Psihosomatica

Concepte în psihosomatică - în mod obișnuit, între stimulii interni și cei

externi, din realitatea înconjurătoare au loc confruntări/ciocniri ale căror efecte
sunt tocmai procesele afective.
Afectivitatea reflectă relațiile dintre subiect și obiect sub forma trăirilor
afective. Aprobarea sau satisfacerea cerințelor interne generează plăcere,
mulțumire, entuziasm, pe când nesatisfacerea acestor cerințe generează stări de
neplăcere, nemulțumire, frustrare, tristețe. Nu obiectul în sine este important, ci
relația dintre el și subiect (individ), deoarece numai într-o asemenea relație
obiectul capătă semnificații, în funcție de gradul și durata satisfacerii
trebuințelor.
Emoțiile „se bazează pe modificări corporale, adică mișcări și reacții
fiziologice” (James). Ele sunt legate mai mult de evenimentele din viață noastră.
Exemple de emoții: frica, surpriza, furia, bucuria, tristețea, dezgustul,
disprețul,rușinea, disperarea, vinovăția. Acestea sunt așa-numitele emoții de
bază.
Manifestările emoțiilor pot fi:
- manifestări fiziologice - ascunse (scapă privirii): modificări endocrine,
modificări funcționale, modificări metabolice, chiar modificări ale imunității
-vizibile (observabile): creșterea sau scăderea ritmului cardiac,
tremuratul, pielea de găină, transpirația, modificările diametrului pupilei, nevoia
de a urina, uscăciunea gurii, gâtuirea esofagiană, schimbarea culorii
tegumentelor, plânsul, râsul etc.
- manifestări comportamentale: fugă, apropiere, agresiune, exuberanță,
retragere în sine etc.
- manifestări psihice
Sentimentele sunt mai mult legate de relații, au mai mare stabilitate și
durabilitate. Exemple de sentimente: iubirea, ura, prietenia.
Pasiunile sunt sentimente de o mare stabilitate, durabilitate și intensitate. Există
pasiuni pozitive: pentru muzică, pentru sport, pentru artă etc. și pasiuni negative
(vicii): pentru jocuri de noroc, pentru alcool, pentru marijuna etc.Conform
logicii sentimentelor „caracteristica pasiunii este obsesia permanentă sau
intermitentă și travaliul imaginativ care urmează, de aici. Astfel, timiditatea este
o pasiune generată de frică, ambiția și zgârcenia sunt pasiuni generate de iubirea
de sine” (Ribot, 1988, 82).
Raționamentul afectiv „se compune exclusiv sau mai ales din concepte și
judecăți cu coeficient emoțional, într-un grad variabil” (Ribot, 1988, 58).
Exemplu de judecată afectivă: gustul estetic. „Valoarea lucrurilor constă în
proprietatea acestora de a provoca dorința. Valoarea este proporțională cu
intensitatea dorinței și trebuie admis că noțiunea de valoare este esențialmente
subiectivă, dar în mod absolut” (Ribot, 1988, 65).
Definirea și caracteristicile senzațiilor
Oamenii cunosc realitatea obiectivă prin intermediul simțurilor: văz, auz, pipăit,
gust, miros etc.
„Toate obiectele ne sunt cunoscute prin senzațiile pe care le produc în noi”, ele
nefiindu-ne cunoscute decât în acest fel (exemplu: un peisaj este o sumă de
diferite senzații)” (Binet, 1996). Lumea exterioară noi o cunoaștem prin
intermediul senzațiilor noastre. Senzația este „procesul cognitiv inferior prin
care se semnalează separat însușirile obiectelor și fenomenelor, în condițiile
acțiunii directe a stimulului asupra organului de simț (analizatorului)” (manual
Psihologie, clasa a X-a). A. Binet o definea ca fiind „fenomenul care se produce
și pe care îl trăim atunci când un excitant acționează asupra unuia dintre
organele de simț” (1996).
Caracteristici ale senzațiilor și observații:
- sunt surse ale cunoașterii
- nu avem senzații pure
- „senzația are o dublă natură: psihică în măsura în care ea implică un act de
conștiință, și fizică, produsă de excitantul care acționează asupra organului de
simț” (Binet,1996)
Sensibilitatea este „capacitate de a avea senzații” și presupune existența
conștiinței. Senzațiile sunt produse la nivelul organelor de simț, numite,
analizatori. Analizatorul are mai multe elemente componente: receptorul, calea
de conducere, veriga centrală, cortexul și calea aferentă (conexiunea inversă).
Senzațiile aparțin diferitelor organe de simț: văz, auz, pipăit, simț muscular etc,
iar senzația este rezultatul excitării unui nerv senzitiv.
Mecanismul producerii emoțiilor
Fere (1892) „reacțiile și manifestările somatice consecutive emoțiilor sunt
asemănătoare cu cele care rezultă din acțiunea agenților fizici” „atât agenții
externi cât și emoțiile pot determina reacții generale și locale, variabile, în
funcție decondițiile anterioare ale subiectului.”
Bergson „corpul nostru este receptorul fenomenelor noastre psihologice, noi ne
înmagazinăm amintirile în centrii nervoși, emoțiile noastre pot fi condiția
apariției tulburărilor anumitor aparate. Putem găsi baza fizică a eforturilor de
voință și de atenție în senzațiile noastre de tensiune musculară, generate în
membre sau în trunchi” (Binet,1996).
Medicina chineză apreciază că sentimentele și emoțiile pot fi cauza diferitelor
bolilor:
 furia (mânia) – poate afecta ficatul și pe termen lung poate apărea
hipertensiunea arterială, sau afectarea stomacului sau a splinei
 frica – poate afecta rinichii
 anxietatea, nervozitatea – poate afecta plămânii și intestinul gros
 bucuria excesivă – inima
 îngrijorarea (gândit excesiv) - poate afecta splina
 tristețea - durerea (mâhnire, întristare, jale) – poate afecta plămânii
 spaima – poate afecta inima și pe termen lung, rinichii.
Teorii ale emoțiilor
1. Teoria periferică James-Lange - „emoțiile sunt legate de instincte, fiind
declanșate de stimuli fără relevanță psiho-biologică” (James) „emoțiile erau
tratate ca fenomen esențialmente cardio-vascular” (Lange)
2. Teoria lui Cannon- „modificările viscerale specifice atât fricii, cât și furiei ar
fi caracterizate de activarea generală, difuză a sistemului nervos simpatic” (Miu,
2008, 20)
3. Teoria cognitiv-emoțională a lui Schachter si Singer „atât interpretarea
cognitivă cât și starea de activare fiziologică determină a stare emoțională”
(Miu, 2008, 32)
4. Teoria aferenției somato-viscerale a lui Cacioppo - „scopul psihofiziologiei
emoției se modifică din identificarea unor tipare specifice emoțiilor în
identificarea condițiilor în care se produc emoțiile ” (Miu, 2008, 34).
Manifestările și blocarea emoțiilor
„Emoția implică și un control neuroumoral care influențează reactivitatea
somato-viscerală pe două căi: (1) eliberarea de adrenalină și noradrenalină de la
nivelul medulosuprarenalelor, declanșată de activare simpatică și (2) eliberarea
corticotropinei care stimulează producția de corticosteroizi” (Miu, 2008, 72).
Secreția de catecolamine (hormoni adrenalină și noradrenalină) care însoțește
audierea muzicii (mai ales muzica cu tempo alert și intensitate crescută) se
însoțește de o seamă de efecte neuro-vegetative (valori crescute ale respirației,
ale tensiunii arteriale, creșterea glicemiei etc.) (Iamandescu, 2004, 99).
Neuropsihologia a localizat centrul afectiv în talamus. Emoțiile pot produce
„modificări somatice și vegetative care se produc la nivelul:
miocardului,mușchilor scheletici, pielii, sistemului gastro-intestinal” (Miu,
2008, 70).
Un rol important este îndeplinit de complexul amigdalian. Despre acesta se
poate spune că: are rol în procesarea emoțiilor, „activarea complexului
amigdalian a fost raportată în 60% din studiile asupra fricii, fiind asociată cu
detectarea, generarea și menținerea acestei emoții” (Miu, 2008, 73)
- „emoții ca, frica și dezgustul sunt susținute de complexul amigdalian, care are
un rol central (Calder, Lawrence Young, 2001)
- durerile de cap - pot să apară din cauza avalanșei de gânduri din capul nostru,
informațiilor de-a valma, reflecții personale sau despre alții. Pot apărea adesea,
la indivizii care își reprimă emoțiile. Pot să fie lagate de stima de sine scăzută,
frică, reproșuri pentru ceva sau despre sine sau cineva.
- părul – încărunțirea devreme, căderea, reducerea vitalității pot fi indicatori ai
stresului, ai neputinței, chiar al disperării. Bolile părului pot apărea și a persoane
cu un Ego hipertrofiat, cu o mândrie în exces.
- gâtul – face legătura dintre minte și corp. Durerile de gât pot arăta că cele
două nu sunt în armonie. Bolile gâtului pot arăta lipsa de flexibilitate a
persoanei, ignorăm situația în loc să o clarificăm.
- gura – de cele mai multe ori pot fi asociate cu supărările. Când îți muști limba,
este ca și cum te pedepsești singur pentru prea multă vorbărie. Mușcarea
obrajilor poate arăta anxietatea sau să fie un semn că vrei să ascunzi ceva
secrete. Gura este legată și de acceptarea ideilor noi.
- buzele – se referă la reflectarea naturii noastre senzuale. Crăpăturile de la
nivelul buzelor trădează sentimentele contradictorii cu care ne confruntăm.
Mușcarea buzelor și herpesul pot fi semne de autopedepsire pentru senzualitatea
manifestată.
- excesul de greutate – omul se poate simți fără apărare în fața celorlalți, a
situațiilor, a vieții, în general și atunci își pune o platoșă, „păstrează” țesutul
adipos pentru a se proteja. Uneori poate fi vorba despre dorința suprimată de a
obține ceea ce-ți dorești. Copiii și adolescenții supraponderali trăiesc adesea
umilințe, ridiculizări, insulte cu privire la aspectull lor fizic.
- umerii – poate semnala o sarcină emoțională puternică, că suntem sub o
presiune emoțională mare (Babbel, S.).
- coatele - poate indica lipsa de flexibilitate, lipsa dorinței de a
facecompromisuri. Se poate să opunem rezistență unor schimbări din viața
noastră, să ne fie teamă de a accepta ceva nou (Babbel, S.).
- măinile – pot să ridice în discuție lipsa de relaxare (Babbel, S.).
- șoldurile – pot apărea la persoanele care se agață prea mult de predictibilitatea
vieții și a confortului. Frica de schimbare, lipsa dorinței de a schimba ordinea
stabilită a lucrurilor, rezistența constantă la ceea ce este nou (Babbel, S.).
- genunchii – pot să ne doară penru că ne gândim mai mult la noi decât la
ceilalți, poate fi un semn al unui „ego umflat” (Babbel, S.).
- durerea de gambe ne împiedică să mergem înainte și se poate lega de atitudinea
noastră față de viitor și de capacitatea noastră de a merge mai departe în viață.
- gleznele – poate arăta că uităm de noi-înșine, că munca ne ocupă mai tot
timpul și ne refuzăm plăceri, dorințe amându-le mai mereu.
- durerile de picioare – pot arăta existența unor conflicte între principiile de viață
ale persoanei. Durerea de gambe ne împiedică să mergem înainte și se poate lega
de atitudinea noastră față de viitor și de capacitatea noastră de a merge mai
departe în viață.
- problemele stomacului – pot indica o stare de nelămurire, uneori chiar un
sentiment de deznădejde. Ulcerul poate vorbi despre teamă și insecuritate dar și
de iritare care nu poate fi descărcată. Dacă s-ar reuși eliberarea emoțiilor,
problemele legate de ulcer s-ar putea rezolva.
- spatele – simbolizează sprijinul în viață. Dacă își pierde mobilitatea coloanei
vertebrale atunci nu-și poate manifesta dragostea față de ceilalți, pentru că nu
poate face aproape nici o activitate.

Despre legătura dintre diferitele emoții și suferința anumitor organe vorbea și

medicina tradițională chineză. Astfel, inima poate suferi blocaje emoționale
provocate de: regrete, dezolare, tristețe profundă, pierderea unei persoane
iubite / unui bun important, tristețe provocată de respingerea de către ceilalți,
jignire sau orice te rănește profund, când cineva ascunde ceva și se teme să nu se
afle, blocaje din cauza iubirii, sau un dezechilibru între a da și a primi. La
nivelul plămânilor se acumulează blocaje emoționale de tipul: furiei, fricii și
lipsei de vitalitate. Tusea va fi un act reflex care va încerca să elimine durerea
provocată de trauma
emoțională. Blocajele stomacului sunt provocate de idei, norme care vin dinspre
familie, colegi, profesori, medici. Chinezii spun că „ulcerul este materializarea
furiei care mușcă din stomac”,bolborismele stomacului provin din frică,
anxietate iar indigestia ar proveni de la gânduri, sentimente vechi, idei învechite,
frica de a fi dezaprobat. Blocajele emoționale de la nivelul intestinului gros sunt
produse de sentimente neexprimate de: frică, furie și susținerea nevinovăției.
Constipația vizează refularea unor sentimente de furie, de frică sau de vinovăție.
Diareea vizează eliminarea unor sentimente vechi, gânduri, idei cu care nu te-ai
înfruntat sau care nu s-au rezolvat. La nivelul ficatului se află blocajele
emoționale de furie și frică sau gelozie, care au fost strânse timp îndelungat.
Blocajele emoționale de la nivelul vezicii biliare sunt provocate de furie, care s-
a transformat în dezgust, în desconsiderare. Majoritatea bolilor ficatului sau
vezicii biliare se datorează „refuzului de a vedea limpede”. La nivelul
pancreasului apar blocaje emoționale de la sentimentul că ceva lipsește din viața
ta, că nu ți se oferă ceea ce ai fi dorit, că viața ta este ștersă , fără stălucire, fără
dulceață. Splina (este „cimitirul globulelor roșii”, adevăratul depozit de fier al
organismului uman) poate suferi blocaje provocate de: emoții cauzate de
probleme nefinalizate, de relații cu persoane din trecut, de moartea unei
persoane, de un loc de muncă sau de ce nu, a unui stil de viață care te ține legat
de trecut. Rinichii sunt marii depozitari ai blocajelor produse de frică. Durerile
de cap se referă de cele mai multe ori la sentimente refulate care produc anumite
dezechilibre. Ochii au legătură cu vederea interioară: a fi ignorat de alții, a
ignora tu dorințele altora, a nu vrea să vezi ceea ceeste chiar lângă tine (miopie)
sau ceea ce este în locuri depărtate (astigmatism).
Urechile stochează blocaje emoționale pentru că nu vrem sau n-am vrut să
auzim ceva, despre ceva/cineva. La nivelul gâtulului apar blocaje emoționale
care au ca și cauză reprimarea/înăbușirea cuvintelor, ideilor, gândurilor. La
nivelul ovarelor, respectiv uterului sunt stocate blocaje provocate de credințe
negative referitoare la bărbați, sau a unor probleme generale legate de la naștere,
avort, viol sau frica, vinovăția, furia în legătură cu sexualitatea. Prostata este
echivalentul masculin al ovarelor/uterului, și stochează blocaje produse de
vinovăție legată de sex, furie împotriva femeilor, sentimentul neputinței, lipsa
ajutorului. La vezica urinară, sentimentele de furie, de vinovăție, legate de
sexualitate pot produce blocaje emoționale. Coapsele acumulează sub forma
depozitelor lipidice, așa-numitele aripioare, stările de furie și frică și invers,
sentimentul de vulnerabilitate și lipsa protecției antrenează lipsa depunerii de
depozite lipidice la nivelul coapselor. Genunchii: genunchiul drept ține de
suportul emoțional extern (loc de muncă, bani, prieteni); suportul emoțional de
la mamă este reprezentat de genunchiul stâng, iar cel de la tată, de genunchiul
drept. Glezna arată legătura cu gândirea analitică, cu înțelegerea, cu întrebarea
„De ce?”. Laba piciorului stochează emoții legate de atitudinea față de noi și față
de alții (dacă suntem în stare să oferim altora exemple de comportament, dacă ne
simțim împliniți sufletește), mai are legătură cu simțul realității practicului în
viață. Umerii stocheză emoțiile legate de sentimentele de vinovăție; umărul
drept înmagazinează emoții legate de greutățile familiei, meseriei, lumii în timp
ce cel stâng are emoții interne precum și responsabilitatea pentru propria viață
fizică, spirituală, emoțională și pentru dezvoltarea în acele domenii. Regiunea de
sus a spatelui: partea dreaptă vizează emoții de tip furie, sau emoții produse de
dezechilibre datorate unei dărnicii exagerate, sau unor supărări banale, iritații iar
partea stângă stochează emoții legate de tristețea pierderii unei persoane dragi,
părerile de rău, pierderea unor lucruri, sau vinovăția; partea stângă mai
rezonează la primitul excesiv, fără a da, suficient de mult. Regiunea dorso-
lombară stochează emoții legate de furie, de sentimente neverbalizate, de sres
legat de viața sexuală, de bariere care ne despart de sexul opus. Regiunea cocso-
sacrată strânge emoții legate de supraviețuire, de frica de succes, frica de a trăi,
frica de a acționa, în general.
Controlul emoțiilor
„A ne controla activitatea comunicativă înseamnă a controla în aceeași măsură
ceea ce exprimă corpul prin voce și mișcări” (Cosnier, 2002, 107). Mecanismele
de control individual cel mai des utilizate sunt (Cosnier, 2002, 118-119):
- mecanisme de descărcare – acționează prin vorbitul tare, din abundență,
repede, și eventual prin țipete
- mecanisme represive – acționează prin eforturi de stăpânire a vocii, a
cuvintelor, a gesturilor, a gândurilor
- mecanisme cognitive – acționează prin centrare-decentrare spre alte gânduri,
obiecte, activități
-mecanisme relaționale – utilizarea unui suport social cu care să se împartă
emoția și modalitățile proprii fiecărei structuri de caracter, în așa fel încât să se
mențină o distanță acceptabilă și securizantă față de obiect
1. mecanismele de transformare a emoțiilor – S. Freud - mecanisme de apărare
care luptă împotriva rușinii, regretului, suferinței, mecanisme
de protejare a Eului. Nu implică neapărat patologicul, servesc adaptării.
- refularea – procesul de păstrare în afara conștiinței a reprezentărilor
inacceptabile, interzise de Supraeu (de multe ori reprezentări care țin de sfera
sexualității)
- SAU trimiterea și menținerea în inconștient de gânduri, imagini, amintiri, trăiri
reprobabile, penibile, antisociale, psihotraumatizante
- eșecul sau imperfecțiuna acestuia mecanism generează simptome, de tipul:
lapsusuri, acte ratate, angoase fobice
- deplasarea – este o reorientare a afectelor și dorințelor spre alte obiecte
substituibile, vezi reprezentare substitutivă în obsesii și fobii
- formația reacțională – inversarea dintre afecte și reprezentări
- investirea în diferite obiecte – de sentimente cu sens opus unei dorințe refulate
și comportamente inverse celor care corespund dorinței refulate
- de exemplu, atracția pentru dezordine se schimbă în preocupare excesivă
pentru ordine sau agresivitatea este înlocuită cu un comportament excesiv de
politicos
- proiecția – transformă pericolul interior în pericol exterior, atribuind altcuiva
dorințe, tendințe pe care subiectul nu le recunoaște ca fiind ale sale (dorința unei
aventuri extraconjugale se transformă în controlul excesiv asupra relațiilor
partenerului)
- negarea – unei dorințe inconștiente, i se refuză cu ajutorul negării, intrarea în
câmpul conștiinței subiectului
- regresia – reîntoarcerea în etape anterioare dezvoltării subiectului
- intelectualizarea – epuizarea în procesul analitic, al conținutului
psihotraumatizant al unei situații de viață
- blocajul – însoțește reprezentările refulate și se convertește într-un simptom
somatic
2. controlul reacțiilor verbale
- represia – efortul de stăpânire a vocii, a sintaxei și a semanticii (Cosnier, 2002,
111)
- diversiunea – decentrare-recentrare spre alte obiecte sau spre sine
- evitarea sau fuga
- mascarea sau inversiunea afectului – mai ales în cazurile de furie sau frică
- neutralizare prin ritualuri conversaționale: aprobări, felicitări, condoleanțe,
adoptarea unor termeni banali și inofensivi
- utilizarea unei activități fiziologice: a bea, a mânca
-controlul respirației
- utilizarea relației cu o altă persoană drept suport social –împărtășirea
sentimentelor, solicitarea ajutorului etc.
3. controlul social
- societatea controlează îndeaproape manifestările pulsionale, prin mecanismul
de conformare, prin așa-numitele reguli sociale și coduri emoționale

Putem afirma despre psihosomatică că este o „concepție medicală integratoare

(are în vedere relația psyche - soma) care permite abordarea unor afecțiuni
somatice induse psihic, ca reacție a unor trăiri emotiv tensionale (factori
stresanți, conflicte, pierderi), sau a unor manifestări psihice secundare unor boli
organice, inclusiv a unor suferințe psiho-corporale produse prin mecanisme de
reintrare circulare” ( Iamandescu, 1999).
În cazurile de boală patologică, obiectivele abordării psihosomatice sunt:
- stabilirea ponderii factorului psihic , evaluarea impactului asupra psihicului
bolnavului
- evaluarea personalității bolnavului
- revenirea și atenuarea stresului psihic
- dezvoltarea de modalități de antrenament pentru confruntarea cu stresul psihc
- dezvoltarea de programe educaționale pentru diverse grupuri de risc: cardiaci,
diabetici, reumatici etc.
În literatura de specialitate întâlnim mai multe expresii, când ne referim la
psihosomatică. Acești termeni sunt:
- reacţiile psihosomatice - apar în situaţiile deosebit de stresante şi dispar de
obicei când încetează situaţia care a declanşat factorul determinant.
- simptomele și semnele psihosomatice – sunt manifestări clinice, componente
normale ale emoțiilor, durează puțin și sunt reversibile: palpitații (tahicardie),
tremor, modificări ale vocii, roșeața sau paloarea pielii.
- tulburările psihosomatice – sunt modificările clinice care depășesc firescul,
sunt mai ample ca intensitate și durată și sunt mai bine structurate, la ele nu
regăsim un substrat organic (de exemplu: la spaimă unii, răspund prin blocaj
verbal, alții prin relaxare musculară). Iamandescu (1993) le vedea ca pe
„tulburări ample și durabile ale unor procese fiziologice ca urmare a unei stări
de excitație psihică anormală cu atributele unui stres psihic sau reprezintă o
condiționare reflexă la o situație anterior stresantă”. Hubert se referă la ele ca
fiind „tulburări fizice (corporale) în a căror origine, dezvoltare și persistență
intervin factorii psihologici”
Există tulburări fără corespondență organică demonstrată (exemplu: unele dureri
sau vaginismul.
Mecanismul prin care aceste tulburări produc leziuni de organ vizează
- persistența sau repetarea factorilor stresanți
- suprasolicitarea funcțională a unor structuri

Repetarea sau menținerea în regim constant (stres constant) a tulburărilor

psihosomatice (considerate eminamente funcționale) conduce în cele din urmă la
organicizarea lor, cu transformarea în bolipsihosomatice (Iamandescu, 1999).
- boli psihosomatice – la acestea, observăm existența unei agresiuni psihice și
semnificația ei în percepția persoanei agresate. Este prezent substratul organic și
manifestările clinice sunt bine definite. Pentru Hubert, acestea sunt boli
psihogene însoțite de degradări morfologice obiective . (ulcerul, hipertensiunea
arterială, artrita reumatoidă)
DSM IV la capitolul boli psihosomatice face referire la:
- tulburarea de somatizare (cu referire la isterie)
- tulburarea somatoformă nediferențiată (suferință fizică inexplicabilă care
durează cel puțin 6 luni, exemplu: palpitațiile)
- tulburări de conversie (simptome sau deficite care afectează motricitatea
voluntară sau funcția senzorială)
- tulburări somatoforme de tip algic
- hipocondrie
- tulburare distrofică (preocupare pentru un defect corporal imaginar sau
exagerarea unuia existent)
Iamandescu (1999) prezinta două faze în mecanismul apariției bolii
psihosomatice. Aceste două faze sunt:
- producerea unei tulburări la nivelul psihicului – presupune apariția stresului
psihic nespecific și eliberarea hormonilor de stres
- somatizarea (alegerea organului).

Localizarea simptomelor anxioase sau depresive pe componenta somatică au

fost grupate sub denumirea de somatizare (Onofrei). Este „un proces prin care
anumite trăiri, sau afecţiuni psihice, pot fi transferate trupului, ducând la apariţia
diferitor afecţiuni greu de diagnosticat şi/sau de tratat după metode standard”.

Mecanismul de producere a fenomenului de somatizare nu este așa de complicat

cum credeau psihanaliştii, căci în cazul clasic al sentimentelor reprimate,
pacientul este oarecum conştient de această reprimare sau, dacă nu este, poate fi
făcut să fie. În cazul somatizării, factorul negativ nu este reprimat, împins în
subconştient, ci el este tranferat direct asupra corpului, deci practic pacientul
nici nu mai ajunge să se confrunte la nivel mintal cu respectiva problemă, pentru
ca apoi să se debaraseze de aceasta, trimiţând-o la un al nivel al conştiinţei
(Leader, Corfield, 2007).
Implicarea verigii neuro-endocrine și imune în psihosomatică presupune
transmiterea informației de la soma la cortex și invers, de la cortex la soma se
realizează cu ajutorul sistemului neurovegetativ-endocrin prin:
- eliberarea constantă a hormonilor de stres
- răspunsuri la stres prin reacție catecolaminică sau cortizolică (tipul A de
personalitate este îndreptat spre reacții catecolaminice și tipul C este predispus
la hipercortizolemii)
-sistemul imun este unul dintre cele mai importante sisteme de reglare a
aparatelor și organelor aflate în legătură cu psihosomatica.
„Funcția psihică este în strânsă legătură cu funcția organică, ne exprimăm
emoțiile prin procese și modificări fiziologice” (Alexander, F., 2008). Furia
accelerează bătăile inimii și crește tensiunea arterială, frica provoacă palpitații,
etc.
S-a demonstrat științific că factorii psihologici influențează funcțiile
organismului și le pot perturba. Dintre factorii emoționali care pot influența
tulburările psihosomatice se pot enumera (Alexander, F., 2008):
- tipul de îngrijire acordată în copilăria mică - 0-6 ani (comportamentele de
înțărcare, comportamentele sfincteriene, orele de somn etc.),
- experiențe întâmplătoare ale unor traumatisme fizice sau emoționale, din
perioada micii copilării,
- climatul emoțional al familiei,
- personalitatea membrilor familiei și a persoanelor cu care avem o relație
strânsă (personalitatea părinților și fraților),
- diverse răniri fizice, ulterioare
- experiențele emoționale din cadrul relațiilor intime, experiențele emoționale
din cadrul relațiile profesionale.

Mecanismul psihogenezei proceselor psihosomatice

Mecanismul psihogenezei are la bază legătura strânsă între soma (fizic -corp) și
psyche (fenomene psihice - minte), ambele coexistând în același organism. Încă
din Antichitate, Hipocrat, sublinia această legătură. Ruediger Dahlke
intermediază o înțelegere totală a bolii, ce se bazează pe dialogul dintre corp și
suflet. Rareori se întâmplă ca o boală fizică să nu aibă o complicaţie morală,
precum şi, în mod invers, o suferinţă fizică să nu fie determinată de cauze
psihice (Jung). Mintea şi trupul sunt într-un continuu dialog, purtat la nevoie în
planul inconştient. Scindarea dintre minte şi trup este ea-însăşi un mecanism de
apărare faţă de recunoaşterea modului în care ne afectează gândurile
tulburătoare, exagerate sau care nu pot fi procesate (Leader, Corfield, 2007,
360). Pot exista cazuri în care boala să fie cauzată în totalitate de nişte factori
psihici, dar, tot la fel, există şi cazuri în care factorii psihici pot avea doar un rol
parţial, pentru ca, în alte cazuri, să nu aibă nici un rol în respectiva afecţiune.
Producerea efectivă a mecanismului: anumite procese fiziologice sunt percepute
subiectiv sau anumiți factori psiho-traumatizanți vor da naștere la emoții,
gânduri în funcție de semnificația personală atribuită. Pentru ca „somatizarea
conflictului să se realizeze este ales organul care prin simptomatologia lui
sugerează conflictul psihic.” Simptomul – „elementul finalizării procesului
psihosomatic – reprezintă un simbol al conflictului psihic.
Exemplu: dorința de a lua, de a acapara este pusă în corelație (simbolică) cu
funcționarea părții superioare a aparatului digestiv (al cărei rol este de a primi
hrana)
Sistemul limbic este considerat „sediul integrării experienței psihice transmise
organelor interne” (Ruch).
Se vorbește despre modelul bio-psiho-social al bolii psihosomatice (Engel,
1977). În acest model, „corpul, psihicul şi contextul social exercită influenţe
reciproce. Această perspectivă holistică şi integrativă asupra bolii, care ia în
considerare planurile biologic, psihologic şi social ale procesului de
îmbolnăvire, constituie baza conceptuală modernă a psihosomaticii. Ca urmare a
suprasolicitării psihice şi psihosociale, orice om poate dezvolta o afecţiune
fizică; aceiaşi factori stresori pot determina dezvoltarea unor afecţiuni diferite;
situaţii stresante diferite pot conduce la dezvoltarea aceloraşi afecţiuni; anumiţi
oameni se îmbolnăvesc mai mult decât alţii pentru că dispun de strategii de
ajustare (de coping) neadecvate şi au un context de viaţă nefavorabil”
(Morschitzky, Sator, 2016,)

Abordarea psihosomatică a clienților (Iamandescu, 1993)

1. evaluarea psihologică a clientului
- evaluarea comportamentului nonverbal (contact vizual, voce, mimică, gesturi)
- evaluarea gradului de exteriorizare a bolii (dispnee, mort de durere etc.)
- evaluarea stării emoționale (depresiv sau euforic)
- trăsăturile dominante de personalitate (intraverți, extraverți, colerici,
melancolici, flegmatici etc.)
- modul de prezentare a simptomelor (teatral la isterici, deprimantdescurajant la
depresivi )
2. evaluarea caracterului funcțional al acuzelor clientului
- tulburări funcționale apărute în cadrul unui stres psihic acut sau cronic
acompaniat de excese de cafea, alcool, tutun, tranchilizante, antialgice
- tulburări funcționale somato-psihice secundare unei boli (exemplu: apneea
pasageră nocturnă la cei care suferă de rinită alergică, urmată de lipsă de
concentrare, somnolență, probleme de memorie, atenție)
- tulburări funcționale coexistând cu tulburări organice ale bolii de bază –apar în
urma unui stres secundar produs de boala de bază (exemplu: conștientizarea de
către un bolnav a ceea ce presupune o hipertensiune arterială)
3. analiza sistematizată a psihologiei clientului
- anamneza clientului
4. stabilirea diagnosticului
5. inițierea terapiei de susținere

Există un mecanism de producere a influențelor psihosomatice asupra

aparatului cardiovascular: stresul determină blocarea alarmei la nivel cerebral,
care răspunde de pregătirea corpului pentru acţiuni defensive. Sistemul nervos
este trezit şi hormonii sunt eliberaţi pentru a ascuţi simţurile, a accelera pulsul, a
creşte frecvenţa respiraţiei, a tensiona muşchii. Acest răspuns este important
pentru că ajută în apărarea împotriva anumitor situaţii. Răspunsul este
„preprogramat biologic“. Reacţia catecolaminică de stres generează răspunsuri
hipertensive chiar la subiectul normal, însă la bolnavii cu hipertensiune arterială
există un nivel mai crescut al acestei secreţii faţă de indivizii sănătoşi supuşi
unui stres similar (Taylor, 1982).
Depresia și anxietatea sunt posibili factori pentru creșterea tensiunii arteriale.
Hipertensiunea se leagă de dorinţa de a exprima în exterior ostilitatea, în vreme
ce există nevoia unui comportament pasiv şi adaptat.
Trăsături de personalitate ale pacientului cu boală psihosomatică
(Onofrei):
- un gen de anxietate bazală, asociată cu fatigabilitate, o anxietatea este
percepută ca o teamă nedefinită sau sub forma unor atacuri de panică
- tulburări somatoforme precum „nod în gât”, greutate în extremităţi sau
precordalgii nesusţinute de clinic / paraclinic
- agresivitate deturnată de cele mai multe ori către sine;
- extremă tenacitate şi încăpăţânare;
- algii diverse, parestezii în strânsă legătură cu variabila anxietate
- pe sfera aparatului cardiovascular sunt descrise: palpitaţii, precordalgii
percepute sub formă de înţepătură, de arsură sau percepţia inimii ca fiind
„suspendată de un fir”;
- susceptibilitate, orgoliu, tendinţe egocentrice.

Somatizarile aparatului digestiv Cercetarea psihosomatică a arătat că

„emoţiile joacă un rol semnificativ în apariţia afecţiunilor gastrointestinale şi
nutriţionale şi au o natură cu totul specifică. Acestea sunt centrate în jurul
aspiraţiei după siguranţă şi protecţie.
Pentru a le obţine, cei mai mulţi pacienţi adoptă o cale regresivă, urmând un
complex comportamental infantil. Fox constată existenţa unui strâns raport între
tulburările gastrointestinale şi dezvoltarea emoţională din prima copilărie”
(LubanPlozza, Poldinger, Kroger, 1996).
Mulţi copii nu sunt capabili să facă faţă cerinţelor la care sunt supuşi şi apelează
în condiţii de stres la mecanisme de apărare regresive. „Fondul experienţelor
emoţionale în afecţiunile gastrointestinale este mai mult mascat decâtexplicitat:
numai simptomele fizice rămân vizibile. Dacă simptomul sau organul vizat este
în cele din urmă vindecat prin mijloace medicale sau chirurgicale, atunci
simptomele psihice ca: anxietatea, depresia sau viciul, devin de obicei manifeste
(Luban-Plozza, Poldinger, Kroger, 1996). Utilizând o abordare fenomenologică,
s-a considerat că unii factori emoţionali sunt generatorii simptomelor
gastrointestinale la copil: dificultate în apucarea obiectelor (stomatită, afecţiuni
ale gingiilor), dificultate în a înghiţi ceva (tulburări de deglutiţie), stări de
dezgust sau repulsie (anorexie, greaţă, vomă, malnutriţie), indigestie mintală
cronică, dificultate de a stăpâni ceva (dispepsie, enterocolită, colon iritabil),
incapacitatea de a se despărţi de ceva (constipaţie cronică), dorinţa de a scăpa de
ceva (diaree cronică)” (Luban-Plozza, Poldinger, Kroger, 1996).
Glatzel a descris ulceraţia peptică ca fiind consecinţa anumitor situaţii de stres la
persoane predispuse să reacţioneze prin tulburări somatice ale tractului
gastrointestinal, pe baza structurii personalităţii şi a experienţei lor de viaţă din
trecut. Anxietatea, dorinţa irealizabilă de a fugi, gândurile depresive determină
hipoclorhidrie şi dismotilitate la nivel gastric. Anxietatea cronică şi stările
conflIctuale ce produc reacţii ostile şi tendinţe agresive favorizează
hiperaciditatea, iar dacă persistă, produc modificări ale mucoasei, aşa cum se
întâmplă în gastrite (Luban-Plozza, Poldinger, Kroger, 1996). Ulceraţiile apar
când dorinţele conştiente sau inconştiente legate de această dependenţă suferă un
eşec.
Tipul de persoană este foarte important. Astfel, persoanele care au ulcer și
aparţin tipului pasiv manifestă teamă inconştientă de a pierde îngrijirea şi
protecţia oferite de mamă. Este o frică care supune organismul la o tensiune
continuă. Orice îndoială, cum ar fi absenţa unei priviri afectuoase, poate antrena
starea de anxietate. Aceeaşi reacţie poate fi produsă de teama de autoritatea
tatălui.
Strategiile copiilor se concentrează pe dorinţa de a fi protejaţi. (Luban-Plozza,
Poldinger, Kroger, 1996).
Posibilul portret al unui copil ulceros presupune: personalitate introvertită,
anxietate, perfecţionism, relaţii minime familiale şi sociale, la care se adaugă:
stresul şcolar important, precum şi dispariţia unuia din părinţi într-un interval de
12 luni anterior apariţiei ulcerului.
Constipaţia cronică poate apărea la persoanele anxioase şi deprimate,
introvertite (Williamson, Kelley, Cavell, Prather,1987). Constipaţia la copilul
mic poate avea o componentă psihică determinată de durerea la actul defecaţiei.
Copilul amână momentul defecației şi se poate îndrepta către encompresis. S-au
înregistrat orelaţii psiho-somatice între constipaţia cronică: și reacţia de protest,
încercarea de retenţie, reţinerea anxioasă, anxietatea şi apărarea în faţa unor
situaţii dificile (Walker, Roy-Byrne, Katon, 1990). Constipaţia în prima
copilărie poate fi privită ca o reacţie de protest, împotriva instruirii exagerate
pentru însuşirea deprinderilor igienice.
Encompresisul (eliminarea scaunului in alte locuri in afara de toaleta, cum ar fi
chilotei sau pe podea) se manifestă mai ales la băieței, şi afectează 1% dintre
copiii în vârstă de 5 ani. Apare mai des la copiii care provin din medii
socioeconomice defavorizate. Afecţiunea indică o tulburare emoţională serioasă
şi este adesea asociată cu constipaţia cronică sau megacolon psihogen. Frecvenţa
şi performanţa şcolară pot fi afectate, deoarece copilul devine ţinta dispreţului
colegilor. (Williamson, Kelley, Cavell, Prather 1987).
Diareea emoţională - cauzele pot fi situaţiile care produc nelinişte şi
supraîncordare. Copilul poate suferi de frica de autoritate şi de un sentiment de
dependenţă neajutorată. Impresia de a fi supus unor cerinţe excesive, alăturată
sentimentului de slăbiciune, sunt compensate de o dorinţă exagerată de preţuire
şi de succes (Walker, Roy-Byrne, Katon, 1990).
În sindromul colonului iritabil - toate simptomele pot fi agravate de situaţii
emoţionale şi de stres. Diagnosticul pozitiv este în general, unul de excludere. A
fost remarcat, de asemenea, un nivel ridicat de anxietate (Walker, Roy-Byrne,
Katon, 1990).
Boala Crohn – se observă că stima de sine a copiilor afectați este slabă, copiii
fiind foarte sensibili la eşec. Caracteristice acestor persoane sunt infantilismul,
reacţiile depresive, narcisismul şi agresiunea inhibată. Aceste persoane îşi reduc
orice formă de afectivitate şi, în consecinţă, sunt incapabili să facă faţă
pierderilor sau despărţirilor. Copiii cu boala Crohn au tendinţa să se despartă de
părinţi la vârste timpurii şi demonstrează o capacitate apreciabilă de introspecţie.
Ambele tipuri de copii evită disputele şi sunt incapabili să-şi stăpânească
sentimentele (Berger, 1979).
Corpul
Corpul fizic sau trupul visceral este inseparabil de suflet și de experiențele
acestuia atât în stare de normalitate cât și în condiții patologice. Persoana este in
egală măsură atât corp cât și suflet. Orice analiză psihologică sau
psihopatologică este incompletă dacă se limitează doar la suflet și neglijează
trupul. Corpul integrează o multitudine de aspecte pe care omul le are în planul
conștiinței sale și pe care le exteriorizează în acțiuni comportamente sau relații.
Lucrăm cu noțiunile de corp perceput, corp cunoscut, corp reprezentat sau
corp trăit care au sensuri diferite în raport cu diferitele momente ale evoluției
individului. Corpul este o entitate fizică în sens material obiectiv cu suprafață
greutate profunzime activitate automată și voluntară cu expresivitatea acestor
caracteristici și cu valoare dialogală sau semiotică. Corpul se manifestă prin
acțiunile pe care le exercită în afara sa. El este substanța materială, constitutivă a
persoanei care îi conferă prezență și existență. Corpul ne aparține, dar în același
timp face parte din lumea formelor naturii, a realității fizice externe.
Orice corp se situează într-un spațiu și cu o durată temporală. Inițial copilul
trăiește în spațiul intim matern care este un spațiu metric. Ulterior, o dată cu
dezvoltarea mișcărilor, corpul dobândește libertate și începe să cucerească
spațiul.
Trupul este întinderea sau spațiul biologic al persoanei și în același timp este și
durata sau temporalitatea psihologică a acesteia. Prin intermediul trupului,
persoana este în lume împreună cu ceilalți, fiind în același timp cu sine și
pentru sine. Corpul în lume este o prezență individuală diferită de celelalte,
unica prin identitatea sa. Este imaginea corporală pe care și-o construiește în
virtutea instinctului Vital de conservare și a pulsiunilor libidinale. Schema
corporală sau imaginea de sine este unul dintre reperele fundamentale în
psihosomatica normală sau patologică, întrucât prin acestea sunt înțelese și
explicate fenomenele psihosomatice de conversiune sau de somatizare.
Individul proiectează stările sale fiziologice sau experiențele sale psihologice ca
trăiri asupra propriului corp fie intr-un mod agreabil fie intr un mod
dezagreabil. Senzațiile corporale sunt legate întotdeauna de două aspecte. Pe de
o parte modalitatea de organizare corporală, pe de altă parte investirea libidinală
a acestei organizări ( nevoi, pulsiuni, dorințe). Ambele dimensiuni se găsesc în
schema corporală sau imaginea de sine.
Orice co- prezeță construiește o ambianță sau o atmosferă specifică întâlnirii,
esențială în comunicarea ca raport interpersonal. Orice contact poate declanșa
interes, atracție, admirație, respect, repulsie, agresivitate, violență, indiferență,
milă, dorință, pulsiuni erotice... Toată această suită de atitudini sufletești și
morale care apar în câmpul conștiinței este consecința perceperii fizico corporale
a celuilalt de către mine. Orice persoană produce asupra celuilalt o impresie.

Exercitiu - auditie muzicala – asculta urmatoarele piese si fa tot ce este necesar

pentru a intra in contact cu corpul tau. Transformă corpul într-un instrument de
expresie sufletească. Danseaza, pune-ti aripi dintr o esarfa, aseaza-te si
deseneaza, asculta-ti inima, simte-ti partile corpului, fii atent la ce nevoi si
dorinte au ele. Observa doar daca le place, daca le displace, ce miscari pornesc
ca de la sine, exploreaza toate posibilitatile, contorsioneaza-te, simte-ti corpul si
lasa-te purtat, asculta-l. Ofera-i atenție, intelege-i mesajele. Notați emoțiile care
apar, gândurile, precum și exprimarea lor în plan fizic, reacțiile, durerile,
tensiunile....
https://youtu.be/B5WbSrorUyI Estas Tonne – butterfly ( 18 min)
https://youtu.be/SPX75NP8lr0 Eugen Doga - Majesty (8 min)
https://youtu.be/0e7zpw-B_FE Mozart Adagio in si minor (8 min)
https://youtu.be/r6veaj2gst8 Chaikovsky – hymn ( 8 min)
https://youtu.be/77RnmzSNcbQ?
list=PLGhVtHQsoyWJ6u7QVr71bWoJ2AJASq0Ki project for Gaia ( 6 min)
https://youtu.be/CHKUwNlc1zg?
list=PLGhVtHQsoyWJ6u7QVr71bWoJ2AJASq0Ki Noya rao (6 min)

Temă - realizați un eseu personal despre emoțiile proprii si modul in care

acestea va afecteaza viata, performanta, relatiile. Puneti accentul pe felul in care
va constientizati emoțiile si lucrati cu ele, sau modul in care ati observat
rezolvarea unor probleme legate de somatizarea emoțiilor in corp.
Intrebari ajutatoare – care sunt emoțiile mele predominante? Cand apar, cine, ce
le aduce? Cum ma afecteaza? Ce am pierdut de a lungul timpului lasand
emoțiile puternice sa preia controlul, ce am facut sa opresc acest lucru? In ce
masura am contribuit eu la faptul ca unele emotii m au coplesit? In ce masura
am contribuit eu la rezolvarea problemelor legate de manifestarea necontrolata a
emotiilor?
Eseul se trimite in maxim 1 luna, pe adresa
carmen.cabinetpsihozone@gmail.com si se pastreaza in folderul de teme, ptr
finalul formarii.

Cercul emoțiilor - Plutchik