Serghei Prokofiev

Serghei Serghievici Prokofiev (n. 23 aprilie 1891 – d. 5 martie 1953) a fost un

compozitor, pianist și dirijor rus care a stăpânit numeroase genuri muzicale și este adesea
considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX. A compus lucrări într-o
varietate de genuri, inclusiv opere, balete, simfonii, concerte, muzică de cameră și muzică de
film.
Absolvent al Conservatorului din Sankt Petersburg, Prokofiev și-a făcut un renume de
compozitor-pianist avangardist, devenind cunoscut pentru o serie de lucrări disonante și virtuoze
pentru instrumentul său și prin primele sale două concerte pentru pian. Primul succes al lui
Prokofiev în afara arealului pianistic a fost lucrarea orchestrală Suita scită, ce cuprinde muzică
inițial pentru un balet comandat de Serghei Diaghilev. Diaghilev a comandat încă trei balete lui
Prokofiev: Bufonul, Pasul de oțel și Fiul risipitor - care la vremea producțiilor originale aveau un
succes răsunător. Totuși, cel mai mare interes al lui Prokofiev a fost opera și a compus câteva
asemenea lucrări, inclusiv Jucătorul și Îngerul de foc. Un
succes al lui Prokofiev în acest gen a fost Dragostea celor
trei portocale, compusă pentru opera din Chicago,
montată ulterior și în Europa și Rusia.
După Revoluția Rusă din 1917, Prokofiev a părăsit
Rusia, având binecuvântarea oficială a ministrului
sovietic Anatoli Lunacearski și s-a stabilit în Statele Unite,
apoi în Germania și la Paris, perioadă în care s-a căsătorit
cu cântăreața spaniolă Carolina Codina, cu care a avut doi
copii. Datorită situației economice tot mai precare din
Europa, Prokofiev a revenit în Rusia în 1936. A avut un
succes în această țară - în special cu Locotenentul
Kijé, Petrică și lupul, Romeo și Julieta și, poate cel mai
important, cu Alexandr Nevski. Invazia nazistă a Uniunii
Sovietice l-a determinat să compună cea mai ambițioasă
lucrare a sa, opera Război și pace, după romanul lui Lev
Tolstoi. În 1948 Prokofiev a fost acuzat de „formalism antidemocratic", fapt ce l-a forțat să
compună muzică stalinistă, cum ar fi oratoriul De strajă păcii. Totuși, s-a bucurat de sprijin
personal și artistic din partea noii generații de interpreți ruși, inclusiv Sviatoslav Richter și Mstislav
Rostropovici.
Prokofiev s-a născut în 1891 în Sontsovka (astăzi Krasne în Regiunea Donețk din
estul Ucrainei), o zonă rurală izolată din Guvernoratul Yekaterinoslav a Imperiului Rus. Tatăl său,
originar din Moscova, era un inginer agricol, iar mama sa a fost descrisă de Reinhold Glière ca
fiind "o femeie înaltă cu ochi magnifici și inteligenți...care știa să creeze în jurul ei o atmosferă
caldă și naturală". După ce și-a pierdut două fiice, s-a dedicat muzicii și petrecea două luni pe an
la Moscova sau Sankt Petersburg luând lecții de pian. Serghei Prokofiev a fost inspirat după ce
și-a auzit mama exersând seara la pian - în special lucrări de Chopin și Beethoven - și a compus
prima sa compoziție pentru pian la vârsta de cinci ani, un "Galop indian" care a fost scris pe
partitură de mama sa. La vârsta de șapte ani, a învățat să joace șah. La fel ca și muzica, șahul va
rămâne o pasiune pentru Prokofiev și a devenit prieten cu campionul mondial la șah José Raúl
Capablanca, pe care l-a învins într-o partidă demonstrativă în 1914, și cu Mihail Botvinnik. La
vârsta de nouă ani, a compus prima sa operă, Uriașul, precum și o uvertură și alte piese.
 În 1902, mama lui Prokofiev l-a cunoscut pe Serghei Taneiev, directorul Conservatorului
din Moscova, care a sugerat inițial ca Prokofiev să înceapă să ia lecții de pian și compoziție de la
Alexander Goldenweiser. Când Taneiev a fost incapabil să aranjeze acest lucru, a reușit să îl
convingă pe compozitorul și pianistul Reinhold Glièresă petreacă vara anului 1902 la Sontsovka,
dând lecții lui Prokofiev. Acestea au culminat, la insistențele tânărului Prokofiev în vârstă de 11
ani, cu încercarea sa de a compune o simfonie. Glière a vizitat Sontsovka și în vara anului
următor, pentru a continua lecțiile. Decenii mai târziu, când Prokofiev a scris despre lecțiile cu
Glière, a lăudat calitățile sale de profesor, dar a fost nemulțumit de faptul că Glière i-a prezentat
structura frazală cvadrată și modulații convenționale, pe care ulterior trebuia să le uite. [10] Cu toate
acestea, având cunoștințele teoretice necesare, Prokofiev a început să experimenteze cu
armoniile disonante și timpii neconvenționali, într-o serie de piese scurte pentru pian, punând
astfel bazele propriului său stil muzical.
După o vreme, mama lui Prokofiev și-a dat seama că izolarea din Sontsovka îngrădea
dezvoltarea lui muzicală, dar părinții săi au ezitat cu privire la începerea carierei muzicale a fiului
lor la o vârstă atât de mică. În 1904, Prokofiev și mama sa au vizitat Sankt Petersburg, pentru a
analiza posibilitatea mutării acolo pentru studii. Au făcut cunoștință cu Alexandr Glazunov,
profesor la Conservator, care a cerut să îl întâlnească pe Prokofiev. Glazunov a fost atât de
impresionat, încât i-a cerut mamei ca fiul ei să se înscrie la
Conservatorul din Sankt Petersburg. Până în acest moment,
Prokofiev a compus încă două opere, Insulele
pustii și Sărbătoare în timpul ciumei, și lucra la a patra, Undine.
A trecut testele preliminare și a fost acceptat la Conservator în
același an.
Cu câțiva ani mai tânăr decât majoritatea colegilor săi,
era văzut ca fiind un individ excentric și arogant și își exprima
adesea nemulțumirea cu privire la ore, pe care le vedea ca fiind
plictisitoare. În această perioadă a studiat, printre alții, cu
Alexander Winkler, Anatoli Liadov, Nikolai Tcherepnin și Nikolai
Rimsky-Korsakov. A fost coleg cu compozitorii Boris Asafiev
și Nikolai Miaskovski, ultimul devenindu-i prieten apropiat pe
viață.
Ca membru al scenei muzicale din Sankt Petersburg,
Prokofiev și-a creat reputația de rebel muzical, primind laude
pentru compozițiile sale originale, pe care le interpreta el însuși
la pian. În 1909, a absolvit cursurile de compoziție având
calificative mediocre. A continuat să studieze la Conservator: pianul cu Anna Yesipova și dirijatul
cu Nikolai Tcherepnin.
În 1910 a murit tatăl lui Prokofiev, iar sprijinul financiar a încetat. Din fericire, a început să
își creeze un renume de compozitor, deși provoca adesea controverse din cauza lucrărilor sale
avangardiste. De exemplu, Sarcasmurile pentru pian, op. 17 (1912) utilizează intens
politonalitatea iar Studiile op. 2 (1909) și cele Patru piese, op. 4 (1908) sunt lucrări foarte
cromatice și disonante. În această perioadă, a compus primele sale două concerte pentru pian, al
doilea generând scandal la premiera din 23 august 1913. Conform unui spectator, publicul a
părăsit sala, exclamând: „La naiba cu muzica asta futuristă! Și pisicile de pe acoperiș fac muzică
mai bună!", deși moderniștii erau în extaz.
În 1911, a primit ajutor de la celebrul muzicolog și critic rus Alexandr Ossovski, care a
adresat o scrisoare publicistului muzical Boris P. Jurgenson, care i-a oferit lui Prokofiev un
contract. Prokofiev a făcut primul său drum în străinătate în 1913, călătorind la Paris și Londra,
unde a cunoscut compania Ballets Russes a lui Serghei Diaghilev.
Serghei Prokofiev a decedat la vârsta de 61 de ani, pe 5 martie 1953, în aceeași zi
cu Iosif Stalin. În ultimii ani de viață a locuit în apropiere de Piața Roșie iar pentru trei zile
mulțimea s-a adunat pentru a-l jeli pe Stalin, lucru care a făcut imposibil transportul sicriului cu
trupul neînsuflețit al lui Prokofiev la sediul Uniunii Compozitorilor pentru serviciile funerare. Este
înmormântat la Cimitirul Novodevichy din Moscova.
 Publicația muzicală de bază a Uniunii Sovietice a anunțat moartea lui Prokofiev într-un
scurt articol la pagina 116; primele 115 pagini au fost dedicate morții lui Stalin. De obicei, moartea
lui Prokofiev este atribuită unei hemoragii cerebrale. Deși bolnav cronic în ultimii opt ani de
viață, cauza exactă a morții lui Prokofiev rămâne nesigură.
Lina Prokofieva a mai trăit mulți ani după moartea lui Prokofiev, murind la Londra la
începutul anului 1989. Încasările din drepturile de autor ale soțului ei i-au furnizat un venit
modest. Fiii lui Prokofiev Sviatoslav (1924-2010), arhitect, și Oleg (1928-1998), pictor, sculptor și
poet, și-au dedicat mare parte din viața lor pentru promovarea vieții și muzicii tatălui lor.