Curs – Omiletică – Pr.

Popovici Dănuț

C5 – Elemente semnificative în istoria predicii

I. Predica în Vechiul Testament

Se observă astăzi, în rândul predicatorilor, o tendință de a ignora valorificarea Vechiului Testament.

Totuși, Vechiul Testament, rămâne un izvor de bază în actul omiletic, pentru că este pin de modele vii,
râvnitori exemplari și propovăduitori neobosiți ai voii lui Dumnezeu.
Predicatorii de astăzi, pe lângă faptul că găsesc în Vechiul Testament, modele de predicatori
emblematici au și datoria să explice în cuvântările lor, această parte a Revelației cuprinsă în Vechiul
Testament.
Există pericolul ca enoriașii credincioși să fie curtați de lideri ai altor grupări religioase care le pot
explica, în mod eronat, elementele Revelației din Vechiul Testament.
Mântuitorul Iisus Hristos face deseori referire la învățăturile legii vechi, subliniind mereu că Vechiul
Testament se desăvârșește în Noul Testament. Mântuitorul Iisus Hristos nu a înlăturat bogăția tezaurului
Vechiului Testament, ci a clădit pe acea temelie, apreciind strădaniile omiletice ale predicatorilor Vechiului
Testament. Acesta îndemna mereu în predicile Sale: ”Cercetați Scripturile, pentru că în ele aveți viața
veșnică.” (Ioan 5,39). Acest îndemn se referă cu siguranță și la Scripturile Vechiului Testament.
Și în Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit oamenilor și le-a descoperit, chiar dacă nu în mod deplin,
Voia Sa. Predicatorii Vechiului Testament, uneori mai clar, alteori mai obscur, au transmis oamenilor și au
tâlcuit această voie a lui Dumnezeu.
Marii prooroci ai Vechiului Testament (Noe, Moise, Aaron) au fost și propovăduitori ai voii lui
Dumnezeu.
Cuvântul, așadar, a fost instrument al propovăduirii, foarte eficient și important și în Vechiul
Testament. De aceea, Isus Sirah a spus: ”Să nu lăudăm pe nimeni înainte de a vorbi cu el, căci cuvântul este
piatra de încercare a omului.”.
În Vechiul Testament, predicatorii cu vocație specială au fost Profeții. Aceștia erau învățătorii propriu
ziși ai poporului. Istoria Vechiului Testament consemnează chiar și existența unor școli speciale unde erau
instruiți tinerii, într-un regim de răbdare, sărăcie și lepădare de sine. Acești tineri învățăcei erau numiți fiii
proorocilor (4 Regi, 4,1; 4 Regi, 2, 15). Asemenea școli se găseau în Betel, Rama, Ierihon, Ghibeea, Ghilgal
și Muntele Efraim. Deși profeții erau oameni din popor, chemarea lor la misiune o făcea direct Dumnezeu.
Acest fapt le dădea o Autoritate Supremă în slujirea Cuvântului.
Predicatorii Vechiului Testament (Profeții) propovăduiau fără frică. Predica lor, de cele mai multe ori,
aducea căință în rândul ascultătorilor (vezi predica lui Iona în cetatea Ninive).
Predicile profeților erau adesea îndreptate chiar împotriva Regilor, biciuind asprul comportamentul
lor. Ex: Predica Sfântului Prooroc Ilie adresată Regelui Ahab, mustrările lui Natan adresate Regelui David.
Curs – Omiletică – Pr. Popovici Dănuț

Conținutul predicilor profeților era mai mult moral, cuvântările erau rostite cu impetuozitate și
patetism, elocvența lor fiind exemplară.
Profeții utilizau ca modele predicatoriale, în special sfaturile imperative dar și mustrările sau chiar
amenințările.
În Vechiul Testament, în cadrul cultului, predica era precedată de lectura unei pericope din lege, numită
Parasha. Cu timpul s-a mai adăugat și pericopă de-a profeților numită Havtareh.
Lecturile le puteau face oricare dintre membrii comunității însă, de regulă, erau organizatori și fiecăruia
îi venea la rândul la citirea din Sfânta Scriptură. Imediat după lecturile menționate, urma tâlcuirea acelor citate,
cum ar fi astăzi, Omilia exegetică.
Principala preocupare a predicatorului Vechiului Testament era aceea de a-i convinge pe credincioși
să rămână statornici în respectarea ei.
Tematica predicilor profetice se concentra asupra a două idei principale: Monoteismul și
Mesianismul.
Monoteismul pregătea omenirea pentru primirea lui Dumnezeu întrupat. Pentru a menține
monoteismul, profeții au apelat, pe de-o parte la rugă și îndemnuri persuasive, iar, pe de altă parte, au
întrebuințat amenințări, preziceri ale pedepselor și uneori chiar pedepse (Ieremia 9, 16; Osea 14,3)
Mesianismul este ”fierul roșu” al întregului Vechiului Testament. Profețiile mesianice constituie, de
fapt, miezul conținutului omiletic din Vechiul Testament. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, în drum spre
Emaus, arată că întreg Vechiul Testament face referire la Persoana Sa. Profeții vorbeau și despre pedepsirea
păcatului și a răutăților. Predica lor a avut și mișcătoare acțiuni sociale prin care ei prevăd o formă socială
superioară: ”Iisus, Domnul Păcii” (Isaia cap. 2, Isaia, cap. 9).
Râvna profeților pentru Pacea Socială și Monoteism trebuie să rămână un model și pentru predicatorul
de astăzi.
Vechiul Testament reprezintă atât un izvor prioritar pentru predica creștină dar și un model sub
aspectul tehnicii oratorice.

Principiile Omiletice

1. Hirotonia îl obliga pe cel consacrat să se dedice total Misiunii Predicii, punându-și în slujirea
propovăduirii toată energia și priceperea;
2. Propovăduirea să fie sprijinită neapărat de exemplul personal;
3. Propovăduirea să țină seama de viața exterioară, socială și materială a ascultătorilor;
4. Predica să intervină în apărarea celor oprimați, pentru a fi sprijiniți și material și moral cum făceau
pe timpuri profeții.
Curs – Omiletică – Pr. Popovici Dănuț

II. Predica Mântuitorului Iisus Hristos

Mântuitorul Iisus Hristos este singurul predicator desăvârșit. Doar despre El s-a spus ”Niciodată nu a
vorbit un om, așa cum vorbește Acest Om” (Ioan 7, 46).
Cei ce îl ascultau erau fascinați și ... de cuvântările Sale, acum reiese din întrebările spontane pe care și
le adresau unii altora: ”De unde știe El toate acestea?” (Marcu 6,2), ”De unde are El înțelepciunea aceasta
și puterile” (Matei 13, 54), ”Învățătorul vostru este unul: Hristos” (Matei 23,10).
Mântuitorul Iisus Hristos nu a fost elevul vreunei școli care să fi fost de notorietate în acea vreme. El nu
a studiat în nicio școală iudaică. El aduce o nouă învățătură dumnezeiască ce are în centru Iubirea: ”Poruncă
nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul.” (Ioan 13, 34). Predica Sa nu se încadrează în canoanele
obișnuite ale Omileticii.
Forma predicii a fost variată și adaptată puterii de receptare a auditoriului. Într-un fel a vorbit în fața
cărturarilor și în alt fel în fața bogaților și diferit către oamenii simpli.
Mereu, Mântuitorul Iisus Hristos s-a arătat ca un cunoscători desăvârșit al sufletului omenesc. ”El
cunoștea tot ceea era în om.” (Ioan 2, 24-25).
Celor păcătoși, Domnul le-a trezit simțul remușcării. Celor ce aveau să sufere pentru Evanghelie le-a
vorbit despre slava Împărăției lui Dumnezeu. Pe cei obidiți i-a mângâiat, pe cei bolnavi i-a vindecat, pe copii
i-a binecuvântat.
Adevărurile predicate erau prezentate într-o formă atrăgătoare care-i provoca pe ascultători la împlinirea
celor propovăduite.
Tema centrală a predicii Mântuitorului Iisus Hristos, a fost pocăința: ”Pocăiți-vă că s-a apropiat
Împărăția lui Dumnezeu” (Marcu 1,15; Matei 4,17). Acestea erau cuvintele program ale predicii Sale.
Scopul predicii Mântuitorului Iisus Hristos este mântuirea și desăvârșirea (Matei 5,48)
Mijlocul prin care se realizează mântuirea este, conform Ioan 13,34, iubirea semenilor. Fără iubire nu
există mântuire.
Parabolele au avut un rol important în predica Mântuitorului Iisus Hristos. Cele 33 de parabole transmit
în mod discret cele mai înalte adevăruri dogmatice care depășesc puterea obișnuită de înțelege.
Criticul literar Vasile Floresc spunea că: ”Mântuitorul Iisus Hristos a fost un vorbitor cu totul
superior, iar parabolele Sale impresionează și pe cel mai adânc adversar al creștinismului.”
Simeon Mehedinți spune că: ”Iisus Hristos a fost cel mai mare predicator al omenirii.” El întărea pe
toate cele învățate prin exemplul personal.