Sunteți pe pagina 1din 4

PROIECT DIDACTIC

CLASA: a VI- a A
DATA: 31 Octombrie 2018
PROF. Chiper Ionuț-Alin
ŞCOALA: ,,G. Bacovia”, Bacău
Unitatea de învăţare: Dumnezeu se face cunoscut omului
Subiectul lecţiei: Iisus Hristos, învățătorul lumii
TIPUL LECŢIEI: transmiterea și însușirea de noi cunoștințe
I. ÎNAINTE DE A ÎNCEPE LECŢIA
Motivaţia
Importanța lecţiei este reprezentată de cunoaşterea domnului Iisus Hristos,ca învățătorul lumii:
Eu sunt Lumina lumii. Ioan 8, 12
Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Ioan 14, 6
Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Ioan 13, 13
Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți avea odihnă sufletelor voastre. Matei 11, 29
Competenţe generale
 1. Utilizarea conceptelor specifice religiei proprii, în conexiune cu diferite manifestări ale credinței
 2. Manifestarea unui comportament moral, în viaţa personală şi în societate, în acord cu valorile
religioase
 3. Raportarea experienţelor din viaţa de zi cu zi la principiile religioase, cu respectarea identităţii şi
diversităţii religioase

Competenţe specifice
 Prezentarea unor modele spirituale, pe baza textelor biblice, religioase, literare studiate
 Descrierea unor aspecte caracteristice religiei proprii, utilizând concepte specific
 Selectarea de informații adecvate din surse şi cu mijloace variate, pe teme cu relevanță moral-
religioasă
 Identificarea mesajului moral-religios din texte sau suporturi expresive date (biblice, religioase,
literare, plastice, istorice)

a) Cognitive:
1. Definirea noţiunilor de ,,pildă”, ,,a propovădui” și înțelesul cuvântului „aproapele”
1
2. Comprehensiunea şi interpretarea textelor biblice;
3. Argumentatrea orală sau în scris a unor opinii despre Domnul Iisus fiul lui Dumnezeu, învățătorul
lumii;
b) Afective:
1. Practicării ascultarii și a iubirii față de Dumnezeu;
c) Psihomotorii:
1. Utilizarea corectă a mijloacelor de învăţământ propuse.
Valori şi atitudini
 Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu diversele mesaje receptate
 Formare unor reprezentări spirituale privind valorile creştine ale iubirii
 Abordrea flexibilă şi tolerantă a opiinilor şi a argumentelor celorlalţi
Condiţii prealabile
Programa de clasa a VI-a propune ca unitate de învăţare Dumnezeu se face cunoscut omului, în chip
deplin prin nașterea Fiului din Fecioara Maria.
Strategia didactică:
Metode şi procedee: lectura, expunerea, conversaţia, descrierea, explicatia, problematizarea.
Mijloace de învățare: manualul, textul biblic, caiet special, withe-bord, marker, caiete, videoproiector,
p.c.
Forme de organizare: frontală
Resurse:
 Bibliografice:
 Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1988.
 Cristian Alexa, Sorina Ciucă, Dragoș Ioniță, Mirela Șova, Manual de religie pentru clasa a VI-a,
Ed. Didactică și pedagogică S.A., București, 2018.
 Prof. Univ. Dr. Pr. Petre Semen, Tâlcuiri evanghelice, vol. I, EdituraTrinitas, Iaşi, 2008.
 Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Cuvinte la zile mari, Editura,Sibiu, 1989.
 Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Predici exegetice la Duminicile de peste an, EdituraTeofania, Sibiu,
2001.
 Prof. Mihaela Panoschi, Ghid de proictare didactică, Editura,,Sf. Mina”,Iaşi, 2003
 Pr. Prof. Univ. Dr. Şebu Sebastian; Opriş, Dorin; Opriş, Monica, Metodica predării religiei,
Editura „Reîntregirea", Alba lulia, 2000.
 Cucoş, Constantin, Psihopedagogie pentru examene de definitivare şi grade didactice, laşi, 1998.

2
 Spaţiale: sala de clasă.
 Temporale: 50 minute (ora de curs).

II. DESFĂŞURAREA LECŢIEI PROPRIU ZISE:


MOMENTUL ORGANIZATORIC
Se rostește rugăciunea.
PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ
Captarea atenţiei se face cu ajutorul unui filmuleț despre predica Domnului
Iisus de pe munte. Apoi se citește textul biblic de la Matei capitolul 5.
ANUNȚAREA TITLULUI LECȚIEI
Astăzi vom vorbi despre Domnul Iisus Hristos, învățătorul lumii: „…Iisus le-a vorbit mulțimilor
în pilde și fără pilde nu le grăia nimic, ca să se împlinească ce s-a spus prin prorocul care zice:
Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la întemeierea lumii.” Matei 13, 34-35

COMUNICAREA NOILOR INSUȘIRI se va face prin citirea lecției din manual de la pagina 24 și 25,
și se vor face precizările aferente. Se descoperă împreună cele trei slujir ale Domnului
El i-a îndemnat și pe alții să respecte Legea, din iubire față de Tatăl său, nu din teamă sau mândrie.
Le-a spus oamenilor: „Să nu socotiți că am venit să desființez Legea sau Profeții! Nu am venit să
desființez, ci să împlinesc.” (Matei 5,17). De asemenea, el a îndemnat omul la sfințire, nu doar în fapte, ci
și în cuvinte, gânduri și dorințe: „Ați auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!» Dacă cineva
comite o crimă, va fi condamnat la judecată. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi
condamnat la judecată”. (Matei 5,21-22) Prin predica sa și prin discuțiile cu fariseii asupra respectării
Legii, Iisus a scos în evidență faptul că mântuirea nu vine din respectarea strictă a normelor, ci este un
har, un dar al lui Dumnezeu; că Legea a fost făcută pentru om, și nu omul pentru Lege; că respectarea ei
trebuie să ducă la o purificare a inimii, nu la împietrirea ei. Mai mult decât atât, Hristos le-a spus
oamenilor că iubirea este virtutea fundamentală a ucenicului, este semnul lui distinctiv. „Vă dau o
poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții! Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții! Prin
aceasta vor recunoaște toți că sunteți apostolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții”. (Ioan 13,34-
35)
Petru FIXAREA CUNOȘTINȚELOR se vor descoperi mai multe informații de la știați că... cu
ajutorul manualului de la pagina 25.

3
Se poate citi din Sfânta Scriptura pilda Samarineanului milostiv, iar apoi prezenta un videoclip cu pilda
ca model de iubire creștină

ASOCIERE ȘI GENERALIZARE
Elevii au la dispoziţie 5 minute pentru rezolvarea exercițiului unu de la pag. 26 , prin completarea
spațiilor libere, alegând cuvintele corespunzătoare din paranteză, după model dat.
Se face sintetizarea informațiilor prezentate:
 Învățătorul lumii, Iisus Hristos, a ales doisprezece ucenici care au devenit apostoli.
 Mântuitorul a învățat mulțimea în mod direct, prin pilde și minuni.
 În centrul învățăturii Sale stă porunca iubirii față de aproapele, care este și o dovadă a iubirii lui
Dumnezeu.

III. DUPĂ LECŢIE, ACASĂ


EXTENSIA:
„Oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește se va asemăna bărbatului înțelept care a
clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au bătut în casa
aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.” Matei 7, 24
Studiu de caz: Sf. Evanghelist Ioan Apostolul iubirii
Elevii vor avea ca temă de motivat de ce Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan este numit apostolul
iubirii?

S-ar putea să vă placă și