Serghei Prokofiev

(1891-1953)
• Compozitor şi pianist virtuoz
• Copil-minune: la 10 ani scria prima
operă, la 11 ani prima simfonie, iar la 13 ani
era admis la Conservatorul din Sankt
Petersburg.
• 1908 (17 ani) - recital de impact -
“Sugestia diabolică”.
• 1913 - începe colaborarea cu Diaghilev
(Ballets Ruses – Paris).

• După 1917 – America (San Francisco) –

opera “Dragostea celor trei portocale”
• Începutul anilor ‘20 – Paris (Stravinski şi
“Grupul celor Șase”) - “Stravinski vrea să-şi
acordeze creativitatea la modernitate, eu visez
invers – modernitatea să se acordeze cu
creativitatea mea.”

• 1927 - primul turneu ca pianist în

Uniunea Sovietică
• Din 1936 se întoarce în Uniunea
Sovietică - scrie, printre altele, muzică de
propagandă – din necesitatea de a supraviețui

• Începe colaborarea cu regizorul Serghei

Eisenstein -- o viziune aparte a filmului ca
“operă-vorbită” (“Alexandr Nevski” - 1938,
mai apoi “Ivan cel Groaznic” – 1944).

• Din 1938, după un turneu în America, i se ia paşaportul şi nu mai poate pleca din țară.
• În 1948, Comitetul Central interzice, printre altele, 8 lucrări de Prokofiev (printre care
sonatele de pian nr. 6 şi nr. 8).
• În 1952 participă la premiera celei de-a 7-a simfonii, ultima lucrare terminată
• Martie 1953 - moare, cu mai puțin de o oră înaintea lui Stalin – din cauza mulțimilor care au
invadat străzile, moartea lui Prokofiev trece aproape neobservată şi trei zile nu poate fi
îngropat.

Creație:

- opere (“Dragostea celor trei portocale”, “Jucătorul”, “Război şi pace”)

- 7 simfonii
- o fantezie simfonică (“Petrică şi Lupul”)
- 8 balete (“Romeo şi Julieta”, “Cenuşăreasa”)
- 5 concerte de pian, 2 de vioară, 1 de violoncel şi o simfonie concertantă pt violoncel şi
orchestră
- 9 sonate de pian şi multă muzică pentru pian (suitele “Viziuni fugitive” şi “Sarcasme”)
- muzică de film (pentru Eisenstein).
Stil:

- talent melodic formidabil

- neoclasicism personal
- 5 direcții stilistice ale creației sale muzicale - 1. direcția clasică, 2. direcția modernă, 3. direcția
motorică (toccata), 4. direcția lirică şi 5. direcția grotescului.

Ce e clasic - desfăşurarea pe orizontală - forma şi ritmul.

Ce e modern: - desfăşurarea pe verticală - armonie. (Modulațiile bruşte, de obicei la secundă.
Momente de bitonalism/bimodalism (suprapuneri de centri diferiți).

Motorismul şi lirismul reprezintă cele două ethos-uri preferate:

➔ zonele motorice (de obicei, temele principale) - omofone, cromatice, brutale, cu note repetate
şi acorduri placate, gesturi abrupte (ascensio/descensio rapid). GAMA (fie ea diatonică sau
cromatică) – pe care o ridică la rang tematic.
➔ zonele lirice (de obicei temele secundare) - polifonice, diatonice, delicate sau cantabile, cu
elemente modale.

Grotescul, carnavalescul, umorul incisiv - categoria estetică predominantă

Suita “Sarcasme” pentru pian (1912-1914)

Op. 17

• 5 miniaturi structurate pe forme simple de lied

• predomină toccata agresivă, contrastele mari de scriitură sau dinamice, modulațiile bruşte şi
combinația de plan static (ostinato) cu gest abrupt (ascendent sau descendent).
• Pedala este folosită cu măsură, atacul este percutant, de multe ori feroce.
• Gama– cu rol tematic sau de tranziție
• Nr. 3 şi 4 - suprapuneri tonale/modale.

Sarcasma nr. 1

Forma este de [intro] ABACBA [intro] Codă – rondo atipic.

Primele 4 măsuri - cvarta mărită fa-si (interval disonant) este repetată (ostinato) în ff şi apoi în p
(contrast dinamic). Armura este de fa minor, tonalitate care însă nu apare clar decât în cadența finală.

A-ul (motoric, cromatic) constă într-un mozaic de motive muzicale, pe un centru (aparent) de DO:

tranziție pe cromatism întors

B-ul (liric, diatonic) în Lab major – tema este o gamă ascendentă în canon cu sine însuşi în valori
duble (polifonie). Elemente de hexatonie.

A-ul (DO) variat – intervalele sunt extinse, gestul descendent este şi mai abrupt.

tranziție pe cromatism întors

C-ul – patru straturi de ostinato suprapuse şi şocuri dinamice (pp-ff-pp-ff)

B-ul apare întâi în La major (ca un fel de “falsă repriză”) şi apoi în Lab major.
A-ul (DO) apare acum şi variat ritmic (sincopare, apoi diviziune de valori).

Introducerea augmentată

Codă (suprapusă cu cvarta mărită obsedantă din introducere) care fragmentează A-ul

Sarcasma nr. 2

Monopartită şi monotematică, integral omofonă (numai din acorduri placate şi figurații/arpegii) –

pornind de la tema acordică inițială, dezvoltarea se face pe bază de secvențe şi dezvoltare prin
eliminare.
Structura generală este de A – A’ – A’variat

Sarcasma nr. 3

Structura este ABA.

Debutul A-ului (motoric, toccată) este clar bitonal – mâna dreptă are armură de fa# minor şi mâna
stângă, de sib minor.
Obsesia terțelor.
Cadențe violente (ff) tot bitonale – dreapta pe fa# minor, stânga pe fa minor.

Tranziția către B este realizată prin dezvoltarea cadențelor violente din A

B-ul (liric, mai diatonic, polifonic) – “Un poco largamente” – este tot bitonal: suprapune o melodie
în sol dorian (dreapta) cu un ostinato pe Fa# (stânga), apoi începe să moduleze.

Tranziție din nou pe cadențele violente.

A-ul variat apare întâi în acorduri şi octave feroce, apoi se pierde treptat, suprapunând cele două
teme (a1 – a2).

Sarcasma nr. 4

Tot pe o formă de ABA – aici ambele secțiuni sunt omofone şi brutale/motorice.

A-ul - temă formată dintr-o gamă diatonică ascendentă rapidă şi apoi o secvențare descendentă de
acorduri majore paralele figurate, secvențarea fiind pe o gamă cromatică ---- pe un ostinato aksak
– un acord repetat din 5p4+4p.

B-ul în schimb este politonal (v. “Dansul Adolescenților” din “Sărbătoarea Primăverii” de
Stravinski) – POLIACORD = două acorduri la semiton – Fa major la dreapta şi mi minor la stânga.
Pe deasupra apare o melodie simplă, lentă, în re minor.

A-ul se reia peste un rest din B – un acord obsesiv în grav de reb minor.

Debutul secțiunii A, cu cele 3 elemente (ostinato aksak – gamă – acorduri majore paralele)

Debutul secțiunii B: politonalitate (agregat mi minor + Fa major, melodie în re minor.

 Sarcasma nr. 5

Măsuri alternative binare şi ternare

Tonalitate extinsă – centru Do
Melodie din acorduri paralele (în general majore) şi la stânga două mersuri cromatice. Sopranul din
acordurile mâinii drepte formează o melodie pentatonică.
Omofonie – optimi

B-ul – se nasc două ostinato-uri din 2de mari: la dreapta pe o structură cromatică (cromatism întors),
la stânga pe o structură diatonică (pentatonie eliptică). Peste acest strat obsesiv apare tema figurativă
a B-ului.

A-ul este reluat variat, în registrul grav

***

Colaborarea cu Eisenstein:

“Alexander Nevsky” (1938) – Evul Mediu - invazia republicii slave Novgorod în sec. 13 de către
cavalerii teutoni – sunt învinşi de Prințul Alexandru cu ajutorul oamnenilor sărmani (boierii şi
negustorii se opuneau) într-o bătălie pe un lac înghețat.
Primul film sonor al lui Eisenstein --- Prokofiev a transformat ulterior muzica într-o cantată.
Unele scene au fost compuse pe muzica lui P (!) – iar pentru unele scene, P a compus muzica.

https://www.youtube.com/watch?v=vKZPgGbUuX0

“Ivan cel Groaznic” (1944) – film istoric în 2 părți despre Ivan al IV-lea al Rusiei – comandat de
Stalin (admirator care se identifica cu Ivan; partea a II-a a fost interzisă din cauza modului în care era
prezentat Ivan (care devine treptat paranoic), până în 1958. Era proiectată şi o p III care nu a mai fost
filmată. Eisenstein moare în 1948. Alb-negru – devine color spre final.

https://www.youtube.com/watch?v=5tcPBx3O_H4