Scipio Africanus-proiect latină

Publius Cornelius Scipio Africanus, cunoscut de asemenea ca Scipio Africanus, Scipio cel Batran, si
Africanus cel Batran, (236–183 BC) a fost general roman din cel de-al doilea război punic si om politic al
republicii romane.El este cunoscut pentru faptul ca l-a invins pe Hannibal la Zama, fapt ce i-a adus
porecla de Africanus, sau Hannibalul roman, ca si recunoastere a calitatilor sale de comandant. O alta
mare batalie la care a participat este batalia de la Ilipa.

Bătălia de la Zama care a avut loc în jurul datei de 19 octombrie 202 î.Hr., a fost bătălia finală şi decisivă
a celui de-al doilea război punic. Armata romană condusă de Scipio a înfrânt armata cartagineză condusă
de Hannibal Barca.

La fel ca la Cannae, întâlnirea dintre romani şi Hannibal trebuia să fie la scară largă. Fiecare armată avea
de la 35000 la 40000 de oameni. Hannibal avea însă din nou elefanţi, dar infanteria lui era de mult mai
slabă calitate decât cea a legionarilor lui Scipio. În plus Scipio avea şi avantajul că reuşise să achiziţioneze
cavalerie numidiană.

Scipio a încercat să folosească aceleaşi tactici pe care le-a folosit Hannibal în lupte, dar nu i-a reuşit.
Romanii erau aşezaţi în 3 rânduri, creând o rezervă foarte eficienă în spate. Pe partea stângă se afla
cavaleria aliaţilor Italieni, pe când pe partea dreaptă se aflau cavaleria numidiană.

Hannibal îşi aranjase armata tot în trei rânduri. Mercenarii erau în primul rând, al doilea rând era format
din forţele cartagineze, şi, ultimul rând era format din veteranii campaniei din Italia. Exact în faţa
armatei a aşezat elefanţii. Pe partea stângă se afla cavaleria numidiană, iar pe partea dreaptă cea
cartagineză.

Soarta luptei a fost decisă în momentul în care cavaleria romană şi cea numidiană, oprindu-se din
urmărirea călăreţilor punici, au ajuns în spatele armatei lui Hannibal. Victoria a fost deplină, şi îndelungul
război s-a terminat. În urma acestei lupte Publius Cornelius Scipio a fort numit Africanus, cuceritorul
Africii. Hannibal a scăpat cu viaţă şi s-a întors în Cartagina unde a propus negocieri.

În 201 Î.Hr. a fost semnată pacea. Roma a dictat nişte termeni ai păcii foarte duri. Cartagina trebuia:

1. să renunţe la flotă
2. să recunoască cucerirea peninsulei Iberice de către Roma
3. să devină stat dependent de Roma
4. să cedeze toţi elefanţii de război
5. să plătească 10000 de taleri pe an
6. să accepte că nu va putea declara război unei ţări fără acordul Romei
7. să îl demită pe Hannibal din funcţia de general.
În urma acestui război, Roma, de la o putere regională, a devenit o putere imperială internaţională,
stăpânind Peninsula iberică, imperiul Cartaginez, şi urmând să-şi întoarcă atenţia asupra estului
mediteranei. Hannibal, după un timp a fost ales consul în Cartagina, dar romanii au fost informaţi că
Hannibal ar dori să se alieze cu Imperiul Seleucid, şi au dedus că vrea să îi atace pentru a doua oară. Prin
urmare Hannibal a fugit din Cartagina şi pentru a nu fi capturat de către romani, s-a sinucis prin otrăvire
la Libyssa în iarna dintre 183 Î.Hr. şi 182 Î.Hr. În acelaşi timp a murit şi Scipio ostracizat de Roma.
Cine vede mai bine?
Scipio Africanul, care-şi pierduse un ochi într-o mare bătălie purtată împotriva cartaginezilor, a făcut
prinsoare cu unul dintre generalii săi că va vedea mai bine decât el. Rămăşagul a fost acceptat.

– Am câştigat, spuse imediat Scipio. Eu văd la tine doi ochi, în vreme ce tu la mine nu vezi decât unul!

Crede-mă!
Într-una din zile, Scipio Africanul s-a dus în vizită la poetul Ennius. Acesta a trimis servitoarea să-i spună
că nu este acasă. Deşi şi-a dat seama că nu-i adevărat, Scipio n-a zis nimic şi a plecat.

După o vreme, l-a căutat Ennius pe Scipio. Auzindu-se strigat, Scipio a răspuns:

– Nu sunt acasă!

– Cum poţi spune aşa ceva? a întrebat poetul. Oare nu-ţi cunosc vocea?

Atunci Scipio i-a replicat:

– Când am fost zilele trecute acasă la tine, eu am crezut-o pe servitoarea ta care mi-a spus că nu eşti
acasă. Tu nu mă crezi chiar când îţi spun eu însumi că nu sunt acasă?!

Cave canem!
CAVE CANEM! = Păzeste-te de câine! Era inscriptia ce se gasea la intrarea în casele romanilor care aveau
câini de paza, atragându-se atentia celor ce voiau să intre cu intenții rele. Și în timpurile noastre se
gasesc asemenea inscriptii – „câine rau”, chiar daca nu au câine, doar cu scopul de a inspira teama
răufăcătorului.

De asemenea, această maximă ne duce cu gandul la multe expresii românești asemănătoare și scoate în
evidență importanța prudenței unei persoane în relații cu oameni noi și nu numai, sugerându-ne să
fugim de cei care ne fac rău și ne produc suferință.