LUCRĂRILE SIMPOZIONULUI JUDEȚEAN

LECTURA, O NECESITATE DE FIECARE ZI.

ROLUL ACTIVITAȚILOR EXTRAȘCOLARE ÎN EDUCAREA
LIMBAJULUI

ediție unică

TÂRGU JIU
2018

ISBN 978-973-0-27462-2

1
 Simpozion Județean

”LECTURA, O NECESITATE DE FIECARE ZI

ROLUL ACTIVITAȚILOR EXTRAȘCOLARE ÎN EDUCAREA
LIMBAJULUI”

Coordonator:
Prof. Maria Daniela Marina
Coperta și tehnoredactarea:
Prof. Maria Daniela Marina

AUTORII SUNT RĂSPUNZĂTORI PENTRU ORIGINALITATEA ŞI

CONŢINUTUL LUCRĂRILOR PUBLICATE!!!

TÂRGU JIU
2018

2
 CUPRINS
Tema naturii în literatură.................................................................................4
Activitățile extracurriculare-forme și conținuturi..........................................10
Privilegiul lecturii..........................................................................................13
Lectura ca abilitate de viață...........................................................................15
Cartea și importanța lecturii..........................................................................24
Importanța lecturii în instruirea și educarea elevilor.....................................30
Cercul de teatru-pasiune și educație?............................................................34
Importanța primelor lecturi în formarea și dezvoltarea personalității
copilului.........................................................................................................37
Formarea de modele comportamentale prin intermediul literaturii...............41
Lectura și activitățile extrașcolare.................................................................47
Cercul de lectură-activitate extracurriculară de promovare a lecturii de
plăcere în CDI...............................................................................................54
Activitățile extrașcolare-puncte de reper în educarea limbajului
tinerilor..........................................................................................................61
Dezvoltarea competențelor de lectură-o necesitate contemporană...............65
Lectura- obligație sau necesitate?..................................................................74
Dezvoltarea competențelor de lectură prin intermediul activităților
extrașcolare....................................................................................................79
Dezvoltarea abilităților de comunicare prin lectură......................................89
Lectura-hrana sufletului................................................................................94
Rolul lecturii în educarea limbajului la copii................................................97
Rolul și importanța lecturii o necesitate de fiecare zi.................................104
Importanța lecturii în viață..........................................................................110
De ce este lectura o necesitate?...................................................................113

3
 TEMA NATURII ÎN LITERATURĂ

PROFESOR ELENA ALINA BĂLTĂREȚU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ HUREZANI

Prin natură poetul ajunge dincolo de limitele normale ale trăirilor

afective, ajunge dincolo de natură, imaginaţia lui merge pâna la creare unor
spaţii supradimensionate fie cu trasaturi paradisiace fie cu trasături
apocaliptice. Tema naturii este o sursa de inspiraţie înca de la începutul
creaţiilor lirice. Lirica romantică percepe natura sub mai multe forme, mai
intai ea „reflectă o stare a sufletului, o stare poetică aşezată în peisaje
insolite: cimitire, ruine, păduri răvăşite, câmpia ceţoasă”1 iar abia apoi
reflectă, ca un revers efemeritatea vieţii şi ideea că nimic nu poate atinge
infinitul şi perfecţiunea iar dacă totuşi se întâmplă acest lucru, nu este decât
o iluzie care ar avea ca finalitate moartea, marele sfârşit imlacabil.
În operele lui Thomas Gray, natura rustică devine un perpetuu
sentiment de nostalgie după pefecţiunea naturii paradisiace. Samuel
Coleridge, concentrează în Balada bătrânului marinar o pagină lirică cu
semnificaţii deosebite ale naturii. „Conform poeticii romantice aceasta
înseamnă că realul şi fantasticul sunt componente fireşti ale naturii, ale
vieţii, iar intruziunea supranaturalului în natural este suportul cunoşterii,
întelegerii depline”2
În Balada bătrânului marinar natura este animizată, transfigurată şi
peisajul este poetizat, natura devine aici un pretext de reflecţie asupra vieţii.

1
Cornelia Cîrstea, Op.Cit., p.10
2
Idem.p.11.

4
Tema naturii se dezvoltă în operele tuturor poeţilor din perioada romantică:
Lamartine, Shelley, Goethe, Puşkin, Alfred de Vigny, Lermontov, Heine.
Lamartine în Meditaţii poetice, face o analogie între sentimentul
naturii erosului şi credinţei, alcătuind o entitate romantică natură-dragoste.
„Peisajul devine un mediu în care se exteriorizează trăirea afectivă de
excepţie,cauzată de o dragoste pierdută prin moartea fiinţei iubite, trăire
afectivă ce apelează la credinţa cu încrederea în alinarea şi regenerarea
sufletului.”3 Tema naturii devine în poezia lui Lamartine, imagine a stărilor
de spirit, peisajul devine o proiecţie a sufletului un mediu capabil să
conserve amintirile şi sentimentele. Natura este eternă în contradicţie cu
precaritatea fiinţei umane. Natura lamartineeana este una celestă, acţiunea
imaginaţiei este uranică, zbor, plutire, legănare în nori ori călătoria în
compania vântului-zefir sau a vantului uragan.
Shelley antropomorfizează natura pâna la panteism. Natura are
formele ei, momentele şi însuşirile ei dar în poezia lui ele primesc însuşiri
omeneşti, vântul devine „ profet” sau „vrăjitor” cu puteri supranaturale.
În poezia lui Shelly, natura dimensiunea eternului inspiră poetului
certitudinea:
„Moartă-i Roma, îngropată
În ruine. Doar natura
N-o să moară niciodată” (Roma şi natura)4
Prin reflecţia contemplaţiei Shelley tinde să cuprindă marele şi
inepuizabilul spectacol al naturii în cugetarea sa poetică. „Identificarea
naturii cu Spiritul Suprem al Ordinii şi Armoniei se revelează şi în lirica din

3
Idem. p.12.
4
Idem p.317, Traducere de P. Solomon.

5
 5
maturitatea romantică a lui Goethe” Natura în opera lui Goethe are
capacitatea de a-l face pe om fericit. În poezia goetheiana, peisajul este creat
făcându-se trimitere la mai multe puncte de reper care îmbinate pot crea o
armonie, înaltul munţilor, albastrul cerului şi verdele închis al pădurii pot
alcătui o natură divină. În Regasire şi Sufletul lumii,natura apare ca o zeitate
care se lasă implorată iar în poemul Faust, lirica naturii este una de
cunoaştere.
Natura este o tema tradiţională dar se reînnoieşte în opera lui Goethe
printr-o lirică spontană, proaspătă izbucnire sinceră şi tumultoasă a simţirii.
„Îşi merită viaţă, libertate-acela numai
Ce zilnic şi le cucereşte ne-ncetat.
Şi astfel îşi petrec aicea pe limanul
Primejdiei,copii şi tineri,
Bărbaţi, moşnegi, cu vrednicie anul
Aş vrea sa vad asemenea devălmăşie.
Să locuiesc cu liberul popor pe libera câmpie.
Acelei clipe aş putea să-i spun, întâia oară:
Rămâi, că eşti atâta de frumoasa!
Căci urma zilei mele pământene
Nici în eoni nu poate să dispară.
Şi presimţind o fericire, ce înaltă se-nfiripă.
Eu gust acum suprema clipă.” (Faust) 6
Peisajul lui Goethe relevă mai curând o stare de reculegere, o
dorinţă profundă de cunoaştere a acelei „clipe de fericire” mult căutate care
prin intuirea ei avea să aducă sfârşitul inevitabil al eroului. Caracteristic

5
Cornelia Cîrstea, Op. Cit..,p15.
6
Ion Zamfirescu şi Margareta Dolinescu, Op. Cit., p.148, Traducere de Lucian Blaga.

6
stilului romantic acesta prin intuiţie contemplă marea clipă de fericire în
mijlocul naturii printre oameni simpli dar totul rămâne la un nivel spiritual
ceea ce îl şi salvează pe erou ca urmare a pactului încheiat cu Mefisto, acesta
ne mai putându-i lua sufletul.
La Alfred de Musset, Alfred de Vigny, A.S.Puşkin, M. Lermontov,
natura nu mai este una extatică, religioasă asemeni poeziei engleze a
lacurilor, păstrează doar pe jumătate atributul de refugiu, de confesor, stările
afective care se dezvoltă ca urmare a dialogului cu ea sunt decepţia,
răzvrătirea, scepticismul. Sentimentul naturii este aici pur romantic se
axează doar pe libertatea socială şi spirituală până la sacrificiu în numele
libertăţii.
În lirica lui Alfred de Musset, natura este una citadină prin excelenţă,
în viziunea lui noaptea este momentul dezbaterilor interioare, al amintirilor
al solitudinii. „Musset, deşi romantic prin excelenţă nu s-a ridicat niciodată
împotriva spiritului clasic. Poezia sa a intrat în posteritate, printre altele, şi
prin felul cum a ştiut să concilieze cele două şcoli. De la cea contemporană,
a luat libertatea, de la cealaltă, respectul sever al artei poetice, sentimentul
adevarului simplu.”7
În 1814 în poemul Excursia a lui Wordsworth natura are un rol de
moderator şi purificator prin bucuria nesfârşită de a rătaci pe coline în
furtună. În Descriere a peisajului lacurilor din nordul Angliei pe primul
plan este cadrul natural.
Hölderlin este prin excelenţă un poet al naturii, el este poetul formelor
fugitive, ce ocoleşte conturul precis, sesizează sufletul, peisajului crează o
atmosferă vaporoasă. oetul se simte singur în mijlocul oamenilor. Revine în
locurile copilăriei natura devine tema sa predilectă. Se simte în strânsă

7
Idem.p.229

7
comuniune spontană cu forţele naturii, aproape de greci şi departe de lumea
contemporană, el cântă făpturile din natură transfigurându-le în divinităţi.
„.......................................................................
Pe mine m-a crescut armonia
Crângului plin de freamăt,
Şi am învăţat să iubesc
Printre flori
În braţele zeilor am crescut. (Când eram copil)8
Romanticii nu numai că iubeau natura dar şi urmăreau să reintroducă
atmosfera şi tonalitatea ei extracitadină la aceeaşi treaptă de suveranitate ce
o deţine-au în Evul Mediu. Dragostea de natură se înscrie cu o efectivă
mutaţie de accent căutându-se înscăunarea artistică a unor forme şi tradiţii
adecvate originar numai ambianţei naturale.
Faimoasele călătorii romantice, cuprind indicii atât de evidente, încât
aproape că ne dispensează de a mai demonstra reducţia lor la marea
deschidere către natură a romantismului.
Prin urmare „natura e un organism însufleţit şi nicidecum un
mecanism care se poate descompune, în diferitele elemente ale sale. Nu-i
vorba de o simplă comparaţie cu viaţa animală, ci de o intuiţie esenţială,
comună tuturor celor care se supun nevoii de a reduce multiplicitatea
aparenţelor la Unitatea fundamentală. Când e considerată în timp, natura
apare ca un ciclu nesfârşit în care orice existenţă individuală se naşte şi
moare şi nu are sens decât decât daca se subordonează întregului. În spaţiu,

8
Prof. Al.Dima, Victor Ciobanu, Cristina Ionescu, Marian Popa, Antologie de literatură
universală, Vol.2, Bucureşti,1972, p.303. Traducere de Al. Philipide.

8
natura îmbrăţişează toate fenomenele, fiecare dintre ele nefăcând altceva
decât să reflecte şi să reproducă viaţa totală.”9
Romantismul are deci două căi prin care poate pune în valuare,
elementul naturii, pe de-o parte prin latura estetică iar pe de altă parte prin
latura afectivă prin profunzimea acestuia fie prin perspectiva efemerităţii
inevitabile fie prin eternitatea naturii. Poezia romantică, tinde să atribuie ori
un sfârşit al naturii, fie el foarte apropiat sau poate chiar foarte îndepărtat,
(dar de existenţa căruia omul este conştient) ori continuitate eternăa acesteia
însă nu lipsită de o nostalgie tipică şi de un sentiment al conştientizării
precarităţii la care, ea, natura se face martor prin însăşi eternitatea ei.

Bibliografie:

1. Béguin, Albert, Sufletul romantic şi visul, Editura Univers, Bucureşti,

1970.
2. Cîrstea , Cornelia, Romantismul recuperat, Editura Scrisul românesc,
Craiova, 2003.
3. Dima, Al., Ciobanu ,Victor, Ionescu, Cristina, Popa, Marian,
Antologie de literatură universală, Vol.2, Bucureşti,1972, p.303.
Traducere de Al. Philipide.
4. Zamfirescu, Ion şi Dolinescu, Margareta, Istoria literature universale,
Editura Didactică şi pedagogică, volumul II, Bucureşti, 1973.

9
Albert Béguin, Sufletul romantic şi visul, Editura Univers, Bucureşti, 1970, p.102.

9
 ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE-FORME ȘI CONȚINUTURI

PROFESOR DR. CONTANTIN BOGDAN

COLEGIUL TEHNIC ”ION MINCU” TG JIU

Termenul de "activități extracurriculare" este adesea utilizat în

sinonimie cu "activități co-curriculare" sau cu "activități în afara clasei".
Principal În Caz Primul, reiese IMPORTANTA acestora Curriculumu-
version Completarea ului Național, în Al DOILEA IAR, separarea spa Tio -
temporal Muncde activitățile pentru rma leobl iga la rii .de ase bărbați ea, în
aprins epoca tur - ode specialitate, conceptul este adesea folosit ca echivalent
al "activităților extrașcolare", dealtfel în mod eronat, dat fiind că acestea
reprezintă toate activitățile care au loc în afarainstituției de învățământ și
acesteasunt doar o componentă a activități extracurri culare.
Observăm că, sub aspect conceptual, termenul "activități
extracurriculare" se referă la ansamblul activităților (academic, sportiv,
artistic etc.), care se organizează la nivelul instituțiilor de învățământ sau în
afara acestora (dar sub tutela lor sau în colaborare) grupuri de elevi sau
persoane fizice, în plus față de conținutul din Planurile cadru de învățământ
șidin Curriculumul la decizia sau propunerea școlii. Activitățile
extracurriculare se referă astfel la totalitatea activităților educaționale
organizate și planificate în instituțiile de învățământ sau în alte organizații cu
scop educațional, dar mai puțin riguroase decât cele formale și desfășurate în
afara incidenței programelorșcolare, conduse de persoane Calificate, cu
scopul completării formării

10
 Desigur, în unele situații, activitățile extracurriculare pot determina o "
Pierderea timpului " sau o distragere aeducabilulu i îndefavoarea activităților
educative formale. Însă, dincolo de orice, nu trebuie să avemîn vedere numai
activitatea în sine, ci natura particulară a experienței individuale
aeducabilului, în cadrul activității care devine cel mai interesantă pentru
aceasta (Rubin RS, Bommer WH, Baldwin TT.2002, pag. 452). Din aceste
considerente, rolul școlii și cadrului didactic(în colaborare cu alți factori
educaționali, precum familia, anumite grupuri la care aderă elevii i) este de
a furniza cele mai valoroase activități extracurriculare pentru dezvoltarea
elevului și a îndrumării spre acestea. Ca orice demers orientat către o
finalitate, activitatea extracurriculară presupune o anumită structurare și
organizare, asigurată decorelarea activităților de proiectare, implementare și
evaluare.
Reușita activități extracurr iculare rezidă deciîn gestionarea celor trei
procese și în asigurarea relației cese stabilește între acestea. În cadrul
activităților extracurricu lare, celetrei procese nu se constituie în procese
originale, diferite cu mult decaracteristicile identificabile în orice situație
educațională din școală, dar esența lorstă în particularizare, prin prisma
specificului categoriei activități extracurriculare pe care le vizează.Există
însă unele repere generale, identificabile în cadrul fiecărui proces, indiferent
de tipul acestoraactivitate extracurriculară avută în vedere. Indiferent de
nivelul de acțiune șide tipul de control, procesul de proiectare a activităților
extracuriculare se desfășoară în mai multe etape:
1. Selectarea finalităților , scopurile și obiectivele care urmează să fie
realizate prin procesul de implementare aactivități extracurricu lare.
2. Alegerea experiențelor extracurriculare necesare atingerii finitețil
sau educațional, planificate și organisate în prealabil, conform

11
caracteristicilor situația educației , finalități urmărite, conținuturi curriculare,
dar mai ales,particularitățile lor de vârstăși individuale aleeducabililor .
3. Alegerea obsahuurilor prin intermitentul cărora este oferit
experiența de învățare, conform unor criterii de selecție mai puțin riguroase
și științifice, și mai grabite, centrate pe nevoile șiinteresele educabililor.
Elevii sunt încurajați de părinții lor să practice diverse sporturi, să se înscrie
la cursuri și să-și umple timpul liber cu numeroase activități, mai mult sau
mai puțin folositoare pentru dezvoltarea lor fizică și intelectuală. De
asemenea, dascălii le propun să participe la tabere, excursii, spectacole și
competiții bine selectate, care nu pot să nu le fie de folos viitorilor adulți.

Într-o mare de oferte, cei mai mulți părinți nu au capacitatea de a

discerne care dintre aceste activități le sunt, cu adevărat, benefice copiilor.
De aceea, este bine ca fiecare adult să-și analizeze, cu atenție, propriul
copil, înainte de a hotărî către ce activități extrașcolare să-l îndrume.

Dacă elevul are puțină energie și obosește repede, atunci părintele

trebuie să-l îndrepte către activități pe care să le desfășoare la sfârșit de
săptămână, pentru ca cel mic să facă față, cu brio, solicitărilor de la școală.
În acest caz, este foarte important ca elevul să aibă un program zilnic, bine
stabilit, care să includă și odihnă.

Dacă cel mic este foarte activ, este bine să se găsească timp, în fiecare
zi, pentru puțină mișcare, pe lângă programul de somn. Astfel, elevul își va
consuma energiile în competiții sportive, care au un rol important și în
dezvoltarea încrederii sau a spiritului de echipă.

12
 Nu trebuie să se piardă din vedere, că fiecare elev trebuie să
interacționeze, des, cu alți copii, pentru a se evita situațiile de indisciplină
din timpul orelor când unii încearcă să socializeze cu alți colegi din cauză că
acasă discută numai cu adulți.

PRIVILEGIUL LECTURII

PROFESOR ANCA-ANDREEA CHEANĂ

COLEGIUL GHEORGHE TĂTĂRESCU ROVINARI

,, A citi înseamnă a învăța – afirma Nicolae Manolescu- e o formă de

experiență sau, mai bine zis, un multiplicator pentru experiențele noastre,
căci dacă ne-am mărgini la ceea ce putem vedea în jurul nostru într-o viață
de om, am fi săraci. Cred, din contră, că cititul furnizează vieții o enormă
cutie de rezonanță, în care întămplările trăite de noi se confruntă cu cele
trăite sau imaginate de alții și în care, prin comparație, semnificațiile le
sporesc considerabil.‟‟
Cartea reprezintă cel mai complet depozit al inteligenței omenești,
înmagazinând între filele ei cunoștințe, sensibilitate, fapte pe care le
păstrează intacte un timp nedefinit. Uitate între file îngălbenite de timp,
cuvintele par moarte, dar noi le putem învia dezvăluind o lume nebănuită.
Pătrunzând în diversitatea textelor literare, elevii vor parcurge căi
specifice ale cunoașterii de la concret la abstract, de la intuiție la
reprezentare și fantezie, ajungând în posesia unor multiple instrumente utile
satisfacerii dorinței lor de a descoperi realitatea impunătoare. Astfel, reușim
să cultivăm la elevi interesul pentru cunoaștere, capacitatea de selecție, de
asociere, în vederea înțelegerii multiplelor semnificații ale realității. Lectura

13
are ca scop să dezvolte gustul elevilor pentru citit și să-i facă să iubească din
ce în ce mai mult cartea, să le satisfacă interesul pentru a cunoaște viața,
oamenii și faptele lor.
Marea provocare a profesorului de limba romînă o reprezintă interesul
scăzut al elevilor față de lectură. Motivele care stau la baza acestui refuz sunt
numeroase: elevii noștri sunt prinși în rețeaua informațională virtuală, rețea
care i-a obișnuit să afle tot ce îi interesează printr-un simplu click.
Astfel, răbdarea lor este pusă la mare încercare atunci când au de
parcurs anumite cărți din bibliografie obligatorie. Acestui factor i se adaugă
și tentația filmelor, a emisiunilor TV, a jocurilor virtuale și nu în ultimul
rând, exemplul oferit de către familie și anturaj.
Misiunea profesorului de a face din lectură o activitate atractivă pentru
elevi este una dificilă. Eficacitatea îndrumării lecturii depinde de cunoașterea
preferințelor elevilor, care variază în funcție de temperament, mediu social și
de ambianța colectivului școlar. Uneori, elevii nu se simt atrași de cărțile ce
sunt parte a bibliogafiei obligatorii. Iar aici, un rol major îl are cadrul
didactic care trebuie să aibă îndemânarea necesară pentru a le ghida pașii
spre descifrarea și înțelegerea mesajului astfel încât să capteze atenția și
interesul elevilor. Discuțiile libere pe textele literare, interpretarea acestora
pot stârni curiozitatea elevilor dacă profesorul este un bun conducător pe
drumul lecturii.
Lectura poate fascina la orice vârstă. Trebuie găsită însă, modalitatea
adecvată spre a-i face pe elevi să citească.
Pornind de la premisa că limba și literatura română este obiectul cel
mai generos, care dispune de o mare forță de influențare asupra cunoștințelor
elevilor, am încercat să valorific fiecare lecție într-o manieră cât mai
creativă, contribuind astfel la sensibilizarea elevilor față de frumusețea

14
limbii române, la sporirea interesului pentru lectura suplimentară, la
formarea gustului pentru a citi, pentru a respecta cartea în general și creațiile
literare în special.
Am constatat pe parcursul anilor ca elevii manifestă un interes scăzut
față de lectură, citind cu precădere doar ceea ce este obligatoriu pentru
școală. Lecțiile de limba și literatura română constituie un bun prilej de
promovare a textelor literare și nonliterare, de formare a gustului pentru
lectură, pentru frumos. Fiecare operă literară studiată oferă posibilitatea de a-
i trimite pe elevi spre alte cărți cu elemente comune ( temă, personaj,
acțiune, autor) care vor fi citite cu mai multă plăcere și atenție. De asemenea,
folosind metode și procedee interactive, elevii pot fi ușor acaparați spre
parcurgerea unor anumite lecturi, acestea fiind receptate drept facultative, nu
impuse, și vor forma gustul pentru frumos, pentru aventură, pentru citit.

LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ

PROFESOR ADRIANA COSTREIE

COLEGIUL TEHNIC ”ION MINCU” TG JIU

Diferenţierea cititorilor, aşa cum am mai văzut, se face în funcţie de

consumul şi achiziţiile cărţilor. În această parte voi analiza diferenţierea în
funcţie de modul în care este perceput un discurs. Astfel, am identifica trei
mari categorii:
 Ideea – raţionalistul;
 Afectivul – hedonistul;
 Materializarea Ideii (spaţiul social al cărţii) - realistul;

15
 Oricare cititor care va dori să ajungă la la Idee va trebui să treacă şi prin
celelalte două planuri ale discursului. Dacă se va opri la ultimul nivel, nu
înseamnă că el nu a perceput Ideea, ci doar că preferă descrierea relităţii la
care se referă textul. Astfel, nu există cititor care să nu perceapă toate cele
trei nivele, aşa cum nu există unul care să nu poată să perceapă nici unul
dintre planuri, toate acestea depind şi de preferinţele lectorului.
Decizia de a lectura o carte, în detrimentul celorlalte, este influenţată de
faptul că într-un text predomină unul dintre planuri. Chiar dacă discursul nu
este predominant în oricare dintre ceste puncte el poate fi recepatat astfel. Se
evidenţiază că definiţia pe care a dat-o autorul cărţii diferă de definiţia pe
care o dă individul în urma lecturii. Cauza este dată de comnicarea prin
intermediul simbolurilor, care reprezintă surse de interpretare.
În cazul în care doi lectori care au citit aceeaşi carte şi au perceput
acelaşi plan ei se vor diferenţia datorită semnificaţiilor şi sensurilor pe care
le dau. Aşa cum am mai spus, dacă unul dintre ei ştie că celălalt a dat aceeaşi
semnificaţie sau mai bine spus există posibilitatea ca Sinele să fie Celălalt,
atunci sentimentul de unicitate între cititor şi carte se evaporă, iar atitudinea
lui va fi una nu de indiferenţă, ci neutră. În acest caz, cartea va dobândi
caracteristicile străinului: de a fi aproape şi departe în acelaşi timp.
Predominarea unui plan reflectă tipul de preferinţe al individului, şi
repreintă un element constitutiv al individualităţii. Definirea identităţii se
realizează în raport cu câmpul literar, iar absenţa unei definiţii indică lipsa
preferinţelor pentru un anumit gen de literatură, dar nu şi pentru literatură.
În raport cu dezirabilitatea pentru un anumit gen de literatură am
identificat următoarele tipologii de cititor:
a) Filosoful

16
 Este cititorul raţionalist. Trăirile lecturii sunt determinate de Idee,
criteriul principal de selecţie a textelor. Pentru el important este ceea ce
cartea transmite, mesajul pe care îl comunică.
Viziunea asupra textelor capătă conotaţii religioase, de aceea câmpul
literar este “marea grădină a lui Dumnezeu: găseşti toate bunele şi relele
câte s-au revărsat pe pământ.” (Luca Eugen)
Lumea interioară este formată în jurul “Bibliei”, iar celelalte texte sunt
(re)semnificate în funţie de aceasta. Corelaţia intertextuală cuprinde doar
lecturile care fac parte din definiţia dată Sinelui. Acest lucru nu înseamnă că
restul textelor nu au fost citite, ci că nu se potrivesc viziunii individului.
Ceea ce cartea a schimbat nu este viaţa, ci modul de a vedea şi concepe
exteriorul, este o atitudine spirituală: “Don Quijote …m-a marcat şi mi-a
punctat foarte pregnant viziunea mea asupra vieţii, asupra lumii.” (Luca
Eugen)
Paul Bercheanu ne povesteşte că una dintre primele lecturi a fost
“Despre eroi şi morminte” şi pe care a dorit foarte mult să şi-o
achiziţioneze, dorinţă pe care şi-a îndeplinit-o. Atunci când se ajunge la
cărţile fundamentale care au contribuit la dezvoltarea sa interioară ne spune
despre Biblie, întorcându-se imediat asupra cărţii lu E. Sabato: “…cred că,
pentru mine cel puţin, Biblia este un lucru important. (…) Da’ uite, că
tocmai vă menţionasem de Ernesto Sabato cu Despre eroi şi morminte (…)
Şi fără să spun că mă… deveneam brusc iluminat…” Bineînţeles că cercul
lecturilor este mult mai larg, acestea reprezentând baza filosofiei sale.
Iubesc înţelepciunea şi îşi doresc să ajungă înţelepţi: “esenţa acumulată
de mine am împărtăşit-o la alţii.”, de aceea niciodată lectura nu este
considerată ca închieiată. Adriana Georgescu întrebată de cantitatea
conţinutului bibliotecii personale, ne răspundă că sunt "numai 2000"de

17
volume. Criteriul principal de selecţie a cărţilor este simbolul sau cum spune
aceasta despre autorii preferaţi: “…scriitorii de simbol.”
Pentru Marina Cionca, care se situează tot în această categorie,
selectarea cărţilor, se realiza în funcţie de scriitorul “care făcea parte din
realismul magic”, şi ne dă ca exemplu pe Mircea Eliade.
Adela Muntean consideră că tot ceea ce a lecturat până în prezent nu a
fost decât o singură carte: “…nu mai găsesc ceva nou şi deosebit aproape în
nimic (…) mi se pare că toate cărţile seamănă între ele. Puţin diferă şi
numai stilul.” Vârsta la care a ajuns, reprezintă un factor care a determinat-o
să se situeze în planul Ideii: “Nu mai suport prea multă înfloritură, vreau
esenţa. Timpul meu s-a scurtat, eu am îmbătrânit, am alte pretenţii.”
Pentru cei care doresc să fie asemeni lor trebuie să parcurgă acelaşi
drum pe care ei înşişi l-au parcurs, fiind ghizi care previn “rărăcirea”: “…nu
poţi să te numeşti un om de cultură dacă n-ai citit Biblia şi n-ai citit
literatura antică, dacă nu cunoşti marile epopei, dacă nu cunoşti marile
scrieri, care, cel puţin să-ţi făcut măcar o idee despre Platon, Aristotel,
Socrate şi toţi marii gânditori. De acolo se începe.” (Luca Eugen)
b) Hedonistul
Este cititorul sentimental, cel care urmăreşte plăcerea rezultată în timpul
şi la finalul lecturii. Reprezintă un scop în sine şi criteriul de alegere a
următoarelor cărţi de citit sau mai bine spus filosofia este construită în
funcţie de textele care au produs desfătarea: “…dacă ai să-mi dai o carte de
politică, automat n-am s-o citesc… sau, eu ştiu… filozofie. Automat… nu.
Nici n-aş înţelege-o (…) îmi plac orice fel de cărţi, deci, începând de la
poliţiste, aventură, dragoste, acţiuni.” (Coca Banulescu) Această formă de
plăcere este solitară în raport cu ceilalţi indivizi şi solidară în raport cu
textul.

18
 Dacă doi actori citesc aceeaşi carte se generează o formă de înstrăinare,
pentru că “plăcerea este individuală, dar nu personală”. Diferenţierea se
datorează nu atât lecturii în sine, cât a ceea ce se lecturează: fiecare dintre
cei doi au acelaşi scop, dar şi-l ating cu texte diferite.
Hedonistul se situează la nivelul intermediar al discursului. Ceea ce
contează este desfăşurarea acţiunii, fiind ei înşişi parte integrantă a temei,
deoarece este singura modalitate de a avea asemenea trăiri. În acest caz
autorul este suspendat, se realizează o epohe a lui, contează mult mai puţin
în timpul lecturii: “când citeşti o carte şi-ţi place, trebuie să te gândeşti (…)
că poţi fi şi tu acolo, îţi faci o imaginaţie, nu citeşti numa’ cartea [de dragul]
de-a o citi.” (Anton Riciu) Influenţa lui se face simţită doar atunci când
actorul trebuie să aleagă un text pentru a lectura şi ştie că există anumiţi
scriitori care le oferă ceea ce ei caută: “Ca autoare mi-a plăcut mult Agatha
Christie (…) care scrie numa’ romane poliţiste.” (Coca Banulescu)
În această relaţie se generează o formă de seducţie care este asemănător
fenomenului eroticului care este “intermitenţa (…) aceea a pielii ce luceşte
între două piese vestimentare (pantalonul şi tricoul) între două imagini
(cămaşa întredeschisă, mănuşa, mâneca); chiar această lucire este cea care
seduce sau mai mult: punerea în scenă a unei apariţii – dispariţii.”10
Transpunerea Sinelui în text şi prezenţa individului ca “personaj
invizibil” reprezintă o formă de a înlătura plictiseala, tocmai de aceea lectorii
au pretenţia unei intrigi: “Într-o carte trebuie să se întâmple ceva ca să
citeşti. Şi într-o carte în care aparent nu se întâmplă nimic, tot se întâmplă
ceva. Dar, în mod normal, un roman, o nuvelă, trebuie să aibă poveste. Dacă
n-are...” (Ionescu Corneliu)

19
 Aceste forme de trăiri generează un mecanism de dominare al
discursului, fiindcă seducţia se manifestă şi sub forma admiraţiei a ceea ce
cititorul nu ar putea realiza: “…îmi place când găsesc o metaforă. Deci
apreciez ceva şi îmi plac lucrurile pentru care eu nu mă simt în stare să le
fac, mă depăşesc (…) e un miracol, ceva fantastic, şi e şi o atracţie.” (Reit
Valeria) Însă acest lucru nu este simţit astfel, ba mai mult transmutarea este
simţită ca beatitudine: “…mă credeam zâna zânelor, mă credeam
nemaipomenită şi asta din cauză că trăiam efectiv în lumea cărţilor…”
(Maria Kiss)
Pentru această categorie de cititori cartea este “idee, zbucium, bucurie,
fericire, e viaţa în sine”. (Traian Burulean)
c) Realistul
Este cititorul care urmăreşte descrierea realităţii. Pentru el contează mai
puţin Ideea şi desfăşurarea acţiunii. Aprecierea şi criteriul de selcţie al unui
text se face în funcţie de cât de bine este redat spaţiul social al altor vremuri.
Literatura, mai precis beletristica este semnificată din punctul de vedere
al istoriei. Cărţile fundamentale sunt cele care conţin evenimente care au
avut loc în trecut. Sintaxa cheie al lectorilor din această categorie este
“frescă a societăţii”.
Preferinţele pentru un anumit gen de carte sunt ierarhizate, astfel Dan
Cazacu afirmă că pe primul loc este “romanul istoric, pe locul doi ar fi
cărţile de beletristică şi cam pe acelaşi nivel, cele tehnice. Explicabil. Din
cauza formaţiei.” Tot el ne spune care este cartea preferată, dar şi
argumentează de ce: “…Romanul străin scris de Titus Popovici (…) un
volum mare, dar e foarte interesant. E o frescă a vieţii societăţii din jurul
anilor 1944, ’45…”

20
 Cititorul este în prezent şi în trecut în acelaşi timp. Sfidează, prin
această poziţie, coordonatele timpului, realizând o “călătorie” simbolică în
alte timpuri: “Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar după ce-am citit Ion, într-adevăr
am intrat într-o frescă a istoriei!” (Petre Dinulică) Este asemeni călătorului
despre care Simmel spunea că “vine astăzi şi pleacă mâine”. Însă, în cazul
lecorului este vorba despre un “turist invizibil”, deoarece el percepe
personajele şi realitatea socialului în care s-a situat, dar aceştia nu-i observă
prezenţa. De aceea în interacţiunea cu contemporanii (în cazul de faţă
intervievatorul) el vrea şi trebuie să se facă vizibil.
Atât autorul, cât şi textul scris de el sunt percepute, judecate şi evaluate
în funcţie de realismul conţinutului discursului. Astfel, Petre Dinulică
consideră că Marin Preda atunci când a scris “Delirul” “a fost înzestrat cu
un talent deosebit, pentru că a creat o frescă şi personajele lui trăiesc, sunt
reale.” Aceste aprecieri reprezintă valorizări subiective şi nu ţin de valoarea
în sine a discursului.
Aceste tipologii nu sunt extreme ale cititorului, oricare dintre aceştia
poate fi situat într-o singură categorie sau în toate cele trei. Se poate
identifica un lector pentru care important este Ideea, şi care este trăită ca
plăcere sau unul hedonist – realist. Le-am prezentat ca extreme doar pentru a
putea scoate în evidenţă caracteristicile fiecăruia, şi pentru a observa modul
de definire a individualităţii (identităţii) prin intermediul corelaţiilor
intertextuale în funcţie de un principiu unitar.
În continuare voi prezenta alte două categorii, care se situează în cele
descrise mai sus, dar avem de a face cu criterile de alegere şi nu de selecţie a
cărţilor.
a) Fatalistul

21
 Face parte din prima categorie, “filosoful”, adică cel care este interesat
de mesajul pe care îl conţine discursul, dar care trebuie decriptat. Deosebirea
este dată de modalitatea de alegere a cărţilor. Principiul de bază este intuiţia,
dar “dirijată” de destin. Mărioara Coman face o descriere detaliată a acestui
crieteriu: “…m-aşezam în faţa rafturilor, parcurgeam cu ochii titlurile şi
după ce parcurgeam, din trei-patru cărţi… scoteam şi mi le puneam în mână
şi după aceea urma o a doua triere. (…) Acest mod instinctiv de a… alege
prin intermediul mâinilor, este, de fapt, un mod foarte subtil, el mă ajută să-
mi aleg cărţile potrivite momentului respectiv…” Însă aleatoriul este
eliminat, pentru că spune ea “nu există coincidenţă. Nimic nu este
întâmplător”, deci totul este prestabilit. De aceea oricare text care a fost ales
şi citit, nu este perceput ca finnd slab din punct de vedere calitativ: “există
cărţi care ne modelează de-a lungul timpului. Nu sunt esenţiale, dar ne
modelează…”
Originalitatea alegerii lecturilor reflectă individualizarea: “…este un
aspect mai ciudat al fiinţei umane.”
Această metodă este aplicată şi în socializare, deoarece este esenţial să
se ştie este sau mai bine spus că acesta este drumul care trebuie parcurs, dar
fiecare trebuie să-l descopere singur: “Fiinţa umană are un destin… Este
bine… să ne simţim destinul, pentru că instinctiv… noi, părinţii, putem bloca
acest instinct la voi, copiii… Pentru că realizez, în acest moment, cât de
important este să ai această intuiţie a destinului în tine, eu nu-mi oblig
copiii încercând să-i canalizez, nu! Îi las, etapă de etapă, să-şi depăşească
în mod firesc, să se depăşească în mod firesc.”
b) Yoghinul
Aparţine tot primei tipologii, iar în cazul acesta criteriul este de fapt o
disciplină pe care şi-o impune fiecare singur: “…mi-am propus… şi am citit

22
pe literatură… franceză, rusească, americană. Şi chiar la unele am făcut
efort să citesc din conştiinciozitate…” (Elena Tiu)
Se face un transfer de autoritate asupra unei singure cărţi, şi în funcţie
de care se aleg textele care trebuie lecturate: “am citit iarăşi foarte cuminte
şi programat… a apărut o carte cu premiaţii Nobel în literatură. O am, am
deschis-o şi am luat-o şcolăreşte. Tot ce a apărut, a primit premiul Nobel să
citesc şi eu…” (Elena Tiu)
Am denumit această categorie astfel nu pentru că ar avea acealeaşi
prncipii cu filosofia yoga, ci pentru că lecura este un lucru pe care cititorul
şi-l impune din propia voinţă, asemenea practicanţilor de yoga.
Raportul dintre cerere şi ofertă transformă cartea dintr-un obiect cu
funcţie estetică, într-un produs economic. De aceea obiectivul central al
acestui studiu a fost acela de a indentifica care sunt consecinţele acestui
raport asupra cititorului.
Lipsa echilibrului dintre cerere şi ofertă, aşa cum am văzut declanşează
o adevărată competiţie în achiziţionări. Se generează mecanisme de
individualizare, datorită costurilor (de energie, timp şi capital economic) de
cumpărare, dar şi comparaţiilor pe care lectorii le fac între ei.
În raport cu ceea ce se lecturează, pentru a evita desubiectivizarea,
lectorul îşi defineşte identitatea (individualitatea).
Identitatea şi individualizarea se condiţionează reciproc, dar pot exista
şi independent. În primul caz, putem vorbi de existenţa filosofiei unitare a
lectorului sau ceea ce se achiziţionează este determinat în mare parte de cum
a fost definită identitatea, iar în al doilea caz se poate percepe lipsa
identităţii, însă nu şi a individualizării. Astfel, câmpul literar poate fi definit
ca un raport de forţe între actorii care se află în interior, şi care doresc, prin
intermediul capitalului simbolic, să fie altfel decât ceilalţi asemănători.

23
 Contextul este cel care a condiţionat stattutul cărţii ca factor
diferenţiator, deoarece în prezent oferta de carte este mare, valoarea
economică a crescut, ceea ce a făcut ca datele problemei să se modifice, în
sensul că cererea a scăzut, iar funcţia estetică a redevenit principalul factor
determinant al lecturilor.

CARTEA ŞI IMPORTANŢA LECTURII

PROFESOR MIHAELA CRUCERU

COLEGIUL TEHNIC ”ION MINCU” TG JIU

Cartea reflectă ca o oglindă lungul şir de secole al vieţii omenirii,

istoria luptei sale pentru existenţă, pentru un viitor mai luminos, suferinţele,
bucuriile, înfrângerile şi biruinţele sale.
În afara cărţii nu poate fi concepută azi o cultură sistematică a
individului şi implicit a societăţii. O carte o citeşti când vrei, cum vrei şi ori
de câte ori vrei. Acest prieten tăcut îţi oferă ori de câte ori ai nevoie acelaşi
răspuns fidel la fiecare întrebare şi-l repetă cu nesfârşită răbdare până ce l-ai
înţeles. Cartea este atât de înţelegătoare, încât atunci când n-ai înţeles-o nu
se supără, nu jigneşte, te aşteaptă să revii. O regăseşti oricând la fel de
credincioasă şi discretă. În acelaşi timp putem spune că ea poate fi un
învăţător care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să plângi. De
aceea trebuie să comentăm puţin funcţia ei ca mijloc de educare a omului.
Cartea îndeplineşte numeroase funcţii. Între acestea cea mai înaltă
menire a cărţii e cea instructiv-educativă. Întregul proces de învăţământ, de
la cel preşcolar la cel post-universitar se bazează pe cartea-
manual.Transmiterea sistematică şi cât mai completă a cunoştinţelor

24
dobândite de omenire de-a lungul timpului prin stăruitoare eforturi nu se
poate face decât prin intermediul şcolii, al cărţilor şcolare.
Dar nu numai manualul are o funcţie instructivă. Drumul învăţării şi
citirii unei cărţi n-are sfârşit; toate cărţile bune pot să ne înveţe câte ceva pe
planul ştiinţei, tehnicii, artelor, moralei, comportamentului etc. Cine
consideră că după ce a încheiat procesul de învăţământ în şcoală şi a obţinut
o diplomă a încheiat totodată şi contactul cu cartea, acela a renunţat la
ambiţia progresului.
Efortul şi dorinţa spre lectură continuă sistematic, vizând o
perspectivă, reprezintă condiţia oricărui succes personal.
O carte te trimite la alte cărţi şi toate împreună formează baza trainică
a culturii noastre. Toate celelalte mijloace de răspândire a cunoştinţelor
rămân subordonate cărţii şi subordonate vor rămâne oricât de mult se vor
înmulţi şi perfecţiona procedeele lor tehnice.
Alegerea cărţilor potrivite este numai primul pas. Al doilea pas şi tot
atât de important este deprinderea lecturii, obţinerea eficienţei ei maxime în
urma citirii unei cărţi.
Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. E un instrument
care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul
capacităţilor de gândire şi limbaj.
Există factori care determină lectura elevilor: particularităţile de vârstă
şi psihice, preferinţele lor, climatul familial, care pot transforma lectura într-
o necesitate, o delectare sau nu. Când gustul pentru lectură este format din
primii ani de şcoală, acesta rămâne pentru toată viaţa, o obişnuinţă utilă.
Gustul pentru lectură nu vine de la sine ci se formează printr-o muncă
a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă caracterizată prin
răbdare, perseverenţă, continuitate, voinţă. Este cunoscut faptul că de la

25
vârsta preşcolarităţii atât familia cât şi grădiniţa depun eforturi pentru a
influenţa universul copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această dificilă
muncă e situată la nivelul superior, în primele clase ale şcolii. Perioada de
formare a gustului pentru citit coincide cu cea când se pun bazele acestuia, în
clasele I-IV. Elevului mic trebuie să i se trezească curiozitatea spre lecturi, să
i se cultive interesul spre cunoaştere.
Lectura în afara clasei lărgeşte orizontul cunoştinţelor primite în clasă.
Este foarte important ca învăţătorul să ştie care sunt formele de
îndrumare a lecturii în afara clasei. Forma cea mai cunoscută şi cea mai des
folosită în această activitate este povestirea. Cei care au citit, povestesc în
clasă lectura citită.
Se completează conţinutul povestirii de către mai mulţi copii. În ora
de lectură elevii se întrec în a povesti cât mai mult şi mai frumos, fapt care
antrenează şi pe cei mai puţini dornici de lectură. Tot ca o activitate atractivă
care se poate desfăşura pe marginea unui text citit este completarea unei fişe
de lectură. Acesta poate cuprinde mai multe aplicaţii pe textul citit, cum ar
fi: numirea titlului textului, a autorului, a personajelor principale/secundare,
pozitive/negative etc., morala textului (dacă e cazul), realizarea unui desen
reprezentativ, extragerea unor expresii frumoase, caracterizarea personajului
preferat şi multe altele. O altă formă de îndrumare a lecturii în afara clasei o
constituie formarea bibliotecii de clasă, precum şi a bibliotecii personale
acasă. Cea dintâi se realizează cu cărţi aduse de copii şi învăţător, se fixează
un bibliotecar elev şi apoi se procedează la împrumutarea cărţilor.
Ghicitorile literare sunt mijloace atractive ce-i invită pe copii la
lectură. Acestea se pot desfăşura astfel: se citeşte un fragment şi se cere
elevilor să indice în ce operă au găsit acest fragment.

26
 Oricum s-ar defăşura o oră de lectură, nu trebuie ignorate cerinţele
psihopedagogice care determină eficienţa în dirijarea procesului de însuşire a
tehnicii lecturii.
Dintre aceste cerinţe mai importante sunt:
- asigurarea unei permanente interferenţe între toate
componentele studiului limbii române la clasele I-IV;
- corelarea conţinuturilor cu obiectivele psihopedagogice şi cu
cele specifice;
- selectarea şi dezvoltarea volumului de informaţii;
- definirea clară a obiectivelor operaţionale urmărite pe parcursul
activităţii;
- utilizarea celor mai potrivite metode şi procedeee în realizarea
obiectivelor propuse;
- concordanţa deplină dintre obiectivele, conţinuturile, strategiile
didactice şi posibilităţile de învăţare proprii elevilor de această vârstă.
Limitarea actului citirii, în cadrul lecţiilor, la conţinutul cognitiv al
textului, înseamnă a diminua în mare măsură valenţele formative ale citirii, a
familiarizării elevilor cu instrumentele muncii cu cartea. Cititul nu poate fi
mărginit numai la exerciţiul citirii; înţelegerea mesajului prilejuieşte
însuşirea unor cunoştinţe despre mediul înconjurător, a unor fapte,
evenimente, întâmplări etc. absolut necesare în formarea şi dezvoltarea
orizontului de cunoştinţe la elevi. „Lectura – spunea istoricul N. Iorga –
joacă un rol important în viaţa copiilor, un rol mai mare decât în viaţa celor
vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată
viaţa şi influenţează dezvoltarea ulterioară a copiilor.
Lectura cãrtilor devine în zilele noastre o activitate la îndemâna
tuturor, si dupã cum cerintele societãtii o impun, ea trebuie sa se constituie o

27
activitate cotidianã fundamentalã, deoarece contribuie la îmbogatirea vietii
fiecãruia dintre noi. Dar, pentru ca apropierea de carte sã devinã o
deprindere zilnicã si, mai mult, ca plãcerea de a citi sã devinã o necesitate
doritã si trãitã, ea trebuie cultivatã înainte chiar de învãtarea alfabetului, prin
preocuparea permanentã a pãrintilor de a-i obisnui cu frumusetea inegalabilã
a lecturilor de basme si povestiri.
Familia reprezintã deci, primul mediu de viatã, social si cultural, al
copilului si, prin valorile pe care aceasta le transmite, pune bazele dezvoltãrii
sale intelectuale, morale si estetice.
Dezvoltarea gustului pentru lecturã sau, altfel spus, de trezirea si
educarea interesului, se realizeazã, prin actionarea asupra raportului dintre
obiect si necesitate, asfel încât obiectul – în cazul nostru cartea – sã rãspundã
unei necesitãti intelectuale si afective a copilului. Aceastã actionare nu
impune existenta unui anumit nivel de instruire din partea pãrintilor, dar
solicitã tuturor constiinta clarã asupra importantei lecturii în dezvoltarea
deplinã a copilului si preocuparea de a-i trezi interesul pentru aceastã
activitate.
Odatã cu învãtarea scris-cititului, cartea devine un bun accesibil
copilului. Efortului stimulativ pentru lecturã pe care-l cultivã pãrintii i se
adaugã efortul sistematic al scolii, din acest moment, lectura devine calea
directã si sigurã pentru însusirea formelor si nuantelor gândirii ca si pentru
exprimarea cu claritate si precizie a ideilor proprii. La vârsta primei
scolaritãti, pãrintele va urmãri lecturile recomandate de învãtãtor. Lectura
fãcutã de pãrinte, discutarea cãrtilor citite, dotarea bibliotecii personale
constituie câtiva pasi ai unei campanii pedagogice a familiei pentru a cultiva
în copil gustul pentru lecturã.

28
 În ciclurile primar si gimnazial, dar mai ales în anii de liceu, elevii
dobândesc cunostinte care pun bazele culturii cãtre care aspirã un numar
insemnat de tineri. Cultura generalã nu se asigurã prin simpla memorare a
continutului manualelor scolare, nici prin rãsfoirea fugarã a ziarelor, si cu
atât mai mult, prin lecturi reconfortante.
Lectura operelor literare, ca mijloc de instructie si educatie, are o
importantã deosebitã în pregãtirea tinerilor la intrarea în viatã, în alegerea
profesiunii si a modelului de urmat.
Întrucât lectura este „un eveniment al cunoasterii”, studiul cãrtilor de
cãtre elevi impune organizarea, îndrumarea si supravegherea de cãtre
profesori, întocmirea listelor bibliografice, controlul cititului, al lecturii,
folosirea acesteia etc. Multi profesori, însã, se confruntã cu o realitate care
adeseori îi descumpãneste: elevii lor nu citesc, nu valorizeazã lectura, într-un
cuvânt nu se simt motivati pentru acest efort intelectual.
Îndrumarea lecturii elevilor este o actiune dificilã si de duratã. Misiunea de a
se ocupa de lecturile scolarilor o au toate cadrele didactice: invatãtorii,
profesorii diriginti, profesorii de toate specialitatile. Alãtuiri de ei
bibliotecarul poate organiza actiuni pentru promovarea cãrtii si stimularea
interesului pentru lecturã. Eficacitatea indrumãrii lecturii depinde nu numai
de o temeinicã documentare pedagogicã si o bogatã culturã generalã, ci si de
cunoasterea preferintelor elevilor, care variazã în functie de vârstã,
temperament, mediu social si de ambianta colectivului scolar. Însã cel care
poate influenta în mod pozitiv alegerea elevilor este profesorul de limba si
literatura românã. Acesta poate, la începutul fiecarui an scolar, sã verifice si
sã discute lecturile particulare din vacanta de varã, sã recomande o
bibliografie obligatorie si una facultativã, iar la sfarsitul fiecãrui semestru, sã
rezerve mãcar o ora controlului lecturii suplimentare a elevilor. Este bine ca

29
aceste lecturi sã fie consemnate într-un caiet special al elevului, jurnalul de
lecturã. Profesorului îi revine si misiunea de a-l învãta pe elev „cum se
citeste” o carte. Am auzit destule voci care pledeazã pentru lectura rapidã,
„cu ochiul”, parcurgând textul prin citire verticalã sau oblicã. Sunt de pãrere
cã o astfel de lecturã nu contribuie cu nimic la cultura generalã a elevilor.
Lectura duce la dezvoltarea proceselor intelectuale superioare celor de
tip reproductiv, in mod deosebit a proceselor memorial-logice, a imaginatiei
si a gândirii creatoare.

IMPORTANȚA LECTURII ÎN INSTRUIREA ȘI EDUCAREA

ELEVILOR

PROFESOR MĂDĂLINA CUCĂILĂ CIULICĂ

COLEGIUL TEHNIC ”ION MINCU” TG JIU

În condițiile educației permanente, școlii îi revine misiunea de a-i

înarma pe elevi cu deprinderi temeinice de autoinstruire și autoperfecționare
prin intermediul tuturor mijloacelor și, nu în ultimul rând, prin mijlocirea
cărții. La vârsta școlară, lectura are un rol hotărâtor în îmbogățirea și
dezvoltarea cunoștințelor elevilor, în formarea gustului pentru citit, în
cultivarea și îmbogățirea limbajului prin formarea și dezvoltarea unui
vocabular adecvat.
Una dintre cerințele învățământului modern este aceea a formării la
elevi a deprinderilor de studiu individual și de muncă independentă, a
capacității de a gândi creator, de a soluționa individual sau prin conlucrare
multitudinea de probleme cu care se confruntă în anii de școală. Trezirea
interesului și a gustului pentru lectură implică pentru școală o

30
responsabilitate incontestabilă. Lectura literară pune la dispoziția copilului
cunoștințe despre mediul înconjurător, despre viața oamenilor și a
animalelor, despre trecutul istoric al poporului, despre muncă și profesiuni,
educație cultural-artistică și moral-religioasă.
De aceea, încă din clasele primare este necesar să cunoaștem ce și cât
citesc copiii, respectând particularitățile lor de vârstă. Micii cititori trebuie
inițiați și deprinși cât mai de timpuriu cu utilizarea concomitentă a cărții și a
mijloacelor moderne audiovizuale ca premisă esențială a unei învățături
eficiente. Din partea factorilor educativi este nevoie de răbdare,
perseverență, voință, precum și de modelul propriu. Copiii pot citi atât
creațiile literare dedicate lor, cât și altele care, prin problematică, frumusețea
limbii și mesaj, interesează deopotrivă și pe adulți. Marea varietate a
creațiilor artistice aparținând unor genuri și specii literare diferite, care se
integrează în sfera literaturii pentru copii, evidențiază receptivitatea copiilor
față de frumos, dorința lor de cunoaștere.Dintre creațiile literare în proză,
basmele și poveștile au rămas de-a lungul veacurilor operele cele mai
îndrăgite de copii, începând din primii ani ai copilăriei și până aproape de
adolescență. Valoarea instructiv-educativă a basmelor este deosebită. Ele
aduc o prețioasă contribuție la dezvoltarea proceselor de cunoaștere, a
proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voință și caracter, la formarea
personalității copiilor.Alegerea cărților potrivite este doar un prim pas. Al
doilea pas și tot atât de important este deprinderea lecturii, obținerea
eficienței ei maxime în urma citirii unei cărți.
Criza lecturii în rândul elevilor, scăderea apetitului pentru carte în
favoarea TIC și dificultățile în abordarea liricului m-au determinat să caut
noi modalități prin care să readuc elevul în bibliotecă și în contact direct cu
textul, paradoxal prin materiale/aplicații din zona media.

31
 Pragul intrării în poezie e cel mai greu de trecut dintre toate
experiențele de lectură. Uneori nici nu se ajunge până acolo: sunt piedici de
cuvinte, înțepeniri în stratul de suprafață al textului. Pentru ca poezia să nu
fie o simplă înșiruire de cuvinte, comodă sau convențională, e nevoie ca
ochiul interior să fie pus în stare de vibrație, vibrație ce trebuie să emane din
și prin text. Tocmai în ajutorul textului și al elevului intimidat de liric, care
dintr-o comoditate a efortului de receptare sau dintr-o dificultate de
procesare a textului nu depășește bariera actului de lectură, consider că un
auxiliar media (casete audio-video, prezentări PowerPoint) ajută la
deblocarea canalului receptor al elevului. De aceea, consider importantă
intrarea în text, care se poate face nu numai printr-o simplă lectură –
realizată sau nu cu har de către dascăl –, ci și printr-o înregistrare audio sau o
mărturie video a poetului însuși. Nu întotdeauna elevul poate percepe
anumite trăiri ale sufletului matur. Cum să-l apropiem de eroul liric, de
simțirile acestuia?
Audierea variantei muzicale a textului liric va crea o atmosferă de
reflexivitate, ajutându-l pe elev să-l înțeleagă pe acel care și-a așternut
sufletul în cuvinte. Cred că asocierea dintre cuvânt/text-muzică-imagine
permite (re)lectura motivată a textului, altfel decât prin simpla citire a lui, și
înlesnește ajungerea la miez, adică la semnificațiile operei, contribuind la
formarea sensibilității estetice a elevului și trezind interesul pentru lectură.
Lectura necesită nu numai îndrumare, ci și control. Sondajul în lectura
particulară trebuie să constituie o cerință obligatorie, manifestată în cadrul
verificării cunoștințelor elevilor. Controlul lecturii elevilor trebuie să fie o
activitate permanentă a învățătoarei/ profesorului de limba și literatura
română, spre a preveni comoditatea, efectuarea unei lecturi facile,

32
superficialitatea, neglijarea cărților. Evaluarea lecturii, în funcție de scopul
urmărit, se poate realiza în mai multe modalități.
Verificarea caietelor de lectură suplimentară sau a fișelor de
lectură: se face periodic, iar corectarea acestora oferă indicii despre ce
citește elevul, ce reține din ceea ce citește, cum înregistrează informațiile,
cum selectează date și personaje semnificative. Corectarea acestor caiete/fișe
este urmată de analiza concluziilor în fața întregii clase, cu prezentarea
aspectelor pozitive și negative.
Convorbirile cu clasa și individuale despre lecturile elevilor: sunt
foarte utile, deoarece oferă informații cât mai multe și cât mai precise asupra
materialului citit, elevii beneficiind și de întrebările ajutătoare ale cadrului
didactic.
Observarea performanțelor: se vor evidenția elevii care, în urma
lecturii particulare, își completează informațiile, se exprimă îngrijit, nuanțat,
apreciind acest lucru ca un gest de silință și inteligență.
Afișarea unui tabel cu evidența lecturii elevilor în clasă: va stimula
concurențial cititul cărților.
Controlul fișelor de cititor de la bibliotecă: ajută cadrul didactic să
vadă cât de preocupați sunt elevii pentru lectura suplimentară, ce și cât
citesc, ce preferințe au.
Importanța lecturii este evidentă și mereu actuală. Lectura este un
instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-
se ecoul capacităților de gândire și limbaj. Lectura elevilor este un act
intelectual esențial, care trebuie îndrumat și supravegheat de școală și
familie. Cartea este un ospăț al gândurilor la care oricine este poftit. Dacă
vom ști să trezim interesul elevilor noștri pentru citit, dacă vom îndruma,
verifica și stimula în acest scop, vom crește generații care vor simți o „sete”

33
permanentă pentru citit, pentru cunoaștere, pentru lărgirea orizontului lor
cultural, ceea ce se va răsfrânge pozitiv asupra vieții și activității lor, căci,
așa cum spunea Miron Costin: „Nu e alta mai frumoasă și mai de folos în
toată viața omului zăbavă decât cetitul cărților”.

CERCUL DE TEATRU-PASIUNE ȘI EDUCAȚIE?

PROFESOR ADRIANA GHEBAN

COLEGIUL TEHNIC ”ION MINCU” TG JIU

Activitatea educativă este completată deseori prin activități

extrașcolare. Cercurile cultural-artistice îi ajută pe elevi să se descopere și
să-și dezvolte aptitudinile creative, în funcție de preferințe, preocupări și
vârstă. Obiectivele acestor cercuri pot fi diverse: stimularea interesului
pentru cultură, descoperirea și stimularea talentelor si aptitudinilor
elevilor, orientarea pentru pregătirea carierei, cultivarea pasiunii pentru
literatură sau pentru teatru, dezvoltarea imaginației și a sensibilității
artistice, organizarea si folosirea utilă și plăcută a timpului liber, optimizarea
comunicării profesor-elev și elev-elev.

Cercul de teatru este important în educație pentru că vizează

dezvoltarea personalității elevilor din punct de vedere social, individual și
lingvistic. Elevul învață să comunice mai mult cu cei din jur, să socializeze,
să asculte, să primească informații utile sau critici constructive, să se
exprime, să aibă o mai bună colaborare cu profesorii, etc. Fără pasiune, însă,
nu se pot realiza momente artistice frumoase și cu impact la publicul țintă.

34
 În cadrul școlii la care predau, am fost membru al Cercului de teatru,
alături de profesori de limba română, limba engleză, informatică și profesor
documentarist. Elevii au fost selectați din toate clasele de liceu și au rămas în
cadrul cercului doar cei implicați și pasionați. Activitatea cercului s-a
desfășurat săptămânal și a presupus întâlniri de lucru pe baza unei tematici
bine stabilite și repetiții pentru interpretarea unor piese compuse de
profesorii coordonatori sau piese originale. Prin astfel de activități se
dezvoltă creativitatea, gândirea, imaginația, aptitudinile, talentul. Elevii se
familiarizează cu problemele specifice teatrului: regie, joc actoricesc,
scenografie, sonorizare.

Elevii au prezentat diverse piese în cadrul activităților dedicate Zilelor

francofoniei, Zilei internaționale a teatrului, atât în școală cât și în afara ei, în
cadrul parteneriatelor încheiate cu alte unități școlare sau cu Biblioteca
județeană.

35
 În concluzie, acest cerc literar este o formă de activitate prin care
elevii își dezvoltă cultura generală și interesul pentru cultură, își manifestă
creativitatea, își dezvoltă educația și își ocupă timpul liber în mod plăcut.

36
 IMPORTANȚA PRIMELOR LECTURI
ÎN FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII
COPILULUI

PROFESOR GRAZIELA EMILIA GRIGORE

COLEGIUL TEHNIC ”ION MINCU” TG JIU

Lectura este o modalitate prin care oamenii oferă valențe calitativ

crescute vieții lor în mai multe direcții. Pe lângă acumularea de cunoștințe
noi și îmbogățirea acelora pe care le au deja își dezvoltă capacitatea de
exprimare, orală dar și în scris, dezvoltându-și posibilitatea comunicării cu
semenii lor. Importanța lecturii este evidentă și mereu actuală.
În prezent, din păcate, televizorul, internetul, calculatorul, au câștigat teren
în fața lecturii.
Generațiile mature au cunoscut plăcerea pe care ți-o oferă atingerea
unei cărți și recunosc importanța lecturilor pentru ceea ce au devenit în viață.
Acum, chiar dacă nu mai oferă același timp lecturii, încearcă să nu piardă
deprinderea de a avea mereu la îndemână o carte și trăiesc cu speranța că vor
reuși să-și organizeze viața astfel încât să se poată bucura de acest „prieten”.
Copiii însă, fără o îndrumare atentă, consecventă și... delicată, din
partea părinților, educatorilor și profesorilor, nu simt nevoia lecturii, nu-i văd
rostul și nu înțeleg de ce i-ar dedica din timpul lor.
Foarte important este primul pas, alegerea cărților potrivite, vârstei,
momentului și interesului personal al copilului. La fel de important este și
asocierea primelor lecturi cu emoții pozitive.

37
 Primul mediu cu care un copil ia contact, totodată și primul mediu de
viață socială și culturală unde își va forma bazele dezvoltării intelectuale,
morale și estetice, este familia.
Lectura, în primii ani de viață, clipele petrecute seara înainte de
culcare citind împreună cu părinții o poveste, pot însemna primii pași în
lumea fascinantă a poveștilor. Părintele poate fi prima călăuză a copilului în
lumea magică a cărților, încă din primele luni de viață, atunci când
împreună ”citesc„ imagini cu animale și plante, când ating și răsfoiesc
împreună, simțind totodată mirosul, paginilor primei cărți. Mai importantă,
în această etapă de dezvoltare a copilului, este faptul că are experiențe
comune, plăcute, cu părintele alături de carte.
În această etapă se formează sau se dezvoltă atenția, vocabularul și,
nu în ultimul rând, sentimentele morale.
Pentru unii următorul, dar rămân încă prea mulți copii pentru care
primul, ghid pe calea lecturii, va fi doamna educatoare sau învățătoare.
Acum, lecturile vor fi mai atent alese și se vor îndrepta spre
dezvoltarea gândirii,a judecății, spre căutarea soluțiilor în rezolvarea unor
probleme. Pe măsură ce dezvoltarea copilului o permite lecturile se vor
diversifica, răspunzând nevoilor fiecărui copil, privit ca o personalitate
individuală cu interese, pasiuni proprii.
În momentul în care copilul este pregătit, înțelegând prin asta că este
deschis unei noi experiențe și curios, educatorul având rolul de a observa
acest moment sau de a-l creea, se pot face primele vizite la bibliotecă.
Vizitele la bibliotecă sunt necesare atunci când copilul poate asimila
cunoştinţe pe măsură, făcându-l să-şi dea seama de preferinţele lui pentru
cărţi.

38
 Mircea Eliade spunea ,,Toţi cei care au acces la o bibliotecă, la cărţi,
sunt nişte inşi mai buni decât alţii, care nu o fac, mai puternici, iar durerile
îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede”.
Fiecare profesor, indifferent de disciplina predată, pe lângă lectura de
specialitate, care are ca scop obținerea unor informații sau aprofundare unor
cunoștințe, poate contribui la păstrarea fascinației lecturii.
La vârste mici lecturi precum basmele sau mai apoi cele ale romanelor
lui Joules Verne, Mark Twain pot genera discuții în care cunoștințe
acumulate la fizică, biologie, chimie să poată fi aplicate riguros pentru a
explica posibilitatea sau imposibilitatea unor întâmplări prin care trec
personajele.
Mai târziu teoria relativității poate fi pretextul pentru a face cunoștință
cu lecturile științifico fantastice sau invers.
Curiozitatea și imaginația, firești vârstei, pot fi folosite cu succes,
adăugând chiar o notă amuzantă uneori, dacă atunci când citim împreună cu
elevii un pasaj dintr-o opera literară, adăugăm “Ce s-ar fi întâmplat dacă….
“ și schimbăm un element sau o situație, punându-i în situația de a imagina,
a explica consecințe.
Un educator responsabil și pregătit va sugera lecturi pentru timpul
liber, astfel încât copiii să nu piardă magia lecturii, să descopere biografii ale
oamenilor celebrii din domeniile care îi interesează, din lumea artei, a
științei, a tehnicii, să călătorească, prin intermediul cărților, acolo unde își
doresc.
Copiii pot fi făcuți să înțeleagă faptul că o carte poate devenii un
prieten de nădejde, pe care poți să-l iei oriunde, care va rămâne alături de
tine toată viața, care nu se va supăra și nu te va părăsi atunci când, pentru o
vreme poate, viața te face să-l neglijezi. Poate , uneori, în momente grele

39
cartea te face să găsești soluții la probleme care par a fi de nerezolvat sau la
obstacole care par de netrecut, te poate inspira și îți poate da puterea să
mergi mai departe.
În aceste vremuri, prea des surprinzătoare și nu întotdeauna plăcute,
carte poate devenii familia care lipsește fizic, fie plecată în străinătate la
muncă, fie îndepărtată de prea multele probleme cotidiene.
La școală lectura rolul lecturii este dat de aspectele educative pe care
le implică:
• aspectul cognitiv: prin lectură elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele
despre lume, despre realitate;
• aspectul educativ: lectura contribuie esenţial la educarea copiilor în
dimensiunile etice şi estetice;
• aspectul formativ constă în faptul că lectura are drept consecinţă
formarea şi consolidarea deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea
gândirii, a imaginaţiei, a capacităţii de exprimare corectă şi expresivă.
Din acest unghi de vedere educatorul, are de ales uneori între a
impune lectura sau un anumit ritm de lectură și a lăsa elevii să-și aleagă
lecturile. Indiferent de stilul de predare, ar fi de preferat să aleagă acea cale
care dacă nu-l apropie pe copil de carte, cel puțin, să nu-l îndepărteze de ea.
Desigur, sunt multe de adăugat în ceea ce priveşte lectura, ca mijloc de
educare a elevilor , dar aş concluziona că, noi,cadrele didactice âmpreună cu
părinții, avem dificila misiune de a-l apropia pe copil de carte, de a-l
convinge cã lectura unei cărți nu trebuie înlocuită cu nici o altă formă sau
mijloc de informare, indiferent de evoluţia societăţii, de cuceririle ştiinţifice.
Bibliografie:
https://adolescentisenzationali.wordpress.com/2013/06/17/importanta-
lecturii-in-viata-adolescentului/

40
Mariana Marin, Didactica lecturii, Ed. Universității Aurel Vlaicu, Arad, 2011

FORMAREA DE MODELE COMPORTAMENTALE PRIN

INTERMEDIUL LITERATURII

PROF.ÎNV.PRIMAR SORIN MIHAI ILINCA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”ION GRIGOROIU” LELEȘTI

O problemă care ocupă un important loc în studiile de pedagogie o

reprezintă educaţia intelectuală a copilului, proces reprezentat de
îndrumarea şi stimularea gândirii într-o manieră sistematică, realistă şi
critică. De aceea, educaţia intelectuală trebuie valorificată prin asigurarea
creşterii inteligenţei şi susţinută prin cele mai bune metode didactice,
realizate cu perspicacitate.
Trebuie să existe o continuitate în formarea fiinţelor umane, cu un
nivel de cunoaştere şi aptitudini, cu spirit critic şi capacitate de a acţiona,
astfel încât să îi permită elevului progresul dezvoltării, cunoaşterii de sine şi
să îşi poată asuma rolul social. Problema actuală nu persistă neapărat în
pregătirea copilului pentru societate, cât în a înţelege lumea înconjurătoare,
manifestându-şi în acelaşi timp, un comportament responsabil şi corect.
Realizarea deprinderii acestor atitudini sociale fundamentale vor reda
forma valorii educaţionale obţinută în urma variabilelor precum: scopul,
mijlocul, situaţia şi valoarea de umanitate. Pentru ca idealul educativ să
devină realizabil în acest context, Constantin Cucoş redă viziunea sa asupra

41
atitudinii axiologice faţă de conţinutul educaţiei, propunând o serie de
obiective, precum: aplicarea logicii, proxiologiei şi axiologiei în sistemul de
cunoştinţe şi deprinderi; selecţionarea conţinuturilor în funcţie de
metodologiile de cunoaştere, tehnicile de muncă intelectuală, modalităţile de
căutare a informaţiilor, ţinând cont de mutaţiile şi apariţiile noilor stimuli
culturali, aspiraţiile elevului; reaşezarea priorităţilor în funcţie de formarea
morală şi spirituală a persoanei; echilibrarea valorilor specifice
învăţământului şi valorile externe acestuia; îmbinarea valorilor culturale.
Prin literatura pentru copii, elevul îşi dezvoltă personalitatea, îşi
sădeşte o mentalitate pozitiv-constructivistă şi reuşeşte să se ridice din starea
primară, biologică, într-o stare spirituală, culturalizată. Educarea
comportamentului prinde contur sub aspectul mai multor factori precum
conţinutul, momentul, nivelul, intensitatea şi forma a ceea ce i se oferă
elevului, toate beneficiind de o contribuţie esenţială în formarea şi
dezvoltarea personalităţii acestuia. Cu un conţinut selectat, organizat şi
îndrumat de specialişti formaţi în domeniu, educaţia, în rol de conducător, va
deveni ghid în interacţiunea factorilor personalităţii care vor determina, în
cele din urmă, dezvoltarea psihică.
Prin educaţia îndrumată de către un cadru didactic se poate corecta
ceea ce este negativ în personalitatea elevului şi contura laturile pozitive ale
personalităţii acestuia. Aşadar, cititul nu contribuie doar la formarea
specialiştilor, ci formează şi oameni, iar ca modalităţile de pregătire să fie
eficiente şi constructive, este necesar ca îndrumătorul să colaboreze cu
elevul, astfel încât să se completeze reciproc, în orice situaţie şi moment.
Subiectul cercetării de faţă urmăreşte consecinţele morale şi estetice
pe care le au personajele din literatura studiată şi impactul acestora asupra
personalităţii elevului. Contrastul dintre modelele descoperite prin lectură,

42
prin comportamente de inferioritate sau superioritate, perpetuează în
accepţiunea elevului ori prin refuzarea modelelor din literatura în care nu se
regăseşte ori alegerea unui tip de comportament în conformitate cu modelele
culturale. Valorile culturale esenţiale ale omenirii, descoperite prin
intermediul conţinuturilor învăţământului se vor impregna în cunoştinţele
generale ale elevului, punând baza unei comunicări interumane şi
fundamentul cultural al personalităţii acestuia. Prin finalităţile educaţionale
se vor remarca atitudini şi aptitudini, cu o gamă de cunoştinţe generale
bazate pe studiu, dintr-o perspectivă culturală largă a surselor conţinuturilor.
Valoarea, ”totalitatea însuşirilor care dau preţ sau importanţă unui lucru sau
unei persoane”, depinde îndeosebi de moştenirea şi deschiderea culturală,
mentalitate, modul de gândire, tendinţe.
Valorile morale exercită o puternică inflenţă asupra dezvoltării
personalităţii copilului, asigurând condiţii favorabile formării unei imagini
cât mai completă asupra lumii, oferind posibilitatea înţelegerii multiplelor
forme ale vieţii şi dând capabilitatea acestuia de a-şi câştiga autonomia.
Literatura ocupă un rol important de modelare nu numai a
personalităţii, ci şi a gândirii şi a exprimării, determinând elevul să participe
la viaţa eroilor astfel încât, cu ajutorul imaginilor, sentimentelor, modelelor
descoperite, să îşi exprime stările de conştiinţă şi să îşi însuşească anumite
trăsături pe care le analizează în paralel cu cele ale personajului ales drept
model. Într-un articol din ”Flacăra”, Constantin N. Arseni afirmă că şi
literatura are o contribuţie dominantă în realizarea unui profil cristalizat sub
aspect moral şi spiritual: ”Specialist mare fără orizont mare nu există.
Orizont mare fără limbă şi literatură maternă, nici vorbă. Numai
literatura şi arta dezvoltă mintea, sensibilitatea, spiritul omului. Literatura şi
arta formează tot ce e frumos în creierul nostru.”

43
 Prin intermediul literaturii, nivelul productiv al gândirii critice se
activează în momentul în care elevul identifică în textele literare acele
persoane-eroi, dominaţi de factorii precum timpul, spaţiul, categoriile
sociale, curentele literare. Pe parcursul analizei literare, profesorul trebuie să
implice pe elev la îndelungate observaţii, dezbateri şi confruntări ca, în cele
din urmă, mesajul transmis să devină şi operaţionabil. Mesajele interpretate
necesită să fie explicate în funcţie de situaţiile socio-pedagogice pentru a se
menţine un echilibru între conţinut şi imaginea redată de către acesta. Astfel,
elevul va deveni pregătit în detrimentul cerinţelor şi aspiraţiilor societăţii şi
va putea raţionaliza atât fundamentele sociale şi psihilogice, în urma cărora
îşi va putea delibera deprinderile pe care le-a acumulat în urma educaţiei ce
l-a format. În acest context, educaţia şi instruirea trebuie să atingă obiective
clar formate prin continuitatea, concentrarea şi intensitatea informaţiilor
atent selectate şi structurate, astfel încât să faciliteze dezvoltarea abilităţilor
şi deprinderilor necesare omului şi integrării acestuia în societate.
Educaţia este acţiunea care permite unei fiinţe umane să-şi dezvolte
aptitudinile sale fizice şi intelectuale ca şi sentimentele sale sociale, estetice
şi morale, cu scopul de a îndeplini cât mai posibilă obligaţia sa de om.
Scopul unei lecţii de literatură este de a evidenţia esenţa instructiv-
educativă a acesteia, unde obiectivul dominant să dezvolte personalitatea
elevului sub anumite aspecte şi să-i determine progresul în direcţiile
propuse. Acest progres îl va ajuta pe elev să fie pregătit în întâmpinarea
sarcinilor actuale şi de perspectivă ale societăţii, să îşi dezvolte anumite
aspecte intelectuale, morale şi estetice şi să îşi cunoască mai mult latura
multilaterală a personalităţii. În acest sens, profesorul va ţine cont de trei
elemente principale precum conţinutul temei pe care o va preda, nivelul de
dezvoltare al fiecărui elev şi sarcinile care necesită orientare către direcţia

44
dezvoltării personalităţii elevului, în funcţie de cunoştinţele şi deprinderile
consolidate pe baza conţinutului prezentat şi de vârsta şi pregătirea pe care a
acumulat-o anterior.
Aşadar, prin conţinutul temei prezentate, acesta va fi ajutat şi stimulat
în direcţia unor cerinţe mai înalte, atât sociale cât şi individuale, în măsura în
care îi permit informaţiile şi nivelul actual de dezvoltare al copilului.
schimbare de durată în comportamentul elevului, în modul de a gândi, a
simţi şi a acţiona, acumulând deprinderi, competenţe şi convingeri care nu
erau la fel de bine impregnate înainte.
În ceea ce priveşte studiul literar pe baza metodelor abordate în
prezent, educaţia intelectuală poate ridica o diversitate de întrebări care
privesc nu numai achiziţionarea pură de noţiuni sau concepte teoretice, ci şi
nuanţarea rafinată a lecturării care îndrumă spre o multitudine de expozeuri
creatoare de imaginaţie. În acest context, elevul va trebui să mediteze asupra
propriilor întrebări, evaluate cu ajutorul profesorului: „‟Ce rol are în viaţa
mea studierea limbii şi literaturii române?‟‟; „‟Cum îmi voi putea cultiva
sensibilitatea culturală în funcţie de valorile literaturii române?‟‟; „‟ Cum îmi
pot sădi cunoştinţele morale şi idealurile de viaţă prin prisma personajelor
din operele literare prezente în manualele şcolare?‟‟; „‟Sunt oare textele şi
informaţiile care fac trimitere la realităţi în conformitate şi potrivite vârstei
mele?‟‟; „‟Sunt prezentate personaje cu care aş putea să mă identific?‟‟; „‟Au
caracter educativ temele prezente în textele literare, precum familia, şcoala,
munca sau timpul liber?‟‟ etc.
Prin modelele culturale prezentate, literatura influeneţează mintea
copilului, mai ales dacă acesta abordează un tip de literatura superficial, ce îl
pune în imposibilitatea de a-şi exterioriza exerciţiul spiritual.

45
 Deşi se doreşte „‟educarea conştiinţei morale şi sădirea idealurilor de
viaţă, a dorinţelor de progres spiritual‟‟ competenţele de lectură şi de
reflecţie asupra mesajelor care se transmit în mod direct elevului, necesită o
înţelegere profundă a normelor de trai, atât din cel cotidian cât şi din cel
transpus în literatură, pentru ca acesta să poată face comparaţie şi să distingă
modelele pozitive de cele negative. Astfel, va reuşi să îşi preia singur
informaţiile din texte şi să analizeze acţiunile, dobândind capacitatea de a
cunoaşte societatea şi cultura, prin prisma vieţii de zi cu zi, comparând
condiţiile din societate, relaţiile sociale şi personale, comportamentul şi
gesturile personajelor în conformitate şi cu realitatea prezentă.
Aşadar, acumularea cunoştinţelor pe baza informaţiilor receptate din
lecturare va trebui dirijată spre pregătirea pentru viaţa cotidiană, între reguli
şi principii. Joseph Baldwin afirmă că „‟scopul educaţiei nu constă în a-i
învăţa pe elevi să-şi cunoască manualele şi să se servească de ele, ci în a-i
învăţa să se cunoască pe ei înşişi şi să dea o bună întrebuinţare facultăţilor
lor‟‟.
Se pare că în mutaţiile din practica educaţionala trebuie să intervină
transformări şi procese necesare existenţei umane. Deşi nu trebuie să o
concepem neapărat ca pe un mod de pregătire pentru conduita socială, cu
toate acestea, în dimensiunea existenţială este obligatorie prezenţa unei
legături între şcoală şi viaţa elevului.
Prin prisma modelelor prezente în textele literare, elevul îşi va putea
dobândi anumite concepţii care vor conduce la descoperirea treptată a
propriei personalităţi, însuşindu-şi calităţile sau defectele descoperite prin
desfăşurarea acţiunilor relatate. Calitatea idealului de viaţă al elevului
depinde chiar şi de potenţialul moral şi etic al personajului pe care acesta îl
studiază. Astfel, prin strategii şi metode specifice gândirii critice, elevul

46
poate diferenţia aspectele pozitive de cele negative şi să descopere ce rol pot
avea în propria sa dezvoltare personală.
În „‟Metodica predării limbii şi literaturii române‟‟, Marilena Pavelescu
prezintă metoda blazonului modern, prin care elevul va reuşi să depisteze, să
cultive şi să afirme fortificarea unei gândiri logice, dezvoltându-şi totodată
calităţile morale şi intelectuale, devenind curios, inventiv, perseverent.

Bibliografie:
Cucoş, Constatin, Pedagogie şi axiologie, 1995, Editura Didactică şi
Pedagogică R.A., Bucureşti,
Cristea, Sorin, 2004, Studii de pedagogie generală, EDP, Bucureşti,
Pavelescu, Marilena, Metodica predării limbii şi literaturii romane-
ghid pentru susţinerea examenelor de definitivare şi de acordare a gradelor
didactice, 2010, Editura Corint, Bucureşti
Secrieru, Mihaela, 2008, Didactica limbii române, Editura Studis, Iaşi
http://www.lucrarelacomanda.ro/articole/influenta-textelor-literare-
asupra-educatiei-morale-elevului/

LECTURA ȘI ACTIVITĂȚILE EXTRAȘCOLARE

PROFESOR IONELA MILVIA IONESCU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, BUMBEȘTI JIU

A vorbi despre lectură în zilele noastre a devenit o modalitate de a

rezolva din start o problemă. Se consideră că generațiile actuale, aflate în
școală nu mai citesc suficient. Este evident că s-a schimbat atât lectorul cât și

47
tipul de lectură abordat. Succesul școlar, măsurabil în rezultate se bazează pe
foarte multe aspecte. Un aspect extrem de important este asumarea rolului de
elev în cadrul procesului instructiv-educativ.
Alături de cadre didactice și familie, elevul este un factor care trebuie
să își înțeleagă destinul încă de mic. Asumarea, conștientizarea presupune
acceptarea sarcinilor școlare. A citi suplimentar este una dintre sarcinile
adesea refuzate de școlari. Nu găsesc motivația pentru a face acest lucru cu
pasiune și însuflețire. „La ce mă ajută lectura?” este întrebarea adesea
adresată de școlar.
Acum, școala, dar și familia trebuie să formeze o echipă sudată pentru
ca subiectul să înțeleagă de ce este nevoie de lectură suplimentară în viața
sa. Lectura suplimentară școlară va deveni lectura particulară dacă cel care
citește înțelege că este extrem de important să o facă în mod conștient și
asumat. Școlarul mic trebuie învățat cu acest obicei. „Avem de citit în plus”,
așa îmi amintesc de mine din clasele mici. „Și ce trebuie să citești?”, mă
întrebau acasă părinții mei. „Continuarea poveștii” sau „o altă poveste scrisă
de același autor”. Și de aici începea căutarea. Este important ca elevul acasă
să găsească ce are de citit, să aibă suportul familiei dacă în bibliotecă nu
există volumul de care are nevoie. Să existe dorința de a merge la biblioteca
de la școală sau la cea din oraș. Să aibă un permis la o sală de lectură.
Vremurile actuale încep să șteargă drumul școlarului de acasă către
bibliotecă deoarece există concepția greșită că găsesc pe internet orice este
nevoie. Și , într-adevăr există foarte multe site-uri oficiale care încarcă în
format pdf volume întregi, cărți de specialitate , adeseori cu posibilitatea
descărcării în dispozitivul de acasă( laptop, computer, tabletă, e-book,
telefon). Dar nu întotdeauna găsim pe internet ceea ce avem nevoie.
Biblioteca rămâne spațiul privilegiat , locul în care găsim absolut orice avem

48
nevoie pentru a citi, a ne informa. Lectura devine obișnuință dacă elevul are
exemplul personal în familie, și dacă de la școală este îndrumat în acest
scop. Trebuie să citim copiilor mici, să îi punem în contact cu orice carte ca
obiect fizic, să îi familiarizăm cu foaia , cu pagina , să îi lăsăm să descopere
fascinanta lume a literelor.
Lectura dezvoltă imaginația și creativitatea, trezește în noi sentimente
diverse și profunde, ne arată experiențe variate, personaje cu care uneori ne
identificăm si de care ne legăm sufletește, crâmpeie din vieți trecute, dar care
ne fac să înțelegem cine suntem, de unde ne tragem. Mai mult decât atât,
prin lectura, învățam să gândim, dobândim curajul de a hotărî ce si cum
vrem sa fim, să evoluam. „Omul nu poate descoperi noi oceane, câta vreme
nu are curajul de a pierde din vedere țărmul.” (Andre Gide).
Lectura, pasiune sau necesitate? Cum puteam îndruma școlarul mic
către lectură? Există modalități de a-i face să înțeleagă importanța lecturii în
viața lor? Cu răbdare și măiestrie putem forma abilități de lectură conștientă
pentru lectorul aflat în plină dezvoltare. De asemenea, este foarte important
să-i îndrumăm către lecturile potrivite vârstei și pasiunilor.
„Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte
persoane considera ca ar fi o gradina, alții si-l pot închipui ca un palat, eu
l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă și aici mă aflam eu.” Jorge Luis
Borges
Activitățile extrașcolare care promovează lectura contribuie la
formarea personalității elevului. Sunt importante și utile. Dar sunt anumite
aspecte care ar putea să influențeze succesul acestora, printre acestea
numărându-se: desfășurarea acestora după programul de studiu, când elevii
sunt deja obosiți sau înainte și aceștia nu se mai pot concentra la ore. Deci,
programul elevului este mai încărcat. Profesorii caută soluții pentru

49
valorificarea lor: urmăresc programul elevului din ziua respectivă, cât a avut
de învățat sau de scris. Dar, este suficient? Întrebând elevii despre aceste
aspecte, au recunoscut că este destul de greu să desfășori multe activități
extrașcolare, pentru că programa școlară este încărcată. Se pune întrebarea:
cum îi determinăm pe elevi să se implice în desfășurarea activităților
extrașcolare?
De-a lungul anilor, activitățile extrașcolare au luat forme variate, toate
având ca scop învățarea non-formală și petrecerea în mod plăcut a timpului
liber. Prin aceste activități, care cuprind domenii și arii foarte mari, elevii își
pot dezvolta anumite competențe și abilități necesare unei bune dezvoltări
armonioase pentru o integrare în societate. Când vorbim de activități
extrașcolare, ne referim la acel program la care elevul participă după ore și
ar trebui să facă acest fapt cu plăcere deoarece scopul este acela de a-i forma
abilitățile necesare unei bune dezvoltări, formării personalității elevului care
își va găsi prin acestea înclinațiile, talentul și domeniul în care ei vor fi
performanți.
Ca profesor de limba și literatura română, am căutat să îndrept elevul
spre abordarea textului literar din mai multe perspective, astfel încât elevului
să i se dezvolte orizontul cultural și spiritual. Încă din clasa a V-a, se pune
accent pe valorificarea valențelor pozitive din basme, insistând pe victoria
binelui în lupta cu răul, pe virtuțile alese ale personajului principal, care
simbolizează idealul de curaj, demnitate, frumusețe fizică și morală. Pornind
de la această temă se poate realiza în cadrul orelor extrașcolare o prezentare
a aspectelor negative din societate și elevii vor fi stimulați să propună soluții
prin care să îndrepte răul, aspectele negative, dând alternative la aceste fapte.
Tot de la această specie literară, elevul este pus să contureze un CV
imaginar al unui personaj negativ sau al unui personaj pozitiv.

50
 Pornind de la schițele lui I. L. Caragiale, elevii dezbat
comportamentul lui Goe, lui Ionel și apoi se realizează o dezbatere amplă pe
teme bunelor maniere. Elevii, jucând joc de rol vor crea scenete în care ei
vor fi personaje din opere și vor dovedi că știu cum ar trebui să se comporte
în anumite situații.
Un succes deosebit l-a înregistrat dramatizarea unor fabule în cadrul
unui concurs între clase. Elevii au selectat fabula preferată, au dramatizat,
punându-se în situația unui anumit tip de personaj. Concursul a fost unul
deosebit, au fost premiați cei mai buni elevi. După concurs s-au
valorificat anumite teme din care elevii să învețe cum ar trebui să se
comporte civilizat și adecvat în mai multe situații. Prin fabule se critică
defectele omenești cu scopul de a le îndrepta. Valorificând învățătura
fabulei, morala, elevii învață să aprecieze anumite valori: cinstea, dreptatea,
modestia, onestitatea. La aceste activități deosebite pot participa și părinții,
pot ajuta la crearea decorului în care elevul să performeze sau pot fi simpli
invitați. Aceste texte literare contribuie la formarea personalității elevilor, la
conturarea unor valori morale pe care să și le însușească pe viitor.
În preajma sărbătorilor se organizează activități literar-artistice cu
scopul de a valorifica tradițiile, obiceiurile, specificul poporului nostru.
Elevii cântă colinde, se bucură de magia sărbătorilor de iarnă, la
școală, dar și în cadrul familiei. Frumusețea colindelor parcă împrăștie în
zare puritatea, iubirea, dragostea de aceste comori preluate din moși
strămoși.
O altă sărbătoare importantă este 1 Decembrie, zi în care fiecare suflet
de român vibrează la tot ceea ce înseamnă tradiție, patriotism, iubire de
neam și țară. Promovând valorile naționale învățăm să ne apreciem, să
valorificăm virtuțile noastre ca nație. Valorificarea specificului neamului

51
nostru îl poate determina pe elev să interiorizeze anumite trăiri, să iubească
țara, neamul și pe cei de lângă ei. Iubirea, colaborarea, dăruirea ne face mai
buni, mai valoroși și acest lucru elevii îl află indirect din aceste activități.
O altă temă foarte importantă este timpul liber și elevul trebuie să aibă
alternative atractive și care îi dezvoltă competențele însușite în
școală. Activitățile extrașcolare sunt acele uși care se deschid pe ambele
părți, scopul lor fiind același, dezvoltarea personalității, stimularea încrederii
în sine. Este de dorit ca elevul să învețe prin joc, să asimileze noi cunoștințe
și într-un cadru non-formal. Datoria noastră de dascăli este de a-i crea
elevului spațiul, conjunctura care să îl ajute să dea frâu imaginației, să își
valorifice înclinațiile dezvoltându-le până va ajunge la performanță.
Se recomandă desfășurarea de parteneriate școlare având ca parteneri:
familia, comunitatea, reprezentanții bisericii, școala. Această triadă stă la
baza formării individului și niciun factor nu poate lipsi pentru că acest
echilibru pentru viitorul individului va fi afectat.
Cum se poate lucra în parteneriat? Este foarte simplu: în cadrul școlii
se pot organiza simple activități literar-artistice, serbări, concursuri
tematice…la care să fie invitați părinții sau membri comunității. Chiar dacă
părinții sunt la mare depărtare, în străinătate, prin mijloace moderne, prin
internet, Skype, ei pot viziona aceste evenimente și pot lua parte, chiar dacă
nu sunt prezenți în acel loc. Ei pot urmări evoluția elevului și acest lucru este
foarte important. Depărtarea părinților declanșează mari drame în sufletul
elevilor și aceste evenimente îi pot apropia, deoarece ei trăiesc emoții
puternice.
Elevii sunt încurajați în urma acestor activități să scrie versuri, jurnale
ale trăirilor, astfel transmițând sentimentele trăite, puternice, emoțiile și celor

52
din jur. Mult mai interesant ar fi dacă și părinții ar contribui la aceste
momente.
Important ar fi ca în cadrul acestor activități să fie inserate și momente
muzicale, cântări religioase pe care ei să le îndrăgească. Se pot interpreta
cântece alături de părinți, bunici, chiar și în biserică, mai ales în anumite
momente. Pot fi organizate și programe de tip voluntariat sau se pot dona
lucruri, dulciuri, alimente pentru cei nevoiași. În acest caz, se dă o mai mare
amploare evenimentului.
Este destul de greu să se găsească mult timp pentru pregătirea acestor
activități, dar dacă se pornește de la ceea ce ei știu din familii, mai ales cei
care locuiesc la țară, rezultatul va fi unul deosebit. Sunt activități frumoase
care înnobilează sufletul omului și care îi dau strălucirea celui care aspiră la
frumos, puritate.
Aș vrea ca mai mulți părinți să îndemne tinerii spre dragostea de
lectură, astfel vom avea o lume mai bună, un viitor mai deosebit și niște
oameni adevărați pe care să ne putem baza. Generația de astăzi este cea care
ne va face cinste, generație care fără lectură nu va cunoaște ambiția,
dreptatea și importanța adevărului.
În loc de concluzie, putem spune că „suntem ceea ce citim”. Dacă însă
nu citim, ce suntem?

Bibliografie:
1. Pavelescu, Marilena - Metodica predării limbii și literaturii române,
Editura Corint, 2010.
2. Crăciun, Corneliu - Metodica predării limbii și literaturii române în
gimnaziu și în liceu. Editura Emia, 2011

53
3. Stoica, Marin - Pedagogie și psihologie, Editura Gheorghe Alexandru,
2002.

CERCUL DE LECTURĂ-ACTIVITATE EXTRACURRICULARĂ DE

PROMOVARE A LECTURII DE PLĂCERE ÎN CDI

PROFESOR DOCUMENTARIST DANIELA MARINA

COLEGIUL TEHNIC “ION MINCU” TG JIU

În cadrul şcolii, dar şi al comunităţii, Centrul de Documentare şi

Informare esste un spaţiu primitor pentru orice elev, profesor, cetăţean, în
care fiecare îşi va găsi calea pentru dezvoltarea personală prin accesul la
informaţie, un spaţiu în care informaţia trebuie prelucrată spre a fi
transformată în cunoaştere.
Acest spaţiu îşi asumă două funcţii esenţiale şi anume: funcţia de
“bibliotecă” prin regăsirea informaţiei pe diferite suporturi şi funcţia de
“cercetare şi prelucrare a materialului informativ”. Astfel că, Centrul de
Documentare şi Informare îndeplineşte mai multe roluri: este locul care
incităla lectură, răspunde nevoii de cunoaştere a elevului şi curiozităţii
accestuia, este un centru de resurse documentare, multimedia, furnizează
documente necesare informării şcolare şi profesionale a elevilor în vededrea
inserţiei acestora pe piaţa muncii, este locul în care nu doar sunt păstrate
documentele, este în acelaşi timp locul de iniţiere în căutarea de informaţii

54
şi a altor tehnici de documentare: utilizareaa dicţionarelor, enciclopediilor,
luarea notiţelor, realizarea fişelor de lectură, etc.
Datorită acestor moduri de tratare a resurseloor, Centrul de
Documentare şi Informare joacă un rol foarte important în promovarea
lecturii. , dezvoltând o politică culturală ce favorizează actul lecturii dar şi
achiziţionarea de competenţe proprii lectorului activ. Modalitatea prin care
lectura de plăcere este activată în Centrul de Documentare şi Informare este
bazată pe animaţiile de lectură, în care rolul principal îl au elevii, profesorul
documentaarist fiind doar promotor al lecturii.
Animaţiiile de lectură sunt activităţile care îi determină pe tineri să
citească sau să reconcilieze relaţia aacestora cu cartea, activităţi ce au
menirea de a reduce bariera dintre elev şi sursa de inforrmaţie.
În ciuda unei prejudecăţi sociale despre plăcere, R.Barthes spunea în
Le plaisir du texte că “futilitatte şi- sau vinovăţie, plăcerea este fie leneşă,
fie deşartă, o noţiune de clasă sau o iluzie. O tradiţie , foarte veche:
hedonismul a fost reprimat de aproape toate filosofiile”-lectura de plăcere,
autotelică, eeste singura care asigură un cititor avizat, un cititor permanent,
care va continua această practică dincolo de băncile şcolii şi pe care dorim
să o consolidăm prinn intermediul Cercurilor de lectură pe care le
organizăm la nivelul şcolii ca şi activităţi extracurriculare. Cercurile de
lectură sunt activităţi extraşcolare organizate de către profesorul de limba
română sau profesorul documentarist, care promovează lectura de plăcere.
Activităţile sunt organizate după regii proprii şi creative, nondirective
în care contactul elevilor cu cartea şă fie cât mai puâin mediat. Pentru a se
ajunge la un cititor competent trebuie mizat în primul rând pe latura
afectivă, pe o exersare a ceea ce Eco numea “lectura nativă”.

55
 Acest lucru a fost probat prin analize ale nivelului fonetic al textelor,
pe baza cărora elevii au trebuit să explice reacţiille empatice prin întâlnire
cu paratextul operei prin sinectică sau prin analiza contextelor producerii şi
receptării etc. Comprehensiunea operei literare este o problemă pe care am
încercat să o abordez astfel: o dată se pornea de la incipit, alteori de la un
fragment relevant sau chiar de la final, alteori de la leitmotive sau de la
simple amănunte, de la o replică a personajelor sau de la o opinie critică
prin rezumarea faptelor sau anticiparea acestora. Aspectul ludic a făcut
posibilă cu uşurinţă ajungeerea la lectura metodică, “hermeudică”,
“circulară” sau “critică”.
Supun atenţiei unul din proiectele desfăşurate în cadrul Cercului de
lectură din cadrul şcolii:

„Să citim pentru sufletul şi mintea noastră”

Argument
Provocarea acestui demers didactic a apărut din „nevoia” mea ca şi
cadru didactic de a nu mă da bătută în faţa viziunii aproape fataliste a
inapetenţei pentru lectură a tinerilor: cred sincer, că e o falsă concurenţă între
carte, pe de o parte şi calculator şi internet , pe de altă parte. Credinţa mea
sinceră este că lectura poate încă cuceri foarte mult teren, dacă profesorul
găseşte strategia adecvată şi puntea de comunicare cu elevul.
Cunoaşterea conceptelor operaţionale nu este suficientă pentru o bună
aprofundare a fenomenului literar.
Fără a minimaliza şi, chiar, fără a exclude dintre sursele de lectură
calculatorul, ne-am propus o mai bună apropiere a elevului de carte, creând o
atmosferă de emulaţie şi competiţie, dar fără „trauma” produsă de notare.

56
 Scopul nostru este acela de a-l transforma pe elev într-un
adevărat consumator de lectură, conştient de valoarea şi importanţa cărţii în
desăvârşirea personalităţii lui, de rolul pe care-l ocupă carte în relaţionarea
cu lumea din jur, cu restul universului.

Coordonatorii proiectului:
Dragnea Constantina–prof limba şi literatura română
Cucăilă Ciulică Mădălina – prof limba şi literatura română
Marina Daniela- profesor documentarist
Bibliotecar: Vasile Popescu Ileana

Obiectivele proiectului:
 Descoperirea, fără constrângerile “catalogului” a plăcerii de a citi
 Cultivarea la elevi a lecturii de plăcere şia a analizării acesteia
 Stimularea a interesului pentru literatura română si universală
 Resuscitarea a interesului pentru actul lecturii
 Formarea la elevi a unei gândiri proprii de relaţionare cu cei din jur şi cu
ei înşişi.
 Să efectueze diferite activităţi împreună
 Să stabilească relaţii de prietenie
 Să manifeste interes pentru aplicarea cunoştinţelor dobândite în diverse
situaţii
Grupul ţintă: elevii claselor IX-XII din cadrul Colegiului Tehnic “Ion Mincu”
Tg Jiu
Durata: 1 an
Oportunităţi în desfaşurarea proiectului

57
  Formarea unei echipe manageriale avizată şi cu deschidere către
practicile de lectură
 Existenta unui profesor- documentarist şi a unui bibliotecar
 Existenta unei biblioteci şi a unui CDI cu o bună dotare de carte în stare să
asigure “nevoile” cercului de lectură
 Toţi elevii sunt înscrişi la bibliotecă
 Existenta unui săli specializată pentru lectură ce poate asigura mobilierul,
atmosfera, personalul necesar desfăşurării
 Existenta unui numar de trei calulatoare conectate la Internet
Riscuri in derularea proiectului:
 Programul şcolii este în două schimburi ceea ce impune desfăşurarea
acţiunii în afara orelor de curs
 Inapetenţa – iniţială – pentru lectură a tuturor elevilor; de aceea se
impune un efort mai mare din partea echipei manageriale pentru
atragerea şi convingerea lor
 Multe cărţi sunt ediţii învechite, cu informaţii depăşite, altele sunt
doar depăşite ca substanţă materială (rupte, cu colţuri îndoite, cu file
desprinse etc)
 Riscul aglomerării şi suprasolicitării elevilor

ACŢIUNI:
 Pregătirea lecturilor artistice pentru prezentare cu diferite ocazii;
 Desfăşurarea unor activităţi artistice
 Realizarea unor expoziţii cu lucrările realizate împreună;
 Desfăşurarea unor jocuri tematice;
 Concurs de recitări – „Cel mai bun recitator”;
 Popularizarea acestor acţiuni cu ajutorul televiziunii locale;

58
  Excursii în împrejurimi
EVALUARE:
 Desfăşurarea unor activităţi comune sub forma unor jocuri şi programe
artistice;
 Apreciere asupra colaborării în modul de lucru, în prezentare produsele
realizate;
 Acordarea unor diplome copiilor care s-au evidenţiat;
 Realizarea expoziţiei cu lucrările copiilor în şcoală;
 Popularizarea acţiunilor cu ajutorul televiziunii locale.

Etape in derularea proiectului:

 Aplicarea unui chestionar vizând interesul pentru lectură al elevilor
 Analiza si interpretarea datelor
 Stabilirea calendarului de activitati pe sem I si al II-lea
 Formarea echipei de proiect

Calendarul activităţilor cercului de lectură

1. Întâlniri lunare în fiecare ultimă zi de joi din lună: se ascultă
creaţiile copiilor, sunt comentate de colegii lor şi de profesorii
îndrumători.
2. Sunt selectate cele mai bune creaţii pentru a fi popularizate
3. Întâlniri cu scriitorii din judeţ
4. Sărbătorirea zilei Limbii române – 24 noiembrie 2017 printr-un
program special (conceput şi executat de elevi)
5. Întâmpinarea Naşterii Domnului şi a sărbătorilor de iarnă.
6. Revigorarea patriotismului autentic – 24 ianuarie
7. Mărţişor – prieten drag!

59
 8. În aşteptarea mieilor (sfintele sărbători pascale)
9. Vine, vine, se apropie vacanta!

În opinia mea nu contează atât “formula” prin care se ajunge la cărţi,

dacă elevii le recomandă sau interzic colegilor, dacă există păreri
convergente despre lectură. Este esenţial să se facă trimiteri la lectură în
urma unor experienţe autentice de lectură.
Aşadar, existenţa cercurilor de lectură este absolut necesară. Nu
interesează primordial, a produce decodori buni cum spunea Simona
Popescu în Exuvii, să “analizeze stilistic diversele poezele clasice cu
detaşarea celui care studiază anatomia corpului uman pe mulaje de plastic”,
ci să fie capabili de reflecţie pentru a avea un orizont pe baza căruia să
producă legături creative, originale, neaşteptate şi neprogramate şi de a
împărţi celorlalţi bucuria lecturii.
Bibliografie:
Barnes, D., Supporting Exploratory talk for Learning, Portsmouth,
NH, Heinemann,1993
Umberto Eco, Limitele interpretării, Constanţa, Editura Pontica, 1996
Simona Popescu, Exuvii, Editura Polirom, 2004

60
 ACTIVITĂȚILE EXTRAȘCOLARE-PUNCTE DE REPER ÎN
EDUCAREA LIMBAJULUI TINERILOR

PROFESOR DANIEL MOCIOI

COLEGIUL TEHNIC ”HENRI COANDĂ” TG JIU

Profesorul Jerome Seymour Bruner a fost un psiholog american care a

contribuit în mod semnificativ la psihologia cognitivă umană și la teoria
învățării cognitive în psihologia educațională. Renumitul pedagog a fost
clasat pe locul 28 dintre cei mai citați psihologi ai secolului XX. Începând cu
anul 1967, Bruner și-a îndreptat atenția asupra subiectului dezvoltării
limbajului și a studiat modul în care copiii învață. Cunoscutul psiholog este
conducătorul abordării interacționiste a dezvoltării limbajului, explorând
teme precum achiziționarea de intenții de comunicare și dezvoltarea
expresiilor lingvistice, contextul interactiv al utilizării limbajului în copilărie
și rolul contribuției școlii în dobândirea expresiilor lingvistice prin activități
în afara școlii. Bruner consideră că „oricărui copil, la orice stadiu de
dezvoltare i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată,
orice temă”, dacă se folosesc metode şi procedee adecvate stadiului respectiv
de dezvoltare, dacă materia este prezentată „într-o formă mai simplă, astfel
încât copilul să poată progresa cu mai multă uşurinţă şi mai temeinic spre o
deplină stăpânire a cunoştinţelor”, aspect care include activități extrașcolare.
Modelarea, formarea şi educaţia omului cere timp şi dăruire. Timpul
istoric pe care îl trăim crează oameni în a căror formaţie caracterul şi
inteligenţa se completează pentru propria evoluţie a individului. În şcoala

61
contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte
copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care
dascălii reuşesc să pună bazele formării personalităţii copiilor. În acest
cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect
psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare
socială, iar psihologii să iasă din ,,laborator” și să participe la viața socială.
Educaţia extracurrriculară, realizată dincolo de procesul de
învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii
copiilor noştri. Educaţia, prin activităţile extracurriculare, urmăreşte
identificarea şi cultivarea corespondenţei optime dintre aptitudini, talente,
cultivarea unui stil de viaţă civilizat, precum şi stimularea comportamentului
creativ in diferite domenii. Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii
acumulează o serie de cunoştinţe punându-i în contact direct cu obiectele si
fenomenele din natura. Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este
tocmai ceea ce ne permite să asociem şcoala cu viaţa și invers.

Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv – educative să primeze, dar

să fie prezentate în mod echilibrat şi momentele recreative, de relaxare,
atunci rezultatele vor fi întotdeauna deosebite. În cadrul acestor activităţi
elevii se deprind să folosească surse informaţionale diverse, să întocmească
colecţii, să sistematizeze date, învaţă să înveţe. Prin faptul că în asemenea
activităţi se supun fără reticență regulilor, asumându-şi responsabilităţi,
copiii se autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activităţi,
posibilităţi deosebite să-şi cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze
dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal al scolii
şi al procesului educațional în general – pregătirea tinerilor pentru viaţă și
integrare socială.
Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini

62
speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut,
cultivarea interesului pentru activităţi socio-culturale, facilitarea integrării în
mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei,
fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile
caracteriale.
Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul
de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra
tinerilor. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa
capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. În acest cadru,
numeroşi alţi factori acţionează pozitiv prin educația nonformală.

Exemplele de activităţi extraşcolare sunt numeroase și ele depind și de

imaginația pedagogică. Vizitele la muzee, expoziţii, monumente şi locuri
istorice, case memoriale – organizate selectiv – constituie un mijloc de a
intui şi preţui valorile culturale, folclorice şi istorice ale poporului nostru.

Ele oferă elevilor prilejul de a observa obiectele şi fenomenele în

starea lor naturală, procesul de producţie în desfăşurarea sa, operele de artă
originale, momentele legate de trecutul istoric local, naţional, de viaţa şi
activitatea unor personalităţi de seamă ale ştiinţei şi culturii universale şi
naţionale, relaţiile dintre oameni şi rezultatele concrete ale muncii lor,
stimulează activitatea de învăţare, întregesc şi desăvârşesc ceea ce elevii
acumulează în cadrul lecţiilor iar limbajul devine mai bogat și diversificat.

Vizionarea emisiunilor muzicale, de teatru de copii, distractive sau

sportive, stimulează şi orientează copiii spre unele domenii de activitate:
muzică, sport, poezie, pictură. Excursiile si taberele şcolare contribuie la
îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre frumuseţile ţării, la educarea
dragostei, respectului pentru frumosul din natură, artă, cultură. Prin excursii,

63
copiii pot cunoaşte realizările oamenilor, locurile unde s-au născut, au trăit şi
au creat opere de artă.
Spectacolele constituie o formă de activitate extracurriculară în
şcoală, prin care copilul face cunoştinţă cu lumea minunată a artei. Deşi
această formă de activitate îl pune pe copil în majoritatea cazurilor în rolul
de spectator, valoarea ei deosebită rezultă în faptul că ea constituie o sursă
inepuizabilă de impresii puternice, precum şi în faptul că apelează,
permanent, la afectivitatea copilului sau asupra dezvoltării stimei de sine.

Astfel de activităţi sunt de o reală importanţă într-o lume dominată de

mass-media, şi ne referim la televizor, calculator si internet, care nu fac
altceva decât să contribuie la transformarea copiilor noştri în nişte persoane
incapabile de a se controla comportamental, emoţional şi mai presus de toate
slab dezvoltaţi intelectual.
Se ştie că, începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează
o serie de cunoştinţe punându-i în contact direct cu obiectele şi fenomenele
din natură. Activităţile de acest gen au o deosebită influenţă formativă, au la
bază toate formele de acţiuni turistice: plimbări, excursii, tabere. .
Serbările şi festivităţile marchează evenimentele importante din
viaţa şcolarului. Din punct de vedere educativ importanţa acestor activităţi
constă în dezvoltarea artistică a elevului precum şi în atmosfera
sărbătorească instalată cu acest prilej. Aceste mici serbări, organizate de
către cadrele didactice, le oferă elevilor răsplata primită după muncă, şi de
asemenea au un rol de motivare, inclusiv dezvoltarea unui limbaj constructiv
și elevat.

Bibliografie:
Cernea, Maria, „Contribuţia activităţilor extracurriculare la

64
optimizarea procesului de învăţământ”, în “Învăţământul primar“ nr. 1 /
2000, Ed. Discipol, Bucureşti;
Crăciunescu, Nedelea, „Forme de activităţi extracurriculare desfăşurate cu
elevii ciclului primar”, în “Învăţământul primar“ nr. 2, 3 / 2000, Ed.
Discipol, Bucureşti;
Ionescu, M., Chiş, V., „Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în
activităţile de instruire şi autoinstruire”, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2001

Ratner,N.,Bruner, J.S., ,,Jocurile, schimbul social și dobândirea limbii”,

1978.
Vlăsceanu, Gheorghe, coord., Neculau, Adrian, „Şcoala la răscruce.
Schimbare şi continuitate în curriculumul învăţământului obligatoriu. Studiu
de impact”, Editura Polirom, 2002.

DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR DE LECTURĂ-O

NECESITATE CONTEMPORANĂ

PROFESOR ILEANA PĂTRĂŞCOIU

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 BUMBEŞTI-JIU

Studiul Limbii şi literaturii române în şcoală este o sursă de

dobândire de cunoştinţe referitoare, în principal, la noţiuni, la structuri şi
capacităţi de combinare ale cuvântului. Este deosebit de importantă
dobândirea acestor cunoştinţe care oferă structura dezvoltării armonioase a
limbajului. Textele literare, cât şi textele nonliterare oferă domeniilor limbă

65
şi comunicare un material divers sub aspect textual (modalităţi de structurare
a textului, tipuri textuale diferite: narativ, descriptiv, dialogat, argumentativ,
expozitiv), lingvistic (moduri de organizare a elementelor de construcţie a
comunicării la nivelul propoziţiei şi al frazei) şi discursiv sau situaţional
(adaptarea discursului unui emiţător la circumstanţele situaţiei de
comunicare, tipuri diferite de interacţiuni).
Cunoaşterea elementelor de construcţie a comunicării oferă studiului
textului literar sau nonliterar instrumente utile pentru descifrare, analiză şi
interpretarea sensurilor (cunoştinţele lexico-semantice sunt necesare în
înţelegerea textului, achiziţiile de morfosintaxă dezvoltă observarea, de
pildă, a funcţionalităţii timpurilor verbale sau a indicilor de cauzalitate şi de
consecuţie într-o naraţiune, identificarea câmpurilor semantice dintr-un text
şi a relaţiilor dintre ele îi poate orienta spre ajungerea la semnificaţiile
acestuia etc.). Achiziţiile lexicale oferă posibilitatea comunicării eficiente,
fluente, oferind cunoaşterea legilor de combinare şi de selecţie a elementelor
de construcţie a comunicării.
La nivel mintal, cuvintele formează relaţii asociative şi necesită
structurarea unor reţele semantice: serii lexicale sinonimice şi antonimice,
familia de cuvinte, câmpul lexical. Această amplificare şi diversificare a
studiului lexicului presupune, aşadar, deschiderea spre sintaxă, necesitatea
de a evidenţia proprietăţile distributive ale cuvintelor, din punct de vedere
semantic, sintactic şi discursiv.
La nivel lexical se remarcă utilizarea cuvintelor din toate registrele
limbii (arhaisme, regionalisme, neologisme, elemente de argou și jargon,
termeni tehnico-științifici), în funcție de subiectul operei literare, varietatea
lexicala, polisemantismul, exploatarea sensului figurat al cuvintelor.
La nivel morfologic se pune accent pe valorile expresive ale părților

66
de vorbire.
La nivel sintactic predomină raporturile de subordonare, intercalarea
subordonatei în regentă, inversiunile, modificările de topică.
La nivel stilistic sunt folosite diverse figuri de stil (epitet, metaforă,
personificare, comparaţie, enumeraţie, hiperbolă), jocuri de cuvinte ş.a.
Construirea sensului este un proces, semantica demonstrează că un cuvânt
nu are sens în afara contextului său, iar actul lecturii, descoperirea unui text,
este o colectare de operaţii semantice.
Principalul remediu îl constituie lectura, modalitate de a cunoaşte
limbajul diferiţilor autori, de a forma o imagine asupra diversităţii semantice
a unui cuvânt sau asupra ariei de folosire a cuvântului respectiv.
Exercițiile de vocabular oferă cele mai bune ocazii de a-și dovedi
inventivitatea prin crearea de noi cuvinte, prin combinarea de sunete sau
silabe, prin găsirea unor noi sensuri anumitor cuvinte date.
Ca profesor, abordezi mijloacele moderne de predare-învăţare, astfel
încât elevul ia contact direct cu realitatea lingvistică.
Mijloacele educaționale, materiale și procedurale, numeroase,
specifice fiecărui tip de inteligență, fiecărui stil de învățare, oferă cititului o
infinitate de posibilități prin care să invadeze existența oricărei persoane.
Studiul literaturii, a puţinelor noţiuni de teorie a literaturii reprezintă un
mijloc eficient de instruire în scopul selectării corespunzătoare a lexicului
şi adecvării acestuia cu situaţii diverse de comunicare.
Evidenţierea imaginilor artistice, a felului construirii acestora,
ilustrarea valorilor stilistice diferite de unităţile lexicale în cadre
contextuale diferite, dovedirea capacităţii limbajului de a construi, de a
califica/descalifica personaje literare reprezintă procedee importante ce

67
trebuie abordate în efortul de îmbogăţire, de activizare şi de potenţare a
limbajului.
Lectura ,,înseamnă dialog autentic cu problematica textului şi, prin
text, dialog cu autorul, cu colegii şi cu sine însuşi. În felul acesta, lectura
poate deveni o experienţă personală sporitoare, o experienţă ce poate fi
prelungită prin reflecţia asupra aspectelor lingvistice şi textuale care au
făcut-o cu putinţă. Secvenţe de reflecţie se pot constitui drept cadru al
demersurilor ce urmăresc asimilarea noţiunilor de teorie literară; momente
de învăţare ce permit rafinarea actului interpretării şi potenţează, în timp,
plăcerea lecturii. Dar la interpretări rafinate şi la bucurii estetice nu se
poate ajunge decât dacă, la început, a existat bucuria frustă a întâlnirilor cu
lumile posibile şi cu „viziunile"asupra sentimentelor”. (Alina Pamfil).
Asimilarea acestor cunoştinţe rămâne inutilă, dacă nu are ca finalitate
producerea de texte, introducerea informaţiilor obţinute în secvenţe de
comunicare globală.. Practica funcţională a limbii presupune punerea în
scenă a unor situaţii complete de comunicare orală, de exersare a limbii în
contexte variate, de conştientizare şi practicare a aspectelor lingvistice,
textuale şi discursive prin actul comunicării orale/scrise.
Componenta verbală urmăreşte dimensiunea lingvistică, textuală şi
discursivă a folosirii limbii literare în producerea de texte orale. Utilizarea
corectă a aspectelor de ordin fonetic, lexical, sintactic, precum şi
dimensiunea textuală evidentă prin utilizarea regulilor şi procedeelor care
asigură coerenţa dintre părţi, legătura dintre fraze, legarea unor secvenţe
narative de secvenţe descriptive, dialogate sau monologate sau respectarea
structurii unui text argumentativ, explicativ, reflexiv, ştiinţific, utilizarea
registrelor limbii, ale normelor de interacţiune verbală, parametrii situaţiei
de comunicare.

68
 Exemple ale eficienţei/ineficienţei cuvântului se descoperă în mesajul
textelor literare, descoperind alte modalităţi, forţa modelatoare a faptei, prin
care se realizează comunicarea sau prin care se poate schimba
comportamentul celorlalţi. Scopul asimilării cunoştinţelor lingvistice este
acela de a susţine elevul în comunicare, în rezolvarea problemelor concrete
ale vieţii printr-un joc înalt de cuvinte. Toate dimensiunile componentei
verbale a situaţiei de comunicare se regăsesc şi în cazul competenţei
scripturale, corelarea activităţilor de redactare, relaţionarea lor cu activităţi
de comunicare orală şi de interpretare de text literar.
Folosirea corectă a organizatorilor textuali, corectitudinea exprimării,
ortografiei, punctuaţiei devin normele structurării textului redactat.
În funcţie de tipologia textului se foloseşte şi un anumit tip de limbaj
oficial, familiar, standard sau un limbaj cu termeni de jargon, argou, cu
elemente neologice sau, dimpotrivă, arhaice/regionale. Cele patru categorii
de scriere prevăzute de Programa şcolară, scrierea funcţională, reflexivă,
imaginativă sau scrierea despre textul literar presupun asimilarea unor
cunoştinţe lingvistice corespunzătoare fiecărui tip de scriere.
Toate acestea conţinuturi sunt precedate şi/sau secondate de exerciţii
ce urmăresc formarea unor deprinderi necesare: exerciţii de înlocuire a unui
grup de cuvinte printr-un singur cuvânt – substantiv, verb, adjectiv -
folosirea categoriilor semantice, exerciţii de transformare a stilului direct în
stil indirect prin modificarea unor pronume personale, adjective şi pronume
posesive, a unor adverbe, realizarea unor subordonate – folosirea categoriilor
morfologice, identificarea câmpurilor lexicale prin regruparea termenilor în
jurul unei singure noţiuni, prin deducerea sensurilor unui cuvânt. Deducerea
sensului cuvintelor necunoscute se poate realiza prin formularea unei ipoteze
bazate pe context sau prin analiza morfologică a cuvântului, care presupune

69
transferul unor cunoştinţe legate de îmbogăţirea vocabularului, izolarea
rădăcinii de afixe pentru aproximarea sensului.
Această privire în jurul cuvântului, structurarea câmpurilor lexicale,
descifrarea paradigmelor semantice, interpretarea câmpurilor semantice
facilitează comprehensiunea textului literar, fie liric, fie epic.
Exerciţiile de vocabular constituie primul pas de abordare, prima lectură
integrală sau anticipativă a textului. După comprimarea textului se realizează
valorificarea răspunsului subiectiv prin verificarea înţelegerii semnificaţiilor
globale ale textului, trecându-se apoi la exerciţii de redactare.
,,Redactarea devine o formă de exersare a unor situaţii prezente în lumea
din afară sau o prelungire a activităţii şcolare în lumea de afară, astfel încât,
ora de scriere dobândeşte caracterul paradoxal al jocului serios de-a scrisul,
desfăşurat cu gândul că jocul poate deveni oricând realitate.”
Relaţia ficţiune – realitate apare transpusă în texte doar în cuvinte şi
prin cuvinte. Lumea reală, a referentului este recreată prin recompunere,
transfigurare sau deformare, iar luarea în stăpânire a ambelor lumi
presupune lectură, intrare, călătorie şi ieşire dintr-un univers într-altul, prin
îndeplinirea unor ritualuri, cunoaşterea unor coduri, folosirea cuvântului.
Dezvoltarea competenţelor lingvistice
Modalităţile optime de a facilita dezvoltarea competenţelor lingvistice ale
elevului în ceea ce priveste vocabularul, gramatica, pronunţia şi ortografia:
Vocabularul:
 prin prezentarea cuvintelor în context, de exemplu în textele din
manualele şcolare şi
folosirea lor ulterioară în exerciţii, în activităţi de exploatare etc.;

 Se dă textul:

70
„Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată,
Cu cheia ruginită a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată…
(Ion Pillat, Cămara de fructe, vol. Casa amintirii, Bucureşti, Ed. Minerva,
1996 (Arcade), p.232);
A. Elemente de construcţie a lexicului:
a. Selectează cuvintele care aparțin vocabularului fundamental.
b. Precizează sinonimele cuvintelor...
c. Construiește enunțuri cu antonimele cuvintelor....
d. Alcătuiește enunțuri cu omonimul unui cuvânt selectat din text.
e. Indică paronimul cuvântului... și alcătuiește enunțuri cu acesta.
f. Notează termeni din familia lexicală a cuvântului dat.
B. pe calea deducţiei sau prin consultarea dicţionarului în caz de necesitate
în cursul sarcinilor şi activităţilor;
C. prin prezentarea însoţită de suporturile vizuale (imagini, gestică şi
mimică, acţiuni corespunzătoare, obiecte diverse etc.);
D. prin explorarea unor câmpuri semantice şi lexicale;
E. prin pregătirea pentru folosirea dicţionarelor unilingve şi bilingve, a
glosarelor, a enciclopediilor şi a oricărei alte lucrări de referinţă;
F. prin explicarea funcţionării structurii lexicale şi aplicaţia care rezultă
(derivarea, sufixarea, sinonimia, antonimia, cuvintele compuse, colocaţiile,
expresiile idiomatice etc.);
Selectarea unui text literar
Alegerea vocabularului:
 A selecta cuvinte si expresii cheie:

71
a) în domenii tematice necesare pentru realizarea sarcinilor comunicative
care corespund nevoilor elevilor.
b) care concretizează diferenţa culturală şi/sau valorile şi credinţele
semnificative împărtăşite de grupul sau grupurile sociale ale căror limbă se
studiază.
 A urma principiile statisticii lexicale, selecţionând cuvintele cu cea mai
mare frecvenţă într-un corpus larg şi în anumite domenii tematice.
 A selecta texte (autentice) orale şi scrise şi a învăţa/a preda fără restricţii
cuvintele din aceste texte;
 A nu planifica îmbogăţirea vocabularului, ci a-i permite să se dezvolte
cât se poate de organic, în funcţie de solicitările elevului când acesta
îndeplineşte sarcini comunicative.
Competenţa gramaticală :
a. prin familiarizarea cu elemente gramaticale noi în contextul unor
documente autentice;
b. graţie inducţiei, prin introducerea unor elemente gramaticale noi,
categorii, structuri, reguli etc. în texte produse special pentru a prezenta
forma, funcţia şi sensul acestora;
c. explicaţii şi exerciţii formale;
d. prin prezentarea unor paradigme formale, tabele structural, însoţită de
explicaţiile metalingvistice corespunzătoare în L2 sau L1 şi de exerciţii
formale;
e. prin clarificarea şi prin reformularea ipotezelor emise de elevi etc.
Dacă se recurge la exerciţii formale, acestea pot fi de următoarele tipuri:
a. texte cu goluri;
b. construirea unor fraze conform unui model dat;
c. întrebări cu răspunsuri multiple;

72
d. exerciţii de substituire într-o anumită categorie (de exemplu,
singular/plural, prezent/trecut, diateza activă/pasivă etc.);
e. îmbinarea propoziţiilor în fraze,
f. traducerea unor fraze,
g. întrebări/răspunsuri care implică utilizarea anumitor structure;
Pronunţia:
În ce mod se poate miza sau cere ca elevii să-şi dezvolte capacitatea de
pronunţie într-o limbă:
a. prin audierea/vizionarea unor enunţuri orale/video autentice (a unor
înregistrări audio/video făcute de vorbitori nativi)
b. prin lectura fonetică cu voce tare a unor texte etalonate;
c. prin antrenarea auzului prin exerciţii fonetice
Ortografia:
În ce mod se poate miza sau cere ca elevii să-şi dezvolte capacitatea de a
stăpâni sistemul grafic al unei limbi:
a. prin lectura unor texte scrise autentice:
b. prin memorizarea alfabetului în cauză asociat cu valorile fonetice
corespunzătoare
c. prin memorizarea formei cuvintelor (luate individual sau conform
regulilor de ortografie), precum şi a regulilor de punctuaţie
d. prin practica dictării etc.

73
 LECTURA-OBLIGAȚIE SAU NECESITATE

PROFESOR ROXANA NICOLETA SANDU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ SCOARȚA, STRUCTURA BUDIENI

Actul lecturii trebuie văzut ca mijlocire între experienţa lectorului şi

experienţa livrescă, participare cu propriile mijloace specifice actului lecturii
unei opere literare la re-crearea textului. În fond, prin lectura unei cărţi,
monologul autorului se converteşte în monologul cititorului, implicarea
afectivă a primului stârneşte ecouri afective în conştiinţa destinatarului;
receptorul ar trebui să fie sensibilizat, să aibă o anumită deschidere spre
estetic.

O estetică a existenţei, până la urmă. Minimalizarea rolului lecturii

duce la formalism şi standardizare. Dincolo de funcţia cathartică, lectura
dezvăluie experienţe şi modele sau antimodele umane care, asumate
conştient şi responsabil, pot fi motorul activităţii de disciplinare, cultivare,
civilizare şi moralizare a omului. „Marile creaţii literare sunt acelea în care
eroii au pătruns adânc în realitate, încât numele autorului ne devine
indiferent”, spunea George Călinescu. Şi într-adevăr, memoria colectivităţii
validează ca mari creaţii operele în care eroii sunt transfigurări reuşite ale
realităţii, punând în paranteză autorul. Fiecare text conţine o morală,
dezvoltă o temă, dar nu aceste aspecte atrag sau provoacă fascinaţie, ci iluzia
realităţii. Cartea este vie în măsura în care îşi provoacă lectorul, îl obligă să
gândească, să-şi asume o anumită poziţie, să (se) evalueze. Altfel spus,
lectura implică educaţie, adică formare a individului pentru el însuşi şi
pentru societate.

74
 Noi, oameni ai postmodernităţii vom urma „spiritul veacului”. Suntem
obişnuiți să fim în tendinţe, să respirăm noile schimbări ale societăţii şi să ni
le asumăm pentru a nu fi depăşiţi de timpul în care trăim. Societatea
românească a probat o mulţime de modalităţi de a ieşi în evidenţă. În
perioada postdecembristă, modalitatea de existenţă guvernată de mirajul lui
„a avea” a devenit un ideal. Respectul părea a decurge din statutul social
„construit”, însă realitatea e alta. „A avea” (bani, influenţă etc.) nu poate
suplini în vremuri contradictorii pe „a şti”. A cunoaşte, a învăţa, a deveni om
cu un anumit nivel de cultură care să-ţi facă cinste în societate sunt deja
idealurile postmodernităţii. Viaţa e un lung şir de alegeri: ţine de opţiunea
fiecăruia ce vrea să facă cu propriul viitor: să se integreze societăţii şi să
dovedească faptul că existenţa sa nu este un simplu accident, ci este un
destin, sau să rămână în afara istoriei umanităţii, înmulţind numărul
anonimilor fără chip.

Nu în ultimul rând, trebuie să avem în vedere faptul că omul e, mai

întâi de toate, fiinţă socială. Exerciţiul lecturii dezvoltă capacitatea de a
comunica, cititorul dobândind în timp instrumentele necesare unei exprimări
nuanţate. În aceeaşi ordine de idei, actul lecturii practicat în mod constant
fundamentează premisele unei gândiri coerente, prospective. Omul, definit
ca fiinţă socială, se poate integra mediului în care trăieşte prin ceea ce are de
spus, dar mai ales prin ceea ce face. Aspectul reprezintă o motivaţie de ordin
extern şi prin urmare, impus. Primează, însă motivaţia individuală: educaţia
şi cultura nu trebuie percepute ca obiective ale societăţii, ci necesitate
intrinsecă a individului de a evolua, de a participa activ la frumos, la
verticalitate, la istorie, în fond. Este strigătul de ajutor al celui care se simte
ameninţat de teroarea istoriei contemporane, istorie care înseamnă, pentru
majoritate, fie moartea, fie transformarea în maşină, depersonalizarea,

75
dezumanizarea. Interesante de amintit, în contextul de faţă, ni se par
reflecţiile personajului romancier din Ora 25, de Constantin Virgil
Gheorghiu.

El scrie cartea vieţii lui, Ora 25, cu o viziune pe care o explică astfel:
„Acesta e timpul în care orice încercare de salvare e prea târzie: chiar Mesia
dacă ar veni, ar fi prea târziu. E nu ultima oră, ci o oră după cea din urmă
oră. Este, cu precizie, timpul societăţii contemporane. E ora actuală. Ora
exactă!…” [1]. Oare am ajuns şi noi la ora 25? În speranţa că mai avem
câteva momente până atunci, încercăm o radiografie a cauzelor exterioare
(deşi sunt secundare), ce ameninţă evoluţia culturală a noastră. În acest sens,
mass-media riscă să devină marele vinovat pentru această situaţie. Deseori
cauza se regăseşte în greşeli de ordin educativ, obişnuinţă sau particularităţi
psihologice individuale. Pericolul scăpării din mână a controlului canalelor
prin care se preia informaţia de către adolescent este real, dar depinde de
educator şi de familie ca acest „pericol” să nu existe.

Într-o epocă a confortului, seducţia televiziunii/internetului marchează

triumful confortului asupra efortului. Apelul la imagine reprezintă,
indiscutabil, un plus de comoditate. Tânărul arde etapele specifice unei
lecturi: înţelegere, reflecţie, analiză, sinteză. Pe de altă parte, televiziomania
modifică negativ volumul lecturilor, micşorând, uneori chiar eliminând
timpul afectat lecturii. Gustul pentru lectură trebuie cultivat, însă evoluţia
tehnologiei astăzi nu ne uşurează defel misiunea. Dacă lectura unei poveşti,
de pildă, presupune un minim efort de imaginaţie, de vizualizare
a elementelor de decor şi a spaţiilor în ansamblu, „obligând” copilul la a
plăsmui propria versiune a propunerii de realitate, la a re-crea universul
fabulos de dincolo de cuvinte, filmul elimină brutal acest proces, oferind

76
imaginea în afara căreia nimic nu mai există. Nici măcar răgazul necesar
reflecţiei. Lectorul / naratorul nu mai poate zăbovi pe marginea unei
sintagme, a unei idei care l-a impresionat în mod particular pe el. Este, până
la urmă, ceea ce numim, unanim, farmecul lecturii.

Paradoxal este faptul că toată lumea spune că citeşte. Înainte, după

cum observa şi Andrei Pleşu în Dilema veche, verbul „a citi” îşi
subînţelegea complementul direct: lumea citea cărţi. Acum nu se mai citesc
cărţi. Se citeşte orice, mai puţin cărţi: tabloide, rubrici de sport, meteo,
diverse. În principiu materiale “consumable”, care nu solicită. De ce?
Răspunsurile sunt cam aceleaşi: lumea nu are timp sau, pur şi simplu, se
poate trăi şi aşa. Teama noastră însă este că motivul e altul: dezobişnuinţa
lecturii conştiente, sau mai bine spus nefamiliarizarea cu actul lecturii, ridică
probleme atunci când suntem puşi în faţa unei opere literare, în faţa unei
cărţi de ştiinţă, de tehnică sau de artă. Capacitatea de a înţelege, de a analiza,
de a ne „raporta” la realitatea cărţii ni s-a atrofiat în timp prin nefolosire.

Merită amintite, în acest context, gândurile lui Octavian Paler legate

de un fapt divers, pe care le relata într-unul din popasurile sale la Târgu Jiu:
în comuna Moneasa (Arad) se deschisese o librărie. Dar această librărie avea
un specific – librarul era orb. Acest librar care putea doar să audă (avea o
fonotecă de peste 30.000 de titluri) a deschis librăria şi a declarat: „Nu m-a
interesat niciodată să fac bani din cărţi. Faptul că nu văd nu este un motiv de
îngrijorare pentru siguranţa cărţilor. Cine mai fură azi cărţi?!?”. Acest lucru
îi provocase lui Octavian Paler trei gânduri, la care subscriem: 1. conform
unor date statistice, numărul cititorilor virtuali în România este de 100.000.

Concluzia ar fi că multe milioane de compatrioţi pot trăi foarte bine

fără carte! 2. obiectivul librarului este unul de suflet. Orbul nu vrea să facă

77
bani într-o societate în care banul este ridicat la rang de valoare. 3. cine mai
fură azi cărţi? Trebuie să-i dăm dreptate. Se fură cabluri electrice, șine de
cale ferată, speranţe, orice, dar cartea nu mai e în România nici măcar un
lux, e doar o marfă lipsită de valoare.

Ierarhia valorică s-a schimbat încetul cu încetul. Invadat de istorie,

omul de azi e profund schimbat. Istoria a sabotat valoarea culturală,
promovând capitalismul. Banii ţin loc de ideal, de cultură, de caracter.

Generaţia actuală a învăţat că banii pot suplini absenţa diplomei, a

bunului simţ, a nevoii de a se situa într-o ierarhie socială construită pe
criterii temeinice, pentru că modelele îmbogăţiţilor peste noapte sunt mai
seducătoare decât modelul vreunui cercetător, nerecunoscut şi neapreciat de
societate. Subiectele ce ţin de astfel de teme nu vând cotidianul şi nici nu fac
rating. Însă consumăm subiecte de scandal, pentru omul comun e
reconfortant să ştie că există exemple mai neinstruite, mai rele decât al său și
asta să îi fie de-ajuns.

Şi totuşi… odinioară era o epocă a lecturii. Probabil cenzura declanşa

sindromul fructului oprit. Sau fetișizarea nevoii materiale nu subjugase
oamenii. Ori nu exista altă formă de supravieţuire spirituală. Oricare ar fi
fost cauza, efectul era benefic: omul se salva prin cultură. Astăzi? Nu mai
avem cenzură. Se publică. Probabil prea mult şi fără valoare. Într-o industrie
a tipăriturilor, paradoxal, lectura aproape a dispărut. E o adevărată vânătoare
a ISBN-urilor. Însă asta e o altă discuţie. „Cărţile continuă să apară, să se
înmulţească epidemic, să alimenteze galopant librăriile şi bibliotecile”. Se
scrie imens. De aceea, semnalează Andrei Pleşu în Dilema veche, a vorbi de
„declinul lecturii” înseamnă a neglija un fenomen straniu complementar:
„inflaţia textului”.

78
 În astfel de împrejurări, implicarea educatorului devine absolut
necesară. Dincolo de lecţia impusă de programele şcolare (şi după cum ştim,
românul are oroare de regulament), ar trebui să extindem educaţia
nonformală. Ca educatori (nu profesori prost plătiţi), trebuie să dezvoltăm un
gust al valorii autentice, gustul pentru cultură. Motivul e unul de bun simţ.

Generaţia de care vorbeam mai devreme, subjugată nonvalorilor de tot

felul, va ajunge să ne reprezinte la un moment dat. Tolerarea şi apoi
promovarea nonvalorilor ţine de neimplicarea, de indiferenţa noastră care se
va întoarce finalmente împotriva întregii societăţi.

DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR DE LECTURĂ PRIN

INTERMEDIUL ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE

PROFESOR ADRIANA SĂVESCU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 BUMBEȘTI JIU

Întrucât lumea contemporană este într-o continuă transformare, în

ultimele decenii și procesul de învățământ a suferit o serie de adaptări la
noile realități sociale. Astfel, printr-un intens proces de reformare, se
realizează trecerea de la învăţarea conformistă, al cărei obiectiv principal îl
constituie dobândirea cunoştinţelor şi în cadrul căreia pregătirea elevilor se
măsoară prin volumul şi diversitatea informaţiilor cunoscute, la cea
inovatoare, prin care se urmăreşte cultivarea receptivităţii şi formarea
abilităţilor holistice care le permit elevilor să conexeze rapid şi eficient
informaţiile noi, să acceseze direct sursele de informare, să se preocupe
pentru obţinerea unor performanţe individuale, să fie creativi şi capabili să-şi

79
defăşoare activitatea în echipă.11 În acest scop, accentul activităților
desfășurate cu elevii cade asupra formării unor deprinderi, priceperi, abilităţi
de a învăţa continuu, pe tot parcursul vieţii, în vederea evitării excluderii de
pe piaţa forţei de muncă. În mod firesc şi profesorii sunt puşi în situaţia de a
învăţa cum să selecteze noile conţinuturi ale învăţării, cum să organizeze, să
îndrume, să coordoneze şi să evalueze activitatea elevilor din perspectiva
învăţării centrate pe elev.
În etapa actuală, curriculumul școlar a fost modernizat pe baza
conceptului de competență școlară, care are în vedere faptul că activitatea de
formare-dezvoltare a personalității elevului se realizează integrator, prin
toate disciplinele școlare, inclusiv prin limba și literatura română. Din
această perspectivă, competența de lectură a fost definită ca „un ansamblu
integrat de cunoștințe literare, capacități de lectură și atitudini literar-
estetice, exersate în mod spontan într-o activitate de lectură”.12
În general, lectura este considerată drept „faptul de a citi, citit, citire,
lecturare”, dar și „carte, scriere etc. citită”, respectiv „operație de culegere a
informațiilor înregistrate în memoria calculatorului”13. De aici deducem că
lectura este o activitate intelectuală care contribuie la formarea și dezvoltarea
personalității umane prin diverse mijloace, inclusiv pe baza noilor
tehnologii. La nivel cognitiv, lectura îl ajută pe elev să cunoască realitatea
înconjurătoare, să parcurgă drumul de la concret la abstract; din punct de
vedere formativ, contribuie la dezvoltarea gândirii, a atenției, a memoriei, a
imaginației, a capacității de comunicare, în vreme ce sub aspect educativ îi

11
Mariana Pintilie, Metode moderne de învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, Cluj-Napoca,
Editura „Facil”, 2000, p. 6.
12
Alina Pamfil, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, ediţia a II-a, Editura
„Paralela 45”, Piteşti, 2000, p. 64.
13
v. Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Dicționar explicativ al limbii
române,
Editura „Univers Enciclopedic”, 1998.

80
oferă exemple de conduită morală, îl îndeamnă la reflecții, pentru a distinge
binele de rău și pentru a urma binele, îl ajută să își clădească o puternică
stimă de sine, să se disciplineze sau să învețe cum să se descurce în situații
neprevăzute.
Dezvoltarea competențelor de lectură reprezintă una dintre căile
principale prin care se formează abilitățile de viață ale omului contemporan,
contribuind, la rândul lor, la dezvoltarea altor abilități: de comunicare,
sociale, de management al învățării și informațiilor, de autocunoaștere, de
autoîngrijire, cognitive și practice.14 Astfel, lectura devine o necesitate de
fiecare zi. Intuind faptul că multe dintre abilitățile de viață se pot forma prin
intermediul lecturii, cronicarul Miron Costin a definit-o în mod metaforic, în
lucrarea „De neamul moldovenilor”, prin cuvintele: „... nu este alta mai
frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă decât cetitul cărților.”.
Aceste cuvinte aduc în discuție, totodată, și lectura de plăcere, spre care tind
toți cei atrași de literatură, pentru care cititul devine o pasiune, un mod de
viață, precum și grija adulților de a orienta lectura copiilor spre alegerea
cărților potrivite cu vârsta, preocupările și preferințele lor.
Dacă primele lecturi ale unui copil se datorează cititului cu voce tare
practicat de membrii familiei sau, mai apoi, de educatoare, în anii de școală
profesorii, mai ales cei de limba și literatura română, sunt chemați să aplice
diverse metode activ-participative de învățare, spre a le trezi copiilor
interesul de a afla lucruri noi, prin intermediul cărților, și spre a le forma
gustul pentru lectură. Astfel, elevii sunt dirijați, în mod firesc, să treacă de la
lectura „primelor litere” la receptarea diverselor tipuri de texte literare sau
nonliterare, la formarea spiritului critic și la stimularea creativității, în
concordanță cu nevoile cotidiene de cunoaștere și de viață. Cu toate acestea,

14
v. Programa școlară pentru cursul opțional „Lectura și abilitățile de viață”, 2012, p. 2.

81
de multe ori profesorii se plâng de faptul că elevii se îndepărtează de cărți,
preferă să citească sau să plagieze compoziții referitoare la operele studiate
care au fost postate pe diverse site-uri, în loc să citească opera integral și să
își formeze propriile opinii cu privire la ea, în vreme ce elevii își motivează
atitudinea prin faptul că programa școlară este prea încărcată sau prin faptul
că nu înțeleg cele citite, deoarece multe aspecte din operele studiate nu se
mai regăsesc în realitatea zilelor noastre.
Considerând că, în etapa actuală, cartea nu se bucură de respectul
cuvenit, întrucât destul de mulți părinți nu mai reprezintă pentru copii un
model de cititor, investesc tot mai puține resurse materiale în achiziționarea
de cărți, iar elevii nu frecventează bibliotecile și acordă cea mai mare parte a
timpului liber jocurilor la computer, rețelelor de socializare sau emisiunilor
TV, transformând lectura într-o ocupație pasivă, profesorii de limba și
literatura română sunt preocupați în a găsi noi modalități de a-i determina pe
elevi să citească sau să-și petreacă timpul la bibliotecă, departe de violențe
sau alte imoralități la care sunt expuși aceștia.
Astfel, și profesorii din unitatea noastră școlară au urmărit dezvoltarea
abilităților de lectură nu doar la orele specifice acestei discipline din
trunchiul comun, ci și prin intermediul disciplinelor opționale pe care le-au
predat în ultimul deceniu („Stilistică și teoria lecturii”, „Introducere în arta
dramatică” ori „Lectura și abilitățile de viață”) sau la orele de dirigenție,
precum și prin intermediul activităților în afara clasei, cu scopul de a le trezi
interesul pentru lectură și respectul față de slujitorii cărții și față de valorile
culturale naționale și universale. În lucrarea de față ne propunem să ilustrăm
tema dezvoltării competențelor de lectură prin intermediul activităților
extrașcolare pe care le-am inițiat și organizat cu și pentru elevii noștri,
împreună cu colegele de catedră sau în colaborare cu alte cadre didactice.

82
 Una dintre activitățile extrașcolare reprezentative pentru unitatea
noastră o constituie clubul de lectură, unde elevii din clasele gimnaziale au
prilejul de a desfășura, săptămânal, activități comune, organizate în două
grupe, sub genericul „În lumea poveștilor”, pentru elevii din clasele a V-a și
a VI-a, respectiv „Poezia anotimpurilor”, pentru cei din clasele a VII-a și a
VIII-a. În cadrul unor ateliere de lectură, elevii își consolidează
deprinderile de a citi cu voce tare, cursiv și expresiv, un text literar sau
nonliterar, dar și deprinderile de a lucra cu cartea prin intermediul unor
metode de învățare moderne, pe care le cunosc și le aplică și la orele de curs.
În același timp, își dezvoltă și abilitățile de a întocmi fișe, respectiv
portofolii de lectură, sau de a vorbi liber despre cărțile citite, în fața unui
auditoriu, exprimând și susținând cu argumente propriile opinii și preferințe,
socializând cu elevi din alte clase care au aceeași pasiune: cititul.
Pentru elevii capabili de performanță înaltă, preocupați de lectură și cu
talent la scris, am organizat ateliere de creație literară. Activitățile
desfășurate în cadrul acestora au avut drept scop să le dezvolte abilitățile de
a de a citi și a analiza un text literar la prima vedere, într-un timp limitat, de
a crea un text literar propriu, pe o temă dată, ori de a îmbina pasiunea pentru
lectură cu cunoștințele dobândite la orele de religie, de matematică ș. a., în
vederea pregătirii lor pentru participarea la olimpiadele și concursurile
școlare. Mărturie a faptului că în astfel de activități s-au implicat activ mulți
dintre elevii școlii noastre sunt numeroasele premii și mențiuni obținute atât
la etapa județeană, cât și la cea națională ale Olimpiadei de limba și literatura
română, Olimpiadei de lectură „Lectura ca abilitate de viață”, Concursului
național transcurricular de lectură și interpretare „Ionel Teodoreanu”,
Olimpiadei de lingvistică/Concursului național interdisciplinar „± Poezie”,
Festivalului național cu participare internațională „Ana Blandiana”,

83
Concursului național de creație literară „Tinere Condeie”, respectiv la etapa
județeană a Concursului național interdisciplinar de limba și literatura
română și religie „Cultură și spiritualitate românească”, la Concursul
județean interdisciplinar de limba și literatura română și matematică
„Vertical” sau la Concursul județean de creație literară „Raleta Feroiu”.
Atelierele de creație literară le-au permis elevilor noștri să-și pună în
valoare abilitățile de lectură, să obțină premii ori mențiuni și cu prilejul
participării la secțiunea „Creație literară” a altor concursuri județene sau
naționale, unele cu participare internațională, din diverse alte domenii,
printre care: Concursurile județene „Prietenul meu, polițistul” (IPJ Gorj),
„Familia mea nu iubește violența” (ISJ și CJRAE Gorj), Concursurile
interjudețene de religie „Suflet, cuvânt și culoare”, „Culorile copilăriei”,
„Sclipiri de iarnă”, „Lumină din lumina Învierii”, Concursul regional
„Nașterea Domnului – Renașterea Bucuriei” (Iași), Concursul național
„Târgul Floriilor” (Tg-Jiu), Concursul național „Pașaportul Copiilor pentru
Arii Protejate” (ROMSILVA și Parcul Național Defileul Jiului), Concursul
județean „Micii biologi”, Concursul național „Olimpiadele Cunoașterii”,
Concursul de creație literară din cadrul celei de-a X-a Conferință
Internațională UNIFERO (Piatra Neamț), Simpozionul Județean „De vorbă
cu Iarna” ș.a.
Demn de remarcat este și faptul că participarea la astfel de competiții
a elevilor noștri a fost, uneori, finalizată prin publicarea lucrărilor în
volume antologice, cum sunt cele ale Festivalului „Ana Blandiana” - Brăila
(apărute la Editura „Nico” din Tg-Mureș sub îngrijirea lui Nicolae Băciuț
sau a Gabrielei Vasiliu, în paginile cărora se regăsesc lucrări ale elevilor:
Ioana Toloargă, Alice Gabriela Dănilă, Maria Bianca Dobromir, Cristiana
Ștefania Popescu, Veronica Ionela Coiculescu, Flavius Alin Cărăvan, Petra

84
Daria Popescu), în „Suplimentul aniversar ‹‹Ana Blandiana››” al Lunarului
de cultură „Vatra veche” (o lucrare a Ioanei Toloargă) sau în diverse alte
reviste ale unor proiecte educaționale naționale sau cu participare
internațională, cum ar fi „Venit-au zilele Învierii”, „Crăciunul văzut prin
ochi de copil”, „Sărbătoarea crizantemelor”, „Visuri de copil pe aripile
Toamnei” (lucrări ale elevilor: Petra Daria Popescu, Roberta Andreea Crețu,
Denisa Moșilă ș.a.). La nivelul unității, profesorii de limba și literatura
română i-au implicat pe elevi și în editarea unor reviste ale claselor
(„Anotimpuri”, „Gândăcei”) sau a Cercului de lectură („File de poveste”),
dar realizarea acestora a fost limitată la 1-2 numere, în variantă electronică
sau listate într-un număr redus de exemplare, cu mijloace materiale proprii și
fără ISSN.
O altă modalitate de dezvoltare a competențelor de lectură prin
intermediul activităților extrașcolare o reprezintă participarea la proiecte
educaționale, unele dintre acestea incluse în Programul „Școala altfel”. Am
desfășurat astfel de activități la nivelul unității, la biblioteca școlară, devenită
între timp Centru de Documentare și Informare, altele în colaborare cu
diverse instituții de cultură locale sau județene, pe baza unor acorduri de
parteneriat, de exemplu cu Clubul Copiilor și Elevilor din Bumbești-Jiu, cu
Biblioteca Orășenească și Casa de Cultură „Gheorghe Tătărescu” din
Bumbești-Jiu („Cartea – suflet și lumină”), cu Teatrul Dramatic „Elvira
Godeanu” din Tg-Jiu („Magia spectacolului de teatru”), cu Biblioteca
Județeană „Christian Tell” și Centrul Europe Direct Gorj („Să citim
împreună!”, „Valori europene”) ș.a. La nivel județean, elevii noștri au
participat, de asemenea, la activități derulate în parteneriat cu Șc. Gimn.
Bumbești-Pițic („Literatura – poartă către cultură și credință”), cu Șc. Gimn.
„Sf. Nicolae” din Tg-Jiu („Limba noastră-i o comoară”), iar alături de alte

85
unități școlare din județele Gorj, Dolj și Olt, la proiectul interjudețean
„Suntem creativi!”, coordonat de Șc. Gimn. „Constantin Săvoiu” din Tg-Jiu.
În cadrul proiectelor educaționale „Cartea și biblioteca”, „Cartea –
suflet și lumină”, „Frunze din jurnalul toamnei”, „Scrisoare mamei”, „Carte
frumoasă, cinste cui te-a scris!”, „Suflet românesc”, „Magia spectacolului de
teatru” ș.a., am organizat activități de lectură împreună, prezentări și donații
de carte pentru copii, expoziții de volume din literatura română și universală
pentru copii, expoziții cu portofolii de lectură și lucrări plastice inspirate de
lecturile copilăriei (desene, coperte și semne de carte, felicitări și
mărțișoare), expoziții cu postere pentru promovarea lecturii, audiții ale unor
creații literare în interpretarea autorilor sau a unor actori renumiți, audiții
muzicale pe versurile poeților români, medalioane literare, jocuri de rol (de
exemplu: „Bibliotecar pentru o zi”), vizionarea unor spectacole de teatru,
exersarea lecturii unei cărți electronice, realizarea unor prezentări power
point sau desfășurarea unor concursuri pe diverse teme, cum ar fi, de pildă,
cele prilejuite de Ziua Culturii Naționale, când l-am omagiat pe „omul deplin
al culturii române”, Mihai Eminescu, sau cele din „Anul Caragiale”, întâlniri
cu scriitori, cu bibliotecari sau cu actori din județ etc.
Acestor activități li se adaugă numeroase programe artistice,
cuprinzând recitaluri de muzică și poezie sau dramatizări, cu prilejul Zilei
Naționale a României („Unirea Națională – un vis împlinit”, „Ne pregătim
de Marea Sărbătoare”, „E Țara Una” ș.a.), sărbătorilor de iarnă („Colinde,
colinde...”, „Poezia fulgilor de nea”, „Magia Crăciunului”), Zilei
Internaționale a Francofoniei („În culorile Francofoniei”), Zilei Mamei („De
Ziua ta”, „Scrisoare mamei”), Centenarului Unirii Basarabiei cu România
(„File din Cartea Marii Uniri”, „Basarabie, floare de dor”), Zilei
Internaționale a cărții și a dreptului de autor și Zilei Biliotecarului („Cărți și

86
cititori”, „Personaje îndrăgite”, „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”),
Zilei Copilului („Suflet de copil”, „Magia copilăriei”), Zilelor Orașului
Bumbești-Jiu ș.a.
O notă aparte au adus activitățile proiectului multilateral Comenius
„Europe – diversity of faces, hearts and colours” (09-PM-397-GJ-BG)15,
derulat în perioada 2009-2011, prin intermediul cărora elevii noștri au avut
prilejul de a îmbina abilitățile de lectură în limba română cu cele de lectură
și comunicare în limbile vorbite de școlile partenere din Bulgaria, Polonia,
Slovenia și Turcia, respectiv în limba engleză, limba oficială a proiectului.
Cu acest prilej, elevii au fost implicați în diverse activități care demonstrează
că și-au format reale abilități de lectură și de comunicare, printre care:
realizarea unor pliante de promovare a proiectului, a școlii și a regiunii de
origine ori participarea la realizarea produselor finale ale proiectului:
editarea calendarelor cuprinzând atracții turistice din țările partenere și
imagini reprezentative de la activitățile din proiect, a ghidului de
conversație, a cărții de proverbe comune în cultura tuturor partenerilor, a
celei cuprinzând diverse specii de plante și animale protejate din regiunile de
origine și a celei cuprinzând rețete de mâncăruri tradiționale, toate acestea
fiind redactate în cele șase limbi vorbite de parteneri. De asemenea, în
vederea punerii în valoare a istoriei locale și a unor obiceiuri tradiționale,
elevii noștri au cules și au prelucrat folclor, au dramatizat obiceiuri de iarnă,
de nuntă sau de muncă la români și au contribuit la înființarea unui Muzeu al
școlii. În cadrul reuniuniunilor de proiect și a mobilităților în țările partenere,
au făcut schimburi culturale cu elevii din alte țări, iar cu prilejul participării
la Festivalul Comenius de la Petrich (Bulgaria) au dovedit că sunt păstrători

15
http://www.sites.google.com/site/5edfhc2009

87
ai unui adevărat tezaur folcloric românesc. Nu în ultimul rând, elevii noștri
au scris articole în revista proiectului, „Far and Near”, editată de Polonia, au
realizat prezentări power point și au ținut legătura permanent cu partenerii pe
site-ul oficial al proiectului sau pe rețelele de socializare, dovedind încă o
dată că și-au dezvoltat continuu abilitățile de lectură și de comunicare, atât în
mod direct, cât și prin intermediul noilor tehnologii.
Toate aceste activități extrașcolare prezentate i-au apropiat pe elevi de
carte în mod interactiv, prin joc, și le-au pus în valoare atât abilitățile de
lectură, cât și talentul artistic, creativitatea, sentimentul de respect față de
valorile culturale naționale și universale, spiritul de echipă, capacitatea de a
comunica și de a petrece timpul liber într-un mod plăcut. În același timp, ele
sunt o mărturie a preocupărilor profesorilor de limba și literatura română din
unitatea noastră de a se adapta continuu la cerințele învățământului
contemporan.
Bibliografie:
1. Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan – Al.
Rosetti”, Dicționar explicativ al limbii române, Editura „Univers
Enciclopedic”, 1998.
2. Pamfil, Alina, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri
didactice deschise, ediţia a II-a, Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2000.
3. Pintilie, Mariana, Metode moderne de învățare-evaluare în
învățământul preuniversitar, Cluj-Napoca, Editura „Facil”, 2000.
4. Programa școlară pentru cursul opțional „Lectura și abilitățile de
viață”, 2012.
SITEOGRAFIE
1. http://www.sites.google.com/site/5edfhc2009.

88
 DEZVOLTAREA ABILITĂȚII DE COMUNICARE PRIN LECTURĂ

PROFESOR AURA MARIA SICHITIU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”ION GRIGOROIU” LELEȘTI

Literatura a început prin a fi ascultată, mai repede decât prin a fi

citită.Astfel în viziunea lui Murray Krieger apare : „prezenţa fizică a
poemului în faţa cititorului drept un dat fenomenologic”16 Folosind termenul
de „obiect” pentru a sugera rolul poemului . Realizarea transformării pur
temporale într-un „obiect” spaţial, se întâlneşte preponderent în genul liric şi
în cel narativ. Senzorialitatea cuvintelor, excepţie făcând cuvintele
conceptuale, ne reaminteşte că poemul are un mediu fizic „el îşi strigă
literalmente prezenţa fizică având un <aici> şi un <acum> al său – nu se
pierde în neant”17 Wordsworth care prin intermediul naturii resimte placeri
superioare atât prin contemplaţie cât şi prin dragoste „intelectualizată”:
„...Am încercat fiori ce mă-mbatau
De gânduri mari;sublimul simtământ
Că e ceva sădit afund....
De-aceea încă-s
Îndrăgostit de sihle şi livezi

16
Murray Krieger , Teoria criticii, Editura Univers , Bucureşti , 1982 , p . 298
17
Idem . p .300

89
 Şi munţi şi tot ce mi s-arată aici”18
el o iubeşte pe tot parcursul vieţii sale, dar manifestarile şi reacţiile
sale se desfaşoară pe parcursul a trei etape, în copilărie, o iubeşte cu teamă,
ca adult înfrânge teama şi iubirea devine autentică iar în partea a treia a vieţii
intervine sobrietatea dar nu fără de iubire.Un stil de comunicare profund prin
lectură
De aici se deduce că există un punct de sprijin în ambele aspecte, atât
pagina scrisă cât şi stimulul senzorial al sunetului care să demonstreze
prezenţa comunicării la nivel senzorial dar și faptic cu natura și toate lumile
din jurul nostru.
Caracteristica cuvântului din punct de vedere senzorial impusă
cititorului de către poet implică o anumită „materialitate” acestuia. Limba
încearcă să acorde fuziuni subversive dintre metaforă şi jocul de cuvinte în
substanţă şi în concept. Existenţa unui „acum” care se află în imposibilitatea
de a deveni un „atunci” are o formă fixă .
Metrul şi rima sunt indispensabile naturii arbitrare a tuturor
elementelor limbii . „Creatorii de versuri chiar împotriva , propriei voinţe ,
merg atât de departe în a impune discursului lor structuri sonore arbitrare; ei
caută să ne atragă atenţia asupra naturii lui senzoriale tangibile, şi, în al
doilea rând, să ne demonstreze că, dacă poemul îşi domesticeşte toate
elementele, nici cei mai arbitrari semnificanţi nu pot rămâne arbitrari vreme
îndelungată”19 Simbol al dorinţei permanente este versul în viziunea
poeţilor . Manevrarea nivelului fonetic al limbii în ceea ce-l priveşte pe
creatorul de versuri, pune în slujba necesităţilor sale ca instrument inevitabil,

18
Traducere de Leon D.Leviţchi, în Antologie de poezie engleză,vol.2 Apud Leon
D.Leviţchi,Sever Trifu, Veronica Focşeneanu, Istoria Literaturii engleze şi americane,
Editura All, Bucureşti, vol.II, p.212
19
Idem . p .301

90
modul în care toţi poeţii îşi manevrează materialele supuse transformărilor
ulterioare. Poemul trebuie smuls dintre celelalte discursuri, căci el reprezintă
un sistem închis, autonom compus din cuvinte obişnuite dar are un sens
propriu receptat dinlăuntrul său.” Este stilul unui discurs liric cu întrebări
constante, cu adjective cumulative intensificatoare, cu verbe de mişcare, cu
metafore sugerate de curgerea apei, de jocul luminii şi al flăcărilor,de
creşterea plantelor şi animalelor. În folosirea terminologiei există o
permanentă oscilaţie,cuvinte srăvechi pierzându-şi sensul iniţial, termeni ca
„dramă”, „odă”, „elegie” putând însemna aproape orice în funcţie de
context.” 20
Existenţa unei presupoziţii că în spatele conştiinţei de sine ficţionale şi
al auto-referinţei ce rezultă din conştiinţă, nu poate sesiza nimic dincolo de
ea, poate deschide către temporalitate poeme ale căror forme tot ea aparent
tinde să le izoleze. Poemul are capacitatea de a depăşi posibilităţile sale
gramaticale. Pentru a putea fi folosit <cuvântul> într-un anume mod
<limba> însăşi trebuie să fie destrămată pentru că a devia de la limba în
acest caz nu mai este suficient.
Intenţia este de a dezvălui sterilitatea lumii conceptuale şi verbale,
„Să-ţi fie cuvântul semn de plecare, pasăre sau
demon, el să ne separe!
Du-te-ndărăt spre uraganul şi ţarmurile Nopţii
lui Pluton, în zbor!
Nu lăsa neagra pană ca urmă a minciunii care în
sufletu-ţi scurmă!
Lasă-mi sihastria neprihanită! De pe uşa mea

Renė Wellek, Istoria criticii literare moderne,(1750-1950),Editura

20

Univers,Bucureşti,1974,vol I,p.205

91
 pleacă-n zbor!
Raspunde Corbul: „Nevermore.”21
de a reduce totul la noţiunea de semnificant şi semnificat,lumea conceptuală
şi verbală să devină sterilă incapabilă de a da naştere unor sentimente
înălţătoare, în viziunea structuralistă nici nu poate fi altfel,deoarece se merge
pe analiza cuvintelor nu pe interpretarea lor. În poemul lui E.A.Poe dacă s-ar
merge pe analiza structurală a cuvintelor trei sferturi din opera lui şi-ar
pierde valuarea pe care şi-o câştigă prin interpretarea acestora.
Nici o operă lirică nu produce o lume sterilă, pentru ca din ea se nasc
şi pornesc trăirile interioare ale omului comunicarea lui cu semenii și cu
toate formele de lumi coexistente.
Cuvântul are capacitatea sporită de a-şi minimaliza propria sa
prezenţă, datorită actului amânării, datorită sacrificării funcţiei lui difernţiale
în favoarea elementelor externe din punct de vedere temporal. Cuvântul este
implicit, astfel fiind total nepotrivită descrierea comportamentului semnelor
din discursul obişnuit pentru a definii ceea ce se petrece într-un poem. Poetul
însuşi limitează posibilităţile de a aplica înţelesurile cuprinse în poem. Cel
care aruncă mreaja cuvintelor este poetul el trebuie să fie atât cauză cât şi
efect.
Prin estetica versurilor identitatea este foarte frumos percepută însă
structuraliştii au evidenţiat aspectul sincronic şi au atacat miturile,
existenţialiştii au urmărit cu desăvârşire aspectul diacronic şi au apărat
sistemele verbale care afirmă prezenta lui „acum”şi „aici”. Poetica dar şi
poemul au fost neîncetat prezenţi în calitatea lor de obiect şi de agent al
construcţiei.

21
Traducere de Leon D.Leviţchi, Op. Cit. p.30

92
 Natura ritmică a prozei introduce în literatură elemente poetice în
toate domeniile, începând cu preistoria umană şi până la cultura grecă,
poezia a deţinut toate prerogativele în toate literaturile lumii. În mitul elen
poezia era un dar al lui Apollo sau Pan oferit păstorilor, există variante care
vorbesc despre păstori care ar fi ajuns la poezie prin imitarea cântului
păsărelelor, se presupune existenţa unor regi poeţi , sau că originea poeziei
se află în cântecele de muncă primitive. Preoţii exercitau privilegiul creaţiei
poetice prin binecuvântări şi rugăciuni. „La noi primăvara este veşnică, iar
timpul verii/ Stăruie şi în luni ce nu sunt,pe-alte plaiuri,ei sortite./ Oile îşi
22
fată miei două ori pe an,şi pomii/ Tot de două ori dau roade” „Creaţia
poetică se refuză definitiv exprimării unor sentimente . Ea reprezintă o
creaţie din cuvinte ce au misiunea să iniţieze un nou raport revoluţionar între
lucruri „23 ”Estetica romantică separă alegoria de simbol”24 Gândirea
simbolică este specifică poeţilor. Folosirea poetică a limbajului se
deosebeşte de alte utilizări prin faptul că în acest caz limbajul este perceput
în el însuşi şi nu ca mediator tranzitiv al unui „alt lucru”. Limbajul poetic
este un limbaj autotelic.
„Căutarea în poezie, dincolo de versul scris, în ritmul vieţii fizice şi
morale, în gest şi atitudine, în vorbă şi în fapt, prezenţa unui astfel de poet
nu e indiferentă , cum nu-i indiferentă prezenţa nici unuia dintre simbolurile
ce ne înconjoară, într-o epocă în care dezarmonia între om şi operă este un
fenomen atât de obişnuit încât izolarea devine adesea punctul cel mai

22
Traducere de Lascăr Sebastian, Op.Cit.p. 136-137
23
Werner Krauss , Probleme fundamentale ale ştiinţei literaturii , Editura Univers ,
Bucureşti , 1974 , pp.49-50
24
Tzvetan Todorov , Teoriile simbolului , Editura Univers , Bucureşti , 1983 , p. 310

93
 25
prielnic de observaţie a operelor de artă.” În acest caz nu căutăm un loc
anume ci îl reconstruim.

Bibliografie:

1. Krauss, Werner, Probleme fundamentale ale ştiinţei literaturii ,

Editura Univers, Bucureşti, 1974.
2. Krieger, Murray, Teoria criticii, Editura Univers , Bucureşti , 1982.
3. Leviţchi , Leon D., în Antologie de poezie engleză,vol.2.
4. Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane , vol . III ,
Editura „Ancora” , Bucureşti.
5. Todorov, Tzvetan, Teoriile simbolului , Editura Univers , Bucureşti ,
1983.
6. Trifu, Veronica Focşeneanu, Istoria Literaturii engleze şi americane,
Editura All, Bucureşti, vol.II.
7. Wellek, Renė Istoria criticii literare moderne,(1750-1950),Editura
Univers,Bucureşti,1974,vol I.

LECTURA-HRANA SUFLETULUI

PROFESOR IRINA VACULEA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”ECATERINA TEODOROIU” TG JIU

,, Iubiţi cartea, îngrijiţi-o şi citiţi cât mai mult! Cartea ne este prieten credincios şi de
nădejde!”

(Morozov G. F – „Cărţi prietene”)

25
Eugen Lovinescu , Istoria literaturii române contemporane , vol . III , Editura
„Ancora” , Bucureşti, pp210-211

94
 Cartea - ca manieră specială de a trăi - a constituit de la apariția ei un
mediu optim de comunicare între oameni, o cale puternică de transmitere de
la un timp la altul, de la o societate la alta, de la un popor la altul, a valorilor
culturale, științifice, artistice, zămislite în fiecare colț din lume. Cartea a fost,
este și va fi un liant ce creează, dezvoltă și menține multitudinea și varietatea
relațiilor interumane, pe care se sprijină existența socială. Potrivit lui
Sadoveanu, numai în preajma cărților „crește lumina cea fără de amurg a
unei umanități în care muritorii îmblânziți vor birui tristețea trecerii prin
viată.”

În timpul lecturii se întinde între cititor si autor o punte; ei se întâlnesc

în atmosfera și conflictul povestirii. Cititorul trăiește sentimentele autorului;
iubește, se teme, urăște cu el. Se regăsește în personajele din carte, se
recunoaște în personajele ei, descoperă gânduri și pasiuni pe care le-a avut,
probleme de viață care și lui i s-au pus. Mai mult decât oricare din tehnicile
audio-vizualului prin care sunt vehiculate valorile culturii, lectura cărții oferă
celui care o parcurge, pe lânga satisfacțiile ce le aduce orice fapt inedit,
prilejuri unice de reflecție, de meditație. Ea îndeamnă la introspecție,
angajează valori formative care îsi pun amprenta pe întregul comportament
al cititorului. Tocmai de aceea se apreciază că lectura, ar trebui să fie una
dintre cele mai răspândite și intense activități ale omului modern. Fiecare
cadru didactic își dorește să reușească să își facă elevii să citească, să
descopere lumea minunată a lecturii, activitate înlocuită de accesarea
Internetului, rețele de socializare, jocuri pe calculator. Într-un cadru socio-
cultural caracterizat de o explozie a culturii media, cum este cel actual,
lectura pierde tot mai mult teren printre preferințele, preocupările, și
interesul manifestat în rândul elevilor, mai ales.

95
 Lectura a fost, este și va ramâne o activitate de îmbelșugare cognitivă
și spirituală specifică cititorului care va aprecia pe deplin un text literar, când
va renunța pentru o clipă la prejudecățile sale culturale, la diversele
problemele subiective în favoarea explorării lumii interioare a celui care
scrie sau a celui despre care se scrie. Lectura nefiind un act gratuit, produce
îmbogățirea sinelui cu o nouă cunoaștere, cu o modalitate nouă de receptare
a lumii interioare si exterioare. În concluzie cititul este o hrană care te
metamorfozează și scoate din tine tot ceea ce te reprezintă. Fără îndoială,
cărtile rămân personajele principale ale universului nostru cultural,
continuând să modeleze mentalitați și să-și manifeste eficiența, contribuind
la îndestularea culturală a umanitatii.

În ciuda tuturor acestor foloase pe care le aduc cărțile, în zilele

noastre, când elevii se dezlipesc cu greu de calculator, când referatele se
descarcă de pe Internet, când activitatea creatoare se reduce la copiat,
părinții și profesorii trebuie să depună un efort îndoit pentru a-i convinge pe
elevi să mai lase calculatorul din când în când în favoarea lecturării unei
cărți. Astfel, în timpul orelor de literatură, profesorul îndrumă lectura
textelor din manualele şi programele date, evaluând rezultatele conform
normelor în vigoare. Stimularea lecturii şi dezvoltarea competenţelor de
lectură sunt componente ale finalităţilor educaţionale, în general şi
competenţe cheie în orele de literatură română, în special, fapt pentru care
profesorul caută şi elaborează permanent noi strategii didactice pentru
atingerea lor. Respectând principiul accesibilităţii textului literar şi al
adecvării lui la particularităţile de vârstă şi de grup, precum şi utilizarea unor
metode şi mijloace didactice diverse pentru a facilita receptarea textului
literar, îmi propun medierea culturală între cărţi şi elevi prin diferite strategii.
Metodele pe care le utilizez la orele de literatură au rolul de a menţine

96
interesul elevilor pentru lectură, propunându-le lectura predictivă, jocul de
rol, precum şi procedee prin care doresc să stimulez interpretarea
semnificaţiilor textului literar, precum şi exprimarea argumentată a unui
punct de vedere: explozia stelară, floarea de lotus, ciorchinele, diagrama
Venn, cubul, diamantul, metoda pălăriilor gânditoare. Evaluarea este
realizată prin apel la aceste metode activ-participative, îmbinate cu teste
scrise, cu itemi ce vizează lectura, înţelegerea semnificaţiilor, dar şi
exprimarea armonioasă şi clară.

Majoritatea tinerilor din ziua de azi sunt de părere că lectura

reprezintă un lucru plictisitor o pierdere de timp, fără să realizeze că prin
lectură îşi pot dezvolta cunoştinţele, îşi pot îmbogăţi vocabularul, pot
comunica mai uşor şi îşi pot descoperi exemple demne de urmat. Internetul
este o altă cauză a faptului că tinerii nu mai citesc fiindcă el le oferă
posibilitatea de a comunica cât mai uşor şi de a accesa informaţii utile.
„Lectura ar putea să reprezinte un refugiu pentru ei, unde să-şi găsească
liniştea, de a se cufunda într-un tărâm al visării care există doar în
imaginaţia celor care gustă din ea”. (Manuela Tapalagă).

ROLUL LECTURII ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI LA COPII

BIBLIOTECAR ILEANA VASILE POPESCU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 ALBENI

Cartea trebuie să devină prietena copilului de la cea mai fragedă

vârstă. Ea îl ajută să parcurgă căile cunoaşterii, de la concret la abstract, de
la intuiţie la reprezentare şi fantezie. Cu ajutorul ei, copilul intră în posesia

97
numeroaselor instrumente care îi pot satisface dorinţa de a descoperi
realitatea înconjurătoare, ea însăşi fiind o lume. Şcoala joacă un rol
important în apropierea copilului de lumea cărţii şi implicit, de lectură.
Rabelais spunea despre copil că „este un foc ce trebuie aprins şi nu un vas ce
trebuie umplut”. Secretul acestui foc rezidă în propria noastră capacitate de
a-i prezenta cartea ca pe ceva ce trebuie cucerit, ca pe o materie vie. Plăcerea
de a citi este un sentiment pe care trebuie să-l împărtăşeşti cu ceilalţi, aceasta
va fi deviza cheie.
Sunt bine cunoscute beneficiile lecturilor suplimentare ale
elevilor la toate nivelurile de clase. În contextual educaţional actual, când
televizorul, calculatorul, internetul ocupă mult din timpul şi preocupările
elevilor, este mai important, dar şi mai greu să-i orienteze pe copii spre
lectura cărţilor, să-i convingem că o cultură generală serioasă şi un
echilibru interior se formează şi se menţine în principal prin acei prieteni
care nu trădează niciodată, care ne stau mereu la dispoziţie şi care nu
se supără niciodată pe noi, anume CĂRŢILE.
Este greu să-i determinăm pe elevi să capete încă de mici gustul
pentru lectură, să le formăm o cultură a cititului. Cu certitudine, dezvoltarea
acestui raport crucial între lectură şi viaţa personală începe în cadrul familial.
Având în vedere că formarea deprinderilor intelectuale reprezintă o
caracteristică de bază în primii ani de şcoală, iar familiei îi revine un rol
extrem de important, implicarea activă şi pozitivă a părintelui este
recunoscută ca fiind benefică în educaţia copilului.
Gustul pentru citit nu vine de la sine, se formează de către familie,
grădiniţă şi în special de şcoală şi poate fi stimulat şi cultivat încă dela cele
mai fragede vârste, astfel încât cartea să devină un prieten constant al
copilului, izvor de înţelegere şi cunoaştere. Şcoala însă trebuie să

98
funcţioneze ca o interfaţă între familie, societate şi şcolar. Instituţia şcolară
are datoria de a îndruma şi a îmbogăţi universul cognitiv al elevului. În acest
context lecturile suplimentare reprezintă materialul de bază, materia primă,
suportul indispensabil în evoluţia intelectuală, facilitând integrarea
şcolarului în viaţa social. Din experienţa la clasă am reuşit să identific repere
utile în motivarea elevilor de a citi: posibilitatea de a alege texte, relaţionarea
cărţii cu o experienţă de viaţă trăită de elev, găsirea satisfacţiei în lecturarea
unei cărţi.„Literatura este fragmentul fragmentelor; foarte puţin s-a scris din
tot ce s-a întâmplat şi foarte puţin s-a păstrat din tot ce s-a scris. ” (J.W.
Gocthe)
Noi trebuie să avem dragoste pentru carte, pentru că ea răsplăteşte
generos dragostea ce i-o purtăm. Ea te instruieşte chiar şi fără să i-o ceri şi
poate, când nici n-o doreşti. În decursul timpului, la clasă am sesizat câteva
etape importante în formarea interesului şi a gustului pentru lectură. Aceasta
incepe după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile
ascunse în spatele semnelor grafice. Am intuit acest moment dificil în viaţa
psihică a micuţilor, pe jumătate înspăimântaţi de tainele scrisului, pe
jumătate crispaţi de efortul făcut pentru descifrarea unor semne atât de
curioase şi pline de mister. Mulţi copii din clasă luptă ani de-a rândul cu
descifrarea unui text, rămânând la imposibilitatea de a urmări conţinutul
micilor lecturi. În locul acestui interes, în locul curiozităţii care face
abstracţie de formă şi se luptă cu descifrarea ideii, apare efortul descifrării
semnelor grafice, dincolo de care se ascund idei atât de frumoase şi
interesante.
Mi-am dat seama în timp că numai formarea interesului pentru lectură
nu este suficient pentru a face din orice copil zburdalnic, dornic de joc şi
voie bună, un cititor liniştit care se cufundă ore întregi în lectura unei cărţi.

99
 Am întâlnit în colectivul de elevi pe care-l îndrum, copii care ascultă
cu mult interes o lectură frumoasă, citită de mine sau de colegi, dar care
preferă să se joace, să hoinărească în clasă sau să-şi piardă vremea în modul
cel mai neaşteptat, fără a fi tentaţi săptămâni de-a rândul să mai citească şi
altceva decât ceea ce le cer în orele de curs. La copiii care au învins
greutăţile începutului, problema îmbracă alt aspect, nu mai poate fi vorba de
lipsa de interes. În cazul acestor elevi, gustul pentru lectură nu este încă
format Am observat că există mai multe situaţii: elevul nu are la îndemână
cărţile cele mai potrivite cu vârsta, preocupările şi preferinţele lui, alteori
indiferenţa mediului înconjurător faţă de lectură determină aceeaşi atitudine
şi la elevi. Dacă elevul a văzut că părinţii, fraţii mai mari, rudele nu citesc o
carte, el de ce să citească? În astfel de cazuri, colaborarea mea cu familia a
fost şi mai necesară.
Odată format gustul pentru lectură se poate transforma intr-o
adevărată pasiune.Influenţa pasiunii pentru citit, formată din anii copilăriei
sau ai adolescenţei poate să se resimtă toată viaţa. Marile personalităţi
culturale ale omenirii au fot cititori pasionaţi. La elevi, această pasiune este
bine să fie încurajată în măsura în care ea nu dăunează instrucţiei. Este
momentul să subliniez că pasiunea pentru lecturile extra-şcolare nu trebuie
să ducă la subaprecierea manualelor şcolare şi a pregătirii temeinice a
lecţiilor. Dorinţa de a citi este constructivă numai în măsura în care se
împleteşte organic cu însuşirea elementelor de bază ale ştiinţei şi culturii cu
asimilarea noţiunilor fundamentale ale acestora. Cunoştinţele dobândite din
lecturile particulare trebuie să se greveze pe un ton sigur şi bogat de noţiuni
studiate de-a lungul ariilor în şcoala primară.Raportul dintre lectura
extraşcolară şi studierea materiei prevăzută de programele şcolare să fie unul
de consolidare şi clarificare reciprocă a unor probleme, nu de excludere sau

100
de accentuare a unuia în detrimentul celuilalt. „A citi lectură înseamnă a te
instrui fără eforturi prea mari, adesea delectându-te.” Pasiunea pentru
lectură să se împletească armonios, organic, cu pasiunea pentru studiu.
Numai astfel lectura în afara clasei îşi poate atinge scopul instructiv.
Elevii din ciclul primar nu înţeleg întotdeauna necesitatea acestei coordonări.
Atâta vreme cât elevul nu este conştient de rolul studiului şi lecturii
extraşcolare, învăţătorul, familia au datoria să vegheze asupra repartizării
judicioase a timpului petrecut de acesta în afara clasei. Îndrumarea lecturii
elevilor este o acţiune dificilă şi de durată.
Ea reclamă o temeinică documentare pedagogică şi o bogată cultură
generală.
În şcoala primară elevii îşi însuşesc un volum considerabil de
cunoştinţe, care le lăgesc orizontul intelectual şi adâncesc capacitatea lor de
a înţelege lucrurile. Cunoştinţele se dobândesc din manualele şcolare din
explicaţiile învăţătorului, din lămuririle date uneori de părinţi, dar şi din
cărţile de basme, povestiri şi istorioare citite în orele libere. Timpul acesta pe
care elevii nu ştiu adesea cum să-l întrebuinţeze, trebuie organizat cu multă
grijă în familie sub îndrumarea învăţătorului în aşa fel încât să existe un
perfect echilibru între activitatea de pregătire a lecţiilor, joc şi celelalte
forme de muncă.
Dacă repartizarea timpului petrecut în afara şcolii se face judicios
chiar de la vârsta aceasta, munca organizată sistematic devine o deprindere
pentru tot restul vieţii în cadrul acestei repartizări a timpului este necesar să
se stabilească şi un număr determinant de ore pe zi sau săptămânal pentru
lectură. Numărul de ore destinat lecturii depinde de posibilităţile de
asimilare ale elevului, de condiţiile lui de muncă, de nevoia simţită de elev
de a citit şi de dezvoltarea lui psiho-fizică.

101
 Lectura sistematică şi bine îndrumată îi ajută pe elevi să-şi lărgească
orizontul cunoştinţelor şi să asimileze mai uşor lecţiile, contribuie la
dzvoltarea gândirii şi a limbajului.
Uneori, părinţii greşesc, atunci când, ignorând importanţa lecturii
extraşcolare în vederea dezvoltării intelectuale a copilului, neglijează cu
totul această lectură, considerând că basmele, povestirile, poveştile de
aventuri sunt inutile sau chiar dăunătoare. În astfel de situaţii trebuie ca
şcoala să sublinieze importanţa acestuia pentru stimularea imaginaţiei,
pentru informarea copiilor şi, mai ales, pentru educarea voinţei, a curajului, a
stăpânirii de sine şi pentru cultivarea unor sentimente nobile.
Nu trebuie ignorate radioul, televizorul sau calculatorul, dar spre
deosebire de aceste surse informaţionale şi de culturalizare trebuie să
spunem că nimic nu poate înlocui cartea. Piesa de teatru, filmul, emisiunile
radio şi televizorul ne impun un ritm de urmărire, înţelegere, ne împiedică să
insistăm asupra unor momente care ne-au interesat sau care ne-au plăcut mai
mult. O carte te trimite şi la alte cărţi şi ele toate formează baza trainică a
culturii noastre.
Alegerea potrivită a cărţilor duce la formarea interesului pentru
lectură. Ele trebuie să fie potrivite cu vârsta, preocupările şi preferinţele
elevului. Pentru a-i determina pe elevi să devină cititori pasionaţi este
necesar să se formeze, cu răbdare, stăruinţă, gustul pentru lectură. Uneori
mediul familial influenţează atitudinea faţă de lectură. Dacă elevul a văzut că
părinţii, fraţii nu citesc o carte, el de ce să citească? De aceea intervenţia
profesorului este necesară în asemenea cazuri.
În primul rând, obiectivul principal este trezirea interesului elevilor
pentru lectură în general. Pentru fiecare profesor şi pentru elevii săi cheia
succesului o reprezintă acest punct de plecare. Alegerea cărţilor potrivite

102
este doar un prim pas. Al doilea pas şi tot atât de important este deprinderea
lecturii, obţinerea eficienţei ei maxime în urma citirii unei cărţi. Importanţa
lecturii este evidentă şi mereu actuală. Lectura este un instrument care
dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul
capacităţilor de gândire şi limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual
esenţial, care trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie. Pentru ca
apropierea de carte să devină o deprindere zilnică, iar plăcerea de a citi – o
necesitate dorită şi trăită, e potrivit ca şi familia să se implice activ în
apropierea copilului de miracolul cărţii, încă înainte de învăţarea alfabetului.
Familia constituie primul mediu de viaţă socială şi culturală, iar prin
valorile pe care le transmite copilului asigură premisele dezvoltării
intelectuale, morale şi estetice ale acestuia.
Odată format, gustul pentru lectură se poate transforma într-o
adevărată pasiune. Influenţa pasiunii pentru citit, formată din anii copilăriei
sau ai adolescenţei, poate să se resimtă toată viaţa, un astfel de exemplu
dându-ne marile personalităţi culturale ale omenirii, care au fost cititori
pasionaţi.
Dacă repartizarea timpului petrecut în afara şcolii se face judicios,
munca organizată sistematic devine o deprindere pentru tot restul vieţii.
Numărul de ore destinat lecturii depinde de posibilităţile de asimilare
ale elevului, de condiţiile lui de muncă, de nevoia simţită de elev de a citi.
Lectura sistematică şi bine îndrumată ajută pe elevi să-şi lărgească
orizontul cunoştinţelor şi să asimileze mai uşor lecţiile, contribuie la
dezvoltarea gândirii şi a limbajului.
Aș vrea ca mai mulți părinți să îndemne tinerii spre dragostea de
lectură, astfel vom avea o lume mai bună, un viitor mai deosebit și niște
oameni adevărați pe care să ne putem baza. Generația de astăzi este cea care

103
ne va face cinste, generație care fără lectură nu va cunoaște ambiția,
dreptatea și importanța adevărului.
O carte citită pentru o inteligență aparte!!

Bibliografie:
1. Bărbulescu, Gabriela, Metodia predării limbii şi literaturii române în
învăţământul primar, Ed. Corint, 2009 ;
2. Casangiu, Larisa Ileana, Literatura română şi literatura pentru copii, Ed.
Nautica, ed. a IIa 2007;
3. Casangiu, Larisa Ileana, Repere în organizarea procesului didactic la
disciplina Limba şi literatura română în învăţământul primar, Ed. Nautica,
2008;
4. Popescu, Ion, Lectura elevilor, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti,
1983.

ROLUL ȘI IMPORTANȚA LECTURII O NECESITATE

DE FIECARE ZI

PROFESOR ION SORIN VASILE POPESCU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 ALBENI
Cartea este o comoară fără de preţ, în care unii îşi adună cele mai
frumoase gânduri, ca alţii să le poată folosi în voie. Cartea reflectă ca o
oglindă lungul şir secole ale vieţii omenirii, istoria luptei sale pentru
existenţă, pentru un viitor mai luminos, suferinţele, bucuriile, înfrângerile şi
biruinţele sale toate. Cartea ne este prieten credincios de nădejde. O carte te
trimite la alte cărţi şi toate împreună formează baza trainică a culturii
noastre. Toate celelalte mijloace de răspândire a cunoştinţelor rămân

104
subordonate cărţii şi subordonate vor rămâne oricât de mult se vor înmulţi şi
perfecţiona procedeele lor tehnice.
Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. E un instrument
care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul
capacităţilor de gândire şi limbaj. Există factori care determină lectura
elevilor : particularităţile de vârstă şi psihice, preferinţele lor, climatul
familial, care pot transforma lectura într-o necesitate, o foame de carte, o
delectare sau nu. Când gustul pentru lectură, cultul pentru carte s-au format
din primii ani de şcoală, aceasta rămâne pentru toată viaţa o obişnuinţă
utilă.Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă a
factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă caracterizată prin răbdare,
perseverenţă, continuitate, voinţă. La vârsta preşcolară, atât familia, cât şi
grădiniţa, depun eforturi pentru a influenţa universul copilăriei prin basme,
poveşti şi poezii. Această muncă este situată la nivelul superior, în primele
clase ale şcolii. Perioada de formare a gustului pentru citit coincide cu cea
când se pun bazele acestuia, cu ciclul I-IV. Lectura necesită nu numai
îndrumare, ci şi control. Sondajul în lectura particulară trebuie să constituie
o cerinţă obligatorie, manifestată în cadrul verificării cunoştinţelor elevilor şi
în fiecare lecţie. Lecturile parcurse de elevi date ca teme ( de exemplu,
lectura literară a operelor studiate în fragmente), prezintă importanţă şi din
punctul de vedere al tehnicii cititului : exactitate, claritate, nuanţare –
necesare pentru întregirea cunoştinţelor transmise la clasă. Studiul lecturii în
ciclul primar este grupat în trei forme de realizare: texte de citire studiate
prin manualele de citire ale fiecărei clase; texte de lectură (intercalate între
textele de citire); lecturi suplimentare extraşcolare prevăzute în lista
programei şcolare, grupate pentru fiecare clasă de studiu a ciclului primar,
pentru a fi citite şi cunoscute de elevi. Lectura în afara clasei are ca scop să

105
dezvolte gustul elevilor pentru citit, să le stimuleze interesul pentru carte, să
le satisfacă dorinţa de a cunoaşte viaţa, oamenii şi faptele lor. Lectura
contribuie într-o măsură însemnată la îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, la
formarea unui vocabular activ, bogat şi colorat, la dezvoltarea dragostei faţă
de patrie, la educarea sentimentelor estetice. În practica şcolară se folosesc
diverse forme de îndrumare a lecturii în afara clasei. Cele mai importante
sunt: expunerea prin povestire, conversaţia sau dezbaterea, activitatea cu
cartea prin citirea expresivă a învăţătorului, recenzia, lecţiile de popularizare
a cărţii, metoda demonstraţiei, excursiiile literare, întâlniri cu scriitorii,
şezători literare, seri de basme şi de poezie, medalionul literar consacrat
aniversării unui scriitor, simpozionul literar, concursurile « Cine ştie,
răspunde ! » pe teme literare, călătoriile imaginare pe hartă, pe temă literară,
confecţionarea unor albume literare, tabere de creaţie literară, presa, revistele
literare, radioul, televiziunea,etc.Pentru a-i determina pe copii să devină
cititori pasionaţi este necesar să se formeze, cu răbdare şi stăruinţă,gustul
pentru lectură. Îndrumarea lecturii elevilor este o acţiune dificilă şi de
durată. Lectura sistematică şi bine îndrumată îi ajută pe elevi să-şi lărgească
orizontul cunoştinţelor şi să asimileze mai uşor lecţiile, contribuie la
dezvoltarea gândirii şi a limbajului, trebuie să se ţină seama de toate aceste
considerente, precum şi de emotivitatea accentuată a şcolarului.
Şcoala trebuie să sublinieze importanţa lecturilor pentru stimularea
imaginaţiei, pentru informarea copiilor şi, mai ales, pentru educarea voinţei,
a curajului, a stăpânirii de sine şi pentru cultivarea unor sentimente nobile.În
zilele noastre, computerul şi mass-media concurează serios cu lectura
independentă a elevilor. Informaţia este mai rapidă prin televiziune sau prin
calculator, iar citirea cărţilor pare ceva învechit. În prezent, omul este
pragmatic şi grăbit, are puţin timp pentru citit. Fără a minimaliza importanţa

106
mijloacelor moderne de informare, învăţătorul are datoria de a apropia elevii
de carte încă de la vârstele mici, dar nu obligându-i să citească, ci trezindu-le
interesul pentru această activitate.
Lectura şi dezvoltarea creierului
În iunie 2014, Asociația Americană de Pediatrie a dat publicității un
studiu referitor la importanța pe care o are cititul asupra dezvoltării
creierului copiilor. Studiul pune în evidență faptul că obiceiul părinților de-a
le citi copiilor încă din primele luni de viață este vital pentru dezvoltarea
creierului, contribuind la dezvoltarea vocabularului (și, implicit, a vorbirii,
care în sine contribuie la dezvoltarea logicii), a comunicării, a empatiei, ca
să nu mai vorbim de impactul asupra succesului școlar de mai târziu al
copilului. Medicii care fac parte din această organizație profesională le
recomandă atât medicilor pediatri, cât și părinților să țină cont de aceste noi
dovezi în favoarea lecturii și să-și țină departe de orice ecran copiii cu vârste
mai mici de doi ani.
Lectura şi dezvoltarea socio – emoţională.
Un alt studiu efectuat de National Literacy Trust din Marea Britanie
dovedește că obiceiul copiilor de a citi îi ajută să-și dezvolte abilitățile de
exprimare orală și, datorită acestora, abilitățile sociale, ceea ce-i ajută pe mai
departe în interacțiunile sociale și în integrarea socială, contribuind
semnificativ la sporirea încrederii în sine și a stării de bine, în general.
Același studiu arată că lectura și plăcerea de a citi sunt influențate
puternic de relația copiilor cu cadrele didactice și cu proprii părinți. Cadrele
didactice implicate, entuziaste și informate le vor face copiilor recomandări
de lectură potrivite cu vârsta lor, vor putea să le discute într-o manieră
captivantă și vor ști să le stimuleze copiilor interesul și curiozitatea. Părinții
sunt foarte influenți în această direcție încă din perioada copilăriei mici, dacă

107
le vor citi copiilor, dacă vor avea cărți în preajma lor, deschizându-le adesea
împreună cu copiii și prețuindu-le. Cei mici vor crește cu obiceiul de-a
deschide o carte, cărțile devenind o sursă de bucurie, de plăcere,
de entertainment. Din păcate, mulți părinți nu-și mai fac timp să le citească
copiilor (pentru că-și stabilesc alte priorități) și-i lasă să se joace în voie pe
telefon sau pe tabletă, sau să urmărească ore în șir desene animate, iar când
copiii ajung la școală, cititul se transformă pentru ei într-o corvoadă,
nicidecum într-o plăcere, creându-se astfel o asociere extrem de nefericită
între lectură și frustrare, sau între lectură și impunere, lectura devenind un
stimul aversiv. Studii recente au pus în evidență faptul că lectura cărților de
ficțiune duce la creșterea empatiei, contribuind mai departe la dezvoltarea
relațiilor sociale. Lectura ne ajută să ne înțelegem mai bine atât pe noi
înșine, cât și pe ceilalți. Între aceste studii, menționăm pe cel întreprins de
doi cercetători olandezi, P. Matthijs Bal și Martijn Veltkamp, și publicat în
ianuarie 2013. Aceștia au arătat că, pe măsură ce ne lăsăm captivați de
lectură, ne angajăm emoțional tot mai mult în viața personajelor,
experimentând o gamă largă de stări emoționale și trăiri într-o „zonă sigură”,
fără ca noi înșine să fim afectați. Ficțiunea este altfel procesată la nivelul
creierului comparativ cu mesajele comerciale, articolele științifice sau
articolele din reviste și ziare, producând o impresie mult mai puternică. De
exemplu, un articol despre cât de nociv este alcoolul pentru sănătatea noastră
nu schimbă decât temporar percepția cititorului despre alcool, în timp ce un
roman despre o persoană dependentă de alcool și problemele cauzate de
consumul de alcool va produce impresii atât de puternice, încât ar putea
schimba permanent atitudinea cititorului față de respectiva dependență. Și
asta pentru simplul motiv că suntem mult mai dispuși să acceptăm
aserțiunile unor personaje de roman (pe care simțim că le cunoaștem

108
îndeaproape prin lectura poveștii lor) decât ale unor persoane reale, dar pe
care nu le cunoaștem direct (ca, de pildă, un expert sau un jurnalist care scrie
un articol). În plus, materialele non-ficționale au și un efect de amorțire
psihică: suntem mai puțin impresionați de problemele ce afectează o masă de
persoane (de exemplu, alcoolicii în general), dar putem fi impresionați până
la lacrimi de suferințele unei anumite persoane, chiar dacă este numai un
personaj fictiv. Conform teoriei Prof. Richard Gerrig, ficțiunea dezvoltă
empatia datorită imersiunii cititorului în metafora reprezentată de acea
ficțiune – cu alte cuvinte, a transpunerii sale în pielea personajelor: e ca și
cum toate acele lucruri i se întâmplă lui, e ca și cum toate acele emoții, stări
și sentimente sunt ale sale. Cititorul pierde noțiunea timpului, uneori nici nu
mai observă ce se întâmplă în jurul lui. Tocmai această călătorie mentală
într-un alt timp și spațiu, identificarea sa cu un alt personaj facilitează
schimbarea atitudinilor, credințelor, convingerilor în cititor.
Scriitorul român I.L. Caragiale afirmă acum aproape un secol: „O
carte bună de citire, în vârstă fragedă, este, poate, una din împrejurările cele
mai hotărâtoare ale vieţii unui om. „Lectura – spunea istoricul N. Iorga –
joacă un rol important în viaţa copiilor, un rol mai mare decât în viaţa celor
vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată
viaţa şi influenţează dezvoltarea ulterioară a copiilor. Din cărţile pe care le
citesc, copiii îşi formează o anumită concepţie asupra lumii, cărţile
formează la ei anumite norme de conduită.” Lectura literară este, de
asemenea, unul dintre factorii care favorizează în cel mai înalt grad
cunoaşterea şi folosirea limbii române, îmbogăţirea şi activizarea
vocabularului sau dezvoltarea capacităţii de comunicare. Acad. Iorgu Iordan
consideră că ,,o limbă frumoasă şi corectă se învaţă în primul rând din
lecturi literare’’.

109
Bibliografie:
1. Bărbulescu, Gabriela, Metodia predării limbii şi literaturii române în
învăţământul primar, Ed. Corint, 2009
2.Stancu, Adriana; Aspecte metodice ale predării literaturii în învăţământul
primar, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010
3. Şerdean ,Ioan; Didactica limbii şi literaturii române în învăţământul
primar, Editura Teora, Bucureşti, 2008
4. Şincan, Eugenia; Alexandru, Gheorghe; Lecturi literare pentru ciclul
primar – Îndrumător metodic pentru învăţători, părinţi şi elevi, Vol. I – clasa
I, Editura „Gheorghe Alexandru”, Craiova, 1993.
5. Strategii de predare – învăţare ale literaturii române la clasele I-Iv,
Lucrare Metodico-Ştiinţifică Pentru Obţinerea Gradului Didactic I-
Învăţători, Coordonator ştiinţific: Conf. univ. dr. Victor Zaharescu, Candidat:
Prof. înv. primar şi preşcolar Oancea M. Marina Adelina, Universitatea din
Piteşti, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, 2011.

IMPORTANȚA LECTURII ÎN VIAȚĂ

PROF. FLORENTINA VÎLCEANU ORELETCHI

COLEGIUL TEHNIC ”ION MINCU” TG JIU

Lectura în viață este primordială pentru că ne formează așa cum nimic

altceva nu cred că reușește. Din păcate tot mai puține persoane citesc lectură
particulară în timpul lor liber. Unii oameni din lipsa timpului, altora pentru

110
că nu le place această activitate, iar alții sunt atrași de calculator și nu de
cărți. Dacă un tânăr nu citește este în primul rând vina părinților. Copiii
trebuie învățați încă de mici cu acest obicei. Uneori chiar obligați. Pentru că
un copil neîndrumat, foarte rar va face o astfel de activitate din propria
inițiativă, de aceea este bine să le insuflăm de mici copiilor noștri iubirea
pentru lectură.
Un copil neîndrumat de părinți foarte târziu își va cunoaște vocația și
pasiunea pentru ceva, de aceea este bine să facem tot ce ne stă în putință
pentru a călăuzi copilul către activități care să îl formeze frumos ca om.
Dacă sportul și dansul mențin sănătatea fizică și îi fac disciplinați, lectura
însă are mult mai multe beneficii. Poate că unii dintre voi nici nu știți cât de
mult bine face să citești măcar o oră din zi, atât pentru psihic cât și pentru
suflet. Cititul este cea mai frumoasă și mai înălțătoare îndeletnicire din
punctul meu de vedere și poate transforma un om la 360 de grade. Adevărat,
în bine sau în rău, depinde ce citești și cum folosești informațiile pe care le
asimilezi, dar per total, cartea nu aduce decât lucruri bune și frumoase.
Iată acum câteva beneficii pe care lectura le insuflă
adolescentului:
 Cititul îmbogățește vocabularul. Nu de puține ori am întâlnit cu toții
adolescenți care au dificultăți în exprimare și nu cunosc sensul multor
cuvinte. Ei bine, lectura ajută adolescentul să se exprime, îl învață
cuvinte noi, noi sensuri și noi informații.
 Lectura lărgește orizonturile. În momentul în care citești mai multe
cărți, afli lucruri nebănuite, lucruri pe care ai vrea să le trăiești, întâmplări
și locuri pe care ai vrea să le cunoști. Și astfel adolescentul devine mai
ambițios, își va dori să reușească în viață. Va învăța să privească lucrurile
din mai multe unghiuri și nu va mai fi închistat.

111
 Cititul face bine sufletului și psihicului. Lectura unei cărți aduce liniște
interioară, aduce odihnă, deconectarea de la gândurile de zi cu zi și plus
de asta este și o terapie pentru adolescent. Dacă acesta suferă, să spunem,
cititul îl va ajuta să se sustragă de la zbuciumul său, va descoperi noi
posibilități. Pentru că eliberându-și creierul de stres, va găsi soluții.
Cititul vindecă. Cartea înseamnă relaxare și plăcere.
 Lectura îmbogățește cultura generală. Foarte mulți dintre cei care
citesc au o cultură generală demnă de invidiat. Școala nu reușește să
acopere tot ceea ce noi ar trebui să știm, ea nu va putea niciodată să ne
aducă la cunoștință tot, de aceea este esențial să citim cărți. Întotdeauna
autodidacții sunt de cele mai multe ori mult mai deștepți decât cei care au
mers pe un singur fir al educației. Citește orice, este bine să știi din toate
câte ceva.
 Cititul face viața mai frumoasă și mai ușoară. Un adolescent care
citește va lua din cărți tot ceea ce îl interesează și va folosi acele
informații în viața de zi cu zi. Acele detalii te pot scăpa dintr-o
încurcătură sau din contră te va face să fii și mai apreciat.
 Lectura educă și disciplinează. În toate cărțile sunt personaje bune și
personaje negative. Și aproape în orice carte vedem că oamenii răi, cu
multe defecte sau apucături nefaste, sfârșesc rău. Pe principiul binele
învinge răul, tânărul va învăța că prin tertipuri și răutate nu va ajunge
nicăieri. Și datorită cărților își va dori să fie bun, drept, muncitor.
 Cititul evidențiază omul. Un tânăr care citește se va putea integra
oriunde și în orice grup. Datorită cunoștințelor sale va putea să poarte
orice discuția și va reuși să se facă plăcut și apreciat. Cartea oferă
tânărului o strălucire aparte.

112
 Cărțile fac cunoscută iubirea. Cred că pentru prima dată în viață
adolescentul descoperă iubirea din cărți și astfel el va descoperi toate
fețele ei. Citind, tânărul va fi îndrăgostit de iubire, își va dori iubirea în
viața lui, va lupta pentru ea și va ști cum să o păstreze în viața lui. Astfel
tânărul va pune mai puțin preț pe relațiile sexuale și mai mult pe
sentiment.
 Cititul te ajută să cunoști viața. În cărți sunt dezbătute toate problemele
omului, toate riscurile, eșecurile, împlinirile și reușitele. Citind,
adolescentul va învăța să le înfrunte cu optimism și curaj. Nu va claca la
prima piedică.
 Cărțile formează. Lectura formează un om fără doar și poate. Face dintr-
un tânăr cu multe temeri, un matur de toată isprava. Face omul inteligent,
romantic, respectuos, tandru, luptător, încrezător, curajos, bun, milos și
așa mai departe. Practic îi arată care sunt adevăratele valori ale vieții.
 Lectura înseamnă bogăție. Un tânăr care citește mult va fi un om
împlinit sufletește și va dobândi o spiritualitate ieșită din comun. Cărțile
sunt cele mai de preț avuții, din ele afli secretul reușitei.

DE CE ESTE LECTURA O NECESITATE?

PROFESOR DOCUMENTARIST ADINA UNGUREANU

COLEGIUL GHEORGHE TĂTĂRESCU ROVINARI

Încă de la început trebuie subliniat faptul că nu putem spune că lectura

"a fost" sau "este" o necesitate, ci practicarea ei presupune o stare de
permanență, o condiție esențială, de bază, atât pentru dezvoltarea limbajului,
cât și în dezvoltarea gândirii, a inteligenței (prin asimilarea de informații,

113
cunoștințe etc). Rolul ei este important indiferent de perioada din evoluția
individului la care face referire datorită menirii formative și informative pe
care o are. Pierderea conștiinței referitoare la importanța lecturii este un pas
sigur către declinul cultural al unui popor.
Analizată din perspectiva unor etape de dezvoltare intelectuală, lectura
îndeplinește funcții diferite: la clasele mici se formează limbajul, este
deprins cititul coerent, la clasele gimnaziale limbajul este îmbogățit odată cu
vocabularul și imaginația, la clasele liceale se dezvoltă gândirea, spiritul
critic, creativitatea, autonomia în învățare, iar la vârsta adultă, după ce am
parcurs toate celelalte trepte menționate, experiența de lectură ne va ajuta să
fim corect informați și să ne definitivăm cultura, cea care ne face să fim cu
adevărat oameni.
Gustul pentru lectură se formează în clasele primare. Odată cu
deslușirea primelor cuvinte, legarea propozițiilor și înțelegerea mesajului
textelor propuse în manual, elevii trebuie stimulați să abordeze texte noi,
adaptate nivelului lor de vârstă, atât ca informație, cât și ca formă de
învelire a acesteia. Selectarea titlurilor este o activitate extrem de subtilă și,
invizibil, dar puternic, legată de un evident tact pedagogic. O temă anostă,
lipsită de o oarecare doză de umor, bogată în descrieri, nu prea este de dorit
pentru un copil care își formează primele impresii despre ceea ce înseamnă
"a citi o carte". De asemenea, este o activitate în care elevul trebuie susținut
și încurajat, nu obligat, stresat. Implicarea părinților este hotărâtoare. Ei îi
pot atrage, la rândul lor, pe propriii copii în diferite jocuri a căror finalitate
să fie citirea unui fragment dintr-o carte, în cazul în care aceștia se dovedesc
a fi mult prea îndărătnici. Chiar și pentru părinți încercarea de a-și atrage
copiii către lectură poate deveni un joc, unul al imaginației în care trebuie să
creeze situații concrete de lectură acasă, în familie. De cele mai multe ori

114
forța exemplului personal este mai puternică decât orice strategie. Un copil
care crește printre cărți, într-o casă în care biblioteca ocupă un loc de cinste
și își vede părinții citind în mod regulat, cu plăcere și devotament, cu
siguranță va face și el același lucru pentru că îl va considera ceva benefic de
îndată ce persoanele în care are cea mai mare încredere fac asta.
Un copil care nu este încurajat nici la școală, nici acasă, să-și exerseze
cititul își va căpăta cu greu abilitatea de a citi coerent iar asta îl va face
deficitar în menținerea ritmului în însușirea de noi cunoștințe. Cititul
incoerent îngreunează sau chiar anulează posibilitatea de învățare (astfel că
ajungem ca la nivel liceal să întâlnim tineri care nu reușesc să înțeleagă ceea
ce citesc și, bineînțeles, nici nu pot să rețină lucruri care pentru ei nu capătă
un sens).
În clasele gimnaziale vor exista deja două tabere, dacă primii pași nu
au fost făcuți atât de apăsat încât să lase urme: cei cărora le place să citească
și cei care nu găsesc nicio plăcere în a face asta. Această lipsă de plăcere față
de citit își va complete lista calificativelor denigrante în clasele mai mari.
Lectura va deveni treptat: o pierdere de timp (în loc să fie un mod
plăcut de a petrece timpul liber), o activitate plictisitoare, lipsită de sens,
nefolositoare.
Lectura reușește în timp să stabilească diferențe majore între tineri.
Vocabularul sărac, imposibilitatea organizării orale sau scrise o ideilor, lipsa
de persuasiune, de imaginație, sunt apanajul celor care au amânat lectura
pentru mai târziu și nu ne referim doar la lectura beletristică, ci și la lectura
cărților cu caracter științific. Elevii de liceu înțeleg cel mai bine cele două
roluri ale cititului: formativ și informativ (treptat vor afla că există informații
care pot chiar dezinforma și pentru a le disocia au nevoie de multă
experiență și de o abordare a unor surse care transmit adevăruri clare,

115
incontestabile). Ei își dezvoltă gândirea critică, lectura fiind pentru ei o
opțiune într-un șir lung de posibilități, și pot înțelege că nu orice fel de
lectură este și benefică, educativă.
Actul de lectură nu mai este unul care se stabilește între lector și carte.
Informația, textul, sunt disponibile astăzi pe diferite suporturi. În lumea
contemporană nimic nu mai constrânge crearea unei legături trainice cu
lectura. În orice secundă poți avea acces nelimitat la ea. Astfel, odată cu
dezvoltarea tehnologiei, gestul de a citi a prins o oarecare amploare, însă a
scăzut calitatea acestuia. Cei care nu au fost învățați ce să citească și cum să
citească au fost invadați de o avalanșă informațională obositoare și fără de
folos. Pentru adultul neinstruit, explozia de informații poate fi un lucru
extrem de dăunător: poate crea panică, confuzie.
Un adult care își împletește activitatea zilnică cu câteva zeci de minute
de lectură va rămâne un om echilibrat și cu adevărat documentat, pentru că
va ști să facă o selecție, va ști unde să-și găsească resursele, energia, starea
de bine.

116