În Casa Mare a lui Ion Druţă

(90 de ani de la nașterea scriitorului)

Spectacol literar – muzical

Amenajarea sălii: În stilul Casei Mari

– Expoziţie de carte: Ion Druţă –”frumos și sfânt”.

Fundal musical: Serghei Lunchevici - Jalea tiganului

https://www.youtube.com/watch?v=1jjG-ECd7hw&list=RD1jjG-ECd7hw&t=10
Prezentatori: Vasiluța și Moș Ion
Se deschide cortina. Sala e amenajată în stilul Casei Mari. Eroina principală
Vasiluţa, aranjează frumos masa. Deodată apare pe nesimţite un bătrân Moş Ion.
Moş Ion: – Buna ziua în casa asta.

Vasiluţa: – Doamne, cum intri mata, tată, pe nesimţite, că niciodată nu te aud…

De câte ori vii de atâtea ori mă sperii…

Moş Ion: ( scoate din buzunar două păhăruţe cu picioruş, o batistă, le şterge
frumuşel şi le aşează pe masă)

– Iacă, Vasiluţă, asta-i din partea mea… Am vrut să iau şi garafa la dânsele, dacă
nu mi-au ajuns bani…

Vasiluţa: – Tată, de ce faci mata atâta cheltuială? Cum capeţi un ban, îi şi dai
drumul îndată, de parcă ţi-ar fi lene să-l porţi în buzunar…

Moş Ion: – Aşa-i datina, fată hăi… Când cineva face Casă Mare, apoi se cheamă
că trebuie să aduci ţi tu ceva într-însa. Casa îi ca un copil, orice i-ai aduce, o să se
bucure, ş-o să te ţină minte multă vreme.

Vine în mijlocul odăii, rămîne pe o clipă înţepenit, luminat, de parcă ar fi intrat în

biserică.

Vailuţa: – Am îmbrăcat-o frumos, tată?

Moş Ion: – Ce crezi şi asta-i o datină veche… Fiecare să-şi gătească câte o casă
mare… Îmi spunea bunelul meu că atunci când era greu de trăit, cănd se întîlneau
mai multe bordeie decât case, chiar şi atunci fiecare gospodar avea casa mare …
Adică avea un colţişor pe care stăpâna îl împodobea cu tot ce avea mai frumos, îl
îngrijea şi-i zicea Casa Mare …

Vasiluţa: – Tată, şi chiar nu vrei să mă lauzi?

Moş Ion: – Mare lucru, când are omul casă mare … Are unde petrece o sărbătoare,
are unde face o nuntă, o cumătrie … Da uneori chiar vii să te odihneşti încoace.
Abia păşeşti pragul şi de amu ţi se pare şi lumea mai dragă, şi te vezi mai tânăr,
mai voinic … N-ai vreo boghiţă de ceară?

Vasiluţa: – Parcă aveam pe undeva …

Moş Ion: – Măcar cât de cât…

Vasiluţa îi scoate din sofcă un capăt de lumânare, moşul vine la pragul uşii din
faţă şi drege cu ceară partea dinăuntru a pragului/

Vasiluţa : Ce faci, tată?

Moş Ion: Apoi să nu fugă oaspeţii din casă, se cheamă că or veni până la prag, s-or
poticni ş-a trebui să mai şadă. Îi întoarce capătul de lumînare, îşi şterge mîinile cu
batista.

-Amu, fată hăi, te văd şi eu în rând cu lumea… Ai pâine în casă?

Vasiluţa : Am, tată… Ne-ai tot speriat de mici c-a fi rău de n-am şti a păzi pâinea,
ş-am adunat la pîine…

Moş Ion: Şi sare ai?

Vasiluţa: Şi sare am …Aduce o cană cu vin, o farfurie mare cu prăjituri. Am gătit

casa asta cu mâinile mele, cu aceste două mâini … Ia poftiţi în casă!…

Moş Ion: Intraţi, chiar vă rugăm…

Piesa ”Moldovenii când se-strâng” (Volontir) Toți participanții vin în față

cântând.

Moldovenii când se strâng

Moldovenii când se strâng Bucurie şi durere

Şi-n petreceri se avântă
La un colţ de masă plâng
La alt colţ de masă cântă
 
Refren:
Sufletul precum le-ar fi
Glob cu două emisfere
Una-i noapte, alta-i zi
Două lumi într-un întreg
Permanent işi schimbă locul
Vin pe rând şi-asemeni trec
Când necazul, când norocul
 
Moldovenii când se strâng
şi-n petreceri se avântă
La un colţ de masă plâng
La alt colţ de masă cântă  
  Moldovenii când se strâng
Refren: şi-n petreceri se avântă
La un colţ de masă plâng
Şi-n paharul vesnic plin La alt colţ de masă cântă
Băutura lor cea sacră  
Jumătate-i cer senin  
Jumătate-i boltă neagră Moldovenii când se strâng
  şi-n petreceri se avântă
Două lumi intr-un intreg La un colţ de masă plâng
Permanent işi schimbă locul La alt colţ de masă cântă (2 ori)
Vin pe rând şi-asemeni trec
Când necazul, când norocul
Mătușa Ruța: Bogat neamul nostru n-a fost, putere cine știe n-a avut, dar pe
lângă sufletul nostru se întâmpla să se încălzească o lume.
Vasiluța: Sufletul vine de la Dumnezeu.
Mătușa Ruța Așa e, sufletul vine de la Dumnezeu, dar de crescut îl crește mama.
Vasiluța: Cum se cresc sufletele?

Mătușa Ruța Aracan de mine! Sufletul e ca și cum e un pământ oarecare, și pe

pământul cela nu va crește nimic bun până n-ai să ari, și n-ai să semeni, și n-ai să
îngrijești semănătura ceea cu brațele tale. Nu demult mă întorceam din pădure
printr-o miriște, mă rătăcisem, și deodată mă opresc locului a mare mirare. Să vezi
că n-a dovedit coasa să taie paiul cu spic cu tot și din același grâu, din aceeași
sămânță, printre paiele tăiate, răzbate semănătura verde. Lângă un pai tăiat răsare
un fir verde, - așa a fost de când e lumea, așa va fi, câtu-i cerul și pământul.

Vasiluța:Toți cei născuți și crescuți la sat duc dorul templelor copilăriei lor.
Deseori, din noianul amintirilor răsare câte-un locușor ce a fost drag sufletului și te
înfioară, îți taie suflarea din mers. O prispă, un gard, un izvoraș, o răscruce, o
pereche de ferestre, luminându-se în amurgul serii…

Înscenarea unui fragment din Frunze de dor .O odaie ţărănească, mama mătură
prin casă, Rusanda a aprins lampa, a pus măsuţa în mijlocul case, badea
Mihalache, stă pe un scăunel la gura sobei dus pe gînduri.De-odată se aude
clempănitul uşii.

Mama: Ia ieşi, măi Mihalache. Vezi cine-i acolo.

Badea Mihalache: Vântul şi-o fi făcând de cap…

Se aude un zgomot mai puternic. Mama tresare, îşi face cruce…

Mama: Pe cine Dumnezeu îl mai poartă?!

Rusanda deschide uşa , apare Trofimaş.

Rusanda: Trofimaş, tu eşti?

Trofimaş: Eu îs.

Rusanda: Apoi ce nu întri?

Trofimaş: Dacă… nu puteam găsi uşa…

Apare Trofimaş plin de glod, ţine în mână o aşchie, iar altă mână încearcă s-o
şteargă de glod. Rusanda se lasă în genunchi în faţa lui.

Rusanda: Ce-ai păţit, măi Trofimaş? (Trofimaş se uită în pămînt)

Badea Mihalache: Las-că ne spune el pe urmă. Ia mai întâi şi-l spală.

Trofimaş nu vrea să-şi scoată paltonul

Trofimaş: M-oi spăla numai aşa, pe mâini.

Rusanda. Da de ce nu vrei să te dezbraci?

Trofimaş îi şopteşte la ureche. - Mi-o chicat un bunghi şi taman de la pantaloni.

Toţi au zîmbit pe sub mustăţi. Trofimaş se duce să se spele, dar varga nu vrea s-o
dea.

Badea Mihalache: Ei, amu ne-ai spune ce-ai păţit?

Trofimaş: M-am bătut cu un băiet.

Badea Mihalache: Hm! Şi de ce v-aţi bătut?

Trofimaş: A vrut să-mi ieie varga.

Badea Mihalache: Şi nu i-ai dat-o?

Trofimaş: (cu fală) Nu i-am dat-o.

Badea Mihalache: Bravo! Adevăratul bărbat nu poate şi nici nu trebuie să se lase
dezarmat. Poftim cu noi la masă.

Trofimaş: Dacă eu … nu demult…

Badea Mihalache: Lasă, ştiu eu când ai mâncat.

Trofimaş: (mirat) de unde ştii?

Badea Mihalache: După ochi se cunoaşte.

Toţi se aşează la masă. Rusanda pune pe masă două farfurii cu colţunaşi.

Trofimaş: Care-s cu brînză?

Rusanda: Da cu cartofi nu-ţi plac?

Trofimaş: Îmi plac, dar numai ce-i cu brînză. (Vrea să ia doi colţunaşi deodată)

Rusanda: Ce face Domnica?

Trofimaş: Toarce. A zis să vii deseară la noi, că s-au dus tata şi mama la Bălţi –
vine bădița Toadere cu tot cu arudii.

Rusanda: Vine acasă?

Trofimaş: Nu, tata zice că-l duc pe front şi s-au dus să-l vadă. Era să mă duc şi eu,
numai că tata n-are cu cine lăsa casa.

Rusanda: (se scoală grăbită şi începe a se îmbrăca) Măi, Trofimaş, de ce nu mi-ai

spus mai înainte?

Trofimaş: D-apoi … se răceau colţunaşii pe masă.

Trofimaş mai mănîncă, Rusanda îl aşteaptă cu nerăbdare.

Trofimaş: (se scoală încetişor, se îmbracă alene) Apoi. Dacă ceva, oi mai trece pe
la neavoastră.

Badea Mihalache: Să vii, de bună seamă să vii!

Domnica şi Rusanda singure în odaie stau pe pat.

Domnica: Ce tot umblă buzatul cela?

Rusanda: Așteaptă să aprindem lumina. Că feciorii de gospodari , dacă nu văd

lumină în casă, oricât de mare le-ar fi dorul … Și noi stăm ca niște proaste… N-
aveți voi lampă în casă?
Domnica: Lampă avem. Gaz nu prea avem.

Rusanda: Ceva, totuși, este?

Domnica: Oleacă a rămas, dar îl ținem de leac.

Rusanda:Lasă-mă în pace cu gazul acela nu prea ajută … Adă lampa cât mai
repede …

Domnica: Dacă nu, chiar dacă bate, n-am să-i deschid!

Rusanda: De ce?

Domnica: Unde s-o fi văzut să lași flăcăii să-ți intre când părinții nu-s acasă!

Rusanda: Dacă nu e vorba de a deschide!

Domnica: Atunci dar pentru ce să aprindem lampa?

Rusanda: Vai, nici pe asta n-o știi? El îți bate o data și tu nu deschizi. Și iar mai
bate o data, și tu iar nu deschizi. E un joc la mijloc frumos care nu se mai află…

Ambele tac un timp.

Rusanda: Domnica, mi-ai spus odată că ştii a vrăji cu farfuria?

Domnica Ştiu. Numai că trebuie o lumânare de ceară de la un roi sălbatic.

Rusanda: Şi voi n-aveţi?

Domnica: Rămase un căpeţel, dar mama l-a ascuns. Hai să-l căutăm.

(Caută lumânarea după grindină. Au turnat apă în farfurie. Rusanda tremurând de

emoţie, a vărsat două picături de ceară pe apă. A făcut vânt cu degetul – picăturile
trebuie să se unească. Rusanda e fericită)

Rusanda: Ai văzut?

Domnica: Să ştii că la toamnă te măriţi. Ia să încerc şi eu.

( Dar picăturile Domnicăi nu se unesc. Domnica aruncă cu ciudă farfuria. Pleacă

ambele.)

Moș Ion: Orice popor, fie el din câmpie sau de la munte, păstrează pentru zile
mari, păstrează pentru zile negre câte un cântec care face să tresară inima
întregului neam. Sufletul neamului nostru răspunde de fiecare dată când îl cheamă
Doina.
Un băiat cântă la fluier o doină.

Tudor: Ai văzut?
Veta: Văzut.
Tudor: Și pe cioban, și stâna ai văzut-o?
Veta: Și pe cioban, și stâna, și pe-acea frumoasă domniță...
Tudor: Apoi că aceasta nu era domniță, Vetă dragă, aceea se cheamă ”Doina”, și
Doinele celea ”... rar când pentru cineva se arată”
Veta: Oare cum de ne-a ales tocmai pe noi?
Tudor: Nu putea să nu ne aleagă... Nu suntem noi trup din trupul acestui neam?
Nu ne-au bătut și pe noi vânturile, ploile, toate câte au trecut peste această mică
țară?
(”Doina”)

Vasiluţa: Pământul, istoria şi limba sunt trei piloni pe care se ţine neamul, zicea
Ion Druţă.
Moş Ion: Pământul este şi casa, şi masa. Din pământ răzbat izvoare ca să ne
potolească setea, din pământ venim, pământ ne facem până la urmă, şi, deci,
pământul va rămâne pururea Marele, Sfântul , Nemuritorul.
(Pământul, apa şi virgulele)

Vasiluţa: Limba este o bogăţie spirituală a poporului... este o împlititură de cărări

tainice, unde-şi dau întâlnire cei legaţi printr-o anumită înrudire sufletească.
(Eminescu – poet naţional)
Moş Ion: Istoria este o ştiinţă care vine să ne spună prin câte a trecut viaţa de la
începuturile sale pentru a ajunge până la ziua de azi.
(Horia)

Vasiluţa: Cu ce se măsoară viața?

Moş Ion: Cu lupta pe care o duci pentru tot ce-ai avut frumos și sfânt pe pământ.
Vasiluţa: Dar ce este sfânt?
Moş Ion: Dulce noastră copilărie, și pârăul, și copacul care ne-a adăpostit, tot ce-a
fost frumos în viața noastră , totul a și fost sfânt, iar ceea ce e sfânt, e veșnic, nu se
trece ... Ceea ce e sfânt nu moare. Ceea ce e sfânt e veșnic.
Vasiluţa: În epoca armelor atomice orice om este răspunzător pentru tot ce se face
pe lume, ... pentru că lumea în care trăim este casa dăruită de Dumnezeu, este
sfânta sfintelor noastre!
(Frumos şi sfânt)
 -
Cântecul: Cât trăim pe-acest pământ.(N. Dabija)

Vasiluţa: Domnul să păzească aceste văi şi aceste dealuri, aceste păduri şi aceste
ape. Fie că binecuvântarea Celui de Sus şă lumineze pururea viaţa noastră a
tuturora, rămânând pururea senini la faţă şi suflet, măsurându-le pe toate cu o
creştinească judecată…
(Biserica albă)
Poezia: Rugă alba(un grup de elevi)

1.Curățe-ne, Doamne casa și masa,

și duhul, și trupul, de toate rătăcirile,
de toate păcătuirile,
de toate nelegiuirile,
și trimite-ne la muncă,
la munca cea care nu atât pentru tine,
cât pentru aproapele tău, nu atât
pentru trup,

așa încât să nu ne rămână decât o cât pentru suflet.

singură grijă, 4.Dăruiește-ne o zi bună cu spor și
hărnicie,
un singur drum,
așa încât spre seară întorși acasă,
o singură dragoste și o pâine rotundă
pe masă. împăcați cu sine și cu lumea din jur,

să cinăm cu ceea ce ni s-a dat –

2.Izbăvește-ne, Doamne,
de străvechiul nostru blestem, pâine și apă.

de a porni peste tot,

5.Curăță-ne, Doamne Cugetul de
și nu a ajunge nicăieri, pustietate,

de a încărca mai mult decât putem De întunicime, de răutate,

duce,
Curăță-ne auzul de înjurături,
de a le începe pe toate,
De scrânșete, de blesteme,
și a nu duce nimic până la capăt.
Curăță-ne vederile de urâțenii,

3.Scoală-ne, Doamne în zori, De sălbăticii, de josnicii.

 Și tot așa din an în an,

6.Dăruiește-ne, Doamne , Din tată în fiu,

Măcar o oră de liniște curată, Din generație,

Neprihănită, În generație,

O oră de tăcere, de resemnare, Am distrus totul ce ni s-a nimerit,

De contemplare, La îndemână.

De aciuare, Pământurile,

Așa ca să putem, Satele,

Sta la sfat cu sufletul, Vetrele,

Cu conștiința,
Limba,
Cu inima.
7.Luminează-ne, Doamne, Și însuși felul nostru de a fi.
8.Dăruiește-ne , Doamne,
Cel puțin arareori,
Acea Bunăvoință,
Cu gânduri bune,
Fără de margini,
Înțelepte, Roditoare,
Cu care vom privi,
Căci trecându-ne veacul,
Cu care vom primi,
Cu apucături,
Lumea,
De cele care,
Pentru ca atunci,
Eu ție, tu mie,
Luminarea cerească,
Ori tu pe el,
Va prinde rădăcini,
Ori el pe tine,
Va da roadă,
Jos cu cela,
Așa ca să putem spune,
Jos cu ista,
În ceasul de pe urmă,
C-am trăit și noi,

Pe lumea asta. Și Dumnezeu,

A fost cu noi.

Amin.