Eu însămi

Ce sunt eu? Sau mai bine zis ce nu sunt? Probabil nu sunt nimic în
comparație cu măreția universului, poate că nu e nimic atât de serios
precum noi credem sau ne imaginam, poate ar trebui noi înșine să ne
dăm o definiție a noastră despre propria persoană. Când mă gândesc la
mine nu-mi vine nimic în minte, nu pentru ca n-aș știi cum arăt ci nu
vreau să ma limitez la asta, o persoana nu reprezintă doar un corp, o
veselă, o carcasă ci e o extindere a propriului suflet și totuși ce e sulfetul,
nici măcar nu e mare lucru, provine de la a sufla pentru ca altfel am fi
fost pe altă lume de mult, probabil scrisul meu deja devine naiv, greu de
urmarit. Îmi place să trăiesc în propria fantezie și să cred că sunt mai
mult decât un suflet, o energie, un sentiment, dar probabil nu o
persoana, sunt supărată că mie greu să-i înțeleg pe ceilalți, unii oameni
sunt dificili, ei obișnuiesc să-și ascundă melancolia și emotivitatea de
parcă ar fi ființe din beton, încât se transformă ușor, ușor în clovni voind
să se integreze cumva printre ceilalți, de asta sunt puțini oameni cărora
îmi face plăcere să le vorbesc și totuși deviez de la subiect. Poate sunt
făcută din foc, un foc continuu, ce va arde mereu, dar care într-o zi se va
opri, așa cum stelele se nasc din nebuloase, trăiesc, devin pitice rosi,
apoi negre și se transforma în gauri negre, așa și eu voi crește, mă voi
mări, cândva voi exploda și după mă voi stinge treptat până când nu va
mai exista nimic, iar acea materie imensă va atrage orice pentru a umple
golul rezultat din distrugerea totală a sufletului, a propriei ființe.
Eu, ca această lucrare efemeră a divinitații sunt aici cu un scop, pe care
încă nu l-am descoperit, dar fiecare are unul, pe care îl creează singur
căci nimeni nu-i pasă atât de mult pentru a-ți oferi un motiv de a trăi. Eu
nu sunt așa sau așa, ci sunt o combinație de orice cu nimic, nu sunt un
substantiv, ci un verb, nu merit să mă limitez la cuvinte ce definesc
lucruri, ci pot să fiu întreaga actiune, mereu în schimbare căci mi-e de
ajuns să fiu limitată de condiția mea trupească, n-o să pot niciodată să
văd toate locurile pe care mi le doresc, să fiu toate persoanele care aș
vrea să fiu sau să duc toate viețile pe le râvnesc , n-o să pot sa citesc
niciodată toate cărtile pe care le am în plan și totuși îmi doresc să am o
viață în carele pot avea pe toate și în care le pot face pe toate.
Totuși să revenim cu picioarele pe pământ, sunt doar o elevă de 16 ani
care-și dă aere de intelectuală în ciuda faptului că mai am multe de
învățat, nu prea-mi place să vorbesc despre mine de asta probabil bat
câmpii, nu am vise și nici aspirații, nu-mi doresc nimic și nu am asteptări
uriașe de la mine, doar uneori, încât prefer să trăiesc așa cum e.