Sunteți pe pagina 1din 8

Strategia Lisabona

Creșterea inteligentă :

 Educație - Irlanda are trei niveluri de educație: primară, secundară și superioară.


Sistemele de educație sunt în mare parte sub îndrumarea Guvernului prin intermediul
Ministerului Educației și Aptitudinilor. Școlile primare și secundare recunoscute
trebuie să adere la curriculumul stabilit de autorități. Educația este obligatorie între
vârstele de șase și cincisprezece ani, iar copiii de până la optsprezece ani trebuie să
termine primii trei ani de învățământ secundar, inclusiv să dea un examen pentru
Certificat Junior.

Certificatul de Ieșire(en), primit după doi ani de studiu, este ultimul examen al ciclului
secundar. Cei care doresc să urmeze învățământul superior dau de regulă acest examen,
accesul la cursurile universitare fiind în general permis pe baza celor mai mari șase note
primite la acest examen. Diplomele de educație superioară sunt conferite de cel puțin 38
de instituții de învățământ superior, inclusiv colegiile constituente sau colegiile legate ale
șapte universități, plus alte instituții desemnate de Consiliul pentru Învățământ Superior și
Diplome de Pregătire.

Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, coordonat de OCDE, clasează


Irlanda pe locul al patrulea la citit, pe al nouălea la științe și pe al treisprezecelea la
matematică între țările OCDE, pe anul 2012. În 2006, elevii irlandezi de 15 ani au fost
clasați pe locul al doilea în UE la capitolul alfabetizare la citire/lectură. Irlanda are cel mai
mare număr de universități în Top 500 pe cap de locuitor. Învățământul primar, secundar și
superior sunt toate gratuite în Irlanda pentru toți cetățenii Uniunii Europene. Se plătesc
însă serviciile pentru studenți și examinările cu certificare.

 Cercetare și inovare - Sectorul de producție irlandez, care contribuie cu 25% la PIB


și angajează peste 44.000 de persoane, atât direct, cât și indirect, este esențial pentru
succesul economic al Irlandei. După ce a înregistrat pierderi semnificative de locuri de
muncă, în prima parte a recesiunii, gradul de ocupare al forței de muncă în industria
prelucrătoare a crescut cu peste 35.000 de angajați, în ultimii cinci ani.

Această creștere a avut loc în toate sectoarele, de la inginerie și IT&C, până la


dispozitive medicale și produse farmaceutice, produse alimentare și băuturi, bunuri de
consum și de protecția mediului.
Sectorul de producție irlandez cuprinde în prezent 9 dintre cele mai importante 10
companii farmaceutice la nivel mondial, 8 din primele 10 companii de automatizare de pe
glob și 18 dintre cele mai importante companii de tehnologii medicale. În același timp
însă, jumătate din companiile de tehnologie medicală sunt deținute de proprietari
irlandezi, din rândul cărora o gamă largă de firme, care dețin tehnologie de vârf, și-au
extins aria de acoperire în întreaga lume.

Cu toate acestea, companiile de producție irlandeze nu numai că vor fi grav afectate de


Brexit dar și de progresele în tehnologiile disruptive și în digitizare, care se produc într-un
ritm foarte rapid. De aceea, capacitatea companiilor de a inova și de a răspunde acestor
schimbări va determina în cele din urmă viitorul lor.

Investițiile în Cercetare & Dezvoltare, în domeniile care sprijină activitățile de


producție au ajutat Irlanda să devină a doua în clasamentul mondial privind cercetarea în
domeniul nanotehnologiilor, imunologiei, al animalelor și produselor lactate, și a treia în
lume pentru știința materialelor. Și aceasta în condițiile în care IMM-urile irlandeze
indigene, care contribuie la creșterea economică a Irlandei, reprezintă peste 90% din
firmele din Irlanda.

Obiectivul general este de a sprijini atât tranziția multinaționalelor, cât și a


companiilor indigene din sectorul manufacturier, spre o producție de înaltă valoare și de a
încorpora IMM-urile în lanțurile furnizoare naționale și internaționale ale companiilor.
Acesta este un pilon cheie al strategiei Guvernului irlandez "Inovarea 2020".

Conform celor mai recente date, publicate de Biroul Central de Statistică irlandez
(CSO), companiile autohtone au cheltuit 36% din cele 4,6 miliarde de Euro investite în
inovare, în 2016, restul de 64% fiind atribuit multinaționalelor. Din cele 1,7 miliarde de
Euro cheltuite de întreprinderile irlandeze, aproape jumătate din sumă, adică 793 milioane
de Euro, au fost alocate cercetării și dezvoltării interne. Sistemul fiscal irlandez acordă
facilități pentru promovarea investițiilor în cercetare și dezvoltare, văzute ca factor de
stimulare a bunăstării economice, de către decidenții politici.

Datele arată că cele 64% cheltuieli de inovare, făcute de firmele și reprezentanțele


locale ale unor companii străine, care reprezintă mai puțin de o cincime dintre toate
companiile relevante, includ 1,4 miliarde Euro cheltuieli pentru cercetare și dezvoltare
internă.
Potrivit CSO, această distribuție a cheltuielilor pentru inovare între întreprinderile
irlandeze și cele străine, care au cel puțin 10 angajați, a rămas în linii mari cam aceeași, în
perioada 2010-2016.

Cheltuielile totale pentru inovare în Irlanda, în 2016, au înregistrat o creștere cu 22%


față de valoarea acestora din 2014, de 3,8 miliarde de Euro, iar CSO a declarat că mai
puțin de două din cinci firme au raportat cheltuieli pentru inovare în 2016.

În general, CSO arată că productivitatea muncii în Irlanda a crescut cu o rată medie


anuală de 4,5%, între 2000 și 2016, mai mult decât dublul mediei UE.

Noile cifre de productivitate anunțate de CSO, care vor fi publicate anual, arată că cea
mai mare parte a creșterii productivității sau a eficienței afacerii a fost determinată de
creșterea investițiilor de capital.

 Societatea digitală - Digitizarea producției, adesea menționată ca a patra revoluție


industrială, remodelează economia globală. Pentru ca Irlanda să rămână competitivă la
nivel global, este imperativ ca baza de producție a Irlandei să dezvolte cunoștințe și
capacități în transformarea digitală. Ca răspuns la această provocare, Guvernul
investește masiv în cercetarea și inovarea în producție, prin intermediul Science
Foundation Ireland (SFI), Enterprise Ireland și IDA Ireland. În acest sens, în ultimele
12 luni au fost înființate două noi centre de cercetare SFI cu un accent special pe
fabricație.

Obiectivele UE pentru o creștere inteligentă :

 Irlanda se numără, în continuare, printre primele 10 economii ale lumii din punct de
vedere al competitivității și inovării, în ciuda faptului că evoluția ei economică a fost
puternic afectată de criza bancară internă şi de schimbările de pe principalele piețe
externe. Economia irlandeză a depășit faza de redresare după criza economică și
cunoaște o perioadă de creștere puternică și durabilă, care a atins, în 2017, un ritm de
creștere al PIB de 7,8%, cel mai ridicat dintre țările UE.
 Piața forței de muncă continuă să funcționeze la parametri maximi, gradul de ocupare
al forței de muncă crescând cu 2,6%, în 2017. Perspectivele de creștere cu 2,4%, în
2018, și cu 2%, în 2019, vor duce la o ocupare completă a forței de muncă, rata
șomajului estimându-se că va scădea la 5,6%, în 2018, și la 4,8%, anul viitor, când se
prognozează o creștere a forței de muncă active la peste 2,2 milioane de persoane.
 Se estimează o creștere treptată a inflației globale la 0,8% în 2018, determinată în
principal de creșterea prețurilor la servicii și la energie și de 1,1% în 2019 .
 Rata abandonului școlar se menține la 5 %, fiind una dintre cele mai scăzute.
 Ponderea absolvirii studiilor superioare este de 46,6 % din întreaga populație, ceea ce
o clasează pe al doilea loc, după Luxemburg.

Inițiative majore pentru stimularea creșterii inteligente :

1. Rețelele de comunicații și informații digitale sunt prezente în orice regiune,


înregistrând internet de mare viteză. Eurostat a raportat că 82% de gospodării
irlandeze aveau în 2013 acces la Internet, față de media UE de 79% dar numai 67%
aveau acces de mare viteză.
2. Politica își propune să se reorienteze în materie de cercetare, dezvoltare și inovare,
către domenii care prezintă provocări majore pentru societate și să consolideze toate
verigile din lanțul inovării, de la cercetare fundamentală la comercializare.

Tineretul în mișcare :

 Să-i ajute pe studenți și pe stagiari să studieze în străinătate, aceștia având acces la


programe de schimb intercultural, acumulând cunoștințe noi și beneficiind de proiecte
la diverse universități din Europa.
 Posibilitatea de acumula experiență și a-i pregăti pentru piața muncii.
 Să le ofere o egalitate de șanse în excelența lor academică, astfel studenții să nu fie
diferențiați din punct de vedere al rasei, sex, religie sau altele.

Creșterea durabilă :

 În Irlanda se pune accent pe obținerea informațiilor privind calitatea aerului


înconjurător pentru a sprijini procesul de combatere a poluării aerului şi a
disconfortului cauzat de acesta, precum şi pentru a monitoriza pe termen lung
tendințele şi îmbunătățirile rezultate în urma măsurilor luate la nivel național şi
european.
 Irlanda dorește să protejeze speciile care nu ar putea supraviețui în mod independent
pe teritoriul său, de exemplu șerpii.
 Folosirea energiilor alternative precum energia verde.
 Utilizarea unor surse de energie regenerabilă va căuta modalități de a stoca energia și
proceduri pentru gestionarea mai eficientă a energiei.
 Irlanda, care este centrul european pentru mai multe dintre cele mai mari companii de
IT și internet din lume, a reușit să reunească peste 60 de ingineri și operatori ai
centrelor de date la sediul Eaton din Dublin în mai 2019, pentru a afla că inovațiile din
tehnologia energiei și deschiderea pieței energetice pot însemna că, în loc de doar a
cere energie, organizațiile pot susține rețeaua, pot fi compensate pentru acest lucru și
pot crea o strategie pentru energie regenerabilă participând la modelele de Rezervă
pentru menținerea frecvenței (FCR) și de Răspuns de frecvență ferm (FFR), care ajută
furnizorii de energie să echilibreze cererea de energie în perioadele de vârf.

Majoritatea organizațiilor au deja activele existente și infrastructura energetică pentru


a participa la aceste piețe, respectiv o sursă de alimentare neîntreruptibilă (UPS), folosită
ca sursă de alimentare de rezervă.

 Într-o lume în care din ce în ce mai multe organizații vor trece la surse de energie
regenerabilă, tehnologia Eaton are potențialul de a face o diferență semnificativă. Așa
cum a declarat Forde( lider de segment, centru de date și IT pentru regiunea EMEA în
cadrul Eaton), „cu această infrastructură UPS, puteți începe procesul de ecologizare a
rețelei naționale”.
 Cererea internă, care a crescut cu circa 2,6% în 2022, se așteaptă să-și continue
creșterea în 2023 cu aproximativ 4,3%. Creșterea modestă a cererii interne din 2022 a
reflectat o investiție slabă în echipamente, comparativ cu cea din anul 2017. Celelalte
componente ale cererii interne, inclusiv cheltuielile de consum, consumul
guvernamental și investițiile în construcții au fost mai puternice.

Obiectivele UE pentru o creștere durabilă :

 Emisiile totale de gaze cu efect de seră în anul 2019 pentru Irlanda, constituiau
aproximativ 60 000 kilotone de CO2, astfel în anii următori s-a urmărit să se reducă
emisiile chiar și cu 40%.
 ESB, Ervia și Airtricity sunt cei trei principali furnizori de electricitate și de gaze din
Irlanda. Există 19,82 miliarde de metri cubi de zăcăminte confirmate de gaz. Extracția
gazelor naturale se făcea în trecut în Kinsale Head până la epuizarea zăcământului.
Câmpul gazifer Corrib trebuia să intre în funcțiune în 2013-2014. În 2012, câmpul de
la Barryroe a fost confirmat cu o rezervă de până la 1,6 miliarde de barili, cu circa 160
până la 600 milioane recuperabili. Acesta ar putea furniza Irlandei întregul necesar de
energie timp de până la 13 ani, după începerea extracției în 2015-2016. Există eforturi
importante de a crește utilizarea energiei sustenabile și regenerabile, îndeosebi cu
energie eoliană, cu numeroase ferme eoliene în construcție, unele în scop de export.
Autoritatea pentru Energie Sustenabilă din Irlanda (SEAI) a estimat că 6,5% din
necesarul de energie al țării pe 2011 este produs din surse regenerabile. SEAI a
raportat și o creștere a eficienței energetice în Irlanda cu o reducere cu 28% a emisiilor
de carbon pe gospodărie față de anul maxim (2005) până în 2013.
 Conform raportului SEAI “Energy Security in Ireland 2020”, Irlanda este una dintre
cele mai dependente de importuri din UE, în mare parte din cauza dependenței sale de
importurile de petrol și gaze.

Dependența de importuri a țării a fost de 67% în 2018, în scădere față de o medie de


89% între 2001 și 2015, îmbunătățirea datorându-se în principal producției de gaz de la
Corrib și utilizării tot mai mari a energiei regenerabile indigene.

În perspectiva anului 2030, înlocuirea în continuare a petrolului și a gazelor importate


cu eficiența energetică și cu aprovizionarea cu surse regenerabile indigene ar îmbunătăți
scorul viitorului Irlandei în materie de securitate energetică.

Inițiative majore pentru stimularea creșterii durabile :

1. O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor .

Pentru a trece la o economie care utilizează resursele în mod eficient şi emite mai
puțin CO2, se lucrează la reducerea dependenței creșterii economice de resurse şi energie,
în special prin: reducerea emisiilor de CO2, îmbunătățirea securității energetice și
reducerea cantității de resurse utilizate.

2. O politică industrială adaptată erei globalizării.

UE are nevoie de o politică industrială care să sprijine întreprinderile, în special pe


cele mici, în eforturile lor de adaptare la globalizare, de depășire a crizei economice şi
de trecere la o economie cu emisii scăzute de CO2. Irlanda face acest lucru anume
sprijinind spiritul antreprenorial, pentru ca întreprinderile europene să devină mai
performante şi mai competitive și prin asigurarea tuturor elementelor lanțului valoric din
ce în ce mai globalizat, de la accesul la materii prime la serviciile post-vânzare.
Creșterea favorabilă incluziunii :

 O rată mai mare de ocupare a forței de muncă asigură coeziunea economică, socială și
teritorială a Irlandei, astfel încât indicatorul specific a constituit o pondere de 62% în
anul 2014, atât pentru bărbați, cât și pentru femei cu vârsta de peste 55 de ani.
 Programul Socrate susține cooperarea europeană în toate domeniile de educație, sub
diferite forme : mobilitatea - deplasare pe teritoriul Europei; organizarea de proiecte
comune; dezvoltarea de rețele europene - diseminarea de idei şi bune practici;
realizarea de studii şi analize comparative.

În practică, Programul Socrate oferă burse de studiu, pentru predat sau a urma un curs
de formare profesională într-o altă țară. Oferă sprijin pentru instituțiile de învățământ
privind organizarea de proiecte de predat şi de schimb de experiențe şi ajută asociațiile şi
ONG-urile la organizarea de activități educaționale, etc.

Una dintre acțiunile Programului Socrate este Grundtvig, care urmărește în primul
rând îmbunătățirea calității educației profesionale a adulților şi, de asemenea, promovarea
schimbului şi cooperării pentru facilitarea oportunităților şi accesului la învățarea pe tot
parcursul vieții pentru cetățenii UE.

 În Irlanda, majoritatea angajatorilor şi a angajaților (cu vârste de peste 16 ani) plătesc


contribuții de asigurări sociale către Fondul Național de Asigurări Sociale.
Contribuțiile de asigurări sociale vă dau dreptul la o serie de prestații care sunt
administrate de Departamentul pentru Protecție Socială. Așadar, este important ca noul
angajator să fie informat cu privire la Numărul individual pentru Servicii Publice
(PPS) deoarece astfel va exista siguranța înregistrării contribuțiilor dumneavoastră de
asigurări sociale combinate, iar dreptul dumneavoastră la prestații va fi protejat pentru
viitor.
 Libera circulație a lucrătorilor este un drept fundamental care permite cetățenilor unui
stat membru al Uniunii Europene să lucreze într-un alt stat membru în aceleași condiții
ca şi cetățenii statului membru gazdă. La momentul actual orice imigrant în Irlanda se
poate angaja în aceleași condiții ca şi cetățenii irlandezi, fără să mai fie necesară
obținerea unei autorizări de angajare.
Obiectivele UE pentru o creștere economică favorabilă incluziunii :

 Rata abandonului școlar are un indicator destul de mic față de limita impusă, astfel
constituind 5% și clasându-se pe locul 4 după Croația, Lituania și Slovenia.
 Pe primul loc în clasament privind ponderea națională în rândul absolvenților de studii
superioare se află Irlanda cu un procent de 8,6%. Conform datelor din 2021, mai mult
de jumătate dintre persoanele cu vârste între 25 și 34 de ani au avut un nivel de studii
terțiar în 2020: Luxemburg (61%), Irlanda și Cipru (ambele 58%), Lituania (56%) și
Țările de Jos (52%).
 Procentul de copii expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială (AROPE) în UE
în 2018 corespunzător Irlandei este de 23,9%.

Inițiative majore pentru stimularea creșterii favorabile incluziunii :

1. Agenda economică, socială și culturală a Irlandei își propune: să ajute cetățenii să


dobândească noi competențe, să se adapteze la schimbările de pe piața muncii şi să se
reorienteze profesional , să modernizeze piețele muncii, pentru a spori productivitatea
muncii şi rata de ocupare a forței de muncă, pentru a reduce șomajul şi pentru a
asigura durabilitatea modelelor sociale europene.
2. Instituirea unei platforme europene de combatere a sărăciei prin care își propune: să
asigure coeziunea economică, socială şi teritorială, să garanteze respectarea drepturilor
fundamentale ale persoanelor care suferă de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale şi
să le asigure acestora un trai demn şi un rol activ în societate, să sprijine măsurile care
favorizează integrarea în comunitate, formarea şi inserția profesională şi accesul la
protecție socială.

S-ar putea să vă placă și