lacrime de apă ori a umbrei străvezii a vreunui copăcel sau a clătinării line a

vreunei buruieni care să-ți ocrotească trupul deshidratat de seva frumosu-

lui. Într-o primăvară/vară, în Cluj-Napoca, în colțul unei clădiri de pe strada
Regele Ferdinand, în plin centru ultra asfaltat al metropolei, crescuse, ca
prin minune, o iarbă înaltă și subțiratică, verzulie, cu floricele mici albăstrii,
de o frumusețe surprinzătoare. Oamenii își încetineau pasul când treceau
pe lângă ea ori se opreau să admire minunăția, ivită într-un loc care părea
imposibil pentru Viață, fiecare percepând-o ca pe o înveselire a trupului și
sufletului lor, ca pe o mântuire. Iată, așadar, lumea oamenilor nu poate
exista altminteri.

– Internetul este sau nu o soluție pe termen lung pentru Cultură? Dacă

nu, ce anume îi lipsește?
Cu toate că folosesc internetul și sunt integrat în Viața on-line, o privesc
cu oarecare sfială. Mi-e greu, aproape imposibil să țin un blog, să urmăresc
actualitatea și să scriu articole de atitudine. Gândurile, opiniile, eventuale
replici și comentarii le rezerv textelor mele literare, care constituie pentru
mine mobilul esențial al Vieții mele. Celelalte manifestări îmi par a mă risipi,
a mă volatiliza, iar eu sunt un adept al cuvântului scris pentru a dăinui. În
limba greacă publicațiile se numesc generic efemeridas, iar tocmai această
efemeritate este marele neajuns al Vieții on-line, care are un ritm trepidant,
nelăsând, de multe ori, loc pentru reflecție, pentru aprofundare. Recunosc
faptul că scrisul la calculator și mailul îmi ușurează mult munca, dar toate
acestea nu pot înlocui o componentă fundamentală a mărturiei literare, și
anume manuscrisul, deoarece scrisul de mână nu are un simplu rol funcțio-
nal, ci angrenează gândirea și sensibilitatea celui care scrie și, în cele din
urmă, cunoașterea. Sper că manuscrisul nu va avea același destin ca scri-
soarea, o specie literară aproape pierdută, al cărei parfum și a cărei emoție
ne-au restructurat sensibilitatea și afectivitatea, lăsând mai sărac, sufletul
nostru lutnic care tânjește după iubire.
Nu trebuie să fim, însă, nici ipocriți atunci când evaluăm Viața noastră
modernă, căci formulele de comunicare electronică ne ajută mult în a împlini
această relație interumană, fără de care Viața noastră socială ar fi aseme-
nea aceleia a unui pustnic, care a întors spatele omenirii. Ci, din contră, scri-
itorul este semnul efervescent al lumii, deoarece acestuia îi pasă de tot ceea
ce se întâmplă în ea și se consideră, adesea, responsabil de aceasta. Eu
sunt convins că dacă scriitorii s-ar uni pentru a dezbate, punându-și imagi-
nația la mare și profundă încercare, vor putea găsi soluții pentru amurgul
acestei pandemii. Ținând cont de rolul de profet acordat poetului de roman-
tism, pandemiile lumii ar putea fi o bagatelă în mâinile făcătoare de minuni
ale acestuia. Căci rugăciunile regelui David, poet și el în definitiv, au scăpat
poporul ales de epidemia de ciumă abătută asupra sa.
Provocările Vieții on-line au venit împreună cu cele ale pandemiei, și
cum pandemia este ciuma despre care vorbeam mai sus, Viața on-line a
110