Suport de Curs

INGINERIA PROCESELOR DE ASAMBLARE
I P A
Titular de disciplină,
Conf. Dr. Ing. Mădălin-Gabriel CATANĂ
- Capitolul 1. Introducere în ingineria montajului -
1.1. Concepte de bază în ingineria montajului
I P A
 Produsele sunt bunuri materiale sau imateriale, create de oameni cu anumite funcţii care satisfac
anumite nevoi. Industria constructoare de maşini şi aparate creează produse materiale de tip piesă şi
ansamblu (de piese).
 Piesa este un corp solid, monobloc, realizat dintr-un anumit material, simplu sau compus, şi mărginit
de elemente geometrice de tip suprafaţă, muchie sau vârf. Piesele pot fi destinate consumului direct
al oamenilor (de ex. dălţi, cuţite, chei) sau pot fi incluse în ansambluri (produse) cu funcţii mai complexe.
 Ansamblul este o reuniune de piese şi, eventual, alte materiale fără formă geometrică proprie, care
interacţionează prin forţe de natură fizică şi/sau chimică pentru a îndeplini anumite funcţii la parametri
proiectaţi. Ansamblurile pot fi destinate consumului direct ca produse finite (de ex. autovehicule, pompe) sau
pot fi componente ale unor produse mai complexe, ca subansambluri (de ex. motoare, rulmenţi).
 Subansamblul este format din cel puţin două piese din cadrul unui produs pentru îndeplinirea unor
funcţii ale produsului (de ex. manşete de rotaţie, supape) sau pentru satisfacerea altor cerinţe (apărute la
fabricarea produsului, la transportul produsului către beneficiar etc.). Piesele din subansamblu (şi ansamblu)
se leagă prin intermediul unor asamblări.
-2-
I P A
 Asamblarea reprezintă interferenţa locală la nivel macroscopic şi microscopic a cel puţin două piese
din ansamblu, dar şi activitatea de fabricare a produsului care are acest rezultat. Piesele asamblate
interacţionează în ansamblu prin suprafeţe funcţionale (de ex. suprafeţele cilindrice de contact ale arborilor
şi alezajelor), iar înainte de asamblare şi în vederea asamblării prin suprafeţe tehnologice (de ex. teşituri
de orientare reciprocă a pieselor înainte de asamblare, suprafeţe profilate ale şuruburilor pentru rotirea cu cheia).
La asamblarea pieselor pot fi utilizate organe de asamblare şi/sau materiale pentru montaj.
 Organul de asamblare (de ex. şurub, piuliţă, ştift, pană) este piesa cu ajutorul căreia se realizează sau
se menţine asamblarea dintre alte două piese ale ansamblului. Rolul organului de asamblare poate fi
preluat de materiale pentru montaj (de ex. adezivi pentru lipire, metale de adaos pentru sudare) fără formă
geometrică proprie în momentul asamblării. Aceste materiale pot îndeplini şi alte funcţii suplimentare
în cadrul produsului (de ex. etanşare împotriva pătrunderii impurităţilor, izolare termică sau electrică).
 Activităţile de asamblare pot să se deosebească în funcţie de metoda tehnologică şi de procedeul

tehnologic care sunt aplicate pentru realizarea asamblărilor dintre piese.
 Metoda tehnologică defineşte modul principial de realizare a asamblării prin intermediul proceselor
fizico-chimice care au loc (de ex. asamblarea prin deformare plastică, prin sudare, prin lipire cu adezivi).
-3-
I P A
 Procedeul tehnologic este modalitatea efectivă şi detaliată de aplicare a unei metode cu anumite
mijloace tehnologice de tip maşină, instalaţie, echipament şi substanţă de lucru (de ex. sudarea cu arc
electric descoperit şi electrod fuzibil învelit, sudarea prin presiune cu încălzire prin rezistenţă cu electrod tip vergea).
 Procesul tehnologic de montaj al produsului (de tip ansamblu) reuneşte activităţile de asamblare şi
alte activităţi complementare necesare pentru fabricarea ansamblului din componentele sale (piese,
subansambluri şi materiale pentru montaj) conform specificaţiei de produs.
 Sistemul tehnologic de montaj permite execuţia procesului de montaj al produsului prin intermediul
unor componente umane (lucrători şi operatori) şi tehnice (maşini, instalaţii, echipamente şi spaţii de
producţie) pe care le conţine.
 Ingineria montajului privind un ansamblu cuprinde activităţile de proiectare, organizare, coordonare

şi control prin care se asigură realizarea corectă şi eficientă a montajului produsului în întreprindere.
Aceste activităţi se desfăşoară în cadrul a două stadii de definire a produsului:
1) Cercetarea-dezvoltarea de produs (de ex. proiectarea construcţiei ansamblului, proiectarea şi organizarea
procesului şi sistemului de montaj, proiectarea documentaţiei de montaj);
2) Producţia produsului (de ex. programarea, lansarea şi urmărirea montajului ansamblului).
-4-
1.2. Caracteristici ale montajului şi importanţa ingineriei montajului
I P A
 Procesul tehnologic de fabricare a unui produs (de tip ansamblu) este format din două mari stadii
(descrise în fig. 1.1 prin activităţile reprezentative şi ponderile lor).
Fig. 1.1 Model al fabricaţiei produsului (de tip ansamblu)
-5-
I P A
 Procesul tehnologic de fabricaţie a pieselor este stadiul pe parcursul căruia se obţin componente
pentru montaj sub formă de piese, în principal prin derularea de activităţi de prelucrare a materialelor
şi semifabricatelor aprovizionate de la furnizori. Celelalte activităţi din acest stadiu sunt subordonate
prelucrărilor, în sensul că acestea se execută doar pentru a se putea realiza, verifica sau completa
anumite activităţi de prelucrare asociate, în vederea finalizării pieselor la parametri prescrişi.
 Procesul tehnologic de montaj al produsului este stadiul pe parcursul căruia se obţine produsul,
în principal prin activităţi de asamblare a pieselor cu materialele pentru montaj aprovizionate de la
furnizori. Celelalte activităţi din procesul de montaj sunt complementare asamblărilor, astfel încât se
execută pentru a se putea realiza, verifica sau completa anumite activităţi de asamblare asociate, în
vederea finalizării produsului la parametri prescrişi.
-6-
I P A
 Importanţa ingineriei montajului la fabricarea produselor este o consecinţă directă a următoarelor

caracteristici esenţiale ale montajului:
1) Montajul este un proces indispensabil realizării de produse competitive deoarece:

 Prin procesul de montaj se pot obţine produse cu funcţii complexe care sunt îndeplinite prin mişcări relative ale
componentelor produselor şi prin caracteristicile diferite ale materialelor componentelor (de ex. realizarea funcţiei
unui motor cu ardere internă implică deplasarea relativă dintre piston şi cilindru, dar şi etanşarea camerelor de ardere prin
segmenţi, garnitură şi chiulasă confecţionate din materiale diferite);
 Prin procesul de montaj se pot realiza produse cu configuraţii complexe sau dimensiuni mari (de ex. rezervoare
auto, stâlpi electrici, poduri) care nu pot fi obţinute în construcţii monobloc prin procese de prelucrare sau nu pot fi
transportate fără dezasamblare de la locul de fabricare la locul de utilizare;
 Prin procesul de montaj se pot obţine produse cu costuri reduse de fabricare, procurare, exploatare şi scoatere
din uz, la care componentele au forme, dimensiuni şi materiale adaptate funcţiilor şi procedeelor de fabricare şi
pot fi întreţinute, reparate, înlocuite şi reciclate separat şi economic în funcţie de uzura proprie;
 Prin procesul de montaj se pot realiza produse estetice, la care aspectul exterior este îmbunătăţit prin materiale
sau componente cu rol decorativ (de ex. furniruri aplicate mobilelor, straturi de vopsea aplicate carcaselor metalice);
-7-
I P A
2) Montajul reprezintă cea mai complexă etapă de fabricaţie a produselor deoarece:

 Elementele materiale care fac obiectul unui proces de montaj (piese, subansambluri şi materiale pentru montaj)
sunt numeroase şi diversificate, rezultând un număr mare de fluxuri materiale diferite care trebuie corelate;
 Activităţile de montaj sunt mult mai diversificate decât activităţile din stadiul de prelucrare a pieselor, atât cele
principale, cât şi cele complementare (de ex. testarea funcţională, marcarea, conservarea şi ambalarea produsului se
efectuează doar în stadiul de montaj);
3) Montajul are o influenţă majoră asupra calităţii produselor deoarece:

 Caracteristicile funcţionale ale ansamblurilor (de ex. puterea unui motor, presiunea de lucru a unei pompe, raportul de
transmitere al unui reductor) rezultă şi pot fi controlate doar în stadiul de montaj;
 Unele deficienţe de proiectare a produselor şi de fabricare a pieselor pot fi corectate la montaj;
4) Montajul are o productivitate mai mică decât stadiul de fabricaţie a pieselor deoarece:
 Multe activităţi de montaj se desfăşoară manual datorită costurilor prea mari de mecanizare;
 Realizările teoretice şi practice din domeniul montajului au un caracter mai puţin general şi o aplicabilitate mai
restrânsă decât în cazul prelucrărilor, datorită diversităţii ansamblurilor şi a activităţilor de montaj;
5) Montajul este un mare consumator de spaţii de producţie, forţă de muncă, timp şi bani (ponderea sa
în costul total de producţie variază între 25 %, la seriile mari de produse mici, şi 70 %, la produsele unicat, mari şi grele).
-8-
- Capitolul 2. Proiectarea construcţiei ansamblurilor -
2. Proiectarea construcţiei ansamblurilor
I P A
 Funcţiile ansamblurilor din industria constructoare de maşini şi aparate pot fi clasificate astfel:
1) Funcţii structurale, care presupun preluarea sarcinilor exercitate asupra ansamblurilor din exterior sau
din interior (de ex. la fuzelajul unui avion, la scheletul metalic al unei macarale);
2) Funcţii mecanice, care impun mişcarea relativă a unor componente din ansambluri (de ex. la motorul unui
autoturism, la pompa unei instalaţii hidraulice);
3) Funcţii electrice, care presupun crearea, transformarea şi transmiterea de semnale electromagnetice în

interiorul ansamblurilor (de ex. la plăcile cu circuite imprimate ale unui televizor).
 Caracteristicile constructive ale ansamblurilor în legătură cu modul de îndeplinire a funcţiilor sunt

caracteristici constructiv-funcţionale, iar cele în conexiune cu modul de fabricare sunt caracteristici
constructiv-tehnologice. Caracteristicile constructive pot fi specifice fiecărei piese şi material pentru
montaj din ansamblu sau pot fi caracteristici globale ale ansamblului.
 Caracteristicile constructive globale ale ansamblurilor cu influenţă majoră asupra funcţionării şi

montajului sunt asamblările, lanţurile de dimensiuni de asamblare, structura şi asamblabilitatea.
- 10 -
2.1. Asamblările produselor
I P A
 Asamblările dintre piese asigură închiderea cinematică a ansamblului astfel încât acesta să nu se
dezmembreze în componentele sale în timpul funcţionării. Fiecare asamblare anulează un număr de
grade de libertate de mişcare relativă între piesele asamblate. Totalitatea asamblărilor dintre o piesă
şi alte piese din ansamblu permit menţinerea piesei în ansamblu, într-o poziţie fixă sau cu posibilitate
limitată de mişcare faţă de celelalte piese, pentru satisfacerea rolului funcţional.
 Clasificarea asamblărilor d.p.d.v. al libertăţii de mişcare permise pieselor asamblate este:

1) Asamblări fixe, la care piesele nu au posibilitate de mişcare reciprocă (v. fig. 2.1);
2) Asamblări mobile, la care piesele au mişcări relative pe una sau mai multe direcţii (v. fig. 2.2).
Fig. 2.1 Asamblări fixe Fig. 2.2 Asamblări mobile
- 11 -
I P A
 Etapele de asamblare necesare formării unei asamblări fixe sau mobile închise cinematic sunt:
1) Îmbinarea pieselor, în care suprafeţele funcţionale ale pieselor sunt aduse în poziţiile relative necesare
pentru realizarea asamblării, în contact sau fără contact;
2) Blocarea asamblării, în care poziţiile relative ale pieselor îmbinate sunt conservate într-un anumit mod
astfel încât asamblarea să se închidă cinematic;
3) Asigurarea asamblării împotriva desfacerii, în care sunt conservate într-un anumit mod caracteristicile
asamblării realizate în etapele anterioare.
Cele trei etape pot fi parcurse succesiv sau simultan, pentru două sau mai multe piese de asamblat,
cu sau fără utilizarea de organe sau materiale de asamblare.
 Asamblare liberă este aceea care nu este închisă cinematic (prin blocare) la un moment dat. Dacă
nu se blochează, asamblarea liberă poate să se desfacă pe parcursul manipulărilor ansamblului din
procesul de montaj.
- 12 -
I P A
 Clasificarea asamblărilor d.p.d.v. al componentelor necesare formării şi menţinerii lor este:

1) Asamblări directe, la care îmbinarea, blocarea şi asigurarea asamblării împotriva desfacerii rezultă prin
interacţiunea directă a suprafeţelor funcţionale ale pieselor asamblate, fără participarea altor organe sau
materiale de asamblare (v. fig. 2.3);
2) Asamblări indirecte, la care îmbinarea, blocarea şi asigurarea asamblării contra desfacerii rezultă prin
interacţiunea dintre piesele asamblate şi organele sau materialele de asamblare (v. fig. 2.4).
Fig. 2.3 Asamblări directe Fig. 2.4 Asamblări indirecte
- 13 -
I P A
 Clasificarea asamblărilor d.p.d.v. al modului principial de realizare a blocării lor este:

1) Asamblări cu ajutorul formei, la care blocarea pieselor îmbinate se datorează contactelor suprafeţelor
funcţionale ale pieselor şi organelor de asamblare, care împiedică mişcarea relativă pe direcţii normale la
suprafeţele de contact (v. fig. 2.5);
2) Asamblări cu ajutorul forţei, la care blocarea pieselor îmbinate este efectuată de forţele de strângere
introduse la montaj între suprafeţele funcţionale ale pieselor şi organelor de asamblare, care împiedică
mişcarea relativă a suprafeţelor funcţionale în mod direct sau prin frecările rezultate (v. fig. 2.6);
3) Asamblări cu ajutorul materialului, la care blocarea pieselor după îmbinare se produce prin unificarea
materialelor pieselor în zona suprafeţelor de contact, care împiedică mişcarea relativă (v. fig. 2.7).
Fig. 2.5 Asamblări cu ajutorul formei Fig. 2.6 Asamblări cu ajutorul forţei Fig. 2.7 Asamblări cu ajutorul materialului
- 14 -
I P A
 Funcţiile asamblărilor dintr-un ansamblu sunt în primul rând structurale (prin contactele dintre piese se
transmit forţe, momente şi mişcări) şi, eventual, de altă o natură (de ex. asigurarea mişcării relative între piesele
îmbinate, a etanşeităţii îmbinării, a izolaţiei electrice la îmbinare).
 Clasificarea asamblărilor d.p.d.v. al posibilităţii de desfacere pentru a verifica, repara, înlocui

şi recicla separat componentelor lor este:
1) Asamblări demontabile, care pot fi desfăcute şi refăcute fără deteriorarea componentelor (v. fig. 2.8);
2) Asamblări nedemontabile, care nu pot fi desfăcute fără distrugerea unor componente (v. fig. 2.9).
Fig. 2.8 Asamblări demontabile Fig. 2.9 Asamblări nedemontabile
- 15 -
I P A
 Clasificarea asamblărilor d.p.d.v. al principiului tehnologic aplicat pentru formarea lor este:
1) Asamblări prin ataşarea unor piese de altele (prin aşezare, introducere, agăţare, înclichetare etc.);
2) Asamblări prin strângerea unor piese pe altele (prin filet, pene, brăţări elastice, fretare etc.);
3) Asamblări prin formarea primară a pieselor (prin turnare, injecţie, vulcanizare etc.);
4) Asamblări prin deformarea plastică a pieselor (prin nituire, fălţuire, sertizare, evazare etc.);
5) Asamblări prin sudarea pieselor (prin topire cu arc electric, cu flacără de gaze, în baie de zgură etc.);
6) Asamblări prin lipirea metalică a pieselor (lipire moale sau lipire tare);
7) Asamblări prin lipirea pieselor cu adezivi.
- 16 -
2.2. Lanţurile de dimensiuni de asamblare ale produselor
2.2.1. Caracteristici ale lanţurilor de dimensiuni
I P A
 Lanţul de dimensiuni este un contur închis format din mai multe dimensiuni primare şi o dimensiune
de închidere prin care se definesc poziţiile relative ale unor elemente geometrice ale produselor (de
ex. distanţele dintre suprafeţele unei piese, distanţele dintre suprafeţele pieselor îmbinate ale unui ansamblu).
 Dimensiunile primare se indică în documentaţia tehnico-constructivă a produsului şi se obţin primele

în procesul de fabricaţie. Dimensiunea de închidere rezultă în urma fabricării dimensiunilor primare.
Dimensiunea primară sau de închidere se formează între două baze dimensionale reale sau fictive,
de tip punct, dreaptă sau plan, care definesc poziţiile elementelor geometrice legate prin dimensiune.
 Lanţul de dimensiuni al unei piese are toate bazele dimensionale situate pe piesă (v. ex. lanţurilor de
dimensiuni ale arborelui 1 şi carcasei 2 din fig. 2.10).
 Lanţul de dimensiuni al unui ansamblu sau lanţul de dimensiuni de asamblare (LDA) are: fiecare
dimensiune primară formată pe o unică componentă a ansamblului, între două baze dimensionale
ale acesteia; dimensiunea de închidere formată între baze dimensionale ale unor componente diferite;
bazele dimensionale dintre dimensiunile primare materializate pe elementele geometrice (suprafeţele)
funcţionale de contact ale componentelor îmbinate (v. ex. LDA din fig. 2.10).
- 17 -
I P A
 LDA ale produselor rezultă la montaj ca urmare a contactelor între suprafeţele funcţionale ale pieselor
asamblate (v. ex. LDA din fig. 2.10).
Fig. 2.10 Formarea unui lanţ de dimensiuni de asamblare (LDA)
- 18 -
I P A
 Dimensiunile de închidere din LDA se prescriu în documentaţia tehnico-constructivă a produsului

dacă au roluri funcţionale importante, cum ar fi: asigurarea integrităţii structurale a ansamblului (prin
strângerile din ajustajele arbore-alezaj etc.); asigurarea unor mişcări relative între componente (prin jocurile
din ajustajele arbore-alezaj, distanţele dintre axele roţilor dinţate în angrenare etc.). Aceste dimensiuni trebuie să
fie realizate precis în procesul de montaj.
 Precizia prescrisă dimensiunile de închidere din LDA se obţine cu dificultate în cazul produselor cu
lanţuri complexe de dimensiuni legate în serie şi/sau în paralel, ale căror dimensiuni de închidere sunt
interdependente şi trebuie realizate cu valori corelate. Dificultatea creşte dacă dimensiunile primare
din LDA sunt dimensiuni de închidere (cu precizie scăzută) ale lanţurilor de dimensiuni ale pieselor
îmbinate (v. ex. LDA din fig. 2.10).
- 19 -
2.2.2. Modalităţi de realizare practică a preciziei prescrise LDA
I P A
 LDA precis are valorile efective ale tuturor dimensiunilor din lanţ între limitele prescrise. Precizia LDA
se asigură prin obţinerea de dimensiuni primare precise în procesul tehnologic de fabricaţie a pieselor
şi a unei dimensiuni de închidere precise la asamblarea pieselor în procesul de montaj.
 Toleranţa dimensiunii de închidere din LDA (TI) poate rezulta la asamblarea aleatorie (fără selecţie)
a pieselor din ansamblu cu următoarele valori:
Np Np
TI   TDj (2.1) TI   TDj2 ( 2.2)
j1 j1
unde: Np - numărul dimensiunilor primare din LDA; TDj - toleranţa prescrisă dimensiunii primare Dj.
 Valoarea TI din relaţia 2.1 rezultă dacă dimensiunile Dj ale pieselor se obţin numai cu valori extreme,
maxime sau minime (lucru posibil prin reglarea individuală la dimensiune a sistemului de prelucrare în producţiile
de unicat sau serie mică). Valoarea TI din relaţia 2.2 rezultă dacă dimensiunile Dj au distribuţii normale
Gauss-Laplace în câmpurile de toleranţă TDj (lucru posibil prin reglarea automată la dimensiune a sistemului
de prelucrare în producţiile de serie mijlocie, mare sau de masă). În ambele cazuri, TI depinde de numărul de
piese asamblate care formează LDA (prin Np) şi de precizia de prelucrare a pieselor (prin TDj). În funcţie
de raportul dintre valoarea TI (calculată, după caz, cu relaţiile 2.1 sau 2.2) şi toleranţa prescrisă dimensiunii
de închidere, există trei modalităţi de realizare practică a preciziei prescrise LDA.
- 20 -
I P A
 Fabricarea produsului în condiţii de interschimbabilitate totală se aplică atunci când valoarea TI

calculată este mai mică sau egală cu toleranţa prescrisă dimensiunii de închidere. Precizia prescrisă
LDA rezultă prin simpla asamblare a componentelor produsului (care sunt total interschimbabile). Metoda
se justifică doar dacă precizia LDA se poate obţine prin prelucrarea pieselor în condiţii economice (cu
toleranţe TDj relativ mari).
 Metoda sortării (asamblării selective) este aplicată dacă valoarea TI depăşeşte toleranţa prescrisă
şi presupune următoarele activităţi în procesul de montaj al produsului:
1) Măsurarea dimensiunilor primare efective din LDA, la toate piesele necesare pentru fabricarea unui lot
de ansambluri;
2) Sortarea pieselor pe grupe dimensionale, cu toleranţe mult mai mici decât toleranţele de fabricaţie a
pieselor (numărul şi toleranţele grupelor de sortare se stabilesc astfel încât valoarea TI calculată pentru fiecare
grupă de sortare să fie mai mică sau egală cu toleranţa prescrisă dimensiunii de închidere);
3) Asamblarea pe grupe a pieselor, care asigură obţinerea preciziei LDA pentru întreg lotul de ansambluri.
Datorită costurilor mari de aplicare (cu măsurarea pieselor, cu manipularea separată a grupelor de sortare etc.),
metoda se justifică pentru LDA cu dimensiuni de închidere foarte precise şi număr redus de dimensiuni
primare, la ansambluri cu producţii de serie mijlocie, mare sau de masă (de ex. rulmenţi, seturi de motor).
- 21 -
I P A
 Metoda compensării se foloseşte tot pentru cazul în care valoarea TI depăşeşte toleranţa prescrisă
dimensiunii de închidere şi constă în reglarea la montaj, pentru fiecare exemplar de ansamblu, a unei
dimensiuni primare din LDA numită dimensiune de compensare, care aparţine unei componente numite
compensator. Activităţile de reglare implică măsurarea valorilor efective ale unor dimensiuni primare
sau de închidere din LDA şi acţionarea asupra compensatorului printr-un procedeu de reglare astfel
încât să fie obţinută precizia prescrisă LDA (reglarea poate avea loc în stare neasamblată, total asamblată sau
parţial asamblată a componentelor care formează LDA). Datorită costurilor reduse, metoda se justifică pentru
LDA cu dimensiuni de închidere foarte precise şi număr mare sau foarte mare de dimensiuni primare,
la ansambluri cu orice volum de producţie.
 Metodele sortării şi compensării determină fabricarea ansamblurilor în condiţii de interschimbabilitate

limitată (componentele ansamblurilor nu sunt toate interschimbabile), care complică activităţile de întreţinere în
funcţionare (de ex. dacă la montajul produsului s-a aplicat sortarea, o piesă defectă va putea fi înlocuită numai cu
o alta din aceeaşi grupă de sortare, iar dacă s-a aplicat compensarea, înlocuirea piesei defecte trebuie să fie urmată
de refacerea reglajului dimensiunilor de compensare din toate LDA afectate).
- 22 -
2.2.3. Tipuri de compensatori
I P A
 Compensatorii sunt piese sau subansambluri ale produselor care prin reglare modifică dimensiunile
de închidere efective din LDA de la anumite valori imprecise (existente înainte de reglare) la valori precise
(obţinute după reglare). Reglarea compensatorilor se face la montajul ansamblurilor, dar şi pe parcursul
exploatării produselor.
 Clasificarea compensatorilor în funcţie de frecvenţa de reglare este:

1) Compensatori cu reglare periodică, la care dimensiunea de compensare obţinută la montaj se menţine
o perioadă de timp, după care se modifică pentru a compensa variaţia celorlalte dimensiuni primare din LDA
(ca urmare a uzării, deformărilor plastice, reparării sau înlocuirii componentelor ansamblului etc.);
2) Compensatori cu reglare permanentă, la care dimensiunea de reglare se modifică continuu ca urmare
a variaţiei celorlalte dimensiuni primare din LDA.
Cele două categorii includ mai multe tipuri constructive de compensatori.
 Compensatorii cu reglare periodică pot fi ficşi, mobili, ajustabili, deformabili sau turnaţi (v. ex. din fig.
2.11.a-e, cu notaţiile: P/Pi - dimensiuni primare efective nereglabile din LDA; C - dimensiune de compensare efectivă
după reglare; C' - dimensiune de compensare efectivă înainte de reglare; I/J - dimensiuni de închidere efective precise,
obţinute după reglarea compensatorului; J' - dimensiune de închidere efectivă imprecisă, existentă înainte de reglarea
compensatorului).
- 23 -
I P A
Fig. 2.11 Compensatori cu reglare periodică utilizaţi pentru realizarea preciziei prescrise LDA
- 24 -
I P A
 Compensatorul fix (v. fig. 2.11.a) este o piesă de formă inelară, lamelară etc. a cărei grosime determină
dimensiunea de compensare. Există două variante constructive:
1) Compensator cu grosime unică, la care grosimea (Co) nu depăşeşte toleranţa prescrisă dimensiunii de
închidere (TI), iar reglarea constă în selecţia numărului necesar de compensatori individuali (n) astfel încât
dimensiunea de compensare totală (C = Co • n) să asigure precizia dimensiunii de închidere din LDA;
2) Compensator cu grosime în trepte (de ex. TI, 2TI, 3TI), la care diferenţa de grosime a compensatorilor din
clase dimensionale alăturate este constantă şi nu depăşeşte toleranţa TI, iar reglarea constă în selecţia
unui compensator din clasa necesară (Cn) astfel încât dimensiunea de compensare (C = Cn) să asigure
precizia dimensiunii de închidere din LDA.
Pentru stabilirea numărului de compensatori “n” sau a clasei dimensionale Cn se procedează astfel:
 Se măsoară dimensiunile primare efective nereglabile Pi (în stare neasamblată sau parţial asamblată a componentelor
din LDA) sau dimensiunea de închidere efectivă înainte de reglare J‘ (în stare asamblată a componentelor din LDA);
 Se calculează dimensiunea de compensare necesară după reglare (C) utilizând modelul LDA, valorile măsurate
şi mărimea prescrisă dimensiunii de închidere. Valoarea C determină clasa dimensională Cn (Cn = C) sau numărul
de compensatori “n” (n = C / Co).
Compensatorii ficşi se utilizează pentru poziţionarea axială precisă a rulmenţilor şi roţilor dinţate din cutii
de viteze, pentru asigurarea jocurilor funcţionale axiale ale arborilor (v. fig. 2.11.a) etc.
- 25 -
I P A
 Compensatorul mobil (v. fig. 2.11.b) este un subansamblu care include două piese cu posibilitate de
mişcare relativă, între care se formează dimensiunea de compensare. Reglarea constă în deplasarea
relativă a pieselor mobile astfel încât printr-o deplasare reciprocă (∆C) să formeze o dimensiune de
compensare (C) care să asigure precizia dimensiunii de închidere din LDA (valoarea reglată se conservă
prin blocarea asamblării dintre piesele mobile). Pentru stabilirea deplasării ∆C se procedează astfel:
 Se măsoară dimensiunea de închidere efectivă înainte de reglare J‘ (în stare asamblată a componentelor din LDA);
 Se calculează deplasarea necesară pentru reglare (∆C) ca diferenţă între valoarea măsurată şi valoarea prescrisă
dimensiunii de închidere (∆C = |J ' - J| şi ∆C = |C' - C|).
Compensatorii mobili sunt preferaţi ca urmare a reglării uşoare şi marjei de reglare largi sub formă de
mecanisme şurub-piuliţă pentru crearea jocurilor funcţionale axiale ale arborilor (v. fig. 2.11.b), de lagăre
excentrice faţă de alezajele carcaselor pentru reglarea distanţelor dintre axele roţilor dinţate etc.
- 26 -
I P A
 Compensatorul ajustabil (v. fig. 2.11.c) este o piesă cu o dimensiune de compensare care se reglează
prin prelucrarea mecanică a uneia sau alteia dintre suprafeţele de mărginire astfel încât prin adaosul
de prelucrare îndepărtat (Ap = ∆C) să formeze o dimensiune de compensare (C) care asigură precizia
dimensiunii de închidere din LDA. Pentru stabilirea adaosului de prelucrare Ap se procedează astfel:
 Se măsoară dimensiunea de compensare înainte de reglare (C') şi dimensiunile primare Pi (în stare neasamblată
a componentelor din LDA) sau dimensiunea de închidere înainte de reglare J‘ (în stare asamblată a componentelor care
formează LDA);
 Se calculează dimensiunea de compensare necesară după reglare (C) utilizând modelul LDA, valorile măsurate
şi mărimea prescrisă dimensiunii de închidere. Mărimea adaosului de prelucrare rezultă astfel: Ap = |C' - C| sau
Ap = |J' - J|.
Compensatorii ajustabili se folosesc uzual pentru produsele unicat sau de serie mică (de ex. la maşinile-
unelte pentru asigurarea coaxialităţii între păpuşile fixe şi mobile prin prelucrarea ghidajelor păpuşilor mobile) datorită
costului foarte ridicat al procedeului de reglare (prelucrare mecanică de precizie ridicată cu reglare individuală
la dimensiune a sistemului tehnologic de prelucrare).
- 27 -
I P A
 Compensatorul deformabil (v. fig. 2.11.d) este o piesă cu o dimensiune de compensare reglabilă prin
deformare plastică pentru realizarea preciziei dimensiunii de închidere din LDA. Reglarea se face de
obicei în stare asamblată a componentelor din LDA, după măsurarea dimensiunii de închidere înainte
de reglare J‘.
 Compensatorul turnat (v. fig. 2.11.e) este o piesă din material uşor fuzibil (metal neferos, masă plastică etc.)
care se formează prin turnare în ansamblu, după poziţionarea reciprocă, la dimensiunea de închidere
prescrisă, a componentelor ansamblului care materializează celelalte dimensiuni primare din LDA (prin
solidificarea compensatorului se conservă dimensiunea de închidere reglată înainte de turnare).
 Compensatorii cu reglare permanentă sunt elastici, termici, hidraulici sau pneumatici. Compensatorul
elastic (cel mai des întâlnit) este o piesă sau un subansamblu care, prin deformare elastică permanentă
sub acţiunea unei forţe aplicate la montaj, reglează automat dimensiunea de compensare formată pentru
asigurarea unei dimensiuni de închidere nule în LDA (de ex. arcuri de supape, manşete de rotaţie, inele O).
- 28 -
2.3. Structura produselor
2.3.1. Clasificarea funcţională şi tehnologică a componentelor produselor
I P A
 Funcţia globală a produsului stabilită la proiectare descrie utilitatea principală a produsului pentru
utilizator prin modificările de stare ale fluxurilor de energie, materiale şi informaţii care străbat produsul
pe durata funcţionării (de ex. deplasarea fluidul de către pompă, transmiterea mişcării de către reductorul de turaţie,
prinderea semifabricatului de către dispozitivul de prelucrare). Funcţia trebuie îndeplinită în anumite condiţii de
restricţie prevăzute în specificaţia produsului (de ex. privind puterea transmisă şi raportul de transmitere al
reductorului, presiunea de refulare şi debitul pompei), prin participarea tuturor componentelor ansamblului. La
proiectare, funcţia globală se descompune în subfuncţii realizabile de grupuri de componente.
 Fiecare subfuncţie a produsului se realizează practic prin procese fizice şi/sau chimice de interacţiune
geometrică sau prin material, la nivelul suprafeţelor funcţionale de contact sau prin mediu de lucru, a
unor componente din ansamblu cu asamblări fixe sau mobile, care formează subansambluri.
 Subansamblu funcţional este grupul de componente îmbinate din ansamblu care asigură îndeplinirea
unei subfuncţii a produsului (de ex. subfuncţia de direcţionare şi conservare a fluidului de către subansamblul corp-
pompă şi de antrenare a fluidului în mişcare de către subansamblul rotor-pompă, subfuncţia de direcţionare a mişcării
de către subansamblul angrenaj-reductor şi de conservare a energiei cinetice de către subansamblul corp-reductor).
Subansamblul funcţional poate fi verificat d.p.d.v. al modului în care îşi îndeplineşte funcţia.
- 29 -
I P A
 Clasificarea componentele ansamblurilor d.p.d.v. al modului de participare la realizarea funcţiilor

globale sau parţiale ale produselor este:
1) Componente principale, care participă nemijlocit la îndeplinirea funcţiilor produselor (apar prin diferenţierea
componentelor ansamblurilor din motive funcţionale, tehnologice, de întreţinere în exploatare etc.);
2) Componente auxiliare, care permit realizarea funcţiilor componentelor principale prin asamblările fixe sau
mobile pe care le creează între acestea (sunt organe şi materiale de asamblare cu rol de poziţionare, de ex.
ştifturi şi pene, sau cu rol de fixare, de ex. şuruburi, nituri, şplinturi, inele elastice de siguranţă şi materiale pentru
sudare sau lipire, a componentelor principale din ansamblu).
Prin asamblarea componentelor principale şi auxiliare în procesul de montaj se formează produsul.
 Componentă de bază este piesa (principală) care la o asamblare susţine direct sau indirect toate piesele
asamblate (este mai mare şi mai grea şi preia sarcinile exercitate asupra celorlalte piese în funcţionare sau la montaj).
Prin asamblarea pieselor pe componentele de bază se formează subansambluri.
- 30 -
I P A
 Subansamblu independent (subansamblu tehnologic d.p.d.v. al procesului de montaj) este închis cinematic
şi poate fi asamblat ca un tot unitar, fără demontarea componentelor sale, pentru a forma produsul
sau un alt subansamblu mai complex.
 Subansamblu complet (d.p.d.v. al procesului de montaj) este cel mai complex subansamblu independent
care poate fi constituit la montaj pe o componentă de bază (acesta poate fi şi un subansamblu funcţional care
îndeplineşte anumite subfuncţii ale produsului, de ex. un motor sau o cutie de viteze ale unui autoturism).
 Componente elementare pentru montaj sunt cele mai simple componente ale ansamblului de la care
începe montajul unui produs într-o întreprindere, respectiv: piese fabricate în întreprindere sau aduse
de la furnizori; subansambluri premontate independente achiziţionate (de ex. rulmenţi radiali cu bile, supape
de sens, manşete de rotaţie); piese şi subansambluri independente obţinute prin demontarea în vederea
asamblării a subansamblurilor achiziţionate care nu sunt independente (de ex. rulmenţi radial-axiali cu role
conice, rulmenţi radiali cu role cilindrice, biele asamblate).
- 31 -
2.3.2. Structura constructiv-funcţională a produselor
I P A
 Structura constructiv-funcţională a unui produs descrie modul de grupare funcţională a pieselor

ansamblului în subansambluri funcţionale din ce în ce mai complexe (care realizează subfuncţiile produsului)
până la crearea întregului produs (care realizează funcţia globală). Structura produsului DISTRIBUITOR
DE AER (DA) din fig. 2.12 (cu funcţia globală de transmitere a aerului de la o sursă la mai mulţi utilizatori) include
două subansambluri funcţionale de ordinul 1: subansamblul stator (cu funcţia de direcţionare şi conservare
a aerului) şi subansamblul rotor (cu funcţia de modificare a fluxului de aer transmis).
Fig. 2.12 Produsul DISTRIBUITOR DE AER (DA)
- 32 -
I P A
 Caracteristicile generale ale structurii constructiv-funcţionale sunt:

1) Este ierarhizată pe niveluri structurale, pe care se găsesc unităţi funcţionale ale produsului de tip piesă
şi subansamblu funcţional (v. ex. din fig. 2.13 privind structurarea DA în subansambluri funcţionale de ordinul 1);
2) Este unică şi definită complet în documentaţia tehnico-constructivă a produsului, printr-un desen de
ansamblu general şi, la produsele complexe, desene ale subansamblurilor funcţionale (de ex. desene ale
motoarelor şi cutiilor de viteze ale autovehiculelor);
Fig. 2.13 Subansambluri funcţionale ale DA
- 33 -
I P A
3) Poate fi reprezentată simplificat printr-o schemă funcţională de constituire a produsului, în care se

descrie simbolic sub formă arborescentă dezagregarea produsului în subansambluri funcţionale de diferite
ordine şi piese (v. ex. din fig. 2.14, în care apar şi subansamblurile funcţionale de ordinul 2 ale DA);
4) Poate fi netehnologică d.p.d.v. al procesului de montaj, atunci când subansamblurile funcţionale ale
produsului nu sunt subansambluri independente (de ex. DA nu are o structură tehnologică deoarece nu poate
fi obţinut prin asamblarea directă a subansamblurilor funcţionale stator şi rotor).
Fig. 2.14 Schema funcţională de constituire a DA
- 34 -
2.3.3. Structura constructiv-tehnologică a produselor
I P A
 Structura constructiv-tehnologică a unui produs descrie modul de grupare tehnologică (pe parcursul
procesului de montaj) a componentelor ansamblului (începând cu componentele elementare pentru montaj) în
subansambluri complete din ce în ce mai complexe (şi cu piese de bază diferite) până la crearea întregului
produs. Procesele de montaj ale subansamblurilor complete şi ansamblului din structura constructiv-
tehnologică a produsului se corelează d.p.d.v. organizatoric.
 Caracteristicile generale ale structurii constructiv-tehnologice sunt:

1) Este ierarhizată pe mai multe niveluri structurale, pe care se găsesc unităţi tehnologice ale produsului
de tip componentă elementară pentru montaj şi subansamblu complet (v. ex. din fig. 2.15 şi 2.16 privind două
variante posibile de structurare tehnologică a DA);
2) Este definită complet în documentaţia tehnologică de montaj a produsului (prin schemele de asamblare
ale ansamblului şi subansamblurilor complete), eventual, în urma analizei mai multor variante (varianta optimă
de structură este în general cea cu număr maxim de subansambluri complete, de ex. varianta din fig. 2.16 pentru
produsul DA);
- 35 -
I P A
Fig. 2.15 Structura constructiv-tehnologică a DA, în varianta I Fig. 2.16 Structura constructiv-tehnologică a DA, în varianta II
- 36 -
I P A
3) Poate fi reprezentată simplificat printr-o schemă tehnologică de constituire a produsului, în care se

descrie sub formă arborescentă dezagregarea produsului în subansambluri complete de diferite ordine şi
componente elementare pentru montaj, iar pentru fiecare subansamblu sau ansamblu se indică piesa de
bază şi, eventual, cantitatea unitară din fiecare componentă conţinută (v. ex. din fig. 2.17). Schema stă la
baza proiectării şi organizării procesului de montaj al produsului şi a planificării fabricaţiei sau aprovizionării
componentelor elementare pentru montaj (se mai numeşte şi structură de dezagregare a produsului - SDP).
Fig. 2.17 Schema tehnologică optimă de constituire a DA
- 37 -
2.4. Asamblabilitatea produselor
I P A
 Asamblabilitatea este caracteristica constructivă a ansamblurilor, subansamblurilor şi pieselor care

exprimă tehnologicitatea construcţiei acestora d.p.d.v. al montajului produselor din care fac parte, în
condiţiile specifice întreprinderii (o asamblabilitate foarte bună permite un montaj eficient şi costuri de producţie
reduse ale produselor fabricate de întreprindere).
 Îmbunătăţirea asamblabilităţii produselor se poate face prin:

1) Aplicarea de reguli de (re)proiectare a produselor în concordanţă cu particularităţile montajului din
întreprindere (de ex. pentru montajul manual, automatizat rigid sau robotizat al produselor în întreprindere);
2) Utilizarea de criterii sau metode de apreciere a asamblabilităţii produselor la un moment dat (de ex.
în stadiile de proiectare conceptuală, constructivă şi tehnologică a produselor sau pe parcursul fabricaţiei).
Îmbunătăţirea asamblabilităţii se face la proiectarea noilor produse sau la reproiectarea celor existente
pentru facilitarea montajului (în urma modernizării tehnologiei de montaj, de ex. prin înlocuirea montajului manual
cu montajul mecanizat sau automatizat).
- 38 -
2.4.1. Criterii de apreciere a asamblabilităţii produselor
I P A
 Criteriile de apreciere a asamblabilităţii sunt nişte aserţiuni care exprimă cerinţe privind construcţia
ansamblurilor în vederea facilitării proceselor de montaj. Acestea permit evaluarea asamblabilităţii pe
baza unor liste de criterii de asamblabilitate, a căror respectare se apreciază prin calificativele: foarte
bine, bine, satisfăcător sau nesatisfăcător (asamblabilitatea nesatisfăcătoare a produsului d.p.d.v. al criteriilor
de analiză trebuie îmbunătăţită prin reproiectarea caracteristicilor constructive defavorabile pentru montaj).
 Clasificarea criteriilor de asamblabilitate d.p.d.v. al caracteristicilor constructive analizate este:

criterii privind conceptul de produs; criterii privind componentele utilizate pentru montajul produsului
(componente elementare pentru montaj şi subansambluri tehnologice formate la montaj); criterii privind asamblările
dintre piesele produsului; criterii privind structura constructivă a produsului (v. ex. de folosire a criteriilor
pentru reproiectarea pieselor şi ansamblurilor din fig. 2.18.a-j, în care construcţiile netehnologice sunt barate dublu).
1) Criterii de apreciere a asamblabilităţii conceptului de produs sunt:

 Simplitatea principiului funcţional, care permite îndeplinirea funcţiei globale a produsului cu un număr mic de
componente în interacţiune prin asamblări formate la montajul ansamblului;
 Simplitatea schemei cinematice, care permite îndeplinirea funcţiei globale a produsului cu un număr mic de
componente cu mişcări relative obţinute prin asamblări formate la montajul ansamblului;
 Asigurarea închiderii cinematice, care permite funcţionarea produsului şi manipularea sa la sfârşitul procesului
de montaj (pentru testare funcţională, ambalare etc.) fără riscul de dezmembrare a ansamblului în componente.
- 39 -
I P A
Fig. 2.18 Soluţii pentru creşterea asamblabilităţii produselor
- 40 -
I P A
2) Criterii de apreciere a asamblabilităţii componentelor utilizate la montajul produsului sunt:

 Rigiditatea mare (prin închiderea profilului exterior ca în fig. 2.18.a, prin nervurare etc.), care conduce la deformaţii
reduse prin forţele de asamblare astfel încât dispozitivele de asamblare se simplifică (prin neincluderea reazemelor
suplimentare pentru micşorarea deformaţiilor);
 Stabilitatea mare la aşezare (prin suprafeţe de aşezare plane, exterioare, întinse), care simplifică sau chiar elimină
construcţia dispozitivelor de orientare pentru asamblare, manipulare etc.;
 Capacitatea bună de stocare ordonată (prin suprafeţe exterioare, opuse, cu forme conjugate ca în fig. 2.18.b), care
simplifică construcţia magazinelor de stocare şi micşorează spaţiul / volumul de stocare necesar;
 Capacitatea bună de stocare dezordonată (prin forme care împiedică întrepătrunderea pieselor ca în fig. 2.18.a sau
care permit separarea uşoară a pieselor îmbinate accidental ca în fig. 2.18.c), astfel încât se elimină sau se reduc timpii
neproductivi pentru separarea componentelor stocate în vrac în containere;
 Precizia mare a suprafeţelor tehnologice de contact cu echipamentele de montaj (de ex. a profilului exterior al
piuliţelor în contact cu cheia de înşurubat), care micşorează timpii auxiliari de cuplare / decuplare între componente
şi echipamentele de montaj;
 Simetria sau asimetria evidentă a formei geometrice (prin accentuarea simetriei sau a asimetriei geometrice ca în
fig. 2.18.d), pentru detectarea uşoară a orientării componentelor de către lucrător / echipamentele de manipulare.
- 41 -
I P A
3) Criterii de apreciere a tehnologicităţii asamblărilor dintre piesele produsului sunt:

 Numărul redus de componente auxiliare pentru asamblarea componentelor principale (prin prevederea unor
elemente de îmbinare integrate pieselor pentru asamblare directă, de ex. caneluri, filete, aripioare crestate, deformabile ca
în fig. 2.18.e), care reduce costurile aferente utilizării componentelor auxiliare în cadrul produsului şi la montaj;
 Numărul redus de direcţii şi sensuri de mişcare pentru asamblare (prin construcţii favorabile asamblării pieselor
pe o unică direcţie, de preferat rectilinie şi verticală, şi într-un singur sens, de preferat în sensul gravitaţiei, ca în fig. 2.18.f),
care permite utilizarea de maşini şi echipamente de asamblare simple şi micşorarea timpilor consumaţi;
 Existenţa suprafeţelor tehnologice de orientare reciprocă a pieselor la începutul îmbinării (sub forma unor
teşituri sau brâuri de ghidare ca în fig. 2.18.g), care simplifică construcţia dispozitivelor / maşinilor de asamblare (prin
scăderea preciziei necesare de orientare reciprocă a pieselor în dispozitiv / la maşină şi a forţei de asamblare necesare de
dezvoltat de dispozitiv / maşină);
 Valorile reduse ale forţelor necesare pentru realizarea asamblării (obţinute de ex. prin micşorarea lungimii de
presare a pieselor sau asigurarea evacuării aerului din zona de asamblare ca în fig. 2.18.h), care simplifică construcţia
dispozitivelor / maşinilor de asamblare şi reduc consumurile energetice ale acestora;
 Numărul mic de componente solicitate indirect la asamblarea altor piese, care simplifică echipamentele de
asamblare (prin reducerea mijloacelor auxiliare de protecţie mecanică, termică sau chimică a componentelor solicitate).
- 42 -
I P A
4) Criterii de apreciere a asamblabilităţii structurii constructive a produsului sunt:

 Numărul redus de piese în cadrul produsului (prin construcţia integrată a produsului, cu puţine piese multifuncţionale
foarte complexe ca în fig. 2.18.i), care micşorează costurile de montaj (dar poate creşte costurile fabricării pieselor);
 Gradul mare de standardizare şi tipizare a componentelor, care reduce costurile fabricării sau achiziţionării
echipamentelor specializate / speciale pentru montaj (de ex. chei pentru strângerea şuruburilor cu cap nestandardizat);
 Gradul mare de unificare a componentelor, care reduce costurile de procurare şi stocare a componentelor şi
echipamentelor de montaj diferite şi timpii auxiliari şi de pregătire-încheiere pentru schimbarea echipamentelor în
procesul de montaj (de ex. schimbarea cheilor pentru strângerea şuruburilor cu capete diferite);
 Numărul mare de subansambluri complete în structura constructiv-tehnologică a produsului, care poate
reduce duratele şi costurile de montaj prin asamblarea în paralel a produsului şi subansamblurilor sale;
 Posibilitatea de asamblare a pieselor într-o poziţie / orientare unică a componentei de bază, astfel încât se
reduc timpii auxiliari sau de pregătire-încheiere pentru schimbarea poziţiei / prinderii în dispozitiv a ansamblului
(v. ex. din fig. 2.18.j);
 Posibilitatea de asamblare a pieselor pe componenta de bază în ordinea descrescătoare a solicitărilor
introduse la montaj (de ex. formarea asamblărilor nedemontabile înaintea celor demontabile şi a ajustajelor cu strângere
înaintea celor cu joc), astfel încât se simplifică echipamentele de asamblare (prin reducerea mijloacelor auxiliare de
protecţie mecanică, termică sau chimică a componentelor solicitate indirect).
- 43 -
2.4.2. Metode de apreciere a asamblabilităţii produselor
I P A
 Metodele de apreciere a asamblabilităţii sunt proceduri sistematice de evaluare a tehnologicităţii

ansamblurilor pentru montaj în raport cu mai multe criterii de asamblabilitate considerate importante.
Gradul de satisfacere a criteriilor se exprimă prin valori ale unor indicatori de asamblabilitate (parţiali şi
globali), cărora le corespund calificative (utilizate de proiectanţi pentru identificarea şi corectarea caracteristicilor
constructive ale produselor defavorabile pentru montaj).
 Clasificarea metodelor de apreciere a asamblabilităţii se poate face după destinaţie (metode de uz

general sau metode specializate pentru anumite condiţii de montaj ale produselor, de ex. pentru montajul manual
/ mecanizat, pentru montajul automatizat rigid sau pentru montajul robotizat) şi după complexitate (metode simple
sau metode complexe, care se aplică asistat de calculator).
 Exemple de metode de apreciere a asamblabilităţii sunt:

1) Metoda indicilor tehnico-economici de bază (dezvoltată în România);
2) Metoda Boothroyd-Dewhurst DFA (dezvoltată în SUA);
3) Metoda Lucas DFA (dezvoltată în Anglia);
4) Metoda Hitachi AEM (dezvoltată în Japonia).
- 44 -
I P A
 Metoda indicilor tehnico-economici de bază se foloseşte pentru evaluarea asamblabilităţii structurale

a produselor d.p.d.v. al gradelor de unificare şi de standardizare / tipizare a componentelor lor (reperele
de tip piesă şi subansamblu funcţional din desenele de ansamblu). Se parcurg două etape de evaluare.
1) Evaluarea gradului de unificare a componentelor ansamblului prin:

 Stabilirea grupelor constructiv-funcţionale de componente ale ansamblului de analizat, astfel încât fiecare
grupă “i” să conţină articole similare constructiv şi cu funcţii asemănătoare în cadrul produsului (de ex. şuruburi de
fixare, ştifturi de poziţionare sau inele O de etanşare), posibil de unificat în urma analizei (se pot impune restricţii privind
numărul minim de repere identice şi diferite din fiecare grupă analizată, pentru creşterea obiectivităţii şi eficienţei analizei).
 Calculul gradului de unificare a reperelor din fiecare grupă constructiv-funcţională de componente (λuri):
nrui
λuri   100 [%] (2.3)
ntri
unde: nrui - numărul maxim de repere unificate / identice constructiv din grupa de componente “i”; ntri - numărul
total de repere din grupa “i”.
 Calculul indicelui mediu de unificare a reperelor ansamblului (imu):

1 n
imu    λuri [%] (2.4)
n i1
unde: n - numărul grupelor de componente analizate d.p.d.v. al unificării constructive.
- 45 -
I P A
 Calificarea asamblabilităţii structurale a produsului pe baza valorii indicelui mediu de unificare a reperelor
astfel: nesatisfăcătoare, dacă imu < 50; satisfăcătoare, dacă imu ϵ [50, 60); bună, dacă imu ϵ [60, 80); foarte bună,
dacă imu ≥ 80.
2) Evaluarea gradului de standardizare a componentelor ansamblului prin:

 Calculul indicelui de standardizare a reperelor ansamblului (is):
nrs
is   100 [%] (2.5)
n tr
unde: nrs - numărul de repere standardizate ale ansamblului; ntr - numărul total de repere ale ansamblului.
 Calificarea asamblabilităţii structurale a produsului pe baza valorii indicelui de standardizare a reperelor
astfel: nesatisfăcătoare, dacă is < 50; satisfăcătoare, dacă is ϵ [50, 60); bună, dacă is ϵ [60, 80); foarte bună, dacă
is ≥ 80.
Asamblabilitatea nesatisfăcătoare a produsului d.p.d.v. al gradelor de unificare sau standardizare a reperelor

trebuie îmbunătăţită prin reproiectarea unora dintre reperele defavorabile pentru montaj (în general organe
de asamblare).
- 46 -
I P A
 Metoda Boothroyd-Dewhurst DFA se foloseşte pentru evaluarea asamblabilităţii produselor d.p.d.v.

al numărului de repere conţinute şi al timpului şi costului de montaj al reperelor (în vederea minimizării).
Evaluarea poate fi efectuată asistat de calculator (cu aplicaţia Design For Assembly a companiei Boothroyd
Dewhurst, Inc.) sau, mai greu, manual (caz în care se întocmeşte un formular specific de analiză a asamblabilităţii).
Se parcurg trei etape de evaluare a tehnologicităţii, care pot să stea la baza reproiectării şi reevaluării
ulterioare a ansamblului (v. ex. de proiectare iniţială şi reproiectare a produsului MOTOR LINIAR din fig. 2.19.a-b
şi formularele de analiză a asamblabilităţii din tabelele 2.1 şi 2.2).
1) Stabilirea numărului minim / ideal de repere ale produsului, care respectă următoarele criterii:
 Reperul se mişcă în raport cu alte piese în timpul funcţionării produsului (de ex. pistonul 5 din fig. 2.19.a);
 Reperul e confecţionat dintr-un alt material decât piesele cu care se îmbină pentru îndeplinirea funcţiei
(de ex. arcul 3 din fig. 2.19.a, prin materialul său elastic, asigură energia necesară pentru cursa inactivă a pistonul 5);
 Reperul se (de)montează separat de piesele cu care se îmbină pentru a permite asamblarea şi întreţinerea
în exploatare a altor piese necesare funcţionării ansamblului (de ex., în fig. 2.19.a, corpul 6, ca piesă de bază,
permite asamblarea tuturor celorlalte piese, iar opritorul pistonului 4 permite asamblarea pistonului în interiorul corpului 6).
Numărul de repere necesare (pe baza criteriilor) din fiecare articol al tabelului de componenţă se înregistrează
în coloana “Nr. minim de repere” a formularului de analiză (v. tabelul 2.1, din care rezultă că şuruburile 1 şi capacul 2
nu sunt neapărat necesare funcţionării produsului din fig. 2.19.a). Suma bucăţilor necesare din fiecare articol este
numărul minim / ideal de repere ale produsului, NM (v. tabelul 2.1, unde NM = 4 pentru produsul din fig. 2.19.a).
- 47 -
I P A
Fig. 2.19 Produsul MOTOR LINIAR – Varianta iniţială (a) şi varianta reproiectată (b)
- 48 -
I P A
Tabelul 2.1
Tabelul 2.2
- 49 -
I P A
2) Stabilirea timpului şi costului de montaj al reperelor produsului, în construcţia curentă a ansamblului

şi în construcţia ideală (cu un număr minim de repere, cu caracteristici constructive optime / ideale pentru montaj).
Timpul de montaj al unui reper este suma timpilor de manipulare şi de asamblare (timpi care se stabilesc cu
normative de timpi predeterminaţi şi au valoarea minimă de 1.5 secunde pentru reperul cu construcţie ideală pentru montajul
manual, la care timpul de montaj este ideal, de 3 secunde). Timpul real de montaj pentru fiecare articol din tabelul
de componenţă şi pentru produsul în construcţia curentă (TM) este suma timpilor de montaj ai reperelor
incluse (v. ex. de scriere a timpilor reali de montaj în formularul din tabelul 2.1). Timpul ideal de montaj al produsului
se obţine prin înmulţirea numărului ideal de repere (NM) cu 3 secunde (timpul de montaj ideal pe reper).
Costul real de montaj pentru un articol din tabelul de componenţă şi pentru produsul în construcţia curentă
(CM) se obţine prin înmulţirea timpilor reali de montaj cu o rată a costului (de ex. 0.4 cenţi/secundă în tabelele
2.1 şi 2.2). Costul ideal de montaj al produsului se obţine prin înmulţirea timpului ideal de montaj cu aceeaşi
rată a costului.
- 50 -
I P A
3) Stabilirea eficienţei montajului produsului în construcţia curentă (EM), cu una din relaţiile:
3  NM 3  0.4  NM
EM  ( 2.6 ) EM  ( 2.7 )
TM CM
unde termenul 0.4 din relaţia 2.7 este rata costului de montaj.
O valoare mică a indicatorului EM (EM ≤ 0.3) semnalează o asamblabilitate nesatisfăcătoare a produsului,

datorată unor caracteristici constructive defavorabile montajului (de ex. la produsul din fig. 2.19.a, cu EM = 0.29,
caracteristicile netehnologice sunt indicate îngroşat în formularul din tabelul 2.1: existenţa şuruburilor 1 şi a capacului 2 care
nu sunt necesare funcţionării produsului şi în plus au timpi mari de manipulare şi/sau asamblare; timpul mare de asamblare
a pistonului 5).
Îmbunătăţirea asamblabilităţii şi creşterea valorii indicatorului EM se fac prin reproiectarea caracteristicilor

netehnologice constatate (de ex. varianta reproiectată a produsului MOTOR LINIAR din fig. 2.19.b are EM = 0.9 în tabelul
2.2 datorită: preluării funcţiilor şuruburilor 1 şi capacului 2 din construcţia iniţială de capacul opritor 1, care se asamblează
direct cu corpul 4 prin deformarea elastică a nervurii de la partea sa inferioară; micşorării timpului de asamblare a pistonului
3 prin prelungirea tijei sale şi crearea la capătul superior a unui cep pentru ţinere cu mâna pe durata asamblării în interiorul
corpului 4).
- 51 -
- Capitolul 3. Proiectarea proceselor de montaj -
3.1. Tipuri şi categorii de activităţi de montaj
I P A
 Procesele tehnologice de montaj sunt formate din activităţi clasificate pe tipuri (în funcţie obiective) şi
categorii (în funcţie de elementele asupra cărora se desfăşoară şi de contribuţia la crearea valorii de întrebuinţare
a produsului).
 Tipurile de activităţi de montaj sunt:

1) Activităţi de pregătire a componentelor şi ansamblului pentru montaj (de ex. încălzire, răcire, ungere), prin
care sunt create şi menţinute temporar caracteristici necesare realizării unor activităţi de montaj ulterioare;
2) Activităţi de manipulare a componentelor, ansamblului şi SDV-urilor de montaj (de ex. stocare, transfer,
orientare, prindere), prin care sunt create sau menţinute temporar aranjamente spaţiale necesare efectuării
altor activităţi de montaj;
3) Activităţi de asamblare (îmbinarea pieselor, blocarea asamblării şi asigurarea asamblării împotriva desfacerii), prin
care sunt create şi menţinute asamblările dintre componentele produsului;
4) Activităţi de reglare a componentelor şi ansamblului (de ex. echilibrarea rotoarelor, modificarea dimensiunilor
de compensare, rodajul produsului), prin care sunt corectate acele caracteristici obţinute anterior care nu permit
îndeplinirea rolului funcţional al produsului la parametrii prescrişi;
- 53 -
I P A
5) Activităţi de control al componentelor şi ansamblului (de ex. măsurarea valorilor efective ale caracteristicilor,
testarea funcţională a produsului şi subansamblurilor funcţionale), prin care se pun în evidenţă precizia efectivă a
caracteristicilor existente şi rebuturile recuperabile prin activităţi de reglare;
6) Activităţi de acoperire a suprafeţelor componentelor şi ansamblului (de ex. chituire, vopsire, zincare), prin
care sunt create straturi exterioare din materiale cu rol protector sau decorativ în exploatarea produsului;
7) Activităţi de ambalare a produsului (de ex. împachetare în folii impermeabile, asamblarea pachetului în containerul
individual, asamblarea containerelor individuale pe platforma de transport), prin care produsul este protejat temporar
pentru stocarea în depozit şi livrarea la beneficiar;
8) Activităţi de comandă a sistemului de montaj (de ex. controlul acţiunii SDV-urilor portabile, acţionarea manetelor
de comandă ale maşinilor), prin care se asigură efectuarea corectă a activităţilor din procesul de montaj;
9) Activităţi de întreţinere a sistemului de montaj (de ex. curăţare, verificare, reglare, ungere, reparare), prin care
se asigură funcţionarea sa corectă pe durata procesului de montaj;
10)Activităţi de procesare a informaţiilor despre componente, ansamblu, procesul şi sistemul de montaj
(de ex. întocmirea unei fişe de măsurători, calculul valorii necesare unei dimensiuni de compensare din LDA), prin care se
obţin rezultate utile pentru activităţile de montaj ulterioare sau la livrarea produsului.
- 54 -
I P A
 Categoriile de activităţi de montaj sunt:

1) Activităţi de bază, care se realizează asupra ansamblului sau a componentelor sale şi creează valoarea
de întrebuinţare a produsului prin modificările constructive generate (activităţile de asamblare, reglare şi acoperire
a suprafeţelor componentelor şi ansamblului sunt de bază);
2) Activităţi auxiliare, care se desfăşoară asupra ansamblurilor în curs de montaj (subansambluri complete ale
produsului sau produsul cu caracteristici nefinalizate) fără a crea valoarea de întrebuinţare a produsului (activităţile
de pregătire, manipulare şi control al ansamblurilor în curs de montaj şi de ambalare a produsului sunt auxiliare);
3) Activităţi anexe, care se efectuează asupra componentelor înainte de îmbinarea în ansamblu (activităţile de
pregătire, manipulare şi control al componentelor), asupra elementelor sistemului de montaj (activităţile de comandă
şi întreţinere a sistemului de montaj şi de manipulare a SDV-urilor de montaj) sau asupra informaţiilor privind stadiul
de montaj (activităţile de procesare a informaţiilor despre componente, ansamblu, procesul şi sistemul de montaj), fără a
contribui direct la crearea valorii de întrebuinţare a produsului.
Activităţile de bază din procesele de montaj (majoritatea asamblări) se proiectează la început, după care
se stabilesc activităţile auxiliare (dependente de modul de realizare a activităţilor de bază) şi apoi cele anexe
(dependente de activităţi de bază sau auxiliare).
- 55 -
3.2. Structura proceselor tehnologice de montaj
I P A
 Structura procesului de montaj al unui produs indică modul de grupare a activităţilor de montaj (ca
urmare a relaţiilor procesuale stabilite între activităţi) în unităţi structurale (grupuri de activităţi) din ce în ce mai
complexe până la constituirea întregului proces de montaj al produsului.
 Relaţiile procesuale dintre activităţile de montaj sunt:

1) Relaţii spaţiale, care constau în efectuarea activităţilor în acelaşi loc sau în locuri diferite din spaţiul de
montaj datorită unor restricţii de dotare tehnică şi umană a locurilor de muncă (de ex. o maşină care nu poate
realiza anumite activităţi) sau de organizare eficientă a montajului (de ex. organizarea desfăşurării întregului proces
de montaj al produsului la un singur loc de muncă);
2) Relaţii temporale, care constau în realizarea succesivă sau simultană a activităţilor de montaj ca urmare
a structurii constructiv-tehnologice a produsului (de ex. un subansamblul complet al produsului se asamblează din
componente înainte de îmbinarea sa în ansamblu) şi a unor restricţii de dotare a locurilor de muncă / organizare
eficientă a montajului (de ex. organizarea montajului produsului pe o linie în flux, la care activităţile de la locuri de muncă
diferite se realizează succesiv asupra ansamblului în curs de montaj).
- 56 -
3.2.1. Unităţi structurale ale proceselor tehnologice de montaj
I P A
 Categoriile de unităţi structurale ale proceselor de montaj sunt:
1) Procesul de montaj general (PMG), care este grupul de activităţi din procesul de montaj al unui produs
prin care se constituie direct un subansamblu complet sau întreg ansamblul din componentele indicate în
structura constructiv-tehnologică (optimă) a produsului (v. descompunerea procesului de montaj al DA în PMG din
fig. 3.1, care corespunde structurii constructiv-tehnologice optime a DA din fig. 2.16);
2) Operaţia de montaj, care este grupul de activităţi (cu cel puţin o activitate de bază) dintr-un PMG prin care se
acţionează continuu asupra unor ansambluri în curs de montaj şi/sau componente ale produsului la un loc
de muncă (post operaţional) de către aceeaşi executanţi (oameni şi maşini), într-un ciclu de lucru (care se repetă
la reluarea operaţiei pentru un alt ansamblu, o altă componentă etc.);
Fig. 3.1 Procesele de montaj general (PMG) din procesul tehnologic de montaj al DA
- 57 -
3.2.1. Unităţi structurale ale proceselor tehnologice de montaj
I P A
3) Faza de montaj, care este grupul de activităţi desfăşurate în mod continuu într-un PMG (într-o operaţie sau
separat de operaţie) prin care se îndeplineşte un singur obiectiv principal al procesului (de ex. asamblarea unei
componente principale a produsului cu toate componentele auxiliare ei într-o fază de asamblare, reglarea unei dimensiuni
de compensare din LDA într-o fază de reglare, transferul unui ansamblu în curs de montaj între două posturi operaţionale
succesive într-o fază de manipulare interoperaţională a ansamblului). Faza poate fi de bază (cu cel puţin o activitate de
bază, de ex. de asamblare), auxiliară (cu activităţi auxiliare şi anexe, de ex. faza de transfer interoperaţional al ansamblului)
sau anexă (numai cu activităţi anexe, de ex. de curăţare a suprafeţelor pieselor în vederea vopsirii);
4) Secvenţa de montaj, care este grupul de activităţi desfăşurate cu acelaşi procedeu tehnologic şi regim de
lucru în mod continuu într-o fază de montaj prin care se îndeplineşte un obiectiv parţial al fazei (de ex. pentru
o fază de asamblare a unui capac: poziţionarea capacului cu mâna pe piesa de bază; înşurubarea cu mâna a şurubului de
fixare a capacului; înşurubarea cu maşina a şurubului până la momentul de strângere prescris);
5) Mişcarea de montaj, care este grupul de activităţi elementare (apucă, transferă, aşează etc.) efectuate în mod
continuu într-o secvenţă / fază de montaj prin care se îndeplineşte un obiectiv elementar al procesului (de
ex. înşurubarea cu mâna a fiecărui şurub de fixare dintre cele mai multe de acelaşi fel asamblate în secvenţa de montaj).
- 58 -
3.2.2. Structura de bază şi structura efectivă a proceselor de montaj
I P A
 Restricţiile obligatorii de precedenţă a activităţilor de bază din procesul de montaj (care afectează
structura oricărei variante de proces) se stabilesc în funcţie de structura constructiv-tehnologică a produsului
şi de caracteristicile procedeelor şi mijloacelor tehnologice de montaj astfel încât să fie respectate mai
multe criterii tehnico-economice (v. ex. restricţiilor de precedenţă indicate prin săgeţi în fig. 3.2.c pentru fazele de
bază Fi din PMG al DA, faze care sunt descrise în fig. 3.2.b prin componentele principale asamblate în cadrul lor).
 Criterii de stabilire a restricţiilor obligatorii de precedenţă pentru activităţile de bază sunt:

1) Asigurarea accesului la zona de acţiune tehnologică din ansamblul în curs de montaj atât pentru
componentele ce vor fi asamblate, cât şi pentru SDV-urile de montaj (de ex. la restricţiile F2→F1, F5→F6, F7→F8
şi F8→F9 din fig. 3.2.c);
2) Conservarea caracteristicilor constructiv-funcţionale finale create ansamblului şi componentelor pe

durata activităţilor de montaj ulterioare (de ex. prin restricţia F1→F9 din fig. 3.2.c);
3) Asigurarea închiderii cinematice a ansamblului în curs de montaj pe durata manipulărilor ulterioare (de
ex. printr-o restricţie de precedenţă a secvenţei de blocare a unei asamblări faţă de secvenţa de îmbinare a unei alte piese);
4) Crearea elementelor geometrice cu rol de referenţial tehnologic în ansamblu care sunt necesare la
efectuarea activităţilor de montaj ulterioare (de ex. prin restricţiile F3→F1, F3→F5, F6→F4 şi F6→F7 din fig. 3.2.c).
- 59 -
I P A
Fig. 3.2 Stabilirea structurii de bază a PMG al ansamblului DA
- 60 -
I P A
 Structura de bază a unui proces tehnologic de montaj este structura obligatorie a procesului d.p.d.v.
al activităţilor de bază pe care le conţine şi al restricţiilor directe de precedenţă între activităţile de bază
(restricţii care nu rezultă din succesiunea altor restricţii de precedenţă , cum de ex. rezultă restricţia indirectă Ai→Ak
din restricţiile directe Ai→Aj şi Aj→Ak).
 Caracteristicile generale ale structurii de bază a unui proces de montaj sunt:

1) Este cea mai simplă structură a procesului de montaj, deoarece ia în considerare numai activităţile de
bază din proces (nu şi activităţile auxiliare sau anexe) şi relaţiile obligatorii de succesiune directă a activităţilor de
bază (nu şi alte relaţii procesuale, spaţiale sau temporale);
2) Este unică şi constituie fundamentul la proiectarea variantelor de structură efectivă a procesului de
montaj, în care se iau în considerare toate activităţile din proces şi toate relaţiile procesuale necesare între
activităţi (din motive tehnologice, organizatorice şi economice);
3) Poate fi modelată printr-un graf orientat, aciclic şi ordonat pe etape, în care nodurile sunt activităţi de
bază, arcele sunt restricţii directe de precedenţă între activităţi şi toate nodurile succesoare dintr-o etapă a
grafului au cel puţin un predecesor în etapa anterioară (v. modelul structurii de bază a PMG al DA din fig. 3.2.c, la
care ordonarea pe etape facilitează proiectarea variantelor de structură efectivă a PMG prin indicarea clară a posibilităţilor
de grupare temporală, succesivă sau simultană, a fazelor de bază din proces).
- 61 -
I P A
 Structura de bază a unui PMG indică fazele de bază din proces şi restricţiile directe de precedenţă
stabilite fazelor cu cele patru criterii tehnico-economice (v. ex. structurii PMG al DA din fig. 3.2.c).
 Structura de bază a întregului proces de montaj al unui produs (cu mai multe PMG, ca ansamblul DA)
indică PMG din procesul de montaj al produsului şi restricţiile directe de precedenţă ale PMG stabilite
conform relaţiilor de incluziune directă dintre ansamblul şi subansamblurile complete asociate PMG (v.
modelul structurii de bază a întregului proces de montaj al DA din fig. 3.3, care corespunde descompunerii procesului
în PMG din fig. 3.1).
Fig. 3.3 Modelul structurii de bază a procesului tehnologic de montaj al DA
- 62 -
I P A
 Etapele proiectării structurii de bază a unui proces de montaj sunt:

1) Stabilirea activităţilor de bază din proces (care pot fi faze de bază sau PMG);
2) Stabilirea restricţiilor obligatorii de precedenţă între activităţile de bază şi indicarea lor în matricea
de precedenţă a procesului de montaj (care este o matrice pătratică cu număr de linii şi de coloane egal cu numărul
activităţilor Ai şi cu elementele Aij = 1 dacă există restricţia de precedenţă Ai→Aj, ca în ex. din fig. 3.4 pentru PMG al DA);
3) Ordonarea activităţilor în etapele structurii de bază prin prelucrarea matricei de precedenţă (cu ajutorul
unui algoritm de prelucrare cu mai mulţi paşi care indică şi restricţiile de precedenţă incompatibile ce trebuie eliminate);
4) Construcţia modelul grafic al structurii de bază (care indică activităţile de bază ordonate pe etape ale grafului şi
restricţiile directe de precedenţă între activităţi, ca în ex. din fig. 3.2.c pentru PMG al DA).
Fig. 3.4 Matricea de precedenţă a PMG al DA
- 63 -
I P A
 Algoritmul de prelucrare a matricei de precedenţă a procesului de montaj include următorii paşi:

1) Identificarea activităţilor fără predecesori (care corespund coloanelor “k” din matrice ale căror elemente sunt toate
nule, Aik ≠ 1);
2) Stabilirea etapei de ordonare a activităţilor fără predecesori (care se codifică ET în funcţie de numărul trecerilor
“T” prin pasul 2 al algoritmului, astfel încât la prima trece T = 0, iar la trecerile următoare T = T + 1);
3) Ordonarea activităţilor fără predecesori în etapa stabilită (al cărei cod ET se înregistrează activităţilor în cadrul
unei linii suplimentare ataşate la sfârşitul matricei, ca în ex. din fig. 3.5 pentru PMG al DA);
4) Eliminarea din matrice a activităţilor ordonate şi a restricţiilor lor de precedenţă (prin excluderea de la
analiza următoare a liniilor şi coloanelor matricei privind aceste activităţi, care se indică prin haşurare în ex. din fig. 3.5);
5) Reluarea pasului 1 al algoritmului dacă au rămas activităţi neordonate (v. în fig. 3.5 matricea de precedenţă
a PMG al DA în acest stadiu).
Dacă au rămas activităţi neordonate (la pasul 5), dar nu se găsesc activităţi fără predecesori (la pasul 1),
înseamnă că activităţile rămase de ordonat au stabilite unele restricţii de precedenţă incompatibile ce
trebuie eliminate pentru continuarea prelucrării matricei (v. în fig. 3.6 matricea de precedenţă a PMG al DA la
sfârşitul prelucrării, din care etapele activităţilor ET sunt folosite în modelul structurii de bază din fig. 3.2.c).
- 64 -
I P A
Fig. 3.5 Matricea de precedenţă a PMG Fig. 3.6 Matricea de precedenţă a PMG
înaintea primei iteraţii a algoritmului după etapizarea tuturor fazelor asociate
- 65 -
I P A
 Structura efectivă a procesului de montaj se obţine (eventual în mai multe variante) prin completarea
structurii de bază cu celelalte categorii de activităţi (activităţi auxiliare şi anexe) şi cu alte relaţii procesuale
necesare activităţilor pentru respectarea principiilor şi restricţiilor de proiectare. Structura va descrie
univoc modul de grupare temporală şi spaţială a activităţilor de montaj în mişcări, secvenţe, faze, operaţii
şi PMG din procesul de montaj al produsului (v. în fig. 3.7 o variantă de structură efectivă a PMG al DA care
completează structura de bază din fig. 3.2.c cu faze auxiliare de reorientare, Fr, şi de transfer, Ft, al ansamblurilor în
curs de montaj la posturile operaţionale POi ale operaţiilor Oi).
Fig. 3.7 Variantă de structură efectivă a PMG al DA
- 66 -
- Capitolul 4. Proiectarea sistemelor de montaj -
4.1. Unităţi funcţionale elementare ale sistemelor de montaj
4.1.1. Structura şi clasificarea funcţională a sistemelor tehnologice elementare de montaj
I P A
 Sistemele de montaj cuprind componente umane şi tehnice reunite în unităţi funcţionale elementare
(sisteme tehnologice elementare de montaj - STEM) capabile de a realiza activităţi din procesele de montaj.
 STEM este cel mai simplu grup de componente ale sistemului de montaj care poate efectua în mod
independent una sau mai multe activităţi de montaj (prin acţiunea mai multor blocuri funcţionale incluse).
 Blocurile funcţionale ale STEM (v. fig. 4.1) sunt:

1) Subsistemul de execuţie, care realizează direct acţiunea tehnologică (activităţile de bază, auxiliare sau anexe)
asupra obiectului supus acţiunii tehnologice (ansamblu în curs de montaj, componentă de îmbinat în ansamblu etc.)
prin intermediul unor organe de execuţie (de tip SDV, substanţă de lucru, mâna lucrătorului etc.);
Fig. 4.1 Structura bloc funcţională a STEM

- 68 -
4.1.1. Structura şi clasificarea funcţională a sistemelor tehnologice elementare de montaj
I P A
2) Subsistemul de acţionare, care manipulează organele de execuţie (sau obiectul procesat) în timpul acţiunii
tehnologice;
3) Subsistemul de manevrare, care manipulează organele de execuţie (sau obiectul procesat) înainte şi după
acţiunea tehnologică, pentru pregătirea şi încheierea ei;
4) Subsistemul de comandă, care coordonează funcţiile de manevrare şi de acţionare din STEM.
 Clasificarea funcţională a STEM (d.p.d.v. al acţiunilor tehnologice efectuate) este:

1) STEM de bază, care realizează una sau mai multe activităţi de bază şi eventual activităţi auxiliare şi anexe
din procesul de montaj (de ex. maşina automată de înşurubat cu SDV-urile sale, lucrătorul cu scula de asamblare);
2) STEM auxiliar, care realizează una sau mai multe activităţi auxiliare şi eventual activităţi anexe în procesul
de montaj (de ex. robotul de manipulare care aduce / evacuează ansamblul în curs de montaj la postul operaţional, banda
rulantă care deplasează ansamblul în curs de montaj între posturi operaţionale succesive);
3) STEM anex, care realizează numai activităţi anexe pentru a deservi alte STEM de bază / auxiliare (de ex.
alimentatorul automat cu şuruburi al maşinii automate de înşurubat, manipulatorul care schimbă sculele maşinii automate
de înşurubat).
- 69 -
4.1.2. Niveluri de mecanizare-automatizare a sistemelor tehnologice elementare de montaj
I P A
 Clasificarea STEM d.p.d.v. al nivelului de mecanizare-automatizare este:

1) STEM manual, care este format din lucrător şi eventual SDV (lucrătorul comandă, manevrează şi acţionează cu
efort fizic organul de execuţie al activităţii de montaj, care poate fi mâna proprie sau un SDV);
2) STEM mecanizat simplu, care e format din lucrător, maşină portabilă şi SDV (lucrătorul comandă şi manevrează
cu efort fizic maşina portabilă, care acţionează SDV-urile proprii asupra obiectului procesat);
3) STEM mecanizat complex, care este format din operator, maşină staţionară (sau autopropulsată) şi SDV
(operatorul comandă fără efort fizic maşina, care manevrează şi acţionează SDV-urile proprii asupra obiectului procesat);
4) STEM automatizat rigid, care este format din maşină automată nereprogramabilă şi SDV (maşina automată
nereprogramabilă execută un singur ciclu de lucru cu valori unice ale parametrilor de lucru sau cu valori modificabile în limite
restrânse - de ex. prin reglarea poziţiei limitatorilor de cursă, comutarea capului revolver într-o altă poziţie de lucru - astfel
încât asigură o productivitate ridicată la montajul de serie mare sau de masă al ansamblurilor asemănătoare constructiv şi de
complexitate redusă, de ex. rulmenţi, lanţuri, bujii);
5) STEM automatizat flexibil, care este format din maşină automată reprogramabilă şi SDV (maşina automată
reprogramabilă îşi poate modifica uşor şi radical ciclul şi parametrii de lucru - prin programarea secvenţială sau numerică a
comenzii maşinii - astfel încât asigură durate scurte de pregătire a fabricaţiei şi costuri de producţie reduse la montajul de
serie mică sau mijlocie al ansamblurilor diferite constructiv şi de complexitate ridicată).
- 70 -
4.2. Structura sistemelor tehnologice de montaj
4.2.1. Unităţi structurale ale sistemelor tehnologice de montaj
I P A
 Structura sistemului de montaj al unui produs descrie modul de grupare a componentelor umane şi
tehnice din sistem în unităţi structurale din ce în ce mai complexe (grupuri de componente reunite în STEM)
capabile de a realiza independent faze, operaţii, PMG sau întregul proces de montaj al produsului.
 Categoriile de unităţi structurale ale sistemelor de montaj sunt:

1) STEM, care este unitatea fundamentală ce realizează una sau mai multe faze de montaj succesive (la un
post de lucru, dacă STEM este de bază);
2) Sistemul tehnologic unioperaţional de montaj, care este grupul compact de STEM (cu cel puţin un STEM
de bază) integrate prin sincronizarea ciclurilor de lucru astfel încât să realizeze o operaţie de montaj la un
post operaţional (care cuprinde posturile de lucru ale STEM de bază şi postul de montaj al ansamblului / componentelor
procesate în operaţie);
3) Sistemul tehnologic operaţional celular de montaj, care este grupul compact de STEM automatizate -
din unul sau mai multe sisteme tehnologice unioperaţionale dispuse în ordinea operaţiilor - şi integrate prin
sincronizarea ciclurilor de lucru de un sistem centralizat de comandă şi urmărire astfel încât să efectueze
una sau mai multe operaţii într-o celulă de montaj (care include unul sau mai multe posturi operaţionale legate prin
posturi de manipulare interoperaţională a ansamblurilor / componentelor în curs de montaj, ca în ex. din fig. 4.2);
- 71 -
4.2.1. Unităţi structurale ale sistemelor tehnologice de montaj
I P A
4) Sistemul tehnologic distinct de montaj, care este grupul de sisteme tehnologice unioperaţionale şi/sau
operaţionale celulare - legate prin STEM de manipulare interoperaţională a ansamblurilor / componentelor
- ce conlucrează simultan pentru realizarea unui întreg PMG pe o linie de montaj (care include mai multe posturi
operaţionale succesive şi posturi de manipulare interoperaţională a ansamblurilor / componentelor în curs de montaj), într-o
celulă de montaj sau chiar la un post operaţional (dacă PMG conţine doar o operaţie);
5) Sistemul de montaj al produsului, care include unul sau mai multe sisteme distincte de montaj - legate
prin STEM de manipulare interoperaţională a subansamblurilor complete - ce conlucrează simultan pentru
realizarea întregului proces de montaj al produsului în atelierul sau secţia de montaj (ca în ex. din fig. 4.3).
Fig. 4.2 Celulă robotizată de montaj Fig. 4.3 Secţie de montaj pentru un autovehicul
- 72 -
4.2.2. Structura locurilor de muncă reprezentative din secţia de montaj
I P A
 Locuri de muncă reprezentative pentru montajul produsului într-o secţie sunt posturile operaţionale
de asamblare şi posturile de manipulare interoperaţională a ansamblurilor în curs de montaj.
 Postul operaţional de asamblare este partea din spaţiul de producţie al secţiei de montaj (eventual
dintr-o linie sau celulă de montaj) ocupată de un sistem tehnologic unioperaţional de montaj ce efectuează
o operaţie de asamblare. Structura postului de asamblare depinde de numărul de STEM de bază care
realizează operaţia (v. ex. postului operaţional PO din fig. 4.4, care are un post de lucru pentru un STEM de bază).
Fig. 4.4 Structura unui post operaţional de asamblare
- 73 -
I P A
 Tipurile de spaţii de producţie amenajate la un post operaţional de asamblare (v. fig. 4.4) sunt:
1) Postul de montaj (PM), care este ocupat de ansamblul în curs de montaj pe durata operaţiei;
2) Postul de lucru (PL), care este ocupat de STEM de asamblare (de ex. operatorul şi maşina staţionară de nituit);
3) Spaţiile de stocare operaţională (SSO) pentru componente şi materiale de montaj (CM) şi SDV (SDV),
care pot fi de tip container, magazin, paletă purtătoare de SDV-uri sau componente etc.;
4) Căile de alimentare operaţională (CAO) cu componente, materiale de montaj şi SDV, care pot fi benzi
rulante, elevatoare, jgheaburi vibratoare, roboţi de manipulare etc.
 Direcţiile şi sensurile de acţiune tehnologică la postul operaţional de asamblare (v. fig. 4.4) sunt:
1) Direcţia şi sensul de transfer operaţional (DTO), în care ansamblul în curs de montaj este adus la PM (la
începutul operaţiei) şi este evacuat de la PM (la sfârşitul operaţiei);
2) Direcţia şi sensul de acţiune operaţională (DAO), în care se desfăşoară activităţile de asamblare de la

PL (condiţii optime de asamblare asigură de obicei DAO rectilinie şi verticală, în sensul gravitaţiei);
3) Direcţiile şi sensurile de alimentare operaţională (Dao), în care PL e alimentat cu componente, materiale
şi SDV-uri necesare la asamblare (Dao, DAO şi DTO se intersectează la PM în punctul de acţiune operaţională, 0).
- 74 -
I P A
 Postul de manipulare interoperaţională a ansamblurilor în curs de montaj este partea din spaţiul
de producţie al secţiei de montaj ocupată de un STEM auxiliar de manipulare (de ex. bandă rulantă, masă
rotativă, robocar) care leagă două posturi operaţionale de asamblare înlănţuite tehnologic (de ex. în fig. 4.5,
postul de manipulare PMIO transmite ansambluri de la postul operaţional predecesor POi la postul succesor POi+1).
 Spaţii de producţie ale postului de manipulare interoperaţională a ansamblurilor (v. fig. 4.5) sunt:
1) Calea de transfer interoperaţional (CTIO), care poate fi de tip bandă, cablu, şină, role etc. (ansamblurile se
deplasează pe CTIO în direcţia şi sensul de transfer interoperaţional - DTIO);
2) Spaţiul de stocare interoperaţională (SSIO), care poate fi de tip cărucior, container, paletă purtătoare de
ansambluri etc.
Fig. 4.5 Structura unui post de manipulare interoperaţională a ansamblurilor
- 75 -
- Capitolul 5. Organizarea montajului -
5.1. Principii fundamentale de organizare
I P A
 Organizarea montajului unui produs constă în stabilirea modului de realizare în timp şi în spaţiu a
activităţilor de montaj cu ajutorul componentelor reunite din sistemul de montaj astfel încât comanda de
producţie să fie livrată până la termenele impuse şi cât mai eficient pentru întreprindere. Organizarea
se bazează pe două principii fundamentale.
 Principiile fundamentale de organizare a montajului sunt:

1) Principiul diferenţierii, care se aplică în două moduri:
 Diferenţiere temporală, prin executarea succesivă a unui număr cât mai mare de activităţi;
 Diferenţiere spaţială, prin realizarea unui număr cât mai mic de activităţi în acelaşi loc din spaţiul de producţie;
2) Principiul concentrării, care se aplică în două moduri:

 Concentrare temporală, prin executarea simultană a unui număr cât mai mare de activităţi;
 Concentrare spaţială, prin realizarea unui număr cât mai mare de activităţi în acelaşi loc din spaţiul de producţie.
Principiile de organizare se aplică corelat în practică (de ex. concentrarea temporală a activităţilor de bază cu
privire la un exemplar de ansamblu în curs de montaj implică şi concentrarea spaţială a activităţilor la un loc de muncă).
- 77 -
5.2. Organizarea structurii proceselor şi sistemelor de montaj
5.2.1. Forme de organizare a structurii unui proces de montaj
I P A
 Organizarea structurii unui proces tehnologic de montaj constă în stabilirea modului de realizare
spaţio-temporală a activităţilor de montaj necesare obţinerii unui exemplar de produs din componente
elementare pentru montaj (prin organizare se defineşte structura efectivă a procesului de montaj al produsului).
 Formele de organizare a structurii proceselor de montaj sunt:

1) Diferenţierea temporală a activităţilor, prin realizarea succesivă a unui număr cât mai mare de mişcări,
secvenţe, faze, operaţii şi PMG din procesul de montaj al produsului (asigură o durată maximă a ciclului de montaj
al produsului, dacă toate activităţile procesului de montaj se efectuează succesiv);
2) Concentrarea temporală a activităţilor, prin efectuarea simultană a unui număr cât mai mare de mişcări,
secvenţe, faze, operaţii şi PMG din procesul de montaj al produsului (asigură o durată minimă a ciclului de montaj
al produsului, dacă toate activităţile fără restricţii de simultaneitate - de ex. privind precedenţa obligatorie a fazelor, numărul
de executanţi ai fazelor, accesul simultan la ansamblu al executanţilor fazelor - se efectuează simultan);
3) Diferenţierea operaţiilor, prin efectuarea în mod continuu a unui număr cât mai mic de faze de bază din
procesul de montaj la fiecare post operaţional (asigură un număr maxim de operaţii ale procesului de montaj - egal
cu numărul fazelor de bază, dacă fiecare fază de bază se realizează la un alt post operaţional);
4) Concentrarea operaţiilor, prin realizarea în mod continuu a unui număr cât mai mare de faze din procesul
de montaj la fiecare post operaţional (asigură un număr minim de operaţii ale procesului de montaj - egal cu numărul
PMG, dacă fiecare PMG se realizează într-o singură operaţie de montaj).
- 78 -
5.2.2. Forme de organizare a structurii unui sistem de montaj
I P A
 Organizarea structurii unui sistem de montaj constă în stabilirea modului de amplasare în spaţiul
de producţie al secţiei a sistemelor tehnologice unioperaţionale (care efectuează operaţiile de montaj) şi a
STEM auxiliare / anexe conectate la posturile operaţionale.
 Formele de organizare a structurii sistemelor tehnologice distincte de montaj sunt:

1) Organizarea cu post operaţional unic (asigură realizarea PMG într-o singură operaţie);
2) Organizarea cu mai multe posturi operaţionale dispuse după tipul utilajului, în cadrul unor grupe de
posturi operaţionale cu aceeaşi funcţie tehnologică (implică spaţii mari de stocare interoperaţională a ansamblurilor
în curs de montaj şi cicluri lungi de fabricaţie datorită montajului pe loturi şi transferului interoperaţional pe distanţe lungi);
3) Organizarea cu mai multe posturi operaţionale dispuse în ordinea operaţiilor, în cadrul unor linii sau
celule de montaj monovalente / polivalente (determină specializarea sistemului de montaj pentru ansambluri cu fluxuri
tehnologice identice sau asemănătoare);
4) Organizarea cu mai multe posturi operaţionale dispuse sub formă de reţea, în cadrul unor celule sau
ateliere flexibile de montaj (permite fabricarea de ansambluri cu fluxuri tehnologice diferite ce parcurg trasee specifice
în reţeaua de posturi operaţionale).
- 79 -
5.3. Organizarea proceselor în cadrul sistemelor de montaj
5.3.1. Forme de organizare a operaţiei, PMG şi procesului de montaj al produsului
I P A
 Organizarea procesului de montaj al produsului în cadrul sistemului de montaj constă în stabilirea

modului de realizare în timp şi în spaţiu a operaţiilor şi PMG necesare obţinerii tuturor exemplarelor
produsului din loturile de producţie. Organizarea presupune adoptarea de forme de organizare pentru
operaţii, pentru PMG (cu mai multe operaţii) şi pentru procesul de montaj al produsului (cu mai multe PMG).
 Formele de organizare a unei operaţii de montaj sunt:

1) Organizarea singulară, la care toate exemplarele ansamblului dintr-un lot de producţie se asamblează în
cadrul operaţiei la un unic post operaţional (v. fig. 5.1.a);
2) Organizarea în paralel, la care operaţia se desfăşoară simultan la mai multe posturi operaţionale identice
unde sunt asamblate exemplare diferite din lotul de producţie al ansamblului (v. fig. 5.1.b). Productivitatea
operaţiei organizate în paralel creşte (astfel încât să fie respectat ritmul necesar de desfăşurare a montajului).
Fig. 5.1 Variante de organizare a unei operaţii de montaj
- 80 -
I P A
 Formele de organizare temporală a PMG (cu mai multe operaţii) sunt (v. IMPP): organizarea succesivă;
organizarea mixtă; organizarea în flux / paralelă cu ritm corelat al operaţiilor (cea mai avantajoasă pentru
montaj datorită duratelor scurte ale ciclurilor de producţie, spaţiilor reduse de stocare interoperaţională a loturilor de
ansambluri în curs de montaj, dimensiunilor reduse ale căilor de transfer interoperaţional al ansamblurilor etc.).
 Formele de organizare spaţială a PMG (cu mai multe operaţii) sunt:

1) Organizarea staţionară, la care PMG al fiecărui exemplar de ansamblu se realizează la un singur post de
montaj (care poate fi unic pentru toate ansamblurile din lotul de producţie sau poate fi diferit de la un exemplar la altul, de
ex. în cazul ansamblurilor mari şi dificil de manipulat la care lucrătorii se deplasează pentru realizarea operaţiilor din PMG);
2) Organizarea mobilă, la care exemplarele ansamblului din lotul de producţie sunt deplasate la posturi de
montaj diferite pentru efectuarea de operaţii diferite din PMG.
Formele de organizare spaţială şi temporală a PMG se combină în practică astfel: organizarea mobilă
şi în flux a PMG (dacă manipularea ansamblurilor este eficientă); organizarea staţionară şi în flux a PMG
(dacă manipularea ansamblurilor nu este eficientă); organizarea staţionară şi succesivă a PMG la un singur
post operaţional (dacă nu este posibilă organizarea în flux datorită lipsei resurselor de producţie necesare, de ex.
spaţii de montaj, posturi operaţionale, sisteme mecanizate complex de manipulare interoperaţională a ansamblurilor).
În plus, PMG poate fi organizat în paralel la mai multe sisteme distincte de montaj identice (de ex. linii /
celule de montaj) pentru creşterea productivităţii (şi respectarea ritmului necesar de desfăşurare a montajului).
- 81 -
I P A
 Formele de organizare a procesului de montaj al produsului (cu mai multe PMG) sunt:
1) Organizarea succesivă, la care PMG din procesul de montaj se realizează succesiv asupra fiecărui lot
(N) de ansambluri în curs de montaj (v. fig. 5.2.a, pentru cazul procesului de montaj al unui reductor cu trei PMG);
2) Organizarea în flux, la care toate PMG din procesul de montaj se realizează simultan şi cu ritmuri corelate
în funcţie de ritmul reglementat / necesar al PMG al produsului (v. fig. 5.2.b, pentru cazul reductorului);
3) Organizarea mixtă (succesiv-simultană), la care unele PMG din procesul de montaj se efectuează succesiv
asupra lotului de ansambluri (de obicei PMG înlănţuite tehnologic - cu restricţii de precedenţă în structura de bază - ca
de ex. PMG privind subansamblul TREN CONDUS şi ansamblul REDUCTOR), iar alte PMG se efectuează simultan
(de obicei PMG neînlănţuite tehnologic ca de ex. PMG privind subansamblurile TREN CONDUS şi TREN CONDUCĂTOR).
Realizarea simultană a unor PMG înlănţuite tehnologic (de ex. pentru respectarea termenelor de livrare a loturilor
de produse) impune sincronizarea acestor PMG printr-o organizare în flux.
- 82 -
I P A
Fig. 5.2 Variante de organizare a procesului de montaj al produsului REDUCTOR
- 83 -
5.3.2. Stabilirea formei de organizare a procesului în cadrul sistemului de montaj
I P A
 Etapele organizării procesului de montaj al produsului în cadrul sistemului de montaj sunt:

1) Stabilirea formei de organizare a procesului de montaj al produsului (cu mai multe PMG) prin:
 Planificarea intervalelor calendaristice de realizare a PMG din procesul de montaj al produsului astfel încât
să existe resurse disponibile pentru montajul produsului în perioada de producţie, iar loturile de produse să poată
fi livrate până la termenele impuse (intervalele calendaristice stabilite PMG se utilizează în planul de producţie director
al produsului - PPD - pentru planificarea fabricaţiei / aprovizionării pieselor, materialelor şi echipamentelor necesare pentru
montajul loturilor de subansambluri complete şi ansambluri / produse);
 Adoptarea formei de organizare a procesului de montaj al produsului pe baza relaţiilor temporale (succesiune
/ simultaneitate) dintre PMG (de ex. organizare succesivă pentru intervale succesive planificate realizării PMG, organizare
în flux pentru intervale simultane de realizare a tuturor PMG).
2) Stabilirea formei de organizare a fiecărui PMG din procesul de montaj al produsului (în ordinea PMG
succesor - PMG predecesor din structura de bază a procesului de montaj al produsului) prin:
 Stabilirea ritmului minim al PMG (Rmin):
1 nF
Rmin  Dmin    (DFi  D min )2 [min/buc] (5.1)
nF  1 i  1
unde: Dmin - durata, în min/buc, a celei mai scurte faze de bază din PMG; nF - numărul fazelor de bază din PMG;
DFi - durata, în min/buc, a fazei de bază “i” din PMG.
- 84 -
I P A
 Stabilirea ritmului reglementat / necesar al PMG (Rnec):
 60  Zl  Hz  RnecS
Rnec  min  , R snc  [min/buc] (5.2) R snc  [min/buc] (5.3)
 N  qnecP
unde: Zl - numărul de zile lucrătoare din intervalul calendaristic planificat PMG; Hz - numărul orelor de funcţionare
zilnică a sistemului distinct de montaj pentru PMG; N - mărimea lotului de producţie al ansamblului fabricat în
PMG; Rsnc - ritmul necesar pentru sincronizarea PMG cu PMG succesor (din structura de bază a procesului de montaj
al produsului) în cazul planificării simultane a celor două procese (numai la organizarea mixtă sau în flux a procesului
de montaj al produsului); RnecS - ritmul necesar, în min/buc, al PMG succesor (stabilit anterior); qnecP - cantitatea de
subansambluri fabricate în PMG predecesor necesară pentru obţinerea unui ansamblu în PMG succesor (indicată
în schema tehnologică de constituire a produsului - SDP).
 Stabilirea numărului de posturi de lucru necesare simultan pentru PMG (nPLnec):

*
 1 nF 
nPL nec    DFi  (5.4)
 Rnec i  1 
unde: [x]* - funcţie de rotunjire a variabilei “x” la primul număr întreg mai mare sau egal cu “x”.
- 85 -
I P A
 Adoptarea formei de organizare a PMG astfel:
− dacă nPLnec ≤ 3, PMG se organizează staţionar cu o unică operaţie de montaj, care se va realiza în paralel la
un număr de aproximativ nPLnec posturi operaţionale identice pentru ca ritmul operaţiei (Ro) să fie: Ro ≤ Rnec;
− dacă nPLnec ≥ 4, PMG se organizează cu mai multe operaţii de montaj în flux şi în paralel la un număr de sisteme
distincte identice necesare: nSDnec = [Rmin / Rnec]*. Fiecare sistem distinct de montaj va conţine un număr de
aproximativ [nPLnec / nSDnec]* posturi operaţionale de montaj unde se desfăşoară operaţii cu ritmuri egale (Ro)
astfel încât: Ro ≤ Rnec . nSDnec. PMG în flux se organizează mobil, dacă manipularea ansamblurilor este eficientă
sau se organizează staţionar în caz contrar.
3) Stabilirea formei de organizare a fiecărei operaţii din PMG (după proiectarea structurii efective a operaţiei
prin gruparea succesivă / simultană a activităţilor componente) prin:
 Stabilirea numărului de posturi operaţionale identice necesare operaţiei (nPOo):

*
 NT 
nPO o  o (5.5)
 Ro 
unde: NTo - norma de timp a operaţiei “o”, în min/buc; Ro - ritmul operaţiei “o”, în min/buc (reglementat prin forma de
organizare a PMG din care face parte operaţia).
 Adoptarea formei de organizare a operaţiei (organizare singulară, dacă nPOo=1; organizare în paralel, dacă nPOo>1).
- 86 -
- Capitolul 6. Proiectarea documentaţiei de montaj -
6.1. Date iniţiale definitorii pentru proiectarea documentaţiei de montaj
I P A
 Documentaţia de montaj prezintă date tehnice şi organizatorice privind procesul şi sistemul de montaj
ale unui produs, date care se utilizează pentru pregătirea materială şi organizatorică a montajului şi
pentru desfăşurarea procesului în cadrul sistemului de montaj. Proiectarea documentaţiei de montaj
încheie proiectarea oricărui proces de montaj.
 Categoriile de date iniţiale definitorii pentru proiectarea documentaţiei de montaj sunt:
1) Date privind ansamblul, referitoare la:

 Caracteristicile constructive prescrise;
 Mărimea comenzii şi loturilor de producţie;
 Termenele de livrare a loturilor de produse;
2) Date privind unitatea de producţie, referitoare la:

 Dotarea cu resurse umane şi tehnice pentru montaj;
 Disponibilitatea resurselor pentru montajul produsului;
 Dispunerea resurselor disponibile în spaţiul de producţie (în secţii, ateliere, linii, celule şi locuri de muncă de montaj);
 Procesele şi sistemele de montaj utilizate anterior pentru realizarea de produse asemănătoare;
- 88 -
6.1. Date iniţiale definitorii pentru proiectarea documentaţiei de montaj
I P A
3) Date privind componentele şi materialele pentru montaj, referitoare la:

 Caracteristicile constructive prescrise;
 Cantităţile necesare şi termenele minime de livrare în urma fabricării sau aprovizionării;
4) Date privind caracteristica de performanţă a proiectării (funcţia de performanţă - de tip cost de montaj, durată
de montaj, productivitate a montajului, spaţiu de montaj etc. - care măsoară eficienţa soluţiilor de proiectare);
5) Date privind cerinţele tehnice, organizatorice şi economice asociate proiectării, referitoare la:
 Restricţiile tehnice, organizatorice şi economice ale caracteristicilor produsului, procesului şi sistemului de montaj;
 Criteriul de optimizare al caracteristicii de performanţă a proiectării (de tip minim sau maxim).
- 89 -
6.2. Tipuri de documente tehnologice de montaj
I P A
 Tipuri de documente tehnologice de montaj sunt:

1) Schema de asamblare, care este o reprezentare grafică ce descrie simbolic componentele ansamblului
şi ordinea lor de asamblare pe componenta de bază (ca în ex. din fig. 6.2 pentru subansamblul ROTOR din fig. 6.1,
în care asamblarea componentelor pe piesa de bază 6 este reprezentată prin linii verticale ce intersectează axa temporală
îngroşată în succesiunea asamblării);
Fig. 6.1 Subansamblul ROTOR Fig. 6.2 Schemă de asamblare pentru ROTOR
- 90 -
I P A
2) Schema tehnologică de montaj, care este o reprezentare grafică ce evidenţiază ordinea de asamblare a
componentelor ansamblului, tipul activităţilor de montaj necesare (prin simboluri grafice standardizate ca în ex.
din fig. 6.3) şi succesiunea lor şi eventual indicaţii tehnologice privind realizarea activităţilor importante (de
ex. mărimile forţelor de presare, mărimile momentelor de strângere prin înşurubare);
3) Ciclograma procesului de montaj, care este o reprezentare grafică ce indică în raport cu o axă temporală
intervalele de realizare a activităţilor de montaj (de ex. operaţii, faze, secvenţe sau mişcări din PMG) referitoare
la un exemplar de ansamblu sau un lot fabricat în producţie de serie sau de masă (v. ex. din fig. 6.4 în care se
prezintă succesiunea secvenţelor de transfer, asamblare şi control din PMG al unui exemplar de subansamblu ROTOR);
Fig. 6.3 Schemă tehnologică de montaj pentru ROTOR Fig. 6.4 Ciclogramă a PMG pentru ROTOR
- 91 -
I P A
4) Fişa tehnologică de montaj, care este un document tehnologic specific producţiilor de unicat şi de serie
mică ce descrie sumar operaţiile din procesul de montaj;
5) Planul de operaţii de montaj, care este un document tehnologic pentru producţiile de serie mijlocie, serie
mare sau de masă ce oferă informaţii detaliate privind modul de realizare a operaţiilor şi fazelor de montaj;
6) Instrucţiunea de montaj, care un document tehnologic cu caracter general ce descrie detaliat activităţile
referitoare la aplicarea unui anumit procedeu tehnologic de montaj (pentru instruirea executanţilor proceselor de
montaj de serie mare sau de masă în vederea asigurării calităţii ansamblurilor fabricate).
- 92 -

Suport de Curs

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INGINERIA PROCESELOR DE ASAMBLARE

 Activităţile de asamblare pot să se deosebească în funcţie de metoda tehnologică şi de procedeul

 Ingineria montajului privind un ansamblu cuprinde activităţile de proiectare, organizare, coordonare

2) Producţia produsului (de ex. programarea, lansarea şi urmărirea montajului ansamblului).

Fig. 1.1 Model al fabricaţiei produsului (de tip ansamblu)

 Importanţa ingineriei montajului la fabricarea produselor este o consecinţă directă a următoarelor

1) Montajul este un proces indispensabil realizării de produse competitive deoarece:

2) Montajul reprezintă cea mai complexă etapă de fabricaţie a produselor deoarece:

3) Montajul are o influenţă majoră asupra calităţii produselor deoarece:

 Unele deficienţe de proiectare a produselor şi de fabricare a pieselor pot fi corectate la montaj;

3) Funcţii electrice, care presupun crearea, transformarea şi transmiterea de semnale electromagnetice în

 Caracteristicile constructive ale ansamblurilor în legătură cu modul de îndeplinire a funcţiilor sunt

 Caracteristicile constructive globale ale ansamblurilor cu influenţă majoră asupra funcţionării şi

 Clasificarea asamblărilor d.p.d.v. al libertăţii de mişcare permise pieselor asamblate este:

Fig. 2.1 Asamblări fixe Fig. 2.2 Asamblări mobile

 Clasificarea asamblărilor d.p.d.v. al componentelor necesare formării şi menţinerii lor este:

Fig. 2.3 Asamblări directe Fig. 2.4 Asamblări indirecte

 Clasificarea asamblărilor d.p.d.v. al modului principial de realizare a blocării lor este:

 Clasificarea asamblărilor d.p.d.v. al posibilităţii de desfacere pentru a verifica, repara, înlocui

Fig. 2.8 Asamblări demontabile Fig. 2.9 Asamblări nedemontabile

 Dimensiunile primare se indică în documentaţia tehnico-constructivă a produsului şi se obţin primele

Fig. 2.10 Formarea unui lanţ de dimensiuni de asamblare (LDA)

 Dimensiunile de închidere din LDA se prescriu în documentaţia tehnico-constructivă a produsului

 Fabricarea produsului în condiţii de interschimbabilitate totală se aplică atunci când valoarea TI

 Metodele sortării şi compensării determină fabricarea ansamblurilor în condiţii de interschimbabilitate

 Clasificarea compensatorilor în funcţie de frecvenţa de reglare este:

 Clasificarea componentele ansamblurilor d.p.d.v. al modului de participare la realizarea funcţiilor

Prin asamblarea componentelor principale şi auxiliare în procesul de montaj se formează produsul.

 Structura constructiv-funcţională a unui produs descrie modul de grupare funcţională a pieselor

Fig. 2.12 Produsul DISTRIBUITOR DE AER (DA)

 Caracteristicile generale ale structurii constructiv-funcţionale sunt:

Fig. 2.13 Subansambluri funcţionale ale DA

3) Poate fi reprezentată simplificat printr-o schemă funcţională de constituire a produsului, în care se

Fig. 2.14 Schema funcţională de constituire a DA

 Caracteristicile generale ale structurii constructiv-tehnologice sunt:

3) Poate fi reprezentată simplificat printr-o schemă tehnologică de constituire a produsului, în care se

Fig. 2.17 Schema tehnologică optimă de constituire a DA

 Asamblabilitatea este caracteristica constructivă a ansamblurilor, subansamblurilor şi pieselor care

 Îmbunătăţirea asamblabilităţii produselor se poate face prin:

 Clasificarea criteriilor de asamblabilitate d.p.d.v. al caracteristicilor constructive analizate este:

1) Criterii de apreciere a asamblabilităţii conceptului de produs sunt:

Fig. 2.18 Soluţii pentru creşterea asamblabilităţii produselor

2) Criterii de apreciere a asamblabilităţii componentelor utilizate la montajul produsului sunt:

3) Criterii de apreciere a tehnologicităţii asamblărilor dintre piesele produsului sunt:

4) Criterii de apreciere a asamblabilităţii structurii constructive a produsului sunt:

 Metodele de apreciere a asamblabilităţii sunt proceduri sistematice de evaluare a tehnologicităţii

 Clasificarea metodelor de apreciere a asamblabilităţii se poate face după destinaţie (metode de uz

 Exemple de metode de apreciere a asamblabilităţii sunt:

 Metoda indicilor tehnico-economici de bază se foloseşte pentru evaluarea asamblabilităţii structurale

1) Evaluarea gradului de unificare a componentelor ansamblului prin:

 Calculul indicelui mediu de unificare a reperelor ansamblului (imu):

2) Evaluarea gradului de standardizare a componentelor ansamblului prin:

Asamblabilitatea nesatisfăcătoare a produsului d.p.d.v. al gradelor de unificare sau standardizare a reperelor

 Metoda Boothroyd-Dewhurst DFA se foloseşte pentru evaluarea asamblabilităţii produselor d.p.d.v.

2) Stabilirea timpului şi costului de montaj al reperelor produsului, în construcţia curentă a ansamblului

O valoare mică a indicatorului EM (EM ≤ 0.3) semnalează o asamblabilitate nesatisfăcătoare a produsului,

Îmbunătăţirea asamblabilităţii şi creşterea valorii indicatorului EM se fac prin reproiectarea caracteristicilor

 Tipurile de activităţi de montaj sunt:

 Categoriile de activităţi de montaj sunt:

 Relaţiile procesuale dintre activităţile de montaj sunt:

 Categoriile de unităţi structurale ale proceselor de montaj sunt:

 Criterii de stabilire a restricţiilor obligatorii de precedenţă pentru activităţile de bază sunt:

2) Conservarea caracteristicilor constructiv-funcţionale finale create ansamblului şi componentelor pe