Partea a doua

Preferinta pentru Imperiul

Roman, fata de Imparatia
Cerurilor
Introducere
O lume imperfecta, resemnindu-se
la ceva mai rau: lupta de clasa

Odata cu ultima dintre perechi (zugot) Hillel si Shammai - "Parintii

Lumii", cum, pe buna dreptate, ii numeste Talmudul (Vezi Anexa
1) -, eseul acesta coboara de pe tarimul sacru al Scripturii, care,
cu mijloacele desavirsirii unei carti sfinte, a lasat sa fie sesizabil
cum avanseaza omenescul in natura divina a Poruncilor
dumnezeiesti si urmarind pe mai departe evolutia acestei
emancipari, descinde, oarecum, in istorie, unde faptele care
ilustreaza insusirea sociala a Poruncilor nu mai au incarcatura
mistica prin sine, fiind consemnate sub prezumtia de realism si
avind conotatii economice si politice directe.
Politica inchide un ring propriu evaluarii si criticii gesturilor, un
perimetru al vehementei si al inclestarii militante care, mai inainte,
pe terenul Scripturii, nu s-ar fi cuvenit.
In spate este ceea ce Marx a numit "lupta de clasa" si ar fi
convenabil sa ramina cu aceasta eticheta, cazul ciocnirilor de la
inceputul primului mileniu in sinul evreimii pe subiectul Poruncilor
dumnezeiesti fiind paradigmatic pentru istoria occidentala in
politica si economie, adaugind un inteles neasteptat ideii de
democratie mostenite de la atenienii antici.
Imaginea asupra acestei transgresari a Cartii catre interfata
infruntarii convoaca ponderi: asa cum povestirile biblice isi gasesc
deseori corespondențe in istorie (care pot fi pretextul-sursa pentru
textul sacru), tot asa in istoriile post-biblice reverbereaza ecouri
sacre care isi pierd originea pe masura laicizarii babilonice (in
limba romana, sinonimul cuvintului "haos" este "babilonie").
Deocamdata, insa, citim ca babilonianul Hillel a trait 120 de ani.
Anul mortii - anul 10 e.n. - este unanim acceptat, dar anul nasterii
este controversat; este aceasta virsta una istorica, sau una
traditionala?
Aceasta intrebare rasare frecvent la capatul povestirilor care ii
relateaza viata, indicind procesarea literara ca solvent al
informatiei factuale - ele sint greu de separat.
Nebulozitatea asupra a ceea ce numim "realitate" creste daca
admitem opinia lui Walter Benjamin, - citat in "Year 1: a
philosophical recounting" (1) - care a vorbit despre comorile
culturale ale trecutului ca prada dusă mai departe în istorie de
către învingători.
Hillel este prezentat de istorici drept invingatorul.
Cine scrie "Hillel" cu ghilimele, se refera la Hillel fara ghilimele
(care ne apare mai imprecis decit primul).
I s-a spus Hillel cel Mare, Slava Babiloniana, Babilonianul, ca si
cind ar fi avut nevoie sa fie deosebit de urmasii sai cu numele de
Hillel, care s-au insiruit cincisprezece generatii de Nasi la
conducerea Sanhedrinului, pina prin secolul al V-lea, strajuind
Talmudul Ierusalimic pina la capatul constituirii sale.
I s-a spus Hillel cel Bătrân, inducind confuzia dintre el si nepotul
sau, Hillel Gamaliel cel Batrin - pot fi atit bunicul cit si nepotul "cel
Batrin"?!
Mai recent, cine a ignorat istoria i-a spus, chiar, "rabin", desi
enciclopediile precizeaza ca titulatura apare in Talmud ulterior
vietii lui Hillel - nepotul sau Hillel Gamaliel este primul care a fost
numit "rabban" (un derivat de la "rabin").
Dar, in textul care il mentioneaza simplu - "Hillel" - putem fi siguri
ca este vorba despre Hillel si ca, de fapt, Hillel, pe linga sa fie
numele unei persoane, mai este folosit si ca superlativ.
De fapt, Hillel pare sa fie o astfel de personalitate literara
construita convenabil pentru legitimarea organizarii social-
economice bazata pe credit, edificata in perioada tannaitica
(inceputul primului mileniu) si care a devenit ulterior permeabila la
ispita dobinzii.
Eventualitatea ca, intr-o masura (greu de estimat), Hillel ar fi un
personaj cu atribute traditionale, fara corespondenta istorica, nu
are relevanta fata de functiunea lui Hillel ca legenda, folosita in
calitate de indreptatire pentru sustragerea de sub unele Porunci
dumnezeiesti; functia lui este o realitate istorica, indiferent ca
Hillel ar fi intrucitva imaginar.
După cum se spune: "Cineva aflat în spatele capacului chivotului,
ar trebui să se vizualizeze ca și cum ar sta în fața capacului
chivotului …" (Berakhot 30a).
Este posibil ca, metaforic vorbind, traditia sa fi procesat tot asa ca
Platon, in dialoguri, harazind ideilor chipuri si caractere de
oameni, eventualitate in care poate ca va fi elaborat la fel in cazul
ideilor contrare celor hilleliene, sustinute de opozantii sai, mai intii
Shammai, apoi Iisus Cristos.
In cazul lui Iisus, componenta literara a personajului sau decurge
din selectia (sub inspiratie divina, dupa cum se spune) celor
patru relatari, (dintr-un mare numar de alte Evanghelii care au
devenit apocrife dupa canonizarea Noului Testament), intre care,
totusi, s-au pastrat discrepante.
Inspiratie divina nu este la fel cu dictarea: in cazul inspiratiei
divine, cuvintul reconstituie faptul, sub impuls sacru, in timp ce
scrierea sub dictarea lui Dumnezeu restaureaza insusi impulsul
sacru.
Tora este o literatura diferita de cea a Noului Testament; in cazul
acesteia pomenita dintai, ipoteza cuprinderii infinite si a
perfectiunii autorului, face sa aiba un rost ca inadvertentelor sa le
fie gasita o armonizare dumnezeiasca; este o literatura cu statut
de independenta fata de orice nepotrivire, fie ea intracorporala,
intercorporala sau fata de ceea ce numim "realitate", caci ea
serveste trairii mai inalte, iar nu vreunei corespondente cu
altceva.
In cazul Noului Testament, nepotrivirile intre Evanghelii
accentueaza participarea paminteana la interactiunea cu
divinitatea, fiind compatibile cu relatarile omenesti din intelegeri si
perspective diferite, relevate de cele patru forme canonizate ale
Bunei Vestiri, dar si de Epistolele Apostolului Pavel, despre care
se spune ca le-au precedat si desigur, le-a influentat.
Este o literatura care serveste indrumarii, invatarii (a ceea ce
altadata fusese, deja, invatat), corespunzatoare "epocii
Invatatorilor" (Tannaim) dintre anii 10-220 e.n. - in Evanghelii,
Iisus este apelat "invatatorule".
Vechiul Testament este inspiratie pentru Noul Testament.
Preveniti fiind ca imaginea noastra despre trecut este derivata
literar, o putem cerceta fara ezitare ca istorie, deoarece la asta a
functionat si deci asta a devenit, astfel ca nu-i nici o greseala sa
tratam personajele literare drept personalitati istorice -
coincidentele nu sint intimplatoare.
Istoria scinteiaza cind izbim nevoile timpului de cremenea
miturilor.
Encyclopedia Britannica scrie despre Hillel: "El este, în relatările
tradiționale, modelul răbdării și, chiar și atunci când unii fac
încercări repetate sa-l insulte, serenitatea și civilizația lui rămân
neafectate. El apare ca un susținător fervent al purtării pașnice,
un iubitor de toți oamenii, un studios sârguincios, un profesor
convingător, un om vesel și cu deplină credinta în Dumnezeu. Pe
scurt, el apare ca modelul înțeleptului evreu ideal."
Textul care urmeaza se bazeaza pe relatarile traditionale si pe
studii moderne si contemporane si cerceteaza alternativa la
opinia apologetica consacrata, ca, de pilda, "deplina credinta în
Dumnezeu" atribuita lui Hillel poate fi apreciata drept, cel mult, "o
credinta inconsecventa" (daca nu chiar "un ateism ipocrit"); ca
departe sa fi fost "un iubitor de toți oamenii", el a slujit celor avuti;
ca, din pozitia de Nasi, a inlesnit transformarea in sclavi a celor
saraciti (contrar Poruncilor dumnezeiesti); ca va fi fost un
colaborationist, o unealta a regelui Irod cel Mare, caruia i-a
inlesnit politica de elenizare si isi va fi pus autoritatea religioasa
suprema in slujba ocupantului roman, contra propriului popor.
Personaj literar sau plasmuire istorica - integritatea lui Hillel se
destrama la examinare mai atenta.
Calmul cu care, dupa cum se spune, intimpina insultele, ar putea
sa poarte un nume contrar "serenitatii": cinism.
Parcurgind acest eseu pina la capat, cititorul va dobindi elemente
in favoarea opiniei literare ca Iisus Cristos a luptat impotriva lui
Hillel si a invataturilor lui.
Aceasta lupta poate explica (eventual, suplimentar fata de
explicatiile traditionale) osinda la crucificare, cu atit mai mult cu cit
ea va fi fost dictata de Sanhedrinul condus de cineva din stirpea
lui Hillel - nepotul sau, Hillel Gamaliel.
Noul Testament ii pastreaza o amintire luminoasa lui Hillel
Gamaliel, afirmind ca a avut un rol major in eliberarea apostolilor,
dar Cartea nu a memorat rolul pe care el l-a jucat in piesa
condamnarii lui Iisus.
In final, textul eseului va fi obligat sa recunoasca faptul ca, dupa
executarea lui Iisus, miscarea crestina a primit un impuls hotaritor
din partea celui care l-a dat mortii - Hillel Gamaliel -, orientind-o
contrar invataturilor lui Iisus si a Poruncilor dumnezeiesti, prin
discipolul sau Saul/Apostolul Paul/Pavel,.
Ba, chiar, Apostolul Pavel a repudiat Legea (Tora/Pentateuhul) si
a incercat sa anuleze Poruncile lui Dumnezeu.
Se va vedea cum o lume a libertatii careia staruinta in implinirea
Legii ar fi apropiat-o de nevoi, a devenit utopica prin deturnarea
hilleliana spre sclavie, sub cuvint ca o "repara".

MAKE
02.12.2022

Disclaimer:
Textul acestui eseu propune o interpretare care nu le exclude pe
cele consacrate, ci doar le-o adauga.

Note

(1) "Year 1: a philosophical recounting"/p. 210/Susan Buck-

Morss/Massachusetts Institute of Technology/2021

Anexa 1

A. Zugot
Istoricii relateaza ca, intre anii 170 i.e.n. si 30 e.n., interval
denumit rabinic perioada Zugot ("perechi", singular zug),
Sanhedrinul (Sinedriul/Beit din) - autoritatea religioasa iudaica
alcatuita din preoti si carturari - a adoptat o structura de
conducere bicefala, adaugind un Nasi ("print", un fel de
presedinte) egal in rang cu Ab beit din ("judecatorul sef" - functie
care existase de dinainte).
Pozitiile de Nasi si Ab beit din s-au mentinut si ulterior (dar nu au
mai fost zugot).
Hillel si Shammai au fost ultimii din seria de cinci zugot.

B. Parintii Lumii
"Și de ce înregistrează ei părerile nesemnificative ale lui
Shammai și Hillel? Să învețe generațiile următoare că un om nu
trebuie [întotdeauna] să stăruie în părerea lui, căci iată, părinții
lumii nu au stăruit în părerea lor." (Mishnah Eduyot 1:4)

"Dar la fel cum Părinții Lumii nu s-ar sprijini pe cuvintele lor pe

baza zvonurilor, cu atât mai mult cineva (azi) nu ar trebui să se
susțină la cuvintele sale pe baza zvonurilor." (Tosefta Eduyot
1:2)
Observatie: ideea ca expresia "parintii lumii" s-ar referi, conform
unor comentatori, numai la intemeierea Lumii Rabinice, este
(posibil) partiala; intelesurile din lumea occidentala isi au originea
in controversele dintre Hillel si Shamai.

C. Hillel

Hillel s-a născut, conform tradiției, în Babilon, în jurul anului 110

i.e.n.; a murit în 10 e.n., la Ierusalim; a fost un lider religios evreu,
înțelept și cărturar asociat cu dezvoltarea Mishna; fondatorul
Casei de interpretare Hillel, a carei abordare a eliberat legea de o
interpretare literală și strictă.

D. Shammai

Shammai ha-Zaken („Bătrânul”), (născut în jurul anului 50 î.Hr. –

a murit în jurul anului 30 î.Hr.), unul dintre cei mai importanți
înțelepți evrei ai Palestinei din timpul său.

Capitolul 1
a. Cel mai mic in Imparatia cerurilor: Hillel

Emanciparea in raporturile cu Dumnezeu, urmarita in fundalul

acestui eseu, este insotita de un proces complementar de
recesiune a sacralitatii, dupa cum sustine Sforno (1), fara sa
precizeze ca temeiurile afirmatiei sale ar fi legendare:
"În ciuda tuturor bogățiilor materiale investite atât la Templul lui
Solomon, cât și la cel al lui Irod, in Tabernacolul lui Moise - o
structură pliabilă -, s-a simtit mult mai mult prezența lui Dumnezeu
decât in Templul construit de Solomon, ca să nu mai vorbim de al
doilea Templu în care Prezența lui Dumnezeu nu a fost niciodată
manifestă". (2)
Regele Irod cel Mare (74 î.e.n - 4 î.e.n.), nu a ispravit el insusi
reconstructia Templului lui Zorobabel - Al Doilea Templu - dar se
spune ca a inceput-o in anii 20/19 i.e.n. (Flavius Josephus sustine
ca ar fi fost facut in primii zece ani, dar cronicarii afirma ca unele
lucrari au continuat pina prin anul 63 e.n.) astfel ca Hillel, care,
dupa cum afirma istoricii, a fost Nasi al Sanhedrinului patruzeci de
ani, in perioada 30 i.e.n. - 10 e.n., a trebuit sa fi administrat in
ultimii sai treizeci de ani emulatia religioasa pe care Templul o
desteapta ori de cite ori este restaurat sau inlocuit.
Ca figura istorica, Hillel trebuie sa fi condus Sanhedrinul sub o
tripla determinare care nu ar fi avut cum sa nu se rasfringa
asupra autoritatii sale religioase:
- teroarea singeroasa a regalitatii locale;
- ingenunchierea politica si economica a regatului fata de Roma;
- intoleranta Poruncilor la orice subordonare contrara celei lui
Dumnezeu.
De aici ar rezulta ca Hillel a avut doi stapini in ierarhia lumeasca
si conform cu apologia obisnuita de biografii sai care ii atribuie
smerenie, s-ar fi supus si celui ceresc, intangibil.
Dar el insusi si linia invataturilor sale - indepartarea de la Lege si
suspendarea aplicarii unor Porunci dumnezeiesti - i-au atras
dezavuarea din partea unor categorii ale populatiei, din a caror
consemnare explicita a ramas un fragment necenzurat al Predicii
de pe munte" rostite de Iisus Cristos, dupa cum este ea
consemnata in "Evanghelia dupa Matei" - o redau in traducerea
lui Cristian Badilita, ca fiind mai deslusita decit cea sinodala (3):
"17. Să nu socotiţi că am venit să distrug Legea sau Profetii; n-am
venit să distrug, ci să împlinesc.
18. Amin zic vouă: pana cand vor disparea cerul şi pământul,
nico iotă sau o cirtă [n.a. - "cirta" este echivalentul ebraic al unui
semn diacritic] nu va disparea din Lege, până cand nu se vor
savarsi toate.
 19. Cine va strica una din poruncile acestea, cat de mica, şi
astfel ii va învăţa pe oameni, <<cel mai mic>> va fi numit în
Impărăţia cerurilor; cine insa va face şi va învăţa [cum se cuvine],
<<mare>> va fi numit în Impărăţia cerurilor.
20. Căci va spun: daca dreptatea voastră nu va prisosi cu mult
fata de cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Impărăţia
cerurilor." (Matei:5)
"Predica de pe munte" este textul cel mai studiat din Noul
Testament, considerat de exegeza crestina drept esential pentru
crestinism.
Desi pare evident (Vezi Anexa 1),totusi, exegeza trece peste
faptul ca Iisus se raporteaza aici, in mod direct, personal, la Hillel
si la nepotul acestuia, Hillel Gamaliel.
Versetul 19. se refera, in clar la cei care au adus modificari
Poruncilor dumnezeiesti, furnizind portretul-robot al lui Hillel si al
urmasilor sai, deoarece:
- pe de o parte, lui Hillel, traditia ii atribuie promulgarea Prosbul-
ului, care suspenda, pe timp nedeterminat, Porunca iertarii
datoriilor in fiecare al saptelea an si complexul de Porunci conexe
care alcatuiesc Shmita, (iertare care, dupa cum Scriptura
precizeaza, nu este acordata de vreun om, ci direct de
Dumnezeu, indiferent de vointa creditorilor - adica, s-ar putea
spune ca este o lege organizatoare a unui anume model social-
economic);
- pe de alta parte, acesta este singurul caz de regula rabinica
(takkana) care suspenda o Porunca dumnezeiasca (mitzvah)
functionala, ceea ce, astfel, depaseste flagrant competenta cu
care este investita autoritatea religioasa (4);
- unicitatea cazului indeparteaza orice dubiu cu privire la referinta
acestei parti din "Predica de pe munte" - Iisus vorbeste
neindoielnic despre Hillel.
Caracterul vadit al referintei la Hillel/hillelieni este sprijinit de inca
doua indicii privitoare la autoritatea celor dezavuati de Isus
Cristos:
1. Nu oricine putea suspenda autoritar aplicarea unei mitzvah, ci
doar organismul colectiv al Sanhedrinului, care la momentul
promulgarii Prosbul-ului, era condus de Hillel; nu ar fi avut nici un
rost ca Iisus sa se refere la altcineva, care nu ar fi avut autoritatea
sa suspende o regula halachica.
Dupa moartea lui Hillel, functia de Nasi se pare ca a fost preluata
de fiul sau, Simeon ben Hillel, iar ulterior, de fiul lui Simeon, Hillel
Gamaliel (5), acestea fiind doar primele trei generatii de hillelieni
din cele cincisprezece, care s-au succedat la conducerea
Sanhedrinului; linia autoritara de interpretare a Legii a fost
hilleliana si a fost victorioasa, in ciuda oricarei impotriviri.
Pentru "dinastia hilleliana", se pare ca rastignirea lui Isus nu a fost
decit solutia unei probleme de moment, ulterior apropriindu-si
miscarea religioasa declansata astfel.
2. Nu oricine avea calitatea sa "ii invete pe oameni" ci doar
Sanhedrinul ca organism colectiv, reprezentat de hillelieni timp de
peste patru sute de ani; nu ar fi avut nici un rost ca Iisus sa se
refere la altcineva, care nu ar fi avut autoritatea sa stabileasca
interpretarea Legii.
De la primele texte si pina la editarea ei la inceputul secolului al
treilea, de catre Rabinul Iuda ha-Nasi (descendent al lui Hillel),
intocmirea Mishnei a fost strajuita de hillelieni, in calitate de Nasi.
O data in plus, in versetul 20., Iisus precizeaza ca intrarea in
Imparatia cerurilor este conditionata de cunoasterea mai
profunda, superioara celei a carturarilor (invatatorii legilor) si a
fariseilor (secta care isi impunea respectarea stricta a Legii); Iisus
repudiaza, deci, autoritatea interpretativa a Sanhedrinului, care se
constituia din membri ai acestor categorii (alaturi de preoti).
Din acest fragment al "predicii de pe munte", rezulta ca Iisus
dezaproba fatis practica Prosbul-lui, instituita de Hillel cu citeva
zeci de ani in urma si sustinuta necurmat de succesorii sai, veniti
generatie dupa generatie la conducerea Sanhedrinului.
Respingerea era riscanta, stirnind vrajmasia elitei locale, atit
doctrinar, cit si, mai ales, economic, dar atragind si ostilitatea
ocupantului roman, deoarece Prosbul-ul era articulatia care
conecta financiar economia romana de cea israelita - doua lumi
guvernate de coduri legale intratit de diferite, incit se poate spune
ca erau opuse.
Daca personajul literar Iisus va fi fost intemeiat pe o personalitate
istorica, daca anul 33.e.n. ar fi anul istoric al rastignirii lui Iisus
(dupa cum sustin istoricii biblisti) si daca in relatarea "Predicii de
pe munte", Evanghelia dupa Matei a preluat acest fragment dintr-
un discurs real, atunci dezavuarea Prosbul-ului la care
procedeaza Iisus, respingindu-l ca practica in creditare, are loc in
anul istoric al crizei creditului izbucnita la Roma (6), care a
reverberat in toate teritoriile Imperiului Roman, pina la periferie
(7).
In cazul ca toate acestea vor fi fost reale, si cronologia va fi fost
concordanta, atunci Evanghelia dupa Matei s-ar putea sa relateze
un fragment dintr-un discurs politic cu subiect fierbinte la
momentul acela al crizei datoriilor, prin care Iisus pleda pentru
reinvierea Shmitei (Legea dumnezeiasca a iertarii datoriilor in
Anul Sabatic), suspendata de Prosbul-ul promulgat de Hillel.
Dar, ideea iertarii datoriilor era privita in vechea Roma cu
dusmanie: confruntat cu promisiunea stergerii datoriilor - tabulae
novae - facuta de Catilina (8), in timpul crizei financiare din anii
64-62 i.e.n., Cicero a opus argumentul ca "Fundamentul justitiei
este buna-credinta [n.n. - fides], adica fidelitatea si adevarul fata
de cele spuse si convenite" (9).
Fides, ca zeița a bunei-credințe în mitologia romană, patrona
fidelitatea față de înțelegerile și contractele încheiate, intrind in
contradictie (din sapte in sapte ani) cu iertarea datoriilor prin
Shmita impusa de Dumnezeu: "…guvernul roman era foarte ostil
ștergerii datoriilor între persoane, dar uneori ștergea restanțele
fiscale", scrie Jean Andreau (10).
Fides apara ierarhia politica si economica - ele sint
interdependente in sistemul de organizare statala al Imperiului
Roman, - inclusiv impotriva celor guvernati.
Prin opozitie, Shmita dumnezeiasca are drept rezultat atenuarea
discrepantelor de avutie, coeziunea si diminuarea tensiunilor
sociale, premise pentru o societate armonioasa pastrind potential
spre inaltare spiritala.

Note
(1) Sforno, Obadiah ben Jacob (c. 1470–c. 1550), evreu italian
comentator biblic și medic; in timp ce, în general, se limitează el
însuşi la exegeza literală a textului biblic, ori trecând dincolo de
aceasta pentru a oferi o expunere în concordanţă cu perspectiva
științifică contemporană (de exemplu, despre Creație),
el evită interpretările mistice şi cabalistice.
(Encyclopaedia Judaica, Second Edition, Volume 18/p.333)

(2) Sforno despre Exod 38:24/Eliyahu Munk, HaChut

Hameshulash, Lambda Publishers

(3) "Noul Testament/Evanghelia dupa Matei"/ Editie bilingva/

Traducere inedita si comentariu Cristian Badilita/Editura
Vremea/Bucuresti/2015/pag. 37

(4) In conformitate cu Halacha (corpul de legi religioase evreiești),

aplicarea unei mitzvah poate fi suspendata in extremis, pentru
salvarea de vieti omenesti, (ceea ce nu este cazul la Prosbul).
Un astfel de exemplu este furnizat de traditie, chiar in cazul lui
Hillel:
" În timp ce studia cu Shemaiah și Avtalion, Hillel a trăit în
circumstanțe dificile și și-a câștigat existența din muncă grea. În
total, câștiga doar o mică monedă pe zi, din care jumătate o
cheltuia pentru el și gospodăria lui, iar cealaltă jumătate o dădea
paznicului porții academiei. Dar într-o zi nu a câștigat niciun ban.
Nici el, nici familia lui nu au mâncat în acea zi, dar, fiind
nerăbdător să audă discursul lui Șemaia și al lui Avtalion și
neavând bani să-l plătească pe paznicul porții, Hillel s-a urcat pe
acoperișul academiei și s-a întins lângă horn, unde putea auzi
discuția din interior. Toată noaptea a stat astfel întins pe acoperiș.
Aceasta a fost în luna Tebet în mijlocul iernii și toată noaptea a
nins și zăpada i-a acoperit tot trupul până la o înălțime mare.
În dimineața următoare, academia părea mai întunecată decât de
obicei. Lumina cerului era acoperită de zăpadă, dar când oamenii
s-au uitat mai de aproape au văzut trupul unui om sub zăpadă. Au
urcat imediat și au îndepărtat zăpada și l-au recunoscut pe bărbat
ca fiind Hillel. L-au spălat și i-au uns trupul cu ulei și l-au încălzit
înaintea focului. Deși o astfel de lucrare este interzisă în Sabat,
invatatii au declarat că un om ca Hillel merita ca Sabatul să fie
profanat de dragul lui." [s.n.]
("The Jewish Spiritual Heroes"/Volume I/The Creators of the
Mishna, Hillel/Gershom Bader/New York, N.Y./1940)

(5) "Rabban Gamliel cel bătrân a primit tradiția de la Rabban

Shimon, tatăl său - fiul lui Hillel cel bătrân."
(Mishneh Torah, Transmission of the Oral Law:11/Trans. by
Eliyahu Touger, Moznaim Publishing)
Unii invatati crestini il identifica pe Rabban Shimon ben Hillel cu
Simeon, cel pe care Evanghelia dupa Luca il mentioneaza ca l-a
binecuvintat pe pruncul Iisus la Templu:
" 25. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul
acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea
lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui.
26. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea
moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.
27. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au
adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul
Legii,
28. El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi
a zis:
29. Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace,
30. Că ochii mei văzură mântuirea Ta,
31. Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor,
32. Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău
Israel."(Evanghelia dupa Luca; 2)

Dupa cum arata exegetii, identificarea lui Shimon ben Hillel cu

Simeon nu se sprijina pe dovezi suficiente; in schimb, lansarea
acestei idei fara sprijin documentar, este ilustrativa pentru
asiduitatea straduintelor de gasire a unor legaturi intre Iisus si
hillelieni, ca sa disimuleze antiteza dintre ei, al carei deznodamint
a fost crucificarea.

(6) Mecanismul crizei este descris de istoricul antic roman Publius

Cornelius Tacitus/simplu,Tacitus (circa 56 – 120 e.n.), in
"Anale"/6.16 - 17:
"Între timp, o mulțime puternică de acuzatori a asaltat cu
naprasnica furie clasa care și-a sporit sistematic averea prin
camătă, sfidând o lege adoptată de Cezar Dictatorul care definea
condițiile de împrumut de bani și de deținere a proprietăților în
Italia, o lege învechită de mult deoarece binele public a fost
sacrificat interesului privat. Blestemul cămătăriei are, într-adevăr,
vechime în Roma și este cauza cea mai frecventă de sediție
[n.m. - răzvrătire, revoltă, răscoală] și discordie și, prin urmare,
a fost reprimat inca din primele zile ale unei morale mai puțin
corupte. În primul rând, cele Douăsprezece Tabele interziceau
cuiva să pretindă mai mult de 10 la sută [dobanda], când,
anterior, rata fusese dependenta de capriciul celor bogați.
Ulterior, printr-o lege adusă de tribuni, dobânda a fost redusă la
jumătate din această sumă, iar în final dobânda compusă a fost
complet interzisă. De asemenea, a fost pusa in frâu de mai multe
acte ale poporului asupra evaziunilor care, deși le-a blocat
continuu, totuși, prin artificii ciudate, ele au reapărut. Cu această
ocazie însă, Gracchus, pretorul, în a cărui jurisdicție a căzut
ancheta, s-a simțit obligat de numărul de persoane aflate în
pericol să trimită chestiunea Senatului. În disperarea lor, senatorii,
dintre care nici unul nu era scutit de o vinovăție similară, s-au
aruncat asupra îngăduinței împăratului. El a cedat și le-a acordat
un an și șase luni, în care fiecare trebuia să-și achite conturile
private în conformitate cu cerințele legii.
A urmat de aici o penurie de bani, un mare șoc suportand
întregul credit și moneda actuală, ca urmare a condamnării atâtor
persoane și a vânzării proprietății lor, [banii din vanzari] fiind
absorbiti în vistieria imperială sau în trezoreria publică. Pentru a
îndeplini acest lucru, Senatul a ordonat ca fiecare creditor să aibă
două treimi din capitalul său garantat pe moșii din Italia. Cu toate
acestea, creditorii ii dădeau în judecată [pe debitori pentru] plata
integrală și nu era respectabil pentru persoanele care erau date în
judecată să-și încalce cuvantul. Așa că, la început, au fost întâlniri
galagioase și rugăminti neplăcute; apoi cereri zgomotoase la
curtea pretorului. Și însuși dispozitivul destinat ca remediu,
vânzarea și cumpărarea de moșii, a dovedit contrariul, cămătarii
își adunaseră toți banii pentru cumpărarea de pământ. Facilitățile
de vânzare au fost urmate de o scădere a prețurilor și, cu cât un
om era mai îndatorat, cu atât se despărțea cu mai multă reticență
de proprietatea sa și mulți erau complet distruși. Distrugerea
averii private a precipitat scăderea rangului și a reputației, până
când, în cele din urmă, împăratul și-a interpus ajutorul, distribuind
peste bănci o sută de milioane de sesterți și permițând libertatea
de a se împrumuta fără dobândă timp de trei ani, cu condiția ca
împrumutatul să ofere garanție statului în pământ de valoare
dubla. Creditul a fost astfel restabilit, iar treptat s-au găsit creditori
privați. Nici cumpărarea de moșii nu s-a făcut conform decretului
Senatului, rigoarea de la început, ca de obicei în astfel de
chestiuni, devenind în cele din urmă neglijență."
("Operele complete ale lui Tacitus"/Biserica Alfred John. William
Jackson Brodribb. Sara Bryant. editat pentru Perseus/New York. :
Random House, Inc. Random House, Inc./retipărit în 1942)

(7) "Criza financiară din anul 33 d.Hr. ilustrează, de asemenea,

cât de integrate au fost toate părțile Imperiului Roman, deoarece
a implicat nu numai Roma, ci și Egiptul, Grecia și Franța."
 - "Tiberius Used Quantitative Easing To Solve The Financial
Crisis Of 33 AD"/Bryan Taylor/Global Financial Data
(https://www.businessinsider.com/qe-in-the-financial-crisis-of-33-
ad-2013-10)

(8) "La mai puțin de două decenii după Sulla, Catilina [n.n. - circa
108-62 i.e.n.], infamul radical populist și dușman al lui Cicero, a
militat pentru consulat pe o platformă electorala de iertare totală a
datoriilor. Cumva, a fost învins, probabil cu bancherii și romanii
care și-au plătit de fapt datoriile opunându-se candidaturii sale.
Viața lui s-a încheiat la scurt timp după aceea într-o tentativă de
lovitură de stat eșuată."
("The Slow-Motion Financial Suicide of the Roman Empire/The
Bailout State Is as Old as Rome"/Monday, August 17,
2015/Lawrence W. Reed si Marc Hyden)
https://fee.org/articles/the-slow-motion-financial-suicide-of-the-
roman-empire/

(9) "De Officiis/23/M.Tullius Cicero/Walter Miller, Ed.

(10) "Personal endebtment and debt forgivness in the Roman

empire"/Jean Andreau/2012
https://www.cadtm.org/Personal-endebtment-and-debt

Anexa 1
- Versetul 17 enunta tema: raportul fata de ceea ce s-a numit
"Legea sau Proorocii", cu alternativa intre respectare/implinire si
modificare/stricare;
- In vremea lui Iisus, "Legea si Profetii" era denumirea folosita
pentru Biblie deoarece erau fixate doar doua din cele trei parti ale
sale: Torah/Pentateuhul si Nevi'im/Proorocii; cea de a treia parte -
Ketuvim/Scrierile se pare ca a fost definitivata si canonizata in
secolul al II-lea e.n., la circa un veac dupa data estimata a
crucificarii (1); intrucit "Legea si Profetii" semnifica Legea
considerata din perspectiva profetica, uneori formularea s-a redus
la, simplu, "Legea", denumire care si-a extins ulterior sfera la
intreaga Tanakh (2).
- Iisus precizeza ca misiunea sa este sa implineasca "Legea si
Profetii"/Scriptura timpului sau.
- in versetul 18., " Căci adevărat zic vouă" este formulat in
traducerea lui Cristian Badilita "Amin zic voua", cu interpretarea
ca "Nu e vorba despre o simpla fagaduinta, ci de o realitate
efectiva" (3) - adica este un fapt constatat; simplificind, intelesul
absolutizeaza respectarea Legii.

Note
(1) "Toate acestea indică o stare prelungită de fluiditate în ceea
ce privește canonizarea Ketuvim. Un sinod tinut la Iabneh
(aproximativ 100 e.n.) pare să fi decis asupra acestei chestiuni,
dar a durat o generație sau două până când deciziile lor au ajuns
să fie acceptate în unanimitate, iar Ketuvim sa fie considerat ca
definitiv fixat. Distrugerea statului evreiesc în anul 70 e.n.,
prăbușirea autorității centrale și diaspora din ce în ce mai extinsă
(evreii împrăștiați în țări străine), toate au contribuit la necesitatea
urgentă de a oferi un corpus închis și autorizat al Sfintei Scripturi."
(https://www.britannica.com/topic/biblical-literature/The-divisions-
of-the-TaNaKh)

(2) Tanakh este un acronim, format din prima literă ebraică a

fiecăreia dintre cele trei diviziuni tradiționale ale Textului
Masoretic: Tora (literal „Instrucțiune” sau „Lege”), Nevi’im
(Profeți), și Ketuvim (Scrieri) – prin urmare TaNaKh.
Diviziunea în trei părți reflectată în acronimul Tanakh este bine
atestată în literatura rabinică. În acea perioadă, însă, numele de
Tanakh nu a fost folosit. În schimb, titlul potrivit a fost Mikra (sau
Miqra, ‫מקרא‬, adică "citit sau ceea ce se citește") deoarece textele
biblice erau citite public. Acronimul „Tanakh” este înregistrat
pentru prima dată în epoca medievală. Mikra continuă să fie
folosită în ebraică până astăzi, alături de Tanakh, pentru a se
referi la scripturile ebraice. În ebraica modernă vorbită, ele sunt
interschimbabile.
(https://en.wikipedia.org/wiki/Hebrew_Bible#cite_note-12)

(3) "Noul Testament/Evanghelia dupa Matei"/ Editie bilingva/

Traducere inedita si comentariu Cristian Badilita/Editura
Vremea/Bucuresti/2015/pag.182

Bibliografie
- "Enciclopedia iudaica", a doua editie, disponibila pe internet;
- "Enciclopedia britanica", disponibila pe internet;
- "The Life and Teachings of Hillel"/ Copyright © 1994 by Yitzhak
Buxbaum/First Roman & Littlefield edition 2004. First Rowman &
Littlefield paperback edition 2008;
- "Comentariu asupra Torei"/Ramban(Nachmanides)/Translated
and annotated by Charles B. Chavel/New York/Shilo Pub.
House/1971-1976/Source: nli.org.il/Digitization: Sefaria;
- "The Jewish spiritual heroes"/ Gershom Bader/New York,
N.Y./1940
- Surse traditionale si alte surse.

b. Cele Douazprezece Table romane contra celor Doua Table

evreiesti

Asocierea dintre "singerosul Irod" si contemporanul lui, "blindul

Hillel", desi este contestata aproape in intrega literatura dedicata
celui mai mare rege al Iudeei si respectiv celui mai intelept
conducator al Sanhedrinului, va deveni evidenta in cele ce
urmeaza.
1. "Este mai bine să fii porcul lui Irod decât fiul său"

Prin atrocitate si teroare, domnia regelui Irod cel Mare, atestata

de istorici ca despotica si criminala, eclipseaza confruntarea
civilizatiei elenistice/romane - al caror propagator si provider el
este -, cu aceea iudee, pe care o guverneaza cu intentia sa o
alinieze la Imperiu, considerind-o, probabil, inapoiata.
Intr-o enumerare care nu tine de cronologia atestata, ci de
ordinea importantei personale, pentru Irod, el si-a rapus apropiatii
incepind cu sotia iubita (a mai avut noua neveste) si familia ei, si
continuind cu proprii fii - mostenitorul si l-a ucis cu citeva zile
inainte sa moara el insusi - urmati de masacrarea Sanhedrinului,
(i-a lichidat 45 dintre membri) si suprimarea oricarei opozitii, fara
a mai pomeni si de inlantuiri si torturi cu ochi scosi.
Macrobius spune: "Când [împăratul Augustus] a auzit că printre
băieții de sub doi ani, a căror ucidere fusese ordonată in Siria de
Irod regele iudeilor, a fost omorât propriul lui fiu [al lui Irod], a
afirmat: Este mai bine să fii porcul lui Irod decât fiul său" (1),
(ceea ce, neindoielnic, este o aluzie la Porunca de interdictie a
consumului carnii de porc).
Fireste, grozaviile tind sa ocupe primul plan in relatarile despre
cirmuirea acelor timpuri, desi cruzimea ii alterneza surprinzator cu
toleranta, ba chiar Irod accepta influente, ceea ce sugereaza ca,
de fapt, pe linga neostoita sa sete de putere, urmareste un
program, aflat in istorisiri in al doilea plan, desi, adesea,
concureaza cu primul.
Irod cel Mare este considerat regele celor mai marete lucrari de
constructii din istoria evreilor, un strateg stralucit care a
impulsionat si a dat elan dezvoltarii economice a regatului, dupa
cum afirma, intre altii, profesorul de religie și arheologie Eric
Meyers:
"Nu există nimeni în toată istoria evreiască, aș putea spune fără
ezitare, care să fi avut o influență mai mare asupra culturii
materiale și splendorii Israelului/Palestinei decât Irod cel Mare.
Planul său de construcții a fost ambițios dincolo de așteptări,
dincolo de orice credință. Iar capacitatea lui de a aduce atât
resurse locale, cât și resurse străine pentru programul său de
lucrări publice a fost de neegalat." (2)
Inflacararea profesorului Meyers nu este izolata si de aceea, unii
s-au intrebat daca Irod nu cumva a fost un mare neinteles.
"Dincolo de orice credință"?!
Exprimarea, chiar ca imprudenta figura de stil, pune pe ginduri,
promovind splendoarea Templului reconstruit de Irod, considerat
o minune a lumii antice, dincolo de smerenia trairii si de
intelepciunea Cartii.
Este, poate, cea mai adecvata imagine a motivatiei lui Irod insusi,
sub care, anevoie, se intrezareste un al treilea plan al relatarii
domniei lui, desi poate ca ar trebui sa fie primul examinat:
elenizarea iudeilor, integrarea Iudeei in Imperiu.

Note

(1) "11. Cum audisset inter pueros quos in Syria Herodes rex
Iudaeorum intra bimatum iussit interfici filium quoque eius
occisum, ait: Melius est Herodis porcum esse quam filium".
(Ambrosius Theodosius Macrobius, Saturnalia/ Cartea a II-
a/Capitolul IV:11).
(http://penelope.uchicago.edu/Thayer/L/Roman/Texts/Macrobius/
Saturnalia/2*.html)

(2) "Jews and the Roman Empire"/ Eric Meyers, profesor de

religie și arheologie/Universitatea Duke
(https://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/religion/portrait/j
ews.html)

2. Istoria: Legi dumnezeiesti sub legi omenesti

Din perspectiva subiectului acestui eseu care urmareste sa

evidentieze emanciparea omului in prezenta lui Dumnezeu (sau
indepartarea de Dumnezeu, pur si simplu), diferenta
fundamentala dintre Legea mozaica si Legea romana sta in sursa
fiecareia, prima este atribuita lui Dumnezeu, cea de a doua este
atribuita oamenilor (decemviri, imparati).
La evrei, Halacha (literatura pentru aplicatia practica a celor 613
Porunci) este privita de exegeti ca extensie a Legii originale date
pe Muntele Sinai, dar ca un corp textual diferit (1).
Dezvoltarea Legii mozaice in Halacha este un proces, in principal,
de natura analitica si derivare (si in acord cu precedentele decizii
in cazuri similare), care, ca sa ofere raspuns necesitatilor
concrete din viata cotidiana, trebuie sa apeleze la deconstructia
textului sfint si la asociatii intra si intercorporale, sub premisele
credintei ca intelesurile adecvate solutiilor au fost sadite in text de
autor, ca sint rationale/guvernate de o logica folosita in comun cu
Dumnezeu si ca pot fi evidentiate.
La romani, Dreptul este privit ca extensie a Celor Douazprezece
Table (2), rod al unui proces empiric si euristic, solutiile legale la
nevoi concrete fiind impuse deseori prin lupte, ale caror victorii au
obligat la promulgarea lor imperiala sau/si, odata promulgate, la
respectarea si aplicarea lor de catre autoritatea locala: „…o lege
[n.a. - din Roma antica} reflectă nevoia presantă a cuiva la un
moment dat. Nu arată care era practica obișnuită în imperiu”,
dupa cum este citat Ramsay MacMullen in Enciclopedia.com (3).
Desi procesate de romanii insisi, legile lor au fost puternic
influentate de legile si filosofia greaca; cind Ierusalimul a inceput
sa orbiteze in jurul Romei (dupa cucerirea Iudeei de catre
Pompei, in 63 i.e.n.), legile romane nu le erau nefamiliare iudeilor,
deoarece, din 334 i.e.n., (cind Persia a fost cucerita de Alexandru
cel Mare) si pina la rascoala Maccabeilor (167-160 i.e.n.),
suportasera echivalentul elenistic in Imperiul Seleucid (dar si sub
Egiptul elenistic).
Cultura și stilul de viață elenistic, (care prevala în Imperiul
Seleucid) au creat asa numitii "iudei elenizati", care au adoptat
limba greacă, modul de viață și obiceiurile eleniștilor (au inceput
sa participe la jocurile panhelenice), au tradus Scriptura în limba
greacă (Septuaginta); păstrind credințele și practicile religioase
evreiești de bază, au început să integreze elemente ale mitologiei
și practicilor religioase grecești, adorarea unor zei din panteonul
politeist, ceea ce a fost văzut de către unii evrei ca o amenințare
la identitatea și credința lor religioasă, cauza pentru care au
reactionat Macabeii.
Autonomia religioasa (și politica) a iudaismului restaurate de
Macabei (dinastia Hasmoneana) s-a incheiat, dupa cum relateaza
istoricii, la momentul in care Pompei a reorganizat teritoriile recent
cucerite si a inclus statul elenistic al Iudeei în Provincia Siria, ca
stat clientelar autonom.
Iudeea a intrat sub dominatia Imperiului Roman care a inceput sa
introduca elemente ale legii romane în practicile iudaice, cum ar fi
reglementarile privitoare la proprietate, mostenire si la contractul
comercial, aceste transformari fiindu-i, probabil, suficiente ca sa ii
racordeze economia la Imperiu, astfel ca romanii nu par sa se mai
fi aratat interesati de restul traditiei israelite.
In acest cadru istoric, in anul 37 i.e.n., se spune ca si-a facut
intrarea Irod, devenit ulterior "cel Mare" si sapte ani mai tirziu, in
anul 30 i.e.n., Hillel a devenit Nasi, seful Sanhedrinului suprem.
Intre timp, Irod cel Mare aratase deja ca el poate schimba dupa
plac pe Marele Preot, exterminase doua treimi din membrii
Sanhedrinului, iar Talmudul si istoricii au pretentia ca functia de
sef suprem al autoritatii religioase ar fi fost accesata de Hillel pe o
linie separata, independent de despotul care controla orice, in
regatul lui.
Yitzhak Buxbaum scrie: "Ce este izbitor despre separarea celor
doi bărbați - Hillel si Irod - și cele două lumi ale lor, este că
nicăieri, în nici o sursă, rabinica sau de altă natură, nu apar
împreună. În poveștile despre Hillel și în spusele sale, este
aproape ca și cum Irod nu ar fi existat. Deși Hillel și Irod au fost,
respectiv, cele mai mari personalități ale vremii lor - primul, in
sfera religioasa, al doilea, in sfera politica, acești doi giganți, unul
al luminii, iar celalalt al întunericului, alunecă unul pe lângă altul
neatins, fiecare în al lui tărâm." (4)
Douazeci si sase de ani, regele despotic a coexistat cu seful
religios, ca si cind nu ar fi existat unul pentru altul!?
Se numeste suprarealism.

Note
(1) Cuvântul „halakhah” (de la rădăcina halakh, „a merge”), partea
iudaismului care se refera la legalitate (spre deosebire de
aggadah, numele dat materialului, în special din literatura
rabinică, care nu se refera la legalitate), îmbrățișează relațiile
personale, sociale, naționale și internaționale, și toate celelalte
practici și obligatii ale iudaismului.
(Encyclopaedia Judaica/Second Edition/Volume 8/pag. 251)

(2) Cele Douăsprezece Table, stabilind drepturile si obligatiile

cetatenilor romani, indiferent de rang, au fost întocmite de o
comisie de zece membri - decemvirii -, în anii 451 si 450 î.e.n și
afisate în Forum, gravate pe tăblițe de bronz, cu scopul sa elimine
arbitrariul judecatilor.

(3) https://www.encyclopedia.com/environment/encyclopedias-
almanacs-transcripts-and-maps/law-and-religion-law-and-religion-
ancient-mediterranean-world

(4) "The Life and Teachings of Hillel"/pag. 60/Yitzhak

Buxbaum/First Roman & Littlefield edition 2004

3. Hillel, unealta lui Irod

Yitzhak Buxbaum insista: "Hilel, un om al păcii, era gata să
traiască cu Irod (a cărui tiranie o ura cu siguranță), dar la distanță
de un braț." (1)
Totusi, Irod era regele iudeilor si era regele lui Hillel, indiferent de
ceea ce ar fi fost dispus Hillel sa faca, la distanta sau strins lipit.
Iar Hillel, fara dubiu, cunostea Tora, la fel cu intregul popor care il
numea pe Irod "sclavul idumean", pentru ca unul dintre parintii sai
era idumean - un popor strain care se convertise la iudaism, dar
nu era evreu:
"15. Atunci să-ti pui rege peste tine pe acela pe care-l va alege
Domnul Dumnezeul tău: dintre fraţii tăi să-ţi pui rege peste tine;
nu vei putea să pui rege peste tine un străin, care nu este din fraţii
tăi." (Deuteronomul:17)
Toti iudeii stiau ca, dupa Lege, Irod nu avea dreptul sa le fie rege,
fiindu-i interzis de Dumnezeu.
Daca Hillel , "era gata să traiască cu Irod" ca rege, atunci Hillel
era gata sa nesocoteasca Porunca dumnezeiasca.
Ceea ce, in calitate de " om al păcii", a si facut.
Desigur, oricine realizeaza ca Yitzhak Buxbaum scrie o apologie
si ca, de fapt, Irod a fost pus rege nu de Hillel si "fratii" sai, cum
este formulata Porunca lui Dumnezeu, ci de imparatul roman
Cesar Augustus, deci Hillel nu avea de ales si faptul ca a
convietuit pasnic cu Irod cel Mare nu-i poate fi reprosat pe
deaintregul, daca a vrut sa ramina in viata, (desi s-a fi putut lipsi
de functia de Nasi).
Exista, totusi, eseisti contemporani care au interpretat rolul lui
Hillel, verosimil, in mod diferit (si chiar opus) fata de apologeti (2).

Note
(1) "The Life and Teachings of Hillel"/pag. 61/Yitzhak
Buxbaum/First Roman & Littlefield edition 2004
(2) "At the Time of Jesus, This is What Actually Happened in
Israel: The Truth about Hillel and his Times"/Manfred Davidmann
https://www.solhaam.org/articles/fn3.html