UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢELE VIETII ”REGELE MIHAI I

DIN TIMIŞOARA
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA: AGRICULTURA
DISCIPLINA -DIGITALIZARE

PROIECT
TEHNOLOGIILE VIITORULUI IN FERMA

Titular disciplina: Student: Crețu Cristian

Conf Dr. Botoș Lucian Grupa: I, Anul III, IFR

Timisoara
2023
I Prezentarea zonei
  Microregiune
 Conditi de relief
 Sisteme de agricultura practicate
 Diverse activitati

II Pentru zona identificata aveti in studiu urmatoarele

 Lucrari de pregatire a solului

 Elemente fertilizante folosite
 Lucrari specifice de intretinere
 Recoltarea
 Marketingul productiei (vanzare,depozitare ,procesare).

Capitoliul I

Teritoriul acoperit prin prezentul proiect este spaţiul omogen delimitat de localitaţile LUPAC la sud,
ZORLENTU MARE la est, RAMNA la vest, toate în județul Caraș Severin, Găvojdia la nord și ȘTIUCA la
nord-vest, situate în județul Timiș, toate în zona de Vest a României. Teritoriul se întinde pe o suprafaţa
de 1353,87 km2 pe raza judeţelor Timiş,(zona de sud-est), şi Caraş-Severin,(zona de nord -est), şi
cuprinde 16 unitaţăţi administrativ teritoriale. Populaţia acestui teritoriu este de 28.493 locuitori.

Cele 16 UAT-uri împreună cu satele arondate cuprind un numar de 47 de localități. Comunele care
alcătuiesc Parteneriatul sunt: Tîrnova, Carașova, Lupac, Fîrliug, Ramna, Ocna de Fier, Zorlențu Mare,
Văliug, Brebu, Ezeriș, Dognecea, Brebu Nou, toate din județul Caraș Severin, comunele Găvojdia, Victor
Vlad Delamarina, Știuca și Darova, aferente județului Timiș.

Teritoriu microregiune Caras-Timis

Cadrul fizico-geografic al Microregiuni Caraș-Timiș

Din punct de vedere geografic, teritoriul Microregiunii Caraș Timiș cuprinde forme de relief variate, de la
campie joasă și înaltă, pană la zone deluroase și montane. Clima teritoriului Microregiunii Caraș Timiș
este continental moderată cu nuanţe sub-mediteraneene, subtipul climatic bănăţean caracterizându-se
prin circulaţia maselor de aer atlantic şi prin invazia maselor de aer mediteranean. Temperatura medie
multianuală este cuprinsă între 10° şi 11°(, în zonele de câmpie, Dealurile Vestice şi Dognecei,între 9 ° şi
4° ( în Munţii Semenic). Precipitaţiile medii anuale cresc de la 700 – 800 mm/mp în zonele joase,
înregistrând până la 1400 mm/ mp în munţii Semenic , Dognecei și Aninei. Vânturile dominante sunt:
Austrul, cu direcţie sud-vest; Coşava, cu direcţia nord-est; Fohnul, care bate frecvent în lunile de iarnă din
direcţia nord-est cu o viteză de 1,7 m/s. Teritoriul acoperit de Parteneriatul Caraș Timiș, dispune de o
bogată reţea hidrografică formată din cursurile de apă, Timiş si Bârzava, cu afluenţiilor.

Microregiunea Caraș Timiș are o floră deosebită, multe speciifiind rare sau declarate monumente ale
naturii. Fauna cuprinde multe animale şi păsări, printre care: Scorpionul, Faşă, Vipera cu corn, Balaurul
(cea mai mare reptilă din Europa), Broasca ţestoasă de uscat, Acvila regală, Vulturul alb, Acvila ţipătoare
mare, Acvila ţipătoare mică, Corbul, Buha, Egreta mică, Guşterul, Şopârla de ziduri.

În concluzie, peisajul geografic al Microregiunii Caraș-Timiș, prin formele de relief, prin numărul foarte
mare de fenomene carstice, prin climă cu nuanţe mediteraneene au determinat menţinerea şi
dezvoltarea unei biodiversităţi variate.

Obiectivele Microregiunii

Programul LEADER din PNDR 2014 -2020, este pentru Microregiunea – Caraș Timiș, teritoriu exclusiv
rural, cu omogenitate sub aspectul mediului natural și al caracteristiciilor socio-economice, culturale si
spirituale, un instrument important în sporirea dezvoltării economice și sociale a U.A.T.- urilor
componente, în reducerea disparităților dintre spațiul rural specific Parteneriatului și zonele urbane
apropiate, în promovarea incluziunii sociale. Programul LEADER vine să întareasca capacitatea de
dezvoltare la nivel local a Microregiunii Caraș-Timiș, să răspundă mai bine la nevoile locale. Strategia de
dezvoltare rurală a teritoriului acoperit de Parteneriatul Grupul de Acțiune Locală, se înscrie în contextul
de reformă şi dezvoltare pe care și-l propun UAT-urile componente, județele Caraș-Severin și Timiș,
Regiunea Vest, România și UE, prin strategia Europa 2020.

Strategia de Dezvoltare Locala este subordonată conceptului Dezvoltării Durabile. Conform acestui
concept, dezvoltarea teritoriului acoperit de Micoregiunea Caraș-Timiș, prin implicarea tuturor actorilor
locali va corespunde necesităţilor generaţiilor actuale fără a compromite abilitatea generaţiilor viitoare
de a răspunde propriilor necesităţi. Dezvoltarea durabilă înseamnă „A gândi global şi a acţiona local”.
Dezvoltarea durabilă înseamnă si recunoaşterea faptului că economia, mediul şi bunăstarea socială sunt
interdependente. O provocare importantă a acestui tip de dezvoltare o reprezintă dezvoltarea proceselor
inovative bazate pe noi moduri de implicare a tuturor factorilor de decizie pentru a spori nivelul de
participare şi pentru a satisface interesele comune ale tuturor grupurilor. Dezvoltarea durabilă a
Microregiuni Caraș-Timiș, pune în practică principii şi concepte noi cum sunt: integrarea, cooperarea,
subsidiaritatea sau sinergismul. PNDR 2014 – 2020 reprezintă un instrument de dezvoltare bazat exclusiv
pe principiul dezvoltării durabile. Din punct de vedere al dezvoltării, teritoriul acoperit de Microregiunea
Caraș-Timiș, fiind exclusiv rural, cu dispersie mare a localitaților, înregistrează un decalaj semnificativ faţă
de zonele urbane din apropiere și anume: municipiile Reșița, Lugoj, Caransebeș si orașul Bocșa, zone
urbane care nici ele nu se caracterizeaza prin grad mare de dezvoltare și fața de alte zone din regiune. De
asemenea se caracterizează prin: deficienţe structural persistente (numărul mare al populaţiei ocupate în
agricultură, îmbătrânirea populaţiei, un număr mare de exploataţii de subzistenţă etc.); valoare adăugată
scăzută a produselor agro-alimentare; randamentele şi productivitatea muncii scăzute în special în
agricultura de semisubzistenţă; spirit antreprenorial slab pentru dezvoltarea activităţilor economice,
acces redus la credite; o piaţă a terenurilor nefuncţională; o modestă orientare către export; investiţii
insuficiente în cercetare şi dezvoltare; accesul la servicii şi infrastructură cu mult în urma zonelor urbane;
creşterea continuă a disparităţilor regionale; o pondere ridicată a populaţiei expuse riscului de sărăcie şi
excluziune socială; o administraţie publică insuficient de pregatită pentru asemenea provocări
economice și sociale.

Obiectivul strategic al SDL, Microregiunii Caraș-Timiș- este generarea unui mediu socio-economic stabil si
diversificat, capabil să asigure prosperitate populației și dezvoltare integrată a teritoriului acoperit de
Parteneriat. Pentru a îndeplini aspiraţiile de creştere economică, pe care și le propune Microregiunea
Caraș-Timiș, în acord cu obiectivele de dezvoltare ale Regiunii Vest și județelor Caraș-Severin și Timiș,
economia teritoriului rural vizat de Parteneriatul, Grupul de Acțiune Locală, Caraș-Timiș, trebuie să se
transforme într-o economie modernă şi competitivă, oportunitatea fiind oferită de Programul LEADER,
iar cadrul de acțiune de SDL – Caraș Timiș.

PREZENTAREA TERITORIULUI
Microregiunea Banatul de Nord reprezintă un teritoriu constituit din 8 unităţi  administrativ – teritoriale situate
pe teritoriul judeţului Timiş. Din punct de vedere geografic reprezintă un spațiu ce are la bază cele două râuri
principale Timiş şi Bega, din nord-estul Banatului.

1. POZITIONARE ȘI RELIEF
Încadarea în teritoriul naţional este una vestică, cu un mare avantaj faţă de axele economice, iar în cea ce
priveşte cel judeţean se poziţionează în centrul judeţului Tmiş, într-o zonă de câmpie şi dealuri joase, tranzitată
de principalele căi comunicaţii rutiere şi feroviare. Populaţia totală în  cele 8 comune componente: Bara,
Belinţ, Boldur, Coşteiu, Ghizela, Ohaba Lungă, Racoviţa şi Topolovăţu Mare este de 17.232 locuitori (sursa
INS). Suprafaţa totală a teritoriului GAL Banatul de Nord este de 716,29 kmp sau 71.269 ha (sursa INS).

Microregiunea GAL Banatul de Nord se suprapune cu două unităţi importante de relief:  Dealurile Lipovei cu
subunitatea Dealurile Begăi şi Câmpia Lugojului. Dacă Dealurile Begăi sunt prezente în cele trei comune din
partea nordică şi estică Bara, Ghizela şi Ohaba Lungă, în restul teritoriului este prezentă întinsa Câmpia   a
Banatului, cu înâlţimi de sub 150 m şi accesibilă oricăror activităţi economice. Din punct de vedere al
altitudinilor, acestea sunt joase începând de la 99 m pe digul construit pe Râul Timiş în partea nord-vestică a
comunei Racoviţa, până în partea nordică a comunei Ohaba Lungă, unde se întâlneşte cele mai mari înălţimi,
aproape de graniţa cu judeţul Arad, Gomila Roşie de 316 m şi Dealul Gugla de 318 m.

2. MEDIUL ȘI CONDIȚILE CLIMATICE

Climatul din acestă zonă este specific de deal şi  câmpie, cu altitudini scăzute, cu temperaturi mai ridicate
decât în zona înaltă, dar mult mai scăzute decât cele din sudul Banatului şi precipitaţii cu cantităţi mai ridicate
din cauza influenţelor vestice, fenomenul de secetă întâlninduse pe perioade scurte de timp. Tipul climatic
predominant este cel continental, cu o uşoară influenţă mediteraneană, cu ierni în general blânde, veri
călduroase, toamne lungi şi treceri bruşte de la iarnă la vară. Din punct de vedere al hidrografiei teritoriul  
Microregiunii GAL Banatul de Nord  are ca principali colectori râurile Bega şi Timiş, fiecare dintre ele
formând un bazin de colectare extins. Vegetaţia de pădure – este specifică regiunii de dealuri şi câmpii înalte.
Predominant sunt  foioasele în care se întălnesc în mare parte stejari, dar şi alte specii prezente mai rar: fag,
gorun, gârniţă, frasini, tei, pini, molizi, ulmi, cireşul sălbatic, mărul şi părul pădureţ. Vegetaţia de păşune–
aceasta face să fie un peisaj deosebit şi vizibil fiind folosite în special pentru creşterea animalelor . Vegetaţia
ierboasă este reprezentată de următoarele specii: păiuşul, iarba vântului, trifoiul alb, coada şoricelului,
cimbrişorul, patlagina, firuţă, rogoz, etc. Printre întinsele păşuni se pot observa diferite tufişuri de arbuşti
formate din: măceş, porumbar, păducel, alun, sănger dar şi stejari izolaţi. Acestea dau aspectul unui peisaj
pitoresc  şi sunt folosite de către crescătorii de animale pentru păstorit. Solurile sunt caracterizate printr-o
fertilitate ridicată, neexistând areale în care solul să fie neevoluat şi de o slabă calitate. Rezultă de aici o mare
capacitate de exploatere agricolă ce poate fi valorificată cu cele mai bune rezultate.
3. DEMOGRAFIA ȘI POPULAȚIA
Situaţia geodemografică a teritoriului Banatul de Nord este în continuă  schimbare din cauza unei dinamici
accentuate. La ultimul recensământ  din 2011 populaţia totală a teritoriului, s-a ridicat la cifra de  17.232 (sursa
INS) locuitori în scădere cu 1129 locuitori față de recensământul din 2002 când populaţia teritoriului era de
18361 locuitori. Calculând rata de scădere a populaţiei rezultă a scăzut cu aproximativ 125,44 loc/an. Din
punct de vedere al natalități niciuna dintre unitățile administrative partenere nu a înregistrat spor natural.
Densitatea populației teritoriului este de 24,05 loc/km².
UAT IDUL 2011

BARA 41.88

BELINȚ 52.82

GHIZELA 51.91

OHABA LUNGĂ 49.91

 
În funcție de apartenența etnică populația microregiunii este compusă din cetăţeni de naționalitate română în
proporție de 80,12%,  maghiari 10,31%, rromi 2,31% şi alte naționalități 7,26%

4. INFRASTRUCTURA
Din cele 8 unități administrative ce compun parteneriatul, în cadrul teritoriului a două unități (Bara și Ghizela)
cetățeni nu beneficiază de alimentare cu apă în sistem centralizat. Tot două comune din cele 8 (Bara și Belinț)
nu dețin infrastructură de canalizare pentru apa menajeră în niciunul din satele aparținătoare iar celelalte 6
dețin rețea de canalizare doar parțial construită.  O singură unitate administrativ-teritorială deține o rețea de
alimentare cu gaz metan. În toate cele 8 unități adminbistrativ-teritoriale cetățeni au acces la  alimentare cu
energie electrică, telefonie fixă și mobilă, retea de internet, televiziune și radio. Toate comunele  au rețele de
iluminat public care necesită extins și modernizat în cea mai mare parte a localităților.

Din totalul lungimii de drumuri și străzi(234,8km) doar 24,19% sunt asfaltate și asigură condiții bune de
exploatare și transport. Restul drumurilor și străzilor din teritoriu(aprox 75%) pietruite sau din pământ
(neamenajate) asigurând accesibilitate și utilizare precară.

În ceea ce privește  dotarea comunităților cu infrastructură de agrement doar 2 unități administrativ-teritoriale

dispun de zone de agrement amenajate sau parcuri.

Există în domeniul public al celor 8 comune spații publice neamenajate, și clădiri cu diferite destinații publice
care necesită reabilitare/renovare.

Fiecare comună dispune de cladiri cu funcțiuni de cămine culturale care însă au nevoie de reabilitare/renovare
și de dotare în vederea desfășurări în bune condiți a activităților specifice.

În fiecare comună se află funcțional cîte un post de poliție , există organizat și funcțional căte un serviciu   de
intervenție pentru situați de urgență. Doar 2 dintre comune (Ghizela și Topolovățu Mare) dispun de sisteme de
supraveghere video pentru siguranța cetățenilor în spațiul public.

Deși în ultimi 5 ani veniturile proprii ale autorităților locale au creccut, numărul de investiții publice a scăzut în
anul 2015 față de ultimi 3 ani.

5. EDUCAȚIA, SĂNĂTATEA ȘI PROTECȚIA SOCIALĂ

Fiecare comună dispune de există cel puțin o grădiniță și o școală gimnazială. În ceea ce privește numărul de
elevi acesta este în scădere permanentă datorată numărului scăzut de nașteri din ultimi ani coroborat cu
tendința de părăsire a spațiului rural în special de către tineri.

Nu există în teritoriu unități specializare în formare profesională a adulților sau centre de  formare profesională
a adulților sau centre de  evaluare și certificare de competențe profesionale dobândite în alte contexte decât
cele formale.

În microregiune există un cămin de bătrâni în localitatea Bara. Nu există adăposturi sociale sau alte unități
sociale. Deși în zonă există și alte grupuri vulnerabile decât bătrâni nu există alte centre sociale dedicate
acestor grupuri. Cel mai întâlnit grup vulnerabil este cel al familiilor aflate în dificultate(familii numeroase –
peste 2 copii cu venituri mici și/sau monoparentale, cu risc de abandon școlar și aparținătoare a minorități
rrome). În funcție de datele existente la nivelul UAT urilor la compartimentele de asistență socială pot fi
încadrate în acest grup vulnerabil un număr de 2800 persoane.

Comunele ce compun teritoriul parteneriatului dispun de dispensare însă locuitori nu au acces facil la servicii
de ambulanță, în zonă nefiind funcțional vreun serviciu de acest fel. În acest caz persoanele în dificultate
prezintă o dublă vulnerabilitate.

6. ECONOMIA LOCALĂ
În ceea ce privește economia publică, în anul 2015, valoarea totală a veniturilor la bugetele locale ale unităților
administrative a fost în creștere  comparativ cu anii anteriori.

Conform datelor existente la nivelul Primăriilor unităților administrative numărul agenților economici a crescut
raportat la întreg teritoriu. Singura ramură în care a scăzut numărul de agenți economici a fost turismul.

Din punct de vedere al numărului de agenți economici și al sectorului în care activează situația este conform
tabelului de mai jos:

UAT AGRICULTURA  INDUSTRIE  SERVICII  COMERȚ

Bara 7 0 1 2

Belinţ 16 0 0 10

Ghizela 11 1 1 8

Boldur 15 0 5 8

Coşteiu 16 5 5 16

Ohaba Lungă 6 3 0 6
Topolăvăţu Mare 12 5 4 5

Racoviţa 8 4 3 6

Total 91 18 19 61

Astfel 48,15 % din  agenți economici  activeaza în agricultură, 9,52%  în industrie, 10.05 % în sectorul de
servici inclusiv turism și 32,28 % în comerț.

În turism activează doar 8 de agenți economici și cei mai mulți (3) sunt din comuna  Coșteiu. Cele mai frecvent
întâlnite unități turistice sunt de tip ”pensiuni”,  in teritoriu nu există unități hoteliere de dimensiuni mai mari.

Pe teritoriul parteneriatului GAL Banatul de Nord se găsesc monumente și biserici. În comuna Belinț sunt două
biserici Biserica Învierea Domnului și Biserica Nașterea Maicii Domnului, în comuna Bara -Biserica de lemn
Cuvioasa Paraschiva, comuna Ohaba Lungă-Biserica de lemn Sf. Dumitru, iar în comuna Coșteiu exista Casa
Stăvilar(azi Stăvilar Coșteiu).Doar o comuna (comuan Bara) din cele ce  formează parteneriatul nu este
cuprinsă în lista zonelor cu valore naturală ridicată, ceea ce atestă potențialul turistic al teritoriului.

Zone NATURA 2000: Comunele Belinț, Boldur, Coșteiu,Topolovățu Mare, Racovița  – Luncile Timișului,
Comuna Ghizela – Padurea Paniova, Comunele Boldur, Racovița -Pădurea Dumbrava, Comuna Ohaba Lunga
– Defileul Mureșului Inferior Mureșului-Dealurile Lipovei.

1. Prezentul cod are scopul de a recomanda cele mai utile practici, măsuri şi metode posibil de aplicat de
către fiecare fermier, producător agricol, pentru protecţia apelor împotriva poluării cu fertilizanţi (în
special nitraţi) proveniti din activitati agricole. Aplicarea unor noi practici agricole, bazate pe cele mai
avansate cunoştinţe ştiinţifice în domeniul tehnologiilor, mai ales a celor ecologic viabile, este o
cerinţă majoră a promovării agriculturii durabile. De aceea, a apărut necesitatea elaborării, dar şi a
implementării în practică a unor coduri de bună practică agricolă. Acestea reprezintă un ansamblu de
cunoştinte ştiinţifice şi tehnice puse la dispoziţia producătorilor agricoli, a fermierilor pentru a fi
implementate în practică. Însuşite de către fiecare producător agricol şi implementate corect, practicile
agricole respective pot contribui, atât la obţinerea unor producţii calitativ superioare şi rentabile, cât şi
la conservarea mediului ambiental, cu limitarea consecinţelor ecologice nefavorabile la nivel naţional,
regional, local, pe termen mai scurt sau mai lung. Astfel de coduri au fost elaborate şi sunt acum
implementate în practică în diferite ţări ale Uniunii Europene.
2. Prezentul “Cod al Bunelor Practici Agricole” nu este un document final, urmând a fi Ccompletat şi
îmbunătăţit treptat, pe măsură ce interacţiunile dintre condiţiile socio-economice, starea mediului
ambiental şi cunoştinţele ştiinţifice se modifică. În forma actuală, codul este armonizat cu cerinţele
Directivei Uniunii Europene privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din
agricultură EEC/91/676 din 12 Decembrie 1991, şi în acelaşi timp cuprinde şi alte recomandări
specifice ţării noastre. Sunt incluse, de asemenea, prevederi existente sau care urmează a fi cuprinse în
reglementările legale privind agricultura şi protecţia mediului.
3. Codul se adreseaza in primul rind fermierilor si producatorilor agricoli din zonele vulnerabile la
poluarea cu nitrati desemnate in acord cu cerintele Directivei Uniunii Europene privind protecţia
apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din agricultură EEC/91/676 din 12 Decembrie 1991. In
aceste zone vulnerabile prevederile codului sunt obligatorii.
4. Însuşirea şi implementarea practică a măsurilor, practicilor, metodelor etc. cuprinse în prezentul cod
de catre producătorii agricoli şi fermieri, este necesara deoarece acestia trebuie să conştientizeze că
interesele lor economice de obţinere de producţii profitabile trebuie armonizate cu exigenţele privind
 protecţia şi conservarea mediului înconjurător, pentru a convieţui în prezent dar şi în viitor, într-o ţară
frumoasă, curată şi prosperă.

1.1 Apa şi solul ca resurse naturale regenerabile

Resursele naturale constitute o parte importantă a avuţiei naţionale, fiind formate din totalitatea surselor
existente în natură şi care sunt folositoare omului în anumite condiţii tehnologice, economice şi sociale.
Extrase din mediul lor natural pot fi transformate în bunuri a căror utilizare presupune consumul lor direct.
Resursele naturale sunt clasificate în două categorii distincte: regenerabile şi neregenerabile.

Resursele naturale regenerabile sunt constituite din apă, aer, sol, floră, faună, energie solară, eoliană și a
mareelor, iar cele neregenerabile cuprind totalitatea substanţelor minerale şi a combustibililor fosili. Intre
resursele componente ale primei categorii există interacţiuni naturale puternice, astfel că, orice intervenţie
antropică asupra uneia sau alteia induce inevitabil consecinţe şi asupra celorlalte. Utilizarea acestor resurse este
practicată într-o manieră complexă, coordonată, pentru realizarea simultană a mai multor scopuri. Aplicarea
unor metode distructive poate, însă provoaca anumite schimbări ireversibile ale resurselor naturale, modificând
chiar caracterul lor “regenerabil”. Factorul principal care transformă, aproape total şi ireversibil, resursele
naturale regenerabile în resurse neregenerabile, este poluarea. Atunci când una din resursele naturale
regenerabile este Grav afectată de către poluare, se poate considera că s-a produs degradarea mediului
înconjurător, Având consecinţe pe termen lung, greu sau imposibil de evaluat şi corectat.

Apa, aerul şi solul sunt resursele de mediu cele mai vulnerabile, dar şi cel mai frecvent supuse agresiunii
factorilor poluanţi, având consecinţe directe şi grave nu numai asupra calităţii mediului ambiental, dar şi a
sănătăţii oamenilor şi altor vieţuitoare. Cei mai frecvenţi factori ai poluării mediului înconjurător provin, de
regulă, din industrie, dar în ultimul timp, tot mai frecvent, şi din agricultură.

Unitatea naturală de formare a resurselor de apă este bazinul hidrografic definit ca teritoriul de pe care un râu
îşi colectează apele. In măsura în care conceptul de bazin este aplicat unei game largi de scări spaţiale (de la
bazine elementare până la bazinele marilor fluvii) şi de asemenea mai multor tipuri de medii (bazine urbane
sau rurale, agricole sau silvice, bazinele lacurilor, a pânzei freatice, de carst) el va fi definit ca integrator.

In studiul circulaţiei apei în natură (ciclul hidrologic) bazinul hidrografic ca unitate fizico-geografică care
înglobează reţeaua hidrografică până la cumpăna apelor, acţionează ca o unitate funcţională, fundamentală şi
deci ca o unitate de bază pentru gestiunea, amenajarea și protecţia resurselor de apă.

In prezenţa vegetaţiei o parte din precipitaţie este reţinută prin intercepţie de stratul vegetal iar restul ajunge pe
sol străbătând foliajul sau prin curgerea pe trunchiul arborilor

Apa disponibilă la suprafaţa solului fiind la presiunea atmosferică pătrunde în sol prin infiltraţie sub efectul
gravitaţiei dacă solul nu este saturat, sau se scurge pe suprafaţa solului.

Aportul natural în sol este mărit în zonele cu activităţi agricole intensive prin practicarea irigaţiilor prin care se
reciclează apa prelevată din resursele de suprafaţă sau din cele subterane ale bazinului.Resursele de apă fiind
regenerabile depind de variabilitatea climatică naturală, de schimbările climatice şi de influenţele omului
asupra mediului înconjurător. Variabilitatea climatului natural duce la creşterea extremelor hidrologice, în
particular a inundaţiilor şi Secetelor.

Capitolul II

Lucrările solului pentru pregătirea patului germinativ a culturilor ce se seamănă

Indiferent de varianta tehnologică care se va aplica în fiecare fermă, obiectivul obligatoriu de urmărit este de a
păstra apa în sol. În acest sens este de menționat că efectuarea de arături nu se poate admite, decât în cazuri cu
totul excepționale. Deci pregătirea patului germinativ se poate efectua numai prin mărunțirea și afânarea
solului fără întoarcerea brazdei. Exemple de variante de lucrări posibile sunt cele din sistemul de lucrări
conservante, sau prin semănat direct. Dintre lucrările conservante menționăm:

- varianta de lucrare a solului cu cultivatorul, în agregat cu câmpuri de grape;

- variante de lucru cu gruberul rotativ sau cu gruberul cu discuri în agregat cu grape.

În fermele care nu dispun de aceste mașini, pe cele mai mari suprafețe se lucrează cu grapa cu discuri, deșii
acest sistem are efect negativ asupra structurii solului și asupra gradului de tasare. Indiferent de variante, foarte
important este alegerea momentului de efectuare a lucrării, adică se poate lucra numai în momentul când solul
permite și nu când are timp fermierul.

Lucrările solului pentru pregătirea patului germinativ a culturilor ce se seamănă în epoca a II-a.

Indiferent de varianta tehnologică care se va aplica în fiecare fermă, obiectivul obligatoriu de urmărit este de a
păstra apa în sol. În acest senseste de menționat că efectuarea de arături nu se poate admite, decât în cazuri cu
totul excepționale. Deci pregătirea patului germinativ se poate efectua numai prin mărunțirea și afânarea
solului fără întoarcerea brazdei. Exemple de variante de lucrări posibile sunt cele din sistemul de lucrări
conservante, sau prin semănat direct.

Dintre lucrările conservante menționăm:

 varianta de lucrare a solului cu cultivatorul, în agregat cu câmpuri de grape;

 variante de lucru cu gruberul rotativ sau cu gruberul cu discuri în agregat cu grape.

În fermele care nu dispun de aceste mașini, pe cele mai mari suprafețe se lucrează cu grapa cu discuri, deșii
acest sistem are efect negativ asupra structurii solului și asupra gradului de tasare.

Indiferent de variante, foarte important este alegerea momentului de efectuare a lucrării, adică se poate lucra
numai în momentul când solul permite și nu când are timp fermierul.

Principalele lucrări de îngrijire.Combaterea buruienilor la cerealele de toamnă trebuie urgentată,

deoarece odată cu încălzirea vremii ritmul de creștere a buruienilor estre mare și înăbușe plantele.

Folosiți la erbicidare numai erbicide admise, menționate în Codexul produselor de protecție a plantelor
omologate pentru utilizare în România.

Pentru reușita culturii sunt necesare numeroase condiții, dintre care menționăm:

 alegerea corectă a erbicidului, în funcție de speciile de buruieni existente în parcela în care se face
tratamentul;

 respectați cu strictețe doza de erbicid recomandată;

Mecanizarea lucrărilor de administrare a îngrășămintelor

Înainte de a fi prelucrat solul, odată pe an se execută aplicarea de îngrășământ de bază, pentru aceasta
fiind folosite utilaje cu gabarite ce corespund spațiilor protejate.

Îngrășămintele organice sunt aduse de la platformele de fermentare cu ajutorul remorcilor tehnologice și

distribuite în interiorul serelor și solariilor cu ajutorul mașinilor pentru împrăștiat gunoi de grajd,
respectiv cu remorci tehnologice basculante care descarcă sub formă de grămezi, de unde manual se
face distribuția gunoiului în interiorul spațiilor protejate. Pentru complexele de sere și solarii s-au
conceput și realizat mașini de împrăștiat gunoi de grajd cu dimensiuni de gabarit reduse și lățimi de
împrăștiere de 1,2-1,5 m. Pe cadrul mașinii 1 este montat un ax cu roți pneumatice 2 și bena 3. Pe fundul
benei se deplasează materialul cu ajutorul transportorului cu racleți 4 către dispozitivul de împrăștiere 5.
Mișcarea organelor de lucru se realizează prin transmisia cardanică 8 ( care preia mișcarea de la arborele
prizei de putere), cutia cu două trepte de viteze 10 (protejată de capacul 6) și grupul conic 9. Cutia de
viteze permite modificarea vitezei transportorului cu racleți și prin aceasta cantitatea de gunoi distribuită
pe sol. În staționar mașina se sprijină pe roțile 2 și piciorul rabatabil 7. La serele și solariile care au
deschiderea de peste 5,4 metri se poate utiliza mașina MIGV-2,2 (cu capacitatea benei de 2,2 m3 ), în
agregat cu un tractor de 40-50 CP.

Mecanizarea lucrărilor de pregătire a solului în vederea plantării În vederea asigurării condițiilor optime
de dezvoltare a plantelor, înaintea oricărui ciclu de vegetație, este necesar prelucrarea solului în sere și
solarii. Fluxul tehnologic de pregătire a solului presupune o afânare adâncă a solului la 40-50 cm, o
săpare a lui urmată de mărunțire, modelare, executare gropițe pentru plantat răsad, executare rigole, în
funcție de cultura ce urmează a fi practicată. Afânarea solului ca lucrare de bază se execută la adâncimi
cuprinse între 20 și 100 cm și ca urmare se mai numește și afânarea adâncă a solului. Are ca scop
creșterea permeabilității pentru apă și aer, creșterea vitezei de infiltrare a apei, distrugerea straturilor de
sol tasate. În funcție de adâncimea până la care lucrează, mașinile pentru afânarea adâncă a solului sunt
chiesele până la 40 cm, afânătoare între 40 și 80 cm și afânătoare adânci până la 120 cm. În funcție de
modul cum execută procesul de lucru, organele de afânare sunt:

● fixe, montate pe suporți rigizi sau elastici când execută afânarea solului prin simpla tractare a mașinii;

● mobile, când împreună cu înaintarea organul de lucru execută și mișcări oscilatorii, plane sau spațiale.

Mecanizarea lucrărilor de întreținere a culturilor în spații protejate

Întreținerea culturilor în spații protejate are ca scop asigurarea condițiilor de creștere și dezvoltare a
acestora, în vederea obținerii de producții mari. În acest sens ca lucrări de întreținere a culturilor putem
distinge: - lucrări de întreținere a solului între rândurile de plante și între plante pe rând; - lucrări de
administrare a îngrășămintelor; - lucrări de combatere a bolilor și dăunătorilor; - lucrări de irigare și
udare a culturilor; - lucrări pentru asigurarea microclimatului din spațiile protejate (lumină, temperatură,
umiditate, aerație); - lucrări specifice precum tăiere, cârnit, defoliat, polenizare suplimentară, etc.
Lucrarea solului pe intervalul dintre rândurile de plante urmărește menținerea sa în stare curată și
afânată, permițând astfel dezvoltarea sistemului radicular al plantelor. Ea mai poartă denumirea de prășit
și se poate executa manual sau mecanizat. În cazul suprafețelor mari se utilizează motofreze sau
motocultor echipat cu freză, respectiv cultivatoare, dacă sistemul de cultură este de tipul nepalisat
(palisarea înseamnă conducerea pe araci sau sfoară a culturilor pe verticală, așa cum este cazul
tomatelor, a castraveților, a unor specii de fasole, etc.). În cazul culturilor palisate, deoarece nu se poate
încăleca cultura, pentru lucrările solului se folosesc motofreze care pot pătrunde pe intervalul dintre
rânduri. Acestea prelucrează solul pe adâncimea de 10-12 cm iar conducerea lor se face manual de către
un operator. În funcție de construcția organelor de deplasare motofrezele pot fi: cu două roți, cu o
singură roată (motoare sau liberă) sau fără roți. Datorită avantajelor pe care le prezintă motofrezele din
prima categorie sunt cele mai utilizate. Motocultorul este de fapt un tractor monoax de mică putere și
care poate lucra în agregat cu o gamă variată de mașini, aici fiind amintite freză, plug, remorcă, cositoare,
echipament de stropit, echipament de cultivat, etc. Ca urmare a gabaritului redus, motocultorul poate fi
utilizat cu rezultate bune la prășitul mecanic a spațiului dintre rândurile de plante palisate și nepalisate
din sere și solarii.

Tractorul monoax este alcătuit din motor, ambreiaj, cutie de viteze, grup reductor melcat montat pe axul
roților, coarnele de conducere și apărătoarea din tablă.

Freza este alcătuită din carcasa turnată, în care se află axul și grupul conic pentru transmisia mișcării la
organul activ (două rotoare cu cuțite lungi și scurte) apărătoarea din tablă și o tijă de reglaj.

Comanda de debreiere se realizează cu maneta, în timp ce treapta de viteză se schimbă cu maneta, iar
sensul de deplasare înainte sau înapoi se schimbă cu maneta.

Comenzile motocultorului (ambreiaj și accelerație) sunt plasate pe coarne, iar schimbătorul de viteze și
de sens de deplasare pe cutia de viteze. Pentru cuplarea și acționarea diverselor mașini, motocultorul
este prevăzut cu o priză de putere cu turație constantă și un cuplaj rapid.

În cazul motocultorului cu freză se pot realiza următoarele reglaje:

- reglarea adâncimii de lucru: se realizează cu ajutorul tijei zimțate și care permite reglarea adâncimii de
lucru a cuțitelor până la 12 cm;

- reglarea lățimii de lucru: de la 335 mm la 480 mm prin demontarea sau montarea cuțitelor laterale;

- reglarea poziției coarnelor: se realizează prin deplasarea lor pe verticală în funcție de înălțimea
muncitorului.

Prășitul tomatelor cu ajutorul motocultorului cu freză, la tomatele conduse pe araci (șpalieri) la distanțe
de 80 cm între rânduri, este posibilă doar până când plantele au ajuns la cca 50 cm. Peste această
înălțime există riscul ca, datorită creșterii vegetative, plantele să fie agățate de către agregatul agricol.

La serele și solariile care cultivă plante care nu se palisează (ardei, varză, vinete, etc.), pentru executarea
prășitului între rânduri, cât și pentru refacerea rigolelor, se poate utiliza un cultivator legumicol la care se
mai atașează un echipament de fertilizare, erbicidare sau combatere a dăunătorilor. Cultivatorul este
format din bara suport, care se prinde la mecanismul de suspendare al tractorului, pe care sunt montate
secțiile de prășit, roțile. de sprijin prevăzute cu roți de lanț pentru antrenarea distribuitorului de la
fertilizator. Secțiile de prășit, de tip paralelogram deformabil, sunt independente și se pot deplasa pe
bara suport în vederea modificării distanței dintre rânduri, având în componență cuțite tip săgeată și
unilaterale stânga sau dreapta, adâncimea de pătrundere în sol fiind limitată de roata de copiere. Dacă
se urmărește și refacerea rigolelor, atunci pe secțiile de cultivator se montează cuțitul săgeată și rariț.
Pentru erbicidat sau alte tratamente de combatere a bolilor și dăunătorilor, pe fiecare secție de prășit se
montează suportul cu tija ce susține furtunul. Prin acest furtun este adus de la un rezervor cu soluție
lichidul fitosanitar și care este dispersat cu ajutorul duzelor cu poziție reglabilă. Dacă se urmărește
administrarea de îngrășăminte atunci din cutia, prin intermediul unui distribuitor, acționat de la roata
printr-o transmisie cu lan, materialul este adus prin tuburile în solul mobilizat de organele de prășit.
Administrarea îngrășămintelor sau fertilizarea culturilor în spații protejate, urmărește dirijarea regimului
de nutriție a plantelor în timpul vegetației. Se pot administra îngrășăminte în stare solidă, prin
distribuirea lor cu ajutorul cultivatoarelor fertilizatoare sau sub formă de soluții prin dizolvarea în apă și
aplicarea lor extraradicular prin udare: prin rigole sau prin aspersiune. Numită și îngrășare
extraradiculară, această metodă se aplică în serele de tip industrial, situație în care instalația de
fertilizare este conectată la instalația de irigat prin aspersiune.

Administrarea apei în sere și solarii se poate realiza prin aspersiune, pe rigole, prin picurare sau prin
conducte subterane Consumul de apă diferă de la 400-2400 m3 /ha în perioada ianuarie-iunie și de la
500-1000 m3 /ha în perioada august-decembrie. Irigarea prin aspersiune reprezintă sistemul de udare
cel mai răspândit în serele de tip industrial, deoarece asigură o udare uniformă sub formă de picături fine
pe toată suprafața solului, nu produce tasare a solului și îmbunătățește umiditatea aerului din spațiul
protejat. Pe de altă parte, este sistemul care se pretează cel mai bine la automatizare și la administrarea
de îngrășăminte chimice prin aspersiune, utilizând aceiași instalație pentru cele două lucrări.

La nivelul intreprinderii agroalimentare, sunt considerate componente ale distributiei urmatoarele activitati: .
transportul produselor; . alcatuirea de loturi omogene; . trierea sau calibrarea produselor; . stocarea; .
conditionarea si ambalarea produselor; . fractionarea; . asortarea; . informarea cumparatorilor; . informarea
producatorilor; . infrastructura, sub forma comerciala, juridica, administrativa etc. Aceste activitati sunt
exercitate de exploatatiile agricole, de intreprinderile de prelucrare si de intreprinderile specializate in
distributie (angrosisti si detailisti). In tarile in care sistemul agroalimentar functioneaza pe principiile
economiei de piata, filiera de produs incepe de la “poarta’ fermierului si se incheie la consumator, cand
produsul, prelucrat sau nu, se afla la dispozitia acestuia. Pe acest traseu, produsele agricole sunt transportate,
transformate, conditionate, pastrate si prezentate spre vanzare consumatorilor. Toate activitatile mentionate, si
multe altele, alcatuiesc domeniul distributiei produselor agricole si alimentare, care se confrunta cu multe
dificultati si este mult mai complex decat sfera distributiei produselor industriale.

Marketingul

Dificultatile cu care se confrunta distributia produselor agricole si alimentare sunt legate de caracteristicile
productiei acestor produse si ale cererii fata de ele:

Productia agricola este, indeosebi, de natura alimentara, localizata dispersat, in spatiu si timp;

■ produsele sunt in marea lor majoritate sezoniere si perisabile;

Cererea de produse alimentare este, in general, inelastica, in timp ce cererea de produse industriala poate fi
elastica, asteptandu-se cresterea stocurilor cu influente directe asupra scaderii preturilor.

Printre particularitatile distributiei produselor agricole se inscriu:

Valoarea alimentara a produselor agroalimentare este foarte diferita, fiind determinata de compozitia acestora;

■ rezistenta la pastrare variaza de la un produs la altul;

■ ritmul de achizitie a produselor agricole nu este uniform tot timpul anului, desfasurandu-se in functie de
epoca de recoltare a culturilor sau ritmul de producere a produselor;

■ efectuarea unor tratamente speciale in vederea unei valorificari superioare dupa recoltare a produselor
agricole;

■ calitatea se apreciaza atat prin prisma formei, marimii culorii, gustului etc. produselor, cat si in functie de
caracteristicile fizico-chimice;

■ beneficiarii produselor agricole pot fi unitati industriale, comerciale sau agricole si consumatorii;

■ preturile pentru acelasi sortiment si calitate sunt diferite, in conformitate cu destinatia produsului.

Activitatea de distributie are o importanta deosebita, deoarece eficienta productiei agricole este conditionata de
organizarea si desfasurarea acesteia in bune conditii, cat si de aprovizionarea consumatorilor cu produse
agroalimentare in stare proaspata, precum si a industriei prelucratoare cu materii prime agricole. De aceea,
pentru a se adapta trebuintelor crescande ale consumatorilor, distributia produselor agricole parcurge un proces
continuu de perfectionare, care se manifesta, evident, cu intensitati diferite, de la o tara la alta, de la o piata la
alta. In acest sens, statul poate interveni in scopul reducerii cheltuielilor de distributie ale produselor prin
fixarea preturilor, prin organismele de interventie care regleaza activitatea filierelor agroalimentare, prin
reglementarea activitatilor desfasurate pe pietele agricole, prin stimularea extinderii activitatii de marketing
etc.

Organizarea distributiei produselor agricole necesita cunoasterea cailor, respectiv a metodelor de distributie a
acestora, in cadrul pietei produselor agricole. Aceste cai si metode de distributie vizeaza atat produsele
principale, cat si pe cele secundare, valorificate imediat sau dupa o prealabila depozitare, prelucrare etc, fie in
sfera productiei agricole, fie in afara acesteia.

Avand in vedere principalele caracteristici ale productiei agricole, circuitele de distributie pot fi:

Circuite directe, prin care producatorul vinde produsele sale consumatorilor, fara intermediari;

Circuite integrate, care presupun existenta unui singur intermediar intre producatorul agricol si consumator;

Circuite scurte sau semiintegrate, care presupun existenta a doi intermediari intre producatorul agricol si
consumator;

Circuite lungi, care presupun existenta a cel putin trei intermediari;

Circuite cu o diversitate a canalelor de distributie, intre care unele sunt

Considerate principale.

Circuitele de distributie fara intermediari, care presupun trecerea produselor agroalimentare direct de la
producator la consumator, permit producatorului agricol sa-si valorifice produsele fie imediat dupa recoltare,
fie intr-o perioada mai mare de timp. In aceasta a doua situatie, el trebuie sa dispuna sau sa-si realizeze
infrastructura, respectiv conditiile materiale necesare procesului de distributie care va avea loc intr-o perioada
viitoare (mijloace de transport, conditii minime de transformare, spatii de depozitare etc.).
 Bibliografie

https://microregiuneacarastimis.ro/despre-microregiune

https://galbanatuldenord.ro/teritoriu-gal/
Sursahttps://ien.kverneland.com/News/Product-News/Archive-Product-News/Archive-2020/Seedbed-
preparation-the-basis-for-high-yields