Prokofiev, Sergey, Dorothea Redepenning,

https://doi.org/10.1093/gmo/9781561592630.article.22402, 20 January, 2001

COPILĂRIA ȘI LUCRĂRILE TIMPURII
 P. 1: Încă de o vârstă fragedă, Prokofiev a fost familiarizat cu repertoriul scenic
standard de la acea vreme. În anii 1899-1902, Prokofiev a participat la spectacole
precum: Faust (C. Gunoud), Prințul Igor, Frumoasa adormită, O viață pentru țar,
Demonul (Rubenstein), La traviata, Carmen.
 P. 2: În anul 1902, Prokofiev a avut ocazia să primească lecții de teoria muzicii de la
Nikolaevici Pomerantsev, (absolvent al Conservatorului din Moscova, dirijor al
baletului Bolshoi) la sugestia lui Serghei Taneyev.

DSTUDIILE DE LA CONSERVATOR ȘI PRIMELE APARIȚII PUBLICE

 P. 2: După promovarea sa la examenul de admitere din cadrul Coservatorului din
Sankt Petersburg în toamna anului 1904, primele lecții de teorii a muzicii le-a primit
de la A. Liadov pe care l-a descris drept „secat și crunt în cuvinte”, adăugând că „nu a
fost interesat de dezvoltarea creativă a elevului său”.
 P. 2-3: În cadrul studiilor de la Conservator, compozitorul a avut prilejul de a studia
orchestrația cu N.Rimski - Korsakov și totodată de a analiza în profunzime lucrările
sale scenice.
 P. 3: În primăvara anului 1909 și-a finalizat studiile în compoziție. După cum a
menționat Prokofiev în discursurile sale, lucrările pe care le-a prezentat în cadrul
examenului de absolvire (ex. Sonata nr. 6) nu au captivat comisia de evaluare, întrucât
nota sa a fost doar „bună”.
 P. 3: Prin intermediul profesorului său de dirijat Nikolai Careepnin ????/Tcherepnin, a
început să aprecieze orchestrațiile mozartiene și haydniene.
 P. 3: De-a lungul carierei sale componistice, Prokofiev și-a păstrat obiceiul de a-și
reealabora ideile muzicale, fie pentru că îi plăceau, fie din motive financiare. Spre
exemplu, lucrări timpurii precum Simfonietta pentru orchestră mică op. 14 în La
major și Sonata op. 1 în fa minor, au fost revizuite.
 P. 3: În ceea ce privește genul de muzică corală cu acompaniament orchestral,
Prokofiev compune în perioada studenției lucrările Visele op. 6 și Schiță de toamnă
op. 8. Aceste două poezii simfonice au ca sursă de inspirație în ceea ce privește
orchestrația, pe compozitorii Scriabin, Rêverie, Rahmaninov.
 P. 4: Primele apariții scenice au avut loc între anii 1912-1913 în Sankt Petersburg și
Pavlovsk. Lucrările prezentate au fost primele sale lucrări din cadrul genului de
concert pentru pian. Cel de al doilea concert a fost condamnat ferm de către presa
conservatoare, în timp ce criticile progresiștilor (ex. Karatigin) au evaluat-o în mod
favorabil. Încă din perioada studenției, în cadrul recitalelor din Serile muzicii
contemporane, Prokofiev a fost considerat un inovator controversat.

DRUMUL CĂTRE EMIGRAȚIE

 P. 5: Între anii 1913-1914, Prokofiev a vizitat țări precum – Franța, Anglia și Elveția,
unde a descoperit baletului în adevăratul sens al cuvântului. Lucrările pe care le-a
audiat au fost: Daphnis et Chloé (Ravel), Pasărea de foc, Petrușka, Ritualul
primăverii (Stravinski).
 P.5: În cadrul vizitei la Londra (1914), l-a cunoscut pe impresarul de balet S.
Diaghilev, astfel încât în următorii ani ai carierei sale componistice, colaborează cu
acesta.
 P. 5: În perioada 1914-1915, a realizat Suita scită op. 20 fiind insipirat de lucrarea
Ritualul primăverii. Trăsăturile lucrării de referință sunt reprezentative stilului
compozitorului, întrucât – melodica este disonantă; orchestrația este dură,bogată; în
cadrul armoniei apare obsesia obstinato-ului,iar dinamica caracterizată de nuanțele
forte, fortissimo. De asemenea, modernul este îmbinat cu tradiționalul prin tematica și
forma acesteia: allegro (cu doua teme contrastante), un scherzo și un trio, o mișcare
lentă și un final de tip rondo. Ritmul și metrica sunt simple, toate cele 4 mișcări sunt
încadrate în măsura 4/4 (specific lui Prokofiev). Nu există modificări în acest sens pe
parcursul componistic sau poliritmii, polimetrii (cum se găsesc la Stravinski).
Melodica este simplă și apare preferința compozitorului pentru intervalele compuse,
de nonă sau chiar mai mari. În plus, apar modificări în ceea ce privește cromatica pe
măsura ce mișcarea melodică progresează. Armonia se bazează în principal pe
politonalitate, dar această structura tonală agresivă, acumulările de disonanțe sunt
contracarate de construcția formală necomplicată, melodia clară și ritmul simplu.
 P. 6: Legat de suitele lui Prokofiev, trebuie evidențiat subiectele arhaice și păgâne,
dorul de tot ceea ce este primitiv, de apropierea de pâmânt și ritualuri. Ideile către
vechi parcurg literatura simbolistă de la aceea vreme, care sunt promovate inițial de
către Stravinski.
 P. 6: În timpul vizitei lui Prokofiev la Roma (1919), ideea lui Diaghilev pentru baletul
Povestea bufonului a luat contur, însărcinându-l pe compozitor să scrie această lucrare.
Skazka pro shuta cunoscută și sub transliterația Chout. Povestea provine din colecția
de basme populare rusești a lui Alexandr Afanas’yev, care îi servise deja drept sursă
lui Rimski-Korsakov pentru o serie de lucrări. Diaghilev a cerut ceva tipic „rusesc”,
fiind conștient de atracțiile către exotic (muzica rusă era percepută a fi în Europa de
Vest). Prokofiev a inclus unele elemente naționale în muzica sa.

USA, 1918-1922
 P. 7: Prokofiev era atras de ideea de revoluție, fiind inspirat chiar de către revoluția de
la Petrograd din 1917. El o considera ca o ruptură radicală de tradiție, căutând să-i
ofere o formă artistică. A găsit inspirația mai mult în literatură decât în muzică. Spre
exemplu, în versurile puternice anti-burgheze ale lui Mayakovski și în colecția
publicată de futuriștii ruși sub titlul – O palmă în fața gustului public.
 P. 8: Caracteresticile limbajului lui Prokofiev sunt concentrate pe accentele puternice
ale ritmului și metricii, evitarea (aproape completă) a rubato-ului, transperanța texturii,
pe dinamica de tip expansiv.

EUROPA, 1922-1936. LUCRĂRI ȘI ACTIVITATE MUZICALĂ

 P. 11: În vara anului 1925, Diaghilev i-a sugerat compozitorului să se axeze pe
tematica sovietică. Titlul Țapul de oțel a fost propus chiar de către impresar, scenariul
fiind realizat împreună cu Giorgy Yakulov (pictor, scenograf). Glorificarea sonoritățile
 de tipul mașinilor redate în balet reprezentau futurismul și constructivismul sovietic
timpuriu. Prokofiev a apelat la un limbaj muzical mai simplu, diatonic, abandonând
densitatea cromatică (specifică componisticii sale)
 P. 12: Fiul risipitor op. 46 este un alt balet propus de Diaghilev în anul 1928. Lucrarea
este simplă, retrospectivă, în spiritul Neoclasicismului.
URSS, 1936-1953.
 P. 14: Încă de la sfârșitul anilor 20’, Prokofiev a căutat un limbaj muzical mai simplu
și credea că estetica unei noi simplități, ar putea fi îmbinată cu ideologiile sovietice.
 P. 14: În vara anului 1936, Prokofiev s-a mutat în Uniunea Sovietică împreuna cu cei
doi copii și soția sa. Politica de putere a lui Stalin se apropia de ideea epurării
persoanelor care nu se supuneau regimului. Compozitorul îi era necesar să evalueze
structura politică existentă, nefiind favorabilă pentru soția lui non-rusă. În declarațiile
sale publice, a explicat întoarcerea în termeni de sentiment patriotic și dor de casă –
„Trebuie să văd iarna adevărată”; „aud limba rusă în urechile mele”. Asemenea
sentimente par în dezacord cu tiparul său, o persoană cu o gândire limpede. Motivele
păreau a fi altele și mai convingătoare pentru a face un astfel de pas. Între anii 1926-
1936, Șostakovici era semnificativ pentru Uniunea Sovietică. Cea de a doua opera a
sa, Lady Macbeth (cu premiera pe 22 ian. 1934) a fost interpretată de 83 de ori la
Leningrad și de 94 de ori la Moscova în decurs a doi ani, până să devină o țintă
politică. Articolul din Pravda – „Haos în loc de muzică” a reprezentat o oportunitate
pentru Prokofiev de a deveni prim compozitor al URSS-ului. P.15: Ca și compozitor,
Prokofiev a fost precaut și gata să se adapteze în primii anii de la întoarcerea sa.
 P. 16: Lucrarea apolitică Romeo și Julieta a fost finalizată în 1936. În timp ce o scria,
Prokofiev s-a gândit să ofere povestirii un final fericit, dar a respins ideea ca un
sacrilegiu pentru Shakespeare. Întrucât Bolșoi a respins lucrarea ca fiind prea
complicată, iar Școala de Coregrafie din Leningrad s-a retras și ea dintr-un contract
încheiat în 1937. Compozitorul aranjase anterior, două suite simfonice op. 64 și o
colecție de 10 piese pentru pian op. 75 din balet care au avut un mare succes în anii
1936 și 1937. În 1946, a compus o a treia suită op. 101. Abia pe data de 11 ianuarie
1940 a fost pus în scenă baletul propriu-zis la Leningrad, având-o ca primă balerină
pe Galina Ulanova (în rolul Julietei). La cererea coregrafului Leonid Lavroski,
Prokofiev a realizat multe modificări și a adăugat două numere suplimentare –
Variațiunile Julietei și Variațiunile lui Romeo. Romeo și Julieta a devenit un balet
reprezentativ al Uniunii Sovietice, fiind adăugat și în repertoriul internațional.