Polarizarea luminii

O undă (sau rază, fasciculă) de lumină naturală, venită de la Soare, nu este polarizată.

Vibrațiile au loc pe toate direcțiile perpendiculare pe direcția deplasării razei, și anume la
fel de intens, fără a favoriza vreuna din ele. Privită exact central de-a lungul direcției (axei)
propagării, vibrațiile sunt distribuite uniform în jurul axei, și ca înclinare, și ca intensitate,
astfel că punctele de maxim formează în jurul axei un cerc, mai exact un cilindru cu
secțiunea un cerc („înfășurătoare”), cu diametrul determinat de amplitudinea vibrațiilor
(deci infim, dar nu zero).
Lumina este polarizată atunci când vibrațiile de pe o anumită direcție (perpendiculară pe
direcția propagării) sunt mai intense decât cele de pe celealte direcții. Lumina polarizată se
întâlnește rar în natură, dar poate fi creată cu aparate speciale. La lumina polarizată este
vorba de un cilindru al vibrațiilor cu secțiunea eliptică, deci de o elipsă, mai mult sau mai
puțin alungită (turtită). Dacă turtirea este maximă atunci cilindrul se transformă într-un
singur plan de vibrație, care trece prin axa deplasării undei. Polarizarea se numește atunci
„totală” (altfel e doar „parțială”).
(În această discuție nu se atinge o altă caracteristică posibilă a razelor/undelor
electromagnetice, și anume coerența. Dacă fascicola de lumină e compusă din mai multe
culori (lungimi de undă), atunci în cursul propagării undele se încalcă inevitabil unele pe
altele. Dacă însă e compusă dintr-o singură lungime de undă, undele individuale pot fi
 ori cu faze diferite, decalate între ele; această lumină este monocromă dar
incoerentă;
 ori în tact sincron, cu aceeași fază, toate atingând maximele lor simultan, iar
minimele tot simultan - acesta este numită „lumină coerentă”.)

Lumina este emisă de diferite surse cum ar fi Soarele sau becurile. Procesul de emisie al
undelor electromagnetice este rezultatul dezexcitării atomilor care se află în stări cu
energie mare, instabile, care revin în stări cu energie mică numite şi stări fundamentale.
Atomii se comportă ca nişte oscilatori microscopici care emit lumină. Procesul de emisie
este unul aleator, o sursă de lumină fiind compusă din foarte mulţi asemenea oscilatori.
Prin urmare direcţia după care oscilează câmpul electric şi respectiv câmpul magnetic este
una aleatoare. Acest tip de lumină se numeşte naturală sau nepolarizată. Senzaţia de
lumină este produsă în ochi de către componenta câmp electric a undei electromagnetice.
Din acest motiv câmpul electric se mai numeşte şi vector luminos. Ne vom referi în
continuare simplicat la unda electromagnetică reprezentând doar oscilaţiile câmpului
electric.
 
Dacă printr-un procedeu oarecare se selectează din totalitatea planurilor în care oscilează
câmpul electric un singur plan atunci lumină care se obţine se numeşte liniar polarizată sau
total polarizată. Dacă se selectează un număr mic de direcţii de oscilaţie lumina se numeşte
parţial polarizată.
Există mai multe metode de a obţine lumină polarizată:
1. Folosind polaroizi, materiale speciale care lasă să treacă doar componenta
luminoasă paralelă cu o anumită axă a polaroidului

2. Prin reflexie.
 3. Prin birefringenţă. Există anumite cristale minerale cum ar fi spatul de Islanda
(carbonatul de calciu cristalizat) care au proprietatea de a separa în două o rază de
lumină incidentă(refracţie), cele două raze rezultate prin dublă refracţie sunt
polarizate în plane perpendiculare.

 
 

Polaroid: 1 Placă polarizoare confecționată dintr-un material special, folosită

pentru construcția farurilor și a parbrizelor de automobile. 2  Procedeu fotografic
care permite obținerea unor imagini pozitive într-un interval de timp scurt. 3 Aparat
fotografic cu care se obține automat fotografia, imediat după expunere, cu materiale
fotosensibile speciale. 4  Fotografie obținută cu polaroidul.