Mă numesc Alexandru Ioan Cuza și am fost primul domnitor al Principatelor

Unite. M-am născut pe 20 martie 1820, la Bârlad. Parinții mei au fost postelnicul (titlu
onorific dat unui boier de țară, cu atribuții administrative) Ioan Cuza si Sultana
Cozadini. Mi-am facut studiile la Iași, am luat Bacalaureatul in litere la Paris, apoi am
urmat Facultatea de Drept si am studiat stiintele razboiului.
Intors in tara, m-am insurat cu Elena Rosetti in 1844. Prin intermediul ei am
reusit sa iau contact cu oameni din inalta societate romaneasca.
De-a lungul anilor am ocupat diverse functii in domeniul justitiei si al
administratiei: presedinte al Tribunalului districtului Corvului, director al Ministerului
de Interne al Moldovei, pârcălab al orasului Galați. Datorita lui Nicolae Vogoride, am
avansat pana la gradul de comandant al Oștirii Moldovei, in 1858.
In martie 1848, am luat parte la miscarea revolutionara din fața hotelului
Petersburg din Iași. Susțineam cu hotarare infaptuirea unui program de reforme, însă
Mihail Sturdza, domnul Moldovei, nu l-a acceptat si a ordonat ca fruntașii mișcării sa fie
arestați. Datorita lui Charles Cunningham, consulul englez din Galați, am reusit sa
evadez si m-am refugiat in Transilvania.
In 1857 mi-am dat demisia din functia de pârcălab de Galați, deoarece am realizat
ca listele electorale pentru alegerile in Divanul ad-hoc urmau sa fie măsluite pentru un
rezultat antiunionist. Astfel, s-au anulat alegerile falsificate de catre Marile Puteri si a
fost organizat un nou scrutin, in urma caruia noi, unionistii, am obtinut o victorie
categoricaȘ din 83 de deputati, doar 2 s-au declarat antiunionisti.
Pe 5 ianuarie 1859 am devenit domn al Moldovei, ales in unanimitate de catre
Adunarea Electiva. Pe 24 ianuarie am fost ales si in Tara Romaneasca. Prin aceasta dubla
alegere am avut sansa de a pune bazele statului national roman. Procesul de recunoastere
a unirii depline politice si administrative a Principatelor s-a realizat pe parcursul a trei
ani. In septembrie 1861, dupa Conferinta de la Istanbul la care au luat parte
reprezentantii Portii si ai Puterilor Garante, a fost emis actul intitulat Firmanul de
organizare administrativa a Moldovei si Valahiei, care prevedea unirea celor doua
Guverne si a Adunarilor Elective.
Cele doua Adunari Elective si-au incheiat activitatea la inceputul lui decembrie
1861. Pe 22 ianuarie 1862 se formeaza primul guvern unic, condus de Barbu Catargiu.
Pe 24, in cadrul deschiderii primului Parlament al Romaniei, Bucurestiul devine capitala
tarii.
Cand Barbu Catargiu mi-a propus promulgarea legii rurale, care prevedea
emanciparea taranilor fara sa fie improprietariti, refuzul meu categoric a dus la aparitia
unei intelegeri politice intre conservatori si liberalii radicali, care, mai apoi, au format
monstruoasa coalitie.
La 11 octombrie 1863 l-am numit in fruntea Consiliului de Ministri pe Mihail
Kogâlniceanu. S-au adoptat legi precum: legea secularizarii averilor mănăstiresti, prin
care averile manastirilor treceau in proprietatea statului, legea din 24 ianuarie 1864, prin
care apare Curtea de Conturi, cu rol in verificarea si controlul administrarii banilor
publici, legea din 2 aprilie 1864, care se ocupa cu organizarea comunelor urbane si
rurale.
La 2 mai 1864 am fost nevoit sa dizolv Adunarea Electiva, din cauza faptului ca
proiectul de lege rurala emis de Kogălniceanu a fost respins de Parlament, si am supus
aprobarii poporului “Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris din 1858”, un act cu
rol de constitutie, menit sa sporeasca puterile domnitorului. Prin acest document au fost
luate numeroase masuri, precum: infiintarea Senatului, prin care Parlamentul devine
bicameral, si a Consiliului de Stat, care elabora legile, adoptarea unei noi legi electorale
prin care se mentinea votul censitar, insa scadea censul, ceea ce a condus la o crestere a
numarului de alegatori.
Lovitura de stat din 2 mai a contribuit la adoptarea legii rurale, 15 august 1864,
prin care a avut loc emanciparea clăcașilor si împroprietărirea acestora prin răscumpărare
cu loturi aflate in folosinta in functie de numarul vitelor.
O alta reforma importanta si necesara a fost legea instructiunii, 5 decembrie
1864, care prevedea ca invatamantul romanesc sa devina unitar in intreaga tara. Astfel,
invatamantul era structurat in 3 forme: primar, de patru ani, gratuit si obligatoriu,
secundar, de 7 ani, si universitar, de 3 ani. S-au deschis Universitatile din Iasi si din
Bucuresti, multe scoli in Focsani, Craiova, Bacau, etc. si societati culturare, precum
Ateneul Roman, Societatea de stiinte naturale.
A fost adoptata legea organizarii armatei, prin care toti romanii intre 20 si 50 de
ani puteau fi antrenati.
In august 1865 a avut loc prima tentativa de inlaturare a mea. Domnia mea era
considerata autoritara, iar monstruoasa coalitie avea ca scop aducerea pe tron a unui
print strain. In noaptea dintre 10 si 11 februarie 1866, un grup de ofiteri si civili au
navalit in dormitorul meu, armati, si mi-a fost cerut sa abdic. Am semnat decretul
prezentat de complotisti la ora 5 dimineata.
Am ajuns sa iau calea exilului si mi-am petrecut restul vietii la Paris, Florenta si
Viena. Din cauza problemelor de sanatate am plecat la Heidelberg pentru tartament.
Aici mi-am gasit sfarsitul, pe 15 mai 1873, din cauza unei raceli.
 Am fost inmormantat in comuna Ruginoasa din judetul Iasi, dar in timpul celui
de-al doilea razboi mondial am fost mutat in biserica Trei Ierarhi din Iasi.