Povestitul oral ,,s-a impus observației prin vitalitatea manifestată nu doar în lumea

satului, ci în rândul tuturor păturilor sociale, în atelierele meșteșugarilor, în universul

târgurilor și orașelor, în saloanele burgheze și cele aristocratice” 1. Prima culegere temeinică
de povești românești Walachische Marchen se datorează Fraților Schott aducând o însemnată
contribuție în ceea ce privește cunoașterea povestitului2.

Cu ajutorului etnologului Ion Cuceu descoperim că Fabulele lui Demetriu Boer, un

cărturar ardelean care a fost format la școala lui Cipariu impresionează prin grija față de
autenticul rostirii populare. Boer notează cu precizie date și locul în care a scris textele
(Tășnad, 3 ianuarie 1858 și Abrud, 21/1 s.n. 1863)3.

În aceeași perioadă se reține și contribuția lui Mircea Stănescu Arădanul, autorul

broșurii, Proza populară. Povești culese și corese apărută în anul 1860. El ,,schițează
imaginea bătrânului însoțit de familia sa și care spunea povești; oferă o atenție deosebită
formulelor introductive și finale (De n-ar fi, nu s-ar povesti), acestea având rolul de a
încuragia pe povestitori și de a le ațîța pofta”4. De asemenea, în ceea ce privește formulele
finale ,,după ce povestitorul și-a ajuns scopul, adică a fost ascultat cu atenție se dechiară că
povestirea lui nu e direaptă, ci numai composeciune ideală”, cu alte cuvinte pune povestitul
pe seama imaginarului. În esență, povestitul ,,a fost și a rămas la nivelul mediilor tradiționale
un fenomen socio-cultural care închide în structura sa de adâncime, atitudini mentale, sisteme
de reprezentări, dar și un proces complex de comunicare”5.

În perioada anilor 1870-1880 se impune cel mai de seamă culegător muntean, Petre
Ispirescu. Majoritatea basmelor sale ,,poartă indicația povestitorului și originii, fapt important
pentru determinarea vitalității și extensiunii sociale a povestitului din acea epocă”6.

Ispirescu se prezintă singur drept un culegător de povești (,,adunate din gura

poporului”), fiind mai mult decât un folclorist, iar meritele sale în domeniul respectiv sunt
incontestabile. Desigur, opera sa poate fi privită ca o culegere de texte populare și analizată
cu mijloace specifice, dar, pe de altă parte, ea reprezintă o elaborare personală a autorului, cu
toate implicațiile pe care actul creator le presupune”7.

1
Ion Cuceu, Fenomenul povestitului, Editura Fundației Pentru Studii Europene, Cluj, 1999, p. 19.
2
Ibidem, p. 20.
3
Ibidem.
4
Ibidem.
5
Delia Suiogan, Curs Fenomenul povestitutului. Structuri și semnificații, Baia Mare, 2018, p. 12.
6
Ion Cuceu, Fenomenul povestitului, Editura Fundației Pentru Studii Europene, Cluj, 1999, p. 27.
7
Mircea Zaciu, Dicționarul scriitorilor români, Editura Fundației Culturale România, București, 1998, p. 649.

1
 Cules și transmis pe cale orală din generație în generație, basmul Aleodor împărat a
fost cules de Petre Ispirescu și publicat în volumul ,,Legendele și basmele românilor” din
1882. Basmul începe cu o formulă inițială tipică ,,A fost odată ca niciodată [...] un împărat,
care ajunsese la bătrânețe și nu avea ,,și el un copil”, ilustrându-se astfel motivul împăratului
fără urmași. Tocmai când își pierduse speranța, este binecuvântat cu un băiat sănătos și
frumos, și, de bucurie, împăratul a ținut petrecerile ,,trei zile și trei nopți”. Când însă
împăratul se află pe patul de moarte, împăratul își chemă fiul și îl sfătuiește ca nu cumva să
calce pe moșia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop, fiindcă va plăti cu
viața. Cu aceste ultime vorbe, împăratul își dă ultima suflare. Slujitorii și toți cei care l-au
cunoscut l-au plâns și l-au tânguit, dar în cele din urmă s-au văzut obligați să-l îngroape. La
scurt timp după moartea împăratului, tânărul pleacă la vânătoare și ajunge din neatenție
pe ,,pământul pocitului om”. În zadar încearcă Aleodor să-i explice faptul că fusese o
greșeală și nu are intenții rele, pocitania îl trimite să o aducă pe fata lui Verdeș împărat, fiind
singurul mod prin care va putea să scape cu viață.

Aleodor pornește la drum, și, la scurt timp, întâlnește pe marginea unui eleșteu o
știucă care se zbate între viață și moarte. Fiind flămând, feciorul se gândește că o să-i aline
foamea pentru o scurtă perioadă de timp. Știuca însă îl rugă din suflet să nu o ucidă, ci să o
ajute să ajungă în apă. Milos, Aleodor o ascultă și îi dă drumul în apă. Drept recunoștință,
știuca îi oferă un solzișor spunându-i că ,,atunci când vei gândi la mine, eu voi fi la tine”, mai
exact când va avea nevoie de ajutorul ei, tot ceea ce trebuie să facă este să se uite la solz. Mai
merge o bucată de timp, când îi apare în cale un corb care însă suferă, fiindcă are o aripă
ruptă. Flăcăul dorește să-l vâneze, însă corbul îi cere să-i lege aripa și îi spune că ,,mult bine
ți-oi prinde”. Băiat viteaz și de treabă, Aleodor îi leagă aripa și primește o peniță din partea
corbului care-i zice ,, -Ține penița asta, voinicule, și când vei gândi la mine, eu voi fi la tine”.
Nici măcar o sută de pași nu a reușit să facă tânărul când întâlnește un tăune. Aproape era să-l
strivească cu piciorul, dar tăunele îl roagă să-i cruțe viața și ,,când vei gândi la mine, eu voi fi
la tine”. Așa că, tăunele îi mulțumește că nu l-a strivit și-i oferă un pufuleț din aripioara lui.
În acest mod flăcăul salvează cele trei viețuitoare, primind de la fiecare, drept răsplată câte un
solzișor, o pană și un pufuleț, cu îndemnul de a le folosi atunci când are nevoie de ajutor.

Aleodor ajunge într-un final la palaturile lui Verdeș împărat, dar decide să aștepte la
poartă în speranța că cineva va veni să-l întrebe ce dorește. După trei zile de așteptare,
Aleodor îi cere fata în căsătorie. Obiceiul la curtea lor era acela de a face un legământ ( de a
scrie o carte) între cele două părți în care se stabilesc regulile probei pe care Aleodor trebuie

2
să o treacă. Pentru a-și dovedi vrednicia, împăratul îl supune încercării ascunsului, astfel că el
trebuie să se ascundă trei zile la rând. Dacă fata îl găsește, după trei zile i se taie capul, iar de
nu, fata va fi a lui. În prima zi feciorul se ascunde cu ajutorul știucii pe fundul mării, dar fata,
luând ocheanul, ce-i vine ei de se uită în ape zărindu-l astfel pe Făt-Frumos pitit chiar în
adâncul mării. Fata este profund impresionată de acest fecior simțind că este diferit față de
ceilalți și chiar îi spune acest lucru tatălui ei ,,-Mi se pare, tată, că flăcăul ăsta, mi-a venit de
hac. Și mult e nurliu, și drăgălaș. Chiar de l-oi afla până la a treia oară, să-l ierți, tată, că nu e
prost ca ceilalți. Boiul lui îl arată a fi ceva mai deosebit”.

A doua zi, cu ajutorul corbului, se ascunde într-un stol ce zbura foarte sus, dar fata, își
ia ocheanul din nou și, după multe încercări, se uită în sus. Astfel, îl zărește printre stolul de
corbi. Chiar și împăratul ajunge să se minuneze de istețimea lui Aleodor, gândindu-se chiar să
dea ascultare vorbelor fiicei lui. Oricum, dat fiind că înțelegerea era făcută pentru trei zile
împăratul era curios unde-și va mai găsi ascunzătoare feciorul în ultima zi. De data aceasta,
flăcăul a chemat tăunele, care l-a prefăcut într-o lindină (ou de păduche) și l-a ascuns chiar în
coada fetei de împărat. Oricât se străduiește fata de împărat să-l găsească, nu reușește, simte
că este aproape, chiar îi spune acest lucru, însă nu îl vede și se dă bătută. Așa că, împăratul a
fost nevoit să se țină de cuvânt și să-i dea fata. Pe drumul de întoarcere, cei doi s-au oprit să
ia o pauză și după ce mănîncă, feciorul își pune capul în poala ei și adorme. Văzându-l așa de
frumos, fata îl sărută, dar el se trezește și îi trage o palmă zdravănă. Fata începe să plângă
pentru fapta comisă de Aleodor, dar acesta se justifică spunându-i că el nu a luat-o pentru
dânsul, ci pentru altcineva. Ea se supără pe Aleodor, fiindcă nu i-a spus adevărul de când au
pornit de acasă, dar oricum, din punctul ei de vedere lucrurile nu erau pierdute. Aleodor o
duce pe tânără la Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop și fata se cutremură de
scârbă la vederea unei asemenea făpturi. Neputând sub nicio formă să se apropie de fată,
pocitania ,,plesni de necaz”. Aleodor împărat pune stăpânire pe moșia lui Jumătate-de-om-
călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop, se căsătorește cu fata de împărat și trăesc fericiți ,,până
se istoviră”.

În ceea ce privește personajele, am putut identifica: Eroul (în cazul nostru Aleodor sau
Făt-Frumos), Tatăl (lui Aleodor, împărat bătrân), Răufăcătorul (Jumătate-de-om-călare-pe-
jumătate-de-iepure-șchiop), Fata de împărat (pe care Aleodor trebuie să o aducă
„pocitaniei”), Tatăl fetei de împărat (îl supune pe erou unor probe), Donatorul (în acest caz
sunt cele trei viețuitoare pe care Aleodor le salvează:știuca, corbul și tăunele).

3
 Dintre funcțiile personajelor, menționăm: situația inițială în care ne este prezentat un
împărat ajuns la bătrânețe și nu are copii. Tocmai când își pierduse nădejdea, este
binecuvântat cu un copil. II. O interdicție este specificată eroului: tatăl îl avertizează pe
Aleodor să nu pășească pe moșia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop.
III. Interdicția este încălcată, astfel că Făt-Frumos va ajunge pe pământul pocitului de om.
Un nou personaj își face acum apariția în basm, răufăcătorul. El are rolul ,,de a tulbura
liniștea familiei fericite, de a aduce cu sine o nenorocire, de a dăuna, de a aduce o pagubă” 8.
Răufăcătorul poruncește să i se aducă fata lui Verdeș împărat. XI. Eroul pleacă de acasă
(=plecarea). În cazul nostru eroul este unul căutător care pornește în căutarea fetei de împărat.

Un nou personaj își face apariția: donatorul sau, mai precis, furnizorul. De obicei, ,,el
este întîlnit absolut întâmplător, pe drum, în pădure” 9. Eroul va obține de la el ,,o unealtă care
îi va permite să pună capăt nenorocirii”10. Apare prima funcție a donatorului: XII. Eroul este
pus la încercare, iscodit, atacat, etc. pregătindu-se astfel înarmarea lui cu unealta
năzdrăvană sau cu ajutorul năzdrăvan. Eroul este rugat să cruțe pe cineva. În cazul nostru
eroul cruță pe cel care îi cere să-l lase cu viață ( o știucă,un corb și un tăune). El va primi de
la fiecare, drept răsplată un solzișor, o pană și un pufuleț pe care va trebui să le folosească la
vremea potrivită.

Eroul ajunge la palaturile împăratului Verdeș, unde, pentru a obține fata trebuie să
facă față unei încercări grele: cea a ascunsului, așa că, timp de trei zile, el trebuie să se
ascundă în așa fel încât să nu poată fi găsit. Încercarea este trecută cu succes și i se dă fata de
împărat. Răufăcătorul este pedepsit de către fată care nu dorește nici în ruptul capului să se
căsătorească cu el. În final eroul se căsătorește cu fata împăratului Verdeș și se înscăunează
împărat inclusiv peste hotarul celui învins.

După cum afirmă doamna conferențiar universitar doctor, Delia Suiogan ,,din punct
de vedere funcțional și genetic nu se poate vorbi despre simbol fără a face trimitere la mit –
forma culturală ce i-a menținut existența” 11. Conform lui Durand, mitul reprezintă ,,un sistem
dinamic de simboluri și arhetipuri care se realizează într-o povestire” 12. Cele două, simbolul
și mitul ,,sunt proiecții simbolice ale realității, prin care se identifică esența reprezentativ-

8
V.I.Propp, Morfologia basmului, Editura Univers, București, 1970, p. 33.
9
Idem, p. 43.
10
Ibidem.
11
Delia Suiogan, Curs Fenomenul povestitului, Baia Mare, 2018, p. 2.
12
Gilbert Durand, Structuri antropologice ale imaginarului, Editura Univers Enciclopedic, București, 1992, p.
54.

4
ideatică a lucrurilor cu lucrurile ca atare” 13. Mitul și simbolul coexistă în așa fel încât nu se
poate vorbi despre unul fără a face trimitere și la celălalt.

Numele personajului principal din textul pe care l-am ales pentru analiză, Aleodor
împărat este o variantă a arhetipului Făt-Frumos, în mitologia românească, fiind viteaz,
popular, ajutat în împrejurările decisive ale acțiunilor sale de recunoștința animalelor.
Sarcinile pe care Făt-Frumos le primește se aseamănă cu cele douăsprezece munci ale lui
Heracle din mitologia greacă. Nu sunt aruncate asupra sa cu dreptate și par irealizabile pentru
un om obișnuit. Datorită purității și blândeții sale soarta îi va scoate în cale prieteni
neașteptați, creaturi magice sau animale cu puteri supranaturale.

Victor Kernbach spunea că Făt-Frumos reprezintă condiția neamului românesc, pus

fiind în situația de a se alia cu o putere străină pentru a putea lupta împotriva alteia 14. După
George Călinescu, Făt Frumos reprezintă ,,o vârstă și o criză întocmai ca Ileana
Cosânzeana”15, astfel se face legătura între cei doi, Ileana Cosânzeana fiind corespondentul
feminin al lui Făt-Frumos.

La origine, Aleodor este un compus cu valoare teoforică din numele ,,soarelui” Helios
și elementul onomastic doron care înseamnă ,,dar”, adică darul soarelui, al Zeului. Gândidu-
ne la faptul că împăratul nu reușește să aibă copii decât la o vârstă înaintată, într-adevăr
Aleodor apare ca un dar al lui Dumnezeu, o binecuvântare pentru familie.

Apa, conform lui Evseev reprezintă ,,un simbol al materiei prime, al stihiei regenerării
şi al izvorului vieții”16. De asemenea, apa ,,este un simbol ambivalent: substanța primordială
din care iau naştere toate formele şi în care ele revin prin regresiune. E arhetipul tuturor
legăturilor; e liant universal, dar şi un element care separă şi dizolvă. E un simbol al
inconstanței şi perisabilitații formelor şi al scurgerii neîncetate a timpului”. Aleodor o ajută
pe știucă să se întoarcă în mediul ei propice de viață, aceea fiind apa din eleșteu. În această
situație apare simbolistica apei ca viață, care are puteri regeneratoare, astfel că știuca aruncată
în apă își va recăpăta forțele.

Un alt simbol semnificativ demn de menționat este corbul. Acesta este o pasăre
puternic semiotizată în toate culturile lumii, având când un simbolism malefic și funebru,

13
Delia Suiogan, Curs cit., Baia Mare, 2018, p. 3.
14
Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Albastros, București, 1995, p. 192.
15
George Călinescu, Estetica basmului, Editura pentru literatură, București, 1965, p. 241.
16
Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura ”Amarcord”, Timișoara, 1994, p. 14.

5
când unul pozitiv și luminos. La români, este o pasăre ce prevestește nenorociri: moarte,
boală, viscol, ploaie. În schimb, în China și Japonia, corbul este o pasăre solară și de bun
augur17. În tradiția creștină, corbul este echivalent cu răul și păcatul, deși i se poate atribui o
semnificație mai puțin malefică cum ar fi solitudinea datorită preferinței sale de a trăi retras
de stol. El participă de asemenesa la miturile diluviene. Deși nu este menționat în Vechiul
Testamen, multe legende vorbesc despre greșeala corbului: se spune că după potop, Noe a
trimis un corb să caute pământ și apoi să se întoarcă. Corbul însă, uită să se întoarcă și
rămâne să se înfrupte cu numeroasele hoituri din urma potopului. Astfel că Noe îl blesteamă
să-și schimbe culoarea penelor (astfel că din albe devin negre) și să se hrănească numai cu
hoituri, iar puii săi să iasă în cel mai rece anotimp al anului. Corbul este un mediator între
vară și iarnă, între uscat și umed, dar și între cer și pământ18.

Metonimia zborului, a elevației, rapidității, ușurinței, imponderabilității, transcenderii

irealului, năzuinței spre ideal este redată prin intermediul aripii corbului. Această este însă
ruptă ceea ce sugerează lipsa mișcării, a ascensiunii, a atributelor specifice păsării. Aleodor îl
ajută pe corb să-și redobândească aripa, elementul esențial fără de care nu-și poate îndeplini
menirea pentru care a fost creat. Unealtă ascensională prin excelență, aripa este ,,un mijloc
simbolic de purificare rațională”19. Potrivit lui Durand, pasărea nu e aproape niciodată
considerată animal, ci mai degrabă un simplu accesoriu al aripei.

Un alt element esențial în interpretarea acestui basm ar putea reprezenta și cartea cu

valoare de legământ pe care o Aleodor și împăratul Verdeș o ,,întăresc” în vederea stabilirii
regulilor privind trecerea probei pe care eroul nostru o are de trecut, cea a ascunsului. Cartea
este un ,,simbol al universului; acesta fiind considerat de fapt o carte” 20 ceea ce ar putea
reprezenta în acest context faptul că întregul univers participă la legământul pe care cei doi îl
fac.

Metamorfozele fiului de împărat se realizează cu ajutorul ființelor vii pe care le

întâlnește în timpul călătoriei sale spre castelul împăratului Verdeș.

Obiectele pe care le primește Făt-Frumos, solzul de pește, penița și puful au o

încărcătură magică, astfel devin elemente cheie esențiale și necesare eroului pentru a-și putea
duce la bun sfârșit îndeplinirea sarcinii trasate. Cu ajutorul solzului, Făt-Frumos o cheamă pe

17
Idem, p. 21.
18
Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura ”Amarcord”, Timișoara, 1994, p. 21.
19
Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, Editura Univers, București, 1977, p. 160.
20
Jean Chevalier, Dicționar de simboluri, Editura Polirom, București, 2009, p. 191.

6
știucă, îi spune necazul lui și o roagă să-l ajute. De îndată, aceasta, cu ajutorul cozii, îl va
transforma într-un cosac și-l va ascunde pe fundul mării, printre alți cosaci. Putem observa
investirea cu puteri magice, supranaturale a știucii, aceasta având puterea de a-l preschimba
pe feciorul de împărat într-un cosăcel pe care-l va ascunde pe fundul mării, printre alții, cu
scopul de a fi greu de descoperit. Puterea știucii de a-l transforma vine din coada ei,
fiindcă ,,coada animalelor din bestiarul simbolic universal are o semnificație phalică; este
privită ca parte a corpului în care se concentrează toată puterea animalului”21.

În ceea ce privește pana, funcția simbolică a acesteia ,,este legată de șamanism, de

ritualurile ascensiunii cerești, deci de clarviziune și divinație” 22. Este și un simbol al puterii
aeriene, eliberată de greutățile acestei lumi. Penele reprezintă însemnele specifice păsării,
reprezintă pielea, trupul ei, pasărea însăși. Astfel că ,,să te îmbraci cu ele, să sugi sau să
înghiți una înseamnă deci a te împărtăși din virtuțile păsării și, dacă posezi puterea magică
trebuincioasă, sînt un mijloc sigur pentru a te transforma în pasăre” 23. De aceea, penele au o
virtute magică specială. Drept urmare, atunci când Aleodor îl cheamă pe corb în ajutor, acesta
are puterea de a-l transforma într-un pui de corb tocmai ,,printr-o lovitură cu aripa” și-l va
duce printre stolul de corbi care se urcase până la vântul turbat. Vedem încărcătura magică
care îi este acordată aripii în acest basm, ea fiind ,,atributul capacității de a zbura” 24, nu
neapărat al păsării sau insectei.

În cea de-a treia zi în care Aleodor trebuie să se ascundă, el va cere ajutorul tăunelui
care-l va preschimba într-o lindină, așezându-l în coada fetei de împărat. Aici putem nota
ingeniozitatea tăunelui și neputința fetei de a-l găsi pe Aleodor în ciuda faptului că era atât de
aproape de ea.

Notăm faptul că din cele patru elemente esențiale (apa, aerul, focul și pământul), trei
elemente sunt prezente în basm (apa –dătătoare de viață, aerul –ascensiunea lui Aleodor,
pământul - unde sunt țintuite toate cele trei viețuitoare aflate la început în imposibilitatea
mișcării). Chevalier ne vorbește despre faptul că ,,aceste elemente își au corespondența în
simbolismul bazat pe analiza imaginarului”. Lucrările lui Bachelard sunt reprezentative în
acest sens. Potrivit lui Bachelard cele patru elemente se află la temelia a ceea ce el numește
imaginația materială; ele fiind ,,hormonii imaginației. Ele pun în mișcare grupuri de imagini,

21
Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura ”Amarcord”, Timișoara, 1994, p. 3.
22
Jean Chevalier, Dicționar de simboluri, Editura Polirom, București, 2009, p. 665.
23
Idem , p. 666.
24
Gilbert Durand, Op. cit., p. 160.

7
contribuie la o asimilare profundă a realului împrăștiat în formele sale. Prin ele se înfăptuiesc
marile sinteze care conferă imaginarului caracteristici oarecum permanente”25.

Cifra trei ,,ca structură unificatoare, dinamică şi productivă, întruchipat în triada

simbolică, traversează întreagă lume a imaginarului şi se regăseşte la toate nivelele existenței:
fizic, psihic, macrocosmic şi microcosmic”26. Numărul trei ,,este cifra încercărilor de tot felul,
a repetărilor menite să asigure reuşita unei acțiuni: e numărul magic şi simbolic al alegerilor
din basm şi legendă”27.

Cifra trei apare de mai multe ori în desfășurarea acțiunii, astfel petrecerea în cinstea
nașterii fiului de împărat durează trei zile și trei nopți; înainte de a-și da sufletul împăratul
cască de trei ori simbolizând astfel trecerea într-o altă dimensiune, cea a morții. De asemenea,
în drumul său spre fata împăratului Verdeș, Aleodor întâlnește trei făpturi (ajutoarele), trei
sunt obiectele magice pe care le primește; după ce ajunge la palatul împăratului așteaptă trei
zile la curtea acestuia până să fie primit; numărul probelor pe care trebuie să le treacă sunt în
număr de trei precum și zilele de care dispune pentru a se ascunde. Putem spune că acest
număr este unul semnificativ, și apare în momentele cheie ale basmului.

Pierre Fontanier ne vorbește în studiul său Figurile limbajului despre tropii prin
corespondență, cunoscuți sub numele de metonimii. Aceștia ,,se bazează pe indicarea unui
obiect prin numele altui obiect, complet diferit, dar de care el însuşi depinde în ceea ce
priveşte existenţa sau "modalitatea sa de a fi. Se numesc metonimii, adică un nume pentru alt
nume sau schimbare de nume”28.

Aripa corbului prezentă în basm (în drumul său spre palatal împăratului întâlnește un
corb cu o aripă ruptă, pentru cea de-a doua zi corbul îl lovește cu aripa pentru a-l transforma
într-un pui de corb) reprezintă metonimia zborului.

Tropii prin conexiune ce ,,constau în desemnarea unui obiect prin numele altui obiect
cu care el intră într-un ansamblu, formează cu el un tot, concret sau abstract, fiinţa sau ideea
unuia aflîndu-se în fiinţa sau ideea celuilalt. Acesta este şi sensul denumirii de sinecdocă, ce
înseamnă comprehensiune”29. Dintre cele opt specii de sinecdoce pe care Fontanier le

25
Jean Chevalier, Dicționar de simboluri, Editura Polirom, București, 2009, p. 665 apud Bachelard, BACS,
p.19.
26
Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura ”Amarcord”, Timișoara, 1994, p.98.
27
Ibidem.
28
Pierre Fontanier, Figurile limbajului, Editura Univers, București, 1977, p. 34.
29
Idem, p. 39.

8
enumeră în lucrarea sa (ale părţii; – ale totului; – ale materiei; – ale numărului; – ale
genului; – ale speciei; – sinecdoca abstracţiei; – sinecdoca individului, cunoscută sub
numele specific de antonomază30) am putut identifica în textul acesta sinecdoca părții.
Aceasta ,,constă în a indica dintr-un întreg numai o parte a lui; ea impresionează în aşa
măsură, încît, pentru un moment, pare a nu exista decît această parte”. 31
Răsplata pe care
Aleodor o primește de la fiecare ființă vie, fiindcă s-a dovedit a fi bun la suflet reprezintă de
fapt o parte dintr-un întreg (solzul – o parte din știucă; pana –o parte din corb; iar puful –o
parte din tăune).

În prezentarea înfățișării lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop am

putea din nou vorbi despre o sinecdocă a părții. Spunem acest lucru datorită faptului că se
precizează că această ,,pocitanie”, după cum o numește povestitorul, este doar jumătate de
om, adică doar o parte a lui, jumătate de corp pentrul omul întreg în aceeași măsură în care
avem jumătate de iepure care însă este șchiop, tot dintr-un întreg, de data aceasta al unui
animal, iepurelui.

Atunci când Aleodor deghizat într-un pui corb ajunge până la vântul ,,turbat”, apare
această personificare a vântului fioros, nervos care-l va ascunde pe flăcău departe în văzduh.
Potrivit lui Fontanier, personificarea ,,constă în a face dintr-un lucru neînsufleţit şi insensibil,
sau dintr-e abstracţiune pur ideală o fiinţa reală, concretă, însufleţită şi investită cu
sentimente, cu alte cuvinte, o persoană”32.

Limbajul basmului popular Aleodor împărat se caracterizează prin oralitate ,,ba că

una, ba că alta, dară aș”; ,,stete o zi, stete două”; ,,se dete jos” prin care se menține trează
atenția ascultătorului. Vorbirea directă se împletește cu cea indirectă, iar verbele la perfect
simplu ,,ținură”, ,,se bucurară”, ,,se pomeni”, ,,îl jeliră”, îi zise”, ,,se sculă”, ,,se învoiră”, ,,se
întoarse”, pun întâmplările povestite pe seama unor evenimente recent petrecute. De
asemenea, notăm prezența inversiunilor specifice stilului oral (,,pocitului de om”, ,,ponosul
de tâlhar”), precum și cuvintele și expresiile populare (,,n-avu încotro”, ,,se puse la
poartă”, ,,să-și aline foamea”, ,,pasămite”, ,,copilandru”, ,,coprinsul”, ,,soțioară”) care sunt
mijloace și procedee artistice specific basmului popular.

Cel de-al doilea basm pe care îl vom analiza în continuare se numește Gobborn
Înțeleptul, fiind inclus în volumul de Basme Populare Engleze, tradus în românește de
30
Ibidem.
31
Pierre Fontanier, Op.cit., p. 40.
32
Idem, p. 52.

9
Tamara Luca-Lăcătușu și Dumitru Dorobăț, cu ilustrații de George Scutaru, apărut la editura
Junimea în anul 1981. Acest basm a fost cules de către Alice Bertha Gomme, folclorist
englez, pe care aceasta l-a auzit de la o femeie bătrână din Deptford. Se pare că numele
personajului principal este de origine irlandeză (Goban saor =free carpenter 33), în română
dulgher, tâmplar, un om care se ocupă de munca lemnului.

Basmul începe prin prezentarea unui om pe nume Gobborn Înțeleptul, care avea un
fiu, pe nume Jack. Într-o zi, el își trimite fiul să vândă o piele de oaie, dar cerința tatălui era
aceea de a-i aduce înapoi atât pielea, cât și prețul cerut pe ea. Aceasta este situația inițială a
basmului. De două ori încercase fiul lui Gobborn să vândă pielea cu aceste condiții, dar în
zadar. Totuși, tatăl își încurajează fiul să mai încerce o dată. În cea de-a treia zi, era pe
punctul de a nu se mai întoarce acasă, știind că tatăl se va supăra, dar, când ajunge la un pod,
se apleacă și vede o fată care spăla rufe în râu. Aceasta îl întreabă care este motivul supărării
sale. Jack îi explică întreaga situație, astfel că fata îi spune să-i aducă pielea jos, îi scoate lâna
pe care o plătește și-i dă înapoi pielea. Auzind toate acestea, tatăl lui Jack este profund
impresionat de istețimea fetei, de aceea îl întreabă pe Jack dacă poate să o mai întâlnească,
fiindcă i-ar fi bună de soție. Așa că, la cererea tatălui, se întoarce la pod să vadă dacă fata mai
este acolo și să o invite la un ceai. Fata acceptă să meargă ziua următoare, fiindcă atunci avea
multă treabă de dus la bun sfârșit. Fericit la auzul acestor vorbe, Jack se întoarce acasă având
astfel mai mult timp să se pregătească.

A doua zi, văzând-o cât este de deșteaptă, Gobborn îi cere să se căsătorească cu Jack.
Ea acceptă și astfel cei doi tineri se căsătoresc. La scurt timp după aceea, Gobborn îi cere lui
Jack să se pregătească și să-l însoțească la construirea unui castel cum nu s-a mai văzut la
cerința unui rege care dorea să-i întreacă pe alții cu minunatul său castel. Mergând ei să pună
piatra de fundație, Gobborn îl roagă pe Jack să-i scurteze drumul sub o formă sau alta. Jack
însă, îi spune tatălui că nu vede niciun mod prin care el ar putea să taie o bucată din drumul
pe care îl aveau de făcut. Tatăl se supără și îl trimite pe Jack înapoi acasă, fiindcă nu-l ajută
cu nimic. Supărat, Jack se întoarce acasă și îi povestește soției sale ce s-a întâmplat. Aceasta,
se enervează pe el și-i spune că ar fi putut să-i spună o poveste și în acest mod i-ar fi scurtat
drumul. Așa că, soția lui Jack îi spune o poveste pe care la rândul lui Jack trebuie să o
povestească tatălui său. Zis și făcut, astfel că Jack și tatăl lui ajung la capătul drumului și se
apucă de construirea castelului care avea să depășeasă în splendoare pe toate celelalte. Soția
lui Jack le ceruse să fie prietenoși cu slujitorii și lucrătorii, așa că de fiecare dată când se
33
https://books.google.ro, Gobborn Seer, accesat în data de 31. 01. 2019.

10
întâlneau salutau respectuos (,,Bună dimineața” sau ,,Bună ziua”). Lucrul a durat
douăsprezece luni, iar castelul construit de Gobborn era atât de minunat, încât mulți oameni
s-au adunat ca să-l admire. Regele le spune că următoarea zi se va întoarce să-i plătească, dar
Gobborn îl anunță că mai are de terminat tavanul de la etaj. După plecarea regelui, o
menajeră le spune că regele dorește să-i ucidă de teamă că vor construi un castel tot atât de
frumos, dar pentru un alt rege.

Când regele se întoarce, Gobborn îi spune că nu a reușit să finalizeze tavanul, fiindcă

îi lipsește o unealtă pe care și-a lăsat-o acasă. Deși dorește să-l trimită pe Jack acasă după
unealtă, regele nu-i permite, ci îi spune că va merge însuși fiul lui să-i aducă obiectul necesar
pentru finalizarea lucrării. Prin fiul regelui, Gobborn trimite un mesaj soției lui Jack care-i
spune să-i dea îngrămădit și drept. Căutând unealta ,,îngrămădit și drept” care se afla destul
de sus peste un cufăr, soția lui Jack îl roagă pe fiul regelui să o ajute. De îndată ce el se
întinde peste cufăr, ea îl prinde de călcâie și îl aruncă în cufăr, închizându-l acolo. Așa că, fiul
regelui îi trimite o scrisoare tatălui său prin care îi spune regelui că el va fi eliberat doar
atunci când Gobborn și Jack se vor afla acasă în siguranță. Regele își dă seama că trebuie să
încheie târgul și să le dea drumul celor doi.

Ducându-și treaba la bun sfârșit, Jack va începe să construiască un castel pentru soția
lui cu mult mai frumos decât al regelui. Acolo ei au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Dintre funcțiile identificate putem menționa în primul rând lipsa –unuia dintre
membrii familiei îi lipsește ceva, dorește să aibă un lucru oarecare (Gobborn din dorința de a
câștiga bani îl trimite pe Jack, fiul lui să vândă o piele de oaie). După cum putem observa
eroului i se adresează o rugăminte sau o poruncă, el este trimis undeva sau lăsat să plece.
Prin această funcție se introduce eroul în basm. 34 Timp de trei zile eroul este supus unei
încercări inițiatice, aceea de a vinde pielea de oaie, însă, conform cerințelor tatălui său, el
trebuie să se întoarcă atât cu pielea, cât și cu prețul cerut pe ea înapoi. De două ori se întoarce
Jack acasă fără să fi rezolvat ceva și de fiecare dată tatăl său îl încurajează și-i spune să mai
încerce o dată. În cea de-a treia zi, întorcându-se spre casă trist de nereușita sa, la trecerea
unui pod, vede o fată (un nou personaj își face apariția, nu este o ființă supranaturală sau un
animal) care-i va deveni sprijinul și ajutorul lui Jack. Astfel, eroul se întoarce acasă cu pielea
și cu banii. O a doua rugăminte i se aduce eroului din partea tatălui: de această dată el trebuie
să o aducă pe fata întâlnită acasă, iar mai apoi să se căsătorească cu ea. Putem observa că în

34
V.I.Propp, Morfologia basmului, editura Univers, București, 1970, p. 44.

11
acest text, spre deosebire de altele, eroului i se aduc mai multe rugăminți, sub forma unor
teste pe care acesta trebuie să le treacă pentru a putea continua.

Eroul are de făcut față unei încercări mai grele, trebuie să-și ajute tatăl la construirea
unui palat minunat, fiind o încercare a răbdării, îndemînării și încrederii în forțele proprii.
La început se dovedește a fi slab, atunci când pornesc la drum pentru a pune piatra de
fundație și tatăl îl roagă să-i scurteze drumul, el nu știe cum poate să taie el o bucată din
drum, este cam prostuț, nu știe ce să facă, de aceea se întoarce înapoi acasă singur și
descurajat. Și de această dată ajutorul pe care el îl primește este de la soția lui deșteaptă care-l
îndrumă ce să facă. Înaintea ca lucrarea să fie finalizată, răufăcătorul (în acest caz regele
gândindu-se că cei doi vor putea construi un alt palat mult mai frumos ) încearcă să-l ducă la
pieire pe erou și pe tatăl acestuia. Aflând de planurile regelui, tatăl eroului împreună cu soția
lui Jack punându-se ele la dispoziția eroului vor unelti un plan care va duce la salvarea
tuturor. Drept urmare, fiul regelui va ajunge captiv într-un cufăr din casa lui Jack și a soției
sale și nu va fi eliberat decât atunci când cei doi, Jack și tatăl său se vor afla acasă în afara
oricărui pericol.

Dar, după douăsprezece luni de muncă alături de tatăl său, eroul capătă o nouă
înfățișare, are loc transfigurarea acestuia direct prin acțiunea ajutorului. Eroul zidește un
palat minunat, Jack chiar va construi un palat cu mult mai strălucitor decât cel al regelui unde
va locui alături de isteața lui soție.

Și în acest basm apare simbolistica cifrei trei, astfel că de la începutul basmului

observăm că trei sunt zilele în care încearcă Jack să vândă pielea de oaie, fără să aibă reușită.
Totuși, cea de a treia zi va fi cea în care eroul reușește să facă afacerea și se întoarce acasă
victorios datorită ajutorului pe care îl primește de la fată.

Podul este un ,,simbol al legăturii între două spații sacrale sau între două lumi
contingente, dar valorificate în mod diferit. E un component al drumului simbolic şi, totodată,
un obstacol în calea drumețului. Din acest punct de vedere, podul din basme e izomorf
simbolului răscrucii”35. Deși ,,podurile, punțile şi vadurile sunt locuri preferate unde se
aciuiesc duhurile rele aşteptându-şi victimele”36, aici, podul este element esențial dat fiind că
este locul în care Jack o întâlnește pe fata care-i va deveni mai întâi ajutor, iar mai apoi soție
și sprijin în obstacolele pe care le are de înfruntat. Fata pe care o întâlnește Jack, poate fi

35
Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura ”Amarcord”, Timișoara, 1994, p. 146.
36
Ibidem.

12
asemănată Sfânta Duminică din mitologia românească care este personificarea zilei a șaptea,
fiind un personaj cu rol de ajutor și inițiator al eroului principal din basmele românești, cum
ar fi Harap Alb sau Povestea Porcului.

În ceea ce privește simbolismul oii, aceasta este ,,un simbol solar; aceeași semnificație
se atribuie și lânei albe (,,lâna de aur”) în Grecia antică oile albe erau consacrate lui Helios —
zeul soarelui, pe a cărui insulă (Sicilia) fiicele sale păzeau şapte turme de oi şi tot atâtea de
boi”37. Nevinovăția, blândețea și puritatea oii poate fi asemănată cu cea a fetei care ia lâna de
pe piele cu scopul de a-l ajuta pe Jack.

Piatra este un simbol al ,,solidității, tăriei, statorniciei și perenității” 38, fiind esențială
în construirea unei case, în acest caz al unui castel. Acesta este descris de către Evseev prin
trimitere la cărțile de istorie în care ,,fortărețele feudale din itinerariile turistice sau palatele
din basme sunt așezate, în general pe înălțimi sau într-o poiană din pădure. Este, ca orice
locuință, simbolul protecției”39. Ca ,,reședință seniorială este simbolul puterii, asociat
principiului masculin, succesiunii generației, permanenței și memoriei istoriei” 40. Și în acest
basm piatra, precum și castelul reprezintă puterea, dat fiind faptul că regele își dorește un
castel care să le întreacă pe toate în splendoare.

Casa, ,,fie ea templu, palat sau colibă, e întotdeauna imaginea intimității

odihnitoare”41. Desigur că ,,această interioritate este obiectiv dublată de exterioritatea zidului
și a gardului, întrucât casa e, printre altele, un ,,univers împotriva”, caracter prin care poate
suscita reverii diurne”42. De multe ori pe parcursul basmului apare menționată casa în care
locuiește Jack, observând de fiecare dată când întâmpină o problemă, acesta se întoarce acasă
de ca și cum acolo el și-ar găsi liniștea, pacea, sau, în unele situații rezolvarea problemelor.
Casa este într-adevăr o construcție, dar, pe de altă parte este și o locuință, un cămin.

Drumul pe care cei doi trebuie să-l parcurgă este esențial în devenirea, maturizarea lui
Jack. În viziunea lui Evseev ,,drumul este asociat cunoașterii, devenirii, inițierii, transformării
destinului”. În acest basm apare și problema direcției deplasării. Astfel că, ,,un drum înainte
are un sens pozitiv de evoluție, afirmație și creație”. Pe de altă parte, ,,un drum înapoi este

37
Idem, p.119.
38
Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura ”Amarcord”, Timișoara, 1994, p. 138.
39
Ivan Evseev, Op. cit., p.30.
40
Ibidem.
41
Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, Editura Univers, București, 1977, p. 303.
42
Ibidem.

13
involuție, renunțare, eșec, de unde și credința că dacă te întorci din drum nu-ți va merge
bine”43. În cazul de față însă, deși Jack se întoarce din drum, acesta nu va renunța în totalitate,
fiindcă este încurajat de soția lui să-și continue călătoria, spunându-i prin ce mijloc poate să-i
scurteze drumul tatălui său.

Conștient de faptul că drumul este lung, Gobborn îl roagă pe fiul său să facă cumva și
să-l scurteze. Această scurtare a drumului este simbolică, fiindcă poate sugera comprimarea,
trecerea timpului într-un mod rapid. Drumul ,,uneşte simbolismul liniei, legăturii, accesului
cu cel al mişcării în timp, cu toate întâmplările previzibile sau imprevizibile ale unei
călătorii”44.

Prin toate acțiunile pe care Jack le întreprinde, dar mai ales prin drumul pe care
trebuie să-l parcurgă alături de tatăl său în construirea minunatului palat al regelui parcurge
un traseu inițiatic, astfel el va trece din stadiul de novice, tânăr naiv, credul într-un un om
matur capabil de a-și construi singur pentru el și familia sa un palat mult mai frumos decât cel
al regelui.

În ceea ce privește figurile limbajului încă din titlu notăm prezența metaforei, astfel că
lui Gobborn i se spune înțeleptul datorii înțelepciunii de care dă dovadă acesta pe tot
parcursul basmului. De asemenea, putem vorbi despre o sinecdocă a părții în pielea de oaie
sau chiar lâna pe care o va desprinde fata de pe piele( care reprezintă o parte din întregimea
oii). La cererea tatălui de a-i scurta traseul pe care îl au de parcurs, Jack, mai prostuț, vede că
drumul care li se arată este unul lung, nu știe cum ar putea să taie o bucată astfel încât să-l
scurteze; această bucată ar putea reprezenta și ea o parte dintr-un întreg (drumul lung pe care
cei doi trebuie să-l parcurgă). Unealta precum și mesajul pe care Gobborn îl trimite soției lui
Jack prin intermediul fiului de împărat ,,Dă-i îngrămădit și drept” este folosit cu sens figurat,
metaforic, conținând un substrat pe care soția lui Jack trebuie să-l deducă, acela de a-l reține
pe fiul de împărat. Doar așa cei doi vor putea fi salvați din mâinile regelui răuvoitor.

Spre deosebire de basmul popular românesc, limbajul prezent în acest basm este unul
elevat, cuvintele folosite sunt total diferite de cele întâlnite în basmul lui Ispirescu. Încă din
incipit ne putem da seama de finețea cuvintelor utilizate ,,a fost odată un om care se
numea”, ,,mi-a dat”, ,,adu-mi-o”, ,,i-a mulțumit”, ,,a spus”, ,,a venit”, verbele sunt utilizate la
imperfect și perfect compus, nici într-un caz perfectul simplu specific basmelor populare.

43
Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura ”Amarcord”, Timișoara, 1994, p. 54.
44
Ibidem.

14
 Ultimul text supus interpretării este Frumoasa adormită (Dornroschen) de Frații
Grimm este un basm clasic despre o frumoasă prințesă, o pădure și un chipeș prinț. Varianta
culeasă de Frații Grimm este versiunea transmisă oral a poveștii literare publicată de Charles
Perrault în Histoire ou contes du temps passe din 1697. La rândul ei, aceasta a fost inspirată
de o poveste scrisă de poetul italian Giambattista Basile intitulată Sole, Luna e Talia,
publicată postum în 1634, la rândul ei inspirată de alte povești din folclor.

În desfășurarea acțiunii am reușit să identificăm următoarele personaje, și anume

Eroul (prințul) Tatăl (fetei de împărat), Fata de împărat, Răufăcătorul ( ursitoarea cea rea).
Basmul debutează cu o situație inițială -,,demult într-o țară îndepărtată trăiau un împărat și o
împărăteasă”. Cei doi sunt supărați fiindcă nu aveau un copil -,,unuia dintre membrii familiei
îi lipsește ceva, dorește să aibă un lucru oarecare”. Un nou personaj își face apariția o
broască care în timp ce împărăteasa se scălda în lac și se gândea la copilul dorit îi spune să se
înveselească, fiindcă dorința ei cea mai arzătoare i se va îndeplini. În curând ea va avea o
fetiță.

Nu trece niciun an și împărăteasa, după cum i-a prezis broasca va da naștere unei
fetițe. Împăratul, de fericire, nu-și mai găsea liniștea și se decide să dea o petrecere în cinstea
nou-născutei unde vor fi invitați cei apropiați: prieteni, rude, cunoștințe. Nu le-a uitat nici pe
ursitoare având în vedere că în ținutul acela se aflau treisprezece ursitoare. Împăratul
întâmpină o dificultate, aceea de a nu avea suficiente farfurii de aur care erau preferatele
ursitoarelor. Așa că, el se decide să anuleze invitația uneia din cele treisprezece ursitoare.

Petrecerea a fost una grandioasă, iar înainte de plecare ursitoarele i-au lăsat fetiței
daruri care mai de preț: una i-a dăruit virtutea, alta, frumusețea, o alta, bogăția. Înainte de a-i
oferi darul micuței ce-a de-a douăsprezecea, ursitoarea neinvitată își face apariția furioasă și-
o blestemă pe nevinovata copilă ca la vârsta de cinsprezece ani să se înțepe cu un fus și să
moară.

În acest moment are loc apariția răufăcătorului, adică a ursitoarei rele care o
blestemă pe copilă. Ea apare pe neașteptate, venind brusc, din afară. Și iese în același
mod ,,și zicând acestea se năpusti pe ușă afară la fel de năvalnic cum intrase”. Răufăcătorul
apare de două ori în desfășurarea acțiunii, mai întâi sub forma ursitoarei cele rele care o
blestemă pe copilă, iar mai apoi apare deghizată sub forma unei bunici care toarce într-o
cameră din turnul castelului. Cea de-a douăsprezecea ursitoare care nu-i dăruise nimic fetei,

15
deși nu are puterea de a ridica blestemul, îl înlesnește zicând că ,,fata nu va muri, ci doar va
cădea într-un somn lung de o sută de ani”.

Împăratul ordonase ca toate fusele din împărăție să fie distruse. Totuși, în ziua când
fata împlinea cinsprezece ani, cum părinții erau plecați cu treburi, ea decide să se plimbe prin
palat. După ce a verificat pe îndelete aproape toate camerele a ajuns într-o parte nevizitată a
palatului într-un turn vechi. Fata urcă degrabă scările și ce să vadă, o ușă veche ,,a cărei cheie
ruginise parcă de mult în broască”. A învârtit cheia, ușa s-a deschis iar înăuntru a dat peste o
bătrânică care torcea.

Cea de-a doua apariție a răufăcătorului, care face un rău sau aduce o pagubă unuia
din membrii familiei, aduce cu sine prejudicierea. Bătrânica cu ajutorului fusului care are rol
de obiect magic vrăjit face ca blestemul să se împlinească, astfel că de îndată ce fata atinge
fusul cade într-un somn adânc. Alături de fată ,,curtenii au adormit care pe unde, caii au
adormit în grajduri, porumbeii au adormit cu capul sub aripi, muștele de pe pereți, focul în
vatră. Era o liniște totală căci ... până și vântul se oprise din scuturatul frunzelor”. De
asemenea ,,în jurul palatului au început să crească tufișuri dese și mărăcini”. De-a lungul
timpului, tufișurile s-au înălțat din ce în ce mai sus, acoperind în întregime palatul că nici
steaua din vârf nu se mai zărea.

În acest fel frumoasa domniță devine o legendă menită să stârnească curajul prinților
de a pătrunde prin mărăciniș în palat și de a o salva. Mulți și-au încercat norocul, însă
niciunul nu a scăpat cu viață din tufișurile dese de mărăcini ai căror țepi le intrau adânc în
carne, țintuindu-i și astfel găsindu-și sfârșitul într-un mod tragic. După o lungă perioadă de
timp, își făcu apariția un prinț și, care, auzind de la un bătrân legenda despre frumoasa
domniță adormită cu toți curtenii într-un palat care se afla înconjurat de spini și tufișuri dese
de mărăcini, decide să-și încerce și el norocul. Intervine a IX-a funcție - Nenorocirea sau
lipsa sînt comunicate, eroului i se adresează o rugăminte sau o poruncă, el este trimis
undeva sau lăsat să plece. Această funcție introduce eroul în basm. Tânărul afirmă că lui nu-i
este frică de moarte fiind sigur de reușita sa ,,Și, oricum sunt sigur că voi trece prin tufișurile
acelea cu spini ucigători”.

Eroului i se deschide calea, astfel că el, spre deosebire de alții dinaintea lui, reușește
să treacă printre mărăcini neatins, ba mai mult ,,cum se apropia tânărul de tufișuri, spinii se
transformau în flori frumoase, se ridicau de bunăvoie ca și cum atunci ar fi crescut, dându-i
voie să treacă, iar apoi închizându-se la loc”. Ajuns la palat vede câinii, caii și porumbeii care

16
dormeau. Străbate printre ei, apoi intră în palat unde găsește o mulțime de curteni adormiți.
Ajunge în camera în care se afla frumoasa adormită, puternic impresionat de frumusețea ei o
sărută și fata se trezește din somn. Eroul se căsătorește cu fata de împărat și trăiesc fericiți
până la sfârșitul zilelor.

Tema eroului luptător o regăsim, în sfârșit, în basmele populare sub forma eufemizată
a lui Făt Frumos, care îndepărtează și anihilează farmecele, eliberează, descoperă și trezește.
Frumoasa adormită ilustrează această temă ,,veche cît argonauții”45.

Apare simbolistica numărului treisprezece, acesta fiind și numărul ursitoarelor din

ținut. Numărul treisprezece este considerat număr de rău augur încă din antichitate. Această
credință exista la greci şi la romani, iar vechii perşi nici nu-1 pronunțau pe treisprezece,
preferând să zică „12 mai mult cu unul. Se presupune că această conotație negativă se
datorează descompunerii lui 13 în '12 + 1 sau 10 + 3, de unde rezultă că este un număr
marginal, obținut printr-un adaos la o totalitate echilibrată şi, ca atare, 13 semnifică
dezordinea, răzvrătirea, moartea”46. Exact același simbolism îl are numrul și în basmul nostru,
dat fiind că cea de-a treisprezecea ursitoare nefiind invitată la botezul micuței fete de împărat
se răzvrătește, aducând cu ea moartea. De asemenea, în credințele românești este un număr
nefast și se mai numește ,,duzina dracului”47.

Broasca, apare în basm pentru a-i da vestea bună împărătesei, aceea de a da naștere
unei fetițe. Simbolismul acesteia este unul reprezentativ fiind ,,asociată cu luna, cu apele
cereşti (ploaia) şi femeia”48. La multe popoare (Egipt, China, Vietnam) este divinizată, fiind
considerată stăpâna ploilor și a fertilității” 49. Drept urmare, ea este cea care o ajută pe
împărăteasă să aibă un copil. Mai mult, în cultura preariană a Europei era una din imaginile
Zeiței regenerării şi simbol al uterului matern” 50. Deși în modernitate, broasca a început să
semnifice urâțenia, ea are un simbolism benefic. Având funcție de mediator între apă și
pământ ,,participă la opera cosmogonică”51. Este un animal „binecuvântat de Dumnezeu", de
aceea corpul ei nu putrezeşte; se crede că apără de friguri, orcăitul ei prevesteşte ploaia, iar
prezența ei în fântână curăță apa52.

45
Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, Editura Univers, București, 1977, p. 201.
46
Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura ”Amarcord”, Timișoara, 1994, p.188.
47
Ibidem.
48
Ivan Evseev, Lucr. Cit., p. 24.
49
Ibidem.
50
Ivan Evseev, lucr. cit., p. 24.
51
Ibidem.
52
Ibidem.

17
 Scara este ,,un simbol al ascensiunii sau coborârii, o imagine mitologică a legăturii
dintre cer şi pământ, dintre lumea de aici şi cea de jos” 53. ,,Din punctul de vedere al
simbolismului psihologic, moral şi religios, «treptele sau scara reprezintă, în toate tradițiile,
drumul către o realitate absolută . . . concentrată într-o zonă sacră, într-un centru, care poate fi
formulată prin „templu", „munte cosmic", „axă a Universului", „pomul vieții" etc»”54. În
basmul nostru fata de împărat urcă scările, fiind curioasă de ce se află în turn. Poate, de
asemena, simboliza și destinul ei, drumul ce-l are de făcut, ca și cum o forță mai puternică
decât ea o cheamă să urce scările, să zărească ușa veche pe care o va deschide și unde-și va
găsi somnul adânc.

De îndată ce intră în acea mică cămăruță, fata este profund impresionată de acțiunea
pe care o întreprinde bătrânica, aceea a torsului, în special de obiectul care se învârte așa de
rapid. Fusul ,,se integrează simbolismului torsului, cu valențele sale cosmice şi erotice” 55. În
cugetarea filosofilor antici (Platon), simbolizează necesitatea care domneşte în inima
universului. Fusul se învârte într-o mişcare uniformă şi antrenează întregul mecanism al
lumii”56. În popor, ,,fusul se folosea în vrăjile de dragoste şi acte magice de fertilitate sau de
apărare împotriva forțelor malefice. El a dat în stăpânirea divinităților destinului: Lachesis
(trecutul), Clotho (prezentul) şi Atropos (viitorul)”.

În ceea ce privește ușa pe care o va deschide cu cheia ruginită, ,,simbolismul cheii se

află, mai întâi, în legătură cu dubla funcțiune a acestui obiect: a închide şi deschide
intrările”57. Ea ,,semnifică misterul, dar şi cunoaşterea acestui mister, accederea la secrete,
confidență, inițiere. E, în acelaşi timp, simbolul puterii unor ființe divine (cheia Sf. Petru) sau
lumeşti (oferirea cheii oraşului unui învingător sau cetățean de onoare.)”58. În psihanaliza lui
Preud, ,,cheia e un simbol phalic, supoziție susținută şi de unele argumente de ordin
etnologic, întrucât la o serie de popoare (la japonezi) e simbolul abundenței şi prosperității,
iar cheia şi lacătul reprezintă complementaritatea principiilor masculin şi feminin”59.

Somnul este ,,asociat în culturile arhaice morții temporare sau unei călătorii în lumea
de dincolo”60. ,,În basmele româneşti, eroul reînviat întotdeauna rosteşte: „Of, că greu somn
53
Ivan Evseev, lucr. cit., p. 164.
54
Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura ”Amarcord”, Timișoara, 1994, p. 164.
Apud Mircea Eliade, Insula, p.22.
55
Idem, p.66.
56
Ibidem.
57
Ibidem.
58
Ibidem.
59
Ibidem.
60
Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura ”Amarcord”, Timișoara, 1994, p. 170.

18
am mai dormit!" în mitologia greacă, Somnul (Hypnos) este frate geamăn cu Thanatos
(Moartea). Proba somnului, mai bine zis proba veghei, este una din încercările eroului din
mit, basm sau legendă; face parte din riturile de inițiere” 61. Se poate vorbi despre acest somn
și ca de o călătorie în lumea de dincolo, dat fiind că în tradițiile populare, de multe ori, la
înmormântarea unei persoane, se spune că cel plecat nu este mort, ci doarme. În cele mai
multe cazuri la citirea rugăciunilor sau în predicile pe care le rostesc preoții se adresează
defunctului cu apelativul ,,adormitul întru Domnul”. Această călătorie, acest somn este
sugerat prin epitetul metaforic ,,adânc”, ceea ce sugerează o coborîre în cele mai profunde
locuri ale ființei umane.

În ceea ce privește substantivul în vocativ, apelativul ,,bătrânico” cu care fata i se

adresează sugerează contrastul dintre cele două personaje, bunătatea fetei pe de-o parte și
răutatea ursitoarei care își dorește ca fata să se înțepe și să cadă într-un somn adânc (antiteza).

Odată cu fata, toate animalele, curtenii, părinții fetei cad într-un somn adânc. Are loc
personificarea elementelor sau a obiectelor care adorm odată cu frumoasa domniță ,,focul în
vatră”, ,,adormise până și carnea pusă la grătar”; ,,parcă și vântul se oprise din scuturatul
frunzelor” ca și cum toată natura conlucrează spre a o proteja pe frumoasă și a-i face somnul
să fie cât mai dulce.

Oralitatea stilului este susținută prin intermediul cuvintelor și expresiilor populare

precum: ,,se îndurase”, ,,să le hărăzească”, ,,se
împlini”, ,,fu”, ,,venise”, ,,spuse”, ,,încremeniseră”, ,,înzestraseră”, ,,încercă”sunt mijloace și
procedee artistice specifice basmului.

În loc de concluzii ...

Simbolurile, miturile, precum și figurile limbajului se întrepătrund, conlucrează

oferind posilitatea interpretării textelor din punct de vedere sistematic și funcțional. Prin
intermediul acestora ne putem chestiona în privința semnificațiilor ce se află ascunse în
credințele populare, în istoria neamului, mai mult, chiar în universul creației.

61
Ibidem.

19
 Dintre cele trei basme analizate, doar două, și anume Aleodor împărat și Frumoasa
adormită se asemănă din mai multe puncte de vedere. În primul rând notăm prezența oralității
atât de bine evidențiată în ambele basme cu ajutorul cuvintelor și expresiilor populare, semn
că într-adevăr au fost povestite și repovestite.

Tot în cele două basme menționate anterior, sub o formă sau alta, apare ilustrat
motivul împăratului fără urmași. Urma aceasta pe care trebuie să o lași în urmă stă la baza
existenței umane, fără de ea nu am putea crește în număr. Fără urmași, lumea ar fi una pustie
sau nu ar exista deloc. Oricum, fiecare basm își găsește rezolvarea; după cum am putut vedea,
împăratul din Aleodor împărat, deși la o vârstă înaintată, va avea un fecior frumos ca nimeni
altul; iar împărăteasa din Frumoasa adormită va fi și ea binecuvântată cu o fetiță frumoasă
spre mai mare bucuria părinților.

Personajele principale din basme au de parcurs fie un traseu inițiatic (după cum am
putut observa în Gobborn Înțeleptul), fie este eroul căutător (Aleodor împărat), fie cade într-
un somn profund așteptându-și alesul (Frumoasa adormită). Funcțiile personajelor sunt și ele
prezente având rolul de a ilustra firul epic al narațiunii prin surprinderea și identificarea
personajelor în momentele cheie desfășurării acțiunii.

Bibliografie

1. Călinescu, George, Estetica basmului, Editura pentru literatură, București, 1965.

2. Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Polirom,
București, 2009.
20
3. Cuceu, Ion Fenomenul povestitului, Editura Fundației Pentru Studii Europene, Cluj,
1999.
4. Durand, Gilbert, Structuri antropologice ale imaginarului, Editura Univers
Enciclopedic, București, 1992.
5. Evseev, Ivan, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura ”Amarcord”,
Timișoara, 1994.
6. Fontanier, Pierre, Figurile limbajului, Editura Univers, București, 1977.
7. Kernbach, Victor, Dicționar de mitologie generală, Editura Albastros, București,
1995.

8. Ispirescu, Petre, Cele mai frumoase basme, Editura Nicol, București, 2007.
9. Propp,V., I., Morfologia basmului, Editura Univers, București, 1970.
10. Suiogan, Delia, Curs Fenomenul povestitutului. Structuri și semnificații, Baia Mare,
2018.
11. Suiogan, Delia, Curs Fenomenul povestitului, Baia Mare, 2018.
12. Zaciu, Mircea, Dicționarul scriitorilor români, Editura Fundației Culturale România,
București, 1998.

21