Disputa sovieto-română asupra Basarabiei (III): Contactele de la Haga (1922) și Lausanne (1923) Distribuie    

22 octombrie, 2019

Octavian Țîcu Disputa sovieto-română asupra Basarabiei

(III): Contactele de la Haga (1922) și
Lausanne (1923)
Distribuie

  

 Print

Lausanne în anii 1920

Confruntată cu posibilitatea unei izolări diplomatice în problema Basarabiei,

România a fost nevoită să caute soluții proprii în perspectiva viitoarelor relații cu Despre blogul centenarului 
Rusia Sovietica. Începutul acestei politici a fost vizita primului-ministru român
1918 - 2018
Ionel I. C. Brătianu din iunie 1922 la Paris, unde se încheia o convenție formală
franco-română ce prevedea asistența Parisului în eventualitatea unui atac de peste 1918 – 2018. Un centenar văzut de pe
Nistru. Ținând cont de faptul că Marea Britanie, prin propunerea lui D. Lloyd ambele maluri ale Prutului, de istoricii
George, nu renunțase la ideea soluționării problemei frontierelor europene ale Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin
Rusiei Sovietice și dorea să folosească, în acest scop, apropiata conferință de la Dobrincu de la Iași.
Haga, intenția diplomației românești de a-și asigura sprijinul Franței era
explicabilă. Faptul că a obținut acest sprijin se datorează în mare parte Timp de un an și jumătate, cei doi istorici
schimbărilor intervenite în politica externă franceză care, după semnarea vor analiza, dezbate (poate și în
tratatului de la Rapallo și slăbirea alianței cu Anglia, consta într-o relație cât mai contradictoriu) și comenta evenimentele
strânsă cu Polonia și statele Micii Înțelegeri. anului 1918 si repercusiunile acestora
până astăzi. Țelul acestui blog „în
În același timp, reîntors de la Genova, I.I.C. Brătianu a ținut să precizeze în fața tandem” nu este numai de a arunca o
Corpurilor Legiuitoare poziția României față de Rusia Sovietică. El a arătat că în nouă privire asupra anului 1918 dar și de
chestiunea rusă, România avea doua interese. Primul era siguranța frontierei sale a demisti ca multe locuri comune ale
la Nistru, granița rească și națională a Basarabiei. Cealaltă era o obligație de istoriei contemporane, de a repune in
dreptate și moralitate internațională și prevedea restituirea tezaurului național contextual lor istoric „corect” fapte și
depus la Moscova. Primul-ministru român a ținut să precizeze că oricare ar persoane deseori manipulate de
situația internă a Rusiei, România o va respecta, însa, la rândul său, nu va tolera politicieni, de presă sau chiar de istorici.
un amestec străin în viața sa politică și socială, nici prin agresiuni violente, nici
prin propaganda subversivă.

Contactele diplomatice româno-sovietice vor

Ionel I.C. Brătianu
războiului, care urmau a
 reluate la conferința de la Haga (15 iunie -
20 iulie 1922). Delegația română a prezentat
cu această ocazie o justi care a pretențiilor
sale nanciare față de Rusia Sovietică, care se
ridicau la suma de 14.556.000.000 franci-aur.
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Acestea cuprindeau atât bunurile Băncii
Naționale, cât și valorile „pierdute’’ în tranzit
prin Rusia sau predate trupelor ruse în timpul „… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918
plătite de Rusia în baza unor înțelegeri speciale. trebuie privit într-un context amplu al
transformărilor la nivel european și

În cadrul tratativelor, la 19 iulie 1922, M. Litvinov adresa delegației române regional, în care efectul cumulat al

propunerea de a participa la lucrările conferinței de dezarmare ce urma să se războiului mondial, al revoluției ruse, al

desfășoare la Moscova. Partea română a fost de acord cu această inițiativă, dar pretențiilor teritoriale din partea

considera ca un prim pas în realizarea unei înțelegeri privind dezarmarea, Ucrainei independente exprimate față de

recunoașterea situației actuale a frontierelor dintre cele două state. Basarabia și al pericolului bolșevizării, a
determinat opțiunea provinciei pentru
revenirea în cadrul statului român
întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-
Coordonator la Academia de Stiinte a
Moldovei )
Moscova a perceput această declarație ca un răspuns negativ, deoarece considera
că problema frontierelor, ind la fel de importantă ca cea privind dezarmarea, nu
poate soluționată decât în contextul unei soluționări generale a problemelor
sovieto-române. M. Litvinov a declarat în acest sens că: „România a ocupat forțat
Basarabia fără consimțământul Rusiei, iar în acest sens între cele două părți nu a
existat un tratat similar celui franco-german privind Alsacia și Lorena”. Adjunctul
comisarului sovietic de externe nu contesta faptul că Basarabia va rămâne
României, dar în vederea xării acestei situații el credea oportună necesitatea
unor tratative bilaterale care trebuiau să ducă la stabilirea relațiilor normale între
cele două țări. Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu


reprezintă în România doar istorie, ci și
memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte
locuri. Există o istorie o cială, patriotică,
justi cativă, care mai degrabă pune note
la discursul o cial din epocă, după cum
există și o istorie critică, care caută să
înțeleagă și să explice. ” (Dorin
Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul
de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași,
Academia Română – Filiala Iași, din
1995).

Gheorghi Cicerin (stânga) și Maxim Litvinov

Rusia Sovietică și-a arătat insistența în a obține acordul României pentru

participarea la conferința de la Moscova și prin notele din 28 august și 27
octombrie 1922. Dar aceste inițiative au întâlnit refuzul părții române, care a
condiționat procesul de dezarmare de necesitatea delimitării juridice clare a
frontierei sovieto-române. Prin nota din 11 noiembrie 1922, partea sovietică arăta
că din moment ce relațiile bilaterale nu pot normale fără o frontieră liniștită, ea
considera că linia Prutului este cel mai indicat hotar între România și Rusia
Sovietică, accentuând că: „Moscova nu recunoaște ocuparea Basarabiei, nici votul
unei organizații naționaliste și nici acordul Marilor Puteri asupra acestui fapt”. În
aceste condiții, România a refuzat să participe la lucrările Conferinței pentru
dezarmare de la Moscova.

Ar resc să ne întrebam de ce a dorit guvernul sovietic cu atâta insistență

aderarea României la un tratat de neagresiune și dezarmare? Cu toate asigurările
date de București privind politica paci stă a României față de vecinul de la Est,
Rusia Sovietică continua să vadă un pericol în poziția României. Cercurile
diplomatice de la Moscova acreditau ideea că partea română, neliniștită pentru
soarta Basarabiei, refuza sa reia relațiile cu Rusia Sovietică, cautând sprijin în
această problemă la puterile europene. Nota sovietică din 26 noiembrie 1922
adresată lui Ion G. Duca, ministrul român de externe, menționa că România este
unicul vecin al Rusiei care nu dorește semnarea unui acord cu aceasta. Guvernul
sovietic era tentat să vadă în această tendință un act de ostilitate din partea
României care ar dorit astfel să-și păstreze libertatea de acțiune.

Cu prilejul conferinței de la Lausanne (20 noiembrie 1922 - 24 iulie 1923),

consemnăm o nouă rundă de tratative sovieto-române. Corespondența dintre Gh.
Cicerin, șeful delegației sovietice, și M. Litvinov, devenită accesibilă datorită
cercetărilor istoricilor Em. Bold si I. Se iuc, oferă date relevante despre tratativele
avute de Gh. Cicerin cu C. Diamandy privind problema Basarabiei.

Documentele diplomatice consemnează că la această fază a tratativelor s-a

schimbat și atitudinea guvernului român față de perspectiva relațiilor sovieto-
române. Gh. Cicerin arăta în prima sa scrisoare către M. Litvinov că la prima
întrevedere cu C. Diamandy a constatat o poziție favorabilă a părții române față de
propunerile sovietice anterioare privind anularea reciprocă a pretențiilor
sovietice asupra Basarabiei și a pretențiilor românești asupra tezaurului. El
credea, însă, că oferta făcută de Karahan lui Filality la Varșovia aparținea unui
moment depășit, când pozițiile internaționale ale Rusiei Sovietice nu erau încă
consolidate. În viziunea sa, existau două posibilități prin care puteau evolua în
viitor relațiile sovieto-române. Prima prevedea încheierea unui acord pe un
termen stabilit, cu păstrarea tuturor problemelor deschise, revendicările
anterioare păstrându-și valabilitatea. A doua posibilitate era un acord asupra
tuturor problemelor. Dar în acest caz el trebuia să aibă ca rezultat o altă viziune a
întregii politice externe românești, fără acțiuni antisovietice, după cum dealtfel
Gh. Cicerin credea și poziția adoptata de delegația româna la Lausanne.

Trenul care a dus tezaurul românesc la Moscova

A rmațiile lui Gh. Cicerin, deși făcute în 1922, sunt extrem de importante pentru
a urmări politica promovată de diplomația sovietică față de România în perioada
interbelică. Moscova a alternat cu regularitate în relațiile sale cu vecinul său
aceste două forme de tratat. La momentul oportun vom consemna că deși Uniunea
Sovietica a socotit prioritară semnarea unui tratat care ar lăsat deschisă
problema Basarabiei, în momentele de oportunism politic, ea a fost de acord
asupra unui tratat general privind problemele sovieto-române.

După cum arăta I.G. Duca în raportul preliminar prezentat Corpurilor Legiuitoare
românești, delegația sovietică, într-o sedință publică a conferinței de la Lausanne,
a făcut o propunere o cială României pentru tratative în vederea soluționării
problemelor pendinte dintre cele două părți. Însă chiar și în aceste condiții,
Moscova nu mai era dispusă să trateze problema Basarabiei în termenii formulați
anterior. În viziunea lui Gh. Cicerin un acord între cele două părți presupunea
înclinarea punctului de vedere românesc în problema Strâmtorilor, socotit la
Moscova profund antisovietic, într-o direcție favorabilă acesteia. Problema
Basarabiei era din nou folosită de diplomația sovietică ca mijloc de presiune
asupra României. Aceasta atitudine mai are însa o explicație: di cultățile apărute
ca rezultat al recunoașterii internaționale a statului sovietic de către principalele
puteri europene, aspect asupra căruia am insistat în articolele anterioare.

Japonia și România erau singurele state limitrofe cu Uniunea Sovietică care nu

restabiliseră relațiile cu guvernul sovietic. Întârzierea recunoașterii era
condiționată de soluționarea prealabilă a problemelor în suspensie. Spre deosebire
de celelalte state care au stabilit relații normale cu URSS, problemele care divizau
Uniunea Sovietică pe de o parte, de Japonia și de România, pe de alta, erau înainte
de toate politice și teritoriale.

Recunoașterea URSS de către România era condiționată de problema Basarabiei.

In uențat de Londra, guvernul de la București a adresat Moscovei la 16 ianuarie
1924 o notă prin care făcea cunoscută dorința de reluare a relațiilor diplomatice,
cerând precizarea ansamblului problemelor ce urmau a discutate. Răspunsul
sovietic exprima dorința de a discuta toate chestiunile și propunea alegerea
locului pentru tratative. În urma unor schimburi de note, cele două părți au
convenit să stabilească pentru viitoarele tratative româno-sovietice orașul Viena,
luând în considerație disponibilitatea guvernului austriac de a accepta convocarea
unei conferințe sovieto-române pe teritoriul său.

Octavian Țîcu

 ABONEAZĂ-TE

INFORMAȚDESPTULCĂȘ-

PolitcaRFE/LMbșSmrTV

Contacți-e

Posturivacne

Desprnoi

Reguliformdzbat

RadioEurpLbeă©203F/,Inc.Ttlzv