Muzica rusă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea

„Grupul celor cinci”

„Grupul celor cinci”

● Mili Balakirev (1837-1910): matematician
● Modest Petrovici Musorgski (1839-1881): ofițer
● Alexandr Borodin (1833-1887): chimist, profesor la Facultatea de Medicină din St.
Petersburg
● Nikolai Rimski-Korsakov (1844-1908): ofițer de marină, apoi profesor la Conservatorul din
St. Petersburg
● César Cui (1835-1918): locotenent în armata rusă
-cei cinci și-au unit forțele în jurul anilor 1860 (între 1856-1870) pentru a crea o
școală muzicală rusă cu adevărat națională, eliberată de influența operei italiene, a liedului
german sau a diferitelor genuri și forme vest-europene.
• Numele original al grupului, Moguciaia Kucika („mâna puternică”), a fost folosit (de
muzicologul V.Stasov) pentru prima dată într-un ziar din 1867.
• Ei nu s-au autointitulat niciodată „Grupul cei cinci” și nici nu au fost numiți astfel în
Rusia.
• În memoriile sale, Rimski-Korsakov se referă la grup frecvent cu numele „cercul lui
Balakirev”, caracter peiorativ. În Franța s-a răspândit denumirea de „Les Cinq”.
• Format din compozitori din Sankt Petersburg, „Grupul celor cinci” a fost receptat
adesea drept o facțiune rivală a compozitorilor moscoviți, mult mai cosmopoliți, mai
deschiși către Occident, cel mai important dintre aceștia fiind P. I. Ceaikovski. Și
aceasta în pofida faptului că Ceaikovski a apelat la melodii folclorice ruse, iar în
creația lui Nikolai Rimski-Korsakov sau în cea a lui Borodin se evidențiază formarea
lor în spiritul tradiției europene.

Particularități ale „Grupului celor cinci”

• precursori: Mihail Glinka, Alexandr Dargomâjski; au făcut primii pași în direcția unui
tip distinct de muzică rusă, scriind opere cu subiecte ruse;
• „cei 5” s-au concentrat pe dezvoltarea unei „muzici ruse”;
• limbajul lor muzical s-a format departe de Conservator, bazându-se pe următoarele
elemente:
 -încorporarea unor sonorități din mediul rus sătesc și bisericesc: melodii ruse,
dansuri cazace și caucaziene, cântări bisericești (ortodoxe), sonoritatea clopotelor;
-încercarea de a reproduce cântecul lung țărănesc, liric, melismatic, pe care Glinka îl
numise cândva „sufletul muzicii ruse”; Balakirev a studiat în acest sens cântece de pe Volga
în anii 1860; mai mult decât orice antologie precedentă, transcripțiile lui Balakirev păstrează
aspecte distinctive ale muzicii folclorice ruse, precum:
● mutabilitate tonală: schimbarea centrului sonor (tonal sau modal), astfel încât
melodia se termină pe un alt centru față de cel pe care a început;
● eterofonie: o melodie redată simultan, în variante, de doi sau mai mulți interpreți;
● paralelisme: de cvinte, cvarte, terțe
-adoptarea anumitor mijloace armonice, pentru a crea un stil distinct „rus” și un colorit
diferit de cel al muzicii occidentale; această stilizare a fost în cea mai mare parte inventată
de cei cinci compozitori, mijloacele armonice respective neexistând în folclorul rus sau în
muzica bisericească rusă;
● scara de tonuri:
-în muzica rusă, această scară sugerează adesea demonicul sau personaje și
situații de rău augur, malefice;
-Glinka a folosit-o în Ruslan și Ludmila (1842) – mai evident la sfârșitul uverturii;
-Rimski-Korsakov a folosit-o în toate operele sale bazate pe povești magice: Sadko,
Kascei nemuritorul, Orașul invizibil al Kitejului;
-Ceaikovski, la rândul său, a folosit-o în Dama de pică (apariția fantomei Contesei);
-Claude Debussy a preluat scara de tonuri din muzica rusă și a folosit-o destul de
frecvent;
● submedianta „rusă”: pattern armonic bazat pe mersul cromatic dinspre cvinta
acordului de tonică (de ex. do-mi-sol) spre fundamentala submediantei/mediantei (do-mi-
la), în timp ce celelalte voci rămân pe loc; vezi începutul părții III din Șeherazada de Rimski-
Korsakov;
● scara octatonică (diminuată):
-Rimski-Korsakov a folosit-o pentru prima dată în poemul simfonic Sadko (1867);
această scară a devenit un fel de carte de vizită rusă – un simbol sonor al magicului și
amenințării; a fost folosit mai târziu de Alexandr Skriabin, Maurice Ravel, Igor Stravinski,
Olivier Messiaen (modul 2 Messiaen: T-ST);
● noi strategii modulatorii - un mijloc de evitare a legilor rigide de modulație din
forma de sonată, permițând formei unei lucrări să fie în întregime conturată de „conținutul”
muzical (elemente programatice). Vezi, de ex., Promenade din Tablouri dintr-o expoziție de
Musorgski, modulația din măs. 7-8 (repetarea măs. 5 în măs. 7 cu o mutație intervalică,
urmată de secvențare modulatorie).
● scara pentatonică – unul din mijloacele folosite constant de compozitorii ruși
pentru a sugera elementul „folcloric”, „estic”; vezi, de ex., intrarea corului la începutul
operei Cneazul Igor de Borodin.
- una dintre mărcile distinctive ale „Grupului celor cinci” o reprezintă orientalismul.
Balakirev, ca lider al grupului, a încurajat folosirea unor teme și armonii orientale, pentru a
se distanța de simfonismul german al lui Anton Rubinstein sau al altor compozitori ruși
orientați către Vest; exemple: Balakirev, Islamey; Borodin, Cneazul Igor; Rimski-Korsakov,
Șeherazada.
- întrucât Rimski-Korsakov a folosit melodii folclorice ruse și orientale în Simfonia nr. 1, s-a
afirmat despre aceasta că este „prima simfonie rusă” (criticul naționalist Vladimir Stasov),
deși Rubinstein scrisese primele trei simfonii ante 1855.

Mili Balakirev (1837-1910)

- matematician; pianist, dirijor, compozitor
- promotor al naționalismului în muzică
- fondator al „Grupului celor cinci”; a părăsit grupul în 1871;
- se opunea vehement formării academice a unui compozitor, considerând-o o amenințare
pentru imaginația muzicală; totuși, el însuși s-a format pe linia simfonismului german,
nereușind să se debaraseze decât parțial de acesta;
- influențat într-o oarecare măsură de Chopin și Liszt;

Creația:
• Islamey (1869) – o fantezie pe teme orientale, pe care Ravel o considera cea mai
dificilă piesă destinată pianului.
• Uvertură pe trei teme ruse (1856);
- odată cu compunerea acesteia, Balakirev se implică și în culegerea și aranjarea de melodii
folclorice;
- asemenea colegilor săi din grup, a acordat o importanță deosebită muzicii cu program; a
compus poemele simfonice Rusia, Cehia, Tamara.
• În Rusia: și-a propus să înfățișeze momente mai importante din istoria rusă; a
intenționat să dea anvergură simfonică unor melodii folclorice melismatice,
caracterizate prin flexibilitate ritmică, fraze asimetrice, ambiguitate tonală.
• Cehia -bazat pe motive populare cehe, cunoscute de compozitor în timpul șederii
sale la Praga;
 • Tamara – considerată cea mai importantă lucrare a lui Balakirev și un reper al
orientalismului; scrisă sub influența lui Liszt, căruia i-a și dedicat-o;
- o adevărată simfonie programatică în patru părți, inspirată de poemul lui Mihail Lermontov
despre seducătoarea Tamara care ademenea călători în turnul ei și după o noapte senzuală
îi arunca în fluviul Terek (Caucaz).
• Simfonia nr. 1 (1898)
- structură cvadripartită, o succesiune de tablouri muzicale de diferite genuri (inclusiv
cântece, dansuri, teme populare ruse)

Modest Petrovici Musorgski (1839-1881)

- cel mai original din „Grupul celor cinci”; un inovator al muzicii ruse romantice;
- mai târziu, compozitori precum Claude Debussy, Maurice Ravel, Serghei Prokofiev sau
Dmitri Șostakovici s-au inspirat din sonoritățile pe care acesta le-a creat;
- multe lucrări ale lui Musorgski au la bază istoria Rusiei, folclorul rus;

Creația:
-romanțe pentru voce și pian:
• Ciclurile Camera copiilor (1872); Fără soare (1874); Cântecele și dansurile morții
(1877)
- utilizarea declamației cântate ca principal mijloc de redare vocală;
- urmărirea inteligibilității textului;
- polimetrie orizontală;
- armonii tono-modale;
- eterofonii între voce-pian;
- construcții formale puse în relație cu textul literar.
-pentru pian: Tablouri dintr-o expoziție (1874)
-suită programatică reprezentând transpunerea muzicală a 10 tablouri aparținând pictorului
Viktor Hartmann;
-introducerea intitulată Promenade (tema plimbării) are rolul de a face trecerea de la un
tablou la altul, schimbându-și de fiecare dată înfățișarea și expresia;
-melodia – asimetrică, în măsuri de 5/4 și 6/4, se înscrie în cadrul sonor al unei pentatonii
anhemitonice majore pe si b (si-do-re-fa-sol-sib)
-armonii tono-modale; utilizare non-ierarhică a relațiilor autentice și plagale;
-utilizarea paralelismelor de cvinte și octave;
• Tablourile: 1. Piticul; 2. Vechiul castel; 3. Tuilleries. Cearta dintre copii după joc; 4.
Bydlo (Carul polonez); 5. Baletul puilor în găoace; 6. Doi evrei, unul bogat și unul
sărac; 7. Limoges. Piața. Marea noutate; 8. Catacombae Sepulcrum Romanum
(Catacombe – mormânt roman); 9. Baba Iaga, Căsuța pe picioare de găină; 10.
Marea poartă a Kievului
- Lucrarea a cunoscut succesul de la bun început; Ravel a realizat în 1921 o celebră
orchestrație a Tablourilor dintr-o expoziție.

• O noapte pe muntele pleșuv (1867)

- singura lucrare simfonică a lui Mosorgski;
- tablou simfonic programatic, pe tema unui sabat al vrăjitoarelor;
- inspirat din lumea basmelor, legendelor, abordează tema luptei dintre bine și rău;
- sugerează prin teme de inspirație folclorică cele două lumi antagonice;
- după ce mentorul său, Balakirev, a refuzat interpretarea lucrării, Musorgski a încercat să
recondiționeze materialul pentru soliști, cor și orchestră în două proiecte: opera-balet
Mlada (1872) – o operă colectivă a „Grupului celor cinci”; opera Târgul din Sorocinsk (1881)
- a introdus poemul simfonic în actul 2.
- după moartea lui Musorgski, lucrarea a fost orchestrată de Rimski-Korsakov

Opere:
• Salambo - dramă eroico-romantică, după romanul lui Gustave Flaubert;
• Căsătoria - operă comică, după piesa cu același nume de Gogol.
• Boris Godunov (1868-1873):
- dramă muzicală populară în patru acte cu prolog;
- pe un libret propriu, după tragedia Boris Godunov a lui Pușkin și după Istoria Imperiului rus
de N.M. Karamzin;
- singura operă terminată de Musorgski, considerată capodopera lui;
- acțiunea se petrece la începutul sec. 17; personajele principale sunt Boris, devenit țar după
uciderea țareviciului Dmitri, și falsul Dmitri;
- urmărește atent legătura între cântul vocal și accentele limbii ruse;
- Mussorgski a compus două versiuni; de-a lungul timpului, au fost făcute multiple revizuiri
acestora (scurtări, re-orchestrări etc.). Nikolai Rimski-Korsakov și Dmitri Șostakovici au
creat ediții noi ale operei, pentru „a corecta” aparente slăbiciuni tehnice din partitura
originară. Deși aceste versiuni au fost preferate decenii la rând, în ultimul timp stilul armonic
personal și orchestrația lui Musorgski sunt apreciate pentru originalitate, iar revizuirile
făcute de alții au ieșit din modă.
● Hovanscina (1881)
- dramă muzicală populară în cinci acte și șase tablouri, pe un libret propriu;
- o nouă frescă a istoriei Rusiei, de la sfârșitul secolului 18: epoca de lupte duse de Petru cel
Mare împotriva cnezilor, pentru instaurarea unor reforme în societatea rusă;
- mai mult decât în operele precedente, folosește declamația de la început până la sfârșit,
renunțând aproape total la melodii de tipul ariilor, duetelor etc.
- ca în Boris Godunov, corul deține un rol foarte important, întrupând poporul.
● Târgul din Sorocinsk (1881)
-operă comică în 3 acte pe un libret de compozitor, după o nuvelă de Gogol;
-aduce în scenă aspecte ale vieții satului ucrainean de la începutul sec. 19;
-terminată de mai mulți compozitori, printre care: C. Cui, Nicolai Cerepnin, Visarion Șebalin.

Alexandr Borodin (1833-1887)

- chimist; profesor la Facultatea de Medicină din St. Petersburg;
- mare amator e muzică; făcea parte din formații de muzică de cameră (cânta la flaut și la
violoncel);

Creația
• romanțe pentru voce și pian
• 2 cvartete de coarde (după 1875):
• Cvartetul nr. 1, în la major (1875-1879)
- concepție clasico-romantică;
- filiație cu muzica germană (Beethoven, Schumann)
• Cvartetul nr. 2, în re major (1881-1885)
- predomină tiparele clasico-romantice; în final tratează polifonic o temă de joc din folclorul
rus.
• 3 simfonii
Simfonia nr. 1 în mi bemol major (1867)
- simfonie tradițională în patru mișcări;
Simfonia nr. 2 în si minor (1876)
- numită de Stasov „Simfonia bravilor” sau „Eroica”;
- caracter eroic, național
Simfonia nr. 3 (1887)
- neterminată; a reușit să scrie doar două părți;
- caracter mai liric comparativ cu precedenta;
- factură camerală a sonorităților.
• În stepele Asiei Centrale (1880)
- schiță simfonică;
- are la bază o temă rusă și una orientală;
- orchestrația anticipă impresionismul.
• Opera Cneazul Igor (1869-1887)
- pe un libret de compozitor după epopeea populară Cântec despre oastea lui Igor;
- una dintre cele mai importante realizări ale compozitorului;
- operă eroico-epică, a cărei acțiune se desfășoară în sec. 12;
- personaje diverse caracterologic, ale căror drame se desfășoară pe pământ rus și în lumea
Orientului (cea a polovțienilor); Igor conduce oastea rusă împotriva polovțienilor (nomazi
turci), ce îl au în frunte pe hanul Konceak;
- rămasă neterminată, opera a fost dusă la bun sfârșit și reorchestrată de Alexandr
Glazunov și de Rimski-Korsakov.

Nikolai Rimski-Korsakov (1844-1908)

- în 1873 părăsește serviciul în marină, devenind inspector al muzicilor militare;
- ulterior, profesor de compoziție și orchestrație la Conservatorul din St. Petersburg;
- i-a avut studenți pe Igor Stravinski, Serghei Prokofiev, Alexandr Glazunov ș.a.
- este autorul unui Curs de armonie și al unui Tratat de orchestrație;

Creație amplă, caracterizată prin:

- predilecția pentru genuri scenice și programatice;
- sinteză tono-modală; fuzionarea elementelor tradiției occidentale cu cele ruse;
- adoptarea genurilor și formelor tradiționale
- melodia – principal mijloc de expresie;
- accent pus pe dezvoltarea timbralității.
 • romanțe ruse
• miniaturi pentru pian
• triouri, cvartete, un cvintet, un sextet
• Simfonii/lucrări simfonice:
- Simfonia nr. 1 (1965);
- Suita simfonică Antar (1868), programatică (considerată Simfonia nr. 2) inspirată dintr-
o povestire arabă, culoare orientală a sonorităților;
- Simfonia nr. 3 (1873-1884);
- Simfonietta (1885)
- Uvertura rusă (1866)
- Sadko, poem simfonic (1867)
- Capriciul spaniol (1887), suită alcătuită din 5 părți pe baza unor cântece, melodiide
dans spaniole, extrase din culegerea pe care i-a prezentat-o elevul său Glazunov; se distinge
prin rafinament orchestral.
• Suita simfonică Șeherazada (1888)
- punctul culminant al creației sale simfonice și programatice;
- evocă o serie de tablouri din celebra culegere arabă 1001 de nopți, după un program
alcătuit de compozitor;
- în cele patru părți sunt incluse șase povestiri:
• I. Marea și corabia lui Sindbad;
• II. Povestea prințului Kalandar;
• III. Tânărul prinț și prințesa;
• IV. Sărbătoare la Bagdad; Marea; Corbia naufragiată de stânca cu călăreț de aramă 
- influențe orientale;
- structura unei simfonii: I: formă de sonată; II: lied; III: scherzo în formă de sonată; IV:
rondo-sonată.

Opere:
- operele lui Rimski-Korsakov sunt lipsite de conflicte puternice, veridice – ceea ce ar putea fi
o explicație pentru faptul că nici una nu este o capodoperă.
- subiecte:
• istorice: Logodnica Țarului; Poveste țarului Saltan;
• basme, legende: Sadko; Fata de zăpadă; Kascei nemuritorul;
• opere literare: Noapte de mai (Gogol); Mozart și Salieri (Pușkin); Cocoșul de aur
(Pușkin).
César Cui (1835-1918)
- locotenent în armata rusă;
- studiază muzica cu Dargomâjski și cu Balakirev, intrând în „Grupul celor 5”;
- creația sa muzicală e lipsită de originalitate (stă sub influența lui Schumann, Gounod și
Massenet);
- a compus opere, muzică corală, simfonică, piese pentru pian și cca. 200 de romanțe ruse;
- a excelat, în schimb, în critica muzicală, susținând prin scrierile sale muzica rusă.

Piotr Ilici Ceaikovski

(1840 – 1893)

- Născut la Votkinsk; urmează dreptul la Petersburg

- 1859 – funcționar la Ministerul Justiției
- 1862 – se înscrie la Conservatorul lui Anton Rubinstein
- 1866 – profesor de teorie la Conservatorul din Moscova
- După 1875 s-a împrietenit cu Saint-Saëns, i-a frecventat pe Liszt, Bizet, a cărui operă
Carmen o admira
- Prietenie și suport financiar din partea Nadejdei von Meck, marea sa admiratoare;
Corespondenţa lor, de-a lungul a paisprezece ani, cuprinde cunoaşterea gândurilor
artistului, ca şi a condiţiilor în care își concepe și realizează marile opusuri, opinii
privitor la expresie şi tematică. În 1890 această situație ia sfârșit, Nadejda von Meck
întrerupe finanțarea lui Ceaikovski, motivul oficial constând în „probleme
financiare”. Se pare însă că adevăratul motiv era legat de homosexualitatea
compozitorului; profund șocată, întrerupe brusc corespondența cu el. Se mai spune
că avea în plan să o mărite pe una dintre fiicele sale cu Ceaikovski, proiect
incompatibil cu tendințele sexuale ale acestuia.
• În luna iulie a anului 1877, Ceaikovski va trăi unul din episoadele cele mai nefericite
ale vieții sale. Pentru a pune capăt speculațiilor privind homosexualitatea sa, se
căsătorește cu Antonia Milioukova, o fostă elevă, care nutrea o reală pasiune pentru
el. Căsătoria a fost un eșec deplin. Nemaiputând să suporte prezența soției sale,
 Ceaikovski încearcă să se sinucidă, prin încercarea de a se îmbolnăvi de pneumonie.
La scurt timp după aceea, se desparte de Antonia.
- Ca dirijor face turnee în Europa şi America, unde lucrările lui s-au bucurat de o
primire entuziastă. În 5 mai 1891, Ceaikovski a inaugurat Carnegie Hall; de asemenea
este distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cambridge.
- Strânse legături cu Stasov și “Grupul celor cinci”; Relaţiile cu Grupul celor Cinci nu se
finalizează prin integrarea sa ci, dimpotrivă, îl determină să-şi îndrepte opţiunile
către Occident, îndemnat şi de Stasov care, păstrând subiectele ruse pentru prietenii
lui, îi propune lui Ceaikovski subiecte europene
- Moare de holeră la Petersburg, 25 octombrie 1893

Muzica vocală, romanța, creația camerală

- mai mult de o sută de melodii ilustrează parcursul existențial componistic al artistului,
celebru prin simfoniile, operele, baletele, poemele simfonice și muzica de cameră creată.
Prima sa culegere, de Șase melodii op. 6, datează din 1869, după ieșirea din adolescență,
moment al compunerii uverturii fantezie Romeo și Julietta. Ultima culegere, op.73, dedicată
tenorului Nikolai Figner, creatorul rolului Herman din Dama de Pică și al Cavalerului din
Iolantha, este contemporană cu Simfonia a VI-a, “Patetica”, câteva luni înainte de moarte.
Biografii remarcă însă că compunerea melodiilor sale a ocupat un loc modest în activitatea
sa, catalogul creațiilor totalizând 103 partituri, de valoare și popularitate variabile
- peisajul de ansamblu al genului miniaturii vocale acompaniate este oarecum sumbru,
adesea întunecat, arareori liric. Compozitorul nu părăsește pesimismul sensibilității sale,
chiar dacă uneori se apropie de spiritul popular. Opțiunile poetice sunt mai aproape de
poeții contemporani, fără niveluri de elită întotdeauna, Pușkin, Lermontov, mai puțin decât
Alexei Tolstoi, Jakob Polonski, Alexei Pleșeiev, Afanasi Fet. Alți poeți apar sporadic, precum
Tiutșev, Merejovski, Apuktine, Komiakov, Surikov
- Șase melodii op.38 intitulate “Piese de canto, comtemporane”; cele Șaisprezece cântece
pentru copii op.54 pot fi considerate echivalentul vocal al culegerii pianistice Album pentru
copii, în majoritate pe texte de Pleșceiaev; Douăsprezece melodii op.60, oferite țarinei
Maria Feodorovna, soția împăratului Alexei al III-lea sau, ca amintire lirică, Șase melodii
op.65, dedicate lui Désirée Artôt, o persoană feminină de care fusese îndrăgostit; Melodiile
op. 65, cu inscripția pe partitură “pour leur joie ou pour leur mahleur”, pe texte franceze;
- Cvartete, Trio pentru pian, vioară, violoncel, op.50 (1882), dedicat lui Nicolai Rubinstein,
Sextetul de coarde op.70 Amintiri din Florența (1890) – (două viori, două viole, doi
violoncei) piatră de temelie a repertoriului cameral romatic

Lucrările simfonice
- tema fundamentală a lucrărilor sale simfonice şi lirice este destinul obsedant
- în scriitura orchestrală compozitorul solicită cu mare expresivitate ansamblul ceea ce
justifică aprecierea lui Ceaikovski drept cel mai important simfonist rus al generaţiei sale
(uvertură, fantezie, suită, poem simfonic, concert, sinfonie)
- Confesiunea lirică, caracter patetic, confesiv, elemente de programatism, zbucium
dramatic interior în lupta cu fatum-ul potrivnic; sensibilitatea și susceptibilitate exagerbată
- În perioada în care activează ca profesor de teorie la Conservatorul din Moscova a compus
Simfonia nr.1 în sol minor, op. 13 („Vise de iarnă”). Asemeni unei suite de patru tablouri
romantice de caracter (I – Visuri pe un drum de iarnă; II - Țară a tristeții, țară a ceții) –
pasiunea compozitorului pentru programatism. Este momentul în care dedică uvertura
fanteziei "Romeo și Julieta" fondatorului grupului celor cinci, Mili Balakirev
- În vara anului 1872 compune Simfonia a 2-a în do minor op.17 (numită și „Mica Simfonie
Rusă”, „Mica Rusie” sau „Ucraina”), pe teme ucrainiene și rusești; aproape în întregime
folosește teme de proveniență folclorică
- 1875 – Simfonia a 3-a; nu mai recurge la cântecul popular apropiindu-se de cantilena
romantică; marș (pI), vals (pII), poloneză (pIII), romanță (pIV)
- 1877 - Simfonia a 4-a, în fa minor, op. 36, dedicată Nadejdei von Meck; marchează
maturizarea stilistică; programatism psihologic, subiectiv, autobiografic; lupta tragică dintre
om si fatum. Partea IV – caracter sărbătoresc, dansant, apelează la cântecul popular În
câmp stătea un mesteacăn
1880 – anul călătoriilor. Călătoria în Italia îi inspiră compunerea unei serii de opusuri
simfonice, precum Capriccio italian op.45, Serenada pentru orchestră de coarde op.48 și
Uvertura solemnă „Anul 1812” op.49.
- 1885 - Simfonia „Manfred” op.58, după poemul dramatic al lui Byron, în patru tablouri;
programatism psihologic; asemeni a patru poeme simfonice individualizate dar
interdependente; unitatea asigurată de teme personaj (Manfred, Astarteea) cu rol leit-
motivic
- 1888 - Simfonia a 5-a în mi minor op.64 – revine la componenta filosofică, a conflictului
dramatic dintre bine /rău, destin uman, existență; coerență tematică – ansamblu
arhitectonic omogen, structurile melodice ale mișcărilor derivă din tema inițială a
introducerii
- 1893 – Simfonia a 6-a, Patetica în si minor op.74 compozitorul pomenește despre un
program “care va rămâne o ghicitoare pentru toți”; mare capodoperă a genului, de la
efuziune și patos la resemnarea ultimei părți, cu nuanțe de ppppp
1878 – 1880 – patru suite pentru orchestră (Suita I – Introducere și fugă, Scherzo, Andante,
Intermezzo, Rondo; Suita II – Vals, Visurile copilului, Dans sălbatic; Suita III – Elegia, Valsul
melancolic, Tema cu variațiuni; Suita IV – Mozartiana);

Concertele instrumentale – se adresează pianului, viorii și violoncelului

Pian: Concertele Nr.1 în si bemol minor, op.23 – cel mai faimos (1875), Nr.2 în Sol major,
op.44 (1880), Nr.3 în Mi bemol major, op.75 – în varianta originală o lucrare monopartită
(1893), Fantezia de concert op.56, Andante și finale op.79;
Vioară: Serenada melancolică op.26, Vals-scherzo op.34 și Concertul op.35 în re major
(1878)
Violoncel: Variațiunile pe o temă Rococo op.33 (7 variațiuni și o codă), Pezzo capriccioso
op.62

Opera
- pe direcția tradițiilor romantice din cea de-a doua jumătate a secolului XIX,
consolidează, dezvoltă și afirmă realitățile muzicale naționale, realizând o sinteză
între coordonatele elementelor clasico-romantice europene și intonațiile muzicii
ruse
- Fin psiholog, construiește personaje și caractere puternice, realiste, dramatrice;
tematică cu profunde semnificații sociale.
- reflectă o gândire mai apropiată de Glinka prin succesiunea de arii şi ansambluri
- Operele sale variază de la tematica istorică (Fecioara din Orléans, Mazeppa), la
drama psihologică (Evgheni Oneghin; Dama de pică) sau basm (Iolantha)
● Evgheni Oneghin. Scene lirice în trei acte, libretul de K. S. Silovski şi Modest Ilici
Ceaikovski, după poemul lui Puşkin. Premiera - Moscova, Conservatorul de Muzică, 1879
(studenţi) şi Bolşoi Teatr, 1881. Opera impresionează prin calităţile unei originale descrieri a
mediului nobiliar rus, cu toate influenţele europene care îl determină. Ceaikovski, fidel
intenţiei sale de a realiza „tablouri” lirice, urmăreşte o suită de portrete, pe care le
asamblează, fără o linie dramatică dominantă. Lirismul melodicii, eleganţa atmosferei, au
cucerit publicul, opera bucurându-se de o celebritate necontestată. În mare parte, este
considerată capodopera teatrală a lui Ceaikovski, cu toată îndepărtarea artistului de la
principiile şcolii naţionale, în favoarea europenismului. Dintre cele mai frumoase pagini
putem reţine aria Tatianei din actul I („Aria scrisorii”), aria lui Oneghin (actul I), Romanţa lui
Lenski (actul II), precum şi scena balului (actul III).
● Dama de pică. Operă în trei acte (7 tablouri), libretul de Modest Ilici Ceaikovski, după
poemul lui Puşkin. Premiera - Sankt Petersburg, Mariinski Teatr, 1890. Reprezintă una dintre
cele mai de seamă lucrări dramatice ale lui Ceaikovski, în care elementul romantic se îmbină
cu fantasticul într-o originală desfăşurare plină de patetism. În repertoriul liric, lucrarea a
ocupat, încă de la premieră, un loc privilegiat. Cea mai cunoscută pagină este marea arie a
Lisei din actul III.
● Iolantha. Operă într-un act, 9 tablouri, libretul de Modest Ceaikovski după La Fille du roi
René a scriitorului danez Henric Hertz, inspirată de un basm al lui Andersen. Premiera -
Sankt Petersburg, Teatrul Mariinski, 1892.
Baletul
- cu capodoperele coregrafice, Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită,
Spărgătorul de nuci, el a reuşit să impună o muzică de balet capabilă să devină o autentică
dramă muzicală dansată
- Colaborarea dintre Marius Petipa și Ceaikovski duce la nașterea baletului modern. Școala
de balet rusă va cunoaște o puternică strălucire în primele decenii ale secolului XX
(Diaghilev, Stravinski, Prokofiev, etc.)
- Depășind practica clasico-romantica (vezi baletul de curte) Ceaikovski conferă partiturilor
sale substanță dramatică și acțiune, rol expresiv și muzică concepută pe coordonatele
simfonice
● Lacul lebedelor (1876) – balet în patru acte după un subiect de Beghicev și Ghelțer.
Muzică lirică și duioasă cu insule dramatice; lupta dintre bine și rău, fantastic, iubire,
nocturn, magie; dansuri de caracter, numere de balet clasic
● Frumoasa din pădurea adormită (1889) – balet în trei acte și prolog după un libret de
Vsevolojski și Petipa, după Charles Perrault; opoziția bine rău
● Spărgătorul de nuci (1892) – balet feerie în două acte și trei tablouri, scenariu de Marius
Petipa după basmul lui Dumas-tatăl;lumea fantastică a copilăriei, a visului, a jucăriilor
însuflețite

Verismul în muzica italiană de operă

P. Mascagni
R. Leoncavallo
G. Puccini

I. Privire generală
Italia sf. sec.XIX - muzica de operă deţinea încă supremaţia.
Verism - defineşte un curent literar italian, aplicat, prin extensie, şi genului liric.

Privire istorică
- premise în scapigliatura milaneză (după titlul unui roman de Cleto Arrighi, apărut în 1862,
anul Mizerabililor), ce desemna „mai mult un mod de viaţă decât un curent artistic” (apud
C.Parmentola).
- decisivă a fost sosirea la Milano a decanului mişcării, romancierul sicilian Giovanni Verga
(1840-1922), contemporan cu Daudet şi Zola. În a sa Viaţa câmpurilor (Vie des champs/
1880) a descris în termeni simplii pasiunile uneori brutale dar sincere ale ţăranilor, mai ales
ale celor din Sud. Una dintre nuvelele ciclului, Cavalleria rusticana, interpretată de Eleonora
Duse (Torino 1884) a definit stilul verist prin naturalismul său. (Orientarea naturalistă din
literatură poate fi înţeleasă ca posibil termen de comparaţie pentru orientarea muzicală
veristă.)
- caracteristic este, înainte de toate, subiectul (ex. nuvela „naturalistă” a lui Giovanni Verga,
aleasă de Mascagni pentru opera sa).
Din punct de vedere muzical, limbajul rămâne cel târziu romantic.
Ca dramaturgie, se păstrează împărţirea tradiţională în scene şi arii.
Influenţa creaţiei de maturitate a lui G.Verdi se resimte prin renunţarea la
alternanţa dintre recitativ şi forme închise, în favoarea unui dialog muzical ale cărui baze le
constituie motivele ciclice ale orchestrei.
Nu se renunţă însă la arii. Adesea acestea, de dimensiuni relativ reduse, au o mare
forţă expresivă.
Ca armonie şi instrumentaţie, doar arareori găsim reflectat stadiul complex de
dezvoltare al limbajului muzical specific epocii
Primul opus de această factură:
● Cavalleria rusticana (1890) de Pietro Mascagni
În perimetrul verist se înscriu apoi: I Pagliacci (1892) de R.Leoncavallo; dar şi opere fără
subiect naturalist, precum Andrea Chenier (1896) de U.Giordano sau Adriana Lecouvreur
(1902) de F.Cilea; de asemenea unele dintre primele opere ale lui Puccini.
Apărut în Italia, Verismul - înţeles ca orientare muzicală - s-a extins şi în alte zone
culturale, în Franţa un titlu în acest sens ar fi L’ouragan (1901) de Alfred Bruneau pe un
text de E.Zola, iar în Germania cea mai cunoscută dintre opere rămâne Tiefland (1903) de
Eugen d’Albert.

II. Pietro Mascagni

(1863-1945)
Biografia unei capodopere: Cavalleria rusticana
1888 - Mascagni era dirijor şi supraintendent la Teatrul popular (Teatro Civico) din
Cerignola, când a aflat de un concurs de „operă într-un act şi un tablou - două la rigoare -
pe un subiect idilic, serios sau comic”. Miza era, pe lângă o sumă de bani, reprezentarea la
teatrul Constanzi din Roma.
Convocat la Roma în 1890, muzicianul a obţinut premiul I pentru Cavalleria.
Premiera a rămas în antologia operei: 60 de chemări la rampă în prima seară; în 10 luni,
opera acestui compozitor aproape necunoscut a intrat în repertoriul european.

● Cavalleria rusticana
- Operă axată pe melodie;
- Libretul strălucitor şi nou;
- Echilibrul dintre muzică şi text;
- Prospeţime, energie, sinceritate, „inimitabil italiană” (Eduard Hanslick) şi modernă.
- considerată manifest al Verismului (în literatură şi arte plastice, Realismul)
- personaje: Santuzza (s); Lola (mz); Lucia (contraalto) Turiddu (t); Alfio (bariton)
- subiectul: se petrece în dimineața zilei de Paşti, într-un sat sicilian.
- planuri: romantic - personaje
laic - cor săteni
sacru - în biserică: orga, corale

Caracterizarea muzicală a personajelor este remarcabilă.

 Turiddu - melisme „focoase” (vezi şi introducerea). Cântă o siciliană
 Santuzza - evlavie, avânt, intervalică ascendentă (6te), limbaj diatonic
 Alfio – „din topor”, pătrăţos - 2/4, fraze simetrice, ritm pregnant
 Lola - „uşuratică” – metrică ternară, 3/4, dansantă
Mascagni a compus ulterior şi alte opere, dar nu a reeditat succesul acestei capodopere.

III. Ruggiero Leoncavallo (1858-1919)

● Paiaţe - operă cu 1 prolog şi 2 acte, pe un libret propriu
- personaje: Nedda, soţia lui Canio (s); Canio, directorul unei trupe de artişti ambulanţi (t);
Tonio, clown (bariton); Peppe, un actor (t); Silvio, aspirant la Nedda (bariton)
- subiectul - luat dintr-un fapt real, petrecut în Calabria, pe care l-a avut de judecat tatăl
compozitorului:
- Prolog - Tonio avertizează spectatorii că în spatele ficţiunii teatrului se ascund pasiuni
reale.
- Act I - într-un sat din Calabria soseşte trupa actorilor ambulanţi. Le aflăm povestea
- Act II - reprezentaţia (teatru în teatru), cu planuri muzicale distincte (Commedia
dell’arte; romantic) cu final tragic
Corul are doar intervenții fugitive (exclamații în timpul spectacolului).
Spectacolul a avut o ascensiune formidabilă. În câteva luni a fost jucat la Berlin, Londra,
Stockholm, Viena, New-York, Mexic, Buenos-Aires, Moscova, Bordeaux şi Paris.A beneficiat
de interpretări celebre: Caruso, Pertile, Galeffi, Ruffo, Tamagno.

IV. Giacomo Puccini (1858, Lucca-1924)

Repere biografice şi de creaţie
- Studii muzicale la Milano
Primul succes: 1884 - Le Villi, care atrage interesul editurii Ricordi.
Apoi Edgar; 1893 - Manon Lescaut (4 acte), după romanul abatelui Prevost, la puţin timp
după Massenet - o dramă a pasiunilor în care se fac deja remarcate trăsăturile stilistice
caracteristice compozitorului:
- suflul romantic;
- fervoarea, pasiunea;
- melodică larg arcuită şi plină de tensiune, adesea
încredinţată orchestrei, în vreme ce soliştii cântă doar
fragmente din ea;
- unison la toată orchestra;
- nuanţe de expresie caracteristice;
- tehnică personală a leitmotivelor;
- caracterizarea muzicală a personajelor
● 1896 - Boema (4 acte), după romanul Scene din viaţa boemei de Henri Murger (şi
Leoncavallo l-a folosit ca libret)
- personaje: Mimi, o grizetă (s); Musetta (s);
Rodolfo, poet (t); Marcello, pictor (bariton);
Schaunard, muzician (bariton); Collin, filozof (b);
Benoît, proprietarul (b); Alcindoro, consilier de Stat (b)
- subiect: Paris, spre 1830
Act I - Ajunul Crăciunului, în cameră
Act II - în faţa cafenelei Momus, din Cartierul Latin.
Act III - o dimineaţă de februarie la bariera d‘Enfer
Act IV - camera lui Rodolfo
- Echilibru între stări, între realism şi impresionism, între lirism pasionat şi descrierea
minuţioasă a caracterelor.

● 1900 - Tosca (3 acte)

● 1904 - Madame Butterfly/Madama Butterfly (Cio Cio San)
- 3 acte
- pentru a crea personaje veridice, studiază intens muzica, cultura, ritualurile japoneze; o
vede jucând pe actriţa Sada Jacco (atunci în turneu european), pentru a se familiariza cu
timbrul vocii feminine japoneze, fapt ce se lasă sesizat în culoarea exotică şi în melodica
operei - unele melodii autentic japoneze, folosirea gamei pentatonice.
Personajul central: Buterffly - evoluţia sa spre tragic
- în pasajele lirice aflăm un bun exemplu pentru sentimentalismul puccinian, uneori împins
până la graniţa trivialului. Pericolul este însă depăşit prin contextul dramatic în care este
plasat, plin de efect, ca şi prin alternarea sa cu o lirică imtimă.
personaje: Cio-Cio-San (s); Suzuki, servioarea sa (mz); Kate, soţia americană a lui Pinkerton
(s); F.B.Pinkerton, ofiţer în marina americană (t); Goro (t); Sharpless, consulul USA (bariton);
prinţul Yamadori (t)
subiect: Nagasaki, început de sec.XX
Act I - celebrarea căsătoriei lui C-C-S şi F.B.Pinkerton
Act II - casa lui Buterffly, 3 ani de la plecarea lui Pinkerton. Află vestea căsătoriei americane a
acestuia. Respinge pe Yamadori. Are un fiu. Se bucura la vedera navei Abraham Lincoln
Act III – reîntâlnirea cu Pinkerton; sinuciderea
Rămâne opera preferată a lui Puccini
- calitatea şi abundenţa melodiilor,
- armonia expresivă,
- coloritul orchestral,
- tehnica leitmotivelor mai nuanţat folosită pentru a sugera pasiuni interioare
o lungă pauză
1910 - La fanciulla del West (Fata din Westul de aur) , p.a. New York
1917 - opera comică La Rondine
1918 - Il trittico
Cele 3 opere în câte un act: Il tabarro (Mantaua), Suor Angelica, Gianni Schicchi ce denotă
substanţiale modificări de stil: concizia formelor, armonia mult mai bogată în disonanţe ca
mijloc de expresie, şi acorduri bitonale - pentru sugerarea brutalităţii.
1924 - Turandot (3 acte; terminată postum, 1926, de F.Alfano)
- libret după povestea lui Carlo Gozzi
- subiect: Pekin, în timpuri de legendă
- dozarea stărilor:
- liric - Liu
- eroic - Calaf-Turandot
- burlesc - cele 3 măşti, liant între opera seria şi commedia dell’arte
- exotic - introducere de teme chinezeşti autentice. Folosirea mai intensă a pentatoniei
decât în Madama.
Armonia mai impregnată de sonorităţi moderne - disonanţe, politonalitate, efecte vocale şi
orchestrale derutante.