Sunteți pe pagina 1din 9

6.

Contractul de
agenţie
Potrivit prevederilor art. 2072 alin. 1
C.civ., prin contractul de agenţie
comitentul îl împuterniceşte în mod
statornic pe agent fie să negocieze, fie
atât să negocieze, cât şi să încheie
contracte, în numele şi pe seama
comitentului, în schimbul unei
remuneraţii, în una sau în mai multe
regiuni determinate.
Forma contractului de agenţie

Potrivit art. 2078 C.civ., contractul de


agenţie se încheie în formă scrisă, autentică
sau sub semnătură privată.
Domeniul de aplicare
În temeiul art. 2073 C.civ., dispoziţiile legale referitoare la
contractul de agenţie nu se aplică persoanelor care:
a) acţionează ca intermediar în cadrul burselor de valori şi al
pieţelor reglementate de mărfuri şi instrumente financiare
derivate;
b) au calitatea de agent sau broker de asigurări şi
reasigurări;
c) prestează un serviciu neremunerat în calitate de agent.
De asemenea, nu este considerată agent, în înţelesul
dispoziţiilor din Codul civil, persoana care:
a) are calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane
juridice, având drept de reprezentare a acesteia;
b) este asociat ori acţionar şi este împuternicită în mod legal
să îi reprezinte pe ceilalţi asociaţi sau acţionari;
c) are calitatea de administrator judiciar, lichidator, tutore,
curator, custode sau administrator-sechestru în raport cu
comitentul.
Obiectul contractului de agenţie

Contractul de agenţie poate avea ca


obiect împuternicirea dată de
comitent agentului, în mod statornic,
de a negocia afaceri pentru comitent
sau de a negocia şi încheia afaceri
în numele şi pe seama comitentului.
În temeiul contractului de agenţie, comitentul beneficază de
exclusivitate în privinţa activităţii desfăşurate de agent.

Contractul de agenţie poate cuprinde şi o clauză de


neconcurenţă, definită de art. 2075 C.civ. ca fiind „acea
stipulaţie contractuală al cărei efect constă în restrângerea
activităţii profesionale a agentului pe perioada contractului de
agenţie sau ulterior încetării sale”.
Efectele contractului de agenţie

• Între agent şi comitent d) Obligaţia de a respecta


→ Obligaţiile în mod corespunzător
agentului: instrucţiunile rezonabile
primite de la comitent.
a) Obligaţia de a-i
procura şi de a-i e) Obligaţia de a depozita
comunica comitentului bunurile sau eşantioanele
informaţiile care l-ar într-o modalitate care să
putea interesa asigure identificarea lor
b) Obligaţia de a depune
diligenţa necesară
pentru negocierea şi,
dacă este cazul,
încheierea
contractelor 6

c) c) Obligaţia de a
Efectele contractului de agenţie

→ Obligaţiile comitentului
: c) Obligaţia de a-l înştiinţa
a) Obligaţia de a pune la pe agent, într-un termen
dispoziţia agentului, în rezonabil, atunci când
timp util şi într-o cantitate anticipează că volumul
corespunzătoare, mostre, contractelor va fi
cataloage, tarife şi orice semnificativ mai mic
alte documente necesare decât acela la care
agentului pentru agentul s-ar fi putut
executarea împuternicirii aştepta în mod normal.
sale.
d) Obligaţia de a plăti
b) Obligaţia de a furniza agentului remuneraţia în
agentului informaţiile condiţiile şi la termenele
necesare executării stabilite în contract sau
contractului de agenţie. prevăzute de lege. 7
Efectele contractului de agenţie

• Faţă de terţi, în virtutea regulilor de la mandat, prin încheierea


contractului între agent şi terţi se stabilesc raporturi juridice directe între
aceştia din urmă şi comitent. Astfel, obligaţiile născute din contractul
încheiat cu terţul vor fi executate de către comitent, respectiv de către
terţ.
• În schimb, contractul de agenţie în sine nu produce efecte juridice
faţă de terţi.

8
Încetarea contractului de agenţie

• a) la expirarea termenului,
• b) prin denunţare unilaterală,
• c) prin reziliere.

S-ar putea să vă placă și