Hannibal Barca (n. 247 î.Hr., Cartagina⁠(d), Cartagina – d.

183
î.Hr., Gebze, Kocaeli, Turcia) a fost un om de stat și general cartaginez, considerat unul
dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai mari
dușmani ai Republicii Romane.
Hannibal este considerat unul dintre cei mai mari comandanți din istoria militară.
Tatăl său, Hamilcar Barca, a comandat forțele cartagineze în Primul Război Punic, iar
frații săi erau Mago, Hasdrubal și Hasdrubal cel Cinstit.
Hannibal a trăit într-o perioadă de maximă tensiune în regiunea Mediteraneeană,
când Republica Romană și-a stabilit supremația asupra Cartaginei, regatelor elenistice
ca Macedonia, Siracuza și Imperiul Seleucid. Una dintre cele mai faimoase realizări a lui
Hannibal a fost izbucnirea celui de-al doilea Război Punic, când a mărșăluit cu armata,
incluzând elefanți de război, din Iberia, traversând Munții Pirinei și Alpii, spre Italia.
Aflat în Italia, a obținut trei victorii importante - Trebia, lacul Trasimene și Cannae,
unde s-a remarcat pentru abilitatea sa de-a slăbi punctele forte ale adversarului,
câștigând și mulți aliați împotriva Romei. Hannibal a ocupat o parte din Italia în 15
ani, dar contra-ofensivă romană în nordul Africii l-a forțat să se întoarcă în Cartagina,
unde a fost decisiv înfrânt de Scipio Africanul în bătălia de la Zama.
După război, Hannibal a adoptat reforme politice și financiare pentru a permite plata
indemnizației de război impuse de Roma. Reformele lui Hannibal au fost însă
nepopulare printre membrii aristocrației cartagineze și Romei, și astfel, el a fugit în
exil voluntar. În acest timp, el a trăit la curtea regelui seleucid, unde a activat în
calitate de consilier militar a lui Antiohie cel Mare în războiul său împotriva Romei.
După ce Antioh a fost înfrânt în Bătălia de la Magnesia și a fost nevoit să accepte
termenii Romei, Hannibal a fugit din nou, oprindu-se în Armenia. Ajungând la curtea
din Bitinia, a obținut o victorie navală împotriva flotei Pergamului. A fost apoi trădat
fiind predat romanilor și s-a sinucis prin otrăvire.
Adesea considerat ca fiind unul dintre cei mai mari strategi militari din istorie,
Hannibal a fost ulterior considerat unul dintre cei mai mari generali din antichitate,
împreună cu Filip al II-lea al Macedoniei, Alexandru cel Mare, Iulius Cezar, Scipio
Africanul. Plutarh afirmă că, atunci când a fost interogat de Scipio cu privire la cine a
fost cel mai mare general, Hannibal ar fi răspuns fie Alexandru, fie Pyrrhus din Epirus,
apoi el însuși, ori, într-o altă versiune a evenimentului, Pyrrhus, Scipio și apoi el însuși.
Istoricul militar Theodore Ayrault Dodge l-a numit pe Hannibal „părintele strategiei”,
deoarece a fost cel mai mare dușman al Romei, care i-a adoptat elemente tactice din
propriul arsenal strategic. Această laudă i-a adus o reputație puternică în lumea
modernă, și el a fost privit ca un mare strateg, comparat cu Napoleon Bonaparte.
Hannibal schițează un program de reforme economice, fiscale, constituționale, vizând
refacerea puterii cartagineze, dar animozitatea oligarhiei și presiunile Romei îl obligă
în 195 î.Hr. să se refugieze la curtea lui Antiochos al III-lea, suveranul Regatului
Seleucid, unde încurajează ostilitatea împotriva romanilor.
La începutul războiului lui Antiochos al III-lea împotriva Romei (192 î.Hr.), Hannibal
susține, fără succes, ideea purtării luptelor pe solul italic. După înfrângerea seleucidă
de la Magnesia (190 î.Hr.), după o serie de pelegrinări, Hannibal se refugiază la curtea
regelui Bitiniei, Prusias I. Conduce flota acestuia la victoria în războiul împotriva
Pergamului (184 î.Hr.) dar, după înfrângerea Bitiniei, pentru a nu cădea în mâinile
romanilor, care ceruseră predarea lui, se sinucide la Libyssa, în 183 î.Hr. Moare în
același an ca și rivalul său Scipio Africanul.