CADRUL FIZICO-GEOGRAFIC

Structura geologica
Comuna Dâmbovicioara, aflată la graniţa cu Brasovul, este – pentru cine caută peisaje
pitoresti – locul ideal pentru petrecerea unei vacante rustice mai ales că zona este una
impresionantă. Localitatea a fost atestată documentar pentru prima dată în 1579, în
timpul domnitorului muntean Mihnea Turcitul. Hrisovul emis de cancelaria domnească
menţionează localitatea în calitate de sat aparţinând comunei Rucăr si consemnează o
judecată mai veche, din timpul domniei lui Mircea Ciobanu (1545-1558), împotriva lui
„Drăghici din Dâmbovicioara” care ocupase terenuri în mai multe sate. în 1928
localitatea devine comună, prin desprinderea de Rucăr. Drumul Judeţean 730 Podul
Dâmboviţei- Dâmbovicioara – Ciocanu – până la limita cu judeţul Brasov a fost
modernizat, motiv pentru care turistii pot ajunge mai usor pe Cheile Dâmbovicioarei. Pe
lângă renumitele chei, în zonă se găsesc în jur de 50 de pesteri, cea mai importantă fiind
Dambovicioara, aflată la doar un un kilometru de satul cu acelasi nume, unică prin
formele sculptate în calcar de pârâul care traversează relieful. Comuna este compusă din
satele Dâmbovicioara, Podul Dâmbovitei si Ciocanu. Dintre acestea, ultimele două sunt
adevărate destinaţii turistice. Podu Dâmboviţei este unul dintre satele comunei
Dâmbovicioara, consemnat încă din secolele XVI-XVII. Asezare tipic argeseană
încorsetată în depresiunea intramontană cu acelasi nume este poarta principală prin care
se face intrarea în Munţii lezer-Păpusa prin Valea Dâmbovitei, Muntii Piatra Craiului
prin Valea Dâmbovicioarei precum si în Munţii Bucegi si Munţii Leota prin Valea Cheii.
Numele satului este legat de existenţa unui străvechi pod de lemn peste apa Dâmboviţei
care înlesnea circulaţia pe drumul dintre Câmpulung si Brasov, pod folosit intens de către
negustori. Fost sat de oieri ce- si urcă primăvara turmele în munte si le mai coboară
toamna când se face „răvăsitul oilor”, Podu Dâmboviţei păstrează tradiţii nealterate de
câteva milenii. Cântece de oierit, doine, hore pot fi culese aproape de la fiecare bătrân al
satului, în zeci de variante. La fel, portul popular are aici sute de taine şi simboluri pe
care tot cei bătrâni stiu a le descifra si interpreta. Risipit, sub formă de evantai, de-o parte
si de alta a Dâmboviţei, în miez de iarnă, adormit în zăpadă, satului îi dă viaţă doar
fumul iesit pe coşurile caselor. La 5 km de Rucăr, pe traseul Rucăr-Bran, Podu 43
Dâmboviţei e asezat ca într-o găleată. Aflat la poalele munţilor Piatra Craiului, străjuit de
înălţimile verticale ale stâncilor Cheilor Dâmbovicioarei, de- a stânga, si înconjurat, ca
un brâu strâns, de dealuri ceva mai domoale pe flancuri, satul la o prima privire, ar părea
de-a dreptul sufocat. însă tocmai aici Dâmboviţa, cu mult înainte de a se pune prima
piatră de temelie a asezării, si-a creat un „spaţiu de respiratie”. Şi asa cum largă a fost
„respiraţia” Dâmboviţei, la fel de largi la suflet sunt locuitorii aşezării. Veseli, primitori,
n-ar precupeţi nici un efort pentru a vă face să vă simţiţi cât mai bine, oaspeţi fiindu-le.
Căci de le treceti pragul, veţi simţi, ca-n copilărie, cum suflete calde si mâini
îndemânatice (de gastronomi verificaţi) vă vor ocroti si vă vor bucura zilele de vacantă
petrecute aici. Un alt sat este Ciocanu, una din primele trei localităţi din ţară în ceea ce
priveşte înălţimea la care sunt situate asezările umane si anume aproximativ 1200 metri
altitudine. Extrem de spectaculos este faptul că din anumite locuri ale satului Ciocanu se
poate admira în toată splendoarea sa atât Masivul Bucegi cât şi Masivul Piatra Craiului.
Ai parte de o panoramă cu o combinaţie de culori extraordinară. Iarba este de un verde
intens, iar cenusiul muntilor se pierde sub albul zăpezii. Ceea ce a păstrat intact acest loc
e faptul că satul Ciocanu nu a fost atins de marea colectivizare adusă de regimul
comunist. Astfel că după 1990 locuitorii satului Ciocanu, erau printre cei puţini din
România, cu terenurile si proprietăţile rămase intacte si pe vremea comunistilor, asa cum
le-au mostenit ei, de dinaintea celui de al doilea Război Mondial. Se pare că originile
Satului Ciocanu se află cumva înainte de anul 1900.