de o lege de autorizare
Nu se dezbat şi nu se votează articolele tratatului
Tratatul trebuie supus ratificării într-un termen rezonabil
de la încheierea lui.
127
proiectele de legi, cât şi propunerile legislative şi constă în scurtarea termenelor
şi comprimarea sau eliminarea unor etape din procedura parlamentară obişnuită.
Legile constituţionale. Sunt legi de revizuire a Constituţiei prin care o
putere constituantă derivată sau instituită modifică, abrogă sau completează
dispoziţiile Constituţiei. Legile constituţionale nu se promulgă de către
Preşedintele României şi îşi produc efectele de la data publicării hotărârii Curţii
Constituţionale care confirmă rezultatele referendumului pentru revizuirea
Constituţiei.
Legile financiare. Au ca scop asigurarea echilibrului financiar în opera
guvernamentală şi pot fi anuale (legile bugetare), rectificative şi de reglare.
Legile de ratificare a tratatelor internaţionale. Preşedintele României
încheie tratatele internaţionale în numele României, negociate de Guvern şi le
supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil.
Delegarea legislativă. Delegarea legislativă reprezintă posibilitatea
acordată Parlamentului de către puterea constituantă originară sau derivată de a
împuternici Guvernul să participe la exerciţiul funcţiei legislative, în condiţiile şi
în limitele stabilite constituţional. Ordoanţele adoptate în temeiul delegării sunt
de două tipuri: ordonanţe simple şi ordonanţe de urgenţă.
Revizuire constituţională;
Lege financiară
Ordonanţe simple;
Ordoananţe de urgenţă
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
128
2. Care sunt caracteristicile legilor de ratificare
3. Legile de revizuire a Constituţiei
4. Definiţi delegarea legislativă
Teste de evaluare/autoevaluare
Bibliografie obligatorie
129
Unitatea de învăţare 13
Preşedintele României
13.1. Introducere
13.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
13.3. Conţinutul unităţii de învăţare
13.3.1. Funcţiile Preşedintelui
13.3.2. Mandatul Preşedinţial
13.3.3. Statutul mandatului de preşedinte şi al funcţiei de Preşedinte
13.3.4 Atribuţiile Preşedintelui României
13.3.5 Actele Preşedintelui României
13.1. Introducere
131
– studenţii vor putea să identifice atribuţiile şi
actele Preşedintelui României;
132
în exteriorul statului român, împuternicitul acestuia
şi, pe cale de consecinţă, acţionează în numele lui.
Funcţia de reprezentare este îndeplinită în lumina
unui mandat legal care este un mandat de drept
constituţional. Funcţia de reprezentare se
concretizează printr-o sumă de prerogative pe plan
intern şi extern.
a) Atribuţii pe plan intern:
Participarea la exercitarea suveranităţii
naţionale
Asumarea răspunderii pentru independenţa,
unitatea şi integritatea naţională a ţării
b) Atribuţii pe plan extern:
Încheie tratate în numele României,
negociate de Guvern
Acreditează şi recheamă reprezentanţii
diplomatici ai României, aprobă înfiinţarea,
defiinţarea sau schimbarea rangului
misiunilor diplomatice
Reprezentanţii diplomatici ai altor state
sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele
României
2. Funcţia de garant
Preşedintele României, în îndeplinirea funcţiei
de garant, se regăseşte într-o dublă ipostază, garant al
statului şi garant al Constituţiei.
Funcţia de garant al statului impune
Preşedintelui o serie de atribuţii:
133
Preşedintele îşi asumă răspunderea pentru
independenţa, unitatea şi integritatea
naţională a ţării
Preşedintele este comandantul forţelor
armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte
al Consiliului Suprem de apărare a Ţării.
Declară mobilizarea generală sau parţială a
forţelor armate
În caz de agresiune armată împotriva ţării,
el ia măsuri pentru respingerea agresiunii
Instituie stare de asediu sau starea de
urgenţă în întreaga ţară sau în unele
localităţi
3. Funcţia de mediere
Funcţia de mediere atribuită constituţional
Preşedintelui îşi are sorgintea în principiul legitimării
larg şi autentic democratice a acestuia. Acesta
veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice,
înlesneşte colaborarea acestora, aplanează sau
prevede relaţiile tensionate dintre ele precum şi
dintre acestea şi societate.
Mandat preşedinţial
contrasemnare;
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
Teste de evaluare/autoevaluare
3. Definiţi contrasemnarea
142
Bibliografie obligatorie
143
Unitatea de învăţare 14
Curtea Constituţională a României
14.1. Introducere
14.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
14.3. Conţinutul unităţii de învăţare
14.3.1. Structura şi organizarea Curţii Constituţionale
14.3.2. Atribuţiile Curţii Constituţionale
14.3.3. Actele Curţii Constituţionale
14.4. Îndrumător pentru autoverificare
14.1. Introducere
144
vorbire, într-un final, în urma dezbaterilor din
Adunarea Constituantă, această titulatură a fost
înlocuită cu cea de Curte Constituţională. Trebuie să
remarcăm însă că discuţiile pe această temă au fost,
nu de puţine ori, aprinse, contradictorii, mergându-se
până la propunerea eliminării titlului IV din ,,Tezele
pentru elaborarea proiectului de Constituţie a
României”, consacrat Consiliului Constituţional. A
triumfat, în cele din urmă, voinţa celor ce au înţeles
necesitatea acestei instituţii în sistemul constituţional
românesc, astfel încât Constituţia noastră a
consacrat-o iniţial în titlul V, art.140-145. În urma
revizuirii constituţionale, articolele consacrate
acestei instituţii juridice sunt obiectul art. 142-147.
145
Competenţele unităţii de învăţare:
– studenţii vor putea să definească termeni
precum inamovibilitate, neconstituţionalitate;
– studenţii vor putea să diferențieze diferitele
tipuri de acte adopate de Curtea
Constituţională
– studenţii vor putea să descrie care sunt
atribuţiile Curţii Constituţionale
146
se supune numai Constituţiei şi prezentei legi. Curtea
Constituţională exercită atribuţiile ce-i sunt conferite
prin Constituţie şi legea organică a Curţii. Curtea
Constituţională se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost
sesizată, fără a putea modifica sau completa
prevederile supuse controlului. Curtea
Constituţională se compune din 9 judecători numiţi
pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit
sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera
Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele
României. Curtea Constituţională se înnoieşte cu o
treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.
Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă
funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor
didactice din învăţământul superior juridic.
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi
în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata
acestuia.
147
14.3.2. Atribuţiile Curţii Constituţionale
148
poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;
e) soluţionează conflictele juridice de natură
constituţională dintre autorităţile publice, la cererea
Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii
celor două Camere, a primului-ministru sau a
preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea
Preşedintelui României şi confirmă rezultatele
sufragiului;
g) constată existenţa împrejurărilor care justifică
interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al
României şi comunică cele constatate Parlamentului
şi Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de
suspendare din funcţie a Preşedintelui României;
i) veghează la respectarea procedurii pentru
organizarea şi desfăşurarea referendumului şi
confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea
iniţiativei legislative de către cetăţeni;
k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect
constituţionalitatea unui partid politic;
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea
organică a Curţii.
152
puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori,
precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire
a Constituţiei; b) se pronunţă asupra
constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri
internaţionale, înainte de ratificarea acestora de
Parlament, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor
două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de
deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; c) se
pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor
Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii
celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a
unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel
puţin 25 de senatori; d) hotărăşte asupra excepţiilor
de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele,
ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de
arbitraj comercial, precum şi a celor ridicate direct
de Avocatul Poporului; e) soluţionează conflictele
juridice de natură constituţională dintre autorităţile
publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia
dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-
ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al
Magistraturii;f) hotărăşte asupra contestaţiilor care
au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.
153
interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al
României şi comunică cele constatate Parlamentului
şi Guvernului; c) veghează la respectarea procedurii
pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi
confirmă rezultatele acestuia;d) verifică îndeplinirea
condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de
către cetăţeni.
155
excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul
Poporului;
e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile
publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două
Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al
Magistraturii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi
confirmă rezultatele sufragiului;
g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea
funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi
Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a
Preşedintelui României;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea
referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de
către cetăţeni;
k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui
partid politic;
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.
Curtea Constituţională a României, aceasta pronunţă decizii, hotărâri şi
emite avize
Curte Constituţională
inamovibilitate;
neconstituţionalitate intrinsecă şi extrinsecă;
156
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
Teste de evaluare/autoevaluare
157
Bibliografie obligatorie
158