Dobrinka Parucheva - en

Translated from English to Romanian - www.onlinedoctranslator.
com
Vedeți discuțiile, statisticile și profilurile de autori pentru această publicație la:https://www.researchgate.net/publication/287644727
Rețeaua puterii și puterea rețelelor: elitele politice din România și Bulgaria la

sfârșitul secolului al XIX-lea și rețelele lor
Capitol· ianuarie 2011
CITARE CITEȘTE
1 220
1 autor:
Dobrinka Parusheva
Universitatea din Plovdiv „Paisii Hilendarski”
40PUBLICAȚII26CITAȚII
VEZI PROFIL
Unii dintre autorii acestei publicații lucrează și la aceste proiecte conexe:
Încadrarea crizei financiare și a protestului: Europa de nord-vest și de sud-estVizualizați proiectul
Moștenire și memorieVizualizați proiectul
Tot conținutul care urmează acestei pagini a fost încărcat deDobrinka Parushevala 24 martie 2016.
Utilizatorul a solicitat îmbunătățirea fișierului descărcat.

4
Rețeaua puterii și puterea rețelelor: elite

politice și rețelele lor la sfârșitul secolului
al XIX-lea în România și Bulgaria*
Dobrinka Parusheva
Nu există nicio îndoială asupra importanței rețelelor sociale în care acționează

politicienii. Rețelele au o influență crucială atât pentru formarea, cât și pentru
reproducerea elitei politice.1Englezii numesc aceste fire vizibile și invizibile
care susțin fiecare societate și fiecare partid politic
* Acest text se bazează pe câteva dintre ideile principale pe care le-am prezentat în
cartea mea despre istoria socială a elitei politice din România și Bulgaria. Vezi Dobrinka
Parusheva,Правителственият елит на Румъния и България, втората половина на XIX
и началото на XX век. Социална история[Elita guvernamentală din România și
Bulgaria. A doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Istorie
socială], Sofia: Institutul de Studii Balcanice, 2008, în special Ch. 3: Argumentum. The
Elite Networks, pp. 141-208. Sunt recunoscător tuturor participanților la conferința de la
Corfu, 1-2 octombrie 2009 pentru comentariile și sugestiile lor. Mulțumiri speciale lui
Vincent Duclert, Tassos Anastassiadis, Fikret Adanir, Nathalie Clayer și Marc Aymes.
1 Trebuie să subliniez că atunci când folosesc termenii de rețea și societate de

rețea, îl urmăresc pe Fernand Braudel și, într-o oarecare măsură, pe Georg Simmel,
mai degrabă decât lectura sociologilor din a doua jumătate a secolului XX. Înclinația
către Braudel provine nu numai din faptul că această din urmă teorie pare a fi mai
potrivită societăților industriale și postindustriale, ci și din libertatea mai mare
oferită de Braudel, precum și din posibilitatea de a-și adapta înțelegerea la diferite
perioade istorice. Vezi Fernand Braudel,Civilizație materială, economie și capitalism,
xVe-xVIIIe siècle, vol. 2,Les jeux de l'échange, Paris: Armand Colin, 1979 (în special
cap. 5, unde vorbește despre societate ca un set de decoruri) și Georg Simmel,
Soziologie. Untersuchungen über die Formen der Vergesellschaftung, Frankfurt pe
Main: Suhrkamp, 1992 (în special Ch. 3 despre intersecțiile cercurilor sociale).
142 SOCIETATE, POLITICA ŞI FORMAREA STATULUI ÎN EUROPA DE SUD-EST ÎN TIMPUL SEC. XIX.
„rădăcinile stejarului”. În bulgară, termenulshurobadzhanashtina (imposibil de

tradus literal, dar aproape de „nepotism” în sens) este obișnuit și de obicei
încărcat negativ. Cu toate acestea, există și o latură pozitivă a acestui
fenomen: „Un Consiliu de Miniștri funcționează bine atunci când este format
din prieteni, din oameni care se cunosc și au încredere unii în alții”. Cel care a
făcut această afirmație ar trebui să știe cel mai bine, pentru că Grigor
Nachovici a fost politicianul bulgar cu cea mai lungă prezență în numeroase
guverne până la Primul Război Mondial.2
Istoricii cred că, atunci când creșterea administrației de stat atinge
niveluri cum s-a întâmplat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în
Balcani, aceasta duce de obicei la o mașinărie politică oficializată și
eficientă și lasă puțin loc pentru influența informală. Cu alte cuvinte, se
presupune că cu cât o societate este mai modernă, cu atât rețelele
informale ar trebui să fie mai puțin importante în funcționarea politicii. Cu
toate acestea, în Balcani, rețelele sociale de diferite tipuri au continuat să
influențeze viața politică cel puțin până la Primul Război Mondial. Această
situație a apărut datorită creării (sau transformării în cazul românesc) și
creșterii simultane a sistemului administrativ, chiar dacă profesionalizarea
acestuia a fost fie minimă, fie complet lipsită, deoarece posturile într-un
aparat de stat erau considerate sinecure.3Jocul din aceste circumstanțe a
mers mână în mână cu formarea elitei politice din Balcani.
Într-un scurt capitol, nu se poate face decât să identifice subiecte cheie

legate de vastul subiect al rețelelor guvernamentale de elite din România și
Bulgaria la sfârșitul secolului al XIX-lea. Deoarece partea de partid politic a
poveștii a fost bine acoperită în literatura existentă, prefer să mă concentrez
2 Grigor Nachovici (1845-1920) a fost membru al Consiliului 14 Bulgar al

Miniștri (din 33 în total) din 1879 până în 1901, numiți de obicei ca ministru de
finanțe sau afaceri externe; a fost, de asemenea, unul dintre membrii fondatori ai
Partidului Conservator, ulterior Partidul Popular. După 1901 a decis să stea departe
de politică. Citat dintr-o scrisoare scrisă de Nachovich către Nayden Benev, 14/26
septembrie 1890,Arhiva istorică bulgară(în continuare:BHA), f. 14 (Grigor
Nachovici), op. 1, au 29, p. 5-6.
3 A se vedea Andreas Lyberatos, în acest volum, pentru cazul bulgar.
WEEBUL PUTERII ȘI PUTEREA WEBS-urilor 143
aici pe rețelele informale, apolitice, mai degrabă decât pe cele

politice și vom detalia unele dintre ele: pe de o parte, cele bazate
pe prietenii școlare și contacte de afaceri și, pe de altă parte,
rețelele familiale; între ele, voi discuta câteva cazuri de relații
patron-client. Au fost luate în considerare două unități de analiză:
166 de miniștri români și 108 bulgari care au participat la
guvernele națiunii lor din, respectiv, 23 ianuarie 1862 (când a
preluat mandatul primului guvern al României unite) și, respectiv,
5 iulie 1879 (data numirii). a primului guvern bulgar după
guvernarea temporară rusă în urma războiului ruso-turc din
1877-1878), până în 1916 și 1915, când fiecare dintre cele două țări
a intrat în Primul Război Mondial.
Adresându-mă rețelelor acestor oameni, îmi propun să
răspund la următoarele două întrebări. În primul rând, pe ce fel
de capital social și cultural4s-au bazat membrii ambelor elite? În
al doilea rând, cum s-au influențat reciproc diferitele tipuri de
rețele din România și Bulgaria? Adică, ce a fost mai întâi –
rețelele de tip politic sau apolitic? Consider că răspunsurile la
aceste întrebări sunt importante, căci elita nu este doar un
obiect, ci și unul dintre principalii subiecți (actori) ai
modernizării în Balcanii secolului al XIX-lea. Rezultatul
schimbărilor sociale și politice majore din acea perioadă a
depins în mare măsură tocmai de membrii guvernului, a căror
luare a deciziilor a fost, la rândul lor, influențată fără îndoială
de istoria lor personală.
4 Aici mă refer la capitalul social și cultural în înțelegerea lui Pierre

Bourdieu, care a făcut distincția între patru tipuri principale de capital – economic,
cultural, social și simbolic. Deși câteva dintre lucrările sale influente ar fi relevante
aici, el și-a dezvoltat teoria spațiului social (și distincția de clasă) înLa Distinctie.
Critica sociale du jugement, Paris: Minuit, 1979.
Principiul cravatei5
Prieteniile stabilite în anii de educație sunt importante în viața tuturor

oamenilor. Este valabil și pentru politicieni? Faptul că unii politicieni au
studiat în același loc și în același timp a influențat procesul de formare
a grupurilor politice? Pentru prima generație de politicieni români –
cei care au participat sau au asistat la evenimentele din 1848 și la
procesul de unire, este greu de făcut vreo generalizare deoarece
aproximativ 2/3 dintre ei au studiat la Paris. Totuși, se pare că aproape
toți participanții la evenimentele din 1848 (ex. Ion și Dumitru Br.A
tianu, Nicolae si Constantin Kretzulescu, Constantin Rosetti)6au fost la
Paris în anii 1830 sau la începutul anilor 1840, întâmpinând noile
evoluții și tendințe din știință și politică, în timp ce Europa Centrală a
fost alegerea politicienilor români din prima generație cu vederi
moderate sau mai conservatoare, precum Manolache C. Epureanu,
Petre Carp, George Manu și Theodor Rosetti.7
5 Această formulare este comună în limbajul britanic și se referă la bărbații care au participat
aceeași facultate sau universitate. Îmi asum libertatea de a-l folosi pentru a desemna un
„peisaj” diferit de dragul prezentării.
6 Ion BrAtianu (1821-1891) a fost de mai multe ori ministru și prim-ministru al
României – în 1876-1877, 1878-1879, 1879-1880 și 1881-1888. Împreună cu
fratele său, Dumitru BrAtianu (1818-1892), a fost printre fondatorii Partidului
Liberal din România. A fost unul dintre cei mai influenți (poatecelcei mai
influenţi) politicieni români la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Nicolae Kretzulescu (1812-1900) a fost de mai multe ori membru al Consiliului de
Miniștri din 1862 până în 1880 și prim-ministru în 1862-1863, 1865-1866.
Constantin Kretzulescu (1809-1884) a fost prim-ministru și ministru al Justiției în
1867. Ambii frați s-au numărat printre liderii revoluției din 1848, iar Constantin a
fost și membru al guvernului provizoriu.
Constantin Rosetti (1816-1885) a fost un lider al evenimentelor din 1848 și un
participant activ la mișcarea pentru unificarea celor două Principate dunărene în
anii 1850. Mai târziu a devenit lider al liberalilor radicali împreună cu Ion BrAtianu,
și ambii au jucat un rol major în crearea Partidului Liberal în 1875. 7 Manolache C.
Epureanu (1820-1880) a fost prim-ministru în 1870 și 1876. Deși a fost lider al
Partidului Conservator în anii 1880, a fost la un alt moment al vieții sale unul dintre
fondatorii Partidului Liberal și în 1875.
Petre Carp (1837-1919) a fost de multe ori ministru al Afacerilor Externe și al
Educației, precum și prim-ministru în 1900-1901 și în 1910-1912. El era unul
În Bulgaria, au existat exemple mai explicite de prietenii „academice”

care au jucat un rol în evoluțiile politice. De exemplu, Vasil Radoslavov și
Dimitar Vachov s-au născut în același oraș, Lovech, în 1854 și în 1855; au
fost împreună la liceu la Pisek (1872-1873), iar mai târziu, în 1881-1882, și-
au luat doctoratul în drept de la Universitatea din Heidelberg.8În plus,
amândoi au primit burse de stat pentru șederea lor la Heidelberg. Se
poate presupune că Radoslavov – pe atunci membru al Parlamentului – a
făcut lobby pentru ca Vachov, deja un prieten de-al său, să primească
această bursă (și a votat și pentru propria sa părtășie).9Ținând cont de
aceste informații, faptul că Dimitar Vachov a fost unul dintre cei mai
apropiați partizani ai lui Radoslavov și ai Partidului său Liberal nu este o
surpriză.
Cu un an universitar mai devreme, în 1880-1881 și din nou la
Heidelberg, încă doi viitori miniștri bulgari – Stoyan Danev și
dintre cei mai proeminenti membri aiJunimeacerc, care fusese apropiat

Partidului Conservator și i s-a alăturat în cele din urmă la începutul secolului
XX. În 1907-1913 Carp era liderul conservatorilor din România.
George Manu (1833-1911) a fost de mai multe ori ministru de război, prim-ministru în
1889-1891 și unul dintre membrii de frunte ai Partidului Conservator.
Theodor Rosetti (1837-1923) a fost unul dintre fondatoriiJunimeacerc și
prim-ministru în 1888-1889.
8 Vezi și Dobrinka Parusheva, 'Новото поколение в българския
политически елит в края на XIX век. Млади, образовани в „Европа”,
приятели' [Noua generație a elitei politice bulgare la sfârșitul secolului al
XIX-lea. Tânăr, educat în „Europa”, Prieteni],la fel,Alexandre Kostov și
Roumiana Preșlenova (eds),И настъпи време за промяна. Образование
и възпитание в България, XIX-XX век[Și a venit vremea schimbării.
Educația în Bulgaria, secolele XIX și XX], Sofia: Institutul de Studii
Balcanice, 2008, pp. 156-170.
Vasil Radoslavov (1854-1929) a fost liderul Partidului Liberal (unul dintre mai multe
partide liberale din Bulgaria la începutul secolului al XIX-lea, dar singurul cu acest nume
simplu) și de multe ori ministru al Justiției sau al Educației. De asemenea, a fost prim-
ministru al Bulgariei în 1886-1887 și în 1913-1918.
Dimitar Vachov (1855-1922) a fost membru al Partidului Liberal (al lui
Radoslavov), ministru al Educației în 1899-1900 și șef al Parlamentului în 1914-1919.
9 Cf.Ivan Tanchev,Българската държава и обучението на българи в
чужбина[Statul bulgar și educația cetățenilor bulgari din străinătate], Sofia:
Editura Academică Marin Drinov, 1994, p. 20.
Constantin Pomianov10– și-au primit titlurile de doctor în drept. Fuseseră

vechi cunoștințe, petrecând timp împreună la liceul din Praga în anii
1873-1874. La întoarcerea lor în Bulgaria, împreună cu Yakov Gerov, au
deschis un birou de avocatură. Înainte de această întoarcere, Stoyan
Danev se îndreptase spre Paris, unde a studiat științe politice timp de doi
ani (1881-1883). Alți doi tineri bulgari studiau atunci la aceeași școală
superioară din Paris: Alexander Lyudskanov și Anton Frangya urmau, de
asemenea, să devină parte din elita politică a țării lor.11Legăturile strânse
stabilite de acești patru tineri la Praga, Heidelberg și Paris au contribuit,
fără îndoială, la prietenia lor politică mai târziu, când toți au devenit
membri ai conducerii Partidului Liberal Progresist.
Un alt tânăr bulgar (și viitor ministru) a fost în aceeași școală de
administrație la Paris, împreună cu Danev, Lyudskanov și Frangya.
Numele lui era Hristo Belchev. A rămas în afară de ceilalți trei
studenți și mai târziu s-a alăturat guvernului Partidului Național
Liberal ca ministru al finanțelor, deși fără prea mult interes pentru
politică.12Cazul său demonstrează că studiul în același loc, în
același timp, nu duce întotdeauna la prietenie și duce la comun
10 Stoyan Danev (1858-1949) a fost membru al Partidului Liberal Moderat din

Dragan Țankov și liderul său din 1899, când partidul a fost redenumit Partidul
Progresist Liberal. A fost numit prim-ministru în 1901-1902, 1902-1903 și în
1913, iar ultimul său guvern a fost acuzat de începutul celui de-al doilea război
balcanic.
Constantin Pomianov (1850-1913) a fost ministru al Justiției în 1883-1884
și membru al Partidului Liberal Progresist, deși a trecut în Partidul Popular
Liberal (al lui Stefan Stambolov) la începutul secolului XX. 11 Stoian Danev,
Мемоари[Memorii],Sofia: Editura Academică Marin Drinov, 1992, p. 55
mp
Alexander Lyudskanov (1854-1922) a fost de mai multe ori ministru (al
comerțului, agriculturii și afacerilor interne) în guvernele liberale moderate, unul
dintre fondatorii și membrii de frunte ai Partidului Liberal Progresist în 1898 și
ginerele lui Drăgan Tsankov. , fost lider al liberalilor moderati.
Anton Frangya (1856-1917) a fost membru al Consiliului de Miniștri în 1911-1913 și
liberal moderat, ulterior membru activ al Partidului Liberal Progresist. 12 Hristo Belchev
(1857-1891) a fost ministru de finanțe în guvernul lui Stefan Stambolov în 1890-1891. A
fost ucis într-o tentativă de asasinare greșită asupra primului ministru Stambolov de
atunci, la 15 martie 1891. Stambolov a supraviețuit acestei prime încercări, dar o a doua,
în 1895, a avut succes.
ideile politice și apartenența la partid. Un alt exemplu din Bulgaria

este calea suprapusă a lui Teodor Teodorov și Dimitar Tonchev: în
ciuda faptului că au studiat dreptul la Odesa în același timp, nu au
devenit prieteni apropiați și nici nu au împărtășit idei politice mai
târziu. Și, ar trebui să adaug, au fost împreună la liceu din orașul
Nikolaev, înainte de a merge la universitate.13La fel, în România frații
Nicolae șiŞtefan Golescu a studiat împreună cu Ioan Cantacuzino la
pensiunea privată a lui Rudolf Toepfer din Geneva în anii 1820, dar
acest fapt nu i-a făcut prieteni politici: frații Golescu se numărau
printre liberalii celebri, alături de Rosetti și Br.Atianu, iar Cantacuzino
a fost unul dintre fondatorii cercului intelectual (și politic) conservator
Junimeaîn Iaşi.14Aceste exemple susțin ideea că rețelele de prieteni
create în anii studenției nu au fost singurele care au influențat
formarea elitei politice în statele balcanice moderne și, prin urmare,
viața politică de acolo.
Legătura de numerar
Mult mai frecvente au fost rețelele de afaceri de care se bucurau politicienii și

printre politicieni. Politica și afacerile merg mână în mână nu a fost
13 Teodor Teodorov (1859-1924) a fost un membru marcant al Partidului Popular

în Bulgaria (succesorul vechiului partid conservator). După Primul Război Mondial, a fost de mai
multe ori ministru al justiției și finanțelor și prim-ministru.
Dimitar Tonchev (1859-1937) a fost ministru al Justiției, Comerțului și Agriculturii,
Afacerilor Externe și Finanțelor într-o serie de guverne. A fost membru al Partidului
Liberal (al lui Radoslavov) până în 1904 când a înființat Partidul Tânărului Liberal, care a
avut o influență destul de limitată asupra politicii bulgare. Vezi paragraful despre relațiile
patron-client din acest text.
14 Nicolae Golescu (1810-1877) a participat la revoluția din 1848 și la mișcarea
pentru unificare din anii 1850 și a devenit un potențial candidat la domnie. A fost
prim-ministru în 1868, un liberal radical și unul dintre liderii putsch-ului împotriva
principelui Alexandru Ion Cuza în 1866.
Ştefan Golescu (1809-1874) a fost membru al comitetului revoluționar în 1848 și
activ în timpul procesului de unire. Ca și fratele său, Nicolae, a fost un liberal radical
și unul dintre liderii putsch-ului împotriva domnitorului Alexandru Ion Cuza în 1866.
A fost și prim-ministru în 1867-1868.
nou în Balcanii de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Deja în 1847 exista o

singură fabrică de producție de sticlă în Serbia, care a fost înființată și
deținută de Avram Petronievich, pe atunci ministrul afacerilor externe.
15În Bulgaria, în primii ani de după eliberare, primele societăți pe
acțiuni au devenit baza viitoarei simbioze între interesele politice și
economice – de aceea celebrul politician bulgar Drăgan Țankov a
numit partidele politice societăți pe acțiuni.16BrADinastia Tianu și
clanul lui Emil Costinescu din România, precum și inițiativele comune
ale membrilor Partidului Popular din Bulgaria oferă bune ilustrații ale
unei asemenea simbioze.
Ion BrAtianu deținea mai multe moșii de mărime medie, dar foarte
profitabile, unde se produceau struguri, fructe și vin.17În timpul generației
lor, frAfrații tianu, Ion și Dumitru, au fost nevoiți să-și împartă energia
între treburile de stat și cele private. În generația următoare, însă, se
poate observa un fel de diviziune a muncii: Ionel, fiul cel mare, nu a
participat oficial la nicio afacere; Vintila si Constantin (Dinu) au fost
membri ai consiliului de administratie a multor banci, firme, fabrici etc.18
Ioan A. Cantacuzino (1825-1898) a fost membru alJunimeacerc, un grup

intelectual conservator moderat. A ocupat funcția de ministru al finanțelor în 1870,
dar s-a distanțat de viața politică după aceea.
15 Traian Stoianovici,Lumi balcanice. Prima și Ultima Europă, New York și
Londra: ME Sharpe, 1994, p. 101.
16 Cf.BHA(Biblioteca Naţională), f. 12, au 58 (memoriile lui Nedyalka Lyudskanova,
fiica lui Dragan Tsankov), p. 38.
Dragan Țankov (1828-1911) a fost un renumit jurnalist bulgar în timpul
Renașterii bulgare și a devenit, după restabilirea statului bulgar în 1878, unul
dintre cei mai influenți politicieni liberali, alături de Petko Karavelov, Petko
Slaveykov și alții; a fost adesea numit „bunicul Tsankov” în sfera publică. A fost
un liberal moderat, fondator al Partidului Liberal Progresist la sfârșitul
secolului al XIX-lea și a servit ca prim-ministru bulgar în 1880, 1883 și
1883-1884.
17 Apostol Stan,GrupArişi curentele politice în România între Unireşi Independent
ţă,1859-1877[Grupuri și tendințe politice în România de la unire la independență,
1859-1877], București: EdituraŞtiinţificla fel dei EnciclopedicA,1979, p. 41-42.
18 Samson Madievskiy, 'О сращивании политической елиты с экономической в

Румынии эпохи домонополистического капитализма' [Despre împletirea elitelor
politice și economice din România în perioada premonopolistică
Un alt grup liberal, condus de Emil Costinescu, a fost un rival de succes al FrA
tianu clan. Costinescu a fost unul dintre primii care au creat carteluri în
industria românească; de asemenea, el deținea mai multe moșii, așa că, deloc
surprinzător, până în 1915 averea sa se ridica la aproximativ 60 de milioane de
lei românești.19Ceea ce a unit ambele clanuri a fost interesul lor pentru Banca
Națională a României, creată în 1880, și pentru Compania de Credit Agricol
Țărănesc, o a doua instituție financiară importantă din țară: acestea erau
cetăți economice extrem de importante ale Partidului Liberal, precum și
conducerea lor. a fost mereu în mâinile unor membri marcanți ai partidului,
precum Vintila BrAtianu, Ion Ghika, Dimitrie Sturdza, Ion CAmpineanu, Emil
Costinescu, and Eugeniu Carada.20
Și în Bulgaria, contactele de afaceri ale politicienilor, pe de o parte, și între
politicieni, pe de altă parte, au fost suficient de vizibile. Acesta a fost
Capitalism], înПроблемы истории стран Юго-Восточной Европы. Политика,

культура, историография[Probleme în istoria țărilor din Europa de Sud-Est.
Politică, cultură, istoriografie], ChişînAtu:Ştiinţa, 1989, p. 90-91.
Ion I. (Ionel) BrAtianu (1864-1927) a fost fiul lui Ion BrAtianu și un membru
marcant al Partidului Național Liberal. A fost liderul partidului din 1909 până la
sfârșitul vieții și a servit de multe ori ca membru al Consiliului de Miniștri al
României; a fost, de asemenea, prim-ministru în 1908-1909, 1909-1910, 1914-1916,
precum și după primul război mondial. Frații săi mai mici, Vintila și Constantin, au
aparținut și ei la conducerea Partidului Liberal.
19 VN Vinogradov,Румыния в годы первой мировой войны[România în anii
primului război mondial], Moscova: Nauka, 1969, p. 16-17.
Emil Costinescu (1844-1921) a fost membru al Partidului Național Liberal și
redactor-șef al ziarului acestuia,Românul, în 1866-1882. A fost de mai multe ori
ministru al Finanțelor în guvernele liberale la începutul secolului XX. 20 Ion
Ghika (1816-1897) a fost unul dintre cei mai cunoscuți liberali din România în
anii 1860 ca lider al cercului liberal moderat și fondator al Partidului Național
Liberal în 1875. A fost prim-ministru în 1866, 1866-1867 și 1870-1871.
Dimitrie Sturdza (1833-1914) a fost un politician român liberal moderat, fondator
al Partidului Național Liberal și lider al acestuia în 1892-1909. A fost de nenumărate
ori ministru al Lucrărilor Publice, Finanțelor etc. și prim-ministru în anii 1895-1896,
1897-1899, 1901-1904 și 1907-1908.
Ion CAmpineanu (1841-1888) a fost fondator și unul dintre membrii marcanți ai
Partidului Liberal din România, de mai multe ori ministru al Finanțelor, Justiției, Afacerilor
Externe în guvernele liberale, precum și un avocat celebru.
Eugeniu Carada (1836-1910) a fost un mare om de finanțe, unul dintre membrii de
frunte ai Partidului Liberal și adesea menționat ca fiind cea mai influentă persoană din
România după rege.
mai ales cazul unora dintre membrii celebri ai Partidului Popular la

sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea: în 1895
a fost creată societatea de asigurări Balkan, în care Ivan Ev.
Geshov, Dimitar Yablanski, Mihail Madzharov și Nayden Benev au
participat în calitate de acționari. Banca Comercială Bulgară, creată
la Ruse în 1895, era cunoscută în spațiul public și sub denumirea
de „Acordul Partidului Popular”, în ciuda faptului că familiile
Geshov, Gubidelnikov și Burov erau principalii acționari abia la
începutul secolului XX.21Datorită înființării unei alte societăți pe
acțiuni în 1899, Partidul Popular a reușit să-și susțină ziarul.Mir
[Pace] într-o perioadă în care toate celelalte ziare politice se luptau
pentru supraviețuire.
Între: patroni și clienți
Un cunoscut exemplu bulgar de rețea apolitică legată de politică

este cercul lui Constantin Stoilov: a existat o puternică prietenie
21 Mai multe despre acest subiect în Martin Ivanov,Мрежовият капитализъм. Българска

търговска банка и нейните сродни дружества,1890-1914[Capitalismul
rețelelor. Bulgarian Trade Bank and Its Companies, 1880-1914], Sofia:
Gutenberg, 2010; Veska Nikolova,Между консерватизма и либерализма.
Народната партия,1894-1920[Între conservatorism și liberalism. Partidul
Popular, 1894-1920], Sofia: Vital, 2004, p. 80-81.
Ivan Ev. Gheshov (1849-1924) a fost unul dintre politicienii de frunte din
Rumelia de Est, iar după unirea acesteia cu Principatul Bulgariei în 1885, a
apărut printre conservatorii influenți și a devenit liderul Partidului Popular din
1901 până în 1920, după moarte. lui Constantin Stoilov. A fost de mai multe ori
ministru al Finanțelor și a fost prim-ministru în 1911-1913.
Dimitar Yablanski (1859-1937) a fost lider al Partidului Popular și ministru al
Lucrărilor Publice (1912-1913) în guvernul condus de socrul său, Ivan Ev.
Geshov.
Mihail Madzharov (1854-1944) a fost membru al conducerii Partidului Popular,
redactor-șef al ziarului său,Mir[Pacea], din 1894 până în 1912, și ministru al
Lucrărilor Publice în 1894-1899.
Nayden Benev (1857-1909) a fost membru al Partidului Popular și ministru al
afacerilor interne în 1896-1899.
printre el și Petko Tapchileshtov, Stefan Panaretov, Ivan Sf. Gheshov și

Petko Gorbanov, toți studenți la Colegiul Robert din Constantinopol
între anii 1867-1871.22O modalitate eficientă de a examina această
rețea este prin prisma relațiilor patron-client.
Relațiile patron-client sunt de tip vertical al rețelelor sociale, unde se
pune accent pe importanța relațiilor personale asimetrice și ierarhice; au
de obicei ceva de-a face cu politica.23Deși considerate atipice pentru
societățile moderne, rețelele patroncliente au continuat să influențeze
substanțial viața politică din ele pentru o perioadă destul de lungă de timp
și pot ajuta la explicarea unor aspecte ale modului în care au funcționat
sistemele politice din Balcani. În timpul Imperiului Otoman, oamenii
bogați și importanți din punct de vedere social din local
22 Elena Statelova și Vasilka Tankova,Константин Стоилов в полити-

ческия живот на България[Constantin Stoilov în viața politică bulgară], Sofia:
Anubis, 2001, p. 52-58;Cf.Veska Nikolova,Între..., op. cit., p. 75.
Constantin Stoilov (1853-1901) a fost un conservator și unul dintre cei mai importanți
politicieni bulgari de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 1894 a fondat Partidul Popular și a
fost conducătorul acestuia până la moartea sa. A fost de mai multe ori ministru al
Afacerilor Externe și Justiției și a fost prim-ministru în 1887 și în 1894-1896.
Petko Tapchileshtov (1854-?) a fost un descendent al faimoasei familii de comerț
Tapchileshtov din Tsarigrad (Constantinopol). Compania sa a fost condusă de frații Hristo
și Nikola Tapchileshtov. Petko era fiul lui Hristo, iar sora lui Hristina s-a căsătorit cu
Stoilov.
Stefan Panaretov (1853-1931) a fost un diplomat bulgar, primul ambasador al
Bulgariei în Statele Unite (din 1914).
Ivan St. Gheshov (1854-1932) a fost și diplomat bulgar, precum și văr cu Ivan
Ev. Geshov.
După ce și-a terminat studiile la Colegiul Robert din Constantinopol, Petko Gorbanov
(1846-1909) a devenit profesor acolo. Întors în Bulgaria, a fost un avocat și un lider al
Partidului Popular.
23 Patronajul și clientelismul însele au atras interesul ca subiect de cercetare, în
special din partea antropologilor și sociologilor din anii 1970. Pentru o trecere în
revistă cuprinzătoare a realizărilor din acea perioadă, a se vedea Shmuel Noah
Eisenstadt și Louis Roniger, „Relațiile patron-client ca model de structurare a
schimbului social”, Studii comparative în societate și istorie, 22/1, ianuarie 1980, p.
42-77. Grecia și Italia se numără printre statele europene care sunt adesea supuse
analizei, chiar și în ultimul deceniu.Cf.Orazio Lanza și Kostas Lavdas, „Dezlegarea
intereselor politice. Asociabilitatea afacerilor, părțile și politica în Italia și Grecia”,
Jurnalul European de Cercetare Politică,37, 2000, p. 2.
comunitățile obișnuiau să servească drept intermediari între guvernul

central și compatrioții lor. După imperiu și-au dat seama că rețelele lor
clientelare ar putea fi utile în dobândirea unor roluri „moderne” în
sistemul politic sau social „modern”. Deoarece aceste roluri și structuri au
fost transferate într-o societate fără infrastructura socială necesară,
dorințele clienților au depășit capacitatea patronului de a le satisface. În
Balcanii secolului al XIX-lea, partidele politice create au acționat ca patroni
la începutul noului sistem (și pentru o lungă perioadă de timp)
– de fapt, prosperitatea unui partid și longevitatea impactului său depindeau
în mare măsură de capacitatea liderilor săi de a practica patronajul față de
membrii și adepții săi.
De o importanță deosebită a fost capacitatea de a satisface apetitul
„prietenilor”. Grigor Nachovici, după cum sa subliniat deja, a fost de multe ori
ministru în diferite guverne în perioada respectivă. În memoriile sale, el
relatează că a primit aproximativ 500 de scrisori pe parcursul unui singur an,
toate solicitând posturi și locuri de muncă.24Aceasta a fost o practică obișnuită
atunci când guvernele s-au schimbat și nu numai în Bulgaria. Dar a existat un
exemplu de relație patron-client care a fost realizată la cel mai înalt nivel
posibil: clientul, Nayden Benev, a fost nominalizat pentru membru al
Consiliului de Miniștri. Despre el, unul dintre contemporanii săi a scris
următoarele: „În Bulgaria nu mai era nicio persoană necunoscută care să
devină ministru până acum. Rudă cu Stoilov și secretar al cabinetului său de
avocatură, el a ajuns într-o funcție la care aproape că nu visase niciodată”.25
Asta mă readuce în cercul lui Constantin Stoilov. A început pe

baza prieteniilor formate în anii de studenți la Robert College, iar
după aceea a fost întărită de legăturile căsătoriei și de legăturile
profesionale: Stoilov însuși s-a căsătorit cu sora prietenului său
Petko (erau copiii lui Hristo Tapchileshtov). Acest lucru l-a pus în
relație matrimonială și cu Nayden Benev, care era căsătorit cu fiica
lui Nikola, celălalt frate al bogatei familii de comercianți.
24 BHA(Biblioteca Naţională), f. 14, op. 1, au 1, p. 158.

25 Toma Vasilyov,Моят дневник[Jurnalul meu], Sofia: Editura Academică
Marin Drinov, 1994, p. 51.
Tapchileshtov, la Constantinopol. În plus, Stoilov și Benev conduceau un

birou comun de avocatură (dar acolo, din nou, relația era de tip vertical:
Benev era secretar al avocatului Stoilov). Când Stoilov a preluat postul de
prim-ministru în 1894, Tapchileshtov și Benev au devenit secretari ai
Consiliului de Miniștri.26Moartea timpurie a lui Constantin Stoilov a
provocat sfârșitul politic al cercului său apropiat. Prin urmare, consider că
această rețea ar trebui abordată ca un caz în care relațiile de prietenie s-
au intersectat cu cele clientelare, în ciuda faptului că în ea erau implicate
și legături familiale (conjugale).
Un alt tip de rețea poate fi discutat și în ceea ce privește relațiile patronclient, adică cele
bazate pe locul de origine, numite zemlyachestvoîn bulgară și funcționând ca rețele micro-
regionale între compatrioți. Un exemplu convingător de astfel de web clientelistă este Partidul
Tânărului Liberal din Bulgaria, creat de Dimitar Tonchev, în special în istoria sa timpurie. Acest
grup politic a avut un sprijin foarte puternic în micile orașe Karlovo și Kalofer, situate aproape
unul de celălalt în partea de sud a Starei planinei (sau muntele balcanic care dă numele întregii
peninsule), și aproape niciun sprijin în restul tarii. Sprijinul regional a rezultat din relațiile
personale ale liderului, care s-a născut la Kalofer, pe de o parte și care, pe de altă parte, se baza
pe propriul cerc social din Karlovo, unde a fost ales regulat ca membru al Parlamentului. În
1888, când a fost numit ministru al justiției, a început să-și creeze facțiunea. Prietenii săi politici
care au muncit din greu pentru nominalizarea și alegerea sa de succes au fost recompensați cu
generozitate cu poziții în guvernele locale, iar până în 1894 această rețea Karlovo-Kalofer făcea
mai mult parte din rețeaua lui Toncev în Partidul Liberal al lui Vasil Radoslavov, deși aparținea
în mod oficial. celui din urmă la acea vreme. Tocmai sustenabilitatea socială a acestei rețele
microregionale a dat lui Dimitar Toncev curajul de a lansa noul partid politic al Tinerilor Liberali
la începutul secolului XX; prietenii săi politici din Karlovo deși în mod formal aparținea acestuia
din urmă la acea vreme. Tocmai sustenabilitatea socială a acestei rețele microregionale a dat
lui Dimitar Toncev curajul de a lansa noul partid politic al Tinerilor Liberali la începutul secolului
XX; prietenii săi politici din Karlovo deși în mod formal aparținea acestuia din urmă la acea
vreme. Tocmai sustenabilitatea socială a acestei rețele microregionale a dat lui Dimitar Toncev
curajul de a lansa noul partid politic al Tinerilor Liberali la începutul secolului XX; prietenii săi
politici din Karlovo
26 Cf.Constantin Stoilov,Дневник,частII [Jurnal, partea a II-a], Sofia: Academic

Editura Marin Drinov, 1996, p. 127 și 143; Veska Nikolova, Între..., op. cit.,
p. 77.
aparținea acestui partid, un fenomen „ușor de explicat și de

înțeles”.27
Deși acesta nu a fost singurul exemplu de clientelism micro-
regional, realitatea politică bulgară nu a văzut o exercitare a relațiilor
patron-client la fel de viguroasă ca și Grecia vecină, de exemplu.28În
Bulgaria, „clientelismul de partid” era mai răspândit, iar relațiile de tip
personal-client erau mai puține, atât ca număr, cât și ca importanță. În
cazul Greciei, a fi parlamentar ar putea fi o afacere foarte costisitoare,
având în vedere că una dintre obligații era să devină naș pentru toți
copiii oamenilor care te-au votat. Și ar putea fi mulți: Dimitrios Rallis –
de cinci ori prim-ministru al Greciei și de multe ori deputat până la
sfârșitul secolului al XIX-lea a avut aproximativ 1000 de nai!29
Probleme de familie
Toate rețelele menționate – precum și unele nemenționate, cum ar fi

diferite cluburi și asociații sociale și culturale din care miniștrii erau
membri, de exemplu Clubul Unirii din Sofia șiAteneulsau Jockey Club
din București – au avut influența lor asupra formării elitei. Mult mai
importante pentru acest proces au fost însă diversele tipuri de relații
de familie. Ei par să fi fost întotdeauna cei mai de încredere
27 Pentru mai multe despre acest subiect, vezi Vasilka Tankova, 'За политическия живот и
политиците в Карлово в края на XIX век' [Despre viața politică și politicienii
din Karlovo la sfârșitul secolului al XIX-lea], înМестното самоуправление.
История и перспективи[Autoguvernare locală. Istorie și perspective],
Karlovo: Muzeul de Istorie, 2006, p. 8-11.
28 Despre importanța relațiilor patron-client în politica greacă, vezi, de exemplu,
Gunnar Hering,Die politischen Parteien în Griechenland, 1821-1936, vol. 1,
München: R. Oldenbourg, 1992, p. 53-114; Georges Dertilis, „Terre, paysans et
pouvoir politique”,Annales ESC, 1, 1993, p. 85-107. Pentru o sinteză a subiectului, a
se vedea recenzia cărții, Christos Hadjiiossif, 'Δημοκρατία και πελατειακές σχέσεις.
Tρεις πρόσφατες αναλύσεις της ελληνικής πολιτικής του 19ου αιώνα' [Democrație
și relații patron-client. Trei analize recente ale secolului al XIX-lea. Politica greacă],
Μνήμων,16, 1994, p. 167-197.
29 Cf.Richard Clogg,Partide și alegeri în Grecia. Căutarea legitimității,
Durham: Duke University Press, 1987, p. 4.
sursă de sprijin pentru fiecare nou sistem guvernamental, iar rolul lor în
dezvoltarea elitei este greu discutabil. Importanța lor pentru consolidarea
elitei existente și pentru reproducerea acesteia este, de asemenea, fără
îndoială. Cunoscuta exclamație a unui diplomat străin la București – „Atât
de tânăr, și deja Ghika!”30– îndreaptă atenția asupra prezenței evidente a
multor membri ai familiei Ghika la diferite niveluri ale peisajului social și
politic românesc, în măsura în care străinii o tratau ca pe o funcție (sau
titlu), și nu ca pe un nume de familie. În plus, această expresie este un
indicator indirect al importanței reale a familiei și a contactelor familiale în
domeniul politic.
Există două tipuri principale de rețele familiale, intrafamiliale și
interfamiliale. Relațiile intrafamiliale conduc într-o anumită măsură la
o delimitare a căror familii „produc” elita politică într-o singură țară.
Rețelele inter-familiale, la rândul lor, leagă membrii elitei pe
orizontală: relațiile de căsătorie între politicieni au loc dincolo de
orientările lor politice și contribuie la crearea unei elite politice
omogene.
Mai mult de jumătate dintre miniștrii români din perioada
1862-1916 erau descendenți de boieri. În unele cazuri, ei înșiși
posedau rangul de boieri, cum a fost cazul lui Grigore Balş,Theodor
Ghika, și Constantin BrAiloiu.31Prezența atâtor succesori ai boierilor în
elită presupune existența unor relații de familie variate între unii
dintre ei. De exemplu, Ion Ghika a fost văr cu frații Constantin
30 Cf.Maria Regina Romaniei,Povestea vieții mele, vol. 2, Londra: Cassel,

1934, pp. 168-169, citat în Stoycho Grancharov,Балканският свят. Идеи за
държавност, национализми и развития от началото на ХІХ век до края на
Първатой на светой св[Lumea Balcanică. Idei despre stat, naționalism și
evoluții de la începutul secolului al XIX-lea până la sfârșitul primului război
mondial], Sofia: Damyan Yakov, 2001, p. 505. Ramurile și urmașii acestei familii
sunt atât de numeroase încât ei înșiși întâmpină dificultăți în a clarifica cine
este cine în crearea unui site web de genealogie, http://ghika.net/. 31 Grigore
Balşa fost ministru de finanțe în 1863.
Theodor Ghika a fost un politician conservator moderat și ministru de finanțe în
1862.
Constantin BrAiloiu (1809-1889) a fost un politician conservator și ministru al
justiției în 1862.
și Nicolae Kretzulescu; în plus, toți trei erau veri cu Ion CAmpineanu.32

Alexandru G. Golescu, în afară de a fi un văr apropiat al lui Nicolae șiŞ
tefan Golescu, era si ruda cu fratii Kretzulescu.33Elita liberală românească
era ca o uriașă rețea de rudenie. O întrebare interesantă pe care o puteți
pune este dacă există o corespondență între rangul tatălui și apartenența
politică a fiului. Un simplu răspuns pozitiv la această întrebare ar fi
neîntemeiat, căci printre urmașii boierilor existau adepți ai tuturor
grupurilor și partidelor politice. Deși au înțeles apartenența lor la o
anumită strată (sau clasă) socială, această conștientizare nu a fost atât de
importantă atunci când se decide căreia echipă să se alăture pe terenul de
joc politic. Familia Cantacuzino oferă un exemplu puternic de familie care
a oferit politicii românești atât liberali, cât și conservatori: George
Cantacuzino și fiul său Mihail Cantacuzino erau conservatori (tatăl a fost
liderul Partidului Conservator în 1899-1907), Ioan A. Cantacuzino s-a
alăturat celJunimeacerc, în timp ce Ion C. Cantacuzino și celălalt
reprezentant al familiei dintre miniștri – Gueorgue Cantacuzino-
Rafoveanu – erau alături de liberali.34
Spre deosebire de România, creată în 1859 în urma fuziunii a două
provincii anterior autonome, Bulgaria era compusă din pământuri care
32 Informațiile vin, respectiv, de la Constantin Vladuţ,Ion Câmpineanu,

Bucureşti:ŞtiinţificA,1973; și Alexandru D. xenopol,Nicolae Kreţulescu. Prin intermediulţA
şi faptele lui, 1812-1900[Nicolae Kreţulescu. Viaţă şi fapte, 1812-1900], Bucureşti: Socec &
Co., 1915.
33 Georges Bengesco,Les Golesco, Paris: Plon, 1921; Anastasie Iordache, Gole
ştii. Loculşi rolul lor în istoria României[Familia Golescu. Locul și rolul lor în
istoria României], București: EdituraŞtiinţificla fel dei EnciclopedicA,1979,
passim.
34 George Cantacuzino (1832-1913) a fost lider al Partidului Conservator la
începutul secolului al XX-lea. A fost de mai multe ori ministru al justiției și
finanțelor și ca prim-ministru în 1899-1900 și 1904-1907.
Mihail Cantacuzino (1867-1928), fiul lui George Cantacuzino, a fost un membru
marcant al Partidului Conservator. A fost ministru al Justiției de mai multe ori înainte de
Primul Război Mondial, iar cariera sa politică a continuat și după război.
Ion C. Cantacuzino (1825-1878) a fost un liberal moderat și ministru al justiției în mai
multe guverne liberale din anii 1860.
Gueorgue Cantacuzino-Rafoveanu (1845-1898) a fost membru al Partidului
Liberal si redactor-sef al ziarului acestuia,Voinţun nationalA,în 1888-1895. El a servit
de mai multe ori ca ministru de finanțe în anii 1890.
erau parte integrantă a Imperiului Otoman și, prin urmare, nu aveau

autonomie. În consecință, Bulgaria, din nou spre deosebire de România,
nu avea nicio aristocrație tradițională, nici în rândul proprietarilor de
pământ, nici în rândul înalților funcționari. Acest lucru a explicat noutatea
relativă a elitei sale. Acesta a fost, probabil, motivul pentru numărul mai
mic de relații de familie după origine observat în rândul membrilor elitei
guvernamentale bulgare. Și acest tip de relație nu a jucat un rol important
în orientarea politică a elitei. Cel mai bun exemplu este relația dintre Ivan
Ev. Geshov și Petko Karavelov: în ciuda faptului că erau veri,35au fost
oponenți politici pe tot parcursul carierei lor politice. Cu toate acestea,
atunci când analizăm relații similare – în special între familiile bogate, cum
ar fi Cealakov, Tchomakov, Gheshov, Karavelov etc., care se bucuraseră de
un statut special în Imperiul Otoman care le permitea să colecteze taxe –
devine clar că majoritatea reprezentanților elitei origine împărtășea opinii
conservatoare. Acestea fiind spuse, totuși, ar trebui să adaug că această
relație de familie a fost valabilă mai ales pentru prima generație de
politicieni bulgari. Dintre generația mai tânără a elitei guvernamentale din
Bulgaria, doar câțiva erau rude; de menționați sunt Iliya Tsanov și Ivan
Shishmanov, care ambii proveneau din faimosul și bogatul clan al
Shishmanov.36
35 Elena Statelova,Иван Евстратиев Гешов или трънливият път на

съзиданието[Ivan Geshov și calea dificilă a creației], Sofia: Editura
Academică Marin Drinov, 1994, p. 75.
Petko Karavelov (1843-1903) a fost unul dintre cei mai cunoscuți politicieni
liberali bulgari, lider al aripii radicale a liberalilor și fondator al Partidului Democrat
în 1896. A fost de mai multe ori ministru al finanțelor, justiției și afacerilor interne și
prim-ministru. în 1884-1886 şi în 1901.
36 Iliya Țanov și fratele său Naycho Țanov, de asemenea un politician proeminent,
dar care nu a fost niciodată ministru, au fost fiii Ekaterinei Emanuilova
Shishmanova. Ivan Shishmanov a fost fiul fratelui ei Dimitar, al carui tata Emanuil
Ioan Shishmanoglu poseda mari suprafete de teren in regiunea Vidin si a creat
birouri de negustori in Vidin, Lom, Svishtov si Temesvar (azi Timi).şoara). Vedea
Enciclopedia Bulgaria, vol. 7, p. 337 și p. 518-519.
Iliya Țanov (1835-1901) a fost liberal și ministru al afacerilor externe în
1884-1886.
Ivan Shishmanov (1862-1928) a fost ministru al Educatiei in 1903-1906 si
1906-1907, precum si un celebru savant bulgar in domeniul studiilor slave.
Pe lângă relațiile de familie după origine, cele nou înființate, care au

avut loc prin căsătorie, au acționat și ca un atu în jocul de poker politic. În
toate societățile, dar mai ales în cele tradiționale precum cele din Balcanii
din secolul al XIX-lea, o căsătorie bună era un fel de certificat de stabilitate
socială și economică. În ceea ce privește elita, căsătoria cu partenerul
potrivit se putea dovedi, de asemenea, extrem de importantă pentru
cariera politică. La sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului al
XX-lea, personalitățile politice erau în mare parte bărbați. Prin urmare,
căsătoria cu o femeie potrivită a reprezentat un pas important pentru
bărbații interesați de politică datorită oportunităților pe care le-a oferit,
adică posibilitatea de a intra în noi cercuri de putere sau de a susține
statutul pe care îl dobândiseră deja. Foarte des s-au întâmplat ambele.
Rețeaua liberală puternică din România, discutată mai sus în ceea

ce privește relațiile de afaceri, a fost susținută și de relațiile de familie
– nu doar de cele intrafamiliale, ci și de noile relații conjugale. Ambele
tipuri l-au întărit și au transformat-o într-o pânză puternică, începând
chiar din centru – BrAfamilia tianu. Frații Ion și Dumitru BrAtianu au
fost participanți activi la evenimentele din 1848 și promotori ai unirii
României din 1859; s-au numărat printre fondatorii Partidului Liberal
în 1875, iar Ion a fost de mai multe ori primul său conducător și șef al
guvernelor românești. Contemporanii considerau că FrAfamilia tianu
o a doua dinastie în România, după Hohenzollern-Sigmaringen. Fiii lui
Dumitru BrAtianu s-a casatorit cu femei din Pherekide, Costinescu si
LascAr familii, toate aparținând elitei Partidului Liberal. Copiii lui Ion
BrATianu s-a căsătorit și cu membri marcanți ai Partidului Liberal,
precum Constantin Cantacuzino-Rafoveanu și Ioan Pilat, Anastase
Stolojan și Emil Costinescu.37Singura excepție a fost primul născut,
Ionel BrAtianu, a cărui alegere de
37 Din moment ce Emil Costinescu si Constantin Cantacuzino-Rafoveanu au deja

introduse, voi oferi aici informații despre celelalte familii liberale și despre cei mai
cunoscuți reprezentanți ai acestora:
Mihail Pherekide (1842-1926) a fost printre fondatorii Partidului Național Liberal
și unul dintre cei mai apropiați lui Ion Br.Atianu. A servit de multe ori ca ministru în
guvernele liberale, atât înainte, cât și după primul război mondial.
soția a căzut printre reprezentanții „societății conservatoare”, de două ori

– prima soție a fost Maria Moruzi; a doua a fost ElizaŞtirbei, fiica
ministrului conservator AlexandruŞtirbei si nepoata lui BarbuŞ
tirbei, principe al Țării Românești în 1849-1853 și în 1854-1856.
38În ambele cazuri însă, stabilirea de relaţii cu familiile prinţilor
Moruzi şiŞtirbei compensat pentru ieșirea în afara rețelei

liberale.39
Dacă s-ar fi bazat doar pe rețeaua creată de BrAfamilia Tianu,
Partidul Liberal ar fi rămas considerabil mai slab decât era în realitate.
Cu toate acestea, s-a extins și în alte direcții. Copiii lui Ion Ghika s-au
căsătorit și ei „liberal” în mare parte, cu reprezentanți ai familiilor
Kretzulescu, Sturdza și Magheru.40În acest caz a fost prezentă și o
legătură conservatoare: a doua soție a fiului Nicolae Ghika a fost Irina,
o fiică a liderului Partidului Conservator, George Cantacuzino, numită
Nababdin cauza averii sale.41Ion Ghika însuși s-a căsătorit cu
Alexandrina Mavros, o fiică a generalului Nicolae Mavros și
Vasile LascAr (1852-1907) a fost membru al Partidului Național Liberal și ministru

al Afacerilor Interne în 1896-1897 și 1902-1904.
Ioan Pilat a fost membru al Partidului Liberal și a fost de mai multe ori
deputat în Parlament și Senat. A fost tatăl celebrului poet român Ion Pillat.
Anastase Stolojan (1836-1901) a fost fondator și membru de frunte al Partidului Liberal
și unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Constantin Rosetti. A servit de mai multe ori
ca ministru în guvernele liberale la sfârșitul secolului al XIX-lea.
38 ElizaŞtirbei fusese sotia liderului conservator Alexandru Margiloman inainte
de a se casatori cu Ionel.
AlexandruŞtirbei (1837-?) a fost membru al Partidului Conservator și apropiat al
Junimeacerc. A servit ca ministru de mai multe ori la sfârșitul anilor 1880 și începutul
anilor 1890.
39 Pe BrAfamilia Tianu, vezi Mihai Sorin RAdulescu,Elita liberalăAromâneascA,
1866-1900[Elita liberală română, 1866-1900], București: Toate, 1998, p. 25-32;
Sabina Cantacuzino,Din viaţa familiei IC BrAtianu[Viața FrAFamilia tianu], vol. I,
Bucureşti: Universul, 1933, p. 297; Apostol Stan,Ion C. BrAtianu. Un promotor al
liberalismului în România[Ion C. BrAtianu. Un promotor al liberalismului în
România], Bucureşti: Globus, 1993, addendum (arborele genealogic al Br.Afamilia
tianu).
40 Generalul George Magheru a fost un renumit militar român în prima
jumătate a secolului al XIX-lea.
41 Mihai Sorin RAdulescu,Elita..., op. cit., p. 34-37;Cf.Ion Roman,Prin intermediulţa lui Ion
Ghica[Viața lui Ion Ghica], București: Albatros, 1970,passim.
soția sa Sevastie Soutzo; cealaltă fiică a lor, Maria, a fost și soția unui
membru al conducerii Partidului Liberal, Ion C. Cantacuzino.42
Plasa nu a fost aruncată doar peste membrii Partidului Liberal.
Uneori, ca în cazurile lui Ionel BrAtianu și Nicolae Ghika, a trecut
dincolo de tărâmul liberal și a ajuns la conservator. Cele patru fiice ale
Mariei Mavros și Ion C. Cantacuzino (abia menționate mai sus) oferă
un alt exemplu de rețele familiale care nu au fost limitate politic. Unul
dintre ei s-a căsătorit cu liberalul Dimitrie Sturdza, altul s-a căsătorit cu
Petre Carp, care aparțineaJunimeacerc, iar ceilalți doi au fost căsătoriți
cu frații Miclescu, ambii membri marcanți ai Partidului Conservator.43
Cu alte cuvinte, se poate afirma că rețelele maritale ale politicienilor
români s-au extins cu siguranță dincolo de opiniile lor politice și au
contribuit considerabil la constituirea unei elite politice coerente și
relativ închise.44
Și în Bulgaria, împletirea contactelor politice și conjugale într-o rețea
unică era destul de vizibilă, în ciuda lipsei „condimentului” aristocratic
românesc. La fel ca în cazul cercurilor de afaceri, în domeniul relațiilor
conjugale, din nou Partidul Popular este cel care oferă cele mai multe
exemple. „Rutele conjugale” ale familiilor din Partidul Popular, așa cum le
numește Veska Nikolova, au însoțit adesea traseele compatrioților de
aceeași origine geografică.45
42 Despre familia Mavros, vezi Mihail-Dimitri Sturdza,Dicționar istoric

et généalogique des grandes familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinopol,Paris: M.-
D. Sturdza, 1983,p. 338-339.
Nicolae Mavros (1781-1868) a fost general al armatei ruse, apoi a servit
în consiliul austriac de la București în anii 1840. Din inițiativa sa au fost
întreprinse săpăturile arheologice în Țara Românească. Soția sa, Sevastie,
era fiica lui Alexandre Soutzo, marele dragoman al Sublimei Porți la
începutul secolului al XIX-lea.
43 Mai târziu, fiul lui Dimitrie Sturdza, Alexandru, s-a căsătorit cu verișoara primară,
Eliza Carp. Vezi Cristian Popişteanu si Dorin Matei,Sturdzeştii. Din cronica unei
familii istorice [Sturdza. O cronică a unei familii istorice], Bucureşti: Fundaţia
CulturalAMagazin Istoric, 1995, p. 66-69;Cf.Mihai Sorin RAdulescu,Elita..., op. cit., p.
40-41. 44 Motivul pentru care relațiile de familie prin căsătorie par a fi mai
caracteristice laturii liberale provine din faptul că acestea au fost pe larg cercetate
și analizate de Mihai Sorin R.Adulescu,ibid. 45 Veska Nikolova,Între..., op. cit., p. 75.
Am menționat deja rețeaua clientelistă a lui Constantin Stoilov, care s-a

mutat în culise, atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere
economic, după moartea sa în 1901. O altă rețea puternică și influentă,
formată din nou din membri ai Partidului Popular, a fost apropiată de
Teodor Teodorov, unul dintre liderii de partid la începutul secolului al XX-
lea și prim-ministru după primul război mondial. Căsniciile surorilor sale l-
au făcut familie cu alți membri loiali și celebri ai Partidului Popular,
precum Stefan S. Bobchev, Mihail Madzharov, Georgi Gubidelnikov și
Nikola Burov.46Înrudirea dintre Mihail Madzharov și Stefan S. Bobchev nu
a făcut decât să întărească relația lor puternică deja existentă, construită
pe o bază intelectuală: „Această colaborare a doi tineri ziaristi a continuat
sub diferite forme de peste 60 de ani: ca redactori ai ziarului.Știrila
Plovdiv, în calitate de redactori ai celor două revisteRevista de dreptși
Colecția bulgară; apoi în ziarMir… Nu-mi amintesc niciun alt exemplu de
prietenie politică atât de lungă și neîncetată din istoria noastră”.47O relație
(și rudenie) la fel de strânsă a existat și între liberalii Ion Ghika și Ioan C.
Cantacuzino din România, iar acest lucru nu poate decât să confirme cât
de importantă poate fi strategia de căsătorie potrivită pentru consolidarea
legăturilor politice deja existente.
Totuși, rețeaua clanului lui Geshov a fost cea mai extinsă în Bulgaria.
Ivan Ev. Geshov s-a căsătorit cu Maria Pulieva, o verișoară a lui Evlogi
Georgiev, care era unul dintre cei mai bogați bulgari și locuia la București.
Surorile Mariei, Olga și Elena, au devenit soțiile lui Georgi Yankulov și
Haralambi Sarmadzhiev, ambii făcând parte din conducerea
conservatoare.48Următoarea generație a lui Geshov oferă dovezi ale unui
46 Stefan S. Bobchev (1853-1940) a fost jurnalist și profesor de drept bulgar,

precum și membru al Partidului Popular și ministru al Educației în anii 1911-1912.
Georgi Gubidelnikov (1864-?) a fost un antreprenor și bancher bulgar foarte bogat din
Russe și membru al Partidului Popular.
Nikola Burov descinde din celebra familie de bănci Burov, care a fost unul dintre
fondatorii Băncii Comerciale Bulgare din Russe în 1895.
47 Cf.Mihail Madzharov,Спомени[Memorii], Sofia: Damyan Yakov, 2004, p.
263; compara cu Veska Nikolova,Între..., op. cit., p. 77-78.
48 Georgi Yankulov (1844-1900) a fost medic. El a fost și un lider
coeziune extrem de puternică. În 1896, fiica sa cea mare Hristina s-a

căsătorit cu Dimitar Yablanski, care devenise deja partenerul financiar,
economic și politic al socrului său. A doua sa fiică, Ana, a devenit soția
lui Nikola Radev din Haskovo, care descendea și dintr-o familie foarte
loială Partidului Popular. Mai târziu, în 1922, fiul lui Geshov, Evstrati, s-
a căsătorit cu Anka Gubidelnikova, fiica lui Georgi Gubidelnikov.49Dar,
de fapt, „pânza lui Geshov” și-a început deja dezvoltarea pe vremea
tatălui său, ale cărui fiice ale fraților s-au căsătorit toate cu viitorii
politicieni bulgari. Prin aceste căsătorii, Ivan Ev. Geshov a devenit rudă
cu Georgi Hakanov, Marko Balabanov și Georgi Stranski.50Această
rețea de rudenie sa extins dincolo de cercurile conservatoare (mai
târziu, membri ai Partidului Popular), similar cu cazul Partidului Liberal
din România. Dincolo de relația cu familia lui Karavelov, Gheșov s-a
dovedit a fi în relații de rudenie și cu Mihail Savov, ministrul de război
în guvernul Partidului Național Liberal al lui Ștefan.
membru al Partidului Popular, ales de mai multe ori ca membru al Parlamentului și a fost
președinte al acestuia în 1896-1898.
Haralambi Sarmadzhiev a fost un avocat foarte faimos și bogat – primul bulgar care a
absolvitsumma cum laudede la Sorbona din Paris, în 1889. Mai târziu a slujit ca parte a
conducerii Partidului Popular.
49 Cf.Elena Statelova,Ivan Geshov..., op. cit., p. 18, 105 resp.; arborele genealogic.
50 Ibid., arbore genealogic, p. 19, 42. Cu această ocazie Simeon Radev a scris că
până la începutul anilor 1880 „marea familie Geshov a domnit peste Plovdiv”.
Cf. Simeon Radev,Строителите на съвременна България[Constructorii
Bulgariei contemporane], Sofia: scriitor bulgar, 1990,vol. 1, p. 461.
Georgi Hakanov (1851-1899) a fost medic și un politician conservator proeminent
în Rumelia de Est înainte de unificarea acesteia cu Principatul Bulgariei în 1885.
După aceea a servit de mai multe ori ca membru al Parlamentului. A fost căsătorit
cu Anna Geshova, fiica lui Stefan Geshov și verișoara lui Ivan Ev. Geshov.
Marko Balabanov (1837-1921) a servit de câteva ori ca ministru al afacerilor
externe în guvernele liberale în anii 1880. Orientarea sa a fost conservatoare
moderată, iar mai târziu a fost membru al conducerii Partidului Liberal Progresist.
S-a căsătorit cu Anka Geshova, fiica negustorului Dimitar Geshov și vărul lui Ivan Ev.
Geshov.
Georgi Stranski (1847-1904) a fost medic, precum și membru al Partidului
Popular și ministru al Afacerilor Interne în 1887-1890, care a devenit faimos pentru
corupția lui și a fratelui său Nikola. A fost căsătorit cu Katinka Geshova, fiica lui
Hristo Geshov și verișoara lui Ivan Ev. Geshov.
Stambolov: Savov a fost soțul fiicei surorii lui Geshov, Eftimia.51
După cum se dovedește, asistăm la împletirea contactelor politice

și familiale mai des în cercurile conservatoare și liberale moderate din
Bulgaria; rareori a fost cazul politicienilor liberali.52La fel ca
conservatorii (care au creat ulterior Partidul Popular), liberalii
moderati (mai târziu Partidul Liberal Progresist) au fost legați între ei
prin diverse relații. Cea mai cunoscută a fost căsătoria lui Nedyalka,
fiica fostului lider de partid Dragan Tsankov, cu Alexander
Lyudskanov, unul dintre cei mai tineri și mai activi oameni din cel mai
apropiat cerc al lui Tsankov.53Mai des, însă, aceste rețele au depășit
granițele celor două partide menționate și au conectat politicieni
aparținând ambelor. Putem privi la prima generație de politicieni
bulgari, de exemplu: Marko Balabanov, care a aparținut inițial
partidului conservator, dar ulterior a devenit liberal moderat (ceea ce
echivala cu a fi membru al Partidului Liberal Progresist de la sfârșitul
secolului al XIX-lea). secol înainte), a fost înrudit prin căsătorie cu
familia lui Geshov (vezi mai sus). Hristo Stoyanov, ministrul justiției în
guvernul liberal moderat al lui Drăgan Țankov în anii 1880, a fost soțul
surorii conservatorului Grigor Nachovici.54
51 Generalul Mihail Savov (1857-1923) a fost de mai multe ori ministru de război –
în guvernul lui Ștefan Stambolov în 1891-1894 și pentru alte guverne ale
Partidului Național Liberal în 1903-1906, 1906-1907 și 1907. Soția sa Smarayda
a căpătat o reputație lamentabilă din cauza scandalului dintre soțul ei și
Panayot Slavkov, în în care a fost implicat ulterior şi Ştefan Stambolov.
Scandalul a dus la demisia ministrului Savov și, de fapt, la căderea guvernului
Stambolov.Cf.Axe Beeman,Стамболов[Stambolov], Sofia: T. Peev, 1990 (1886),
p. 169-174; Sultana Petrova,Моите спомени[Memoriile mele], Sofia: Editura
Academică Marin Drinov, 1991, p. 242-245.
52 Printre puținele exemple din cercurile liberale mai radicale a fost Sava
Mutkurov, care era căsătorită cu sora lui Stambolov, Mara.Cf.Boyan Sekulov,
Нашите правителства и министри от освобождението до днес[Guvernele și
miniștrii noștri de la eliberare până astăzi], Sofia: [sn], 1911. 53
BHA(Biblioteca Naţională), f. 12, oop. 1, în multe locuri, inclusiv au 58
(Memoriile lui Nedyalka Lyudskanova).
54 Velichka Filipova și Ekaterina Kuncheva (eds),Спомени на Екатерина
Каравелова[Amintiri ale Ekaterinei Karavelova], Sofia: Frontul Patriei, 1994, p.
119.
Printre generația mai tânără de politicieni, Stoian Danev, care a

preluat conducerea Partidului Liberal Progresist de la Drăgan Țankov
la sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a căsătorit cu Rada Burmova, fiica
primului prim-ministru al Bulgariei moderne, Todor Burmov.55
La începutul secolului XX, jurnalistul Dimo Kazasov – într-o
încercare de tipologie – a caracterizat aceste două partide
(Partidul Popular și Partidul Liberal Progresist) capasiv.56
Dacă legăturile suplimentare create între ei au avut sau nu un impact
asupra temperamentului lor politic, nu contează însă prea mult pentru
mine. Mai important, în opinia mea, a fost faptul că apropierea politică
dintre cele două grupuri a dus la unificarea lor după Primul Război
Mondial și că a fost bine susținută de sistemul de afaceri și rețele maritale
pe care le-au stabilit de-a lungul anilor.
Puterea rețelelor și limitările lor
Din toate informațiile culese și analizate despre cele două grupuri ale
elitei politice balcanice, dintre care au fost prezentate câteva exemple
ilustrative în acest text, putem trage o concluzie generală. În
55 BHA(Biblioteca Naţională), f. 15, op. 5 (Documentele Radei Daneva). După

moartea socrului său, Danev și-a moștenit acțiunile la societatea comercială,
N. Dimkov & Co, iar veniturile sale mari i-au permis să achiziționeze bunuri
bune de proprietate în regiunea Oryahovo, și anume, două mori de apă,
păduri, şi pajişti.Cf. Veska Nikolova, 'Изборът на политика. Д-р Стоян Данев
и лидерството в Прогресивно-либералната партия, 1894-1899' [Alegerea
politicianului. Dr. Stoyan Danev și conducerea Partidului Progresist-Liberal,
1894-1899], în G. Markov, D. Ignatovski, L. Ognyanov și V. Tankova (eds),
Шуменци. Cтроители на съвременна България[Bărbați care vin din orașul
Shumen. Constructorii Bulgariei Contemporane], Shumen: University Press
Episcop Konstantin Preslavski, 2004, p.153.
Todor Burmov (1834-1906) a fost nominalizat ca prim-ministru bulgar în
1879. A fost unul dintre liderii Partidului Conservator care mai târziu, în 1884,
a trecut la liberalii moderați ai lui Drăgan Țankov, împreună cu Marko
Balabanov. 56 Celelalte două grupuri, în opinia sa, au fostagresiv(liberali,
naţional-liberali şi tineri liberali) şiîndoindu-secei (democrați și radicali).Cf.
Dimo Kazasov,Искри от бурни години[Scântei din anii de frământare], Sofia:
Frontul Patriei, 1987, p. 305-309 (307).
Cazul bulgarei au existat mai multe prietenii academice între membrii

elitei guvernamentale, în timp ce în România au predominat rețelele
familiale. Poate, atunci, educația a devenit într-adevăr un substitut pentru
titlul aristocratic, așa cum susține Wolfgang Höpken într-un articol.57În
plus, în România rolul rețelelor familiale era deja proeminent în timpul
formării elitei politice (și guvernamentale) moderne. În Bulgaria, în
schimb, lipsa unei elite aristocratice tradiționale a făcut ca rolul rețelelor
familiale să se manifeste mai vizibil în următoarea etapă a procesului, în
perioada de consolidare a elitei, deși încă nu într-o măsură atât de mare
ca în Bulgaria. Cazul romanesc. Pe scurt, acolo unde rețelele familiale nu
erau la îndemână, acestea s-au construit ulterior. Principala mea afirmație
și concluzia generală este că continuitatea și, respectiv, discontinuitatea
reprezintă linia de demarcație între elita politică românească și bulgară: în
România o elită socială existentă a dobândit controlul asupra sistemului
de putere, în timp ce în Bulgaria puterea a devenit o cale de aderare la
elita sociala.58Această diferență nu a putut decât să influențeze modul în
care sa jucat jocul politic.
În ceea ce privește spectrul politic, prieteniile legate în timpul școlii par
să fi fost mai vizibile în tărâmul liberal din Bulgaria, în comparație cu cel
conservator. În România nu a existat o prevalență a tipului politic în acest
sens, dar poate că motivul a fost că marea majoritate a miniștrilor români
de la sfârșitul secolului al XIX-lea au studiat la Paris. Revenind la rețelele
familiale, în cazul românesc liberalii, se pare, au creat o rețea mai mare. În
Bulgaria, situația a fost exact inversă: mult mai multe relații conjugale au
servit la coerarea consecvenței.
57 Cf.Wolfgang Höpken, „Die „fehlende Klasse”? Bürgertum in Südosteuropa im

19. und frühen 20. Jahrhundert', in idem și Ulf Brunnbauer (eds),
Transformationsprobleme Bulgariens im 19. und 20. Jahrhundert. Historische und
ethnologische Perspektiven, München: O. Sagner, 2007, p. 33-70.
58 În altă parte mă refer la această diferență ca două modele de rute către cariera
politică, adică ca atreptatsautraseu standard(cazul majorității politicienilor români)
versusmodelul startului de zbor, facilitat în special de obținerea de studii
superioare, care a dominat arena politică bulgară. Dobrinka Parusheva, „Elitele
politice în Balcani, secolul al XIX-lea și începutul secolului XX. Rute către carieră',
Etudes balkaniques, 4, 2001, p. 69-79. Vezi și idem, guvernamental..., op. cit., Ch. 2:
Dramatis personae. Prosopografia elitei guvernamentale, pp. 75-140 și în special
pp. 137-140.
elita vativa. În ambele cazuri însă, rețelele de familie nu au urmat strict un

anumit partid politic, pentru că unele fire ale rețelelor au depășit granițele
partidelor. Ceea ce s-a întâmplat, de fapt – mai ales în cazul românesc – a fost
crearea unei baze comune pentru aderarea la elită. În plus, se pare că, cu cât
mai multe rețele se împletesc și depășesc granițele politice în țară, cu atât
rețeaua puterii este mai coerentă și, prin urmare, cu atât elita sa națională a
avut mai mult succes.
Cu toate acestea, mai există o problemă la care ar trebui să fim atenți
aici: în ciuda existenței tuturor acestor cercuri și rețele, nu toate
personalitățile care au ocupat o poziție în guvern au avut o influență reală
asupra modului în care a funcționat politica. Unii dintre ei tocmai au
apărut pe scena politică și au dispărut la scurt timp după aceea. Alții s-au
bucurat de un impact real. Cine au fost acei politicieni români și bulgari
care au jucat un rol major în dezvoltarea țării lor și în ce măsură locul lor
special în elita politică a rezultat din diversele rețele sociale de care
aparțineau? Pentru a răspunde la această întrebare, o analiză comparativă
a duratei de carieră a membrilor guvernului, măsurată atât prin mandate,
cât și pe luni/ani, ne poate ajuta.59Datele arată că, în ambele țări, oamenii
care au întruchipat sistemul politic au rămas la putere mai mult de doi ani
(chiar dacă nu pe parcursul unui singur mandat) și au reprezentat
aproximativ 35 până la 40% din elita guvernamentală. Cea mai puternică
prezență a fost deținută cu siguranță de cei 12 până la 15% dintre
politicienii a căror carieră guvernamentală a fost mai lungă de cinci ani. În
Bulgaria, 13 persoane alcătuiesc această categorie, în timp ce în România
sunt 24. Cu toate acestea, o altă întrebare apare, deoarece mai multe
59 Despre importanta duratei carierei, precum si existenta unui'core of

caracteristică miniștrilor pentru majoritatea democrațiilor parlamentare, a se vedea
Mattei Dogan, „Irremovable Leaders and Ministerial Instability in European
Democracies”, în idem (ed.),Căi către putere. Selectarea conducătorilor în democrațiile
pluraliste, Boulder: Westview Press, 1989, pp. 239-275; idem, „Die ungeschriebenen
Regeln bei der Auswahl von Ministern in demokratischen Regimen”, în Hans-Dieter
Klingemann, Richard Stöss și Bernhard Weßels (eds).Politische Klasse und Politische
Institutionen. Probleme und Perspektiven der Elitenforschung, Opladen și Wiesbaden:
Westdeutscher, 1991, p. 167-185. Pentru mai multe detalii pe această temă în ceea ce
privește Bulgaria și România la începutul secolului al XIX-lea, a se vedea Dobrinka
Parusheva,Guvernamental..., op. cit., p. 202-208.
esenţial. Cine dintre acest grup a avut putere reală și a influențat cel mai mult viața
politică a țării sale? Mai mult, care a fost rolul, dacă este cazul, al rețelelor de
socializare în această influență?
În România ar trebui, fără îndoială, să începem cu FrAtianu clan.
Acesta a fost un cerc de familie strâns legat de o rețea puternică de
prieteni care, în plus, erau legați împreună prin relații de afaceri; se
întindea pe o mare parte a sferei liberale românești, dar nu se limita
însă la ea. Cealaltă rețea liberală foarte puternică și predominant
economică a fost cea a lui Emil Costinescu. Ambele rețele au fost
consolidate și mai mult de legăturile de familie – nu numai între ei, ci
și cu soții Sturdza, Kretzulescu și C.Afamiliile mpineanu, printre altele.
Situația în tărâmul conservator românesc era destul de
asemănătoare, cu o singură diferență: dominau rețelele economice și
de afaceri, cum a fost cazul lui Cantacuzino, Take Ionescu, Alexandru
Mărgiloman, Constantin Ol.Anescu, și Titu Maiorescu.60Totuși voi
repet că în România, toate aceste contacte între familiile boierilor –
indiferent dacă erau interfamiliale sau intrafamiliale – au fost foarte
importante pentru că au devenit tocmai baza pe care s-au creat toate
rețelele viitoare de elită politică.
În Bulgaria, așa cum sa menționat deja, rețelele familiale erau cele mai
vizibile în partea conservatoare a spectrului politic: figuri de frunte precum
Stoilov, Geshov, Teodorov și alții erau înrudite între ele prin multiple legături
familiale. Pânzele liberalilor moderati, ulterior progresiste
60 Take Ionescu (1858-1922) și-a început cariera politică în Partidul Liberal dar
în 1886 a trecut la conservatori. În 1908 și-a creat propriul Partid Democrat Conservator
prin divizarea celui conservator. El a servit de mai multe ori ca ministru al Finanțelor și
Educației înainte de Primul Război Mondial, iar cariera sa a continuat după război.
Constantin OlAnescu (1845-1928) a fost inginer și membru al Partidului

Conservator, precum și ministru al Lucrărilor Publice de mai multe ori la sfârșitul
secolului al XIX-lea.
Titu Maiorescu (1840-1917) a fost un celebru avocat și profesor de drept care a
făcut parte din elita intelectuală românească. El a fost unul dintre creatoriiJunimea
cerc și membru al Partidului său Constituționalist înainte de a se alătura
conservatorilor la începutul secolului XX. A fost numit ministru de multe ori și o
dată prim-ministru, în 1912-1913.
liberalii, au intrat și ei în joc și s-au suprapus adesea cu aceste rețele familiale.

Dintre adepții diferitelor aripi ale liberalismului, Ștefan Stambolov, Vasil
Radoslavov, Ivan Salabashev și Georgi Jivkov au servit cei mai lungi mandate
ca miniștri. Având în vedere longevitatea guvernului Stambolov, poate părea
ciudat că în jurul lui nu exista o rețea vizibilă de prieteni, rude sau clienți.
Această impresie este totuși eronată: în cazul lui, rețeaua era doar de alt tip: se
baza pe relații stabilite înainte de 1878, când mulți tineri au participat la o
varietate de comitete revoluționare, plănuind revolte împotriva stăpânirii
otomane. Ceea ce este și mai important pentru perspectiva noastră este că
această rețea a lui Stambolov se axează mai degrabă pe organele locale de
conducere municipale decât pe centrul puterii politice. Georgi Jivkov, de
exemplu, a rămas ministru al educației în guvernul Stambolov de la începutul
său în 1887 până la sfârșitul în 1894 pentru că i-a fost extrem de loial prim-
ministrului, nu în ultimul rând pentru că ambii proveneau din orașul Târnovo.
Cât despre Ivan Salabashev, prezența sa îndelungată la cele mai înalte niveluri
ale puterii executive a rezultat din capacitatea sa de a se acomoda politic,
adică din conformismul său: a fost ministru de finanțe în guvernul Stambolov
(Partidul Național Liberal) în 1888-1894 și mai târziu un membru al guvernului
Alexander Malinov (Partidul Democrat) în 1908-1910.61
În Bulgaria, bărbatul care a avut cea mai lungă experiență ca ministru (în
principal al finanțelor și al afacerilor externe) înainte de Primul Război Mondial
a fost Grigor Nachovici. Personalitatea sa a provocat comentarii și opinii, de la
„Osana!”. la „Răstignește-l!” atât printre contemporanii săi, cât și printre
istoricii care i-au cercetat activitățile. Unii contemporani
61 Stefan Stambolov (1854-1895) a fost unul dintre cei mai puternici oameni din
Politica bulgară și a condus o politică foarte controversată în țară, care a fost
adesea numită „regimul lui Stambolov” din cauza represivității sale. El a fost și omul
care a încercat să schimbe prioritățile internaționale ale Principatului Bulgar,
orientând țara spre Europa Centrală și nu spre Rusia. El a fost creatorul Partidului
Național Liberal și liderul acestuia până la sfârșitul vieții. A fost prim-ministru în
1887-1894, supraviețuind unei tentative de asasinat în 1891, dar nu și celei de-a
doua, în 1895.
Ivan Salabashev (1853-1924) a fost antreprenor și membru al Partidului Național
Liberal până în 1903, când a trecut la Partidul Democrat. A fost de mai multe ori
ministru al Finanțelor în diferite guverne la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul
secolului XX.
a susținut că a fost un conservator hotărât și unul dintre cei mai fericiți

oponenți ai liberalilor în perioada 1879-1881.62Alții au insistat că
„Nachovici nu a fost legat în mod indisolubil de niciun partid”, pentru că el
credea că este inadecvat ca un politician să se lege de un singur partid și
să-și servească țara doar atunci când acest partid era la putere. Acest
punct de vedere l-a făcut să participe la guvernele diferitelor partide chiar
și atunci când nu se simțea aproape de ele.63Aceste două viziuni ale lui
Nachovici nu sunt în totalitate în contradicție, căci prima se referă doar la
momentul imediat după înființarea statului bulgar. Ele ilustrează, totuși,
lipsa de unanimitate a contemporanilor săi în atitudinea lor față de el. Mi
se pare că principalul motiv pentru această imagine încețoșată a lui
Nachovici a fost înclinația lui generală, recunoscută de sine, către
singurătate și nesociabilitate.64
La prima vedere, afirmația mea despre importanța rețelelor sociale
– a prietenilor, rudelor etc. – nu găsește confirmare în cazul lui Nachovici.
Totuși, aceasta este doar la prima vedere: așa cum se spune de
nenumărate ori în jurnalul lui Constantin Stoilov, Nachovici a aparținut
cercului principal de „prieteni” conservatori în primul deceniu după ce
Bulgaria și-a câștigat independența. Mai târziu, Nachovici a rămas
oarecum în afara acestui cerc, în ciuda apartenenței sale la cel puțin o
parte din guvernele Partidului Popular. După 1887, când Ferdinand a
devenit prinț al Bulgariei, Nachovici a rămas în primul rând conectat prin
Dimitar Stanchov, secretarul privat al prințului. Stanchov era un frate al lui
Georgi Jivkov (1844-1899) provenea din Târnovo, ca și Stefan Stambolov, și a fost

prietenul său apropiat și adeptul politic loial ca membru al Partidului Național Liberal.
Alexander Malinov (1867-1938) a fost avocat și membru al Partidului
Democrat, a cărui conducere a preluat-o în 1903, după Petko Karavelov. A fost
prim-ministru în anii 1908-1910 și 1910-1911, precum și unul dintre principalii
politicieni bulgari în perioada imediat următoare primului război mondial. 62
Toma Vasilyov,Спомени за лица и събития презXIX și XX век[Memorii despre
oameni și evenimente în secolele al XIX-lea și al XX-lea], Sofia: [sn], 1934,p. 82.
63 Vezi SS Bobchev, 'Григорий Д. Начович' [Grigor D. Nachovich],

Летопис на БАН[Analele Academiei Bulgare de Științe], V, 1922, p. 93-108;
citat de la p. 105.
64 Cf.Toma Vasilyov,Memorii..., op. cit., p. 84 șiBHA, f. 14 (Grigor
Nachovici), op. 1, a.u.1 (Note personale), p. 134-135.
soția lui Nachovici, precum și un confident. Relația lor a fost

reciprocă, cel puțin la început: după cum relata Constantin Stoilov,
„…Stanchov îl vizita pe Nachovici în timpul nopților și îi raporta tot
ce spusese prințul”, în timp ce „…Nachovici îl sfătuia pe prinț și
anturajul său prin Stanciov”. .65
Grigor Nachovici a fost cu adevărat apropiat de Prințul Ferdinand
(deși prin ruda lui)? În ce măsură? Mai mult, această intimitate a fost
motivul prezenței de lungă durată a lui Nachovici în puterea executivă,
în diferite configurații politice? Acestea sunt întrebări care încă
așteaptă răspunsuri. Pe de o parte, instituția monarhiei și rolul ei în
viața politică bulgară nu au fost încă studiate într-un mod semnificativ,
cu cercetări care depășesc referințele goale la modul în care instituția
a fost (gre) utilizată ca „regim personal”.66și analizează mai profund
relațiile și practicile sociale ale vremii. Pe de altă parte, și în contrast
ascuțit și ciudat cu mulți alți politicieni bulgari, lui Nachovici îi lipsește
încă un biograf. Propunem că o biografie savantă a acestui om ar oferi
răspunsuri la numeroase întrebări referitoare la funcționarea
sistemului politic bulgar în anii dintre restabilirea statului bulgar din
1878 și primul război mondial.
Revenind la subiectul principal al acestui text, răspunsul la întrebarea
dacă rețelele sociale informale au constituit o fundație pentru grupurile
politice sau invers, este lipsit de uniformitate. Există o varietate de
exemple care susțin o viziune sau alta. Ceea ce este indubitabil este că
ambele tipuri de rețele (politice și informale, de diferite subtipuri) lucrează
pentru a se consolida reciproc: pe măsură ce contactele politice duc la
stabilirea de relații de afaceri sau de familie, astfel cele din urmă susțin
grupurile politice. Și mai evident este că formațiunile politice deja create
au nevoie de tot felul de contacte informale pentru a-și spori coerența și
pentru a se reproduce cu succes.
Ținând cont de speculațiile făcute adesea cu privire la avantaje
65 Constantin Stoilov,Jurnal..., op. cit., p. 101 și p. 103, respectiv. Mulți istorici bulgari
66 etichetează exercitarea puterii politice de către Ferdinand drept
extrem de „personal”. Această etichetă necesită totuși o investigație mai profundă, deoarece se
pare că rolul principal al lui Ferdinand – a jucat extrem de bine – a fost să manipuleze alți
politicieni care nu se numărau printre protejații săi, cel puțin nu aparent.
și dezavantajele elitelor „tinere” și „bătrâne”, istoriile sociale ale elitelor

guvernamentale românești și bulgare sugerează că, în cazul bulgar, lipsa
tradiției aristocratice a fost un dezavantaj. Această afirmație este
susținută de performanțele politice ale elitelor române și bulgare înainte
și în timpul Primului Război Mondial. Bulgaria a ieșit din război ca un
învins clar. De ce? Dacă examinăm formarea elitelor politice prin
legitimitatea pe care s-au bazat în cea mai mare parte aceste elite
– familia în România versus mediul academic din Bulgaria – putem citi această
pierdere ca pe o înfrângere a mediului academic. Cu toate acestea, nu a fost
academicscris marecare a suferit înfrângere. Problema se afla în locul unde se
aflau centrele academice de influență. În timp ce majoritatea elitei românești
s-a îndreptat aproape exclusiv către Europa de Vest pentru educație, elita
politică și în special guvernamentală bulgară a mers parțial în Occident, dar și
– dacă nu în mod predominant.67- spre est. Această orientare a fost unul
dintre motivele modului în care au acționat și astfel, fără îndoială, a
rezultatelor pe care le-au obținut. Mi se pare logic că Europa de Vest și în
special, aici, Franța a avut mai mult succes în a oferi protejaților săi impulsuri
mai puternice, deci mai utile, către gândirea și activitatea politică modernă
decât a fost Imperiul Rus periferic, în ciuda puterii sale persistente și a
modernizării proprii.68
Pe scurt, simpla existență și continuitate a unei aristocrații
tradiționale în Principatele dunărene (unite ulterior ca stat român)
nu a fost singura diferență între românul modern și cel bulgar.
67 Pe când a miniştrilor români care au slujit în perioada 1866-1916

o sută din 166 au primit o diplomă sau au studiat în Franța, iar majoritatea la Paris,
doar 18 din 108 membri bulgari ai Consiliului de Miniștri au primit studii franceze.
Pe de altă parte, 32 au studiat sau au absolvit universități și școli militare rusești.
Pentru mai multe informații despre unde a fost educată elita guvernamentală a
celor două țări, vezi Dobrinka Parusheva,Guvernamental...,op. cit., Ch. 2: Dramatis
personae. Prosopografia elitei guvernamentale, în special pp. 94-124.
68 Cf.Dobrinka Parusheva, 'L'élite gouvernementale en Bulgarie et en Roumanie

à la fin duxIxe et au début duxxe siècle, et la France', în Roumiana Stancheva, Alain
Vuillemin, Ogniana Hrissimova, Alexandre Kostov (eds),Interferențe istorice,
culturale și literare între Franța și țările Europei Centrale și Orientale (xIxEETxxe
secole), Sofia: Editura Academică Marin Drinov, 2000, p. 34-38.
elitele politice să joace un rol major în evoluţiile lor. La acest factor

explicativ ar trebui să adăugăm altul, care, într-adevăr, a apărut ca
urmare a primului. Interesul politicienilor României din secolul al XIX-
lea pentru Europa de Vest ca sursă de învățământ superior, deci
legitimitate, a fost crucial atât în timpul formării lor, cât și al
autoconsolidării lor ca elită. Înclin să susțin că acești factori au cuprins
principalele motive pentru care elita politică românească a reușit să-și
depășească omologul bulgar pe scena politică internațională și să-și
apere cu succes interesele naționale în timpul și imediat după Primul
Război Mondial. Și presupun apariția României Mari ca fiind dovezi
suficiente care susțin afirmația mea.
Bibliografie
ARHIVALSOURCES
Arhiva istorică bulgară(BHA)
SECONDARĂSOURCES
Beeman, Axe (1990 [1886]),Стамболов[Stambolov], Sofia: T. Peev.
Bengesco, Georges (1921),Les Golesco, Paris: Plon.
Bobchev, SS (1922), „Григорий Д. Начович' [Grigor D. Nachovich],
Летопис на БАН[Analele Academiei Bulgare de Științe], V, p.
93-108.
Bourdieu, Pierre (1979),La Distinctie. Critica sociale du jugement, Paris:
Minuit.
Braudel, Fernand (1979),Civilizație materială, economie și capitalism,
xVe-xVIIIe siècle, vol. 2,Les jeux de l'échange, Paris: Armand Colin.
Cantacuzino, Sabina (1933),Din viaţa familiei IC BrAtianu[Viața lui
BrAFamilia tianu], 2 vol., Bucureşti: Universul.
Clogg, Richard (1987),Partide și alegeri în Grecia. Căutarea pentru
Legitimitatea, Durham: Duke University Press.
Danev, Stoyan (1992),Мемоари[Memorii], Sofia: Editura Academică
Casa Marin Drinov.
Dertilis, Georges (1993), „Terre, paysans et pouvoir politique”,Analele
ESC, 1, p. 85-107.
Dogan, Mattei (1989), „Lideri inamovibili și instabilitate ministerială în
Democrații europene”, in idem (ed.),Căi către putere. Selectarea conducătorilor

în democrațiile pluraliste, Boulder: Westview Press, pp. 239-275. Dogan, Mattei
(1991), „Die ungeschriebenen Regeln bei der Auswahl von
Ministern in demokratischen Regimen”, în Hans-Dieter Klingemann,
Richard Stöss și Bernhard Weßels (eds),Politische Klasse und Politische
Institutionen. Probleme und Perspektiven der Elitenforschung,
Opladen și Wiesbaden: Westdeutscher, pp. 167-185.
Eisenstadt, Shmuel Noah și Louis Roniger (1980), „Patron-Client
Relațiile ca model de structurare a schimbului social',Studii
comparative în societate și istorie, 22/1, p. 42-77.
Filipova, Velichka și Ekaterina Kuncheva (eds) (1994),Спомени на
Екатерина Каравелова[Memorii ale Ekaterinei Karavelova], Sofia:
Frontul Patriei.
Grancharov, Stoycho (2001),Балканският свят. Идеи за държавност,
национализми и развития от началото на ХІХ век до края на
Първата световна война[Lumea Balcanică. Idei despre stat,
naționalism și evoluții de la începutul secolului al XIX-lea până la
sfârșitul primului război mondial], Sofia: Damyan Yakov. Hadjiiossif,
Christos (1994), „Δημοκρατία και πελατειακές σχέσεις.Tρεις
πρόσφατες αναλύσεις της ελληνικής πολιτικής του 19ου αιώνα'
[Democrație și relații patron-client. Trei analize recente ale secolului al XIX-
lea. Politica greacă], Μνήμων,16, p. 167-197.
Hering, Gunnar (1992),Die Politischen Parteien în Griechenland, 1821-
1936, vol. 1, München: R. Oldenbourg.
Höpken, Wolfgang (2007), „Die 'fehlende Klasse'? Bürgertum în Südost-
europa im 19. und frühen 20. Jahrhundert', in idem și Ulf Brunnbauer (eds),
Transformationsprobleme Bulgariens im 19. und 20. Jahrhundert.
Historische und ethnologische Perspektiven, München: O. Sagner, p. 33-
70.
Iordache, Anastasie (1979),Goleştii. Loculşi rolul lor în istoria României
[Familia Golescu. Locul și rolul lor în istoria României], București:
EdituraŞtiinţificla fel dei EnciclopedicA.
Ivanov, Martin (2010),Мрежовият капитализъм. Българска търговска
банка и нейните сродни дружества, 1890-1914[Capitalismul
rețelelor. Banca Comercială Bulgară și companiile sale, 1880-1914 ],
Sofia: Gutenberg.
Kazasov, Dimo (1987)Искри от бурни години[Scântei din Turmoil
Ani], Sofia: Frontul Patriei.
Lanza, Orazio și Kostas Lavdas, (2000), „The Disentanglement of Interest
Politică. Asociabilitatea afacerilor, părțile și politica în Italia și Grecia”,

Jurnalul European de Cercetare Politică, 37, p. 203-235. Madievskiy,
Samson (1989), „О сращивании политической елиты с
экономической в Румынии эпохи домонополистического
капитализма' [Despre împletirea elitelor politice și economice din
România în timpul capitalismului premonopolistic, înПроблемы
истории стран Юго-Восточной Европы. Политика, культура,
историография[Probleme în istoria țărilor din Europa de Sud-Est:
politică, cultură, istoriografie], ChişînAtu:Ştiinţa, p. 68-111.
Madzharov, Mihail (2004),Спомени[Memorii], Sofia: Damyan Yakov.
Marie, regina României (1934),Povestea vieții mele, 2 vol., Londra:
Cassel.
Nikolova, Veska (2004), „Изборът на политика. Д-р Стоян Данев и
лидерството в Прогресивно-либералната партия, 1894-1899' [
Alegerea politicianului. Dr. Stoyan Danev și conducerea Partidului
Progresist-Liberal, 1894-1899], în G. Markov, D. Ignatovski, L.
Ognyanov și V. Tankova (eds),Шуменци.Cтроители на съвременна
България[Bărbați care vin din orașul Shumen. Constructorii Bulgariei
Contemporane], Shumen: University Press Episcop Konstantin
Preslavski.
Nikolova, Veska (2004),Между консерватизма и либерализма.
Народната партия, 1894-1920[Între conservatorism și
liberalism. Partidul Popular, 1894-1920], Sofia: Vital.
Parusheva, Dobrinka (2000), 'L'élite gouvernementale en Bulgarie et en
Roumanie à la fin du xIxe et au début du xxe siècle, et la France', în
Roumania Stancheva, Alain Vuillemin, Ogniana Hrissimova,
Alexandre Kostov (eds),Interferențe istorice, culturale și literare
între Franța și țările Europei Centrale și Orientale (xIxEETxxe secole),
Sofia: Editura Academică Marin Drinov, p. 34-38.
Parusheva, Dobrinka (2001), „Elitele politice în Balcani, al XIX-lea și începutul
Secolului 20. Rute către carieră',Etudes balkaniques, 4, p. 69-79.
Parusheva, Dobrinka (2008),Правителственият елит на Румъния и
България, втората половина на XIX и началото на XX век. Социална
история[Elita guvernamentală din România și Bulgaria. A doua jumătate a
secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Istorie sociala],Sofia:
Institutul de Studii Balcanice.
Parusheva, Dobrinka (2008), „Новото поколение в българския
политически елит в края на XIX век. Млади, образовани в „Европа”,
приятели' [Noua generație a elitei politice bulgare la sfârșitul secolului
al XIX-lea. Tânăr, Educat în „Europa”, Prieteni], idem,
Alexandre Kostov și Roumiana Preșlenova (eds),И настъпи време за

промяна. Образование и възпитание в България, XIX-XX век[Și a
venit vremea schimbării. Educația în Bulgaria, secolele XIX și XX], Sofia:
Institutul de Studii Balcanice, pp. 156-170. Petrova, Sultana (1991),
Моите спомени[Amintirile mele], Sofia: Academic
Editura Marin Drinov.
Popişteanu, Cristian și Dorin Matei (1995),Sturdzeştii. Din cronica unei
familii istorice[Sturdza. O cronică a unei familii istorice], Bucureşti:
Fundaţia CulturalAMagazin Istoric.
Radev, Simeon (1990),Строителите на съвременна България[The
Constructorii Bulgariei Contemporane], Sofia: Scriitor bulgar. Roman, Ion
(1970),Prin intermediulţa lui Ion Ghica[Viața lui Ion Ghica], București:
Albatros.
Sekulov, Boyan (1911),Нашите правителства и министри от
освобождението до днес[Guvernele și miniștrii noștri de la
Eliberare până astăzi], Sofia: [sn]
Simmel, Georg (1992),Soziologie. Untersuchungen über die Formen der
Vergesellschaftung, Frankfurt pe Main: Suhrkamp.
Sorin RAdulescu, Mihai (1998),Elita liberalăAromâneascA,1866-1900[The
Elita liberală română, 1866-1900], Bucureşti: Toate.
Stan, Apostol (1979),GrupArişi curentele politice în România între Unire
şi Independentţă,1859-1877[Grupuri și tendințe politice în România de
la unire la independență, 1859-1877], București: Editura Ştiinţificla fel
dei EnciclopedicA.
Stan, Apostol (1993),Ion C. BrAtianu. Un promotor al liberalismului în
România[Ion C. BrAtianu. Un promotor al liberalismului în România],
Bucureşti: Globus.
Statelova, Elena (1994),Иван Евстратиев Гешов или трънливият път
на съзиданието[Ivan Geshov și calea dificilă a creației], Sofia:
Editura Academică Marin Drinov.
Statelova, Elena și Vasilka Tankova (2001),Константин Стоилов в
политическия живот на България[Constantin Stoilov în viața politică
bulgară], Sofia: Anubis.
Stoianovici, Traian (1994),Lumi balcanice. Prima și Ultima Europă, Nou
York și Londra: ME Sharpe.
Stoilov, Constantin (1996),Дневник,частII [Jurnal, partea a II-a], Sofia:
Editura Academică Marin Drinov.
Sturdza, Mihail-Dimitri (1983),Dictionnaire historique et généalogique
des grandes familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinopol,Paris: M.- D.
Sturdza.
Tanchev, Ivan (1994),Българската държава и обучението на българи в

чужбина[Statul bulgar și educația cetățenilor bulgari din
străinătate], Sofia: Editura Academică Marin Drinov.
Tankova, Vasilka (2006), „За политическия живот и политиците в
Карлово в края на XIX век' [Despre viața politică și politicienii din
Karlovo la sfârșitul secolului al XIX-lea], înМестното самоуп-
равление. История и перспективи[Autoguvernare locală. Istorie
și perspective], Karlovo: Muzeul de Istorie.
Vasilyov, Toma (1934),Спомени за лица и събития презXIX și XX век
[Memorii despre oameni și evenimente din secolele al XIX-lea și al
XX-lea], Sofia: [sn]
Vasilyov, Toma (1994),Моят дневник[Jurnalul meu], Sofia: Academic
Editura Marin Drinov.
Vinogradov, VN (1969),Румыния в годы первой мировой войны
[România în anii primului război mondial], Moscova: Nauka. Vladuţ,
Constantin (1973),Ion Câmpineanu, Bucuresti:ŞtiinţificA. xenopol, Alelandru D.
(1915),Nicolae Kreţulescu. Prin intermediulţAşi faptele lui,
1812-1900[Nicolae Kreţulescu. Viață și fapte, 1812-1900], București:
Socec & Co.
Vedeți statisticile publicației

Dobrinka Parucheva - en

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dobrinka Parucheva - en

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Translated from English to Romanian - www.onlinedoctranslator.

Vedeți discuțiile, statisticile și profilurile de autori pentru această publicație la:https://www.researchgate.net/publication/287644727

Rețeaua puterii și puterea rețelelor: elitele politice din România și Bulgaria la

Capitol· ianuarie 2011

Unii dintre autorii acestei publicații lucrează și la aceste proiecte conexe:

Încadrarea crizei financiare și a protestului: Europa de nord-vest și de sud-estVizualizați proiectul

Moștenire și memorieVizualizați proiectul

Utilizatorul a solicitat îmbunătățirea fișierului descărcat.

Rețeaua puterii și puterea rețelelor: elite

Nu există nicio îndoială asupra importanței rețelelor sociale în care acționează

1 Trebuie să subliniez că atunci când folosesc termenii de rețea și societate de

„rădăcinile stejarului”. În bulgară, termenulshurobadzhanashtina (imposibil de

Într-un scurt capitol, nu se poate face decât să identifice subiecte cheie

2 Grigor Nachovici (1845-1920) a fost membru al Consiliului 14 Bulgar al

aici pe rețelele informale, apolitice, mai degrabă decât pe cele

4 Aici mă refer la capitalul social și cultural în înțelegerea lui Pierre

Prieteniile stabilite în anii de educație sunt importante în viața tuturor

În Bulgaria, au existat exemple mai explicite de prietenii „academice”

dintre cei mai proeminenti membri aiJunimeacerc, care fusese apropiat

Constantin Pomianov10– și-au primit titlurile de doctor în drept. Fuseseră

10 Stoyan Danev (1858-1949) a fost membru al Partidului Liberal Moderat din

ideile politice și apartenența la partid. Un alt exemplu din Bulgaria

Mult mai frecvente au fost rețelele de afaceri de care se bucurau politicienii și

13 Teodor Teodorov (1859-1924) a fost un membru marcant al Partidului Popular

nou în Balcanii de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Deja în 1847 exista o

Ioan A. Cantacuzino (1825-1898) a fost membru alJunimeacerc, un grup

18 Samson Madievskiy, 'О сращивании политической елиты с экономической в

Capitalism], înПроблемы истории стран Юго-Восточной Европы. Политика,

mai ales cazul unora dintre membrii celebri ai Partidului Popular la

Între: patroni și clienți

Un cunoscut exemplu bulgar de rețea apolitică legată de politică

21 Mai multe despre acest subiect în Martin Ivanov,Мрежовият капитализъм. Българска

printre el și Petko Tapchileshtov, Stefan Panaretov, Ivan Sf. Gheshov și

22 Elena Statelova și Vasilka Tankova,Константин Стоилов в полити-

comunitățile obișnuiau să servească drept intermediari între guvernul

Asta mă readuce în cercul lui Constantin Stoilov. A început pe

24 BHA(Biblioteca Naţională), f. 14, op. 1, au 1, p. 158.

Tapchileshtov, la Constantinopol. În plus, Stoilov și Benev conduceau un

bazate pe locul de origine, numite zemlyachestvoîn bulgară și funcționând ca rețele micro-

politici din Karlovo

26 Cf.Constantin Stoilov,Дневник,частII [Jurnal, partea a II-a], Sofia: Academic

aparținea acestui partid, un fenomen „ușor de explicat și de

Toate rețelele menționate – precum și unele nemenționate, cum ar fi

30 Cf.Maria Regina Romaniei,Povestea vieții mele, vol. 2, Londra: Cassel,

și Nicolae Kretzulescu; în plus, toți trei erau veri cu Ion CAmpineanu.32

32 Informațiile vin, respectiv, de la Constantin Vladuţ,Ion Câmpineanu,

erau parte integrantă a Imperiului Otoman și, prin urmare, nu aveau

35 Elena Statelova,Иван Евстратиев Гешов или трънливият път на

Pe lângă relațiile de familie după origine, cele nou înființate, care au

Rețeaua liberală puternică din România, discutată mai sus în ceea

37 Din moment ce Emil Costinescu si Constantin Cantacuzino-Rafoveanu au deja

soția a căzut printre reprezentanții „societății conservatoare”, de două ori

Moruzi şiŞtirbei compensat pentru ieșirea în afara rețelei

Vasile LascAr (1852-1907) a fost membru al Partidului Național Liberal și ministru

42 Despre familia Mavros, vezi Mihail-Dimitri Sturdza,Dicționar istoric

Am menționat deja rețeaua clientelistă a lui Constantin Stoilov, care s-a

46 Stefan S. Bobchev (1853-1940) a fost jurnalist și profesor de drept bulgar,

coeziune extrem de puternică. În 1896, fiica sa cea mare Hristina s-a

Stambolov: Savov a fost soțul fiicei surorii lui Geshov, Eftimia.51

După cum se dovedește, asistăm la împletirea contactelor politice

Printre generația mai tânără de politicieni, Stoian Danev, care a

Puterea rețelelor și limitările lor

55 BHA(Biblioteca Naţională), f. 15, op. 5 (Documentele Radei Daneva). După