13.

Dmitri Kabalevski

 30 piese pentru copii, Opus 27, 1938;

 24 Pieces for Children, (24 de piese pentru copii), Opus 39, 1944;
 35 piese ușoare, Opus 89, 1974.

Kabalevski s-a născut la Sankt Petersburg. Tatăl său era matematician și l-a încurajat să
studieze matematica, sperând că va urma pașii lui. Cu toate acestea, în primii ani ai vieții sale, el
a păstrat o anumită pasiune pentru arte și a devenit un tânăr pianist, inclusiv o perioadă de trei
ani ca pianist în filmele de cinema mut. Și-a încercat mâna la poezie și pictură.
În 1925, împotriva dorințelor tatălui său, a acceptat un loc la Conservatorul din Moscova,
studiind compoziția cu Nikola Miaskovski și pianul cu Aleksandr Goldenveizer. În același an s-a
alăturat PROKULL (Producția Colectivă a Studenților Compozitori), un grup de studenți afiliați
la Conservatorul din Moscova care urmărește să reducă diferența dintre modernismul ACM și
muzica utilitară „ Agit-Prop ” a ARMP . A devenit profesor la Conservatorul din Moscova
în 1932 .
În timpul celui de- al doilea război mondial, el a scris numeroase cântece patriotice, după ce a
aderat la Partidul Comunist în 1940 și a fost redactor la Sovetskaya Muzyka pentru ediția sa
specială în șase volume publicată în timpul războiului. De asemenea, a compus și interpretat
multe piese pentru cinema mut și muzică pentru teatru.
În 1948, când Andrei Zdanov și-a declarat rezoluția cu privire la direcțiile pe care ar trebui să
le urmeze muzica sovietică, Kabalevsky a fost inițial pe lista compozitorilor care erau cei mai
vinovați de formalism , totuși, datorită legăturilor sale cu cercurile oficiale, numele său a fost
eliminat. O altă teorie afirmă că numele Kabalevsky era pe listă doar datorită poziției sale în
conducerea Uniunii Sovietice a Compozitorilor.
În general, Kabalevski nu a fost la fel de aventuros ca contemporanii săi în ceea ce privește
armonia și a preferat un diatonism mai convențional, împletit cu cromatismul și interacțiunea
major-minor. Spre deosebire de alți compozitori precum Serghei Prokofiev, el a îmbrățișat
ideile realismului socialist , iar operele sale postbelice au fost caracterizate drept „populare, dulci
și de succes”, deși această afirmație este atribuită multor alți compozitori ai vremii, și pentru
unele dintre cele mai faimoase „opere tinere” ale lui Kabalevsky ( Concertul pentru
vioară , primul Concert pentru violoncel ).
Poate că cea mai importantă contribuție a lui Kabalevski la lumea creației muzicale este
angajamentul său consistent de a relaționa copiii cu muzica. Nu numai în scrierea de muzică care
vizează în mod special reducerea prăpastiei dintre abilitățile tehnice pentru copii și adulți, dar în
timpul vieții sale a creat un program pilot de educație muzicală în 25 de școli sovietice.
Kabalevski a predat o clasă de șapte ani pentru o vreme, învățându-i să asculte cu atenție și să-și
pună impresiile în cuvinte. Scrierile sale despre acest subiect au fost publicate în Statele Unite
în 1988 în Muzică și educație: un compozitor scrie despre educația muzicală .
El a primit o serie de distincții de stat pentru operele sale muzicale. Kabalevski devenise o forță
în educația muzicală. A fost ales președinte al Comisiei de educație muzicală estetică a copiilor
în 1962, precum și ales președinte al Consiliului științific al educației estetice la Academia de
Științe Pedagogice a URSS în 1969. De asemenea, a primit diploma onorifică de președinte al
Societatea Internațională de Educație Muzicală.
Kabalevski a scris pentru toate genurile muzicale, piesele sale erau toate fidele idealurilor
realismului sovietic. În Rusia, Kabalevski este cunoscut mai ales pentru melodiile sale vocale,
cantatele, operele, în timp ce în străinătate este cunoscut pentru muzica sa orchestrală. De
asemenea, a călătorit frecvent în străinătate, a fost membru al Comitetului sovietic pentru
apărarea păcii, precum și reprezentant pentru promovarea prieteniei dintre Uniunea Sovietică și
țările străine.
A murit la Moscova pe 14 februarie 1987.

Moștenirea muzicală
Lucrări lirice
 Colas Breugnon (op. 2, 1936-1938, rev. 1953, 1969)
 Into the Fire (1942)
 Familia Taras (1947-1950, rev. 1967)
 Nikita Vershinin (1954-1955)
 Spring Sings (1957)
 În pădurea magică (1958)
 Surorile (1968-1969)
Concerte
 Concert pentru vioară Op. 48 în Do major (1948)
 4 concerte pentru pian și orchestră
 2 concerte pentru violoncel
Simfonii
 4 Simfonii
Sonatele
 3 sonate pentru pian
 Sonata pentru violoncel op. 71 în bemol major (1962)
Muzică de cameră
 2 cvartete de coarde
Alte compoziții
 30 piese pentru copii - https://www.youtube.com/watch?v=OqQWve9WIrg
 24 Pieces for Children, (24 de piese pentru copii), Opus 39, 1944;
,,Melodie”- https://www.youtube.com/watch?v=bdKwTLF_xzI&list=PL2BX2wJ-
lJxhRb0pNI_hftI6egsyi5bEu
,,Polka” - https://www.youtube.com/watch?v=jAjOQ38sGYM&list=PL2BX2wJ-
lJxhRb0pNI_hftI6egsyi5bEu&index=2

 35 piese ușoare, Opus 89, 1974. -

https://www.youtube.com/watch?v=I7zDmzl8eKE&list=PLbepoJVSPd57W2aLAV-
OlEB07zBDfaB7b
Kabalevski a compus și câteva piese scurte pentru pian, fiecare dintre ele cu o melodie foarte
specifică. Unele dintre cele mai faimoase sunt:
  Un eveniment amuzant
 Martie
 Clovni - https://www.youtube.com/watch?v=2XrYlCWpRuo
 Improvizația
 O scurtă poveste - https://www.youtube.com/watch?v=FYFkPmBW1bg
 Ieșire fericită
 Un fel de Rondo - https://www.youtube.com/results?search_query=Kabalevski+-
%E2%80%A2%09Un+fel+de+Rondo
Celelalte lucrări ale sale sunt:
 24 preludii scurte (op. 38, 1924 ), preluate din cântece populare rusești de Nikolai
Rimsky-Korsakov .
 5 Studii în major și minor pentru violoncel (op. 67)
 Rondò Op.59 pentru pian