ARTE SI CIVILIZATII (I)

CIVILIZAŢIA,CULTURA ŞI ARTA GREACĂ

CIVILIZAŢIA CRETANĂ

Civilizaţia cretană, apărută în bazinul Mării Egeene, în mileniul III î. Chr., a constituit
baza civilizaţiei greceşti şi, prin intermediul acesteia, originea civilizaţiei europene de mai
târziu şi de astăzi. Centrul acesteia a fost în insula Creta, cea mai mare insulă sudică din
Mediterana.
Primele urme materiale ale acesteia au fost scoase la lumină, în 1899, de arheologul
englez Sir Arthur Evans, care a început la Cnossos, cea mai importantă aşezare urbană a
insulei, primele săpături arheologice, împreună cu echipa sa.
Civilizaţia cretană, numită şi minoică sau minoiană, a fost una dintre cele mai avansate
din punct de vedere economic, politic, social şi cultural din acea perioadă istorică, când
majoritatea populaţiilor de pe continentul european se aflau încă în epoca neolitică. Unii
cercetători numesc civilizaţia, anterioară celei greceşti propriu-zise, egeeană ,cuprinzând pe
cea cretană şi cea miceniană, respectiv cretano-miceniană.
In ce priveşte originea etnică a populaţiei cretane, nu se cunosc lucruri foarte precise,
doar că, în mod sigur, nu vorbeau o limbă indo-europeană. Orientalistul Cyrus Gordon a
susţinut teza apartenenţei limbii acestora la cea semitică (vorbită de vechii evrei), după ce a
reuşit să traducă texte cretane, ce fuseseră copiate însă mai târziu în alfabetul grec. Ipoteza
originii lor semitice se bazează, în principal, pe faptul că etimologia unor cuvinte cretane pare
a avea o asemenea sursă. Conform lui Gordon, chiar numele insulei Creta ar proveni din
semiticul „crito”(sat), Cnossos, capitala regelui Minos, înseamnă în ebraica veche „a adunat”,
„a reunit”. Ariadna, personajul cunoscut din mitologia cretană, care l-a ajutat pe Tezeu să iasă
din labirint, cu ajutorul unui fir, pentru a nu fi ucis de Minotaur, ar proveni din cuvintele
ebraice ari (leu) şi dna (stăpână). Presupuse reprezentări ale acesteia (un personaj feminin,
alături de unul sau doi lei) s-au găsit în piese de sculptură de mici dimensiuni. Numele lui
Icar, fiul lui Dedal, constructorul labirintului este pus în legătură cu ebraicul Iakar ( ar
însemna „a fost drag, celebru, scump”). Numele zeiţei cretane Brithomartis, ce domnea
asupra lumii de dincolo de moarte, ar semnifica în ebraică „fiică a doamnei/stăpânei”. Deşi nu
a fost unanim recunoscută de către cercetători, originea semitică a populaţiei cretane pare
plauzibilă.
Cretanii sau minoienii au cunoscut scrisul , s-au descoperit trei tipuri de scriere, cea
mai veche fiind o scriere de tip ideografic, asemănătoare celei hieroglifice egiptene. După
cum o atestă un mare număr de table de lut găsite în Creta şi în alte insule din Marea Egee,
alte două tipuri de scriere (aşa numitul linear A şi linear B) au mai existat. Doar cel din urmă
tip de scriere a fost descifrat, în 1953, de către lingviştii Ventris şi Chadwick, dovedindu-se a
fi o limbă greacă arhaică, premergătoare limbii în care au fost scrise poemele homerice Iliada
şi Odiseea. Din aceasta se consideră că a provenit limba celor care mai târziu i-au cucerit pe
cretani, micenienii.

Noutatea şi originalitatea civilizaţiei cretane, care a creat , pentru prima oară în această
parte a lumii , un imperiu maritim, cuprinzând teritorii şi aşezări aflate la mare depărtare de
Creta , a instituit structuri statale şi administrative , a fondat o religie originală, a cunscut cele
mai diverse meşteşuguri şi arte, prin urmare apariţia şi evoluţia acesteia au fost favorizate şi
de poziţia geografică, apărată mult timp de pericolul atacurilor, incursiunilor şi războaielor, de
îndelungate perioade de pace de care s-a bucurat.
Faptul că a fost o civilizaţie avansată este dovedit şi de aceea că a fost una eminamente
urbană. După dispariţia ei, textele homerice o evocă, numind Creta „ţara celor 100 de oraşe”
şi, într-adevăr , pe cei peste opt mii de km ai insulei, cercetările timp de 35 de ani ale lui
Evans au descoperit urmele a 93 de centre urbane. Dintre cele mai importante au fost
Cnossos, capitala regilor cretani, Phaistos, Malia. Oraşele, nefortificate, erau legate între ele
prin drumuri pavate, pe străzi existau trotuare pavate, cu şanţuri de scurgere acoperite, cu
sisteme de canalizare subterană, cu apeducte , cisterne care depozitau apa.