Capitolul al treilea

Intii farsa, apoi tragedia pierderii Cartii

 
 
a) Anatomia Poruncii
 
Porunca dumnezeiasca este alcatuita din doua segmente: primul - o
strafulgerare despre care am citit ca este non-umana/divina si ca ne
parvine din "fulgerele şi tunetele şi sunetul trâmbiţelor" de la
punctul de contact de pe Muntele Sinai (1); al doilea - o exprimare
imperativa in limbaj omenesc despre ce sa facem sau sa nu facem;
cele doua segmente sint asamblate printr-o articulatie misterioasa
(de exemplu, degetul lui Dumnezeu/Moise/Tora scrisa, ca radacina a
intelesurilor), care proceseaza astfel ca strafulgerarea sa fie
consemnata in limbaj si care presupune incredintarea ca divinitatea
comunica cu noi (cu toate consecintele acestei presupuneri in
materie de credinta).
De la prima vedere, Poruncile dumnezeiesti ne transfera o vointa
agregata social (inclusiv Poruncile privitoare la comportamentul
individual si al sinelui), trasatură concordantă cuprinderii
colective a credintei, stimulind, astfel, o dubla inaltare din
gregar, prin norme si prin confirmarea lor in comuniunea trairii;
"Dumnezeu s-a sculat in adunarea lui Dumnezeu" (2). 
Atunci cind nu sint legi (ale naturii sau societatii), Poruncile
insesizabile sau/si neinteligile sint date in van; ca sa capete
inteles practic, ele trec prin mijlociri, de exemplu, Moise si Tora
orala, (Talmudul dupa cum unii afirma, in pofida celor care sustin
ca aceasta ar fi o confuzie si ca la el trebuie adaugate Scriptura,
Mishna și Hagada).
Comunicarea lui Moise cu poporul prin intermediul fratelui sau Aaron
levitul urmeaza explicit sistemul de comunicare dintre Dumnezeu si
oameni, prin intermediul lui Moise:
"16. El va grai in locul tau catre popor si va fi: el iti va sluji
drept gura si tu vei fi pentru el Dumnezeu."
(Textul masoretic/Exodul/Capitolul 4)
Moise a adus Torei caracterul sau scris, dar nu poate vorbi in fata
poporului pentru ca este gângav:
"10. Atunci Moise a zis către Domnul: "O, Doamne, eu nu sunt om
îndemânatic la vorbă, ci grăiesc cu anevoie şi sunt gângav; şi
aceasta nu de ieri de alaltăieri, nici de când ai început Tu a grăi
cu robul Tău; gura mea şi limba mea sunt anevoioase".
Poporul primeste cuvintele de la Aaron (3), Aaron confera Torei
oralitatea.
 
Note
 
(1) Geneza:20:18. "Şi tot poporul a auzit fulgerele şi tunetele şi
sunetul trâmbiţelor, şi a văzut muntele fumegând; şi văzând, tot
poporul s-a dat înapoi şi a stat departe, temându-se."
 
(2) "Dumnezeu s-a sculat in adunarea lui Dumnezeu" (Textul
Masoretic/Psalmul 82:1, corespunzator Psalmului 81:1 din Biblia
ortodoxa); Nota de subsol a Psalmului 81:1, de la p.217
("Septuaginta", Vol.4/1, Editura Polirom/Bucuresti, Iasi)
precizeaza: "In mitologia canaaneana se vorneste despre adunarea
zeilor prezidata de zeul El. Psalmistul demitologizeaza imaginea,
aplicind-o la relatia dintre Dumnezeu si oameni […]"
 
(3) Moise comunica prin Aaron:
"28. Atunci a spus Moise lui Aaron toate cuvintele Domnului, pe care
i le poruncise, şi toate semnele [n.a. - minunile] ce-i încredinţase
să facă.
29. După aceea s-au dus Moise şi Aaron şi au adunat pe toţi bătrânii
fiilor lui Israel
30. Şi le-a spus Aaron toate cuvintele pe care le grăise Domnul lui
Moise, şi a făcut Moise semne înaintea poporului;
31. Şi poporul a crezut şi s-a bucurat că a cercetat Domnul pe fiii
lui Israel şi a văzut necazurile lor şi, plecându-se, s-au
închinat."
(Exodul:Capitolul 4)
 
b. Modelul de transfer al Torei
 
Etimologia presupune ca numele "Aaron" ar fi de origine egipteana
(Harun, in araba; Aharon, in ebraica), cu semnificatia "de vorbit
vorbeste" si rostit aa ren - "nume mare" (4) semnalind intentia
explicita a Scripturii sa-i harazeasca lui Aaron un mare destin in
verbalitatea Torei.
Scriptura ofera aici prototipul misterioasei articulatii dintre
"strafulgerarea" divina si "exprimarea imperativa" in limbaj omenesc
a Poruncii.
Textul Capitolului 4 al Exodului indeamna la multiplicarea acestui
prototip al relatiei de transfer dintre frati (Moise si Aaron), atit
in amonte, pina la Dumnezeu, cit si in aval, pina la adunarea
batrinilor si pina la popor, pe fluxul de comunicare al Torei.
Defectul de vorbire al lui Moise poate fi privit drept simbolic,
caracterizind ininteligibilitatea discursului dumnezeiesc pentru cei
fara har si sugerind ca in fata lui Moise, Dumnezeu nu si-a reprimat
nemarginirea exprimarii non-umane si de aceea l-a ales, pentru
calitatea sa gaseasca echivalentele lingvistice la "fulgerele şi
tunetele şi sunetul trâmbiţelor" (Geneza:20:18) auzite de tot
poporul, pe muntele fumegind.
La rindul sau, Aaron il intelege pe fratele sau Moise, in pofida
gângavelii si are darul sa verbalizeze mozaismul pe intelesul
batrinilor si al poporului.
Moise pare legat preponderent (nu exclusiv) de caracterul scris al
Torei.
Aaron pare legat de caracterul oral al Torei.
Dar ei sint frati si infratire este raportul dintre cele doua Tora.
Transferul Torei pe aceasta filiera pare sa nu fie liniar, ci
creativ, ca obligatie a cresterii inteligibilitatii Torei, de la
Dumnezeu, la popor, in etape in care omenescul este invitat sa
capete o pondere in crestere.
Tora orala este privita ca alocind si explicitind intelesuri
inradacinate in Tora scrisa.
Rolul omenescului in explorarea filonului divin al Poruncilor este
tot mai pronuntat, pe masura aprofundarii studiului biblic si a
amplificarii literaturii dedicate acestuia - exegeza -, insotind
convingerea ca acesti pasi omenesti ne apropie de Dumnezeu (ca
traire si/sau ca reper organizator).
Daca admitem ca Imparatia lui Dumnezeu (pe Pamint) este modelata de
Poruncile lui Dumnezeu, atunci este important sa urmarim masura
integritatii divine a Poruncilor care ne-au parvenit (sub asediul
omenescului), nu atit ca sa realizam autenticitatea imaginii pe care
ne-am format-o asupra modelului divin (ori corespondenta cu acesta),
ci, pur si simplu, sa ne formam o imagine ceva mai consistenta decit
metafora care ne este transmisa prin Noul Testament.
Abia atunci am putea vorbi despre autenticitate si/sau
corespondenta.
Examinarea ipotezei talmudice ca Iosua Navi ar fi uitat o parte din
Tora orala, s-a constituit intr-un prim exercitiu de masurare a
integritatii naturii divine a Poruncilor propagate dealungul
istoriei de pina la noi, a carui concluzie ii sta drept titlu:
"Ieşirea de sub tutela lui Dumnezeu" (5).
Dar, in ocazia  istorisirii domniei regelui Iosia, Biblia insasi
dezvaluie ca, pentru un rastimp pe care unii il calculeaza la circa
400 de ani, Tora scrisa (sau o parte din ea) va fi fost pierduta.
Consecintele asupra naturii Poruncilor transmise din acele timpuri
sint subiectul eseului de fata.
 
Note
 
 
(4) Vezi Notele 4.10 si 4.14. de la paginile 168 si respectiv 169,
din "Biblia dupa textul ebraic"/Exodul/Humanitas/Bucuresti/2019.
 
(5) Vezi "Ieşirea de sub tutela lui Dumnezeu"/MAKE/BURSA/12 - 14
august 2022.
 
b) Carti in oglinda
 
Karl Marx  l-a citat pe Friedrich Hegel, ca sa faca o adaugire:
"Hegel face undeva observaţia că toate marile evenimente şi
personalităţi care au o importanţă istorică mondială apar, ca să
zicem aşa, de două ori. El a uitat să adauge: prima oară ca
tragedie, a doua oară ca farsă." (1)
Adaugirea - " prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă" - a
devenit celebra, dar ordinea se poate rasturna, mai ales in mediul
cultural. 
Marx nu a acordat atentie faptului ca tragedia si farsa se prezinta
ca interfata culturala a istoriei si ca, de aceea, uneori,
succesiunea basculeaza, ca in Biblie, unde avem cel putin un exemplu
de personalitate care apare mai intii ca farsa si abia a doua oara
ca tragedie.             
Dupa cum se spune: "Cineva aflat în spatele capacului chivotului, ar
trebui să se vizualizeze ca și cum ar sta în fața capacului
chivotului …" (Berakhot 30a).
In Biblie, asa numita "istorie deuteronomista" (2) pare nu doar sa
cunoasca, ci chiar sa si speculeze ideea marxista, astfel incat
ataseaza "crizei  revolutionare" tragice a regelui Iosia, 
precedentul farsei lui Iosua, de cu sase secole mai inainte,
travestindu-l pe Iosua intr-un rege nedeclarat, pentru ca urmasul
sau sa-i semene.
"Iosua este în multe privinţe o figură iosiană puţin deghizată care
joacă evenimentele din zilele lui Iosua pe scena trecutului clasic",
noteaza Richard D. Nelson (3),
Este manipularea reciprocei a ceea ce spune Marx: "Tradiţiile
tuturor generaţiilor moarte apasă ca un coşmar asupra minţii celor
vii. Şi tocmai atunci cînd oamenii par preocupaţi să se transforme
pe ei şi lucrurile din jurul lor, să creeze ceva ce n-a mai fost,
tocmai în asemenea epoci de criză revoluţionară ei invocă cu teamă
spiritele trecutului, chemîndu-le în ajutor, împrumută de la ele
numele, lozincile de luptă, costumele, pentru a juca, în această
travestire venerabilă şi cu acest limbaj împrumutat, o nouă scenă a
istoriei universale." (4)
Pentru ca regele Iosia sa joace "o noua scena a istoriei", ar fi
avut nevoie sa existe Iosua, ca sa aiba in ce sa se travesteasca;
dar numerosi biblisti considera Cartea Iosua Navi drept o procesare
literara apartinind timpurilor regelui Iosia si deci, transferul de
"nume, lozinci de luptă si costume" este invers.
Cele doua personalitati biblice sint simetrice, pe cit sint de
simetrice Tora orala uitata cu Tora scrisa pierduta:
- Talmudul a admis povestea uitarii de catre Iosua a unui numar de
Porunci (este vorba despre Tora orala);
- Biblia relateaza ca, in timpul regelui Iosia, a fost regasit sulul
Legii (Tora scrisa), care, prin urmare, fusese pierdut.
Prima poveste poate fi catalogata drept insertie a imaginarului (o
"fraudă nu tocmai pioasă"), introdusa in secolul al treilea, ca sa
justifice "iesirea de sub tutela lui Dumnezeu", manifesta ca miscare
in lumea rabinica, in cele trei veacuri de inceput ale primului
mileniu.
Poate ca asta justifica sa fie considerata o "farsa", care, nu atit 
prin consecintele a ceea ce spune, ci prin indrazneala sa fie
introdusa in Talmud, semnifica "iesirea de sub tutela lui Dumnezeu",
de facto.
A doua poveste relateaza o reforma religioasa radicala intreprinsa
de Iosia (un rege prezentat ca eroic, dedicat Poruncilor lui
Dumnezeu, care esueaza intr-un razboi pe care nu era obligat sa-l
poarte si in care isi gaseste moartea).
Este o "tragedie" simetrica "farsei" retroproiectate asupra lui
Iosua, aproximativ cu 600 de ani inaintea lui Iosia, 1500 de ani
fata de timpul vietii celui care este de suspectat ca a fabricat-o
(Rav Yehuda) si 3300 de ani fata de momentul vietii noastre.
Asa ca nimic nu-i sigur.
Din punctul de vedere al acestui eseu cercetind integritatea
dumnezeiasca a Poruncilor care ne-au parvenit si masura in care
omenescul le-a invadat, este important ca, in Talmud, sint relatari
ale uitarii Torei orale, iar in Biblie sint relatari ale pierderii
Torei scrise.
Adica, se spune ca Biblia ar fi trecut prin restaurari si regasiri
(punctuale sau generale).
Critica Torei (fie ea Tora scrisa sau Tora orala) nu tine de
preocuparea acestui studiu, astfel ca istoricitatea Scripturii si a
interpretarilor sale este invocata doar daca participa la subiect.
 
Note
 
(1) Sint primele doua fraze din "Optsprezece brumar al lui Ludovic
Bonaparte"/Karl Marx/ Scrisa in decembrie 1851 - martie 1852/Karl
Marx, Friedrich Engels, Opere alese în două volume, ediţia a 3-a,
vol. 1, 1966, Editura Politică, p. 203-295).
 
(2) "Majoritatea cercetătorilor biblici cred într-o teorie conform
căreia Deuteronomul, Iosua, Judecătorii, Samuel și Regii fac parte
dintr-un singur opus istoric scris în perioada târzie a Primului
Templu, aproximativ 600 î.Hr. Biblistul german Martin Noth a numit
această lucrare „Istoria deuteronomistă” și acesta este termenul
folosit în prezent." - Elon Gilad, un rezumat de popularizare.
(https://www.haaretz.com/jewish/2015-06-25/ty-article/.premium/who-
wrote-bibles-kings-and-prophets/0000017f-f039-da6f-a77f-
f83f15e70000)
 
(3) "Josiah in the book of Joshua"/Richard D. Nelson/LUTHERAN
THEOLOGICAL SEMINARY, GETTYSBURG/1981
 
(4) "Optsprezece brumar al lui Ludovic Bonaparte" - ibidem
 
c) Cartea sau Reforma?
 
Centralizind in Templul de la Ierusalim viata religioasa a Iudeii,
ca parte a aspiratiei de reunificare cu Israelul, reformele regelui
Iosia incap in urmatoarea Lista simplificata:
- a abolit adorarea lui Baal și Așerim;
- a desființat cultul astral asirian și adorarea zeității amoniților
numită Milcom;
- a distrus locurile înalte (1);
- a exterminat preotimea considerata falsa;
- a centralizat la Ierusalim preoțimea levitică.
Intre Cartea a patra a Regilor si Cartea a doua Paralipomena (a doua
a Cronicilor) - Biblia ortodoxa - are loc o aparenta inadvertenta:
in prima, intii are loc gasirea Cartii (Capitolul 22:8) si abia
ulterior, Iosia purcede la reforme (Capitolul 23:4), lasind impresia
ca reformele au fost inspirate de Cartea gasita; dar, in a doua,
ordinea este inversata - reformele au loc mai intii, in mod
indubitabil, in anul al doisprezecelea al domniei lui Iosia
(Capitolul 34:3), iar gasirea cartii se petrece dupa sase ani
(Capitolul 34:8). Explicatiile care invoca propaganda (de exemplu,
ca Scriptura despre care Hilchia a afirmat ca a gasit-o, de fapt va
fi fost scrisa de el insusi sau de apropiati ai sai, ca sa poata
justifica reformele adoptate de Iosia), merita sa fie notate, iar
textul biblic, este adevarat ca nu poate fi dat drept sursa istorica
a unei cronologii certe.
In schimb, inadvertenta poate fi un "semn de carte" (Vezi Anexa 1),
solicitind o cercetare mai atenta.
Reformele mentionate in Cartea a patra a Regilor si Cartea a doua
Paralipomena, au loc inainte sau, respectiv, dupa regasirea sulului
Torei, regasire care functioneaza ca o axa de simetrie intre cele
doua Carti.
Partea pe care ne aflam fata de axa de simetrie, ne ofera o poveste
diferita fata de cealalta:
A. Regasirea Cartii declanseaza Reforma sau,
B. Reforma prilejuieste regasirea Cartii.
Cele doua variante par ireconciliabile, obligind la o interpretare
alegorica.
De exemplu, Rabbi Abbahu (2) asociaza recuceririi localitatii
Chiriat-Sefer (toponimic despre care spune ca înseamnă literalmente
"satul cărții" si ca este interpretat omiletic ca o referire la
acele părți ale Torei care au fost uitate de Ioshua), ideea de
recuperare a Poruncilor, prin "perspicacitatea și învățatura lui
Othniel".
Premisele acestei interpretari presupun ca Tara Fagaduita este una
cu Tora, astfel ca recucerirea  unei localitati (care, eventual, va
fi fost un centru de arhivare a documentelor administrative
canaanite), reprezinta recuperarea Poruncilor si a jurisprudentei
(3).
Faptul concret si alegoria se intrepatrund
La fel, putem admite si in cazul regelui Iosia ca Reforma este un
mod de recuperare a Cartii, iar Cartea reclama exersarea Reformei,
astfel incit a stabili prioritatea uneia asupra celeilalte in
cronologie, este similar cu a intreba ce a fost mai intii, oul sau
gaina, chiar daca intre ele au trecut sase ani; in schimb,
centralizarea religioasa introdusa de Reforma se traduce in
reunificare teritoriala, iar teritoriul unificat este Cartea Legii 
regasita.
„De ce s-a pierdut țara? pentru că ei nu au recitat binecuvântarea
care precede studiul Torei.” (4).
 
Note
 
(1) "Locurile înalte" din Biblie se refera la lacasuri de cult
alcatuite din altar si un obiect al inchinarii - stilp de piatra sau
unul din lemn sculptat, inchipuind zeitatea careia ii era dedicat
lacasul -  asezate pe inaltimi create, uneori, artificial.
 
(2) Vezi "Ieşirea de sub tutela lui Dumnezeu"/ibidem/Anexa 1/"Cele
trei versiuni din Talmud"/[Versiunea C]
(https://www.bursa.ro/iesirea-de-sub-tutela-lui-dumnezeu-48143747)
 
(3) Nu este singura data cind numele unei localitati mentionate in
Tanakh primeste un inteles neasteptat, derivat din evenimentele
relatate ca avind loc acolo; un alt exemplu este Chobah
("ascunzatoare"), localitate "din stinga Damascului" (in nordul
lui),  al carei nume a devenit substantiv comun, in ebraica,
semnificind "datorie/pacat".
In drumul de intoarcere, dupa victoria de la Hoba, Avraam respinge
rasplata (pe deplin meritata) oferita de regele Sodomei, ca sa nu se
incarce cu pacatul indatorarii (nici macar ca sentiment de
recunostinta):
"14. Auzind Avram că Lot, rudenia sa, a fost luat în robie, a adunat
oamenii săi de casă, trei sute optsprezece, şi a urmărit pe vrăjmaşi
până la Dan.
15. Şi năvălind asupra lor noaptea, el şi oamenii săi i-au bătut şi
i-au alungat până la Hoba, care este în stânga Damascului.
16. Şi au întors toată prada luată din Sodoma, au întors şi pe Lot,
rudenia sa, averea lui, femeile şi oamenii.
[…]
21. Iar regele Sodomei a zis către Avram: "Dă-mi oamenii, iar
averile ia-le pentru tine!"
22. Avram însă a răspuns regelui Sodomei: […]
23. Că nici o aţă sau curea de încălţăminte nu voi lua din toate
câte sunt ale tale, ca să nu zici: "Eu am îmbogăţit pe
Avram"." (Geneza/Capitolul 14)
La distanta de patru capitole dupa acesta (Capitolele 18 si 19),
incepe si se desfasoara judecata dumnezeiasca asupra Sodomei si a
celorlalte patru cetati ale cimpiei, care impartaseau aceleasi
pacate - valori morale inversate (pedepseau mila fata de necajiti si
ajutorarea lor), intre care homosexualitatea (respinsa de Porunci)
este doar un semn.
 
(4) Tara si Cartea Legii sint legate intre ele:
"12. […] pentru ce a pierit ţara şi a fost arsă ca un pustiu, încât
nimeni să nu mai treacă prin ea?
13. Şi Domnul a răspuns: "Pentru că au părăsit Legea Mea […]"
(Ieremia/Capitolul 9)
Talmud: "Ravina spune: Ei sunt pedepsiți pentru că nu recită mai
întâi binecuvântarea asupra Torei înainte de a-și începe studiile."
(Nedarim 81a4)
 
d) Tora orala fara Tora scrisa
 
Ce influenta asupra Torei orale poate avea pierderea Torei scrise?
Diferenta dintre Tora Scrisa si Tora Orala nu este ca una este
scrisa si cealalta este orala, pentru ca, in momente diferite,
fiecare a fost orala sau scrisa - atit Noe cit si Avraam au
respectat Poruncile inainte ca ele sa-i fi fost scrise lui Moise.
Ci diferenta este ca, la prima vedere, Tora Scrisa este radacina
Torei Orale, dar ca sa spunem asa ceva, ar trebui sa stabilim ce
intelegem prin Tora Scrisa si ce intelegem prin Tora Orala.
Din cauza ca Tora scrisa se prezinta ca insemnare intr-un obiect
concret/substantial - sulul/cartea Torei -, in opozitie cu Tora
orala (a carei materialitate, la origini, era tot atit de vaporoasa
pe cit este vorba care zboara), inteleptii s-au concentrat asupra
caracterului inseparabil dintre cele doua Tora, ca sa indeparteze
neincrederea in sacralitatea tesaturii diafane a Torei orale,
neincredere legitimata, de asemenea, de indubitabila participare
omeneasca la elaborarea ei.
De aceea este greu de gasit exegeza care, pe linga ipoteza unei Tore
scrise, fara insotirea Torei orale, sa abordeze si ipoteza evolutiei
Torei orale in absenta Torei scrise.
Intrucit Tora orala functioneaza  ca explicatie si dezbatere pe
textul Torei scrise, ea devine un meta-text, care, in lipsa textului
pare ca ar trebui sa se surpe, asa cum in filmele de fictiune care
abordeaza tema calatoriei in timp, omul din prezent dispare daca ii
este suprimata originea.
Dar cazul nu este ipotetic.
Iar presupunerea din filmele de fictiune nu s-a adeverit.
Inainte de Regele Iosia, Tora scrisa a fost pierduta pentru un
interval de timp incert, dar, Tora orala a rezistat.
Tora scrisa a fost pierduta cu totul sau doar partial?
A fost pierduta 400 de ani, sau doar vreo 50 de ani?
Aceasta sint dezbateri importante, dar nu pentru eseul de fata, care
nu trateaza spectaculoasa  intoarcere la Dumnezeu a unui popor
ratacit in idolatrie (subiect bine tratat de numerosi exegeti), ci a
efectului pierderii Torei scrise asupra Torei orale.
 
e) Aaron fara Moise
 
De la Capitolul 20 din Exodul si pina la Capitolul 24, Cartea Legii
prezinta setul de Porunci pe care Dumnezeu le dicteaza spre supunere
poporului lui Israel, Porunci pe care Moise le consemneaza in scris,
in Cartea Legamintului ("4. Iar Moise a scris toate cuvintele
Domnului." - Exodul, Capitolul 24:4)
Exegeza este strabatuta de controverse pentru identificarea Cartii
Legamintului si a Cartii Legii, presupunind ca ar fi ori unul si
acelasi document, ori doua documente diferite, sau ca unul (Cartea
Legamintului) este parte din Cartea Legii.
Intradevar, Scriptura nu face o distinctie clara intre ele, ba
chiar, in cazul regelui Iosia, pare sa le confunde, caci in 
Capitolul 23 din
Cartea a patra a Regilor, mai intii mentioneaza Cartea Legamintului
si apoi, ca si cind ar fi vorba despre acelasi document, mentioneaza
Cartea Legii (1).
Divergentele pot fi aplanate considerind Cartea Legamintului drept
Carte a Legii, caci, astazi, juridic vorbind, legamintul este un
"contract", iar "contractul este legea partilor"; cind subiectul
este respectarea legii, vorbim despre Cartea Legii (chiar daca ar fi
doar o parte a Cartii Legii, completata ulterior), cind subiectul
este respectarea Legamintului, atunci vorbim despre Cartea
Legamintului.
Pentru un popor indaratnic cum se dovedeste poporul lui Israel (2),
respectarea Legii fara chezasia unei  rasplati dumnezeiesti, pare
nesigura, astfel ca Dumnezeu se leaga:
"11. Păstrează ceea ce îţi poruncesc Eu acum: Iată Eu voi izgoni de
la faţa ta pe Amorei, pe Canaanei, pe Hetei, pe Ferezei, pe Hevei,
pe Gherghesei şi pe Iebusei."
Aceasta promisiune dumnezeiasca guverneaza asupra Cartii Legii si o
transforma in Cartea Legamintului:
"27. Şi a mai zis Domnul către Moise: "Scrie-ţi cuvintele acestea,
căci pe cuvintele acestea închei Eu legământ cu tine şi cu
Israel!" (Exodul, Capitolul 34)
Ibn Ezra (3) afirma ca a doua pereche de table (scrisa, pe cit se
vede, de Moise) "serveste drept act de martor" pentru Legamint.
Este de adaugat ca Moise este chezas al Legamintului.
Ce cuvinte ar fi spus Aaron fara cele ale lui Moise?
Raspunsul nu tine de istorie contrafactuala, ci la acest moment al
Scripturii cind rasare intrebarea, el a fost dat in Biblie, deja:
" 1. Văzând însă poporul că Moise întârzie a se pogorî din munte, s-
a adunat la Aaron şi i-a zis: "Scoală şi ne fă dumnezei, care să
meargă înaintea noastră, căci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a
scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a întâmplat".
Chezasul Legamintului, cel care garanta promisiunile lui Dumnezeu, a
disparut.
A disparut chezasia.
Respectarea Poruncilor nu mai are rost.
"2. Iar Aaron le-a zis: "Scoateţi cerceii de aur din urechile
femeilor voastre, ale feciorilor voştri şi ale fetelor voastre şi-i
aduceţi la mine". (Exodul, Capitolul 32)
Acestea sint cuvintele lui Aaron, fara cele ale lui Moise.
Aaron conduce in mod activ turnarea vitelului de aur, in
ministeriatul sau revine idolatria, nerabdator (4).
Daca Moise pare legat preponderent (nu exclusiv) de caracterul scris
al Torei, iar Aaron pare legat de caracterul oral al Torei (asa cum
a rezultat in subcapitolul " b. Modelul de transfer al Torei") ,
atunci pacatul idolatriei poate fi socotit un efect al absentei
Torei scrise asupra Torei orale.
Regele Manase (709 - 642 i.e.n.) si fiul sau regele Amon (c. 664 -c.
641 i.e.n), predecesorii directi ai regelui Iosia, au cultivat
idolatria.
Intr-un dialog imaginar a lui Rav Ashi cu regele Manase, relatata in
eseul "Locuri de întâlnire cu Dumnezeu (I)"/MAKE/BURSA/11.06.2022 -
b) Al cui este chipul?, inteleptul il intreaba pe rege:
 "Din moment ce ai fost atât de înţelept, care este motivul pentru
care te-ai angajat în închinarea la idoli?"
Manase i-a răspuns: "Dacă ai fi fost acolo în vremea aceea, ai fi
apucat şi ridicat poala hainei tale şi ai fi alergat după mine din
cauza dorinţei de nepotolit să te angajezi în închinarea la idoli şi
datorită faptului că era o credinţă comună".(Sanhedrin 102b
Probabil ca, in vremea aceea, Tora scrisa fusese compromisa,
articulatia care convertea strafulgerarea divina in exprimare
imperativa - fusese distrusa ori repudiata - iar originea divina a
Poruncilor devenise insesizabila.
Restaurarea/regasirea Torei scrise in timpul lui Iosia nu a putut
anula efectul pe care absenta Torei scrise l-a avut asupra Torei
orale - ceva din gustul pentru "iesirea de sub tutela lui Dumnezeu"
a ramas si a explodat la inceputul primului mileniu.
Eseul de fata l-a socotit lipsit de pietate pe Rav Yehuda, pentru
ca, in secolul al treilea, a inclus in Talmud povesti imaginare
despre faptul ca Ioshua, urmasul lui Moise, ar fi uitat un numar de
Porunci ale lui Dumnezeu, ca sa justifice creativitatea in
interpretarea Legii si dind semne de lipsa de respect fata de
divinitate.
Dar poate ca interpretarea este gresita.
Este posibil ca ardoarea lui Rav Yehuda fata de Dumnezeu sa fi fost 
intr-atit de intensa, incit sa fi socotit ca dimpotriva, oamenii
sint aceia care nu il merita pe Dumnezeu.
 
MAKE
 
 
Note
 
(1) Cartea a patra a Regilor, Capitolul 23:
"2. Apoi s-a dus regele în templul Domnului şi toţi Iudeii şi toţi
locuitorii Ierusalimului au mers cu el, şi preoţii şi proorocii şi
tot poporul de la mic până la mare şi au citit în auzul lor toate
cuvintele cărţii legământului, ce s-a găsit în templul Domnului."
 
"21. După aceea a poruncit regele la tot poporul şi a zis:
"Săvârşiţi Paştile Domnului Dumnezeului vostru, după cum este scris
în această carte a legii!"
 
(2) Moise spune ca poporul este indaratnic:
"9. Zicând: "De am aflat bunăvoinţă în ochii Tăi, Stăpâne, să meargă
Stăpânul în mijlocul nostru, căci poporul acesta e îndărătnic; dar,
iartă nelegiuirile noastre şi păcatele şi ne fă moştenirea Ta!"
 
(3) Avraham ben Meir ibn Ezra, cunoscut în Europa ca Abenezra
(1092/1093 - 1167) evreu spaniol, cărturar, poet de limbă ebraică ,
filozof, filolog, matematician, astronom, astrolog, medic și teolog
exeget. Precursor al criticii Bibliei, l-a influențat pe Spinoza.
Era supranumit "Înțeleptul, marele și admirabilul învățat".
 
(4) Exodul, Capitolul 32:
"3. Atunci tot poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor
săi şi i-a adus la Aaron.
4. Luându-i din mâinile lor, i-a turnat în tipar şi a făcut din ei
un viţel turnat şi l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: "Iată,
Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!
5. Văzând aceasta, Aaron a zidit înaintea lui un jertfelnic; şi a
strigat Aaron şi a zis: "Mâine este sărbătoarea Domnului!"
 
Anexa 1
Semnul de Carte
 
Unii oameni se ocupa cu lucruri de care coplesitoarea majoritate nu
a auzit niciodata si nici daca ar auzi de ele nu le-ar acorda vreo
insemnatate, pentru ca , de exemplu, nu este deloc clar ce
importanta poate sa aiba, pentru viata de zi cu zi, diferenta dintre
o carte clasica si una sfinta.
De fapt, problema este intr-atit de ignorata, incit, in istorie,
doar citiva si-au dat cu parerea despre ce ar fi o carte sau un
autor clasic (Italo Calvino - "Autorul clasic te ajuta sa te
autodefinesti"; Charles Augustin Sainte-Beuve, citandu-l pe Goethe -
  "Lucrarea clasica este puternica, proaspata si sanatoasa"; T.S.
Eliot - "Singurul autor clasic este Virgiliu"; mai sint citiva,
intre care se distinge Mark Twain, cu definitia sarcastica: "O carte
clasica este aceea pe care toata lumea ar vrea sa o fi citit, dar
nimeni nu vrea sa o citeasca").
In privinta notiunii de "carte sfinta" cred ca intelesul este mai
limpede, fiind general acceptat ca expresia se refera la corpul
textual religios privit drept "de inspiratie divina", stabilindu-ne
soarta, istoria si practicile (eu as adauga ca ne stabileste rostul
vietii).
Divinizarea cartii sfinte la iudeii Evului Mediu ("Tanakh", numita
de crestini "Vechiul Testament", este alcatuita din trei parti:
"Tora", "Neviim" si "Ketuvim", adica Pentateuhul, Profetii si
Hagiografia) a mers pina la a o identifica cu Dumnezeu, astfel ca si
astazi, unii rabini, dupa slujba in sinagoga, ridica sulul Torei
pentru ca enoriasii sa admire anatomia lui Dumnezeu.
Cabala Evului Mediu a cercetat consecintele ipotezei ca "Tora,
Universul si Dumnezeu sint unul si acelasi lucru".
Si desigur, din faptul ca Tora si Dumnezeu sint unul si acelasi
lucru, decurge ca Tora este o carte perfecta.
Perfectiunea cartii sfinte atrage observatia facuta de scriitorul
argentinian Jorge Luis Borges ca reprezinta diferenta fata de o
carte clasica, care tolereaza greseli.
Exemplul cel mai bun ca sa-i ilustreze observatia consta in
comparatia intre felul in care iudeii cabalisti si-au privit Tora
(in calitate de carte sfinta) si felul in care anticii priveau
"Iliada" si "Odiseea" (care erau considerate carti clasice, inca de
grecii antichitatii secolului al VI-lea, i.e.n.).
"Quandoque bonus dormitat Homerus" ("Citeodata doarme si bunul Homer
") - vers din "Ars poetica" al lui Horatiu, preluat de
intelectualitate drept maxima, vrea sa spuna ca fie chiar si la
marii creatori te poti impiedica de neglijente.
Dupa Borges, cartile sfinte sint privite drept perfecte, in timp ce
la cartile clasice ne putem permite sa sesizam neglijente.
Aceasta-i diferenta.
 
De ce Homer nu este infinit
 
De cele mai multe ori, cartea clasica a fost promovata cititorului
de elitele culturale, infipta intr-un caier de tors exegeze,
admiratie si recomandari, care, adesea, obtureaza accesul
cititorului la transferul direct al experientei pe care autorul a
trait-o in scris (acesta este felul in care multi rateaza contactul
cu Shakespeare, de pilda, obligati fiind de scoala nu sa-l citeasca,
ci sa-l "studieze").
Autorul cartii clasice este uman, iar cartea lui este finita, asa
cum este si autorul.
Homer este finit.
Dumnezeu este presupus a fi si infinit.
Autorul cartii sfinte este considerat divin, cu toate calitatile
contradictorii pe care i le atribuie, de exemplu, faylasuful al-
Arabi - tot si nimic, atoate-si de nimic-stiutor, perpetuu-dinamic
si neclintit; autocontradictia este modul in care al-Arabi admite
referinta la Dumnezeu, dar, si aceea, numai atunci cind imprejurarea
comunicarii obliga referirea (in rest, este de nepomenit).
Atit el, cit si vechii iudei, considerau ca orice referire la
Dumnezeu ii este improprie, fiind o proiectie a finitudinii
omenesti.
Statutul diferit al textului si al autorului genereaza atitudini
diferite ale cititorului: ceea ce ar putea fi o neglijenta, o
discrepanta sau chiar o greseala intr-o carte clasica, este prin
definitie imposibil in una sfinta.
Daca sesizam vreo astfel de aparenta sminteala intr-o carte sfinta,
atunci (intrucit cartea fiind sfinta, este perfecta), acela este un
"Semn de Carte" lasat de Autor ca intelesul nu este cel uzual, ci se
cere o tilcuire mai ampla, mai adinca sau mai inalta, oricum, dar nu
una obisnuita.
Ba, chiar mai mult, acel "Semn de Carte" marcheaza el insusi
momentul de comunicare mai personala dintre Autor si cititor
(generalizarea unui astfel de limbaj intentioneaza apropierea de
divinitate, dar risca ininteligibilul, care, de altfel, deturneaza
trairea sufleteasca).
Rezultatul acestui efort de reinterpretare, ori de cite ori textul
sfint intra in coliziune cu intelesul evident (sau  cel general
acceptat - doxa/opinia), asigura insasi  perfectiunea si nelimitarea
textului, caracterul sau sacru fiind consolidat de cititor.
 
MAKE
Chiang Mai, martie, 2018