1

LITURGHIA GRECEASCĂ A SFÂNTULUI APOSTOL MARCU:

Proscomidia, Liturghia Cuvântului, Intrarea Mare şi Riturile preanaforale

Dr. CEZAR LOGIN

Una dintre Liturghiile Răsăritului ortodox are ca autor tradi ional pe Sfântul Apostol şi
Evanghelist Marcu, întâiul episcop al Alexandriei (?‒4 aprilie 63 d.Hr.). Este vorba de „vechea
Liturghie a Bisericii Alexandriei şi Egiptului”1, săvârşită încă la Alexandria în secolul al XII-lea,
după cum reiese din mărturia lui Theodor Balsamon2. Însă cetatea a căzut sub stăpânire arabă şi
„vreme de o sută de ani [alexandrinii] nu au avut patriarh, nu au putut avea slujbe publice, iar
clericii lor au fost hirotoni i fie la Constantinopol, fie la Cezareea. Astfel, fiind în întregime
dependen i de patriarhul Constantinopolului, nu este nefiresc să presupunem că şi-au adaptat
rânduielile [de cult] la cele constantinopolitane cât de mult a fost posibil şi, în cele din urmă,
aflăm că au primit şi Liturghiile acelei Biserici [Liturghiile bizantine – a Sfântului Vasile cel
Mare şi a Sfântului Ioan Hrisostom], propria lor Liturghie ieşind din uz”3. Totuşi, se pare că nu
complet, căci se păstrează două manuscrise care, „conform unei însemnări din 1870 a
episcopului Amfilohie de Pelusium, […] au fost scrise de patriarhul Meletie Pegas [al
Alexandriei (1590-1601); loc iitor de patriarh al Constantinopolului (1597-1598)] în 1585-1586
şi au fost recuperate dintre documentele sale şi au fost legate”4 de episcopul Amfilohie. În anul
1890 aceste manuscrise au fost copiate de Sf. Nectarie al Eghinei (1846-1920, mitropolit de
Pentapole: 1889-1890), pe când se afla încă în Egipt, fiind ulterior publicate la Atena (1955) şi
Alexandria (1960)5. Se pare că şi astăzi în unele locuri, în ziua de prăznuire a Sfântului Apostol
Marcu (25 aprilie), această Liturghie este încă celebrată6.

1
I. M. FOUNTOULIS, „Theiai Leitourgiai”, în Keimena Leitourgikēs, vol. 3, Tesalonic, 2005, p. 5 (citat în
continuare FOUNTOULIS). Această edi ie cuprinde un text grecesc hibrid a Liturghiei Sf. Marcu, bazat îndeosebi pe
ms. Vat. Gr. 1970.
2
THEODOR BALSAMON, Canones Concilli in Trullo, PG 137, 621. A se vedea şi C. A. SWAINSON, The Greek
Liturgies, trad. C. Bezold, Londra, 1884 (retipărire: Hildesheim, 1971), p. xxix (citat în continuare SWAINSON).
3
W. PALMER, Origines Liturgicae, Oxford, 1839, p. 93.
4
F. E. BRIGHTMAN, Liturgies Eastern and Western, vol. 1: „Eastern Liturgies”, Oxford, 1896 (retipărire Gorgias
Press, 2004), p. lxiv (citat în continuare LEW).
5
T. MATTHIAKES, „Hē Theia Leitourgia tou hagiou endoxou apostolou kai euaggelistou Markou”, în Theologia
26, 1955; TH. D. MOSCONAS, Hē Theia Leitourgia tou hagiou Markou, Alexandria, 1960.
6
Aşa se întâmplă la Tesalonic; mai nou, în sesiunea din 18-20 aprilie 2007, Sinodul Bisericii Ruse din diaspora a
aprobat o traducere slavonă, fiind programată slujirea ei la data de 25 aprilie/8 mai 2007. Textul folosit este cel trad.
 2
Textul Liturghiei Sfântului Marcu s-a păstrat integral doar în trei manuscrise: (1) Vatican Gr.
1970 (din secolul al XIII-lea), „copiat de cardinalul Sirleto dintr-un manuscris din mânăstirea
vasiliană Sf. Maria din Rossano”, publicat la Paris în anul 15837; (2) Vatican Gr. 2281 (1207
d.Hr.)8; şi (3) Pegas 173/36 (provenind din secolul al XVI-lea)9. Rugăciunile din cele trei
manuscrise prezintă unele variante textuale, cel mai vechi fiind textul din ms. Vatican Gr. 2281,
urmat de Pegas şi Vatican Gr. 197010.
Această Liturghie prezintă un interes aparte din două motive: (a) este anaforaua grecească cu
cea mai veche atestare manuscrisă – papirusul Strasbourg Gr. 254, din secolul al IV-lea sau al
V-lea11, publicat în anul 192812, pe când cel mai vechi manuscris cuprinzând Liturghiile
bizantine provine din secolul al VIII-lea13; (b) în două din cele mai însemnate manuscrise în care
s-a păstrat această Liturghie, Vatican Gr. 2281 (sec. XIII)14 şi Pegas (sec. XVI)15, textul prezintă
o serioasă bizantinizare, ceea ce, probabil, dovedeşte o folosire a acestei Liturghii, cel pu in
pentru o vreme, în paralel cu Liturghiile bizantine.
Ca bază pentru traducere am folosit textul din ms. Pegas, iar pentru redactarea rubricilor şi
pozi ia unor rugăciuni am inut cont şi de mss. Vatican Gr. 2281 şi 1970, de edi ia critică a lui G.
J. Cuming16 şi traducerea engleză a Pr. J. R. Shaw17. În cazul ecteniilor, acolo unde textul lor este
identic cu cel din Liturghiile bizantine, indicăm doar începutul cererilor. Trebuie să re inem că
prin titulatura de «papă», frecvent întâlnită în text, se în elege Papa şi Patriarhul ortodox al
Alexandriei şi al întregii Africi.

de Pr. J. R. Shaw: Liturgia Apostola Marka – The Divine Liturgy of Saint Mark, în SLOVO, 3 (2002), pp. 9-33
(slavonă) şi 35-58 (engleză) (citat în continuare SHAW); (îi datorez primele informa ii cu privire la «Liturghia Sf.
Marcu» părintelui John Shaw, de la care am şi primit copia textului grecesc al acestei Liturghii, editat de Sf.
Nectarie).
7
LEW, p. lxiii-lxiv; SWAINSON, pp. 2-73 (coloana I – codex Rossanensis); G. J. CUMING, The Liturgy of St Mark,
OCA 234, Roma, 1990, p. xxx (citat în continuare CUMING), cea mai amplă monografie actuală, cuprinzând editarea
critică a textului Liturghiei Sf. Marcu şi analiza acestui text.
8
LEW, p. lxiv; SWAINSON, pp. 2-73 (coloana II – rotulus Vaticanus); FOUNTOULIS, p. 9; CUMING, p. xxx.
9
Supra n. 5.
10
CUMING, p. xvi.
11
Ibid., p. xxiv.
12
M. ANDRIEU, P. COLLOMP, „Fragments sur papyrus de l’Anaphore de saint Marc”, în Revue des sciences
religieuses 8 (1928), pp. 489-515.
13
S. PARENTI, E. VELKOVSKA (ed.), L’Eucologio Barberini gr. 336, ed. a 2-a, BELS 80, Roma, 2000.
14
SWAINSON, pp. 2-73 (coloana I – codex Rossanensis); alcătuieşte textul de bază din CUMING, pp. 1-61.
15
Supra n. 5.
16
Supra n. 7.
17
Supra n. 6.
 3
PROSCOMIDIA
La începutul a două manuscrise (Vatican Gr. 2281 şi Pegas) există o scurtă structură a
Proscomidiei, cuprinzând rugăciunea actuală pentru scoaterea Agne ului, la care se adaugă o
rugăciune a tămâiei şi o rugăciune a punerii-înainte. Textul acestor rugăciuni18 este redat în
această pozi ie, înaintea începutului Liturghiei Cuvântului, în amplul studiu al lui G. J.
Cuming19, dar în cursul riturilor preanaforale, încadrând Simbolul credin ei, în volumul lui I.
Fountoulis20, bazat pe o altă tradi ie manuscrisă. Traducerile părintelui J. R. Shaw21 le men in la
început şi le consideră a fi parte integrantă a unei Proscomidii bizantine în cadrul căreia
rugăciunile obişnuite ale tămâiei şi punerii-înainte sunt înlocuite de aceste două rugăciuni. În
plus, urmând logica lucrurilor, este normal ca la miride în locul numelui Sf. Vasile cel Mare, sau
al Sf. Ioan Hrisostom, să fie pomenit Sf. Apostol Marcu, ca autor tradi ional al acestei anaforale;
la fel şi la apolisul Proscomidiei.
Rugăciunea Proscomidiei:
Ca o oaie la junghiere S-a adus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu-şi deschide
gura Sa, întru smerenie judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că s-a luat de pe pământ
via a Lui.22
Rugăciunea tămâiei:
Tămâie aducem ie, Doamne, înaintea sfintei slavei Tale, şi ne rugăm să se înal e la jertfelnicul Tău
cel mai presus de ceruri, întru miros de bună mireasmă, spre iertarea păcatelor noastre şi cură irea
poporului Tău. Cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.23
Altă rugăciune a punerii-înainte:
Diaconul: Pentru punerea aceasta înainte a Cinstitelor daruri, Domnului să ne rugăm.
Preotul: Stăpâne, Doamne, Dumnezeu nostru, Iisuse Hristoase, Fiule Cel împreună fără de început cu
Părintele Cel fără de ani şi cu Duhul Sfânt, Arhiereule Cel Mare, Care pe Tine Însu i, Mielul cel fără de
pată, pentru via a lumii Te-ai dat, rugămu-Te şi Te chemăm, Iubitorule de oameni, Bunule: arată fa a Ta,
18
Am publicat o primă traducere a acestor rugăciuni în: C. LOGIN, „Liturghia Sfântului Marcu (I)”, Renaşterea 5
(2006), p. 7. De asemenea, am publicat unele păr i din rugăciunile celor trei antifoane şi a intrării în: C. LOGIN,
„Liturghia Sfântului Marcu (II), Renaşterea 6 (2006), p. 4.
19
CUMING, p. 4.
20
FOUNTOULIS, pp. 42 şi 44.
21
SHAW, pp. 9 (slav.) şi 35 (eng.)
22
Isaia 53, 7-8.
23
În ms. Vat. Gr. 1970, într-o redac ie uşor diferită, această rugăciune se găseşte înaintea Simbolului credin ei:
„Tămâie aduce numelui Tău şi ne rugăm să se înal e din sărace mâinile noastre (Maleahi 1, 10), ale păcătoşilor, la
jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri întru miros de bună mireasmă, pentru cură irea întregului Tău popor; că ie
se cuvine toată slava, cinstea, închinăciunea şi mul umirea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în
vecii vecilor” (LEW 123.32-124.4).
 4
Doamne, peste pâinea aceasta şi peste potirul acesta întru prefacerea în Trupul Tău cel fără de prihană şi
în cinstitul [Tău] Sânge, în care Te primeşte masa întru-tot-sfântă, cântarea preo ească, soborul îngeresc,
spre împărtăşirea sufletelor şi a trupurilor. Şi ie slavă înăl ăm, împreună şi Celui fără de început al Tău
Părinte şi întru-tot-sfântului şi bunului şi de via ă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.24

LITURGHIA CUVÂNTULUI
Ms. Vatican Gr. 197025 cuprinde o structură ini ială simplă: este vorba de trei rugăciuni
(prima pentru comunitate, a doua pentru împărat, iar a treia pentru papa Alexandriei şi pentru
episcop), precedate de salutul proistosului „Pace tuturor!” cu răspunsul obişnuit al poporului „Şi
duhului tău” şi de o invita ie diaconală la rugăciune, adaptată rugăciunii care urmează: „Ridica i-
vă pentru rugăciune!”, „Ruga i-vă pentru împărat!” şi „Ruga i-vă pentru papa [= patriarhul
Alexandriei] şi pentru episcop!”, la care poporul răspundea printr-un întreit „Doamne,
miluieşte”. După un dialog similar şi rugăciunea Intrării, diaconul exclama „În elepciune!”, se
cânta imnul Unule-Născut, Fiule… şi se făcea intrarea cu Evanghelia. Ajunsă procesiunea
înaintea sfintei mese, după acelaşi dialog introductiv, urma o rugăciune a Trisaghionului,
Trisaghionul, Apostolul şi Aliluia cu stihurile. În acest timp, diaconul cerea binecuvântarea
preotului, care rostea o rugăciune a tămâiei aproape identică cu cea folosită astăzi la Proscomidia
Liturghiilor bizantine: Tămâie aducem…. După un scurt dialog între preot şi diacon se citea
Evanghelia, precedată de o formă mai veche a formulelor introductive: „Ridica i-vă; să ascultăm
Sfânta Evanghelie”, preotul „Pace tuturor”, urmat de răspunsul poporului şi de citirea
Evangheliei de către diacon. Urmează ectenia de după Evanghelie şi concedierea catehumenilor.
Ms. Vatican Gr. 2281, după obiceiul Liturghiilor bizantine, introduce binecuvântare
euharistică ini ială, rânduiala celor trei antifoane şi indică începuturile obişnuitelor ectenii
diaconale bizantine. Ms. Pegas merge încă un pas înainte şi indică textul complet al ecteniilor
bizantine, deşi pentru unele dintre ele păstrează o variantă textuală mai veche decât cea actuală.
***
Diaconul: Binecuvintează, stăpâne!
Preotul: Binecuvântată este împără ia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii

24
În ms. Vat. Gr. 1970 această rugăciune se găseşte imediat după Simbolului credin ei, însă inserând următoarele
adaosuri „… Arhiereule Cel Mare, Pâinea care S-a pogorât din cer (Ioan 6, 51) şi a scos din stricăciune viaţa
noastră, Care pe Tine Însu i…” şi „… potirele acestea întru care preasfânta masă Te primeşte prin liturghia
îngerească şi cântarea arhanghelicească şi sfinţita lucrare preoţească, spre slava Ta şi înnoirea sufletelor noastre;
cu harul şi cu îndurările…” (LEW 124.20-125.3).
25
LEW 113-122.
 5
vecilor. (Poporul: Amin.26)
Diaconul (zice ectenia păcii): Cu pace Domnului să ne rugăm.
(Poporul: Doamne, miluieşte, după fiecare cerere).
Pentru pacea de sus… Pentru pacea a toată lumea… Pentru sfântă casa aceasta… Pentru Părintele şi
Patriarhul nostru… Pentru binecinstitorul şi de Dumnezeu iubitorul… Pentru ca să lupte alături de
dânsul… Pentru oraşul acesta… Pentru bună-liniştea văzduhului… Pentru cei ce călătoresc pe ape…
Pentru ca să fim izbăvi i…27 Apără, mântuieşte…
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea
Fecioara Maria cu to i sfin ii pomenindu-o, pe noi înşine şi unii pe al ii şi toată via a noastră lui Hristos
Dumnezeu să o dăm. (Poporul: ie, Doamne.)
Preotul citeşte [în taină] rugăciunea:28
Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Atot iitorule, Tatăl Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, mul umim ie pentru toate şi prin toate şi în toate, căci scăpare, acoperământ [şi]
apărător [ai fost] nouă până în sfânt ceasul acesta al Tău; şi Te chemăm şi Te rugăm, iubitorule de
oameni, Bunule, şi în această sfântă zi a Ta şi în toate zilele vie ii noastre în pace să ne păzeşti; iar toată
stricăciunea, toată ispita, toată lucrarea satanicească şi sfatul oamenilor vicleni le îndepărtează de la noi şi
de la sfânt locaşul Tău acesta. Dumnezeule, cele bune şi cele de folos le adaugă nouă şi via a noastră o
iconomiseşte; şi câte am greşit ie fie cu cuvântul, fie cu lucrarea, fie cu ştiin ă, fie cu neştiin ă, Tu, ca un
Bun şi iubitor de oameni Dumnezeu, iertării ne învredniceşte; şi nu ne duce pe noi în ispite29 pe care nu
putem să le purtăm…30
(Ecfonisul): Că ie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. (Poporul: Amin.)

26
Dacă ne aflăm în perioada pascală, cum adesea se poate întâmpla pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist
Marcu (25 aprilie), această structură permite inserarea troparului pascal: Hristos a înviat din morţi…; de
asemenea, această structură bizantinizată permite folosirea stihurilor şi a antifoanelor Paştilor, atunci când
sărbătoarea Sf. Marcu se întâmplă în Săptămâna Luminată (FOUNTOULIS, p. 24; SHAW, p. 35) .
27
Ms. Pegas dă această variantă textuală: „…din tot necazul, durerea şi nevoia…”.
28
În ms. Pegas această rugăciune se găseşte la sfârşitul Liturghiei, însă toate celelalte manuscrise o aşează la
început; este posibil ca acest ms. să fi fost legat greşit, prima pagină ajungând la sfârşitul său (The Liturgy of St.
Mark the Apostle and Evangelist, trad. eng. Pr. J. R. Shaw, St. Hilarion Press, 2001, nota 20). Prin urmare, păstrăm
ordinea din celelalte mss. (şi traduceri) şi o aşezăm ca rugăciune a primului antifon. În ms. Pegas «rugăciunile
antifoanelor» sunt reprezentate de rugăciunile a doua, a treia şi rugăciunea intrării din această traducere; mai mult,
pozi ia lor variază, fiind aşezate fie la începutul ecteniilor, fie în timpul lor, fie chiar după ecfonis.
29
Matei 6, 13; referin ele biblice sunt preluate după C. E. HAMMOND, Antient Liturgies, Londra, 1878 (retipărire:
Gorgias Press, 2004), pp. 171-192.
30
Marea majoritate a rugăciunilor acestei Liturghii au un ecfonis comun: „Cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea
de oameni ale Unuia-născut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună cu întru-tot-sfântul şi bunul şi de via ă
făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, care, odată cu introducerea ecteniilor bizantine, a fost
înlocuit cu ecfonisele obişnuite, deşi unele dintre mss. mai păstrează şi începutul acestui ecfonis.
 6
Şi se cântă antifonul întâi.31
(Arhidiaconul: Ruga i-vă pentru Împărat.)32
Diaconul: Iară şi iară… Apără, mântuieşte… Pe Preasfânta, curata…
Preotul citeşte [în taină] rugăciunea pentru împărat:
Stăpâne, Doamne, Dumnezeule, Atot iitorule, Tatăl Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
Împăratul celor ce împără esc şi Domnul celor ce domnesc, împără ia robului Tău (N), pe care l-ai rânduit
a domni pe pământ, în pace şi bărbă ie o păzeşte; dă-i lui, Dumnezeule, biruin ă, cu pace şi în elegere fa ă
de noi şi fa ă de sfânt numele Tău, ca şi noi, întru liniştea lui, viaţă paşnică şi liniştită şi să petrecem, în
toată buna cinstire şi curăţia33 care vin de la Tine…34
(Ecfonisul): Că a Ta este stăpânirea şi a Ta este împără ia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a
Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. (Poporul: Amin.)
Şi se cântă antifonul al doilea.
(Arhidiaconul: Ruga i-vă pentru preasfin itul nostru Papă şi Patriarh.)
Diaconul: Iară şi iară… Apără, mântuieşte… Pe Preasfânta, curata…
Preotul citeşte [în taină] rugăciunea pentru papa Alexandriei:
Stăpâne, Doamne, Dumnezeule, Atot iitorule, Tatăl Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru
Iisus Hristos, rugămu-ne şi Te chemăm pe Tine, Iubitorule de oameni, Bunule: pe preasfin itul arhiereul
nostru, cu pază îl păzeşte pe dânsul întru mul i ani şi vremuri paşnice, săvârşindu-şi arhieria cea de Tine
lui încredin ată, drept învăţând cuvântul adevărului35 Tău şi păstorind oile Tale în cuvioşie şi dreptate,
dimpreună cu to i ortodocşii episcopi, preo i, diaconi şi întreaga plinătate a [sfintei] şi singurei
soborniceşti [şi apostoleşti] Biserici; şi rugăciunile lor pe care le fac pentru noi, şi noi pentru dânşii, şi
pentru tot poporul Tău, le primeşte, Doamne, întru cerescul şi duhovnicescul Tău jertfelnic; iar tot
vrăjmaşul său văzut şi nevăzut degrabă supune-l sub picioarele lui36; şi Însu i în pace păzeşte Biserica
Ta…
(Ecfonisul): Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi ie slavă înăl ăm, Tatălui şi Fiului şi

31
Ms. Pegas indică antifoanele zilelor de rând, Pss. 91, 92 şi 94, dând şi începutul lor (cf. Catavasier, Edit.
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997, pp. 72-74); pentru un studiu amplu
privind introducerea şi evolu ia antifoanelor, a se vedea J. MATEOS, Celebrarea Cuvântului în Liturghia Bizantină,
trad. rom. C. Login, Edit. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2007, pp. 49 şi urm. (citat în continuare MATEOS).
32
Această cerere, la fel ca cea similară dinaintea celei de a treia rugăciuni, s-a păstrat din perioada în care cele
trei rugăciuni erau rostite succesiv (a se vedea mai sus descrierea rânduielii din ms. Vat. Gr. 1970 – prima invita ie
diaconală a fost înlocuită cu ectenia mare, iar următoarele cu cele două ectenii mici). Rostirea ei de către arhidiacon
este indicată în ms. Vat. Gr. 2281; Peg. imediat după această exclama ie inserează rugăciunea cu ecfonisul: Cu harul
şi cu îndurările… şi apoi ectenia mică cu ecfonisul ei obişnuit.
33
I Timotei 2, 2.
34
În cazul slujirii actuale a acestei Liturghii este necesară adaptarea acestei rugăciuni la situa ia existen ei unei
cârmuiri civile, cum este cazul în traducerea din SHAW.
35
II Timotei 2, 15.
36
Cf. Romani 16, 20.
 7
Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. (Poporul: Amin.)
Şi se cântă antifonul al treilea.
Preotul citeşte [în taină] rugăciunea intrării:
Stăpâne, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce pe făclia cea cu doisprezece lumini, pe cei doisprezece
Apostoli i-ai ales, şi pe dânşii în toată lumea i-ai trimis să propovăduiască şi să înve e Evanghelia
împărăţiei37 Tale şi să tămăduiască toată boala şi toată neputinţa în popor38, şi ai suflat asupra fe ei lor şi
le-ai zis: luaţi Duh Sfânt, Mângâietorul, cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, cărora le veţi ţine,
ţinute vor fi39; asemenea [Îl trimite] şi peste noi, robii Tăi, care ne apropiem de intrarea acestei sfin ite
lucrări: preo i, diaconi, ipodiaconi, cite i, cântăre i şi laici, împreună cu întreaga plinătate a sfintei,
soborniceştii şi apostoleştii Biserici; izbăveşte-ne, Doamne, de toată necură ia şi legătura şi afurisania şi
de partea celor potrivnici, şi cură eşte ale noastre mâini şi inimi de toată spurcăciunea şi de toată
întinăciunea, încât cu inimă curată, împreună şi cu vedere curată, să aducem înaintea Ta această tămâie
întru miros de bună mireasmă şi spre iertarea păcatelor noastre şi a tot poporul Tău. Cu harul şi cu
îndurările şi cu iubirea de oameni ale Unuia-născut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună cu
Întru-tot-sfântul şi bunul şi de via ă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.40
Şi se face Intrarea cu Evanghelia.
Diaconul: În elepciune, drep i.
Poporul: Veni i să ne închinăm… [şi celelalte]41.
După intrarea, preotul, în faţa sfintei Mese, citeşte [în taină] rugăciunea:
Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, rugămu-ne şi Te chemăm pe Tine, Iubitorule de oameni, Bunule:
Cel ce ai trimis pe sfin ii Tăi ucenici şi apostoli să propovăduiască şi să înveţe [Sfânta] Evanghelie42 şi să
tămăduiască toată boala şi toată neputinţa în popor43, Însu i şi acum, Stăpâne, trimite lumina Ta şi

37
Matei 9, 35.
38
Matei 9, 35; 10, 1.
39
Ioan 20, 22-23.
40
În Vat. Gr. 2281 şi Peg. aici urmează o a doua rugăciune: Sfinte, Înalte, Înfricoşătorule…, care în Vat. Gr. 1970
se găseşte după Intrarea Mare, în timpul ecteniei, având rolul unei rugăciuni de acces la altar (cf. MATEOS, pp. 211,
214; R. F. TAFT, A History of the Liturgy of St. John Chrysostom, vol. II: „The Great Entrance. A History of the
Tranfer of Gifts and other Pre-anaphoral Rites”, OCA 200, Roma, 20044, pp. 356-359). De altfel, prezen a în aceeaşi
pozi ie a două rugăciuni, dintre care cea dintâi vorbeşte explicit de intrare iar cea de-a doua nu face nicio referire la
aceasta, pare a fi un nonsens (în Peg. are o oarecare logică, rugăciunea antifonului I fiind la finalul ms., iar prima
rugăciune a intrării devenind rugăciunea antifonului al treilea); prin urmare adoptăm şi noi varianta din Vat. Gr.
1970, păstrată şi în traducerea Pr. J. R. Shaw, şi aşezăm această rugăciune după Intrarea Mare, în timpul ecteniei, la
locul său din cadrul riturilor preanaforale (infra n. 63).
41
Urmând structura bizantină actuală, aici pot fi inserate obişnuitele tropare şi condace, timp în care preotul
citeşte, în taină, Rugăciunea Trisaghionului (SHAW, p. 37).
42
Matei 9, 35.
43
Matei 9, 35; 10, 1.
 8
adevărul Tău44 şi luminează ochii minţii45 noastre şi deschide urechile inimii noastre şi ne învredniceşte a
fi ascultători Sfintelor Tale Evanghelii, şi nu numai ascultători, ci înfăptuitori ai cuvântului fiind46, să
rodim şi să facem roade bune, de treizeci şi de şaizeci de ori şi însutit47, ca să ne învrednicim împărăţiei48
cerurilor.
Şi cu glas mare: Şi degrabă trimite înaintea noastră îndurările Tale, Doamne.
Poporul: Doamne, miluieşte (de trei ori).
(Ecfonisul): Că Tu eşti buna-vestire şi luminarea, Mântuitorul şi păzitorul sufletelor şi al trupurilor
noastre, Doamne, Dumnezeule, şi ie slavă şi mul umire şi întreit-sfântă cântare înăl ăm, Tatălui şi Fiului
şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. (Poporul: Amin.)
Sfinte Dumnezeule… (după obicei).49 [Prochimenul] şi Apostolul 50. «Aliluia» [cu stihurile].
Diaconii, după rânduială, zic: Doamne, binecuvintează.
Preotul: Domnul binecuvintează şi cu noi împreună-slujeşte, cu al Său har, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Preotul, înainte de Evanghelie, pune tămâie zicând Rugăciunea tămâiei:51
Dumnezeule, Cel ce ai primit darul lui Abel, jertfa lui Noe şi a lui Avraam, tămâia lui Aaron şi a lui
Zaharia, aşa şi din mâinile noastre, ale păcătoşilor, primeşte tămâia aceasta întru miros de bună mireasmă,
[şi] spre iertarea păcatelor [noastre] şi pentru tot poporul Tău. Că binecuvântat eşti şi ie se cuvine toată
slava, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin.
Diaconul, când se apropie vremea să citească Evanghelia, zice: Doamne, binecuvintează.
Preotul: Domnul ne binecuvintează şi ne întăreşte şi ascultători ne face Sfintei Sale Evanghelii,
Dumnezeu, Cel ce este binecuvântat, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.52
Preotul: În elepciune, drep i, să ascultăm Sfânta Evanghelie.

44
Psalmul 42, 3.
45
Efeseni 1, 18.
46
Iacov 1, 22.
47
Cf. Matei 13, 23; Marcu 4, 20.
48
II. Tesaloniceni 1, 5.
49
Mss. Vat. Gr. 2281 şi Peg. nu cuprind nicio indica ie privind Trisaghionul, însă acesta este indicat explicit în
ms. Vat. Gr. 1970. Oricum, având în vedere faptul că întreaga rânduială a citirilor urmează tipicul bizantin, cântarea
Trisaghionului este de la sine în eleasă; această rânduială este indicată şi în FOUNTOULIS, p. 30; SHAW, pp. 14 şi 37.
50
Ms. Peg. cuprinde o singură rubrică, între paranteze: «Apostolul», iar Vat. Gr. 2281 dă doar rugăciunea
tămâiei, însă ms. Vat. Gr. 1970, prezintă pe larg rânduiala citirilor, pe care am introdus-o şi în text; însă poate fi
folosită rânduiala bizantină, aşa cum se găseşte în majoritatea Liturghierelor actuale care păstrează rânduiala
completă (spre ex. Liturghier, Bucureşti, 1855, p. 75).
51
Acest fragment provine din ms. Vat. Gr. 1970 care, însă, dă o altă rugăciune a tămâiei: „Tămâie aducem
înaintea sfintei slavei Tale, Dumnezeule, şi înăl ându-se la sfântul şi cel mai presus de ceruri şi în elegătorul Tău
jertfelnic să ne trimi i nouă în schimb harul Sfântului Tău Duh; că bine eşti cuvântat şi ie slavă înăl ăm, Tatălui şi
Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Este de presupus că diaconul face în continuare cădirea
Evangheliei.
52
Şi acest fragment provine din ms. Vat. Gr. 1970.
 9
Arhiereul: Pace tuturor.
Diaconul: Din Sfânta Evanghelie de la (N) citire. (Poporul: Slavă ie, Doamne, slavă ie!)
Preotul: Să luăm aminte. (Şi se citeşte Evanghelia.)
Diaconul, după citirea Evangheliei: 53
Să zicem to i din tot sufletul şi din toată inima noastră să zicem.
Doamne Atot iitorule, Cel bogat în milă, Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie
viu, rugămu-ne ie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Iarăşi ne rugăm pentru sfântă casa aceasta… Pentru ca să fim izbăvi i noi… Miluieşte-ne pe noi,
Dumnezeule… Iarăşi ne rugăm pentru preabinecinstitorul… Iarăşi ne rugăm pentru Părintele… Iarăşi ne
rugăm pentru robii lui Dumnezeu…
Iar preotul citeşte [în taină] rugăciunea:
Doamne, pe cei bolnavi din poporul Tău, cercetându-i cu milă şi cu îndurări, îi tămăduieşte;
depărtează de la dânşii toată boala şi neputin a, duhul slăbiciunii ia-l de la dânşii. Fra ilor noştri [care se
află] departe de casă, sau se gătesc de plecare, în tot locul dă-le bună călătorie. Roadele pământului,
Doamne, le binecuvintează, le înmul eşte, le desăvârşeşte, întregi şi nestricate pentru noi păzindu-le.
Împără ia robului Tău, pe care l-ai rânduit a împără i pe pământ, în pace şi bărbă ie o păzeşte. Smerita şi
săraca şi de Hristos iubitoarea cetatea Ta aceasta o izbăveşte, Dumnezeule, de zile rele, de foamete, de
ciumă, de cutremur, de ridicarea şi năvălirea asupră-i a altor neamuri, precum şi cetatea Ninivei o ai
cru at; că milostiv şi îndurat eşti54 şi nu pomeneşti răută ile oamenilor. Tu şi prin prorocul Tău Isaia ai
grăit: Păzi-voi foarte cetatea acesta, şi-o voi mântui pe dânsa pentru David copilul meu55; rugămu-Te şi
Te chemăm, iubitorule de oameni, bunule, păzeşte foarte cetatea aceasta pentru mucenicul Tău şi
evanghelistul Marcu, care ne-a arătat nouă calea spre mântuire…
(Ecfonisul): Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi ie slavă înăl ăm, Tatălui şi Fiului şi
Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. (Poporul: Amin.)
Diaconul: Ruga i-vă cei chema i, Domnului56. (Poporul: Doamne, miluieşte.)
Cei credincioşi… Să-i înve e pe dânşii… Să le descopere lor… Să-i unească… Mântuieşte,
miluieşte… Cei chema i… (Poporul: ie, Doamne.)
(Preotul, ecfonisul): Ca şi aceştia împreună cu noi să slăvească preacinstitul şi de mare-cuviin ă
numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. (Poporul:
Amin.)
Diaconul: Ruga i-vă pentru pacea a toată lumea. (Poporul: Doamne, miluieşte.)
Ruga i-vă pentru preasfin itul nostru Papă şi Arhiepiscop.

53
În ms. Vat. Gr. 1970 cererile diaconului au o altă formă şi sunt corelate cu diferitele fragmente din rugăciunea
preotului.
54
Iona 4, 3.
55
Isaia 37, 35.
56
Ectenia catehumenilor nu se întâlneşte în celelalte mss. şi este un import evident din Liturghia bizantină, de
unde a fost, însă, transferată fără rugăciunea corespunzătoare.
 10
Iară şi iară, cu pace Domnului să ne rugăm.
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule cu harul Tău.
Preotul citeşte [în taină] rugăciunea:
Pacea cea din ceruri o aşează în inimile noastre57, ale tuturor, dar şi în via a aceasta pace ne dăruieşte.
Pe preacuviosul arhiereul nostru, Papa (N), cu pază îl păzeşte pentru noi, întru ani mul i şi vremuri
paşnice; adunarea noastră, Doamne, o binecuvintează. Dă-ne nezdruncina i şi fără de oprelişti să facem
după sfânta şi fericita Ta voie; scoală-Te, Doamne, şi să se risipească vrăjmaşii Tăi58, şi goneşte îndărăt
pe to i cei ce urăsc numele Tău cel sfânt; iar poporul Tău cel credincios înmul eşte-l, prin bunăvoin ă,
întru mii de mii şi miriade de miriade59 care fac voia Ta cea sfântă…
Diaconul: În elepciune!
(Preotul, ecfonisul): Ca sub stăpânirea Ta totdeauna fiind păzi i, ie slavă să înăl ăm, Tatălui şi Fiului
şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. (Poporul: Amin.)
Diaconul: Căuta i ca niciun catehumen aici să nu fie. / Uşile, ipodiaconilor! / Aduna i-vă diaconilor,
calea [pentru intrare] o găti i! / Să luăm aminte!

INTRAREA MARE ŞI RITURILE PREANAFORALE

Riturile din ms. Vat. Gr. 1970 urmează o formă mult mai simplă. Se cântă imnul heruvic, iar
preotul, punând tămâie, citeşte în taină o rugăciune: Doamne, Dumnezeul nostru…; după intrare
citeşte a doua rugăciune: Sfinte, Înalte… Urmează sărutarea păcii şi rugăciunea corespunzătoare:
Stăpâne, Doamne, Atotţiitorule, din cer caută spre Biserica Ta… Apoi, precedat de rugăciunea
tămâiei şi urmat de rugăciunea punerii-înainte60, se rosteşte Simbolul credin ei, în timpul căruia
preotul însemnează în chipul crucii, de mai multe ori, discul şi potirul (la început, la cuvintele:
Cred întru Unul Dumnezeu…, apoi la: Şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt…, la S-a răstignit pentru
noi… şi, în sfârşit, la: Şi întru Duhul Sfânt…)61. Celelalte două mss. urmează o rânduială mult
mai apropiată de cea bizantină actuală.
***
Şi se cântă:
Cei ce pe Heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de via ă Treimi întreit-sfânta cântare…
Preotul aduce tămâie înainte de Intrare şi se roagă:62
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce nu ai trebuin ă de nimic şi stăpâneşti toată zidirea, primeşte tămâia
aceasta adusă de nevrednicele [noastre] mâini, iar pe noi, pe to i, ne învredniceşte de binecuvântarea Ta;

57
Cf. Coloseni 3, 15.
58
Numeri 10, 35 (citatul nu provine din Psalmul 67, în care este folosit un alt verb).
59
Cf. Facere 24, 60; Numeri 10, 36.
60
Am discutat textul lor la rânduiala Proscomidiei (supra nn. 23 şi 24).
61
LEW 122.10-125.3.
62
Textul acestei rugăciuni se găseşte doar în ms. Vat. Gr. 1970 (LEW 122.18-25).
 11
că Tu eşti sfin irea noastră şi ie slavă şi mul umire înăl ăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preotul citeşte [în taină] rugăciunea:
Dumnezeule, Atot iitorule, Cel cu nume mare, Care ne-ai dăruit nouă intrare în sfânta sfintelor prin
venirea Unuia-născut Fiului Tău, a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ie
ne cucerim şi cerem bunătă ii Tale, căci înfricoşa i stăm şi cu cutremur iarăşi ne apropiem de
înfricoşătorul şi slăvitul Tău jertfelnic, trimite peste noi harul întru-tot-sfântului Tău Duh şi sfin eşte
sufletele şi trupurile şi duhurile noastre, încât, cu inimă curată să- i aducem ie daruri, aduceri, pârgă spre
iertarea păcatelor noastre şi cură irea a tot poporul Tău; cu harul şi îndurările şi iubirea de oameni ale
Hristosului (Unuia-născut al) Tău (Fiu), cu Care eşti binecuvântat şi proslăvit, împreună cu întru-tot-
sfântul şi bunul şi de via ă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Şi se face intrarea Tainelor.
Diaconul: Să plinim rugăciunea noastră Domnului. (Poporul: Doamne, miluieşte.)
Pentru cinstitele Daruri ce sunt puse înainte… Pentru sfânta casa aceasta… Pentru ca să fim izbăvi i
noi…
Preotul citeşte [în taină] rugăciunea:63
Sfinte, Înalte, Înfricoşătorule, Cel ce întru [locurile] cele Sfinte odihneşti, Doamne64, Însu i ne sfin eşte
pe noi şi vrednici ne fă de înfricoşătoarea Ta preo ie şi ne adună pe noi împrejurul cinstitului Tău
jertfelnic, cu toată ştiinţa bună65; curăţeşte ale noastre inimi de toată spurcăciunea66; toată vicleana
sim ire o îndepărtează de la noi; [sfin eşte] min ile şi sufletele şi trupurile şi duhurile [noastre], şi ne dă
nouă întru frica Ta să săvârşim slujba [cea rânduită] de Sfin ii Părin i, [care este] bineplăcută înaintea Ta
de-a pururea. Căci Tu eşti Cel ce binecuvintezi şi sfin eşti toate, şi ie slavă şi mul umire şi cinstire şi
închinăciune înăl ăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Ziua toată… (Poporul: Dă, Doamne.)
Înger de pace, credincios… Iertare şi lăsare păcatelor… Cele bune şi de folos… Cealaltă vreme…
Sfârşit creştinesc vie ii… Pe Preasfânta, curata…
(Preotul, ecfonisul): Cu îndurările Unuia-născut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat şi proslăvit,
împreună cu întru-tot-sfântul şi bunul şi de via ă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
(Poporul: Amin.)
Preotul: Pace tuturor. Poporul: Şi duhului tău.
Diaconul: Să ne iubim unii pe al ii întru Domnul Dumnezeul nostru.
Preotul, rugăciunea:
Stăpâne Atot iitorule, caută din cer la Biserica Ta şi la tot poporul Tău şi [la toate oile Tale şi ne

63
Pentru pozi ia acestei rugăciuni de acces la jertfelnic în mss. Vat. Gr. 2281 şi Peg. a se vedea n. 40.
64
Peg. are aici «Hristoase», însă toate celelalte mss. au «Doamne», în concordan ă cu textul rugăciunii şi
rugăciunile echivalente din alte Liturghii greceşti.
65
Fapte 23, 1.
66
II Corinteni 7, 1.
 12
mântuieşte] pe noi, pe to i, nevrednicii robii [Tăi], capre ale turmei Tale; şi ne dă nouă pacea Ta şi
dragostea Ta şi ajutorul Tău şi ne trimite darul Sfântului Duh, încât cu inimă curată şi cu cuget bun să ne
îmbrăţişăm unii pe alţii cu sărutare sfântă67…
(Şi apoi sărutarea păcii.68)
Poporul: Iubite-voi, Doamne, vârtutea mea, Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul
meu, Dumnezeu [este] ajutorul meu şi voi nădăjdui spre Dânsul.69
Iar preotul, în vremea aceasta, urmează rugăciunea:
…nu cu răutate, nu cu fă ărnicie, nici râvnind cele ale altora; ci nespurca i, într-un duh, în legătura
păcii şi a dragostei, un trup şi un duh, într-o singură credin ă, precum şi chemaţi suntem într-o nădejde a
chemării noastre70, ca to i să ajungem la dumnezeiasca şi nemărginita iubire fră ească în Hristos Iisus
Domnul nostru, prin Care şi împreună cu care [fie] ie slava şi puterea, împreună cu întru-tot-sfântul şi de
via ă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Apoi, aducând tămâie, zice:
Tămâie aducem înaintea slavei Tale, Doamne, şi ne rugăm să se înal e înaintea Ta din săracele noastre
mâini, spre iertarea păcatelor noastre şi cură irea a tot poporul Tău; cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea
de oameni ale Unuia-născut Fiului Tău cu Care bine eşti cuvântat, împreună cu întru-tot-sfântul şi bunul
şi de via ă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.71
Preotul: Pace tuturor! (Poporul: Şi duhului tău.)
Preotul: Părin i şi fra i veni i să mări i pe Domnul împreună cu mine!
Poporul: Duhul Sfânt să se pogoare peste Tine şi puterea Celui Preaînalt să te umbrească.
Preotul: A Tatălui. Poporul: Amin.
Preotul: Şi a Fiului. Poporul: Amin.
Preotul: Şi a Sfântului Duh. Poporul: Amin.
(Diaconul:) Sta i, pentru punerea-înainte după rânduială.
[Poporul:] Simbolul credinţei: Cred într-Unul Dumnezeu…

67
Romani 16, 16.
68
Rubrica provine din ms. Vat. Gr. 2281.
69
Textul se găseşte numai în ms. Peg.
70
Efeseni 4, 3-4.
71
Ms. Vat. Gr. 2281 dă un text mult mai simplu: „Tămâie aducem înaintea Ta, Doamne, întru miros de bună
mireasmă; trimite-ne în schimb harul Sfântului Tău Duh, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, iar Vat. Gr.
1970 dă un text mai elaborat, apropiat de cel din Peg.: „Tămâie aduce numelui Tău şi ne rugăm să se înal e din
săracele noastre mâini, ale păcătoşilor, la jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri întru miros de bună mireasmă,
spre cură irea a tot poporul Tău. Că ie se cuvine toată slava, cinstea, închinăciunea şi mul umirea, Tatălui şi Fiului
şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.