Rechinul din Maldive

Herman Melville, 1819-1891

Câte ceva despre rechinul flegmatic,

Palidul indolent din Marea Laccadive şi
Despre micuţul peşte pilot, zebrat şi zvelt,
Despre cât de-ataşaţi unul de altul pot fi.

De groapa gurii, de cavoul burţii lui

Peştii pilot nu se tem, ştiu că nu le-ar face niciodată rău,
Ei alunecă lichid pe lângă aripile uriaşe,
Prin faţa capului gorgonian cu dinţii ferăstrău;

Ba chiar se-ascund în portul gurii lui,

Dincolo de cele trei diguri unde lucesc albi colţii –
Iar acolo găsesc adăpost când sunt în pericol,
Un azil între fălcile îngrozitoare-ale Sorţii !

Sunt nedespărţiţi; şi prieteneşte-l ghidează spre ţintă,

Deşi niciodată nu-împart cu el prada vânată –
Sunt ochii şi creierul colosului letargic şi nătâng,
Prădătorul palid de carne-înspăimântată.
Departe-n larg
Herman Melville ( 1819-1891)

Priviţi, pluta, flutură-un semnal,

Subţire – un petic mic de cort;
Nu-i nimeni pe vergile legate transversal,
Viu sau mort.

Ţipă-n aer, plutind, păsările mării,

“Oameni, echipaj?”
Talazurile se pierd în largul zării
Ducând cu ele totul – pe creste, în siaj !
Vindecat de rana mea
Herman Melville ( 1819-1891)

Lecuit de rana mea laud inumana mare –

Şi binecuvântez Cvartetul de Îngeri care-aici se-aţin;
Stau, vindecat, într-o neîndurare mare,
Distilată-n întreaga rouă numită rosmarin.

NB. Îngerii sau arganghelii celor patru elemente: Aer, Foc, Apă şi Pământ.
Aur în munţi
Herman Melville ( 1819-1891 )

Aur în munţi
Şi-aur în vale,
Şi-n inimi lăcomie,
Şi străin în a raiului împărăţie,
Omul e nefericit în toate-ale sale.
Arhitectură elenă
Herman Melville

Nu magnitudine, nici exagerări risipitoare,

Doar formă – trup şi chip;
Fără porniri inovatoare,
Doar reverenţă pentru arhetip.
Noi, peştii…
Herman Melville, 1819 - 1891

Noi, peştii, înotăm, înotăm plini de voioşie,

N-avem nici prieten, n-avem nici duşman.
Cu-aripioarele noastre rezistente
Şi cozile cârme potente
Colindăm fiecare colţ de ocean.

Peşti. Peşti. Suntem peşti cu branhii roşii,

Nimic nu ne tulbură sângele rece şi treaz:
Plutim, avem săculeţi cu aer, suntem mulţi
Şi de-aceea fiecare peşte-i viteaz.

Acceptăm viaţa aşa cum este,

Urmărindu-i fantoma misterioasă;
Înotul este foarte plăcut –
Înotăm, în apa mării noi suntem acasă.

Iar lucrul acesta cu-aspect straniu

În preajma căruia roim fără a ne teme
Aruncă o umbră dubioasă, dar asta-i tot –
Noi doar înotăm la adăpostul lui, o vreme.

De-anghilele care şerpuiesc prin mâl

Şi de tot păsăretul care-n slavă zboară
Nu ne pasă – nici de şiretlicurile lor,
Alunecăm departe de ele, din cale-afară!

Noi, peştii, înotăm, înotăm plini de voioşie,

N-avem nici prieten, n-avem nici duşman.
Cu-aripioarele noastre rezistente
Şi cozile cârme potente
Colindăm fiecare colţ de-ocean.
John Marr şi alţi marinari
Herman Melville, 1819 - 1891

De vreme ce-n cartul nopţii mele sunteţi prezenţi,

De ce oare nu vorbiţi cu mine-acum, băieţi,
Colegul vostru de echipaj de altădată?
Odinioară, pe-nviforata mare-ntunecată

Vocile voastre răsunau nespus de clar

Spărgând în cioburi cântecele a sute de furtuni;
Voi încă navigaţi, în gând; ridicând vela pe catarg,
Furtună-i viaţa, bate vântul – tu, inimă, răsuni.

Acceptând lucrurile ca fiind un dat al sorţii,

Ca-n joaca lor nişte copii, aţi împânzit o lume;
Iubind viaţa, dar neîngenunchind în faţa morţii,
V-aţi pus-o-n mâinile talazurilor mari, în spume –

Navigatori – albatroşi pe toate cele şapte mări,*

Iar pe uscat ciocârlii cu tril melodios –
Voi nu treceţi niciodată dincolo de ale amintirii zări,
Nu sunteţi pierduţi, uitate tulpini lipsite de folos,

Căci inima de muzică atârnă,-ncrezătoare;

Vă aţineţi aproape de mine-ntotdeauna, iar şi iarăşi,
Lângă voi întineresc, iar viaţa devine-o sărbătoare.
Precum curenţii de maree, fluviilor tovarăşi,

Veniţi mereu spre mine, mă vizitaţi – şi, înotând parcă,

Ieşiţi mereu la suprafaţă dintr-un ocean de feţe;
Memoria pe urmele-a miriade de-amintiri calcă,
Pentru ca, înfăşurat în vis, să mă răsfeţe.

Şi eu tânjesc ca voi. Dar plutele care vibrau s-au risipit –

Odată desfăcute, mai pot fi ele adunate împreună?
Noi coechipieri am fost, apoi ne-am despărţit,
Ademenită fiindu-ne de alte-mbrăţişări inima nebună,
Ierburi ale uscatului rătăcind pe talazurile mării!
Dar dacă, adăpostit de valul care mătură limanul
Cineva va fi trecut deja dincolo pe poarta înserării?
Nu mai puţin acum, când inimii obosite i-a secat elanul,

Camaraderia umbrei voastre-mi aparţine.

Plutiţi în jurul meu, întregi în forme şi în trăsături:
Tatuaje, inele-n urechi, lacătele unei iubiri depline;*
Barbari cu firi simple, naturale şi sufleteşti structuri,

Slujitori nepământeşti ai acestei lumi pe ape colosale.

Voi toţi navigaţi cu mine, fiecare-i la apel prezent–
Umbre, umbre cutreierând mările-n Extremul Orient.
Încotro, încotro, navigatori ai marinei comerciale,

Încotro vă-ndreptaţi în urletul tempestelor, pe care drum?

În lunga, primejdioasa cursă, vânători de balene-albastre,
Cât vor rezista-n siajul leviatanului* corăbiile voastre?
O, războinici ai oceanului, pe unde v-aventuraţi acum?

Chiar dacă gongul nu mai bate demult sfertul*

Pe apele dezlănţuite-n miez de noapte
Şi nu mai sunt duşmani în spulberările sărate,
Tu ţii încă felinarul de bord aprins, scrutând deşertul

Mării, încercând zadarnic, aplecat peste copastie,

Să-l vezi pe fratele tău drag care dispare-n ceaţă, singur,
Dincolo de pereţii luminii, în noaptea neagră şi pustie.
Dar, în pânzele de cort pe care gloanţele le-au străpuns ciur,

Tovarăşilor tăi de arme, dormind după un cart şi greu lung,

Răcnetele sălbatice “Hai, afară, jos din hamace”!
Nu le mai poate întrerupe vraja somnului cel bun,
Iar sunetul siflelelor degeaba larmă face,

Degeaba tunurile bubuind dau deşteptarea –

O bătaie, bătaie de de inimă,-i adună-n în faţa ta,
O bătaie de inimă-n miezul unei inimi mari.
Îi adună, pentru a-i ţine laolaltă şi păstra;
Pentru a revedea sub arboradă gaşca toată –
Pentru bucuria de-a o mai auzi cântând încă o dată!

* Cele Şapte Mări ( Seven Seas ) – Oceanul Arctic, Oceanul Atlantic de Nord, Oceanul Atlantic de Sud,
Oceanul Indian, Oceanul Pacific de Nord, Oceanul Pacific de Sud şi Oceanul Antarctic.
În sens figurativ, toate mările şi oceanele lumii.
 
*Lacătul iubirii ( love padlock ) – o datină conform căreia îndrăgostiţii atârnă de un pod, gard, poartă, monument sau
alt asemenea loc public două lăcate (eventual insripţionate cu iniţialele lor), iar cheile acestora sunt aruncate într-un
râu – asta ca simbol al iubirii veşnice.

*Leviatan – “Monstru biblic marin care apare în Tanakh sau Vechiul Testament.

Cuvântul a devenit sinonim cu orice monstru marin uriaș. În literatură, de exemplu Moby-Dick de Herman Melville,
leviatan are sensul de balenă uriașă.Leviatanul este descris în Cartea lui Iov, capitolul 41 și este
doar menționat în Cartea lui Isaia 27:1” (Wikipedia).

* Ture de muncă la bordul navelor cu pânze constând în 4 ore de serviciu urmate de 4 ore de odihnă.
Acţiunea de trezire din somn a persoanelor care trebuiau să-i înlocuiască pe colegii aflaţi “în/de cart”
se numea “a da sfertul”, a bate gongul “de sfert”.