Sunteți pe pagina 1din 1

Centru de zi pentru vârstnici

Parohia Copalnic Manaştur este o parohie relativ mică cu posibilitaţi


materiale reduse, dar construirea unui Centru de zi pentru varstnici este
necesară deoarece sunt şi vor fi mulţi beneficiari. Cu această ocazie salvăm
şi un imbil care se află într-o stare avansată de degradare.
Nu am reusit sa adunăm cei 10.000 de euro deoarece costurile cu
firma de proiectare au fost de aproximativ 3.000 de euro. Anul trecut am
avut si niste cheltuieli neprevazute din cauza furtunii din 17 septembrie
2017 cand acoperişul casei parohiale a fost doborât la pamânt. Cu toate
acestea am reuşit să adunăm până în prezent suma de 1.000 de euro.
Finanţarea pentru funcţionarea Centrului:
– fonduri proprii;
– tragerea celor 2% din impozit;
– valorificarea obiectelor confecţionate de batranii din centru;
– se vor organiza evenimente pentru strângerea de fonduri;
o taxă pentru tinerii care vor folosi sala de fitness;
Funcţionarea activităţilor din Centru se va face pe baza de
voluntariat.
Avem persoane bine pregatite din parohie:
– atragerea de sponsori;
– medici;
– asistenţi medicali;
– jurişti;
– profesori;
– ingineri;
– educatori.

S-ar putea să vă placă și